ÎNDEMNURILE DUHULUI SFÂNT - Carter Conlon

Cu ani în urmă Domnul a pus pe inima mea să încep un studiu biblic într-o micuță biserică de țară dintr-un mic orășel numit Pendleton. Aceasta era o zonă din Canada care nu avea, din cunoștințele noastre,  nici o mărturie creștină pe o rază de 100 km².
Am fost la comitetul bisericii și le-am spus cine sunt și le-am zis motivul pentru care am dorit să închiriez biserica lor. Până la urmă ne-au permis să folosim clădirea fără nici o taxă, și chiar au oferit o persoană care să vină să aprindă căldura și să măture zăpada în timpul iernii.
Imediat am făcut broșuri informative despre studiu biblic și le-am răspândit. În prima seară, a fost o furtună de zăpadă și nu a venit nici o persoană! Am ajuns la biserică împreună cu fiul meu de șase ani, Jason, și cumnatul meu, care era slujitorul cu muzica. Cumnatul meu m-a întrebat, „Ar trebui oare să plecăm acasă?”
Am răspuns: „Nu”. Domnul m-a chemat la aceasta, așa că o să avem o slujbă de biserică în seara aceasta!” Și așa am făcut. Ne-am închinat lui Dumnezeu, fiul meu și-a împărtășit mărturia, și cu toții am avut un timp minunat!
Am continuat să țin acel studiu Biblic săptămână după săptămână. Uneori veneau șase oameni, uneori doar patru. Dar în cele din urmă, pe parcursul câtorva ani, studiu biblic a crescut într-o biserică. O biserică a devenit două biserici, plus o școală creștină și o bancă de mâncare pentru persoane defavorizate — o mărturie care continue să existe și astăzi.
Ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi plecat pur și simplu acasă în acea primă seară de studiu biblic? Aș fi putut spune, „Asta este fără rost — nu merită efortul.”
Cât de trist va fi pentru unii oameni când vor ajunge la tronul lui Dumnezeu și își vor da seama că îndemnurile Domnului au fost date acolo pentru a realiza ceva ce ar fi adus onoare numelui Său, însă ei nu au ascultat.
Carter Conlon s-a alăturat echipei de conducere a bisericii Times Square în 1994 la invitația pastorului fondator David Wilkerson, și a fost numit pastor senior în 2001.