REFLECTORUL SĂU - Gary Wilkerson

Dacă simți că Dumnezeu vorbește inimii tale despre ceva ce El a pregătit pentru tine — poate o umblare cum nu ai mai cunoscut vreodată sau împlinirea unei promisiuni de multă vreme — pot să îți spun cu autoritate: „Pregătește-te să îți cercetezi inima.”
Poate ai avut parte de binecuvântări mărețe și ai credința că indiferent cât de bine merg lucrurile acum, ceea ce este cel mai mult este pe cale să se întâmple. Aceasta este credința ta care vorbește —  acel fel de credință care spune că viziunea lui Dumnezeu este totdeauna mai mare decât visurile noastre. Când Dumnezeu ne-a chemat să fondăm biserica pe care acum o păstoresc, nu aveam nici o idee despre cum El ne va folosi. Dar nici o săptămână nu trecea fără ca cineva să își predea viața lui Isus. Ori de câte ori noi distribuim mâncare săracilor, ni se pune întrebarea: „De ce faceți aceasta?” Noi răspundem: „Este datorită lui Isus,” și mulți oameni își dau viața lui Isus.
 Toate aceste lucruri se întâmplă în mod miraculos. Oamenii Îl găsesc și apoi se maturizează devenind ucenici credincioși, crescând în cunoștința lui Dumnezeu. Acesta este un lucru uimitor de văzut! Și cred că lucruri și mai mărețe vor veni. Sunt convins că Dumnezeu se va descoperi pe Sine într-un mod și mai puternic — nu doar în lucrarea de mântuire ci și în evanghelizare, în ajutorarea celor săraci, în impactul asupra orașului.
Dar aici este partea cea grea: de multe ori, tocmai când suntem pe poziții chiar la începutul celei mai mari lucrări ale lui Dumnezeu în viața noastră, El ne cere să ne examinăm inimile și să medităm la ceea ce vrea El să facă în noi. Devenim și mai conștienți de faptul că neprihănirea noastră este precum o haină mânjită, că avem nevoie de harul Său.
Vreau ca nimic din viața mea să zădărnicească ceea ce dorește El pentru mine și sunt sigur că și tu simți la fel. Examinează-ți inima astăzi și lasă-l pe El să pună reflectorul Său de convingere asupra oricărui lucru care aduce neplăcere Lui. Pocăiește-te și primește harul Său apoi     bucură-te în vreme ce vezi minunile pe care El le va face în tine și pentru tine!