SIGURI DE DRAGOSTEA TATÃLUI
Ai avut vreodatã un prieten sau pe cineva din cei dragi care sã-ti spunã, din senin: “Auzi, esti supãrat pe mine? Ti-am gresit cu ceva?”
Tu de fapt, poate cã erai dus pe gânduri, cufundat în ceva. Asa cã îi rãspunzi, “Nu sunt supãrat. N-ai fãcut nimic care sã mã supere. Doar cã acum nu simt nevoia sã vorbesc”.
Dar el, sau ea, “nu si nu”: “...Din cauzã cã ti-am zis eu ceva, nu?”
“Nu, mãi, nu mi-ai zis nimic. E totul în regulã”.
În cele din urmã, pentru a convinge acea persoanã, o iei în brate, s-o asiguri: “Hai, mãi, stii cã te iubesc – si chiar nu sunt supãrat. Dar dacã o tii tot asa, dacã mã mai bati la cap cu asta, pãi chiar cã mã superi!”
Preaiubitule, uite asa facem si noi cu Tatãl nostru ceresc! La finele zilei, ne retragem în odãita noastrã de rugãciune, si spunem: “Doamne, cu ce te-am mai supãrat astãzi, Isuse? Ce am gresit, ce am uitat sã fac? Sunt asa un dezastru, nu stiu cum de poate El sã mã mai iubeascã. Doamne, iartã-mã încã o datã. Într-o zi o sã fiu asa de ascultãtor, cã-ti va fi usor sã mã iubesti”. Dar Dumnezeu este acolo tot timpul, asteptând sã te îmbrãtiseze! El vrea sã-ti arate cât de mult te iubeste si vrea sã te odihnesti în dragostea Sa, sã fii sigur de dragostea Sa!
Când fiul rãtãcitor s-a întors acasã, el a fost întâmpinat cu mare drag, a fost atât de binevenit în casa tatãlui sãu. I s-a dat o hainã nouã, a mâncat la masa tatãlui sãu, si a fost iertat pe deplin. Acest fiu stia un lucru: cã era sigur de dragostea tatãlui sãu!
Indiferent cât de departe rãtãcim noi de Tatãl, avem acces continuu sã ne întoarcem la El. Doar cã trebuie sã ne încredem în ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu: cã El “ne-a rânduit… sã fim înfiati… în Preaiubitul Lui. În El avem rãscumpararea” (Efeseni 1:6).
El asteaptã cu bratele deschise sã-i îmbrãtiseze pe toti cei care-L acceptã si se întorc la dragostea Sa.
Tu de fapt, poate cã erai dus pe gânduri, cufundat în ceva. Asa cã îi rãspunzi, “Nu sunt supãrat. N-ai fãcut nimic care sã mã supere. Doar cã acum nu simt nevoia sã vorbesc”.
Dar el, sau ea, “nu si nu”: “...Din cauzã cã ti-am zis eu ceva, nu?”
“Nu, mãi, nu mi-ai zis nimic. E totul în regulã”.
În cele din urmã, pentru a convinge acea persoanã, o iei în brate, s-o asiguri: “Hai, mãi, stii cã te iubesc – si chiar nu sunt supãrat. Dar dacã o tii tot asa, dacã mã mai bati la cap cu asta, pãi chiar cã mã superi!”
Preaiubitule, uite asa facem si noi cu Tatãl nostru ceresc! La finele zilei, ne retragem în odãita noastrã de rugãciune, si spunem: “Doamne, cu ce te-am mai supãrat astãzi, Isuse? Ce am gresit, ce am uitat sã fac? Sunt asa un dezastru, nu stiu cum de poate El sã mã mai iubeascã. Doamne, iartã-mã încã o datã. Într-o zi o sã fiu asa de ascultãtor, cã-ti va fi usor sã mã iubesti”. Dar Dumnezeu este acolo tot timpul, asteptând sã te îmbrãtiseze! El vrea sã-ti arate cât de mult te iubeste si vrea sã te odihnesti în dragostea Sa, sã fii sigur de dragostea Sa!
Când fiul rãtãcitor s-a întors acasã, el a fost întâmpinat cu mare drag, a fost atât de binevenit în casa tatãlui sãu. I s-a dat o hainã nouã, a mâncat la masa tatãlui sãu, si a fost iertat pe deplin. Acest fiu stia un lucru: cã era sigur de dragostea tatãlui sãu!
Indiferent cât de departe rãtãcim noi de Tatãl, avem acces continuu sã ne întoarcem la El. Doar cã trebuie sã ne încredem în ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu: cã El “ne-a rânduit… sã fim înfiati… în Preaiubitul Lui. În El avem rãscumpararea” (Efeseni 1:6).
El asteaptã cu bratele deschise sã-i îmbrãtiseze pe toti cei care-L acceptã si se întorc la dragostea Sa.