vineri, iunie 17, 2011

NOI SUNTEM O FAMILIE

A cere, a revendica puterea care este în numele lui Christos nu e vreun adevãr teologic secret si complicat. În biblioteca mea exista cãrti scrise doar despre numele lui Isus. Autorii le-au scris spre a ajuta credinciosii sã înteleagã implicatiile adânci ascunse în numele lui Christos. Si totusi, majoritatea acestor cãrti sunt atat de "adânci," ca “depasesc” de-a dreptul cititorii.

Eu cred ca adevarul pe care ni s-a dat sa-l cunoastem despre numele lui Isus este asa de simplu, incat pana si un copil ar putea sã-l înteleagã. Cand aducem cererile noastre in numele lui Isus, trebuie sa fim pe deplin convinsi ca este întocmai ca si cum Isus însusi l-ar ruga pe Tatal. Poate va intrebati: ”Dar cum ar putea acest lucru sã fie adevãrat?” Dati-mi voie sa va explic.

Noi stim ca Dumnezeu a iubit pe Fiul. A vorbit cu Isus si l-a invatat în timpul sederii Lui pe pãmânt. Si Dumnezeu nu numai ca a auzit dar a si rãspuns fiecarei cereri pe care Fiul i-a fãcut-o. Isus a mãrturisit aceasta, spunând, "El întotdeauna ma asculta." Pe scurt, Tatal niciodatã nu i-a respins Fiului vreo cerere.

Astãzi, toti cei care se incred în Isus sunt îmbrãcati, ascunsi in Fiul. Iar cerescul Tata ne primeste la fel de îndeaproape, de intim, cum il primeste pe propriul Sau Fiu. De ce? Din cauza unitatii noastre spirituale cu Hristos. Prin moartea Sa la cruce si prin învierea Sa, Isus ne-a fãcut una cu Tatal. "Ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis...ca ei să fie una, cum şi noi suntem una, - Eu în ei, şi Tu în Mine; - pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17:21–23).

Mai simplu pus, noi suntem acum rude, suntem o familie – suntem una cu Tatal, si cu Fiul. Noi am fost înfiati, cu drepturi depline de mostenire pe care le are orice copil. Acesta inseamna ca toatã puterea si resursele cerului ne-au fost nouã puse la dispozitie, prin Christos.

Rugaciunea “in numele lui Isus” nu este o formula. Nu este o fraza, o expresie a carei putere sta in faptul ca o rostesti. Puterea sta in credinta ca Isus ia cauza, problema noastra, si o sustine la Tatal pe baza a ceea ce a facut El pentru noi, a meritului Sau. El este Aparatorul, Avocatul nostru, el face solicitarea pentru noi. Puterea consta in a ne increde pe deplin ca Dumnezeu niciodata nu il respinge pe Fiul sau propriu, iar noi suntem beneficiarii credinciosiei absolute a Fiului Sau.

luni, iunie 06, 2011

PE DEPLIN CONVINŞI

Avraam nu s-a clãtinat în credinta sa. Mai degrabã, el a fost “deplin încredinţat că Cel ce făgăduieşte (Dumnezeu) poate să şi împlinească” (Romani 4: 21). El si-a dat seama cã Dumnezeu poate sã facã ceva din nimic. Într-adevãr, Domnul nostru creeazã din nimic. Sã luãm aminte la Geneza: din nimic, Dumnezeu a creat lumea. Cu un singur cuvânt, El creeazã. Si poate sã creeze miracole si pentru noi, din nimic.

Când orice altceva dã gres - când ai epuizat toate planurile si încercãrile tale - atunci este timpul, momentul când trebuie sã lasi totul în bratul lui Dumnezeu. Este vremea sã renunti la ideea cã vei gãsi izbãvire în orice altã parte. Dupã aceea, odatã ce esti gata sã îti pui încrederea complet în El, trebuie sã îl vezi pe Dumnezeu nu ca pe olarul ce are nevoie de lut, ci ca si Creatorul care face lucrarea Sa din nimic. Si din nimic din ceea ce este din aceastã lume sau materialele ei, Dumnezeu va lucra prin cãi si mijloace pe care tu nici nu ti le-ai fi putut imagina vreodatã.

