LA VREME DE NEVOIE

Sa luam aminte la una din cele mai puternice promisiuni din tot Cuvantul lui Dumnezeu:

“Dumnezeu este adapostul si sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipseste niciodata in nevoi.

De aceea nu ne temem, chiar daca s-ar zgudui pamantul, si s-ar clatina munţii in inima marilor. Chiar daca ar urla si ar spumega valurile marii, si s-ar ridica pana acolo de sa se cutremure munţii... Este un râu, ale carui izvoare inveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfantul locas al locuinţelor Celui Prea Inalt. Dumnezeu este in mijlocul ei: ea nu se clatina; Dumnezeu o ajuta in revarsatul zorilor. Neamurile se framanta, imparaţiile se clatina, dar glasul Lui rasuna, si pamantul se topeste de groaza. Domnul ostirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scapare pentru noi... El a pus capat razboaielor pana la marginea pamantului” (Psalm 46:1-7, 9).

Ce cuvant minunat, extraordinar! Am citit acest pasaj iarasi si iarasi, de zeci de ori, si tot ma simt coplesit de el! Cuvantul lui Dumnezeu catre noi este atat de puternic, de neclintit, ne spune: “Nicodata nu trebuie sa va mai temeti, nici daca intreaga lume ar fi in fierbere. Chiar daca s-ar cutremura pamantul, s-ar umfla oceanele, iar muntii s-ar narui in mare.. chiar daca totul ar fi un haos complet, un vuiet cumplit jur-imprejurul vostru”.

“Dar datorita Cuvantului Meu veti fi inundati cu pace ca un râu. In vreme ce toate natiunile se framanta, râuri de fericire vor curge catre poporul Meu, iar inimile lor vor fi umplute cu bucurie”.

Chiar acum lumea intreaga este cuprinsa de panica. Natiunile tremura de teama terorismului, stiind ca nici o regiune nu este imuna pericolului. Necazuri in viata personala si incercari tot vin si vin. Totusi, in mijlocul a tot si a toate, Psalmul 46 rasuna ca un ecou catre oamenii lui Dumnezeu din lumea intreaga: “Eu sunt in mijlocul vostru. Eu sunt cu voi prin toate. Poporul Meu nu va fi distrus sau clatinat. Eu sunt ajutorul vesnic prezent la vreme de nevoie pentru biserica Mea.

Dumnezeu stie ca toti ne confruntam cu nevoi adanci; ca ne confruntam cu necazuri, ispite, momente de confuzie, cand nu stim ca sa facem, lucruri ce fac inimile noastre sa se clatine. Mesajul Lui pentru noi in Psalmul 46 este menit tocmai pentru vremuri ca acestea. El ne spune ca daca dam voie fricii, amaraciunii si disperarii sa patrunda in sufletele noastre, atunci traim absolut contrar realitatii Lui in vietile noastre.

Este vital ca tu sa prinzi, sa intelegi ideea a ceea ce Domnul doreste sa spuna in acest Psalm. Dumnezeul nostru este la dispozitia noastra in orice clipa, zi si noapte. El este incontinuu la dreapta noastra, gata sa ne vorbeasca si sa ne ghideze. Si a facut posibil aceasta dandu-ne Duhul S au cel Sfant sa locuiasca in noi. Biblia ne spune ca Christos insusi este in noi, iar noi – in El.

TRUPUL LUI CHRISTOS

Apostolul Pavel ne spune: “Voi sunteti trupul lui Hristos, si fiecare, in parte, madularele lui” (1 Corinteni 12:27). Apoi ne spune inca si mai specific: “Caci, dupa cum trupul este unul si are multe madulare, si dupa cum toate madularele trupului, macar ca sunt mai multe, sunt un singur trup, - tot asa este si Hristos” (1 Corinteni 12:12).

Pavel mentioneaza: “Uitati-va la propriul vostru trup. Aveti maini, picioare, ochi, urechi. Nu sunteti doar un creier izolat, neatasat la celelalte membre. Vedeti, tot asa e si cu Christos. El nu are doar cap. Are si trup, iar noi suntem parte din membrele, din madularele lui.

Apostolul apoi demonstreaza: “tot asa, si noi, care suntem multi, alcatuim un singur trup in Hristos; dar, fiecare in parte, suntem madulare unii altora” (Romani 12:5). Cu alte cuvinte, nu suntem doar conectati, legati cu Isus, capul nostru. Suntem legati unul de altul. Adevarul este ca nu putem fi conectati cu El fara a fi in legatura unii cu altii ca frati si surori in Christos.

Pavel duce aceasta idée pana in punctul ca spune: “Painea, pe care o frangem, nu este ea impartasirea cu trupul lui Hristos? Avand in vedere ca este o paine, noi, care suntem multi, suntem un trup; caci toti luam o parte din aceeasi paine. (1 Corinteni 10:16). Cu alte cuvinte, mai simplu spus, suntem toti hraniti cu aceeasi hrana: Christos, manna din ceruri. “Caci Painea lui Dumnezeu este aceea care se pogoara din cer, si da lumii viata" (Ioan 6:33).

Isus vorbea adesea cu ucenicii Sai in pilde si fiecare pilda continea un adevar ascuns al lui Dumnezeu. Aceste secrete au fost impartasite de Tatal, Fiul si Duhul Sfant inca dinainte de creatie: “Voi vorbi in pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii" (Matei 13:35). Isus marturiseste ca aceste taine, aceste adevaruri ascunse sunt descoperite numai acelora care isi fac timp sa il caute pe El.

Isus a zis: "Eu sunt Painea vietii.. Eu sunt Painea vie, care s-a pogorat din cer... Cine Ma mananca pe Mine, va trai si el prin Mine” (Ioan 6:35, 51, 57). Imaginea Painii aici este importanta. Domnul nostru ne spune ”Daca veniti la Mine, veti fi hraniti. Veti fi strans legati de Mine, ca madular al trupului Meu. De aceea, veti primi putere de la raul de viata care curge din Mine”. Intr-adevar, fiecare madular al trupului Sau isi trage seva dintr-o singura sursa: Christos, capul. Tot ceea ce avem nevoie sa ducem o viata din abudenta isi trage seva de la El.

Aceasta Paine este ceea ce ne deosebeste pe noi ca madulare ale trupului Sau. Noi suntem pusi deoparte de restul lumii, de restul omenirii, pentru ca mancam, cinam dintr-o singura paine: Isus Christos. “Toti luam o parte din aceeasi paine (1 Corinteni 10:17).

TARA PROMISA

Cred ca Psalmul 46 este o reprezentare a “tarii promise” din Noul Testament. Intr-adevar, Psalmul 46 reprezinta odihna divina la care se face referire in (Epistola catre) Evrei: “Ramane dar o odihna ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu” (Evrei 4:9). Acest Psalm descrie aceasta odihna pentru poporul lui Dumnezeu. Vorbeste despre taria Lui vesnic prezenta, ajutorul Lui la vreme de necaz, pacea Lui in mijlocul haosului. Prezenta lui Dumnezeu este cu noi in orice clipa, iar ajutorul Lui soseste intotdeauna la timp.

Israel a respins aceasta odihna: “Ei au nesocotit tara desfatarilor; n-au crezut in Cuvantul Domnului” (Psalm 106:24). In mod trist, Biserica de astazi se aseamana mult cu Israel. In ciuda promisiunilor lui Dumnezeu pentru noi – asigurarea ca El ne da pacea, ajutorul si tot ceea ce ne trebuie – nu ne incredem in El pe deplin. In loc de aceasta, ne plangem “Unde este Dumnezeu cand trec prin necazuri? E cu mine sau nu? Unde sunt dovezile prezentei Lui? De ce tot ingaduie aceste greutati sa vina peste mine?”

Astazi, aud cum Domnul intreaba Biserica Sa: “Crezi ca Eu inca vorbesc poporului Meu? Crezi tu ca Eu doresc sa iti dau ajutor si calauzire? Crezi tu cu adevarat ca Eu iti vorbesc zi de zi, ceas de ceas, clipa de clipa?” Raspunsul nostru trebuie sa fie ca al lui David. Omul asta al lui Dumnezeu a zguduit tot iadul cand a facut aceasta declaratie despre Domnul: “Caci el zice, si se face; porunceste si ce porunceste ia fiinta“ (Psalm 33:9).

Iata promisiunea lui Dumnezeu pentru fiecare generatie care crede Cuvantul Sau, ca El doreste sa ne vorbeasca: “Sfaturile Domnului dainuiesc pe vecie, si planurile inimii Lui, din neam in neam” (Psalm 33:11). Creatorul Universului doreste sa impartaseasca insesi gandurile, planurile Sale cu noi!

Scriptura ne spune clar: Dumnezeul nostru a vorbit poporului Sau in trecut, El vorbeste poporului Sau acum, si va continua sa ne vorbeasca pana la sfarsitul veacurilor. Mai precis, Dumnezeu vrea sa-ti vorbeasca tie despre problema ta astazi. S-ar putea sa o faca prin Cuvantul Sau, printr-un prieten de la Dumnezeu, sau prin vocea blanda, scazuta, soptita a Duhului ”Aceasta este calea, umbla pe ea!”

Indiferent ce metode foloseste, vei recunoaste vocea Lui. Oile Sale cunosc glasul Pastorului lor. Iar El este credincios, fidel ca sa “(pazeasca) sufletele credinciosilor Lui, si-i izbaveste din mana celor rai” (Psalm 97:10).

DOAMNE ISUSE, VINO DEGRABA, VINO CURAND!

In Apocalipsa, Isus ne anunta “ Si iata, Eu vin curand! - Ferice de cel ce pazeste cuvintele proorociei din cartea aceasta!" (Apocalipsa, 22:7). Cinci versete mai departe, Christos ne spune: “Iata, Eu vin curand; si rasplata Mea este cu Mine, ca sa dau fiecaruia dupa fapta lui” (Apocalipsa, 22:12).

Acesta este strigatul, plansetul tuturor acelora care asteapta revenirea lui Isus: “Si Duhul si Mireasa zic: "Vino!" (Apocalipsa, 22:17). Aceasta se refera la Mireasa lui Christos, adica trupul format din credinciosii de pretutindeni in lumea intreaga, aflati sub domnia, sub autoritatea Lui. Toti acesti robi sunt credinciosi nascuti din nou, curatiti prin sangele jertfei Lui.

Ati putea intreba: “Inteleg ca acesta e plansetul inimii unui credincios. Dar de ce ar striga si Duhul la Isus “Vino”?! Datorita faptului ca aceasta este cea din urma rugaciune a Duhului Sfant, stiind ca lucrarea lui pe acest pamant este aproape completa. Ca si Paul si Petru carora li s-a spus de catre Dumnezeu ca vremea lor va fi scurta, Duhul striga si el “ Vino, Doamne Isuse”.

Deci, unde auzim noi acest strigat al Duhului astazi? Vine prin aceia care sunt asezati cu Christos in locurile ceresti, care traiesc si umbla in Duhul, trupurile lor fiind tempple ale Duhului Sfant. Duhul striga in si prin ei, “Grabeste-te, Doamne, vino!”

Cand a fost ultima data cand te-ai rugat “Doamne Isuse, vino degraba, vino curand?! ”Personal, nu imi aduc aminte sa ma fi rugat aceasta rugaciune. N-am stiut niciodata ca as putea grabi venirea lui Christos dand voie Duhului sa se roage aceasta rugaciune prin mine. Si totusi, Petru face dovada acestui incredibil adevar: “Asteptand si grabind venirea zilei lui Dumnezeu, in care cerurile aprinse vor pieri, si trupurile ceresti se vor topi de caldura focului” (2 Petru 3:12). In limba greaca, expresia “aşteptand si grabind venirea (acelei) zile.. inseamna “ a accelera, a urgenta, a impulsiona..” Petru spune ca rugaciunile noastre in expectativa grabesc, urgentand, impulsionand pe Tatal sa trimita degraba pe Fiul inapoi la noi.

