joi, decembrie 30, 2010

NU TE TEME DE UN PIC DE SUFERINŢĂ

Învierea lui Hristos a fost precedatã de o perioadã scurtã de suferintã. Este adevãrat cã suntem muritori si cã suferim, cã existã durere si intristare.

Nu vrem sã avem parte de suferintã sau sã fim rãniti. Vrem sã avem parte de izbândã fãrã durere, prin interventie supranaturalã. “Lucreazã, Doamne”, ne rugãm, "caci eu sunt si mereu voi fi slab. Lucreazã în timp ce eu merg tot pe calea mea, fac tot ce stiu eu, asteptând o biruintã supranaturalã."

S-ar putea sã dãm vina necazurilor noastre, pe demoni. Cãutam un om al lui Dumnezeu si tragem nãdejde cã el poate alunga demonul, ca noi sã putem sã continuãm tot în felul nostru fãrã durere sau suferintã. Zis si facut! Si uite asa o ducem copãcel printr-o viatã pasnicã de biruintã. Vrem ca cineva sã-si punã mâinile peste noi si sã ne ia toatã uscãciunea, toatã neputinta. Dar nu putem avea biruintã deplinã fãrã a trece prin durere si suferintã. Priviti la pãcatul vostru. Confruntati-vã cu el. Faceti asa cum a facut Isus. Suferinta se îndurã pentru o noapte, dar câtã bucurie urmeazã întotdeauna dimineata.

Dragostea lui Dumnezeu cere o alegere. Dacã Dumnezeu în mod supranatural ne-ar scoate din fiecare luptã fãrã durere sau suferintã, n-ar mai fi toate încercãrile si toatele ispitele; dar n-ar mai fi nici libera alegere si nici încercarea ca prin foc. Ar fi doar Dumnezeu impunându-Si voia Sa peste omenire. El însã alege sã ne iasã în întampinare, în neputinta noastrã si sã ne arate cum putem avea în El o viatã nouã prin credintã.

Dumnezeu este Cel ce îngãduie adesea sã trecem prin suferinte sau chiar durere. “Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor, şi să facă ce este bine” (1 Petru 4:19).

Slavã Domnului, suferinta este întotdeauna perioada scurtã dinaintea biruintei finale! Dar “Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi” (1 Petru 5:10).

miercuri, decembrie 29, 2010

MENŢINÂND O VIAŢĂ DE RUGĂCIUNE

Trebuie să menţin o viaţă de rugăciune pentru a putea depăşi uscăciunea spirituală. De ce se întâmplă aşa că nimeni dintre noi nu ne rugăm aşa cum ar trebui? Noi ştim că toate poverile noastre pot fi luate atunci când stăm în singurătate cu El. Vocea Duhului Sfânt continuă să ne cheme la rugăciune: „Vino!”

Vino la apa care potoleşte această sete a sufletului. Vino la Tatăl, care are milă de copiii Săi. Vino la Domnul vieţii, care promite să ierte fiecare păcat comis. Vino la Singurul care refuză să te condamne sau să te părăsească sau să se ascundă de tine.

S-ar putea să ne ascundem de Dumnezeu din cauza vinovăţiei şi a condamnării, dar El niciodată nu se ascunde de noi. Vino cu îndrăzneală la tronul Său de har, chiar şi atunci când ai păcătuit şi ai căzut. El îi iartă imediat pe cei care se pocăiesc cu o întristare după voia lui Dumnezeu. Nu trebuie să petreci ore şi zile în şir în remuşcări şi vină sau să-ţi câştigi singur calea înapoi la harul Său. Mergi la Tatăl, pleacă-ţi genunchii, deschide-ţi inima şi scoate la suprafaţă agonia şi durerea ta. Spune-I despre singurătatea ta, despre sentimentele tale de izolare, despre temerile şi eşecurile tale.

Încercăm totul cu excepţia rugăciunii. Citim cărţi, căutăm formule şi îndrumări. Mergem la prieteni, slujitori şi consilieri, căutând pretutudindeni un cuvânt de mângâiere sau un sfat. Căutăm mijlocitori, însă uităm de singurul Mijlocitor care are răspunsul la toate lucrurile.

Nimic nu risipeşte uscăciunea mai repede ca o oră sau două petrecute în singurătate cu Dumnezeu. Nimic nu poate lua locul rugăciunii către Tatăl în acea cămăruţă tainică şi retrasă. Aceasta este soluţia pentru fiecare vreme de uscăciune.

„Căci voi turna ape peste pământul însetat şi râuri pe pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta, şi binecuvântarea Mea peste odraslele tale” (Isaia 44:3).

marți, decembrie 28, 2010

TRECÂND PRIN VREMURI DE USCĂCIUNE

Deşi predic la mii de oamenii, sunt timpuri în care mă simt foarte sec, departe de prezenţa caldă a lui Dumnezeu. Atunci când sunt uscat şi golit, nu am o dorinţă arzătoare de a citi Cuvântul şi puţin mă strădui să mă rog. Ştiu că credinţa mea este intactă şi dragostea mea pentru Isus este puternică şi nu am dorinţă de a gusta lucrurile acestei lumi. Doar că simt de parcă nu pot să mă apropii de Dumnezeu zile întregi, poate chiar săptămâni.

Ai văzut vreodată creştini care sunt binecuvântaţi în timp ce tu nu simţi nimic? Ei mărturisesc cu lacrimi de bucurie despre răspunsurile lui Dumnezeu la rugăciunile lor. Ei par să trăiască pe vârful muntelui de experienţe fericite în timp ce tu doar te trudeşti din greu, iubindu-L pe Isus, dar fără acel foc lăuntric.

Eu cred că toţi credincioşii adevăraţi au parte de momente de uscăciune în diferite perioade ale vieţii lor de creştini. Chiar şi Isus a simţit izolarea atunci când a strigat cu glas tare: „Tată, de ce M-ai părăsit?”

Fără apropierea de Dumnezeu nu poate exista pace. Uscăciunea poate fi oprită numai cu prospeţimea slavei Sale. Disperarea poate fi risipită doar prin încredinţarea că Dumnezeu răspunde. Focul Duhului Sfânt trebuie să încălzească mintea, trupul şi sufletul.

Sunt timpuri în care mă simt nedemn, asemenea celui mai rău păcătos, dar în ciuda acestui lucru, ştiu că El nu este departe. Aud oarecum o voce desluşită şi slabă spunându-mi: „Vino, copilul Meu. Ştiu prin ce treci tu acum. Încă te mai iubesc şi niciodată nu te voi lăsa sau părăsi. Vom înfrunta totul împreună, pentru că mai sunt încă Tatăl tău, iar tu eşti copilul Meu.” Am o flacără în mine care nu va fi înăbuşită şi ştiu că El mă va scoate din orice vreme de uscăciune.

„Căci partea Domnului, este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moştenire. El l-a găsit într-un ţinut pustiu, într-o singurătate plină de urlete înfricoşate; L-a înconjurat, l-a îngrijit, şi l-a păzit ca lumina ochiului Lui” (Deuteronom 32:9-10).

„Iată, voi face ceva nou, şi-i gata să se întâmple: să nu-l cunoaşteţi voi oare? Voi face un drum prin pustie, şi râuri în locuri secetoase. Fiarele câmpului Mă vor slăvi, şacalii şi struţii, pentru că voi da ape în pustie, şi râuri în locuri secetoase, ca să adăp pe poporul Meu, pe poporul Meu сel ales” (Isaia 43:19-20).

luni, decembrie 27, 2010

AI SIMŢIT TU ÎN ULTIMUL TIMP CĂ EŞTI PE CALE DE A CEDA?

Un număr mare de slujitori creştini mi-au scris exprimându-şi îngrijorarea pentru enoriaşii lor care, pur şi simplu, se lasă învinşi. „Creştini buni şi oneşti sunt aşa de copleşiţi de vină şi condamnare, încât acest lucru îi duce în disperare. Atunci când ei nu pot trăi pe măsura propriilor aşteptări, atunci când ei cad înapoi în păcat, ei decid să cedeze...”

Un număr în creştere a creştinilor se află în pragul de a ceda. Puţini creştini ar îndrăzni să se gândească de a se lepăda de dragostea lor pentru Isus, dar în disperare ei, totuşi, se gândesc să se lase înfrânţi.

Unii slujitori predică astăzi în mod continuu numai numai mesaje pozitive. De ai sta să-i asculţi, fiecare creştin are parte de minuni, fiecare primeşte răspunsuri imediate la rugăciune; fiecare se simte bine, trăieşte bine, iar lumea întreagă este plină de lumină şi în culoare roză. Îmi place să aud astfel de predici, deoarece doresc cu adevărat acest lucruri buni şi sănătoase pentru poporul lui Dumnezeu. Dar nu aşa stau lucrurile pentru un mare număr de creştini foarte sinceri şi dedicaţi.

Nu este de mirare faptul că tinerii noştri se lasă înfrânţi. Ei nu pot să trăiască pe măsura imaginii create de religie, o imagine a creştinului fără griji, bogat, cu succes şi întotdeauna cu o gândire pozitivă. Lumea lor nu este aşa de ideală; ei trăiesc cu lovituri dureroase, crize de la oră la oră şi probleme de familie.

Pavel a vorbit despre necaz: „...necazul care ne-a lovit...am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai pe sus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă” (vezi 2 Corinteni 1:8).

Gândirea pozitivă nu va înlătura aceste probleme, iar „mărturisirea” faptului că aceste probleme nu există de fapt nu va schimba nimic. Care este leacul? Există două lucruri absolute care mi-au adus multă mângâiere şi ajutor.

• Dumnezeu mă iubeşte. El este un Tată iubitor care doreşte să ne ridice din slăbiciunea noastră.
• Credinţa mea este cea care-i face cea mai mare plăcere. El doreşte ca eu să am încredere în El.

vineri, decembrie 24, 2010

VEI SUPRAVIEŢUI

Fericirea nu înseamnă a trăi fără durere sau suferinţă, nu este deloc aşa. Adevărata fericire este de a învăţa cum să trăieşti fiecare zi în ciuda necazului şi a durerii. Este de a învăţa cum să te bucuri în Domnul, indiferent de ceea ce s-a întâmplat în trecut.

