marți, septembrie 23, 2008

SUB CONDUCEREA HARULUI

Fiul rătăcit avea nevoie de ceea ce apostolul Pavel numeşte „înnoirea minţii”. Îmi place să citesc aceste cuvinte din pildă: „Dar tatăl a zis robilor săi, Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget şi încălţămintea în picioare. Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne veselim”(Luca 15:22-23).

Fiul rătăcitor avea o gândire influenţată de condamnare, care venea de la satan. Astăzi acelaşi lucru se întâmplă şi cu mulţi dintre copiii lui Dumnezeu. Tatăl nostru se bucură de noi, îmbrăţişându-ne cu mâinile sale de dragoste. Cu toate acestea, noi credem că smerenia înseamnă a spune lui Dumnezeu cât de răi suntem noi, aducând la suprafaţă păcatele noastre din trecut în loc să avem încredere în exprimările sale de dragoste. Şi tot timpul ne gândim sub influenţa vinovăţiei: „Cred că El se mânie pe mine. Am păcătuit mai rău ca alţii.”

Atunci când slujitorii tatălui au adus haina cea mai bună din casă şi l-au îmbrăcat pe fiu cu ea, aceasta reprezenta felul în care el era îmbrăcat în neprihănirea lui Cristos. Apoi tatăl a pus un inel pe degetul băiatului care semnifica unirea sa cu Cristos. Iar la urmă el i-a pus încălţămintea în picioare, care reprezenta faptul că el era încălţat cu Evanghelia păcii lui Cristos. Acest tată iubitor îi arăta fiului său: „Lasă zdrenţele acelea ale firii, acele cârpe ale efortului de a-mi fi pe plac. Lasă-mă să-ţi arăt felul în care te văd eu. Tu vii în casa mea şi în prezenţa mea ca şi un copil nou, nobil, regesc. Tu nu vii ca şi un cerşetor sau ca un rob, dar ca şi fiu al meu care îmi face plăcere! Acum, intră cu îndrăzneală şi asigurare.”

Acelaşi lucru este adevărat şi astăzi. Trebuie să ne reînnoim gândirea în ceea ce priveşte modul în care Dumnezeu ne primeşte în prezenţa Sa. “Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în locul prea sfânt, pe calea cea nouă şi vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua din lăuntru, adică trupul Său…să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină” (Evrei 10:19-20, 22, italicile îmi aparţin).

Cuvântul pentru „îndrăzneală” aici este derivat de la rădăcina cuvântului care înseamnă „un rob eliberat.” Aceasta înseamnă a nu mai fi sub legea păcatului şi a morţii, dar sub conducerea harului. Cu alte cuvinte, prin dragostea Tatălui – numai prin mila Sa – noi suntem calificaţi să intrăm în prezenţa Sa. Şi iată care este calificarea: “Mulţumind Tatălui, care v-a învrednicit (v-a făcut calificaţi) să aveţi parte de moştenirea sfinţilor, în lumină. El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Sale” (Coloseni 1:12-13, italicile îmi aparţin).