joi, februarie 18, 2010

O LUMINĂ CARE NU TREBUIE SĂ FIE ASCUNSĂ

Isus ne spune: „Voi sunteţi lumina lumii” (Matei 5:14). Afirmaţia Lui de aici vorbeşte despre ceva mai mult decât doar a fi implicat în lucrare. Ea se extinde dincolo de a învăţa, a predica sau a împărţi tractate. Cristos ne spune foarte clar: „Voi sunteţi lumina.” El spune: „Voi nu sunteţi doar o reflecţie a luminii. Nu sunteţi doar un canal. Voi sunteţi însăşi lumina. Iar intensitatea luminii voastre depinde de intensitatea umblării voastre cu Mine.”

Vedeţi ceea ce insinuează Domnul aici? Lumea îi recunoaşte pe cei care umblă îndeaproape cu El. Vecinii sau colegii tăi de lucru s-ar putea să nu ştie despre părtăşia ta zilnică cu Cristos, despre credinţa ta în El, despre dependenţa ta totală de El. Însă ei văd lumina care luminează din tine datorită vieţii pe care o ai cu El. Şi atât timp cât nimic nu împiedică acea viaţă, lumina ta va continuna să lumineze în întuneric.

„Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă” (Matei 5:14). Isus spune: „V-am pus la vederea lumii. Oamenii vă privesc, deoarece am făcut din voi un spectacol. Voi sunteţi o lumină care nu are menirea de a fi ascunsă.”

Deci, cine sunt aceste lumini aşezate pe un munte? Şi unde le vedem? De obicei, ele nu se găsesc în centrul atenţiei. Ele nu se află printre oamenii concentraţi asupra lor înşişi, care caută să câştige atenţia şi recunoaşterea în această lume. Şi nici nu se află printre grupurile încrezute din biserici care pretind a fi sfinţi, dar bârfesc, cârtesc şi se plâng.

De-a lungul anilor am văzut mulţi credincioşi care par evlavioşi, dar, în realitate, sunt nişte lenoşi în plan spiritual. Ei le spun altora despre căderile şi slăbiciunile lor, crezând că aceasta îi face smeriţi. Cu toate acestea, ei se grăbesc a-i judeca pe alţii. Ei nu posedă adevăratul duh de slujire, dăruire şi dragoste a lui Cristos. Dimpotrivă, „lumina” pe care o au ei este, de fapt, întuneric. „Aşa că, dacă lumina care este în tine este în întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!” (Matei 6:23). Acolo unde nu este viaţa lui Cristos, nu poate fi lumină pentru alţii.

„Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri” (5:16). Motivul pentru care noi trebuie să lăsăm ca lumina noastră să lumineze înaintea oamenilor este ca Dumnezeu să primească slava.