joi, septembrie 09, 2010

CUNOAŞTE, CREDE ŞI CONTINUĂ SĂ AI ÎNCREDERE ÎN DRAGOSTEA LUI

Oricine poate păstra bucuria sa atunci când se află pe culmi în Duhul Sfânt, nefiind încercat sau ispitit. Dar Dumnezeu doreşte ca noi să rămânem în dragostea Lui în orice vreme, mai ales în ispitele noastre.

Apostolul Ioan ne spune foarte simplu cum putem să rămânem în dragostea lui Dumnezeu: "Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el" (1 Ioan 4:16). Cu alte cuvinte, dacă noi "rămânem în dragostea lui Dumnezeu", trebuie să rămânem în Dumnezeu.

Cuvântul rămâne aici semnifică "a fi într-o stare de aşteptare." Cu alte cuvinte, Dumnezeu doreşte ca noi să aşteptăm dragostea Lui să se reînnoiască în noi în fiecare zi. Trebuie să trăim în fiecare zi în cunoştinţa că Dumnezeu dintotdeauna ne-a iubit şi întotdeauna ne va iubi.

În realitate, majoritatea din noi intră şi ies din dragostea lui Dumnezeu potrivit urcuşurilor şi coborâşurilor noastre emoţionale. Ne simţim siguri în dragostea Lui numai dacă am reuşit în ceva. Dar suntem nesiguri de dragostea Sa ori de câte ori suntem încercaţi sau ispitiţi sau când eşuăm. Acesta este, în mod special, timpul când trebuie să avem încredere în dragostea Sa. El ne spune în aceste pasaje: "Indiferent de încercarea prin care treci, niciodată nu trebuie să te îndoieşti de dragostea Mea pentru tine. Dacă ai încredere, în mod activ, în dragostea Mea, atunci tu trăieşti în felul în care Eu vreau ca tu să trăieşti."

Ieremia 31 ne oferă o ilustraţie minunată a dragostei lui Dumnezeu. Israel se afla într-o stare decăzută. Poporul s-a îngrăşat şi a prosperat, tolerând tot felul de fărădelegi.

Apoi, dintr-odată, poftele lor au devenit dezgustătoare. Ei au pierdut toată plăcerea în împlinirea poftelor lor senzuale. Nu peste mult timp ei au strigat: "Doamne suntem pierduţi. Avem nevoie ca Tu să ne întorci înapoi." Dumnezeu a auzit strigătul lor de pocăinţă, iar inima Sa iubitoare s-a îndreptat spre ei. El a pedepsit poporul cu o nuia de corectare şi Israel a strigat: "M-ai pedepsit…întoarce-mă Tu şi mă voi întoarce…După ce m-am întors, m-am căit…" (Ieremia 31:18-19).

Ascultaţi cuvintele lui Dumnezeu în acest moment: "…Căci când vorbesc de el, îmi aduc aminte cu gingăşie de el, de aceea Îmi arde inima în Mine pentru el, şi voi avea milă negreşit de el…" (v. 20). "…îţi păstrez bunătatea Mea" (v. 3).

Iată ce trebuie să ştiţi despre dragostea lui Dumnezeu: Dumnezeu spunea poporului Său: "Am fost nevoit să te pedepsesc şi să spun la adresa ta cuvinte aspre de adevăr. Însă, chiar şi atunci ai păcătuit împotriva Mea, făcând acest lucru în ciuda harului şi îndurării pe care le-am arătat faţă de tine. Ti-ai întors spatele la dragostea mea, respingându-Mă. Cu toate acestea, îndurarea Mea a fost revărsată profund peste tine, Mi-am adus aminte de tine în lupta ta şi, în mod sigur, voi avea milă de tine. Te voi ierta şi te voi restabili cu mărinimie."