S-ar putea să te simţi respins şi abandonat. Credinţa ta s-ar putea să fie slăbită, iar tu să crezi că eşti doborât la pământ. S-ar putea ca durerea, lacrimile, suferinţa şi goliciunea uneori să te înghită, dar Dumnezeu continuă să fie pe tron. El continuă să fie Dumnezeu!

Convinge-te pe tine însuţi că vei supravieţui. Vei ieşi din toate acestea şi, fie că vei trăi sau vei muri, tu îi aparţii lui Dumnezeu. Viaţa continuă şi vei fi surprins cât de mult poţi să înduri cu ajutorul lui Dumnezeu.

Tu nu te poţi ajuta singur pe tine sau să opreşti durerea, însă Domnul nostru binecuvântat va veni la tine. El va pune mâna Sa iubitoare sub tine şi te va ridica să fii aşezat din nou în locurile cereşti. El te va elibera de frica de a muri şi îţi va arăta dragostea Sa nemărginită.

Priveşte în sus! Încurajează-te în Domnul. Atunci când ceaţa te înconjoară şi nu mai poţi vedea nici o cale de ieşire din dilema ta, lasă-te în braţele lui Isus şi, pur şi simplu, ai încredere în El. El va face totul! El doreşte credinţa şi încrederea ta. El doreşte ca tu să strigi cu glas tare: „Isus mă iubeşte! El este cu mine! El nu mă va lăsa! El rezolvă totul chiar acum! Eu nu voi fi descurajat! Nu voi fi învins! Nu voi fi victima lui satan! Nu-mi voi pierde minţile şi direcţia. Dumnezeu este de partea mea! Îl iubesc şi El mă iubeşte!”

La capătul tunelului se află credinţa. Iar credinţa se bazează pe următorul lucru absolut: „Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere....” (Isaia 54:17).

joi, decembrie 23, 2010

DUMNEZEU NU TE VA LĂSA SĂ FII ZDROBIT

Aminteşte-ţi că Dumnezeu ştie exact cât de mult poţi tu să înduri şi că El nu va permite ca tu să ajungi la punctul de a ceda.

Tatăl nostru iubitor a spus: „Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda” (1 Corinteni 10:13).

Cel mai groaznic tip de blasfemie este de a gândi că Dumnezeu stă în spatele tuturor suferinţelor şi durerilor tale, că Tatăl ceresс te disciplinează, că Dumnezeu crede că tu mai ai nevoie de una sau două lovituri îngrozitoare înainte ca să fii pregătit de a primi binecuvântările Sale. Nu este aşa!

Este adevărat că Domnul îi pedepseşte pe cei pe care-i iubeşte, dar această pedeapsă este doar pentru o vreme şi nu are scopul de a ne răni. Dumnezeu nu este autorul confuziei din viaţa ta, şi nici tu nu eşti. Duşmanul încearcă să ne rănească prin alţi oameni, aşa cum a încercat să-l rănească pe Iov printr-o soţie necredincioasă.

Tatăl tău ceresc veghează asupra ta cu o privire neclătinată. Fiecare mişcare este monitorizată; fiecare lacrimă este adunată. El simte fiecare durere de-a ta şi El ştie când ai fost expus la destulă tulburare. El vine şi spune: „Destul!” Atunci când durerea ta nu te mai apropie de Domnul, dar, în schimb, începe să degradeze viaţa ta spirituală, Dumnezeu intervine. El nu va permite ca un copil credincios de-al Său să cadă din cauza a prea multor dureri şi agonii ale sufletului.

Dumnezeu te va scoate din luptă pentru puţină vreme, la timpul potrivit. El niciodată nu va permite ca durerea ta să-ţi distrugă mintea. El promite să vină la timp, să-ţi şteargă lacrimile şi să-ţi dea bucurie în locul tristeţii. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia” (Psalmul 30:5).

miercuri, decembrie 22, 2010

DEDICAŢI DE A CĂUTA

„Şi mi-am întors faţa spre Domnul Dumnezeu, ca să-L caut cu rugăciune şi cereri.... M-am rugat Domnului Dumnezeu meu, şi I-am făcut următoarea promisiune.... Pe când încă vorbeam eu, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu şi păcatul poporului meu Israel....” (Daniel 9:3, 4 şi 20). Aceştia erau oameni ai rugăciunii!

Vedeţi voi, primul angajament pe care şi l-au luat ei – de a trăi o viaţă separată – trebuia să fie susţinut de un al doilea angajament, de a-L căuta pe Dumnezeu. Într-adevăr, este imposibil de a trăi o viaţă sfântă fără a petrece mult timp pe genunchi, căutându-L pe Dumnezeu pentru puterea şi autoritatea de a trăi o astfel de viaţă.

Să nu înţelegeţi greşit, rugăciunile făcute cu fidelitate nu ne vor păzi de crize. Dimpotrivă, mai mult ca probabil că te vor aduce într-un cuptor încins şi în groapa leului. Dar rugăciunea te va pregăti să faci faţă la toate acestea cu încredere şi să devii o jerftă vie pentru Isus!

Rugăciunile lui Daniel l-au condus direct în groapa leului. Iar această încercare a venit după mulţi ani de zile de la întâmplarea cu băieţii evrei, când Daniel avea peste optzeci de ani! Aceasta ar putea să te sperie, dacă te întrebi cât va mai dura până se vor sfârşi crizele tale. Poate că te-ai gândit că ai trecut toate încercările tale „importante” după un anumit număr de ani în Domnul. Cu toate acestea, aici Dumnezeu permite ca unul din cei mai mari luptători ai rugăciunii – un om cu un duh blând şi liniştit – să înfrunte criza vieţii sale după zeci de ani de mijlocire cu credincioşie!

Preaiubite, încercarea se va sfârşi numai atunci când va veni Isus sau când vei muri în Cristos! Iată de ce rugăciunea este aşa de importantă. Poţi să ia decizia de a trăi o viaţă curată, dar această decizie este greu de urmat fără angajamentul de a-L căuta pe Dumnezeu.

marți, decembrie 21, 2010

NEPÂNGĂRIŢI ÎN MIJLOCUL DEGRADĂRII

„Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul, şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce” (Daniel 1:8).

Cuvântul a se spurca de aici sugerează „a se elibera prin respingere.” Cu alte cuvinte, Daniel spunea: „Orice compromitere a standardelor mele îmi va fura libertatea!” Deci, Daniel a decis să mănânce numai boabe şi să bea numai apă timp de zece zile. Atunci când el i-a spus căpeteniei famenilor despre aceasta, prinţul i-a răspuns: „Tu îmi vei costa viaţa! Vei arăta bolnăvicios la sfârşitul celor zece zile. Vei slăbi la faţă, iar împăratul va observa acest lucru cu siguranţă! Ia şi mănâncă măcar puţină carne. Ai nevoie de proteine. Bea puţin vin pentru a-ţi îmbunătăţi sângele. Mănâncă câteva dulciuri pentru ca să ai energie!”

Cred că Daniel şi cei trei băieţi evrei aveau în mintea lor ceva mai mult decât doar a evita ceva necurat din punct de vedere ceremonial. Ei fuseseră luaţi prizonieri împreună cu mii de compatrioţi. Ceea ce ei văzuseră la sosirea în Babilon probabil că i-a şocat grozav. Aceasta era o societate atât de decăzută, imorală şi plină de blesteme, încât sensibilitatea spirituală a acestor patru băieţi a fost asaltată.

Astfel, cei patru au făcut un legământ. Ei şi-au spus unii altora: „Să nu îndrăznim să ne compromitem. Să nu îndrăznim să adoptăm aceste standarde morale. Ne vom separa şi ne vom disciplina în umblarea noastră de credinţă!”

Aceşti patru băieţi nu au predicat altora despre stilul lor de viaţă. Era ceva strict între ei şi Dumnezeu.

Te întreb acum: Atunci când te afli într-o criză strigi tu: „Doamne, unde eşti Tu atunci când am nevoie de Tine? Nu ai promis Tu să mă eliberezi?” Dar dacă Domnul ţi-ar spune: „Unde eşti tu atunci când am nevoie de o voce? Am nevoie de voci în aceste vremuri de imoralitate, de vase curate prin care să pot vorbi. Tu spui că doreşti ca Eu să vin în criza ta, cu toate acestea, rămâi o parte a sistemului decăzut din lume. Spune-mi, eşti tu dedicat scopurilor mele?”

luni, decembrie 20, 2010

TOTUL A ÎNCEPUT CU POCĂINŢA

Biserica pe care o cunoaştem astăzi a început cu pocăinţa. Atunci când Petru a predicat despre Cruce la Cincizecime, mii s-a întors la Cristos. Această biserică nouă a fost formată dintr-un singur trup, incluzând toate rasele, plin de dragostea reciprocă. Viaţa sa în comun a fost marcată de evanghelie, de spiritul de sacrificiu şi chiar de martiriu.

Începutul minunat este reflectat de Cuvântul lui Dumnezeu adresat lui Ieremia: „Te sădisem ca o vie minunată şi de cel mai bun soi” (Ieremia 2:21). Cu toate acestea, următoarele cuvintele ale Domnului descriu ceea ce se întâmplă deseori cu astfel de lucrări: „Cum te-ai schimbat şi te-ai prefăcut într-o coardă de viţă sălbatică?” (2:21). Dumnezeu spunea: „Te-am sădit corect. Ai fost al Meu, purtând numele şi natura Mea. Dar acum ai degradat.”

Ce a cauzat această degradare în biserică? Aceasta este ceea ce a existat dintotdeauna şi va continua să fie – idolatria. Dumnezeu vorbeşte despre idolatrie atunci când îi spune lui Ieremia: „Poporul Meu şi-a schimbat Slava, cu ceva care nu este de nici un ajutor!” (2:11).

Majoritatea creştinilor de azi identifică un idol drept orice intervine între oamenii lui Dumnezeu şi El Însuşi. Totuşi, aceasta este numai o descriere parţială a idolatriei.