Cât de serios este Domnul în ce priveste încrederea noastrã în El în fata imposibilitãtilor? Gãsim rãspunsul la aceastã întrebare în povestirea lui Zaharia, tatãl lui Ioan Botezãtorul. Zaharia a fost vizitat de un înger care i-a spus cã sotia sa, Elisabeta, avea sã nascã un copil deosebit. Dar Zaharia – care era înaintat în vârstă, ca si Avraam – a refuzat sã creadã. Pentru el nu era suficientã numai promisiunea lui Dumnezeu.

Zaharia a rãspuns îngerului: “Din ce voi cunoaşte lucrul acesta? Fiindcă eu sunt bătrân, şi nevasta mea este înaintată în vârstă” (Luca 1:18). Cu alte cuvinte, Zaharia a socotit imposibilitãtile. El spunea, în esentã: “Asta nu e posibil. Trebuie să-mi dovedesti cum se va întâmpla asa ceva”.

Îndoiala lui Zaharia nu a plãcut Domnului. Îngerul i-a spus, “Iată că vei fi mut, şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor." (1:20).

Mesajul este clar: Dumnezeu se asteaptã ca noi sã ne încredem în El, când El ne vorbeste. De asemenea, Petru scrie: “Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Creator, şi să facă ce este bine”. (1 Petru 4:19. caracterele aldine apartin lui David Wilkerson).

vineri, iunie 03, 2011

IN FATA IMPOSIBILULUI

“Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit, - avea aproape o sută de ani, - nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.

Esenta credintei adevãrate, puternice, este gãsitã în acest verset unic. Dumnezeu îi promisese lui Avram că va avea un fiu, unul care avea să devină sãmânta multor natiuni. În mod remarcabil, Avraam nu a dat îndãrãt în fata acestei promisiuni, în ciuda faptului că avea o vârstă cu mult peste cea la care putea procrea. În loc de asta, când Avraam a primit acest cuvânt de la Domnul, ni se spune cã el “nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit... nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii”.

Dacă stai să te gândesti, în mod normal, ar fi fost imposibil ca aceastã promisiune să fie îndeplinita. Dar Avraam nu a stãruit asupra imposibilului. In conformitate cu ce spune apostolul Pavel, patriarhul nici nu si-a pus problema de cum avea Dumnezeu sã-si pãstreze promisiunea. El n-a discutat în contradictoriu cu Dumnezeu “Dar, Doamne, eu nu mai pot procrea. Iar pântecele Sarei este mort, nu mai poate concepe viata. Sotia mea a trecut de vârsta, de perioada când mai putea avea copii. Asadar, cum vei face aceasta, Doamne?” În loc să-si pună asemenea întrebãri, Avraam nici “nu s-a uitat” la ele.

Faptul este că, atunci când Dumnezeu este la lucru, prelucrând credinta cuiva, credinta aceea este încercatã, prelucrată precum aurul, dar si rezultatele sunt că acea credintă este mai bunã decât aurul. El pune o sentintã de moarte mai întâi asupra oricaror resurse omenesti, adicã El închide usa oricărui rationament uman, surpasând orice fel de opinie rationalã.

Credinta care place lui Dumnezeu se naste într-un loc în care nu există posibilitatea conceperii vreunui semn de viatã. Si eu vorbesc aici de absenta oricãrui semn de viatã din punct de vedere al posibilitãtilor omenesti. Ma refer la faptul cã planurile făcute de mâna omului pot sã înfloreascã la început, ca dupã aceea sã moarã. Pentru moment, sperantele omului pot aduce alinare temporarã, dar în curând se prãbusesc, sporind sentimentul de neajutorare.

Ai fost vreodatã în faza asta, când totul este mort? Ai trãit momentul în care n-ai mai avut nici o posibilitate, nici o nădejde? Când nu poti spune nimănui si nimeni nu te poate ajuta, sfătui. Cerurile par să nu te audă, rugăciunile par să cadã la pãmânt.

Eu declar acum, îti spun cã acesta este Dumnezeu la lucru, momentul în care Dumnezeu lucreazã. Duhul Sãu lucreazã sã te facã sã încetezi a lua în considerare imposibilitãtile, imposibilul, să nu te mai uiti la căile si mijloacele omenesti, să nu te mai gândesti cum să iesi din situatia ta prin propriile tale puteri. Duhul Sfânt te îndeamnã: “Nu mai căuta ajutor la om. Si nu te mai concentra la cât de disperată crezi că e situatia ta. Acestea sunt doar obstacole în calea credintei tale”.