Rabdarea plina de mila a Domnului dicteaza timpul intoarcerii Sale. Deci, inseamna aceasta ca nu ar trebui sa ne rugam pentru venirea Sa? Nicidecum. Christos insusi ne spune “Pentru ca in zilele acelea va fi un necaz asa de mare, cum n-a fost de la inceputul lumii, pe care a facut-o Dumnezeu, pana azi, si cum nici nu va mai fi vreodată. Si daca n-ar fi scurtat Domnul zilele acelea, nimeni n-ar scapa; dar le-a scurtat din pricina celor aleşi” (Marcu 13: 19). Inchipuiti-va ce s-ar putea intampla daca, in toata lumea, Mireasa lui Christos s-ar trezi si s-ar ruga in Duhul: “Vino, Doamne Isuse!”

LEGATI DE CUVANTUL CEL VIU

Domnul domneste peste intreaga creatie cu maretie si putere. Legile Sale guverneaza intregul univers – intreaga natura, fiecare natiune, si tot ceea ceea ce priveste pe oameni. El domneste peste mari, planete, corpurile ceresti si toata miscarea lor. Biblia ne spune: “El stapaneste pe vecie, prin puterea Lui. Ochii Lui urmaresc pe neamuri, ca cei razvratiti sa nu se mai scoale impotriva Lui! (Psalmii, 66:7). Domnul imparateste, imbracat cu maretie; Domnul este imbracat si incins cu putere: de aceea lumea este tare si nu se clatina. Scaunul Tau de domnie este asezat din vremuri stravechi; Tu esti din vesnicie! Marturiile Tale sunt cu totul adevarate; sfintenia este podoaba Casei Tale, Doamne, pentru tot timpul cat vor tine vremurile (Psalmii, 93:1).

Acesti Psalmi au fost scrisi de David, care depune, in esenta, marturie: “Doamne, marturiile Tale, legile, hotararile si cuvintele Tale sunt irevocabile. Ele sunt absolut de incredere. Autorul epistolei Evreilor repeta si el acelasi lucru, declarand acest Cuvant Viu al Lui Dumnezeu ca fiind etern si neschimbator “acelasi ieri, azi si in veci!” (Evrei, 13:8).

Sa ne gandim la acest aspect: Exista legi care opereaza in universul care guverneaza mersul lucrurilor, fara exceptie. Sa luam in considerare legile care conduc miscarile soarelui, lunii, stelelor, si pamantului. Aceste corpuri ceresti au fost toate puse la locul lor cand Dumnezeu a rostit Cuvantul, si de atunci ele au fost conduse de legi pe care tot Dumnezeu le-a infiintat.

Ni s-a spus de-a lungul intregului Nou Testament ca acest Dumnezeu minunat este Tatal nostru si ca El are mila de copiii Lui. Epistola catre Evrei ne spune ca Domnul este miscat in inima Lui de neputintele noastre, si ca El ne aude fiecare planset si strange fiecare lacrima. Si totusi, ni se spune ca El este Regele cel drept care judeca dupa legea Sa. Iar Cuvantul Sau este constitutia Sa, continand toate decretele, toate hotararile legale, dupa care El conduce cu dreptate.

Simplu spus, putem tine Biblia in mainile noastre si putem gandi: “Aceasta carte imi spune mie cine este Dumnezeu. Imi sunt descrise atributele, insusirile Sale, natura Sa, promisiunile si judecatile. Este litera legii Sale, din propria Sa gura, dupa care El guverneaza si domneste. Si este un Cuvant cu care El insusi s-a legat, a facut legamant.”

Fiecare judecator de pe acest pamant a facut un legamant spre a decide cazul adus inaintea lui in conformitate cu legea in vigoare. Dumnezeu conduce si judeca totul inaintea Lui dupa legea vesnica – adica dupa insusi Cuvantul Lui. Cand Domnul face o lege, el vorbeste dupa Cuvantul Lui viu, un Cuvant cu care El insusi s-a legat, a facut legamant.

CU DEPLINA INCREDERE

“Sa ne apropiem dar cu deplina incredere de scaunul harului, ca sa capatam indurare si sa gasim har, pentru ca sa fim ajutati la vreme de nevoie“ (Evrei, 4:16). “În El avem, prin credinta in El, slobozenia si apropierea de Dumnezeu cu incredere” (Efeseni, 3:12). Aceste versete ne indeamna sa ne apropiem de Dumnezeu cu incredere pentru nevoile noastre stringente, arzatoare, apropiere care Lui ii face placere.

Cand Dumnezeu ne spune sa venim cu deplina incredere la tronul Sau, nu este doar asa, o sugestie. El asa considera, iar noi trebuie sa tinem cont de aceasta. Deci, de unde primim noi aceasta slobozenie, aceasta cale libera la El cu deplina incredere, pentru rugaciune?

“Mare putere are rugăciunea fierbinte (facuta cu eficienta, cu zel, cu fervoare) a celui neprihănit” (Iacov, 5:16). Cuvantul folosit in limba engleza “effectual” inseamna eficace, real, si isi are radacina intr-un cuvant din limba greaca, care inseamna “pe pozitie fixa”. Sugereaza setarea mintii intr-un fel de neclatinat, de nezdruncinat. Tot astfel, “fervoarea” se refera la o indrazneala cladita pe evidente, dovezi solide, ce sprijina petitia, cererea ta. Impreuna, aceste doua cuvinte “ferventa reala, eficace” – inseamna sa vii inaintea lui Dumnezeu pe deplin convins ca ai un caz bine intemeiat. Inseamna mai mult decat niste emotii, este deasupra intensitatii si entuziasmului bombastic, umflat, sunator.

Asemenea rugaciune poate veni doar din partea unui rob care cerceteaza Cuvantul lui Dumnezeu si este pe deplin convins ca Domnul se obliga sa Isi onoreze Cuvantul. Intr-adevar, este important ca nici unul din noi sa nu vina in prezenta lui Dumnezeu fara sa vina in baza Cuvantului Sau. Domnul vrea ca noi sa aducem promisiunie Lui la El, sa ii amintim de ele, stand ferm bazati pe ele.

Vedem aceasta demonstrat in Fapte 10, cand lui Petru i-a fost data o vedenie. Dumnezeu le-a spus apostolilor “Niste oameni vor veni la usa voastra si va vor cere sa mergeti cu ei. Eu am trimis acesti oameni, Petru, asa ca vreau ca tu sa mergi cu ei, neindoindu-te de nimic”.

Ce ne spune acest pasaj? Ne spune ca atunci cand Dumnezeu a declarat ceva ca fiind adevarat, noi trebuie sa credem si sa ne bazam pe acest fapt, fara sa tinem seama de carne. Nu se poate sa masuram autenticitatea lui Dumnezeu examinand situatia noastra sau prin prisma onorabilitatii noastre. Daca facem asa, vom sfarsi doar prin a realiza ca suntem nevrednici. Vom iesi insa din situatia aceasta proclamand Cuvantul Sau si luandu-L in posesiune, bazandu-ne pe El.

Mai mult decat atat, ne-a fost dat si ajutor ca sa ne apropiem de scaunul de har al lui Dumnezeu. Bilbia spune ca suntem petitionari la tronul Sau, si ca Christos se afla acolo ca si mijlocitorul sau avocatul nostru. Avem de asemenea pe Duhul Sfant care sta de partea noastra in fata tronului lui Dumnezeu. Duhul este ”paracletul” nostru (n.tr. Paracleto (gr.) - aparator). El sta de partea noastra sa ne aminteasca de hotararile, decretele vesnice si constitutia divina, cereasca ce alcatuiesc Cuvantul lui Dumnezeu.

Astfel avem toate aceste incredibile promisiuni – de a avea un avocat si un sfatuitor stand de partea noastra - ca sa ne dea deplina incredere, si asigurare sa ne apropiem de tronul lui Dumnezeu.

AJUTORUL VESNIC PREZENT

Dumnezeu ne-a promis “la vremea necazului tau – cand te confrunti cu un rau care pare vesnic prezent, cu o nenorocire care pare ca nu se mai termina, Eu voi fi ajutorul tau vesnic prezent, ajutorul care nu lipseste niciodata in nevoi” (vezi Psalmul 46:1).

Expresia “vesnic prezent” inseamna “vesnic aici, intotdeauna disponibil, cu acces nelimitat”. Pe scurt, prezenta constanta, statornica a Domnului este mereu in noi. Iar daca El este vesnic prezent in noi, atunci El doreste continua conversatie cu noi. El vrea ca noi sa stam de vorba cu El, fie ca suntem la servici, cu familia, cu prietenii, chiar si cu cei nu sunt credinciosi.

Refuz sa accept minciuna pe care satan a varat-o in capul multora din oamenii lui Dumnezeu de astazi: ca Domnul nu mai vorbeste poporului Sau. Vrajmasul vrea ca noi sa credem ca Dumnezeu i-a dat voie lui satan sa creasca in putere si influenta, dar ca El, Dumnezeu, nu i-a echipat, nu i-a dotat pe ai Sai cu o si mai mare autoritate. Nu, niciodata nu voi crede asta! Scriptura ne spune “Atunci se vor teme de Numele Domnului cei de la apus, si de slava Lui cei de la rasaritul soarelui; cand va navali vrajmasul ca un râu, Duhul Domnului il va pune pe fuga (Isaia, 59:19).

Acest verset din Isaia se refera de fapt la Cel ce purta steagul si alerga calare inaintea armatei Israelului. Domnul intotdeauna a condus oamenii Sai in batalie sub insusi steagul Sau atotputernic de biruinta. Tot astfel si astazi Dumnezeu are o falnica ostire cereasca ce calareste sub stindardul Sau, gata sa execute planurile Sale de batalie, gata sa lupte pentru noi.

V-ati putea intreba: “Deci cum ne trimite ajutor Dumnezeu in necazul nostru?” Ajutorul Sau vine prin darul Duhului Sfant, care locuieste in noi si face voia Tatalui in vietile noastre. Pavel ne tot spune iarasi si iarasi ca trupul nostru este templul Duhului Sfant. Noi suntem locul unde Domnul salasluieste pe acest pamant.

Sigur ca repetam acest lucru adesea, in lauda si inchinare, si prin marturia noastra. Si totusi, multi dintre noi tot nu iau acest lucru in serios. Pur si simplu nu intelegem puterea care rezida, care sta in acest adevar. Daca am fi inteles-o cu adevarat si ne-am fi increzut in ea, nu ne-ar mai fi niciodata teama, nici n-am mai fi descurajati.

Cu siguranta inca nu stapanesc aceasta lectie pe deplin. Chiar si dupa toti anii acestia in lucrare, tot sunt tentat sa gandesc ca trebuie sa “lucrez un pic la emotiile mele”, sa ma inflacarez spre a auzi glasul lui Dumnezeu. Nu, zice Domnul, “nu trebuie sa petreci ore intregi asteptand sa iei legatura cu mine. Eu locuiesc in tine. Sunt acolo prezent pentru tine, zi si noapte”.

Ascultati marturia lui David: “Eu binecuvantez pe Domnul, care ma sfatuieste, caci pana si noaptea imi da indemnuri inima. Am necurmat pe Domnul inaintea ochilor mei: cand este El la dreapta mea, nu ma clatin” (Psalmul 16:7-8). David declara: “Dumnezeu este vesnic prezent inaintea mea. Si sunt hotarat sa-L pastrez in gandurile mele. El ma ghideaza cu credinciosie zi si noapte. Asa ca niciodata nu trebuie sa fiu confuz, sa nu stiu ce sa fac”.