Idolatria are de a face cu o problemă mai adâncă a inimii. Idolul numărul unu printre oamenii lui Dumnezeu nu este adulterul, pornografia sau alcoolul. Este o poftă mult mai puternică. Care este acest idol? Este ambiţia continuă pentru succes. Aceasta chiar are şi o doctrină pentru a se justifica.

Idolatria de a avea succes îi caracterizează pe mulţi dintre cei care se află în casa lui Dumnezeu astăzi. Aceşti oameni sunt integri, curaţi din punct de vedere moral, plini de fapte bune. Dar şi-au ridicat un idol al ambiţiei în inimile lor care nu poate fi zdruncinat.

Dumnezeu iubeşte să-şi binecuvânteze poporul Său. El doreşte ca oamenii Săi să reuşească în tot ceea ce fac ei onest. Dar există acum un duh de mânie pe pământ care pune stăpânire pe mulţi – acesta este duhul dragostei pentru faimă şi agonisirea de bunuri.

Un om din lume a spus recent: „Cel care moare cu cele mai multe jucării, acela câştigă.” În mod tragic, şi creştinii sunt prinşi în această goană.

Cât de mult ne-am îndepărtat noi de la evanghelia trăirii prin lepădarea de sine, de eul nostru şi de ambiţia lumească.

vineri, decembrie 17, 2010

CRISTOS A VENIT CU O INVITAŢIE ŞI CU O AVERTIZARE

Isus a stat în templu şi i-a invitat pe toţi să vină sub aripile Sale de îndurare şi protecţie. El i-a chemat pe orbi, pe bolnavi, pe leproşi, pe săraci, pe cei pierduţi, pe oricine să vină şi să găsească vindecare şi iertare. Dar mulţimea religioasă a refuzat oferta Sa. Despre ei Cristos a spus: „N-aţi vrut!” (Matei 23:37).

Citind aceste lucruri îmi apare o întrebare: Aici În Noul Testament, va proceda Dumnezeu cu o lucrare veche aşa cum a făcut-o în Vechiul Testament? Va părăsi El pe сel care a respins propunerile Sale de har, milă şi trezire?

Da, El o va face. Isus le-a răspuns celor care L-au respins, spunându-le: „Iată că vi se lasă casa pustie” (Matei 23:38). El le-a spus: „Acest templu este acum casa voastră, nu a mea. Eu plec de aici. Las aici ceea ce voi aţi risipit şi aţi abandonat.”

Apoi El a adăugat: „Vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: “Binecuvântat este Сel ce vine în Numele Domnului” (23:39). El le declara: “Slava Mea nu se mai află în această lucrare veche.”
Gândiţi-vă la aceasta. În faţa lor stătea mila şi harul întrupat, spunând: „Această lucrare veche nu mai este a Mea.” Apoi Isus s-a îndreptat spre Cincizecime, spre începutul unei lucrări noi. El era pe cale de a ridica o biserică nou, nu o copie a celei vechi. Şi El avea să o facă nouă de la temelii. Aceasta avea să fie o biserică de noi preoţi şi oameni, toţi născuţi din nou în El.

Îmi permiteţi să vă pun o întrebare: Ceea ce vedeţi că se întâmplă în biserica de azi reprezintă ceea ce este Isus? Este ceea ce vedem, într-adevăr, biserica victorioasă, mireasa nepătată a lui Cristos? Revelează ea lumii pierdute însăşi natura lui Dumnezeu? Este ea cel mai bun lucru pe care-l poate face Duhul lui Dumnezeu în aceste zile de pe urmă?

Ai găsit o biserică unde Cristos este cu adevărat prezent, iar Cuvântul este predicat cu credincioşie? Cât de recunoscător trebuie să fii. S-ar putea să te afli printre mulţimi de oameni care nu pot găsi o biserică care să aibă viaţă. Aud strigătul lor: “Nu pot găsi o biserică care să potolească foamea mea spirituală. Prea multe distracţii – prea multă manifestare a firii – prea multă uscăciune.”

Îmbărbătează-te – Dumnezeu în curând va zdruncina toate lucrurile pe căi neimaginabile. În mijlocul acelei zguduiri a lucrurilor, Dumnezeu va ridica păstori adevăraţi care vor hrăni turma flămândă.

joi, decembrie 16, 2010

DEJA ŢI-AM DAT UN CUVÂNT

Noi trăim în vremurile celor mai mari revelaţii ale Evangheliei din istorie. Astăzi sunt mai mulţi predicatori, mai multe cărţi şi mai multă saturare a mijloacelor de informare în masă cu evanghelie ca niciodată. Cu toate acestea, niciodată nu a existat mai multă durere, suferinţă şi chin în poporul lui Dumnezeu. Pastorii de azi îşi scriu predicile doar pentru a-i ridica pe oameni şi pentru a-i ajuta să facă faţă disperării.

Nu este nimic greşit în aceasta. Şi eu îmi predic aceste adevăruri. Totuşi, cred că există doar un singur motiv pentru care noi vedem atât de puţină victorie şi eliberare: aceasta este necredinţa. Adevărul este că Dumnezeu a vorbit foarte clar în aceste zile de pe urmă. Şi iată ceea ce a spus El: “Deja v-am dat un Cuvânt. El este finisat şi complet. Acum, staţi pe el.”

Nimeni nu poate spune că noi experimentăm o foamete după Cuvântul lui Dumnezeu. Adevărul este că noi experimentăm o foamete după auzirea Cuvântului lui Dumnezeu şi ascultarea de el. De ce? Credinţa este aşa de inexplicabilă şi ea nu vine niciodată la noi prin logică sau raţiune. Pavel afirmă clar: „Credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Cristos” (Romani 10:17). Aceasta este singura cale prin care credinţa adevărată ar putea apărea vreodată în inima oricărui credincios. Ea vine prin auzirea – şi aceasta înseamnă a crede, a avea încredere şi a acţiona pe baza – Cuvântului lui Dumnezeu.

„Ochii Domnului sunt peste cei fără prihană, şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor.... Când strigă cei fără prihană, Domnul aude, şi-i scapă din toate necazurile lor.... De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană.... Domnul scapă sufletul robilor Săi, şi nici unul din cei ce se încred în El, nu este osândit” (Psalmii 34:15, 17, 19, 22).

În doar câteva pasaje din Psalmi ni se dă destul din Cuvântul lui Dumnezeu pentru a înlătura toată necredinţa. Te îndemn acum: să-l auzi, să te încrezi în el şi să asculţi de el. Şi, în sfârşit, odihneşte-te în el.

marți, octombrie 19, 2010

MĂRTURIA DUHULUI

”Si Duhul este cel ce mărturiseste despre lucrul acesta, fiindcă Duhul este adevărul” (1 Ioan 5:6).

Existã momente când martorul dinlãuntru, Duhul Sfânt, nu-mi va permite sã tac. Duhul se ridicã înlãuntrul meu si trebuie sã grãiesc!

Duhul Sfânt rãmâne în noi sã dezvãluim ce este adevãrat si ce este fals. El ne vorbeste cu o voce scãzutã, linistitã, în adâncul inimii. Multi din sfintii nostri pãrinti s-au increzut în faptul cã Duhul lucreazã in credinciosi. Ei au predicat mult despre acest fapt “de a-l avea pe acest martor”. Dar nu mai aud ca acest adevãr sã se mai predice. De fapt, mãrturia Duhului, pur si simplu nu se mai aude în majoritatea bisericilor astãzi!

Credinciosii au nevoie de mãrturia Duhului ca niciodatã mai înainte. Si vom avea nevoie din ce în ce mai mult, pe mãsurã ce se apropie ziua Domnului! Satan se transformã in înger de luminã ca sã însele, dacã se poate, pana si pe cei alesi de Dumnezeu. Ispitirile sale rele vor înflori: invãtãturi false, profesori, invãtãtori falsi, Evanghelii false.

Martorul dinlãuntru, Duhul Sfânt opereazã pe “principiul pãcii”. Pacea lui Dumnezeu este cel mai mare lucru pe care-l poti avea. Iar când pacea-ti este miscatã (n. tr.: nu furatã!), poti fi sigur cã Duhul Sfânt stã de vorbã cu tine! Când ai o clatinare in duhul tãu – un tremur si o agitatie adâncã acolo, in tine – Dumnezeu iti spune cã ceva este fals. Vei simti cã El, duhul, e stânjenit, iI vei simti plânsul, jalea, supãrarea!

“Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi… să stăpânească în inimile voastre”. Orice pãcat tainic, de care nu ne-am pocăit, va jefui un credincios de pacea sa pretioasă! Inima sa va fi frantã de vinovãtie, condamnare si frica – iar Duhul va vorbi acelui credincios numai douã cuvinte: “Pocãieste-te, parã-ti rãu! Fugi!" (Coloseni 3:15).

Da, Duhul iti va vorbi ca sã te corecteze, sã te indrepte; el se va ocupa de pãcatul tãu, de dreptate si judecatã. Dar când e vorba sã-ti dea directie –adica acea voce linã, mica, care-ti spune ce sa faci si unde sa te duci – el, Duhul, nu va functiona, nu va vorbi într-un vas necurat, intr-un vas murdar!

Dacã persisti în pãcat - dacã nu-l mãrturisesti sau sã rezolvi cu el, inima va hrãni un suvoi constant de minciuni. Vei auzi invataturi care te fac sa te simti comfortabil, in largul tau, cand pãcatuiesti. Te vei gandi: “problema mea nu poate fi atat de grava! Eu nu mã simt condamnat”. Dar tu vei fi, de fapt, complet dus pe cãi gresite!

Isaia vorbeste despre un popor care s-a dus in munti ca sa afle adevaratul sfat al lui Dumnezeu “şi zic: ,Să-Şi grăbească, să-Şi facă iute lucrarea, ca s-o vedem! Să vină odată hotărârea Sfântului lui Israel şi să se aducă la îndeplinire, ca s-o cunoaştem!" (Isaia 5:19).

Dar acesti oameni au avut deceptie in inimile lor - Si au sfârsit prin a fi corupti în tot sfatul lor! Pãcatul a corupt judecata lor! Ca rezultat, ei n-au mai fost în stare sã desluseascã, sã discearnã rãul. Iar lucrurile care erau sfinte si pure, le-au numit drepte, inechitabile. Isaiah le-a spus “Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune!” (Isaia 5:20).

luni, octombrie 18, 2010

SIGURI DE DRAGOSTEA TATÃLUI

Ai avut vreodatã un prieten sau pe cineva din cei dragi care sã-ti spunã, din senin: “Auzi, esti supãrat pe mine? Ti-am gresit cu ceva?”

