AI FOST RĂNIT?

În timpul meu de rugăciune Duhul Sfânt m-a condus la Psalmul 56. Acest cuvânt este îndreptat spre cei care au fost răniți — fie de către familie, prieteni, sau de acțiunile și vorbele celor neevlavioși.
E un cuvânt și pentru cei care iubesc pe Domnul însă varsă lacrimi și duc poveri care par că devin tot mai grele pe zi ce trece. Unii credincioși se trezesc în fiecare dimineață urmăriți de un nor de frică și disperare. Probleme financiare pot să îi zdrobească și să îi înspăimânte. Alții se confruntă cu serioase bătălii legate de sănătate și dureri de nesuportat. Alții sunt adânc îndurerați de membrii de familie care sunt în mari necazuri, poate în rebeliune împotriva lui Dumnezeu.
Ascultă binecuvântatul Cuvânt al Lui Dumnezeu către tine în ceasul nevoii tale:
Psalmul 56:3 „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine.[Nu mă voi teme].”
Psalmul 36:4 „Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu Cuvântul Lui. Mă încred în Dumnezeu și nu mă tem de nimic. Ce pot să-mi facă niște oameni?”
Psalmul 56:8 „Tu numeri pașii mei de pribeag; pune-mi lacrimile în burduful Tău. Nu sunt ele scrise în cartea Ta?
Psalmul 56:9 „Vrăjmașii mei dau înapoi în ziua când strig către Tine: știu că Dumnezeu este de partea mea.”
Psalmul 56:13 „Căci mi-ai izbăvit sufletul de la moarte, mi-ai ferit picioarele de cădere, ca să umblu înaintea lui Dumnezeu, în lumina celor vii.
Aceste sunt cuvinte cu ungere de la Duhul lui Dumnezeu. Te încurajez să te rogi asupra fiecărui verset din această listă și să revendici fiecare verset prin credință. Domnul știe totul despre luptele și durerea ta. El știe fiecare detaliu al situației tale, El aude chiar și strigătele nerostite ale inimii tale frânt