BUNATATILE DOMNULUI NICIODATA NU SE SFARSESC

Biblia ne spune ca Domnul nu face diferente intre noi, oamenii, nu e partinitor. Si pentru ca El nu face favoritisme – pentru ca promisiunile Sale nu se schimba niciodata, din generatie in generatie – putem sa iL rugam sa ne arate aceleasi indurari pe care le-a dovedit poporului Sau de-a lungul istoriei. Imparatul Manase a pacatuit mai rau decat orice imparat dinaintea lui si totusi cand s-a pocait si i-a parut rau de faptele lui, el a fost restaurat, repus in drepturi (vezi 2 Imparati 21:1-18).

Indurarea, bunatatile Domnului niciodata nu se sfarsesc, si exemplele din trecut, cand Domnul s-a indurat de fiecare din noi, ar trebui sa venim cu indrazneala cu cererile noastre la El. Asadar, draga sfintzisorule, cand te temi ca s-ar fi putut sa pacatuiesti prea adesea impotriva milei Domnului... cand crezi ca ai intrecut masura, si Dumnezeu a renuntat la tine.. cand esti descurajat, deprimat de esecuri sau de o comportare deloc ca a lui Christos, cand te intrebi daca Dumnezeu te pune undeva pe un raft, sau isi retrage dragostea Sa de la tine, din cauza pacatelor din trecut - daca ai cu adevarat pocainta, cainta in inima, atunci tine-te cu dintii de adevarul acesta: DUMNEZEU NU SE SCHIMBA!

Adu-i aminte lui Dumnezeu de Cuvantul Sau. Noteaza-ti fiecare amintire pe care o ai, cu ce a facut El pentru tine, cum a lucrat El pentru tine in anii ce au trecut. Apoi du-te la Scriptura si gaseste alte pilde, exemple ale “indurarilor, bunatatilor precedente” fata de oamenii Sai. Adu aceste liste inaintea lui Dzeu si spune-i: “Doamne, tu nu poti tagadui chiar Cuvantul Tau! Tu esti acelasi, ieri, azi si vesnic!”

Va indemn sa nu neglijati sa faceti aceasta. Adesea ne grabim sa venim inaintea lui Dumnezeu aducand cererile noastre cu multa pasiune si zel. Dar cand e vorba sa ne rugam pentru aceste cereri, ne scade inflacararea, ne lasam mai pe tanjala, pentru ca nu venim la tronul lui pregatiti. Trebuie sa fim tari pe pozitie cand venim la Dzeu. Adevarata indrazneala nu incepe cand ne lasam afectati de emotii, ci cand venim inaintea lui Dumnezeu cu deplina incredintare. Deci trebuie sa venim cu ceva bazat, nu doar sa ne prezentam asa.. inaintea lui Dumnezeu, ci sa venim tari in credinta.

Astazi avem ceva la care sfintii din vechiul testament puteau doar sa spere, sa nadajduiasca: iar aceasta este propriul Fiu al lui Dumnezeu stand la dreapta Tatalui, ce face judecata, Tatal-Judecator. Il cunoastem pe Fiul, pentru ca El este fratele nostru prin legamantul de sange, facut prin jertfa Sa, legamant prin care am fost infiati. Si putem sa facem uz de legatura de sange prin care suntem legati de El, de cate ori stam inaintea Judecatorului si sa pecetluim aceasta legatura cu propriile lui argumente. “Tata, nu am nimic cu ce sa vin la Tine decat cu propriul tau Cuvant. Tu mi-ai promis ca sunt complet in Christos, ca ma vei pazi sa nu cad, ca Isus este mijlocitorul meu. Mi-ai promis ca vei lua aminte la cererea mea si ca vei avea grija de toate nevoile mele. O, Doamne, lasa mila si harul Tau sa curga peste mine acum, in aceasta clipa de nevoi! Amin!”

Cred cu adevarat ca Dumnezeu este in mod minunat binecuvantat cand noi ne apropiem de tronul Sau cu acest fel de indrazneala, pecetluind legatura cu propriul Sau Cuvant. E ca si cum ne-ar spune: “In sfarsit, ti-ai dat si tu seama ce trebuie sa faci. Hai si binecuvanteaza-ma!”

ZIUA DOMNULUI ESTE APROAPE

Paul scria: “Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Christos şi strângerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră, şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar” (2 Tesaloniceni, 2:1-2).

Batjocoritorii ar putea spune: “Vedeti, cineva din Biserica primara a provocat agitatie in randul crestinilor cu mesajul ca Christos avea sa vina”. Iar Pavel le-ar spune: Nu va faceti voi griji, nu va bateti capul cu asta”.

Dar nu asta este ceea ce originalul din greaca ne reveleaza. Radacina cuvantului este “[nu vă clătinaţi, nu va cutremurati, nu va speriati]... ca ziua Domnului a venit (deja)”. Ce i-a deranjat pe Thesaloniceni era faptul ca ei crezusera ca Cristos deja venise si ca au pierdut acea zi. Pavel ii reasigura in versetul urmator: “Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii (Sau: omul păcatului); fiul pierzării, (2 Tesaloniceni 2:3).

Deci, care era invatatura principala a lui Pavel cu privire la intoarcea lui Christos? Gasim aceasta in doua pasaje: “Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua”. (Romani, 13:11-12). “Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape” (Filipeni, 4:5). Apostolul Pavel ne striga cu glas tare: “Treziti-va! Este trecut deja de miezul noptii! Venirea Domnului se apropie, deci urniti-va, miscati-va! Nu stati in nepasare. Isus vine pentru aceia care iL asteapta”.

Scepticii ar putea intreba: “Bine, dar cum ramane cu propriile cuvinte ale lui Pavel? Ca doar chiar El spunea ca doua lucruri aveau sa se intample inainte de venirea lui Isus. Mai intai, Domnul nu poate veni pana nu se va produce acea mare apostazie (lepadare de credinta). Si in al doilea rand, Anticristul trebuie sa se ridice si sa se autoproclame Dumnezeu. Trebuie sa vedem intai pe Anticrist stand in templu, cerand ca oamenii sa i se inchine, sa-l venereze, inainte de revenirea lui Isus”.

Mai intai, trebui sa fi orb cu buna stiinta ca sa nu vezi o apostazie strigatoare la cer ce cuprinde toata lumea. Necredinta se raspandeste printre natiuni, credinciosii cad pe capete de la credinta. E clar ca a venit acea apostazie la care se refera apostolul Pavel.

Unii ar putea zice: “Pavel spune clar ca Isus nu poate veni pana ce Anticristul e la putere”. Sa avem in vedere ce zice Scriptura: “Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul” (1 Ioan 2:22). In conformitate cu spusele lui Ioan, Anticristul este oricine neaga pe Tatal si pe Fiul. Mai mult, spune el, cresterea numarului de asemenea Anticristi este o dovada ca traim in chiar zilele din urma.

Pe scurt, nimic nu opreste revenirea lui Christos!

DUMNEZEU FOLOSESTE OAMENII

Dumnezeu foloseste oamenii spre inviorarea altor oameni. El iubeste atat de mult acest fel de lucrare incat a miscat pe profetul Maleahi spre a vorbi de ea ca de lucrarea de care este cea mai mare nevoie in ultimile zile. Maleahi descrie cum, in zilele sale, oamenii lui Dumnezeu se intareau, stand de vorba ca de la om-la om si zidindu-se unii pe altii . “Atunci şi cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul; Domnul a luat aminte la lucrul acesta, şi a ascultat; şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul, şi cinstesc Numele Lui”. (Maleahi 3:16)

Cand s-a intamplat aceasta, mai precis? Cuvintele lui Maleahi au venit in niste vremuri extrem de pacatoase, rele si fara de Dumnezeu, cand “devoratorul” a distrus multa roada in tara. Oamenii lui Dumnezeu slabisera si incepusera sa se indoiasca de faptul ca se merita sa umble cu Domnul. Se gandeau: “Ni s-a spus ca se merita sa servesti pe Domnul, sa asculti Cuvantul Lui si sa porti sarciniile Lui. Dar cand ne uitam imprejur la cei mandri si la cei ce fac compromisuri, tocmai ei sunt aceia care par a fi fericiti. Le merge bine, traiesc fara griji, se bucura de viata din plin”.

Duhul Sfant a inceput sa lucreze in Israel, si curand teama de Domnul a venit peste un popor flamand de Dumnezeu. Curand toata lumea din Israel, tanar si batran, vesteau, vorbeau despre lucrarile lui Dumnezeu, unul catre altul, gura catre gura.. Insuflati de Duhul, oamenii incepeau sa se deschida unul catre altul, zidindu-se, intarindu-se si consoland pe cei din jurul lor.

Sunt convins ca, referitor la aceasta lucrare, cuvantul lui Maleahi este o imagine in oglinda a zilei de astazi. El ne-a daruit o imagine a revarsarii Duhului Sfant in zilele din urma, cand oamenii lui Dumnezeu se opresc din a mai barfi, si din a se plange, si in loc de asta, vestesc cuvinte de inviorare. Se intampla la telefon, in scrisori, prin e-mail, sau fata-in-fata. Iar Dumnezeu e asa de bucuros de aceasta lucrare, ni se spune ca noteaza totul. Fiecare vorba buna, fiecare telefon dat, fiecare scrisoare trimisa, fiecare efort spre a consola pe cel cazut in instristare, amarat, este scris intr-o “carte de aducere aminte”. Iar Bilbia spune ca fiecare din noi ale carui fapte sunt scrise acolo, vom fi de mare pret pentru El: "Ei vor fi ai Mei, zice Domnul oştirilor, Îmi vor fi o comoară deosebită, în ziua pe care o pregătesc Eu.” (Maleahi 3:17).

Fii un Tit pentru cineva amarat, intristat in duh. Roaga-te sa ai duhul lui Onisifor, care-i cauta pe cei cu inima zdrobita spre a-i aduce la vindecare. Gandeste-te la asta: Ti s-a dat toata puterea din ceruri sa inviorezi un credincios care sufera, cineva care are nevoie de mangaierea pe care Dumnezeu ti-a dat-o in mod unic, tie si numai tie. Da, sunt acolo oameni care au nevoie de tine si Domnul urmareste ca, asa cum tu ai fost mangaiat altadata, sa mangai si tu pe altii, sa le-aduci inviorare. Suna-l pe acel cineva chiar astazi si spune-i: “Fratele meu, sora mea, vreau sa ma rog pentru tine si sa te incurajez. Am un cuvant de imbarbatare pt tine”.

APROPIEREA DE DUMNEZEU

L-am cautat pe Domnul in rugaciune si L-am intrebat: “Care este cel mai important lucru ca Tu sa ne faci templul tau, sa vii sa locuiesti in noi?” Iata ce raspuns am primit: apropierea cu indrazneala si incredere.

Pavel spune despre Christos “În El avem, prin credinţa în El, slobozenia şi apropierea de Dumnezeu cu încredere” (Efeseni 3:12).

In templul evreiesc era foarte putin acces la Dumnezeu. De fapt, asemenea access era posibil doar marelui preot, dar si atunci doar o data pe an. In momentul respectiv, preotul intra in templul lui Dumnezeu cu frica si cu cutremur. Stia ca ar putea fi trantit la pamant daca s-ar fi apropiat de locul indurarii cu pacat neiertat in inima lui.

Astazi Dumnezeu a iesit din acea mica incapere cu acces restrictionat. Si a venit la noi in mod direct, in toata ocara si stricaciunea noastra. El ne spune: “Am venit sa locuiesc in tine. Nu trebuie sa-ti ascunzi ticalosia si disperarea, deznadejdea, de Mine. Te-am ales pentru ca te vreau si am sa transform trupul tau in casa in care voi locui Eu, in locuinta Mea”.