Tu de fapt, poate cã erai dus pe gânduri, cufundat în ceva. Asa cã îi rãspunzi, “Nu sunt supãrat. N-ai fãcut nimic care sã mã supere. Doar cã acum nu simt nevoia sã vorbesc”.

Dar el, sau ea, “nu si nu”: “...Din cauzã cã ti-am zis eu ceva, nu?”

“Nu, mãi, nu mi-ai zis nimic. E totul în regulã”.

În cele din urmã, pentru a convinge acea persoanã, o iei în brate, s-o asiguri: “Hai, mãi, stii cã te iubesc – si chiar nu sunt supãrat. Dar dacã o tii tot asa, dacã mã mai bati la cap cu asta, pãi chiar cã mã superi!”

Preaiubitule, uite asa facem si noi cu Tatãl nostru ceresc! La finele zilei, ne retragem în odãita noastrã de rugãciune, si spunem: “Doamne, cu ce te-am mai supãrat astãzi, Isuse? Ce am gresit, ce am uitat sã fac? Sunt asa un dezastru, nu stiu cum de poate El sã mã mai iubeascã. Doamne, iartã-mã încã o datã. Într-o zi o sã fiu asa de ascultãtor, cã-ti va fi usor sã mã iubesti”. Dar Dumnezeu este acolo tot timpul, asteptând sã te îmbrãtiseze! El vrea sã-ti arate cât de mult te iubeste si vrea sã te odihnesti în dragostea Sa, sã fii sigur de dragostea Sa!

Când fiul rãtãcitor s-a întors acasã, el a fost întâmpinat cu mare drag, a fost atât de binevenit în casa tatãlui sãu. I s-a dat o hainã nouã, a mâncat la masa tatãlui sãu, si a fost iertat pe deplin. Acest fiu stia un lucru: cã era sigur de dragostea tatãlui sãu!

Indiferent cât de departe rãtãcim noi de Tatãl, avem acces continuu sã ne întoarcem la El. Doar cã trebuie sã ne încredem în ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu: cã El “ne-a rânduit… sã fim înfiati… în Preaiubitul Lui. În El avem rãscumpararea” (Efeseni 1:6).

El asteaptã cu bratele deschise sã-i îmbrãtiseze pe toti cei care-L acceptã si se întorc la dragostea Sa.

vineri, octombrie 15, 2010

L-AM LIMITAT PE DUMNEZEU FIIND MULTUMITI CU PREA PUTIN

Dumnezeu are atât de multe sã vã ofere. Dorinta Sa este sã deschidã “zăgazurile cerurilor si sã toarne peste voi belşug de binecuvântare”. (Maleahi 3:10). El stã în picioare într-un “depozit” plin, spunând “Eu sunt un Dumnezeu care dãruieste, un Dumnezeu iubitor, dar asa de putini vor primi de la Mine, pentru cã nu Mã lasã sã le fiu Dumnezeu!”

Sigur, trebuie sã multumim lui Dumnezeu pentru tot ce a fãcut pentru noi si ne-a dat deja. Si totusi, nu putem sã-L limitãm pe Dumnezeu fiind satisfãcuti cu ceea ce credem noi cã e foarte mult! Multi crestini sunt multumiti doar sã stea în bisericã si sã fie binecuvântati cu prezenta lui Dumnezeu. Asemenea oameni sunt ca niste “buretzi multumiti” si nimic mai mult! Ei absorb totul, cum absoarbe buretele, si îL limiteazã pe Dumnezeu în vietile lor, când El ar dori asa de mult sã le dea ungere pentru slujire.

Când ucenicii s-au minunat de miracolele înfãptuite de Hristos, Isus le-a rãspuns: “Dumnezeu are o lucrare încã si mai mare înaintea voastrã!” Majoritatea din noi suntem precum ucenicii. Vedem o minune, si suntem multumiti sã vorbim despre ea toatã viata. Totusi, dacã L-am cunoaste cu adevãrat pe Dumnezeu si L-am lãsa sã ne fie Dumnezeu, I-am cere cu mult mai mult:

• Am ajunge în locurile ceresti prin credintã, încrezându-ne în Dumnezeu cã va da jos acei conducãtori locali care sunt fãrã de Dumnezeu precum cei ai statului, sau ai agentiilor federale. Am da jos cãpeteniile si puterile, asa cum a spus Domnul în Scripturã!

• Ne-am încrede cã Dumnezeu ne dã ajutor sã saturãm orasul nostru cu Evanghelia lui Isus. Ne-am ridica în credintã împotriva fiecãrei arme atintite împotriva noastrã, si am dãrâma fortãretele drãcesti din familiile si bisericile noastre.

Viziunea noastrã ar fi nemãrginitã. Ne-am încrede în Dumnezeu pentru lucruri încã si mai mari pentru împãrãtia Sa!

joi, octombrie 14, 2010

SA-L CUNOASTEM PE DUMNEZEU ASA CUM DORESTE EL SA FIE CUNOSCUT

Isus a spus: “Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:9). Noi trebuie sã-L vedem pe Isus nu cum ne învată omul, ci cum ni-L descoperă Duhul – asa cum doreste Dumnezeu sã-l cunoastem si sã-L vedem! Trebuie sã primim viziunea lui Dumnezeu si mărturia lui Hristos – atunci abia îL vom cunoste pe Dumnezeu asa cum doreste El să fie cunoscut!

Iatã cum cred eu cã doreste Dumnezeu sã vedem pe Fiul sãu: “orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17).

Isus a fost un dar! Dumnezeu a pregãtit toate resursele Sale în Isus: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16). Hristos este darul lui Dumnezeu bun si desăvârsit dãruit nouã, venit de la Tatãl! IL vezi tu pe Isus ca darul desăvârsit, perfect pentru tine? IL vezi tu ca fiind tot ceea ce ai nevoie spre a trãi o viatã plinã de bucurie, neprihãnire, pace si liniste?

Cu foarte mult timp în urmã, mult înainte ca tu sã fi fost creat, Dumnezeu a vãzut ce te va durea pe tine si ce nevoi ai. El stia înaintea vremilor ce ai nevoie spre a-ti rezolva toate problemele. El n-a “împachetat” rãspunsurile Sale sã ti le trimitã sub forma unei cãrti cu reguli sau a unei armate de “oameni care au rãspuns la toate”. Nu – ci ne-a dat la toti o singurã solutie pentru toate momentele noastre de crizã si toate nevoile noastre - un Om, o Cale, un Rãspuns la tot ceea ce avem nevoie: Isus Hristos!

Dumnezeu îti spune: “Nu vreau ca tu sã trãiesti concentrându-te doar la “mâine”! Ai privi doar înapoi si ai vedea cã “astãzi” ar fi putut sã fie momentul tãu cel mai bun. Isus nu poate fi mai bun sau mai puternic pentru tine decât este chiar “acum”. De ce nu-Mi dai voie sã fiu Dumnezeul tãu chiar “astãzi”?"

joi, octombrie 07, 2010

UNDE STAI, UNDE TE GASESTI

În Exod 33, Moses nu stia, dar Dumnezeu avea sã-i descopere si mai mult din slava si natura Sa. Aceastã revelatie avea sã meargã mult mai departe decât o simplã prietenie, mult peste cunoasterea îndeaproape, în intimitate. Este un asemenea fel de descoperire de care Dumnezeu doreste ca toti oamenii cu inima rãnitã sã aibã parte.

Dumnezeu a spus lui Moise cã avea de gând sã se arate în gloria Sa: (Exod 33:19). “Domnul a răspuns: "Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea, şi voi chema Numele Domnului înaintea ta” (Exod 33:19). Apoi a spus: “Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!… [Dar] Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă. Şi când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii, şi te voi acoperi cu mâna Mea, până voi trece.” (33:20–22).

Cuvântul evreiesc pentru slavã din acest pasaj înseamnã “propriul meu sine”. Dumnezeu îi spunea deci lui Moise: "Eu însumi voi trece pe lângã tine”. Iar altã traducere spune în acest fel: “Eu te voi ascunde într-o crãpãturã a stâncii, si Eu te voi apãra cu caracterul protector al puterii Mele pânã voi trece Eu."

Aceasta este ceea ce apostolul Pavel vrea sã spunã când zice ”noi suntem ascunsi în Hristos”. Când dãm gres în fata lui Dumnezeu, când pãcãtuim cu gravitate împotriva Luminii - nu trebuie sã ne complacem în acea situatie decãzutã. În schimb, trebuie sã alergãm degrabã la Isus, spre a fi ascunsi în Stânca noastrã, în El. Pavel ne scrie: ”Părinţii noştri… toti au avut aceeasi hranã spiritualã, cãci toti au sorbit din aceeasi bãuturã duhovniceascã, care i-a urmat si cã Stânca era Isus” (1 Corinteni 10:1, 4).”

Care a fost marea descoperire pe care Dumnezeu i-a fãcut-o lui Moise despre El însusi? Care este adevãrul despre El care ne ajutã sã ne sfintim inimile noastre? este acesta:

“Domnul a zis lui Moise: …Fii gata dis-de-dimineaţă şi suie-te de dimineaţă pe muntele Sinai; să stai acolo înaintea Mea, pe vârful muntelui.”

“Domnul S-a pogorât într-un nor, a stat acolo lângă el, şi a rostit Numele Domnului. Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui, şi a strigat: “Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat” (Exodus 34:1, 2 and 5–7).

Aici a fost descoperirea cea mare, ilustrarea pe deplin a ceea ce este, cine este Dumnezeu. Domnul a spus lui Moise: “Vino la aceastã stâncã dimineata. Îti voi da o nãdejde care te va tine. O sã-ti arãt inima Mea cum n-ai vãzut-o niciodatã mai înainte”. Care a fost “slava” pe care Moise a cerut-o cu tãrie lui Dumnezeu?

Iatã slava: un Dumnezeu care este “plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat”.

