RĂMÂI ÎN DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU
Cu mulţi ani în urmă Dumnezeu mi-a pus în inimă dorinţa de a începe o casă pentru băieţi în Long Island. Am simţit cu adevărat că Domnul se afla în spatele acestei lucrări. Cu toate acestea, doar după optsprezece luni, autorităţile locale au impus un regulament atât de strict, încât nu am avut o altă ieşire decât să închidem casa.
Am găzduit patru băieţi în acel scurt timp în care ne-am deschis. După ce am închis casa am pierdut legătura cu ei. Întotdeauna mă gândeam că acea aventură a fost unul de cele mai mari eşecuri dintotdeauna. Timp de mai mult de treizeci de ani m-am întrebat de ce Dumnezeu ne-a permis să deschidem casa.
Recent am primit o scrisoare de la un bărbat pe nume Clifford. El a istorisit următoarele:
„Frate David, eu sunt unul din cei patru băieţi trimişi la casa din Long Island. Părinţii găzdaşi din acea casă erau atât de iubitori şi buni. Ei ne-au învăţat Biblia şi ne-au luat la biserică. Într-o zi ei ne-au luat la o biserică care găzduia o trezire în cort. Eram plin de amărăciune şi deznădejde. Acolo, în acel cort, Duhul Sfânt a început să frângă inima mea. L-am auzit pe predicator spunând: „Isus te iubeşte.” Toţi anii de durere, confuzie şi disperare au ieşit la suprafaţă. Am îngenunchiat şi m-am rugat. Aceasta s-a întâmplat cu treizeci şi cinci de ani în urmă. Acum Dumnezeu m-a chemat să predic şi mă conduce spre a mă implica în slujire full-time. Acest „mulţumesc” l-am păstrat în mine în tot acest timp. Aş vrea să vă mulţumesc pentru grija Dvs. Ştiu ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu.”
Scrisoarea acestui bărbat îmi dovedeşte faptul că nimic din ceea ce facem noi pentru Cristos nu este în zadar. Acea casă pentru băieţi nu a fost un eşec, deoarece un băiat evreu pierdut şi confuz a descoperit semnificaţia dragostei lui Dumnezeu.
Am găzduit patru băieţi în acel scurt timp în care ne-am deschis. După ce am închis casa am pierdut legătura cu ei. Întotdeauna mă gândeam că acea aventură a fost unul de cele mai mari eşecuri dintotdeauna. Timp de mai mult de treizeci de ani m-am întrebat de ce Dumnezeu ne-a permis să deschidem casa.
Recent am primit o scrisoare de la un bărbat pe nume Clifford. El a istorisit următoarele:
„Frate David, eu sunt unul din cei patru băieţi trimişi la casa din Long Island. Părinţii găzdaşi din acea casă erau atât de iubitori şi buni. Ei ne-au învăţat Biblia şi ne-au luat la biserică. Într-o zi ei ne-au luat la o biserică care găzduia o trezire în cort. Eram plin de amărăciune şi deznădejde. Acolo, în acel cort, Duhul Sfânt a început să frângă inima mea. L-am auzit pe predicator spunând: „Isus te iubeşte.” Toţi anii de durere, confuzie şi disperare au ieşit la suprafaţă. Am îngenunchiat şi m-am rugat. Aceasta s-a întâmplat cu treizeci şi cinci de ani în urmă. Acum Dumnezeu m-a chemat să predic şi mă conduce spre a mă implica în slujire full-time. Acest „mulţumesc” l-am păstrat în mine în tot acest timp. Aş vrea să vă mulţumesc pentru grija Dvs. Ştiu ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu.”
Scrisoarea acestui bărbat îmi dovedeşte faptul că nimic din ceea ce facem noi pentru Cristos nu este în zadar. Acea casă pentru băieţi nu a fost un eşec, deoarece un băiat evreu pierdut şi confuz a descoperit semnificaţia dragostei lui Dumnezeu.