“Voi trimite Duhul Meu Sfant, care te va sfinti. El va curati si va matura fiecare incapere, pentru a pregati inima ta ca sa fie mireasa Mea, si asta inca nu e tot. O sa te asez chiar langa Mine si o sa te indemn sa te apropii cu indrazneala de tronul Meu, cu incredere”. Vezi tu, Eu vreau ca tu sa ceri de la Mine putere, har, tarie, tot ce ai nevoie. Am coborat cerul in sufletul tau, ca tu sa ai access la toate. Esti bogat, chiar daca tu nici macar nu-ti dai seama de asta. Esti mostenitorul a toata gloria Mea”.

Singurul motiv pentru care trupul tau este sfant este pentru ca Duhul Sfant locuieste acolo. Si este pastrat sfant numai prin prezenta si puterea Sa continua.Tu nu poti face asta. Nervii tai ar fi distrusi fie si numai incercand sa protejezi toate intrarile. Te-ai descuraja cand ai vedea ca nu poti sa opresti toata colbaraia si murdaria ce sunt suflate pe neasteptate. Puterile ti s-ar imputina alergand din incapere in incapere, maturand si lustruind, incercand sa faci lucrurile sa arate bine.

Fiecare crestin trebuie sa se bucure de acest lucru: Dumnezeu este in tine. Si este cu tine mereu, deci cine poate fi impotriva ta?

LARGIREA INIMII

Evanghelistii George Whitefield si John Wesley au fost doi dintre cei mai mari predicatori din istorie. Acesti barbati au predicat in fata a mii de oameni in intalniri in aer liber, pe strada, in parcuri si in inchisori si prin lucrarea lor multi au fost adusi la Hristos. Dar o disputa doctrinara s-a iscat intre cei doi cu privire la felul cum este sfintita o persoana. Ambele tabere doctrinare isi aparau pozita cu tarie, ba chiar a avut loc un schimb de cuvinte urate, cu sustinatorii ambilor barbatii argumentand intr-un mod indecent.

Un sustinator al lui Whitefield a venit la el intr-o zi si l-a intrebat: “Il vom vedea oare pe John Wesley in ceruri?” Prin urmare, el intreba “Cum poate fi John Wesley mantuit daca predica asemenea eroare?”

Whitefield a raspuns: “Nu, n-o sa-l vedem pe John Wesley in ceruri. El va fi asa de sus si de aproape de tronul lui Christos, chiar langa Domnul, ca n-o sa-l putem vedea”.

Paul a numit acest fel de duh “largire a inimii”. Si l-a avut el insusi atunci cand a scris Corintenilor, o biserica in care unii l-au acuzat de asprime si l-au luat in zeflemea la auzul predicii lui. Pavel i-a incredintat “Am dat drumul gurii faţă de voi, Corintenilor! Ni s-a lărgit inima” (2 Corinteni, 6: 11).

Cand Dumnezeu iti largeste inima, deodata asa de multe bariere si limite sunt ridicate! Nu mai vezi prin lentile inguste. In loc de asta, iti dai seama ca esti directionat de catre Duhul Sfant catre cei care sunt in suferinta. Iar cei ce sufera sunt atrasi catre duhul tau de compasiune, de mila, prin Duhul Sfant, ca de un magnet.

Ai tu, deci, acea blandete a inimii cand vezi oameni in suferinta? Cand vezi un frate (sau o sora) care s-a poticnit in pacat sau care poate are probleme, esti tu tentat sa le spui “ce se intampla in viata lor”? Pavel spune ca cei in suferinta au nevoie sa fie sprijiniti cu duhul blandetii, cu delicatete. Asta au ei nevoie, sa intalneasca acel duh de care a dat dovada Isus.

Aceasta-mi este rugaciunea inimii pentru restul zilelor mele: “Doamne, ia de la mine toata ingustimea inimii mele. Vreau duhul tau de compasiune, de mila pentru cei cu inima zdrobita.. duhul tau de iertare cand vad pe cineva cazut.. duhul tau de restaurare, care ia de la ei reprosul, rusinea..

“Nu lasa inima mea sa judece, mareste-mi puterea de a-mi iubi vrajmasii.. cand ma apropii de cineva care a pacatuit, nu ma lasa sa incep a-l judeca.. Dimpotriva, lasa fantana de apa vie tasnind din mine sa fie un râu de dragoste divina pentru ei. Si fa ca dragostea ce le este aratata sa aprinda in ei iubire pentru altii.”

DUMNEZEU IUBESTE BISERICA

Adevarata biserica lui Isus Cristos este lumina ochilor Lui. Si totusi inca de la inceput, biserica Lui a experimentat perioade de apostazie si falsi invatatori. Bisericile primare – acele entitati apostolice fondate de Pavel si ucenicii sai – au beneficiat din plin de invatatura lui Dumnezeu propovaduita lor. Nimic “de folos cresterii si statorniciei” nu le-a fost tinut ascuns celor ce l-au urmat pe Cristos. Lor li s-a dat invatatura adevarata, nu doar prin cuvint ci si demostrandu-li-se puterea Duhului Sfant.

Pavel l-a avertizat pe Timotei ca va veni vremea cand unii din oamenii lui Dumnezeu “nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite” (2 Timotei 4:3-4).

Istoria ne arata ca aceasta s-a intamplat intocmai dupa cum prevazuse Pavel. Dupa ce apostolii au murit - si generatia care a beneficiat de invatatura lor a trecut si ea – o conspiratie de erori condamnabile au inundat biserica. Credinciosii au fost ademeniti de invataturi straine, iar stiinta si filozofia au erodat adevarul evangheliei lui Dumnezeu.

Sa luam aminte la ce ne spune Pavel despre puritatea bisericii lui Cristos: “Cristos... a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură... ci sfântă şi fără prihană” (Efeseni, 5:25-27).

Marea grija a lui Dumnezeu nu este biserica aflata in apostazie. Caci nici chiar apostazia nu va putea ucide sau distruge biserica lui Dumnezeu. In ciuda acestor probleme, Dumnezeu are totul sub control, si aceasta biserica ascunsa, tainica, invizibila, biruitoare nu moare. Ci mai degraba suvoiul, râul de Duh Sfant se varsa in “marea moarta” de biserici apostate, dand pe fatza faradelegea si “caldiceala”. Iar aceasta produce viata noua, renastere.

Poate ca nu vor fi decat o ramasita cei care se vor intoarce din bisericile moarte, din bisericile fara de viata. Si totusi Isus a spus: “Ogoarele sunt gata de recolta. Si inca mai este vreme pentru lucratori sa mearga in lucrare” (mai sunt inca suflete de salvat). Nicaieri in Biblie nu spune ca Duhul Sfant a parasit scena, lasand in urma-i o recolta ofilita, arsa. Duhul lui Dumnezeu e inca la lucru, mustrand, curtand, atragandu-i la Christos pe cei pierduti, inclusiv pe aceia aflati in apostazie.

Norul de martori ceresti ne-ar spune sa nu cautam sa judecam, sa nu ne concentram asupra “ţinutului frâielor“. Este inca ziua Duhului Sfant, ce asteapta sa umple fiecare vas dornic!

Dumnezeu inca iubeste biserica Sa, in ciuda zbarciturilor!

FII GATA

In Matei 24 Isus foloseste o pilda (parabola) spre a ne invata cum sa fim gata pentru venirea Lui:: ”De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi. Care este deci robul credincios şi înţelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă? Ferice de robul acela, pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa! Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale.

Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: “Stăpânul meu zăboveşte să vină!' Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă, şi să mănânce şi să bea cu beţivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă, şi în ceasul pe care nu-l ştie, îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Matei, 24:44-51).

Sa luam aminte ca Isus vorbeste de robii de aici, adica de credinciosi. Unul din robi este numit credincios, iar celalalt, rau. Ce anume il face pe cel din urma rau in ochii lui Dumnezeu? Dupa cum spune Isus, este ceva ce el “isi va zice in inima lui” (24:48). Robul acesta nu rosteste cu voce tare asemenea gand si nu il predica. Dar il gandeste. Si-a vandut inima unei minciuni de la cel rau, demonica, “Domnul zaboveste sa vina”. Observati ca nu spune “Domnul nu vine” ci “zaboveste sa vina”. Cu alte cuvinte, “Lasa ca Isus nu va veni asa deodata, sau pe neasteptate. Nu se va intoarce in generatia mea”.

“Robul rau” este clar un tip de credincios, poate chiar unul din lucrarea Domnului. I s-a poruncit sa “vegheze” si sa “fie gata”, “căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi” (Matei 24:44). Si totusi acest om isi linisteste constiinta acceptand minciuna lui satan.

Isus ne arata roada unei astfel de gandiri. Daca un rob este convins ca Domnul zaboveste sa vina, atunci nu vede de ce ar trai o viata dreapta. Nu se vede obligat sa faca pace cu tovarasii lui de slujba. Nu vede nevoia de a pastra unitatea in casa sa, la servici, in biserica. Poate sa-si bata tovarasii de slujba, sa-i acuze, sa le poarte pica, sa le strice reputatia. Cum spune Petru, robul acesta e condus de poftele lui. Vrea sa traiasca in doua lumi, sa se dedea la o traire rea, crezand in acelasi timp ca e ferit de judecata cea dreapta.

MINCIUNILE VRAJMASULUI

In momentele noastre de incercare si ispite, satan vine la noi cu minciuni: “Esti incercuit acum si nu-i chip sa iesi. Slujitori mai mari decat tine si au cedat in imprejurari mai putin grele ca asta. Acum e randul tau sa te duci la fund. Esti un ratat, altfel n-ai trece prin asta. Nu e in regula cu tine si Dzeu e adanc nemultumit.”

In mijlocul necazului sau, Ezechia si-a dat seama de neputinta sa. Imparatul a realizat ca n-avea puterea sa opreasca vocile racnind la el, mesajele de descurajare, amenintarile si minciunile. Stia ca nu poate scapa din aceasta batalie, asa ca a cautat ajutorul Domnului. Si Dzeu a raspuns trimitand pe profetul Isaia la Ezechia cu acest mesaj: “Domnul a auzit plansetul tau. Acum, spune-i satanei de la poarta ta “Tu esti cel ce se va duce la fund. Cum ai venit, asa o sa pleci.”

Ezechia aproape cazuse in plasa vrajmasului. Adevarul este ca, daca nu stam fermi in fata minciunilor lui satan – daca, la vreme de criza, nu ne indreptam spre rugaciune si credinta, daca nu sorbim tarie din promisiunile lui Dzeu de eliberare - diavolul se va napusti asupra credintei noastre sovaitoare si isi va intensifica atacurile.

Ezechia a prins curaj din cuvantul pe care l-a primit si a putut sa-i raspunda lui Sanherib fara sovaiala: “Diavol de rege, nu pe mine m-ai batjocorit, ci pe Dzeu insusi. Domnul meu ma va scapa. Dar pentru ca L-ai batjocorit pe El, o sa infrunti mania Lui!”

Biblia ne spune ca Dzeu l-a scapat pe Ezechia si regatul Iuda in mod supranatural chiar in noaptea aceea: “În noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului, şi a ucis în tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte” (2 Imparati, 19:35).

Credinciosii de astazi nu se bazeaza doar pe o promisiune ci si pe sangele varsat al lui Isus Christos. Si prin sangele acesta avem biruinta asupra fiecarui pacat, ispita si batalie cu care ne vom confrunta vreodata. Poate ai primit vreo scrisoare de la diavol de curand. Te intreb: Crezi ca Dumnezeu poate sa prevada dinainte fiecare incercare a ta? Fiecare pas nesabuit al tau? Fiecare indoiala si teama? Daca e asa, atunci ai inaintea ta exemplul lui David, care s-a rugat astfel: “Când strigă un nenorocit, Domnul aude, şi-l scapă din toate necazurile lui” (Psalmii, 34:6). Vei face si tu asemenea lui?