Hristos este expresia deplinã a acestei slave. Într-adevãr, tot ceea ce este în Tatãl este întruchipat în Fiul. Iar Isus a fost trimis pe pãmânt pentru a ne aduce acea slavã, nouã.

miercuri, octombrie 06, 2010

VREMEA MULŢUMIRII

Subiectul multumirii mi-a venit recent în timpul unei mari apãsãri personale. La momentul respectiv, clãdirea bisericii noastre avea nevoie de reparatii majore. Problemele enoriasilor erau si ele în crestere. Fiecare cunoscut pãrea a trece printr-o încercare sau alta. Iar eu simteam povara tuturor acestor lucruri de mai sus.

Am intrat în biroul meu si am luat loc, pãrându-mi rãu pentru mine însumi. Am început sã mã plâng lui Dumnezeu: “Doamne, cât timp mã mai tii în acest foc? Cât timp trebuie sã mã mai rog pentru toate aceste lucruri înainte sã faci ceva? Când ai de gând sã-mi rãspunzi, Doamne?”

Deodatã, a venit Duhul Sfânt peste mine - si m-am simtit rusinat. Duhul mi-a soptit în inimã: “Tu doar începe sã-Mi multumesti chiar acum, David. Adu-Mi o jertfã de multumire – pentru toate lucrurile din trecut pe care le-am fãcut pentru tine si pentru ce am de gând sã fac în viitor. Adu-Mi o jertfã de multumire - si deodatã totul va arãta diferit!"

Acele cuvinte s-au cuibãrit în duhul meu. Dar m-am întrebat: “ce vrea sã spunã Domnul, cu “o jertfã de multumire?” Am cãutat expresia în Scripturã si am fost uimit de toate referintele pe care le-am gãsit:

• “Să-I aducă jertfe de mulţumiri, şi să vestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie.” (Psalmul 107:22).

• Îţi voi aduce o jertfă de mulţumire, şi voi chema Numele Domnului;” (Psalmul 116:17).
• “Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!” (Psalmul 95:2).
• “Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele.” (Psalmul 100:4).

Trãim într-o vreme când marele nostru preot, Isus, s-a adus deja pe Sine ca jertfã de ispãsire la Tatal, pentru pãcatele noastre. Hristos a sters toate nelegiuirile noastre, pentru ca niciodatã sã nu mai fie amintite împotriva noastrã. Asa cã, pentru noi, lucrarea de ispãsire este terminatã.

Si totusi, ca si Israelitii, si noi trebuie sã venim la curtile Domnului, asa cum spune Psalmul 100, cu multumiri si cu laudã. Si trebuie sã aducem cu noi doi “tapi”, (de ispãsire), doi tauri: “Aduceţi cu voi cuvinte de căinţă, şi întoarceţi-vă la Domnul. Spuneţi-I: "Iartă toate nelegiuirile, primeşte-ne cu bunăvoinţă, şi Îţi vom aduce, în loc de tauri, lauda buzelor noastre.” (Osea 14:2). Cuvântul “tauri“ aici reprezintã buzele noastre, sau cuvintele gurii noastre. Varianta acestei expresii, în limba ebraicã, este: “Îţi vom adduce în dar tauri tineri, chiar si buzele noastre."

Ofranda, jertfa noastrã de multumire, urmeazã sã fie facutã de cei doi “tauri” de ispasire cu care venim – o jertfã a buzelor noastre, sau a ceea ce spunem. Dumnezeu spune, cu alte cuvinte: “Aduceti în prezenta Mea cuvintele voastre de multumire. Spuneti-Mi, cântati-Mi laudele voastre Mie!"

Noi nu mai trebuie sã aducem lui Dumnezeu jertfe de sânge sau ofrande în argint si aur pentru ispãsirea (pãcatelor). În schimb, noi trebuie sã aducem jertfa de laudã si multumire a buzelor noastre: “Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui” (Evrei13:15). “Rodul buzelor noastre” îl constituie recunostinta si multumirile!

marți, octombrie 05, 2010

CANTAREA ERA CEA POTRIVITA – MALUL ERA GRESIT!

Când copiii lui Israel treceau prin încercãri, trebuiau ei într-adevãr sã-si exprime recunostinta si multumirile în mijlocul acestor încercãri? Când erau înconjurati si în situatii fãrã iesire, se astepta Dumnezeu într-adevãr ca ei sã aibe acel gen de reactie?

Da, absolut! Acesta era secretul de a iesi din greutati. Vezi tu, Dumnezeu doreste ceva de la noi toti în perioadele noastre în care trecem prin greutãti zdrobitoare si încercãri. El doreste ca noi sã-I oferim o jertfa de multumire în mijlocul tuturor acestor încercãri!

Eu cred cã Iacov descoperise acest secret când el a avertizat:. “Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări,” (Iacov 1:2). El spunea, cu alte cuvinte “Nu vã dati bãtuti! Faceti un altar în inima voastrã, si aduceti multumiri cu bucurie tocmai în mijlocul încercãrilor voastre”.

Desigur copiii lui Israel i-au adus într-adevar laude si multumiri Domnului, dar le-au adus pe malul gresit al Mãrii Rosii, nu pe malul potrivit, pe malul care trebuia! Da, oamenii s-au bucurat toatã noaptea - dar Dumnezeu nu a gãsit plãcere în aceasta. Oricine poate sã strige din recunostintã dupã ce vine izbânda, dupã ce-a învins! Dar întrebarea pe care o punea Dumnezeu lui Israel era: Ma lãudati voi pe Mine si înainte ca Eu sã vã trimit ajutor, adicã în timp ce sunteti încã în toiul luptei?"

Eu cred cã dacã Israel s-ar fi bucurat pe “malul de încercare” al Mãrii Rosii, ei n-ar mai fi fost încercati din nou la apele de la Mara. Dacã treceau “testul” de la Marea Rosie, apele de la Mara n-ar mai fi fost amare, ci dulci. Iar Israel ar fi vãzut apã tâsnind peste tot în desert, decât sã trebuiascã sã înseteze.

Dumnezeu ne ajutã sã cântãm cântarea potrivitã pe “malul de încercare”. Aceasta îL bucura cel mai tare pe Tatãl nostru ceresc.

Treci tu acum printr-o perioadã de încercãri? Atunci cântã-I! Laudã-L! Spune-I Domnului: “Tu esti Cel ce poti – m-ai izbavit înainte, si mã poti izbãvi si acum. Eu stau linistit, bucurându-mã în Tine!"

luni, octombrie 04, 2010

JERTFA DE MULŢUMIRE

Unul din versetele cele mai multe importante în toatã Scriptura îl gãsim în întâia epistolã a lui Petru. Apostolul ne vorbeste despre necesitatea de a avea încercatã credinţa noastrã: “Pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos” (1 Petru 1:7).

În acelasi pasaj, Petru ne spune cã ne putem astepta sã înfruntãm asemenea teste de credintã: ”… măcar că acum… sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări” (v. 6).

Cuvântul în limba greacã folosit pentru încercare aici înseamnã “examinare, testare prin greutãti si necazuri”. Petru ne spune deci: Dacã esti un ucenic al lui Isus Hristos, atunci o sã treci prin multe ispite si încercãri grele. Vei fi testat serios!”

Acest pasaj sugereazã cã Dumnezeu ne spune: “Credinţa ta este pretioasã pentru mine - mult mai pretioasã decât toatã bogãtia lumii acesteia, care va pieri într-o bunã zi. Iar în aceste zile din urmã - când vrãjmasul trimite tot felul de rele împotriva ta – vreau ca tu sã sã poti sã stai în picioare, puternic, cu o credinţã de neclintit”.

El spune, mai departe: “Eu îti voi da ajutor si-ti voi trimite binecuvântare când treci prin zile negre! Partea ta este, simplu, sã ai credinţã în Mine. Puterea Mea este cea care te va ţine: prin credinţã!"

“Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!” (v. 5).

Pavel ne spune: “Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici...” (2 Petru 2:9). Cuvântul în limba greacã folosit aici pentru încercare înseamnã “pus sã iasã biruitor din încercãri”.

Pavel ne scrie: “Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda” (1 Corinteni 10:13).

În mod sigur, Dumnezeu nu vrea sã ne ţinã din încercare în încercare. De ce ar vrea sã ne ţinã în mijlocul ispitelor si nenorocirilor? El nu primeste nici o slavã din testarea, din punerea la încercare a copiilor Sãi, ci din rezultatul acestor testãri, al acestor încercãri ale noastre!

Existã numai un singur fel de a scãpa din încercãrile noastre - si acesta este prin trecerea acestei testãri. Gânditi-vã la aceasta: Când erati în scoalã, cum scãpati în cele din urmã? Prin trecerea examenului final. Iar cine nu-l trecea, era trimis sã repete examenul, sau clasa, anul.

Asa a fost si cazul Israelului din vechime, când Dumnezeu i-a dus la Marea Rosie. Dumnezeu testa poporul Sãu, punându-l la încercare, trecându-l prin probe. El i-a dus la limita pieirii – înconjurându-i cu munti din douã pãrti, mare dintr-o parte, iar de cealaltã parte – vrãjmasul, care era pe urmele lor.

Totusi Domnul a pus Israelul în acea împrejurare asteptând o anumitã reactie. El a vrut ca poporul Sãu sã-si recunoascã neajutorarea. A vrut sã-i audã spunând: “Ne aducem aminte cum Dumnezeu ne-a scãpat de urgii. Ne-amintim cum El ne-a scos din cuptorul de foc unde fãceam cãrãmizi fãrã paie si n-aveam odihnã. Dumnezeu ne-a izbãvit atunci - si o va face iarãsi! Sã ne bucurãm în credinciosia Sa. El este Dumnezeu - si ne-a fãcut promisiuni pe care le va tine. El ne va scãpa de orice vrãjmas care vine împotriva noastrã”.

vineri, octombrie 01, 2010

CUNOSCÂNDU-L PE DUMNEZEU

O sã fac o declaratie de-a dreptul socantã, si vorbesc serios: Eu nu-L cunosc cu adevãrat pe Dumnezeu! Adicã, nu-L cunosc în felul în care doreste El sã îl cunosc.

