EL NU NE PĂRĂSEȘTE NICIODATĂ

„Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului” (Efeseni 6:11)
Credincioșii din Irak-ul sfâșiat de război ne transmit, „Vremuri grele nu vor veni peste noi — pentru noi, vremuri grele au fost de ani întregi.” Ei au fost obișnuiți cu greutățile generații      de-a rândul și au învățat să se țină strâns de credință. Pentru că ei s-au îmbrăcat cu toată armătura lui Dumnezeu, ei sunt echipați pentru a se împotrivi răului și pentru a predica evanghelia celor din jurul lor.
Cred cu tărie că majoritatea oamenilor evlavioși din lume, astăzi, sunt sub atac din partea iadului, îndurând situații infernale, aparent fără speranță. Care este situația ta? Dacă nu ești supus vreunui test al credinței momentan, te îndemn să fii foarte recunoscător. Dar rămâi umil și ai mare grijă să nu te lauzi cu propria ta putere sau credință.
Satan așteaptă până când cel care este testat a obosit, este secătuit de toată puterea și forța de a rezista. Așteaptă până când toate rugăciunile par a fi lipsite de vreun răspuns, până când totul pare fără speranță și ajungem la capătul puterilor. S-a întâmplat lui Petru când și-a privit Stăpânul cum era umilit înaintea sanhedrinului (Matei 26:57-58). Și s-a întâmplat lui Iov când a fost forțat să mediteze la pierderea a tot ceea ce avea drag.
Întrebări încep să se ridice: „Doamne, unde ești? De ce rugăciunile mele nu primesc răspuns?” Ai grijă, deoarece exact în acel moment Satan va implanta minciuna lui îngrozitoare: „Dumnezeu te-a părăsit. Nu te aude.”
Totuși, Dumnezeu nu te-a părăsit — și El niciodată nu o va face. El ne-a învățat să fim pregătiți îmbrăcându-ne cu toată armătura lui Dumnezeu și apoi El ne asigură că nu ne va părăsi niciodată. „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”(Matei 28:20). Chiar acum El îți spune: „Eu nu te voi părăsi niciodată.”