PACEA SI DUHUL SFANT

Cui da, cui lasa Isus pacea Sa? V-ati putea gandi: “Nu-s eu vrednic sa traiesc in pacea lui Hristos. Am prea mult zbucium in viata mea. Si o credinta asa de slaba..”

Bine ati face sa luati aminte la oamenii carora le-a dat Isus pacea Sa mai intai. Nici unul din ei nu era vrednic. Si unul macar nu avea dreptul la aceasta.

Ganditi-va la Petru. Isus avea sa lase pacea Lui peste un lucrator al evangheliei care curand avea sa scoata pe gura blesteme, sa nege jurandu-se ca nu L-a cunoscut. Petru era zelos in dragostea lui pentru Hristos, dar avea si sa se lepede de el.

Apoi mai erau Iacov si fratele lui Ioan, barbati cu spirit competitiv, intotdeauna cautand sa le fie recunoscute meritele. Au cerut sa stea unul la dreapta si altul la stanga lui Isus cand acesta avea sa acceada la tronul Sau in glorie.

Ceilalti ucenici nu erau nici ei mai virtuosi. Mocneau de furie cand Iacov si Ioan au incercat sa le-o ia inainte. Apoi Toma, un om al lui Dumnezeu care s-a indoit. Toti ucenicii aveau o credinta asa de mica, ca lucrul asta l-a uimit si a apasat asupra lui Hristos. Chiar si dupa Inviere, cand s-a dus vorba ca “Isus a inviat” ucenicii era “zabavnici la credinta”.

Dar asta nu e tot. Mai erau si cei derutati. Cei care n-au priceput caile Domnului. Pildele, parabolele Lui i-au derutat. Dupa Rastignire, si-au pierdut orice simt al unitatii pe care l-ar fi avut, risipindu-se in toate directiile.

Ce tablou: Oamenii astia erau dezbinati, plini de teama, neincredere, pareri de rau, confuzie, rivalitate, mandrie. Si totusi, acelorasi robi tulburati Isus le-a spus: “Va voi da pacea Mea”.

Ucenicii nu fusesera alesi pentru ca erau buni sau neprihaniti; atata lucru e clar. Nici pentru talentul sau abilitatile lor. Erau niste pescari si lucratori cu ziua, umili si modesti.

Cristos i-a chemat si i-a ales pe ucenici pentru ca a vazut ceva in inima lor. Si privind in inima lor, stia ca fiecare dintre ei avea sa se predea Duhului Sfant.

In acel moment, tot ceea ce ucenicii aveau era o promisiune ca Christos le va da pacea Sa. Plinatatea acelei paci avea sa le fie data la Cincizecime. Adica atunci cand Duhul Sfant avea sa se coboare si sa locuiasca in ei. Noi primim pacea lui Cristos de la Duhul Sfant. Aceasta pace vine peste noi pe masura ce Duhul ni-L descopera pe Cristos. Cu cat vrei mai mult din Isus, cu atat Duhul o sa-ti arate mai mult din El– si cu atat mai mult din pacea adevarata a lui Christos vei avea.

MAREA GRIJA A LUI DUMNEZEU

In mijlocul acestei “zdruncinari mondiale a tot si a toate”, care este grija principala a lui Dumnezeu? Este ea concentrata asupra evenimentelor din Orientul Mijlociu? Nu. Biblia ne spune ca privirea lui Dumnezeu e atintita spre copiii Lui: “Iată, ochiul Domnului priveşte peste cei ce se tem de El, peste cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui” (Psalm 33:18).

Domnul nostru cunoaste fiece miscare a pamantului, a tot ce este viu. Si totusi privirea Sa este atintita in principal pe copiii Lui, ca lor se sa fie bine. El isi atinteste privirea pe durerile si nevoile fiecarui membru al trupului Sau spiritual. Mai simplu spus, orice ne indurereaza pe noi iL afecteaza pe El.

Ca sa ne dovedeasca acesta, Isus a spus: ”Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă” (Matei, 10:28). Chiar si in mijlocul a mari razboaie mondiale, grija principala a lui Dzeu nu sunt tiranii, ci fiecare aspect din viata copiilor Lui.

Hristos spune chiar in versetul urmator: “Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi, nici una din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru” (Matei, 10: 29). In zilele lui Hristos, vrabiile erau carnea saracului si se vindeau la un banutz. Si totusi, Isus a spus: “Niciuna din aceste micute creaturi nu cade la pamant fara stirea Tatalui.”

Folosirea de catre Isus a cuvantului “cade”, inseamna, in acest verset, mai mult decat moartea pasarii. Intelesul din limba Aramaica este “a veni in contact cu pamantul”. Cu alte cuvinte, “cade” indica aici fiecare contact, fiecare pas, fiecare saritură pe o care face micuta pasare.

Christos ne spune “Ochiul Tatalui vostru este peste pasare nu doar in momentul cand moare, ci inca de la primul pas, de cand a pus piciorul pe pamant. Cand vrabia invata sa zboare, cade din cuib si incepe cu mici sarituri. Si Domnul vede fiecare mica zbatere a ei. El e preocupat de fiecarui detaliu al vietii ei.”

Apoi Isus adauga: “Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii”(Matei, 10: 31). Intr-adevar, El spune: “Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi” (Matei, 10: 30). Simplu spus, Cel care a facut si a numarat toate stelele – care a monitorizat fiecare miscare a Imperiului Roman, ce tine galaxiile in orbita lor – are ochii atinti asupra ta. Si, intreaba Isus, “ nu sunteti voi cu mult mai de pret in ochii Lui”?

CE PACE UIMITOARE!

Isus nu ne da doar un singur motiv pentru care avem nevoie de pacea Sa. Christos spune ucenicilor Sai in Ioan 14:30 “Vine stăpânitorul lumii acesteia”. Care era contextul declaratiei Sale? Tocmai le spusese celor doisprezece: “Nu voi mai vorbi mult cu voi” (14:30). Apoi le-a explicat de ce “Căci vine stăpânitorul lumii acesteia”.

Isus stia ca Satan era la lucru chiar in clipa aceea. Diavolul il trecuse deja pe lista pe Iuda ca avand sa-L tradeze pe Domnul. Si Hristos stia ca ierarhia religioasa din Ierusalim fusese imputernicita de catre capeteniile iadului. Stia si ca, inspirata de diavol, multimea avea sa vina in curand sa-L prinda. Atunci le-a spus Isus ucenicilor: “Cel rau, satan, vine! Asa ca nu voi mai vorbi mult cu voi”.

Isus stia ca avea nevoie de timp (petrecut) impreuna cu Tatal spre a Se pregati pentru conflictul ce avea sa vina. Avea sa fie dat in mainile celor rai, intocmai dupa cum spusese. Si stia ca satan facea tot ce-i statea in putinta sa-I zdruncine pacea. Diavolul avea sa-L hartuiasca si sa incerce sa-L descurajeze, totul in stradania de a distruge credinta Domnului Christos in Tatal - orice numai sa iL faca sa evite Crucea.

Poate ca esti in necaz si te gandesti “S-a sfarsit. N-o sa reusesc, n-o s-o pot scoate la capat”. Dar Isus spune “Stiu prin ce treci. Vino si adapa-te, bea din pacea Mea”.

Poate chiar acum treci prin cea mai grea perioada cu care te-ai confruntat vreodata. Poate viata ta e intr-un asa zbucium ca situatia pare fara nici o speranta. Iti pare ca nu e chip sa iesi si-n orice directie ai vrea s-apuci nu te alegi decat cu si mai mult stres, confuzie si epuizare.

Nu conteaza prin ce treci. Viata ta poate parea ca a fost lovita de furtuna. Poate treci prin incercari ce-i fac pe altii sa te priveasca asa ca pe un Iov al zilelor noastre.

Oamenii vor arata cu degetul spre tine si vor zice: “Toate-i merg complet anapoda! Si totusi e hotarat sa se increada in Cuvantul lui Dumnezeu, fie ca va trai, fie ca va muri. Cum de poate oare? Cum de reuseste sa continue? Trebuia sa se lase pagubas(a) demult. Si totusi, nu s-a lasat. Si prin toate acestea, n-a compromis nimic din ceea ce crede. Ce pace nemaipomenita, uimitoare! Intrece orice pricepere.”

UN NOR DE MARTORI

Evrei 12:1 ne spune că lumea este înconjurată de un nor de martori care sunt cu Cristos în slavă. Ce are de spus lumii de azi această mulţime de martori cereşti? Noi trăim într-o generaţie care este cu mult mai depravată decât cea din timpul lui Noe. Ce pot spune aceşti martori unei rase umane a căror păcate le depăşesc chiar şi pe cele ale Sodomei?

Zilele în care trăim sunt zile ale unei mari prosperităţi. Economia noastră a fost binecuvântată, totuşi, societatea noastră a devenit aşa de imorală, de violentă şi împotriva lui Dumnezeu, încât chiar şi cei din lumea seculară se plâng de faptul că am decăzut aşa de tare. Creştinii de pretutindeni se întreabă de ce Dumnezeu întârzie cu judecata asupra unei societăţi aşa de depravate.

Noi, cei care Îl iubim pe Cristos, s-ar putea să nu înţelegem de ce un rău aşa de mare este permis să continue. Dar norul de martori cereşti înţelege. Ei nu pun la îndoială îndurarea şi răbdarea pe care le-a arătat Dumnezeu.

Apostolul Pavel se află printre martorii din acel nor şi el este martor al dragostei nelimitate a lui Dumnezeu chiar şi pentru cei „din fruntea păcătoşilor.” Viaţa şi scrierile lui Pavel ne spun că el a blestemat numele lui Cristos. El a fost un terorist, urmărind oamenii lui Dumnezeu şi târându-i în închisoare sau la moarte. Pavel ne-ar spune că Dumnezeu este răbdător cu această generaţie din prezent, deoarece sunt mulţi care sunt la fel cum a fost şi el, oameni care păcătuiesc în ignoranţă.

Apostolul Petru face parte şi el din martorii din acel nor şi el, de asemenea, înţelege de ce Dumnezeu este aşa de răbdător. Viaţa şi scrierile lui Petru ne reamintesc că el a înjurat la adresa lui Isus, jurând că niciodată nu-L cunoscuse. Dumnezeu îşi reţine judecata, deoarece sunt încă mulţimi care continuă să-L înjure şi să-L nege, aşa cum a făcut-o Petru. Domnul nu va renunţa la ei aşa cum El niciodată nu a renunţat la Petru. Mai sunt încă mulţi ca şi el pentru care Cristos mai continuă să se roage.

În timp ce mă gândesc la acest nor de martori, văd feţele foştilor dependenţi de droguri şi alcool, ale foştilor prostituate şi homosexuali, ale foştilor gangsteri şi bandiţi, ale foştilor ucigaşi şi ale celor care îşi băteau soţiile, ale foştilor infideli sau dependenţi de pornografie – mulţimi la care societatea renunţase. Ei toţi s-au pocăit şi au murit în mâinile lui Isus, iar acum sunt martori ai îndurării şi răbdării unui Tată iubitor.

Eu cred că toţi aceştia ar spune, într-o singură mărturie unită, că Isus nu i-a judecat înainte ca ei să primească îndurarea Sa. Dumnezeu continuă să iubească această lume înnebunită şi imorală. Fie ca El să ne ajute să-i iubim pe cei pierduţi aşa cum El îi iubeşte. Şi fie ca noi să ne rugăm pentru dragoste şi răbdare pe care El le arată acestei lumi chiar în acest moment.

ATUNCI CÂND DUHUL SFÂNT VINE

Profetul Isaia descrie ce se întâmplă atunci când Duhul Sfânt se coboară asupra unui popor. Isaia prooroceşte: „…se va turna Duhul de sus peste noi; atunci pustia se va preface în pământ, şi pomătul va fi privit ca o pădure” (Isaia 32:15).