Cum stiu acest lucru? Duhul Sfânt mi-a spus. El mi-a soptit, cu afectiune: “David, tu nu-L cunosti pe Dumnezeu în felul în care doreste El sã îl cunosti. Tu nu-i dai voie cu adevãrat ca El sã fie Dumnezeul tãu”.

În Vechiul Testament, Dumnezeu Si-a luat un popor pentru Sine – un popor nici mai bogat, nici mai destept decât restul - numai ca sã fie Dumnezeul lor: “Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru”. Dumnezeu a spus, cu alte cuvinte: “Eu o sã vã învãt sã fiti poporul Meu – ca Eu sã pot fi Dumnezeul vostru!” (Exod 6:7).

Într-adevãr, Dumnezeu S-a revelat si S-a manifestat pe Sine poporului Sãu în repetate rânduri. A trimis îngeri. Le-a vorbit ca sã poatã fi auzit. A împlinit fiecare promisiune cu mari izbãviri. Si totusi, dupã patruzeci de ani de miracole, semne si minuni, aprecierea lui Dumnezeu cu privire la poporul Sãu a fost: “Voi nu Mã cunoasteti – nu cunoasteti cãile Mele!”

"Patruzeci de ani M-am scârbit de neamul acesta, şi am zis: “Este un popor cu inima rătăcită; ei nu cunosc căile Mele” (Psalmul 95:10). Dumnezeu spunea deci “Prin toate acestea, voi niciodatã nu m-ati lãsat cu adevãrat sã fiu Dumnezeu! De patruzeci de ani tot vreau sã vã învãt – si voi tot nu pricepeti cum lucrez Eu!"

Dumnezeu încã mai cautã un popor care sã-L lase sã fie Dumnezeul lor – asa fel încât cu adevãrat sã-L cunoascã si sã învete cãile Lui!

Scriptura ne spune despre Israel: “Da, n-au încetat să ispitească pe Dumnezeu, şi să întărâte pe Sfântul lui Israel" (Psalmul 78:41). Israel si-a întors faţa de la Dumnezeu în necredinţã. Tot astfel, cred cã noi îL limitãm pe Dumnezeu astãzi cu dubiul si cu necredinţa noastrã.

Ne încredem în Dumnezeu în majoritatea domeniilor din vieţile noastre - dar credinţa noastrã mereu are graniţe si limite. Avem cel puţin o micã zonã în care punem stavilã, punem blocaj, unde nu credem cã într-adevãr Dumnezeu are de gând sã întreprindã ceva pentru noi.

Eu unul îL limitez pe Dumnezeu mai ales în ce priveste vindecarea. M-am rugat pentru vindecare fizicã pentru multi, si am vãzut pe Dumnezeu fãcând minune dupã minune. Dar când vine vorba de propriul meu corp, îL limitez pe Dumnezeu! Mã îndop cu medicamente sau alerg la doctor înainte ca mãcar sã mã rog pentru mine însumi! Nu vreau sã spun cã e gresit sã mergi la doctor. Dar uneori asa mã potrivesc descrierii aceluia care “n-a căutat pe Domnul, ci a întrebat pe doctori” (2 Cronici 16:12).

Te întreb: Te rogi ca Dumnezeu sã dãrâme zidurile din China sau Cuba – dar când e vorba de mântuirea propriei tale familii, n-ai pic de credintã? Te gândesti: “Dumnezeu probabil cã nu vrea sã facã asta. Cel drag mie reprezintã asa un caz greu. Dumnezeu pare cã nu mã aude în aceastã problemã”.

Dacã aceasta este adevãrat, atunci nu-L vezi pe El ca Dumnezeu! Nu stii cu adevãrat cãile Lui! Dorinta lui Dumnezeu este să “facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20).

Cei saptezeci de bãtrâni ai lui Israel au mâncat si au bãut în prezenta lui însusi Dumnezeu pe munte. Si totusi, Domnul le-a spus: “Niciodatã nu m-ati cunoscut pe Mine sau cãile Mele!”

Ucenicii au petrecut trei ani în prezenta lui Dumnezeu - cu Hristos, care era Dumnezeu în trup. Au învãtat la picioarele Sale, si au fost cu El zi si noapte. Si totusi, la urmã, L-au abandonat si s-au risipit care încotro – pentru cã nu au cunoscut cãile Sale!

Isus spune cã Dumnezeu nu aude rugãciunile noastre si laudele pur si simplu pentru cã le rostim iarãsi si iarãsi, cu orele uneori. Este posibil sã ne rugãm, sã postim si sã facem lucruri drepte, si totusi sã nu ajungem la punctul unde tânjim dupã El si începem sã întelegem cãile Sale. Nu învãtãm cãile Sale numai în odãita noastrã ascunsã în care ne rugãm, desi oricine îl cunoaste cu adevãrat pe Domnul are o legaturã foarte apropiatã, strânsã, intimã cu El. Nu poti cunoaste cãile lui Dumnezeu fãrã sã petreci timp mai mult cu El în rugãciune. Dar rugãciunea trebuie sã includã timp de calitate în care îl lãsãm pe Dumnezeu sã ne fie Dumnezeu, sã fie Domnul nostru - punând fiecare nevoie si cerere, si lãsându-le acolo: în bratul Sãu.

joi, septembrie 30, 2010

LA CAPĂTUL PUTERILOR?

Esti la capãtul puterilor? Epuizat(ã), descurajat(ã), pe punctul de a renunta? Te provoc sã rãspunzi la urmãtoarelele întrebãri cu un simplu da sau nu:

• Iti promite Cuvântul lui Dumnezeu cã îti va da tot ce ai nevoie?
• A spus Isus cã niciodatã nu te va lãsa, ci va fi cu tine în toate zilele?
• A spus El cã nu te va lãsa sã cazi si te va prezenta fãrã patã înaintea tronului Tatãlui?
• A spus El cã-ti va da tot ce ai nevoie în toate momentele? Ti-a promis El cã-ti va da toatã sãmânta de care ai nevoie ca sã rãspândesti Evanghelia?
• Este El gata sã-ti dea mai mult decât esti tu gata sã primesti? Este mai mare Cel care este în tine decât cel care este în lume?
• Este El Acela care rãsplãteste pe cei ce îl cautã cu sârguintã?
• Pregãteste el pentru tine un loc în glorie, în slavã? Va veni El pe nori sã-si ia poporul Sãu acasã? Vei merge tu cu El când va veni?

Rãspunsul tãu la toate acestea ar trebui sã fie “Cu siguranta, da!”

Acum – fã-ti socoteala. Întreabã-te: Cred eu cu adevãrat cã Dumnezeu este credincios cuvântului Sãu sau şovãi eu în încrederea mea?

“Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic.

“Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.

Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul” (Iacov 1:2-7).

Poti apuca întelepciunea lui Dumnezeu cu ambele mâini, te poti bizui pe ea, toatã întelepciunea de care ai nevoie sã rezolvi problemele vietii - dacã vei crede fãrã sovãialã sprijinindu-ti viata si viitorul tãu pe aceastã promisiune.

Dumnezeu dã tuturor.. cu mânã largã...întelepciune.

miercuri, septembrie 29, 2010

FĂ DIN TOATĂ INIMA!

Dumnezeu nu acceptã reprosuri, cârtire, de la nimeni. “Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3: 23). Din toatã inima înseamnã “din tot sufletul, cu toatã puterea ta, cu tot ce este înlãuntrul tãu”.

Pavel ne scrie: “Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci “pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu” (2 Corinteni 9:7). Apostolul face o dublã referire la aceastã problemã de a da: este vorba despre ofranda, jertfa noastrã financiarã - si darea, predarea propriei noastre vieţi în slujba lui Dumnezeu!

Pavel ne-a scris despre biserica din Macedonia cã pur si simplu s-au rugat de el sã le dea voie sã strângã o colectã pentru sfinţii în suferinţã si în lipsuri din Ierusalim. Acesti macedoneni erau asa de în întregime predaţi Domnului, cã dãdeau chiar si din puţinul, din sãrãcia lor!

“… Dar s-au dat mai întâi pe ei înşişi Domnului, şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu” (2 Corinteni 8:5). Pavel spune cã macedonenii au dãruit mult mai mult decât bani. Ei i-au spus: “Iatã colecta strânsã de noi. Cu ce ai dori sã mai ajutãm noi? Noi ne oferim sã servim în lucrarea Domnului" Ei n-au sovãit deloc când a fost vorba de lucrarea pentru Domnul si pentru fraţii lor! “…după puterea lor, şi chiar peste puterile lor” (8:3). Au dat peste abilitatea lor umanã – cu multã rugãciune!

Dacã dãruiesti numai deoarece asa crezi cã ne porunceste Domnul sã facem – sau dacã te întrebi mereu: “Este zeciuiala un concept nou testamental, sau doar vechi testamental?” atunci atitudinea inimii tale este total gresitã! Sau dacã dai zeciuiala pentru cã asa cere pãstorul, iar este gresit. Niciuna din aceste situatii nu ajunge la rãdãcina problemei - ce înseamnã adicã sã dai!

Dacã ai de gând sã te (pre)dai în întregime, cu toatã fiinta ta Domnului, si sã te pui la dispoziţia Sa, atunci fã-o cu bucurie! “Căci pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu” (2 Corinteni 9:7).

Mã simt tare vinovat prin acest verset, pentru cã adesea si eu umblu în lucrare si chiar în viaţa mea fãrã bucuria Domnului. Aud atâţia crestini spunând: “mã simt asa de istovit, nu stiu cum o s-o scot la capãt. O, Doamne, vino si dã-mi putere!” Acesta e plânsetul nostru uman, comun nouã tuturora. Dar când te predai lui Dumnezeu, când te apropii de El asa cum îi place Lui, aceasta izvorãste dintr-un duh de bucurie – pe care-l putem avea cu toţii, prin simpla credinţã ca un copil.

Cuvântul pentru “(cu) bucurie” în limba greacã înseamnã “vesel, fericit, voios” având o inimã usoarã, voie bunã, bucurie; fiind plin de voiosie. Dumnezeu spune, în esenţã: ”Orice faci în lucrarea ta pentru Mine – fie cã e vorba de mijlocire, sau închinare în Casa Mea, sau când te rogi, când mã cauţi în odaiţa ta secretã – fã acestea cu o inimã bucuroasã! Fii plin(ã) de bucurie si dãruire cu totul – fie cã e vorba de banii, de slujirea, de timpul, de viaţa ta!”

