luni, august 23, 2010

O INIMĂ PERFECTĂ ARE ÎNCREDERE

Psalmistul a scris: "În Tine se încredeau părinţii noştri: se încredeau, şi-i izbăveai. Strigau către Tine, şi erau scăpaţi; se încredeau în Tine, şi nu rămâneau de ruşine" (Psalmi 22:4-5).

Rădăcina în ebraică a cuvântului încredere sugerează "a scăpa dintr-o prăpastie." Aceasta înseamnă a fi asemenea unui copil care a urcat pe grindă şi nu poate coborî. El îl aude pe tatăl său spunând: "Sari!" şi el ascultă, aruncându-se în braţele tatălui său. Te afli tu acum într-o astfel de situaţie? Te afli tu pe margine, legănându-te şi neavând o altă opţiune decât de a te arunca în braţele lui Isus? Pur şi simplu, te-ai resemnat cu situaţia ta, însă aceasta nu este încredere; nu este nimic mai mult decât fatalism. Încrederea este ceva cu totul diferit de o resemnare pasivă. Este o credinţă activă!

Pe măsură ce noi înfometăm tot mai intens după Isus, ne vom da seama că încrederea noastră în El este bine întemeiată. Într-un anumit moment din viaţa noastră probabil că ne-am gândit că nu vom putea cu adevărat să avem încredere în El, că El nu deţinea cu adevărat controlul asupra întregii situaţii şi noi eram nevoiţi să ne ocupăm de tot. Dar apropiindu-ne tot mai mult de El şi cunoscându-L mai bine, acest lucru schimbă totul. Aceasta înseamnă că noi nu venim la El doar după ajutor atunci când ne aflăm la capătul frânghiei; ci noi începem să umblăm cu El atât de aproape, încât Îl auzim cum ne avertizează de încercările care ne stau în faţă.

O inimă care are încredere spune întotdeauna: "Toţi paşii mei sunt conduşi de Domnul. El este Tatăl meu iubitor şi El permite suferinţele, ispitele şi încercările mele, dar niciodată mai mult decât eu pot îndura, pentru că El întotdeauna are o cale de scăpare. El are un plan şi un scop veşnic pentru mine. El a numărat fiecare fir de păr de pe capul meu şi el a format tot corpul meu atunci când mă aflam în pântecele mamei mele. El ştie atunci când mă aşez, când mă ridic sau mă întind, pentru că eu sunt lumina ochilor Lui. El este Domnul care nu domneşte doar asupra mea, ci şi asupra oricărui eveniment şi situaţii prin care trec."

O inimă perfectă este, de asemenea, o inimă zdrobită! Psalmistul David a spus: "Domnul este aproape de cei cu inima frântă, şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit" (Psalmi 34:18).

Zdrobirea înseamnă mult mai mult decât întristare şi lacrimi, mai mult decât un duh doborât, mai mult decât smerenie. Adevărata zdrobire eliberează în inimă cea mai mare putere pe care Dumnezeu a încredinţat-o omenirii, mai mare decât puterea de a învia morţii sau de a vindeca boala şi slăbiciunea. Atunci când suntem cu adevărat zdrobiţi înaintea lui Dumnezeu, ni se dă o putere care restaurează ruinele, o putere care aduce un tip deosebit de glorie şi onoare Domnului nostru.

Vedeţi voi, zdrobirea are de a face cu ziduri – ziduri distruse, dărâmate. David asociază zidurile dărâmate ale Ierusalimului cu inima zdrobită a poporului lui Dumnezeu. "Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: o inimă zdrobită şi mâhnită… În îndurarea Ta, varsă-ţi binefacerile asupra Sionului, şi zideşte zidurile Ierusalimului! Atunci vei primi jertfe neprihănite" (Psalmi 51:17-19).

Neemia era un om cu o inimă zdrobită şi exemplul său avea de a face cu acele ziduri zdrobite ale Ierusalimului (vezi Neemia 2:12-15). În întunericul nopţii Neemia "s-a uitat la ziduri." Aici este folosit cuvântul în ebraică şabar. Este acelaşi cuvânt folosit în Psalmul 51:17 pentru "inimă zdrobită." În deplina semnificaţie ebraică, inima lui Neemia era zdrobită în două moduri. Mai întâi, ea a fost zdrobită de durere pentru ruine, apoi de o speranţă pentru rezidire (izbucnind de speranţă).

Aceasta este cu adevărat o inimă zdrobită: una care, mai întâi, vede biserica şi familiile în ruine şi simte durerea Domnului. O astfel de inimă se întristează din cauza ocării aruncate asupra Numelui lui Domnului. Ea, de asemenea, priveşte înăuntru şi vede, aşa cum a văzut şi David, propria-i ruşine şi eşec. Dar există un al doilea element important pentru această zdrobire şi aceasta este speranţa. Adevărata inimă zdrobită a auzit de la Dumnezeu: "Voi vindeca, voi restaura şi voi zidi. Debarasează-te de gunoi şi începe să lucrezi la rezidirea ruinelor!