DE PE CÂMPUL DE LUPTĂ AL CREDINŢEI
Atunci când Pavel a decis să meargă la Ierusalim nu a fost din cauza că el ar fi auzit despre vreo trezire care avea loc acolo. El nu era un predicator descurajat căutând pe cineva care să împărtăşească ceva de la Dumnezeu pentru el. Nu, el afirmă clar: „…m-am suit din nou la Ierusalim…în urma unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia, pe care o propovăduiesc” (Galateni 2:1-2). Pavel a mers la Ierusalim pentru a împărtăşi o taină pe care Dumnezeu dorea s-o reveleze poporului Său.
Acest om evlavios avea propria sa revelaţie completă şi glorioasă a lui Cristos. El nu a învăţat doctrinele pe care le predica din studierea în singurătate a cărţilor şi a comentariilor. El nu era un oarecare filozof izolat care inventa adevăruri teologice, gândindu-se: „Într-o bună zi lucrările mele vor fi citite şi învăţate de generaţiile din viitor.”
Să vă spun cum şi unde a creat Pavel epistolele sale. El le-a scris în celulele întunecoase şi umede din închisoare. El le-a scris în timp ce ştergea sângele de pe spatele său după ce fusese biciuit. El le-a scris după ce s-a târât din mare, supravieţuind un alt naufragiu.
Pavel ştia că toate adevărurile şi revelaţiile pe care el le învăţa veneau de pe câmpul de luptă al credinţei. El s-a bucurat în suferinţele sale de dragul Evangheliei. El a spus: „Acum eu pot predica cu toată autoritatea fiecărui marinar care a trecut printr-un naufragiu, oricărui prizonier care a fost închis fără nici o speranţă, oricui cine a fost pus faţă în faţă cu moartea. Duhul lui Dumnezeu face din mine un veteran încercat, în aşa fel încât să pot vorbi adevărul oricui cine are urechi de auzit.”
Dumnezeu nu te-a predat în puterea lui satan. Nu, El permite încercarea ta, deoarece Duhul Sfânt face o lucrare nevăzută în tine. Slava lui Cristos este formată în tine pentru toată veşnicia.
Niciodată nu vei putea obţine spiritualitatea adevărată de la cineva sau de la altceva. Dacă vrei să guşti din slava lui Dumnezeu, aceasta se va întâmpla cu tine acolo unde te afli, în circumstanţele în care te afli acum, plăcute sau neplăcute.
Cred că unul din cele mai mari secrete ale spiritualităţii lui Pavel era calitatea sa de a fi pregătit de a accepta orice stare în care se afla fără a se plânge. El scrie: „M-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc” (Filipeni 4:11).
Cuvântul în greacă aici pentru mulţumit semnifică „a respinge, a înlătura.” Pavel spune: „Eu nu încerc să mă protejez de împrejurări neplăcute. Nu-I cer lui Dumnezeu să mă elibereze de ele. Din contra, le îmbrăţişez. Ştiu din istoria mea cu Domnul că El produce ceva veşnic în mine.”
„Ca s-o puteţi răbda…” (1 Corinteni 10:13). Cuvântul a răbda pe care-l foloseşte Pavel aici implică faptul că starea noastră nu se va schimba. Ideea este că noi trebuie să rezistăm în situaţia dată. De ce? Dumnezeu ştie că în cazul în care El va schimba starea noastră, noi vom sfârşi distruşi. El permite ca noi să suferim deoarece El ne iubeşte.
Partea noastră în fiecare încercare este de a ne pune încrederea în Dumnezeu pentru toată puterea şi resursele de care avem nevoie pentru a fi mulţumitori în mijlocul suferinţei noastre. Să nu mă înţelegeţi greşit – a fi „mulţumiţi” în încercările noastre nu înseamnă că ne ele ne plac. Aceasta înseamnă, pur şi simplu, că noi nu mai încercăm să ne protejăm de ele. Noi suntem mulţumiţi să răbdăm şi să rezistăm în orice situaţie în care suntem puşi, deoarece ştim că Domnul nostru ne face asemănători cu Fiul Său.
Acest om evlavios avea propria sa revelaţie completă şi glorioasă a lui Cristos. El nu a învăţat doctrinele pe care le predica din studierea în singurătate a cărţilor şi a comentariilor. El nu era un oarecare filozof izolat care inventa adevăruri teologice, gândindu-se: „Într-o bună zi lucrările mele vor fi citite şi învăţate de generaţiile din viitor.”
Să vă spun cum şi unde a creat Pavel epistolele sale. El le-a scris în celulele întunecoase şi umede din închisoare. El le-a scris în timp ce ştergea sângele de pe spatele său după ce fusese biciuit. El le-a scris după ce s-a târât din mare, supravieţuind un alt naufragiu.
Pavel ştia că toate adevărurile şi revelaţiile pe care el le învăţa veneau de pe câmpul de luptă al credinţei. El s-a bucurat în suferinţele sale de dragul Evangheliei. El a spus: „Acum eu pot predica cu toată autoritatea fiecărui marinar care a trecut printr-un naufragiu, oricărui prizonier care a fost închis fără nici o speranţă, oricui cine a fost pus faţă în faţă cu moartea. Duhul lui Dumnezeu face din mine un veteran încercat, în aşa fel încât să pot vorbi adevărul oricui cine are urechi de auzit.”
Dumnezeu nu te-a predat în puterea lui satan. Nu, El permite încercarea ta, deoarece Duhul Sfânt face o lucrare nevăzută în tine. Slava lui Cristos este formată în tine pentru toată veşnicia.
Niciodată nu vei putea obţine spiritualitatea adevărată de la cineva sau de la altceva. Dacă vrei să guşti din slava lui Dumnezeu, aceasta se va întâmpla cu tine acolo unde te afli, în circumstanţele în care te afli acum, plăcute sau neplăcute.
Cred că unul din cele mai mari secrete ale spiritualităţii lui Pavel era calitatea sa de a fi pregătit de a accepta orice stare în care se afla fără a se plânge. El scrie: „M-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc” (Filipeni 4:11).
Cuvântul în greacă aici pentru mulţumit semnifică „a respinge, a înlătura.” Pavel spune: „Eu nu încerc să mă protejez de împrejurări neplăcute. Nu-I cer lui Dumnezeu să mă elibereze de ele. Din contra, le îmbrăţişez. Ştiu din istoria mea cu Domnul că El produce ceva veşnic în mine.”
„Ca s-o puteţi răbda…” (1 Corinteni 10:13). Cuvântul a răbda pe care-l foloseşte Pavel aici implică faptul că starea noastră nu se va schimba. Ideea este că noi trebuie să rezistăm în situaţia dată. De ce? Dumnezeu ştie că în cazul în care El va schimba starea noastră, noi vom sfârşi distruşi. El permite ca noi să suferim deoarece El ne iubeşte.
Partea noastră în fiecare încercare este de a ne pune încrederea în Dumnezeu pentru toată puterea şi resursele de care avem nevoie pentru a fi mulţumitori în mijlocul suferinţei noastre. Să nu mă înţelegeţi greşit – a fi „mulţumiţi” în încercările noastre nu înseamnă că ne ele ne plac. Aceasta înseamnă, pur şi simplu, că noi nu mai încercăm să ne protejăm de ele. Noi suntem mulţumiţi să răbdăm şi să rezistăm în orice situaţie în care suntem puşi, deoarece ştim că Domnul nostru ne face asemănători cu Fiul Său.