Te întreb acum: A devenit lucrul în slujba Domnului o apãsare, un chin pentru tine? Este doar o sarcinã de efectuat, lãsându-te mai degrabã în tristeţe si epuizare?

Dumnezeu nu vrea ca tu sã te plângi de sarcina ta – ci vrea ca tu sã scoţi acele lucruri afarã din viaţa ta, sã le alungi, apucându-te cu ambele mâini de Cuvântul Sãu!

Accesul tãu la resursele Sale este credinţa! El îţi spune: “am luat deja mãsuri, am fãcut deja provizii, pregãtiri pentru tine. Ce nevoie din viaţa ta este asa de mare, de nu pot Eu sã-ţi dau mai mult decât îţi trebuie?”

marți, septembrie 28, 2010

ÎN TOATE LUCRURILE DIN DESTUL

De ce asa de multi credinciosi experimenteazã slãbiciunea, sentimentele de disperare si gol interior, ca si cum n-ar mai putea continua? Se întâmplã deoarece nu au revelatia, descoperirea pe care Duhul a dat-o lui Pavel – o revelatie a tuturor lucrurilor si proviziilor pe care Dumnezeu le-a fãcut posibile pentru aceia care le-ar revendica prin credintã!

Te potrivesti tu cumva descrierii fãcute de Pavel când vorbeste despre cel ce slujeste cu dãruire – cel care are tot ce are nevoie, ba încã mai mult decât are nevoie, chiar si în momente de crizã? Te-ai dovedit tu a fi acest slujitor, apropiindu-te de Banca raiului?

Timp de mai multi ani am lucrat cu Kathryn Kuhlman. Predicam din toata inima la întâlnirile ei dimineata si seara, si de obicei pe la finele zilei eram terminat de obosealã. Într-o searã, Kathryn ne-a spus lui Gwen si mie: “Haideti sã iesim undeva, sã mâncãm." Eu i-am spus: “Îmi pare rãu, dar sunt prea obosit”. Trebuie sã mã întorc la motel si sã dorm un pic”.

Ea s-a uitat la mine întrebãtoare, poate chiar cu ironie, si m-a întrebat: “Mãi, David, ai predicat tu astã searã sub ungerea Duhului?” Eu am rãspuns: “Stii bine cã da, doar ai vãzut ce pline erau altarele!"

Kathryn a spus cu voce scãzutã: “Atunci ceva îti lipseste. Dacã slujesti sub puterea Duhului Sfânt, atunci ar trebui sã fii mai puternic la finele serviciului decât când ai început – pentru cã El este Duhul dãtãtor de viatã! Te poti ridica mai presus de carne, pentru cã prin Duhul poti revendica acest privilegiu”. De atunci, de la acea datã, eu am dovedit acest adevãr în lucrarea mea.

“…pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8). “Sã prisositi” aici literalmente înseamnã “sã aveti din abudentã, din belsug, sã aveti mai mult la sfârsit decât la început”. Cu alte cuvinte, pe mãsurã ce lupta se înteteste, harul lui Dumnezeu sporeste! Pe mãsurã ce slãbiciunea vine peste tine, tãria, puterea Sa se coboarã peste tine într-o si mai mare mãsurã – dacã crezi acest lucru!

luni, septembrie 27, 2010

EL A FĂCUT DEJA PREGĂTIRI

Când Dumnezeu ne cheamã la o lucrare anume, El luat deja mãsuri, a fãcut deja pregãtiri, pentru ca noi sã avem tot ceea ce este nevoie ca sã o putem îndeplini.

“Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8).

Acest verset nu este doar asa, o sperantã - el este o promisiune! Începe cu cuvintele: “Dumnezeu poate!”

Dumnezeu nu este interesat ca doar sã-ti împlineascã nevoile. El vrea ca întotdeauna sã-ti dea chiar mai mult decât ai nevoie. Aceasta este ceea ce înseamnã “din abundentã”: provizii ce ti se dau din plin, din belsug, cu mânã largã!

“Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20).

Gândeste-te la ceea ce este promis aici: Când esti la pãmânt, si extenuat si nu crezi cã poti merge mai departe, Dumnezeu poate sã te învioreze asa fel încât sã ai tot ceea ce ai nevoie - în orice moment, în fiecare situatie posibilã.

Este ca si cum Domnul ar spune: “Ascultati, voi toti, pãstorilor! Ascultati, voi toti care cu credintã frecventati Casa Mea si sunteti implicati în lucrarea de rugãciune, laudã si mijlocire! Vreau sã vã dau din belsug tãrie, nãdejde, bucurie, pace, odihnã, resurse financiare, încurajare, întelepciune. De fapt, vreau sã vã dau cu mânã largã tot ce aveti nevoie - în toatã vremea!"

Dumnezeu niciodatã nu a intentionat ca noi sã fim sãraci spiritual, sãraci în lucrurile Domnului. Din contrã, cel ce slujeste cu dãruire, este acela care se bucurã de revelatia, de descoperirea tuturor resurselor, proviziilor, pe care Dumnezeu i le-a pregãtit! Si umblã prin credintã în aceastã revelatie!

“Dar, după cum este scris: "Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc." Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 2:9–10).

Parafrazat, “Pãrintii nostri n-au putut pricepe pe deplin toate lucrurile, toate resursele minunate pe care le-a pregãtit Dumnezeu pentru ei! Niciodatã aceasta n-a intrat în viziunea, auzul sau imaginatia lor. Dar nu existã nici un motiv pentru ca noi sã fim orbi cu privire la aceste lucruri, sã umblãm de colo-colo fãrã sã stim ce este al nostru. Ochii nostri trebuie sã vadã, urechile noastre trebuie sã audã, trebuie sã intre în inimile si mintile noastre – pentru cã noi suntem oamenii pentru care Dumnezeu a pregãtit toate acestea! Duhul Sfânt ne-a dezvãluit aceasta nouã!"

Într-adevãr, Biblia spune cã trebuie sã îL cãutãm pentru aceastã revelatie. Pavel a scris: “Şi noi am primit… Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile, pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. Şi vorbim despre ele… cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt… [si ele] trebuie judecate duhovniceşte” (v. 12–14).

Eu cred cã majoritatea crestinilor n-au realizat cu adevãrat puterea acestor promisiuni de la Dumnezeu! Le-am citim noi de multe ori, totusi ele rãmân pentru noi ca niste cuvinte asternute pe hârtie, nedescifrate noua inca, sau ca niste scrisori care n-au ajuns la noi inca. Nu le-am apucat cu ambele mâini, spunând: “Doamne, descoperã-mi, aratã-mi ce-ai pregãtit! Deschide-mi mintea si duhul pentru resursele Tale! Cuvântul Tãu spune cã eu trebuie sã cunosc toate aceste lucruri - care-mi sunt dãruite fãrã platã - ca eu sã pot sã le revendic spre slava Ta!"

vineri, septembrie 24, 2010

SA SLUJIM CU DARUIRE!

Recent am venit înaintea Domnului în rugãciune, cu inima tare abatutã, îndureratã, încãrcatã de multe griji. Am început sã pledez cazul meu înaintea Lui:

“Of, Doamne, nu m-am simtit niciodatã asa de ostenit în toatã viata mea. De-abia mai pot sã continui!” Dupã aceea am început sã plâng. Eram asa de epuizat, cã pur si simplu am izbucnit în lacrimi. Cum stãteam eu asa si plângeam, am gândit: “Cu sigurantã, lacrimile mele vor misca inima Domnului!"

Duhul Sfânt s-a coborât peste mine si a lucrat – dar nu asa cum credeam eu cã va lucra! Eu asteptam compasiune, încurajare, întelegere. Si El mi-a dat toate acestea… dar într-un mod cu totul diferit de cum mã asteptam eu sã fie.

Domnul cu blândete m-a trimis la 2 Corinteni 9:6-11, si mi-a spus cã tot ce aveam nevoie era cuprins în acest pasaj:

“Să ştiţi: cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci "pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu." Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună, după cum este scris: "A împrăştiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămâne în veac." "Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine pentru hrană", vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămânţa de semănat şi va face să crească roadele neprihănirii voastre. În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulţumiri lui Dumnezeu” (2 Corinteni 9:6–11).

Am citit si recitit acest pasaj.. dar n-am primit nici o lãmurire. În cele din urmã, am închis Biblia si m-am rugat: “Doamne, nu înteleg nimic. Nu vãd nimic aici care sã aibã legaturã cu situatia mea, sã mã ajute sau sã mã încurajeze”.

În cele din urmã, Duhul a vorbit cu putere, dar în acelasi timp cu dragoste omului dinlãuntrul meu: “David, tot ce e aici are legaturã cu situatia prin care treci. În ultima vreme m-ai slujit fãrã dãruire si fãrã bucurie! Unde-ti sunt voiosia si bucuria cu care Mã slujeai? Cuvântul Meu nu se rezumã numai la a dãrui bani pentru sãraci. Se referã la slujirea fatã de Mine si de Trupul Meu!”

“Te-am chemat în Orasul New York si nu te-am trimis fãrã de ajutor sau fãrã sã-ti dau resurse din abundentã. Tot ceea ce ai nevoie îti este pus la dispozitie: tãrie, odihnã, putere, pricepere, bucurie, voiosie. Nu ai nici un motiv sã lucrezi cu tristete, sau sã te simti suprasolicitat, stresat. Ai acces la toatã tãria, puterea si bucuria de care ai nevoie!”

joi, septembrie 23, 2010

ÎNVAŢĂ SĂ TE RIDICI LA LUPTĂ PE PICIOARELE TALE

Trebuie sã înveti sã-ti duci propria luptã. Nu poti depinde de altcineva pentru eliberarea, pentru izbânda ta!

