PE PĂMÂNT USCAT - Gary Wilkerson

Dumnezeu  a spus lui Moise când copiii lui Israel erau în Egipt: „Spune copiilor lui Israel să se întoarcă şi să tăbărască înaintea Pi-Hahirotului, între Migdol şi mare, faţă în faţă cu Baal-Ţefon: în dreptul locului acestuia să tăbărâți, lângă mare” (Exod 14:1-2). Dumnezeu anunța că El îi va duce într-un loc nou.
Dumnezeu i-a călăuzit prin locuri foarte stâncoase și cum îi conducea El, ei puteau vedea Marea Roșie în depărtare. Dar cum au ajuns pe malul mării, și-au dat seama că erau blocați într-un loc foarte strâmt cu stânci de o parte și apă de cealaltă parte.
 Faraon privea spre locul unde se aflau și spunea cu satisfacție: „Sunt încercuiți cu spatele la zid.” Dumnezeu i-a condus acolo, dar israeliții cu siguranță nu erau fericiți în legătură cu aceasta.
Te-a chemat vreodată Dumnezeu într-un loc pe care tu îl consideri ultimul loc de pe pământ unde vrei să fii? Moise, care nu era un puternic lider militar până în acest punct și care fusese doar în câteva bătălii, a fost destul de isteț să recunoască situația precară în care se găseau: „Nu sunt sigur că suntem într-un loc bun pentru o defensivă militară. De fapt, suntem prinși în capcană!”
Da, Moise și israeliții erau într-un loc dificil dar Dumnezeu era pe cale să primească gloria din toată situația lor. Dumnezeu de multe ori permite ca noi să ajungem în situații provocatoare pentru că El are un plan măreț pentru noi. Când noi credem că suntem prinși cu spatele la zid, Dumnezeu spune: „Aceasta va lucra spre gloria Mea.”
 Simți că ești încercuit, copleșit, deznădăjduit? În acest loc dificil, fă un pas în credință și spune: „Dumnezeule, Te voi asculta indiferent de ce m-ar costa.” Când acest lucru are loc, tu ești pe cale de a vedea pe Dumnezeu mișcându-Se în mod puternic pentru tine.
Cunoști restul întâmplării cu Moise și cu israeliții: Dumnezeu a făcut ca Marea Roșie să se împartă iar copiii Săi au mers pe loc uscat. A fost o victorie nemaipomenită!