ATUNCI CÂND APAR ÎNTREBĂRI
„Acolo a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; la urmă a flămânzit. Ispititorul s-a apropiat de El, şi i-a zis: ‘Dăcă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini’ ” (Matei 4:2-3).
În momentul în care Isus era vulnerabil din punct de vedere fizic, diavolul a adus prima sa ispită.
Nu este nici un păcat în a fi flămând. Atunci care este ideea aici? Satan îl provoca pe Isus: „Dacă eşti pe deplin Dumnezeu, atunci ai puterea lui Dumnezeu în tine. Iar acum te afli într-o situaţie foarte grea. De ce nu ai folosi puterea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu pentru a te elibera? Oare nu ţi-a dat El acea putere pentru a vedea dacă tu o vei folosi în mod corect?”
Găsim aici una din cele mai perfide ispite cu care se confruntă, cu adevărat, oamenii evlavioşi. La fel ca şi exemplul tău, Isus, şi tu ai o pasiune pentru Dumnezeu. Ai decis în inima ta să te predai totalmente Lui. Apoi Domnul te conduce într-o experienţă de pustiu şi după un timp apar întrebările. Începi să-ţi pierzi răbdarea, întrebându-te cum stau lucrurile cu scopurile eterne ale lui Dumnezeu în viaţa ta. Iar în timp ce încerci să te rogi şi să obţii victoria, ispitele lui satan par mai feroce ca niciodată.
Duşmanul doreşte ca tu să acţionezi independent de Tatăl. Diavolul spune: „Suferinţa ta nu vine de la Dumnezeu. Nu e neapărat să treci prin toate acestea. Tu ai puterea lui Dumnezeu în tine, prin Duhul Sfânt. Proclamă cuvântul – eliberează-te pe tine însuţi. Satisfă-ţi propria foame.”
Prima schemă a lui satan a fost de a crea un eşec de putere. El spera că Dumnezeu nu va onora cererea lui Isus pentru pâine, în cazul în care El va cerea. Dacă puterea cerului eşua, atunci Cristos putea să pună la îndoială divinitatea Sa şi să se întoarcă de la scopul Său veşnic de pe pământ. Apoi, satan ştia că Isus a fost trimis să facă numai ceea ce Tatăl avea să-I spună. Astfel, scopul său era de a-L convinge pe Crostos să nu asculte, de dragul proprii sale bunăstări. În acest mod, dacă Isus folosea puterea Sa acum pentru a evita suferinţa, El putea să facă acelaşi lucru şi mai târziu pentru a evita crucea.
Deci, cum a răspuns Isus la ispita diavolului? „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care ieste din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4). Cristos a spus, în esenţă, „Venirea Mea pe pământ nu are legătură cu nevoile, durerile sau confortul meu fizic. Am venit să dau omenirii, nu să Mă salvez pe Mine Însumi.”
Chiar şi la culmea suferinţei sale Isus nu a pierdut din vedere scopul Său veşnic. Şi dacă Domnul nostru a învăţat dependenţa şi compasiunea printr-o experienţă din pustiu, aşa vom face şi noi.
În momentul în care Isus era vulnerabil din punct de vedere fizic, diavolul a adus prima sa ispită.
Nu este nici un păcat în a fi flămând. Atunci care este ideea aici? Satan îl provoca pe Isus: „Dacă eşti pe deplin Dumnezeu, atunci ai puterea lui Dumnezeu în tine. Iar acum te afli într-o situaţie foarte grea. De ce nu ai folosi puterea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu pentru a te elibera? Oare nu ţi-a dat El acea putere pentru a vedea dacă tu o vei folosi în mod corect?”
Găsim aici una din cele mai perfide ispite cu care se confruntă, cu adevărat, oamenii evlavioşi. La fel ca şi exemplul tău, Isus, şi tu ai o pasiune pentru Dumnezeu. Ai decis în inima ta să te predai totalmente Lui. Apoi Domnul te conduce într-o experienţă de pustiu şi după un timp apar întrebările. Începi să-ţi pierzi răbdarea, întrebându-te cum stau lucrurile cu scopurile eterne ale lui Dumnezeu în viaţa ta. Iar în timp ce încerci să te rogi şi să obţii victoria, ispitele lui satan par mai feroce ca niciodată.
Duşmanul doreşte ca tu să acţionezi independent de Tatăl. Diavolul spune: „Suferinţa ta nu vine de la Dumnezeu. Nu e neapărat să treci prin toate acestea. Tu ai puterea lui Dumnezeu în tine, prin Duhul Sfânt. Proclamă cuvântul – eliberează-te pe tine însuţi. Satisfă-ţi propria foame.”
Prima schemă a lui satan a fost de a crea un eşec de putere. El spera că Dumnezeu nu va onora cererea lui Isus pentru pâine, în cazul în care El va cerea. Dacă puterea cerului eşua, atunci Cristos putea să pună la îndoială divinitatea Sa şi să se întoarcă de la scopul Său veşnic de pe pământ. Apoi, satan ştia că Isus a fost trimis să facă numai ceea ce Tatăl avea să-I spună. Astfel, scopul său era de a-L convinge pe Crostos să nu asculte, de dragul proprii sale bunăstări. În acest mod, dacă Isus folosea puterea Sa acum pentru a evita suferinţa, El putea să facă acelaşi lucru şi mai târziu pentru a evita crucea.
Deci, cum a răspuns Isus la ispita diavolului? „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care ieste din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4). Cristos a spus, în esenţă, „Venirea Mea pe pământ nu are legătură cu nevoile, durerile sau confortul meu fizic. Am venit să dau omenirii, nu să Mă salvez pe Mine Însumi.”
Chiar şi la culmea suferinţei sale Isus nu a pierdut din vedere scopul Său veşnic. Şi dacă Domnul nostru a învăţat dependenţa şi compasiunea printr-o experienţă din pustiu, aşa vom face şi noi.