Isaia spune: „Atunci când Duhul Sfânt vine, ceea ce a fost cândva un pustiu sterp devine o câmpie roditoare. O bucată moartă de pământ, dintr-odată, se umple cu roadă. Şi aceasta nu este o roadă temporară. Câmpia cu roadă va creşte într-o pădure şi veţi putea tăia din această pădure an după an şi să continuaţi să zidiţi rodnicia voastră.”

Isaia adaugă: „Atunci nepărtinirea va locui în pustie, şi neprihănirea îşi va avea locuinţa în pomăt” (32:16). Potrivit profetului, Duhul Sfânt, de asemenea, aduce cu Sine un mesaj de judecată împotriva păcatului. Iar acest mesaj produce neprihănire în oameni.

Isaia nu vorbeşte despre o revărsare de o singură dată a Duhului, ceea ce unii o consideră ca şi „trezire.” Isaia descrie ceva care durează. Studiile făcute de sociologi creştini arată că majoritatea trezirilor din ziua de azi durează în mediu cinci ani, lăsând în urmă multă confuzie şi neînţelegere. Cunosc unele biserici unde au avut loc aşa-numitele treziri, dar acum, peste doar câţiva ani, nu mai este nici o urmă din ceea ce a fost o revărsare a Duhului. Acele biserici sunt moarte, pustii şi goale. Clădiri care odată găzduiau mii, acum sunt nişte morminte, cu doar cincizeci de oameni care le frecventează.

Isaia continuă: „Lucrarea neprihănirii va fi pacea, roada neprihănirii: odihna şi liniştea pe vecie. Poporul meu va locui în locuinţa păcii, în case fără grijă şi în adăposturi liniştite” (Isaia 32:17-18).

Pacea vine pentru că neprihănirea este la lucru. Duhul Sfânt înlătură toată neliniştea, toate tulburările şi toată condamnarea. Ceea ce urmează este pacea minţii, pacea în casă şi pacea în casa lui Dumnezeu. Şi atunci când poporul lui Dumnezeu are pacea lui Cristos, el nu pot fi uşor scos din această stare. „Dar pădurea va fi prăbuşită supt grindină şi cetatea plecată adânc. Ferice de voi, care semănaţi pretutindeni de-a lungul apelor, şi care daţi drumul pretutindeni boului şi măgarului” (32:19-20).

Profeţia lui Isaia despre Duhul Sfânt era îndreptată asupra Israelului din timpul domniei lui Ozia. Cu toate acestea, ea se aplică şi poporului lui Dumnezeu din ziua de azi. Este cunoscută ca şi profeţie dublă. Realitatea este că fiecare generaţie are nevoie de o revărsare a Duhului Sfânt. Şi eu cred că biserica de azi nu a văzut încă nimic în comparaţie cu ceea ce Duhul Sfânt doreşte să realizeze.

PĂGÂNISMUL ÎNGRIJORĂRII

„Nu vă îngrijoraţi, dar, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută” (Matei 6:31-32).

Isus ne spune că îngrijorarea – pentru viitorul familiei noastre, locurile noastre de muncă, felul în care vom supravieţui – este un mod de viaţă păgân. Isus vorbeşte aici despre cei care nu au un Tată ceresc. Ei nu-L cunosc pe Dumnezeu aşa cum El doreşte să fie cunoscut, ca şi un Tată în ceruri care poartă de grijă şi este iubitor.

„Nu vă îngrijoraţi de ziua de mâine” (v. 34). Prin aceste cuvinte clare Isus ne porunceşte: „Să nu vă gândiţi şi să nu vă îngrijoraţi pentru ceea ce s-ar putea sau nu s-ar putea întâmpla mâine. Nu puteţi schimba nimic şi nu puteţi ajuta cu nimic îngrijorându-vă. Atunci când faceţi acest lucru, procedaţi aşa cum fac păgânii.” Apoi Isus spune: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (v. 33). Cu alte cuvinte, tu ai sarcina de a continua să-L iubeşti pe Isus. Ai sarcina de a merge mai departe, aruncând toate grijile tale asupra Lui. Ai sarcina de a te odihni în credincioşia Sa. Tatăl tău ceresc va avea grijă ca tu să fii asigurat cu toate lucrurile esenţiale ale vieţii.

Mă întreb dacă îngerii rămân nedumeriţi văzând toate îngrijorările şi neliniştea celor care declară că au încredere în Dumnezeu. Probabil că pentru ei este aşa de înjositor, o insultă aşa de mare la adresa Domnului, faptul că ne îngrijorăm de parcă nu am avea nici un Tată în ceruri care ne poartă de grijă. Probabil că îngerii îşi pun unii altora întrebări de nedumerire: „Oare nu au ei un Tată în ceruri? Oare nu cred ei că El îi iubeşte? Oare nu le-a spus El că ştie toate nevoile lor? Oare nu cred ei că Cel care hrăneşte păsările şi întreaga împărăţie a animalelor, îi va hrăni şi îi vă îmbrăca pe ei? Cum pot ei să se neliniştească şi să se îngrijoreze, dacă ştiu că El posedă toată puterea, toată bogăţia şi poate asigura nevoile întregii creaţii? L-ar acuza ei pe Tatăl lor ceresc de neglijenţă, de parcă El nu ar fi credincios cuvântului Său?”

Tu ai un Tată ceresc. Ai încredere în El!

LUCRAREA DE ÎNVIORARE

În Fapte 27 Pavel se afla pe o corabie care se îndrepta spre Roma, atunci când vasul a făcut o oprire la Sidon. Pavel a cerut de la sutaşul cu răspundere permisiunea de vizita nişte prieteni în oraş, şi „Iuliu...i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi, şi să fie îngrijit de ei” (Fapte 27:3). Găsim şi aici un alt exemplu al modului în care Dumnezeu îi foloseşte pe credincioşi pentru a-i înviora pe alţi credincioşi.

Vedem acest lucru şi în 2 Timotei unde Pavel scrie despre un anumit credincios:

“Domnul să-şi verse îndurarea peste casa lui Onisifor; căci de multe ori m-a mângâiat, şi nu i-a fost ruşine de lanţul meu. Nu numai atât, dar, când a fost în Roma, m-a căutat cu multă grijă şi m-a găsit…Tu ştii foarte bine cât ajutor mi-a dat el…” (2 Timotei 1:16-18).

Onisifor era unul din fiii spirituali ai lui Pavel, şi el îl iubea pe Pavel atât de adânc şi necondiţionat, încât l-a căutat în suferinţele sale. Odată, când Pavel se afla în închisoare, Onisifor a mers prin oraş căutându-l până când l-a găsit. Motivaţia lui era simplă: „Fratele meu se află în durere. El a suferit teroarea unui naufragiu, iar acum este lovit de Satan. Trebuie să-l încurajez.”

Lucrarea de înviorare include în mod clar căutarea celor care se află în suferinţă. Auzim foarte mult vorbindu-se despre puterea în biserică în aceste timpuri: puterea de a vindeca pe cei bolnavi, puterea de a câştiga pe cei pierduţi, puterea de a birui păcatul. Dar eu aş spune că există o putere mare şi vindecătoare care se revarsă dintr-o persoană înviorată şi reînnoită. Depresia, chinul sufletesc sau un duh tulburat poate cauza tot felul de dureri fizice, dar un duh care este înviorat şi încurajat – care a simţit ce înseamnă să fii acceptat, iubit şi dorit – este balsamul vindecător de care este nevoie cel mai mult.

Lucrarea de înviorare o găsim şi în Vechiul Testament. Atunci când David era urmărit de Împăratul Saul, el era epuizat, rănit şi nevoit să fugă zi şi noapte. În acea perioadă el s-a simţit respins de slujitorii lui Dumnezeu şi de oamenii lui Dumnezeu. Apoi, într-un moment crucial, prietenul lui David, Ionatan, a venit la el: “Atunci Ionatan, fiul lui Saul, s-a sculat şi s-a dus la David. El i-a întărit încrederea în Dumnezeu, şi i-a zis: ‘Nu te teme de nimic, căci mâna tatălui meu Saul nu te va atinge. Tu vei domni peste Israel, şi eu voi fi al doilea după tine” (1 Samuel 23:16-17).

Aceasta era tot ce avea nevoie David să audă şi imediat duhul său a fost înviorat să meargă mai departe. Vedem acest exemplu deseori în Scriptură: Dumnezeu nu trimite un înger sau o vedenie, dar trimite un alt credincios pentru a-i înviora pe preaiubiţii Săi.

MÂNGÂIERE ŞI ÎNVIORARE

Cum a adus Duhul Sfânt mângâiere lui Pavel în timpul perioadelor sale de descurajare? Apostolul însuşi ne spune: „Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriţi, ne-a mângâiat prin venirea lui Tit” (2 Corinteni 7:6). Tit a sosit în Macedonia cu un duh de înviorare şi, dintr-odată, duhul lui Pavel a fost înviorat. În timp ce acei doi bărbaţi se aflau în părtăşie, bucuria a inundat tot trupul, mintea şi duhul lui Pavel şi apostolul a scris: „Sunt plin de mângâiere, îmi saltă inima de bucurie în toate necazurile noastre” (7:4). Pavel declara: „Eu continui să mă confrunt cu probleme, dar Domnul mi-a dat ceea de ce am nevoie pentru bătălie. El m-a înviorat prin Tit.”

De-a lungul anilor mei de slujire am văzut bărbaţi şi femei ai lui Dumnezeu care se aflau la capătul puterilor lor, doborâţi şi tulburaţi. Am suferit nespus pentru aceşti fraţi şi surori dragi în durerea lor, întrebându-L pe Domnul: „Tată, cum vor putea aceşti slujitori ai Tăi să iasă dintr-o suferinţă aşa de mare? Unde este puterea care îi va scoate de acolo? Ce aş putea eu să spun sau să fac pentru a-i ajuta?”

Cred că răspunsul se găseşte chiar aici, în mărturia lui Pavel. Iată un om atât de descurajat, încât nu mai era el însuşi. Pavel se afla în perioada cea mai întunecoasă din slujirea sa, mai descurajat ca niciodată. Totuşi, în timp de câteva ore el reuşise să iasă complet din mijlocul întunericului, fiind plin de bucurie. Încă o dată apostolul preaiubit s-a simţit iubit şi că cineva are nevoie de el.

Cum s-a întâmplat aceasta? Mai întâi, haideţi să privim la ceea ce se întâmplase în Corint. Atunci când Tit a sosit acolo pentru a se întâlni cu liderii bisericii, el a primit propria sa înviorare glorioasă. În biserică avea loc o trezire, deoarece ei urmaseră instrucţiunea lui Pavel, iar acum Dumnezeu îi binecuvânta într-un mod minunat.

Tit a sosit în Macedonia cu vestea încurajatoare: „Pavel, fraţii din Corint îţi trimit dragostea lor! Ei au înlăturat păcatul care era în mijlocul lor şi au rezolvat problema cu proorocii mincinoşi. Ei nu-ţi mai dispreţuiesc suferinţele, dar, în schimb, se bucură în mărturia ta.”

Acest cuvânt de înviorare, adus de un frate drag în Domnul, l-a încurajat imediat pe Pavel: “Dar Dumnezeu, care mângâie pe cei smeriţi, ne-a [m-a] mângâiat prin venirea lui Tit” (2 Corinteni 7:6). Vedeţi exemplul de aici? Dumnezeu foloseşte oameni pentru a înviora oameni. El nu a trimis un înger să-l învioreze pe Pavel. Mângâierea pe care a primit-o acest om a venit prin înviorarea duhului lui Tit, care, la rândul său, a înviorat duhul lui Pavel.

PERICOLUL EXCESIV AL NECREDINŢEI

„Şi cui i S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu s-a jurat oare celor ce nu ascultaseră? Vedem dar că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor… Luaţi seama dar, fraţilor, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu” (Evrei 3:18-19,12).

