marți, septembrie 09, 2008

CONTROL DEPLIN

Nu există nici o formulă pentru a trăi totalmente în dependenţă de Domnul. Tot ce vă pot oferi este ceea ce Dumnezeu m-a învăţat în acest domeniu. El mi-a arătat două lucruri simple despre cum să-I dau Lui controlul deplin.

În primul rând, trebuie să fiu convins că Domnul este nerăbdător şi doreşte să-mi facă de cunoscut voia Sa, chiar şi în detaliile mai mici din viaţa mea. Trebuie să cred că Duhul care locuieşte în mine ştie voia lui Dumnezeu pentru mine şi că El mă va călăuzi, mă va conduce şi îmi va vorbi.

„Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul... El mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi” (Ioan 16:13-14).

S-ar putea ca în acest moment să te afli într-o durere, care, posibil, a fost cauzată de o decizie luată în grabă. Chiar şi aşa, Domnul îţi promite: „Urechea ta lăuntrică Îl va auzi pe Duhul vorbindu-ţi: ‘Mergi în acea direcţie. Fă acest lucru. Şi nu fă aceasta...’ ”

În al doilea rând, trebuie să ne rugăm cu o credinţă neclintită pentru puterea de a asculta de călăuzirea lui Dumnezeu. Scriptura spune: „Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, turburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul” (Iacov 1:6-7). Atunci când Dumnezeu ne spune să facem ceva, noi avem nevoie de puterea de a rezista şi de a asculta de el pe deplin. Timp de cincizeci de ani de implicare în lucrare, am învăţat că satan şi firea întotdeauna vor semăna îndoieli şi întrebări în mintea mea. Şi eu am nevoie de putere din cer pentru a nu spune „da” oricărei situaţii când Isus a spus „nu.”

Mulţi dintre noi se roagă: „Doamne, ştiu ce mi-ai spus. Dar tot nu sunt sigur că aceasta a fost vocea Ta care a vorbit. Nu sunt sigur că sunt îndeajuns de spiritual chiar şi pentru a recunoaşte vocea Ta. Te rog, doar deschide sau închide uşa pentru mine în această problemă.”

Acesta nu este răspunsul credinţei pe care-l caută El de la copiii Săi. Poţi să te rogi tot ce doreşti, ore sau zile întregi. Dar dacă nu te rogi cu credinţă – crezând că Duhul Sfânt te va călăuzi, aşa cum a promis Isus – gândul lui Dumnezeu niciodată nu îţi va fi transferat. El aşteaptă până când va vedea că eşti dedicat să accepţi orice ţi-ar spune El, şi să asculţi de aceasta fără a pune întrebări.