marți, februarie 21, 2017

NU EȘTI SINGUR ÎN NECAZUL TĂU

„Degeaba dar mi-am curățat eu inima și mi-am spălat mâinile în nevinovăție” (Psalmul 73:13).
Scriitorul acestui psalm, Asaf, era confuz din cauza suferințelor sale, mai ales când se uita la viața ușoară a oamenilor nelegiuiți din jurul său. El aproape a alunecat într-o groapă a necredinței, gata să-l acuze pe Dumnezeu că l-a părăsit, că era indiferent. De fapt, era cât pe ce să renunțe la luptă de tot.
Acest om evlavios probabil că s-a gândit: „ Am trăit corect și am îndurat greutăți tot acest timp pentru nimic. Toată sârguința mea a fost în zadar. Am fost credincios să-L laud și să studiez Cuvântul Său și toate aceste probleme și supărări nu au nici o noimă. Ce rost mai are să continui?”
Preaiubitule, când au loc dezastre și încercări vin în calea ta, trebuie să ai foarte mare grijă. Când jelești, e necesar ca să îți păzești inima de alunecare.
Dacă tu personal nu ești în situația lui Asaf, poate cunoști pe cineva care este. Poate o rudenie, sau un prieten, sau un membru în biserica ta trece prin mari dificultăți. Când observi suferința acelor oameni neprihăniți, poate întrebi: „De ce, Doamne? Cum poți Tu să permiți acest lucru să se întâmple?”
Asaf s-a dus la templu să se roage. La fel, când vine timpul tău de jelire sau suferință, trebuie să te duci în locul tău secret de rugăciune. Retrage-te singur cu Dumnezeu și plângi din toată inima ta înaintea Lui. El va înțelege.
Duhul Sfânt a vorbit lui Asaf: „ Da, Tu-i pui în locuri alunecoase și-i arunci în prăpăd” (versetul 18). Asaf și-a dat seama: „ Nu eu sunt cel care alunec, cei răi sunt acei care alunecă direct în prăpăd.”
Când Asaf a început să vadă imaginea de ansamblul, s-a bucurat: „Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele şi partea mea de moştenire” (versetul 26). El putea spune: „Da, puterea mea e din ce în ce mai mică iar eu trec printr-o grea bătălie dar nu sunt singur în luptele mele. Am un Tată iubitor în cer care veghează asupra mea!”