Poate cã ai pe cineva apropiat, un om al luptei prin rugãciune, un rãzboinic spiritual - pe care poti sã-l suni si sã-i spui: “Mã asteaptã o luptã, am o luptã de dus! Poti sã te rogi pentru mine? Stiu cã ai trecere la Dumnezeu!” Aceasta este biblic - dar nu este voia absolutã a lui Dumnezeu pentru tine! Dumnezeu vrea ca tu sã devii un rãzboinic, un om al luptei prin rugãciune! El vrea ca tu sã fii capabil sã tii piept diavolului.

Dumnezeu a promis lui Ghedeon: “Eu voi fi cu tine, şi vei bate pe Madian ca pe un singur om” (Judecãtori 6:16). Dumnezeu îi spusese deci: “Eu te-am trimis – Eu voi fi cu tine!”

Dar atunci oamenii din cetate au venit sã-l caute pe cel ce le dãrâmase idolii (vedeti Judecãtori 6:28-30). Unde era Ghedeon? Se ascundea - încã nu era sigur pe promisiunile lui Dumnezeu, încã se întreba dacã Dumnezeu era cu el. Ghedeon a spus: “Dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Şi unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinţii noştri” (v. 13). Si tot asa este cu multi dintre noi! Isus ne-a promis “Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele” (Matei 28:20). Si noi tot nu am învãtat sã depindem de Cuvântul Sãu si sã ne ducem lupta!

Lucrurile vor începe sã se schimbe – în clipa în care esti pe deplin convins cã Dumnezeu este cu tine. Cã El îti vorbeste si cã El îti va arãta tot ce ai nevoie sã stii!

Esti mai puternic(ã) decât crezi! Ca si Ghedeon, s-ar putea sã te întrebi: “Cum as putea eu sã lupt? Eu sunt asa de slab(ã), asa de lipsit(ã) de experientã”. Dar Dumnezeu a spus lui Ghedeon: “Du-te cu puterea aceasta pe care o ai” (6:14). “Care putere?” s-ar putea sã te întrebi. Puterea lui Ghedeon era legatã de cuvântul lui Dumnezeu cãtre el: “Cu sigurantã Eu voi fi cu tine” (“oare nu te trimit Eu?” (6:14).

Preaiubitilor, acelasi cuvânt – “Eu sunt cu voi” este puterea, tãria voastrã! Si voi veti primi acea putere crezând cã acest cuvânt este adevãrat - si actionând conform cu El!

miercuri, septembrie 22, 2010

SCAPĂ DE TEMERILE TALE SI DE NECREDINŢĂ!

Israel cãzuse în idolatrie. Dar rãdãcina pãcatului lor era tot necredinta, având drept rezultat fel de fel de temeri! Asa cã Dumnezeu le-a trimis un prooroc spre a le arãta rãdãcina pãcatului lor.

Proorocul le-a spus în fel si chip: “Uitati-vã la voi! O mânã de fricosi, ascunsi care pe unde, înspãimântati de ideea de a se împotrivi vrãjmasului si de a lupta. Deja v-ati dat bãtuti. Dar este scris cã Dumnezeu v-a scãpat în trecut! A dat pãrintilor vostri mari izbânzi când s-au încrezut în El! Si a promis sã vã dea si vouã eliberare, sã vã scape – si voi tot nu vã încredeti în El! (vedeti Judecãtori 6:7–10).

Multi crestini se tem cã diavolul o sã îi distrugã. Le este teamã cã vor face o gresealã sau se vor întoarce la pãcatul lor, iar satan va avea izbândã asupra lor. Dar aceasta e o minciunã diabolicã! Biblia spune cã nu trebuie sã te temi când treci prin viatã!

Când esti încãtusat de fricã, ea devine contagioasã. Toatã lumea din jurul tãu se molipseste! Când Ghedeon a adunat armata sa, Dumnezeu i-a spus sã trimitã acasã fiecare soldat care se teme: “Cine este fricos şi se teme, să se întoarcă şi să se depărteze… Si douăzeci şi două de mii de oameni din popor s-au întors” (Judecãtori 7:3).

Dumnezeu are acelasi cuvânt cãtre biserica Sa astãzi. El întreabã: “De ce te temi? De ce pãcãtuiesti neîncrezându-te în Mine, cã voi aduce izbândã în viata ta, cã te voi izbãvi? Am promis sã înfrâng orice putere diabolicã ce vine împotriva ta!”

Tatãl lui Ghedeon, Ioas, ridicase o statuie lui Baal si Astarteei, fãcutã din pietre imense. Motivatia sa era: “Baal a dat putere lui Madian peste noi, asa cã poate dacã ne închinãm dumnezeului lor, o sã ne dea si nouã putere”. Oamenii veneau de la mare depãrtare sã se închine acolo, incluzând madianiti si moabiti; era o fortãreatã puternicã, un bastion diabolic în Israel!

Dumnezeu a spus lui Ghedeon: “N-o sã dau eliberare, izbândã, lui Israel pânã când nu vã descotorositi de acest idol care stã între noi. Dã-l la parte! Dãrâmã-l!” Asa cã în mijlocul noptii Ghedeon “a luat zece oameni dintre slujitorii lui, şi a făcut ce spusese Domnul” (Judecãtori 6:27). El a luat un bou si a folosit frânghii pentru a dãrâma pe Baal si pe Astarteea!

Dumnezeu dã astãzi bisericii Sale acelasi mesaj pe care i l-a dat lui Ghedeon: “Vreau sã-ti dau ajutor - dar cum sã-ti dau dacã tu nu te încrezi în Mine. Esti plin de teamã. Si înainte ca sã dau izbândã, sã aduc eliberare, trebuie sã dãrâmi aceastã fortãreatã, acest pãcat care te înfăşoară!“ “Să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne” (Evrei 12:1). Noi trebuie sã dãrâmãm toate fortãretele fricii si pãcatului!

Gideon a demolat diabolicul bastion folosind un bou puternic. Dar nouã ni s-au dat arme mult mai puternice decât cele ale lui Ghedeon (vedeti 2 Corinteni 10:4–5).

Izbânda vine prin rugãciune fãcutã cu credintã. Aceasta nu înseamnã o rugãciune rece, goalã, ci rugãciune în Duhul, rugãciune care se încrede cã Dumnezeu va rãspunde: “Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri” (Efeseni 6:18).

marți, septembrie 21, 2010

CUM SĂ NE RIDICĂM LA LUPTĂ!

Desi se vorbeste atât de mult în bisericã despre rãzboiul spiritual, crestinii tot nu au învãtat cum sã facã faţă, cum sã ţinã piept vrãjmasului. Suntem adversari usor de învins pentru diavol!

Nu cred cã absolut fiecare nenorocire care se întâmplã unui crestin vine de la diavol. În mod gresit dãm vina pe el când în mare parte e vorba de propria noastrã nepãsare, neascultare si trândãvie.

E usor sã dãm vina pe cel rãu pentru nesãbuinta noastrã. În acest fel, nu mai suntem nevoiti sã ne asumãm noi problema respectivã. Dar existã un rãu real în lume astãzi - iar el chiar e ocupat sa-si facã treaba, sã facã rãu!

Dati-mi voie sã vã spun câte ceva despre strategia lui satan. Dacã tot nu poate sã-L dea jos pe Cel Atotputernic de pe tronul Sãu, atunci mãcar încearcã sã distrugã imaginea lui Dumnezeu din voi! El vrea sã transforme în cârtitori si hulitori pe cei ce aduc laudã si închinare Domnului.

Satan nu vã poate ataca dupã bunul sãu plac. Dumnezeu a pus un zid de foc în jurul fiecãrui copil al Sãu, iar satan nu poate trece de acel zid fãrã permisiunea lui Dumnezeu.

Satan nu poate citi în mintea unui crestin. Unora le este teamã sã se roage din cauzã cã ei cred cã diavolul trage cu urechea la ei! Altii cred cã diavolul le poate citi fiecare gând. Nu e deloc asa! Numai Dumnezeu este omniprezent si atotstiutor.

Scriptura ne porunceste sã ne ridicãm, sã ne întãrim si sã ne luptãm împotriva cãrnii si a celui rãu: “Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!” (1 Corinteni 16:13). “Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui” (Efeseni 6:10).

Trebuie sã devii sãtul pânã-n gât, pur si simplu sã nu mai poti suferi situatia în care diavolul te tine apãsat – trãind la nivelul de jos, deprimat, nefericit, gol pe dinãuntru, hãrtuit!

Cartea Judecători ne spune: “Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului; şi Domnul i-a dat în mâinile lui Madian, timp de şapte ani. Mâna lui Madian a fost puternică împotriva lui Israel” (Judecători 6:1–2).

Israelitii se gãseau la cel mai scãzut nivel la care fuseserã vreodatã. Erau siliti sã trãiascã în pesteri întunecoase si vãgãuni umede, înfometati, înfricosati si neajutorati. Dar deodatã ceva s-a întâmplat. A început cu Ghedeon, si s-a întins peste întreaga tabãrã: lui Israel i-a ajuns cutitul la os, s-a sãturat panã peste cap, n-a mai putut rãbda sã continue sã se ascundã în acele pesteri întunecoase!

Ghedeon si-a spus: “Cât sã mai rãbdam toate acestea? Ei fac ce vor, se duc unde vor pe pãmânturile noastre. Nimeni nu li se opune, nu se ridicã, nimeni nu face nimic împotriva lor! Ni s-a spus cã avem un Dumnezeu care a intervenit pentru pãrintii nostri. Dar iatã-ne acum: suntem pustiiti si nenorociti. Trãim în continuã fricã!"

Ceva s-a revoltat în Ghedeon. El a spus tocmai ce Dumnezeu astepta sã audã: “Prea mult! Pâna aici! Destul! Noi slujim unui Dumnezeu puternic, victorios. De ce, dar, sã continuãm, zi de zi, rabdând acest abuz?”

Dumnezeu nu va lucra pânã când tu nu esti complet dezgustat - pânã când nu mai poti suferi sã tot fii în situatia de a nu mai putea suferi!

Trebuie sã faci ca Ghedeon: sã strigi cãtre Domnul! Noi servim aceluiasi Dumnezeu cãruia îi slujea Israel. Dacã El a auzit plânsetul, strigãtul lui Israel în idolatria lor, El te va auzi si pe tine - în sinceritatea inimii tale.