Cartea Evrei avertizează biserica Noului Testament: „Luaţi seama la exemplul lui Israel. Dacă nu veţi face acest lucru, aţi putea să cădeţi în acelaşi mod cum au făcut-o ei. Veţi cădea într-o necredinţă periculoasă şi aceasta va transforma viaţa voastră într-un pustiu lung şi continuu.”

Luaţi în considerare ceea ce s-a întâmplat cu generaţia necredincioasă care a fost întoarsă în pustiu. Dumnezeu le-a spus clar, de la conducători până la judecători şi Leviţi şi mai jos, că mâna Sa avea să fie împotriva lor. De atunci încolo tot ce aveau ei să cunoască avea să fie numai istovirea şi slăbiciunea sufletului. Ei nu aveau să vadă slava Sa. În schimb, aveau să-şi concentreze atenţia asupra problemelor lor, fiind doborâţi de propriile lor pofte.

Aceasta este exact ceea ce se întâmplă cu oamenii necredincioşi: Ei sfârşesc prin a fi doborâţi de propria lor bunăstare. Ei nu au viziune, nu simt prezenţa lui Dumnezeu şi nu au o viaţă de rugăciune. Lor nu le mai pasă de vecinii lor sau de lumea pierdută şi nici chiar de prietenii lor. În schimb, centrul vieţii lor devin problemele lor, grijile lor şi bolile lor. Ei trec de la o criză la alta, închişi în propria lor durere şi suferinţă, iar zilele lor sunt pline de confuzie, certuri, invidie şi dezbinare.

Fără credinţă este, pur şi simplu, imposibil de a plăcea lui Dumnezeu. După ce Dumnezeu a despărţit apele Mării Roşii şi i-a lăsat pe israeliteni să treacă în siguranţă, ei au dansat şi s-au bucurat. Apoi, doar cu trei zile mai târziu aceeaşi israeliteni cârteau împotriva lui Dumnezeu, murmurând şi plângându-se, punând la îndoială însuşi prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul lor.

Timp de treizeci şi opt de ani Moise a privit cum, unul câte unul, fiecare israelitean din generaţia necredincioasă a murit. Privind înapoi la cei care şi-au irosit vieţile în pustiu, el a văzut că tot ceea despre ce Dumnezeu avertizase s-a întâmplat. „Mâna Domnului era împotriva lor, pentru a-i distruge până când aveau să fie nimiciţi” (vezi Deuteronom 2). Dumnezeu a oprit scopul Său veşnic pentru Israel în toţi acei ani.

La fel şi astăzi unii creştini sunt mulţumiţi doar să existe până vor muri. Ei nu vor să rişte cu nimic, să-L creadă pe Dumnezeu, să crească sau să se maturizeze. Ei refuză să creadă Cuvântul Lui şi s-au împietrit în necredinţa lor. Acum ei trăiesc doar ca să moară.

DUMNEZEU A LUAT SEAMA LA TINE!

Ce are de spus norul de martori din Evrei 12:1 ţie şi mie? Care este mesajul lor, după cum spune Scriptura, pentru cei frânţi de oboseală din Trupul lui Cristos? Simplu spus: „Căci ochii Domnului sunt peste cei neprihăniţi, şi urechile Lui iau aminte la rugăciunile lor” (1 Petru 3:12).

Eu nu cred că această mare mulţime de martori cereşti ne-ar sfătui să urmăm nişte teologii sau doctrine complicate. Cred că ei ne-ar vorbi în simplitatea adevărului:

• Autorul cărţii Evrei ne îndeamnă să privim la Isus, autorul şi Cel care va duce până la capăt credinţa noastră. Noi trebuie să continuăm a predica victoria crucii, să îndurăm acuzaţiile păcătoşilor împotriva noastră şi să îndepărtăm păcatul nostru care ne înfăşoară, alergând cu răbdare în alergarea care ne stă în faţă (vezi Evrei 12:1-2).

· Împăratul David ne mărturiseşte că noi putem avea încredere în iertarea Domnului şi El nu-Şi va îndepărta Duhul Sfânt de la noi. David a ucis un om, a fost un adulter şi un mincinos. Dar el s-a pocăit şi Tatăl nu avea să-l lase să plece, pentru că El a luat seama la David.

· Petru ne mărturiseşte că el a păcătuit împotriva celei mai mari lumini pe care a avut-o vreodată omul. Acest ucenic a umblat în prezenţa lui Isus; el s-a atins de Domnul şi a primit chemarea sa personal de la Cristos. Acest om ar fi putut trăi în vinovăţie şi condamnare, dar Dumnezeu a luat seama la el.

· Pavel ne-ar spune să nu ne fie frică de durerile noastre. Isus a suferit în fiecare zi a lucrării Sale şi El a murit în suferinţă. Şi atunci când Cristos l-a chemat pe Pavel să predice Evanghelia El i-a arătat cât de multe şi mari suferinţe îl aşteptau în viitor.

De-a lungul anilor săi de slujire, Pavel a trecut, într-adevăr, prin suferinţă. Cu toate acestea, durerile dovedesc faptul că Dumnezeu a luat seama la tine. „Pentru ca nimeni din voi să nu se clatine în aceste necazuri; căci ştiţi singuri că la aceasta suntem rânduiţi” (1 Tesaloniceni 3:3).

Vedem, de asemenea, mărturia lui Iov: „Ce este omul, ca să-Ţi pese atât de mult de el, ca să iei seama la el, să-l cercetezi în toate dimineţile, şi să-l încerci în toate clipele?” (Iov 7:17-18, italicele îmi aparţin).

Atunci când Dumnezeu ia seama la tine, vei fi deseori încercat. Dar faptul este că cu cât mai mult ţine suferinţa şi cu cât mai dificilă este ea, cu atât mai adânc Dumnezeu a luat seama la tine pentru a-ţi arăta dragostea şi grija Lui. Aceasta este mărturia vieţii lui Pavel şi a lui Isus. Duşmanul s-ar putea să vină împotriva ta, dar Domnul nostru a ridicat un steag împotriva lui. Noi găsim odihnă absolută în Isus.

TESTUL FINAL AL CREDINŢEI

În viaţa fiecărui credincios – şi a bisericii – vine un timp când Dumnezeu ne trece prin ultima testare a credinţei. Este aceeaşi testare în faţa căreia a fost pus Israelul pe partea pustie a Iordanului. Care este această testare?

Este de a privi la toate pericolele din faţă – problemele gigantice cu care ne confruntăm, zidurile înalte ale durerilor, domniile şi împărăţiile care caută să ne distrugă – şi să ne bazăm totalmente pe promisiunile lui Dumnezeu. Testarea este de a ne dedica încrederii pe viaţă în Cuvântul Său. Este o hotărâre de a crede că Dumnezeu este mai mare decât toate problemele şi duşmanii noştri.

Tatăl nostru ceresc nu caută o credinţă numai pentru o singură problemă. El caută o credinţă pentru toată viaţa, o dedicare pe viaţă de a crede că El poate face imposibilul. Acest fel de credinţă aduce linişte şi odihnă sufletului nostru indiferent de situaţia noastră. Şi avem această linişte deoarece ne-am decis o dată pentru totdeauna: „Dumnezeul meu este mai mare. El e în stare să mă scoată din orice necaz posibil.”

Domnul nostru este iubitor şi îndelung răbdător, dar El niciodată nu va permite ca oamenii Săi să trăiască în necredinţă. Poate că ai fost testat de multe ori, iar acum a venit timpul ca să iei o decizie. Dumnezeu doreşte o credinţă care să îndure ultima testare, o credinţă care nu va permite ca nimic să nu te clatine de la încrederea ta în credincioşia Sa.

Există atât de multă teologie în jurul acestui subiect al credinţei. Însă, noi, pur şi simplu, nu putem s-o rechemăm. Noi nu putem s-o creăm prin a repeta „Eu cred, eu cred cu adevărat…” Nu, credinţa este o decizie pe care o luăm de a asculta de Dumnezeu. Ascultarea reflectă credinţa.

În timp ce Israelul era pus faţă în faţă cu Ierihonul, poporului i s-a spus să nu pronunţe nici un cuvânt, dar, pur şi simplu, să meargă. Aceşti credincioşi dedicaţi nu şi-au spus în şoaptă: „Ajută-mă să cred, Doamne. Eu vreau aşa de mult să cred.” Nu, atenţia lor era concentrată asupra unui singur lucru pe care Dumnezeu l-a cerut de la ei: de a asculta de Cuvântul Lui şi de a merge înainte.

Aceasta este credinţa. Înseamnă să decizi în inima ta să asculţi de tot ce este scris în Cuvântul lui Dumnezeu, fără a pune la îndoială sau a privi superficial. Şi noi ştim că atunci când inimile noastre sunt determinate să asculte, Dumnezeu Se va asigura ca Cuvântul Său să fie clar pentru noi, fără confuzie. Mai mult decât atât, dacă El ne porunceşte să facem ceva, El ne va da puterea şi tăria de a asculta: „Cel slab să zică: „Sunt tare!” (Ioel 3:10). „Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui” (Efeseni 6:10).

RAIUL

„Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Cristos” (1 Corinteni 15:57). Mulţi credincioşi citează zilnic acest verset, aplicându-l la încercările şi necazurile lor. Cu toate acestea, contextul în care Isus vorbeşte despre aceasta sugerează o semnificaţie mai adâncă. Cu doar două versete mai sus Pavel afirmă: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (15:54-55).

Pavel vorbea elocvent despre dorul lui după rai. El a scris: „Ştim, în adevăr, că dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână, ci este veşnică. Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc” (2 Corinteni 5:1-2, italicele îmi aparţin.

Apoi apostolul adaugă: „Suntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul” (5:8).

Potrivit lui Pavel, raiul – a fi în prezenţa Domnului toată veşnicia – este ceva ce noi dorim cu toată inima noastră.

În timp ce meditez la aceste lucruri o imagine glorioasă începe să iasă la iveală. În primul rând, îmi imaginez descrierea făcută de Isus a unei mulţimi imense, când îngerii „vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă” (Matei 24:31). Atunci când toate aceste mulţimi se vor aduna, îmi imaginez cum va avea loc în cer un marş măreţ al victoriei cu milioane de copii proslăviţi cântând osanale Domnului, aşa cum au făcut odată copiii în templu.

Apoi vor veni toţi martirii. Cei care cândva au strigat după dreptate pe pământ acum vor striga: „Sfânt, sfânt, sfânt!” Toţi vor dansa cu bucurie, strigând: „Victorie, victorie în Isus!”

Apoi un strigăt puternic se va auzi, un sunet care nu a mai fost niciodată auzit înainte. Va fi Biserica lui Isus Cristos cu mulţimi din toate naţiunile şi triburile.

Poate că toate acestea sună exagerat, dar Pavel însuşi a mărturisit despre aceasta. Atunci când apostolul credincios a fost răpit în rai, el a „auzit cuvinte, care nu se pot spune, şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească” (2 Corinteni 12:4). Pavel a spus că a rămas uluit la ceea ce auzea acolo. Eu cred că acestea erau sunetele pe care el le-a auzit. El a luat parte la o avanpremieră a cântecelor şi laudelor adresate lui Dumnezeu de cei care se vor bucura în prezenţa Lui, trupurile lor fiind desăvârşite, iar sufletele pline de bucurie şi pace. Era un sunet atât de glorios, încât Pavel a putut să-l audă, dar nu să-l repete.

PACEA LUI CRISTOS

Isus ştia că ucenicii aveau nevoie de acea pace care i-ar fi însoţit prin orice situaţie. El le-a spus ucenicilor: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea” (Ioan 14:27). Acest cuvânt, probabil, că i-a uimit pe ucenici. În ochii lor aceasta era aproape o promisiune de necrezut: pacea lui Cristos avea să devină pacea lor.

