joi, decembrie 03, 2009

BUNATATILE DOMNULUI NICIODATA NU SE SFARSESC

Biblia ne spune ca Domnul nu face diferente intre noi, oamenii, nu e partinitor. Si pentru ca El nu face favoritisme – pentru ca promisiunile Sale nu se schimba niciodata, din generatie in generatie – putem sa iL rugam sa ne arate aceleasi indurari pe care le-a dovedit poporului Sau de-a lungul istoriei. Imparatul Manase a pacatuit mai rau decat orice imparat dinaintea lui si totusi cand s-a pocait si i-a parut rau de faptele lui, el a fost restaurat, repus in drepturi (vezi 2 Imparati 21:1-18).


Indurarea, bunatatile Domnului niciodata nu se sfarsesc, si exemplele din trecut, cand Domnul s-a indurat de fiecare din noi, ar trebui sa venim cu indrazneala cu cererile noastre la El. Asadar, draga sfintzisorule, cand te temi ca s-ar fi putut sa pacatuiesti prea adesea impotriva milei Domnului... cand crezi ca ai intrecut masura, si Dumnezeu a renuntat la tine.. cand esti descurajat, deprimat de esecuri sau de o comportare deloc ca a lui Christos, cand te intrebi daca Dumnezeu te pune undeva pe un raft, sau isi retrage dragostea Sa de la tine, din cauza pacatelor din trecut - daca ai cu adevarat pocainta, cainta in inima, atunci tine-te cu dintii de adevarul acesta: DUMNEZEU NU SE SCHIMBA!


Adu-i aminte lui Dumnezeu de Cuvantul Sau. Noteaza-ti fiecare amintire pe care o ai, cu ce a facut El pentru tine, cum a lucrat El pentru tine in anii ce au trecut. Apoi du-te la Scriptura si gaseste alte pilde, exemple ale “indurarilor, bunatatilor precedente” fata de oamenii Sai. Adu aceste liste inaintea lui Dzeu si spune-i: “Doamne, tu nu poti tagadui chiar Cuvantul Tau! Tu esti acelasi, ieri, azi si vesnic!”


Va indemn sa nu neglijati sa faceti aceasta. Adesea ne grabim sa venim inaintea lui Dumnezeu aducand cererile noastre cu multa pasiune si zel. Dar cand e vorba sa ne rugam pentru aceste cereri, ne scade inflacararea, ne lasam mai pe tanjala, pentru ca nu venim la tronul lui pregatiti. Trebuie sa fim tari pe pozitie cand venim la Dzeu. Adevarata indrazneala nu incepe cand ne lasam afectati de emotii, ci cand venim inaintea lui Dumnezeu cu deplina incredintare. Deci trebuie sa venim cu ceva bazat, nu doar sa ne prezentam asa.. inaintea lui Dumnezeu, ci sa venim tari in credinta.


Astazi avem ceva la care sfintii din vechiul testament puteau doar sa spere, sa nadajduiasca: iar aceasta este propriul Fiu al lui Dumnezeu stand la dreapta Tatalui, ce face judecata, Tatal-Judecator. Il cunoastem pe Fiul, pentru ca El este fratele nostru prin legamantul de sange, facut prin jertfa Sa, legamant prin care am fost infiati. Si putem sa facem uz de legatura de sange prin care suntem legati de El, de cate ori stam inaintea Judecatorului si sa pecetluim aceasta legatura cu propriile lui argumente. “Tata, nu am nimic cu ce sa vin la Tine decat cu propriul tau Cuvant. Tu mi-ai promis ca sunt complet in Christos, ca ma vei pazi sa nu cad, ca Isus este mijlocitorul meu. Mi-ai promis ca vei lua aminte la cererea mea si ca vei avea grija de toate nevoile mele. O, Doamne, lasa mila si harul Tau sa curga peste mine acum, in aceasta clipa de nevoi! Amin!”


Cred cu adevarat ca Dumnezeu este in mod minunat binecuvantat cand noi ne apropiem de tronul Sau cu acest fel de indrazneala, pecetluind legatura cu propriul Sau Cuvant. E ca si cum ne-ar spune: “In sfarsit, ti-ai dat si tu seama ce trebuie sa faci. Hai si binecuvanteaza-ma!”