CĂLĂTORIA DIN PUSTIU
Dietrich Bonhoeffer, teologul german, l-a ilustrat pe creştin ca fiind cineva care încearcă să treacă o mare din bucăţi de gheaţă plutitoare. Creştinul nu poate să se odihnească oriunde în timpul traversării, fiind convins în credinţa sa că Dumnezeu îl va conduce prin toate. Sub el se află abisul, iar înaintea lui este nesiguranţa – dar în faţă întotdeauna se află Domnul – cu fermitate şi siguranţă! El încă nu vede pământul, dar el este acolo – o promisiune în inima lui. Deci, călătorul creştin îşi are ochii fixaţi pe destinaţia sa finală!
Prefer să mă gândesc la viaţă ca şi la o călătorie în pustiu – ca şi cea a copiilor lui Israel. Iar bătălia împăratului Iosafat, împreună cu copiii lui Iuda, este şi bătălia noastră (vezi 2 Cronici 20). Desigur că este un pustiu; da, acolo sunt şerpi, găuri formate în urma secetei, văi de lacrimi, armatele duşmane, nisipuri fierbinţi şi munţi de netrecut. Dar atunci când copiii Domnului au rămas liniştiţi pentru a vedea salvarea Sa, El a întins o masă în acel pustiu – mana care a căzut din cer – i-a condus printr-un stâlp de foc şi printr-un nor – le-a dat lapte şi miere – şi i-a adus în Ţara Promisă cu o mână puternică şi măreaţă. Şi Dumnezeu i-a avertizat să le spună generaţiilor următoare: „Nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, - zice Domnul oştirilor!” (Zaharia 4:6).
Încetează să mai priveşti în direcţia greşită pentru ajutor. Mergi în singurătate cu Isus în cămăruţa tainică; spune-I totul despre confuzia ta. Spune-I că nu ai unde merge. Spune-I că ai încredere numai în El că te va ajuta să treci prin toate. Vei fi ispitit să cauţi singur soluţiile. Vei dori să clarifici lucrurile cu propriile puteri. Te vei întreba dacă, până la urmă, Dumnezeu lucrează, oricum nu mai ai ce pierde. Petru a rezumat totul: „La cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice” (Ioan 6:68).
„Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul” (Isaia 45:22).
„Eu însă voi privi spre Domnul, îmi voi pune nădejdea în Dumnezeul mântuirii mele, Dumnezeul meu mă va asculta” (Mica 7:7).
Prefer să mă gândesc la viaţă ca şi la o călătorie în pustiu – ca şi cea a copiilor lui Israel. Iar bătălia împăratului Iosafat, împreună cu copiii lui Iuda, este şi bătălia noastră (vezi 2 Cronici 20). Desigur că este un pustiu; da, acolo sunt şerpi, găuri formate în urma secetei, văi de lacrimi, armatele duşmane, nisipuri fierbinţi şi munţi de netrecut. Dar atunci când copiii Domnului au rămas liniştiţi pentru a vedea salvarea Sa, El a întins o masă în acel pustiu – mana care a căzut din cer – i-a condus printr-un stâlp de foc şi printr-un nor – le-a dat lapte şi miere – şi i-a adus în Ţara Promisă cu o mână puternică şi măreaţă. Şi Dumnezeu i-a avertizat să le spună generaţiilor următoare: „Nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, - zice Domnul oştirilor!” (Zaharia 4:6).
Încetează să mai priveşti în direcţia greşită pentru ajutor. Mergi în singurătate cu Isus în cămăruţa tainică; spune-I totul despre confuzia ta. Spune-I că nu ai unde merge. Spune-I că ai încredere numai în El că te va ajuta să treci prin toate. Vei fi ispitit să cauţi singur soluţiile. Vei dori să clarifici lucrurile cu propriile puteri. Te vei întreba dacă, până la urmă, Dumnezeu lucrează, oricum nu mai ai ce pierde. Petru a rezumat totul: „La cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice” (Ioan 6:68).
„Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul” (Isaia 45:22).
„Eu însă voi privi spre Domnul, îmi voi pune nădejdea în Dumnezeul mântuirii mele, Dumnezeul meu mă va asculta” (Mica 7:7).