Aceşti doisprezece bărbaţi s-au minunat de pacea pe care o avuseseră ei în Isus de-a lungul celor trei ani împreună. Stăpânul lor niciodată nu avea teamă. El era întotdeauna calm şi niciodată nu era tulburat de nici o împrejurare.

Noi ştim că Cristos era în stare să manifeste mânie spirituală. Uneori El era întristat şi ştia cum să plângă. Dar şi-a trăit viaţa pe pământ ca şi om al păcii. El avea pace cu Tatăl, pace în faţa ispitei, pace în timpuri de respingere şi bătaie de joc. El a avut pace până şi în timpul furtunilor de pe mare, dormind pe puntea bărcii în timp ce alţii tremurau de groază.

Ucenicii văzuseră cum Isus a fost dus pe un vârf de stâncă de o mulţime mânioasă hotărâtă să-l ucidă. Cu toate acestea, El a plecat calm din acea situaţie, neatins şi plin de pace. Toate acestea probabil că au cauzat discuţii printre ucenici: „Cum putea El să doarmă în furtună? Şi cum putea El să fie calm când mulţimea aceea era pe cale să-l arunce de pe stâncă? Oamenii şi bat joc de El, Îl insultă, Îl scuipă, dar El niciodată nu răspunde cu aceeaşi monedă. Nimic nu-L tulbură.”

Acum Isus le promitea acestor bărbaţi aceeaşi pace. Când au auzit acest lucru, ucenicii, probabil, că s-au uitat unii la alţii întrebându-se: „Înseamnă aceasta că noi vom avea aceeaşi pace pe care o are El? Aceasta este incredibil.”

Isus a adăugat: „Nu v-o dau cum o dă lumea” (Ioan 14:27). Aceasta nu avea să fie aşa-numita pace a unei societăţi amorţite, care trăieşte în lumea sa. Nici nu avea să fie pacea temporară a celor bogaţi şi faimoşi care încearcă să obţină pacea gândirii cu lucruri materiale. Nu, aceasta era chiar pacea lui Cristos Însuşi, o pace care întrece orice pricepere omenească.

Atunci când Cristos le-a promis ucenicilor pacea Sa, era ca şi cum El le spunea lor şi nouă astăzi: „Ştiu că nu înţelegeţi timpurile prin care treceţi. Nu înţelegeţi Crucea şi suferinţa prin care sunt pe cale să trec. Dar vreau să aduc inima voastră într-un loc al păcii. Nu veţi fi în stare să faceţi faţă la ceea ce va veni fără a avea pacea Mea statornică în voi. Trebuie să aveţi pacea Mea.”

TRECEŢI CU MÂNA PRIN PĂRUL VOSTRU

Cristos a descris vremurile de pe urmă ca fiind foarte tulburătoare şi înspăimântătoare: "Oamenii îşi vor da sufletul de groază în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri" (Luca 21:26,25).

Ce ne-a dat Isus pentru a ne pregăti pentru aceste calamităţi? Care a fost antidotul Său împotriva fricii care avea să vină?

El ne-a dat ilustraţia Tatălui nostru care priveşte la vrabie, a lui Dumnezeu care numără chiar şi firele de păr de pe capul nostru. Aceste ilustraţii au o semnificaţie şi mai mare atunci când luăm în considerare contextul în care Isus le-a dat.

El a dat aceste ilustraţii celor doisprezece ucenici ai Săi pe care i-a trimis apoi să evanghelizeze oraşele şi satele din Israel. El tocmai îi înzestrase cu puterea de a izgoni demoni şi de a vindeca orice fel de boală şi slăbiciune. Gândiţi-vă ce moment emoţionant era acesta pentru ucenici. Lor le-a fost dată puterea de a face semne şi minuni! Dar mai apoi au urmat aceste cuvinte de avertizare din partea Stăpânului lor:

"Nu veţi avea nici un ban în buzunarele voastre. Şi nu veţi avea nici casă, nici acoperiş sub care să dormiţi. Veţi fi numiţi eretici şi demonizaţi. Veţi fi bătuţi în sinagogi, duşi în faţa judecătorilor, aruncaţi în închisoare. Veţi fi urâţi, dispreţuiţi, trădaţi şi persecutaţi. Veţi fi nevoiţi să fugiţi din oraş în oraş pentru a nu fi ucişi cu pietre."

Acum imaginaţi-vă pe aceşti bărbaţi ascultându-l cu mirare pe Isus. Ei trebuie să fi fost paralizaţi de frică. Îmi imaginez cum ei se întrebau: "Cel fel de lucrare este aceasta? Acesta este viitorul meu? Este cea mai sumbră perspectivă asupra vieţii de care am auzit eu vreodată."

Cu toate acestea, în acelaşi moment Isus le-a spus acestor scumpi prieteni ai Săi de trei ori: "Nu vă temeţi!" (Matei 10:26, 28, 31). Şi el le-a dat antidotul pentru orice frică: "Ochiul Tatălui este întotdeauna îndreptat asupra vrabiei. Cu cât mai mult va fi el îndreptat spre voi, preaiubiţii Lui?"

Isus spune: "Atunci când îndoiala vă copleşeşte – când vă aflaţi la capătul puterilor şi credeţi că nimeni nu vede prin ceea ce treceţi – iată cum puteţi găsi odihnă şi siguranţă. Priviţi la păsările mici dincolo de geamul vostru şi treceţi cu mâna prin părul vostru. Apoi ţineţi minte ceea ce v-am spus: aceste creaturi mici au o valoare imensă pentru Tatăl vostru. Iar părul vostru trebuie să vă reamintească că voi aveţi o valoare mult mai mare pentru El. Privirea Lui este întotdeauna îndreptată asupra voastră. Şi El, Cel care vede şi aude orice mişcare a voastră, este aproape."

Iată cum îngrijeşte de noi Tatăl în vremurile grele.

PRIN TOATE ACESTEA

În timp ce Pavel aştepta procesul său în Roma, el era ţinut în condiţii oribile (vezi Filipeni 1:13-14). Era păzit zi şi noapte de soldaţii din garda pretoriană, picioarele lui fiind înlănţuite de câte un soldat din ambele părţi. Aceşti oameni erau cruzi, aspri şi deseori înjurau. Ei văzuseră de toate, şi pentru ei, în lucrul lor, fiecare persoană întemniţată era un criminal vinovat, inclusiv şi Pavel.

Imaginaţi-vă toate insultele pe care le-a suferit Pavel în acea situaţie. El nu avea timp pentru a fi singur, nici un moment de libertate. Fiecare vizită din partea prietenilor era îndeaproape monitorizată, iar cei de la pază, probabil, ridiculizau conversaţiile lui Pavel. Ar fi fost atât de uşor ca demnitatea acestui om evlavios să fie totalmente distrusă în urma unei astfel de tratări.

Gândiţi-vă la următorul lucru: Iată un bărbat care fusese foarte activ şi căruia îi plăcea să călătorească pe uscat şi pe mare pentru a se întâlni şi a avea părtăşie cu oamenii lui Dumnezeu. Cea mai mare bucurie a lui Pavel era să viziteze bisericile pe care le plantase prin toată acea regiune a lumii. Dar acum el era pus în lanţuri, legat, în mod literar, de cei mai aspri şi mai profani oameni.

Pavel avea două opţiuni în situaţia sa. El putea să alegă o dispoziţie morbidă şi morocănoasă, punând aceeaşi întrebare egoistă din nou şi din nou: „De ce eu?” El putea să coboare în groapa disperării, într-o depresie fără de speranţă, totalmente copleşit de gândul: „Iată că sunt legat, lucrarea mea este închisă, în timp ce alţii se bucură de câştigarea sufletelor. De ce?”

În schimb, Pavel a ales să întrebe: „Cum va aduce slavă lui Cristos situaţia în care mă aflu acum? Cum poate ieşi ceva bun şi măreţ din încercarea mea?” Acest slujitor al lui Dumnezeu a luat hotărârea: „Nu pot schimba condiţia în care mă aflu. Aş putea chiar să mor în această stare. Totuşi, ştiu că paşii mei sunt conduşi de Domnul. De aceea, Îl voi preamări pe Cristos şi voi fi o mărturie pentru lume în timp ce mă aflu în aceste lanţuri.” „…acum, ca totdeauna, Cristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea” (Filipeni 1:20).

Atitudinea lui Pavel demonstrează singura cale prin care putem fi eliberaţi din ceasul nostru de întuneric al nefericirii şi îngrijorării. Vedeţi că este posibil să irosim toate zilele noastre de mâine aşteptând cu îngrijorare să fim eliberaţi din suferinţa noastră. Dacă aceasta devine centrul atenţiei noastre, vom pierde totalmente din vedere minunea şi bucuria eliberării din încercarea noastră.

Luaţi în considerare afirmaţia lui Pavel: „Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei” (Filipeni 1:12). Pavel spune: „Să nu mă compătimiţi sau să vă gândiţi că sunt descurajat în privinţa viitorului meu. Şi vă rog să nu spuneţi că lucrarea mea s-a sfârşit. Da, sunt în lanţuri şi în suferinţă, dar Evanghelia este predicată prin toate acestea.”

ŢINÂND SUS CUVÂNTUL VIEŢII

Pavel scrie: „Ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Cristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar” (Filipeni 2:16). Pavel îşi imagina ziua când el avea să stea în prezenţa lui Cristos şi tainele răscumpărării aveau să fie dezvăluite.

Scriptura spune că în acea zi ochii noştri vor fi deschişi şi noi vom privi la slava Domnului fără nici o mustrare din partea Lui. Inimile noastre vor tresălta atunci când E va dezvălui toate tainele universului şi ne va arăta puterea Lui în spatele acestora. Dintr-odată, noi vom vedea realitatea a tot ce ne-a stat la dispoziţie în încercările noastre pământeşti: puterea şi resursele cerului, îngerii protectori, prezenţa Duhului Sfânt în noi.

În timp ce noi vom privi la măreţia acestor lucruri, Domnul ne va spune: „Tot timpul, toţi ostaşii mei erau în jurul vostru, o armată întreagă de mesageri puternici erau la dispoziţia voastră. Niciodată nu v-aţi aflat în nici un pericol din partea lui Satan. Niciodată n-aţi avut vreun motiv pentru a vă fie frică pentru zilele voastre de mâine.”

Apoi Cristos ni-l va arăta pe Tatăl şi ce moment emoţionant va fi acesta. În timp ce vom privi la măreţia Tatălui nostru ceresc, ne vom da seama pe deplin de dragostea şi grija Lui pentru noi, şi, dintr-odată, adevărul ne va ieşi la iveală în toată plinătatea sa: „Acesta a fost şi este, şi întotdeauna va fi Tatăl nostru, adevăratul şi măreţul ‚Eu Sunt’.”

Iată de ce Pavel „a ţinut sus” cuvântul său despre credincioşia lui Dumnezeu. În acea zi glorioasă, el nu dorea să stea în prezenţa Domnului gândindu-se: „Cum de am putut fi atât de orb? De ce nu am avut încredere totală în scopurile Domnului meu? Toate îngrijorările şi îndoielile mele au fost în zadar.”

Pavel ne îndeamnă: „Vreau să mă bucur în acea zi, când ochii mei vor deschişi complet. Vreau să fiu în stare să mă bucur de fiecare revelaţie ştiind că am avut încredere în promisiunile Lui, că nu mi-am făcut lucrul fiind plin de îndoială. Vreau să ştiu că am ţinut sus Cuvântul vieţii în toate reacţiile mele la suferinţele mele, că am luptat o luptă bună, că am dovedit că Domnul meu este credincios.”

Apoi Pavel recapitulează totul cu următorul cuvânt: „…fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte” (Filipeni 3:13). Cu alte cuvinte, el credea că este imposibil să-şi pună viitorul în mâinile Domnului fără ca, mai întâi, să lase în urmă trecutul său.