miercuri, decembrie 29, 2010

MENŢINÂND O VIAŢĂ DE RUGĂCIUNE

Trebuie să menţin o viaţă de rugăciune pentru a putea depăşi uscăciunea spirituală. De ce se întâmplă aşa că nimeni dintre noi nu ne rugăm aşa cum ar trebui? Noi ştim că toate poverile noastre pot fi luate atunci când stăm în singurătate cu El. Vocea Duhului Sfânt continuă să ne cheme la rugăciune: „Vino!”

Vino la apa care potoleşte această sete a sufletului. Vino la Tatăl, care are milă de copiii Săi. Vino la Domnul vieţii, care promite să ierte fiecare păcat comis. Vino la Singurul care refuză să te condamne sau să te părăsească sau să se ascundă de tine.

S-ar putea să ne ascundem de Dumnezeu din cauza vinovăţiei şi a condamnării, dar El niciodată nu se ascunde de noi. Vino cu îndrăzneală la tronul Său de har, chiar şi atunci când ai păcătuit şi ai căzut. El îi iartă imediat pe cei care se pocăiesc cu o întristare după voia lui Dumnezeu. Nu trebuie să petreci ore şi zile în şir în remuşcări şi vină sau să-ţi câştigi singur calea înapoi la harul Său. Mergi la Tatăl, pleacă-ţi genunchii, deschide-ţi inima şi scoate la suprafaţă agonia şi durerea ta. Spune-I despre singurătatea ta, despre sentimentele tale de izolare, despre temerile şi eşecurile tale.

Încercăm totul cu excepţia rugăciunii. Citim cărţi, căutăm formule şi îndrumări. Mergem la prieteni, slujitori şi consilieri, căutând pretutudindeni un cuvânt de mângâiere sau un sfat. Căutăm mijlocitori, însă uităm de singurul Mijlocitor care are răspunsul la toate lucrurile.

Nimic nu risipeşte uscăciunea mai repede ca o oră sau două petrecute în singurătate cu Dumnezeu. Nimic nu poate lua locul rugăciunii către Tatăl în acea cămăruţă tainică şi retrasă. Aceasta este soluţia pentru fiecare vreme de uscăciune.

„Căci voi turna ape peste pământul însetat şi râuri pe pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta, şi binecuvântarea Mea peste odraslele tale” (Isaia 44:3).