joi, decembrie 30, 2010

NU TE TEME DE UN PIC DE SUFERINŢĂ

Învierea lui Hristos a fost precedatã de o perioadã scurtã de suferintã. Este adevãrat cã suntem muritori si cã suferim, cã existã durere si intristare.

Nu vrem sã avem parte de suferintã sau sã fim rãniti. Vrem sã avem parte de izbândã fãrã durere, prin interventie supranaturalã. “Lucreazã, Doamne”, ne rugãm, "caci eu sunt si mereu voi fi slab. Lucreazã în timp ce eu merg tot pe calea mea, fac tot ce stiu eu, asteptând o biruintã supranaturalã."

S-ar putea sã dãm vina necazurilor noastre, pe demoni. Cãutam un om al lui Dumnezeu si tragem nãdejde cã el poate alunga demonul, ca noi sã putem sã continuãm tot în felul nostru fãrã durere sau suferintã. Zis si facut! Si uite asa o ducem copãcel printr-o viatã pasnicã de biruintã. Vrem ca cineva sã-si punã mâinile peste noi si sã ne ia toatã uscãciunea, toatã neputinta. Dar nu putem avea biruintã deplinã fãrã a trece prin durere si suferintã. Priviti la pãcatul vostru. Confruntati-vã cu el. Faceti asa cum a facut Isus. Suferinta se îndurã pentru o noapte, dar câtã bucurie urmeazã întotdeauna dimineata.

Dragostea lui Dumnezeu cere o alegere. Dacã Dumnezeu în mod supranatural ne-ar scoate din fiecare luptã fãrã durere sau suferintã, n-ar mai fi toate încercãrile si toatele ispitele; dar n-ar mai fi nici libera alegere si nici încercarea ca prin foc. Ar fi doar Dumnezeu impunându-Si voia Sa peste omenire. El însã alege sã ne iasã în întampinare, în neputinta noastrã si sã ne arate cum putem avea în El o viatã nouã prin credintã.

Dumnezeu este Cel ce îngãduie adesea sã trecem prin suferinte sau chiar durere. “Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor, şi să facă ce este bine” (1 Petru 4:19).

Slavã Domnului, suferinta este întotdeauna perioada scurtã dinaintea biruintei finale! Dar “Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi” (1 Petru 5:10).