vineri, aprilie 16, 2010

ADEVĂRUL DESPRE CREDINŢĂ

Să presupunem că unul din fii mei este prins într-o capcană pentru urşi, în pădure, şi stă acolo rănit, sângerând şi strigând de durere.

Fiind tatăl său, mă voi opri eu să analizez calitatea credinţei sale? Îmi voi pune eu întrebarea: „Are fiul meu destulă credinţă pentru a crede că Eu voi veni să-l salvez?”

Nu! De o mie de ori nu! Voi alerga la fiul meu – fără a pune întrebări – fără a implica credinţa – deoarece voi fi motivat de dragostea unui tată pentru un copil în suferinţă. Credinţa sa nu mă motivează. Nu este vorba de nimic din ceea ce face el; este doar dragostea mea pentru el.

Ce fel de tată pământesc şi-ar lăsa copilul în durere să sângereze în vreo pădure părăsită doar pentru că copilul nu a arătat nici un fel de credinţă în el? Nici Dumnezeu nu şi-ar lăsa niciodată nici unul din copiii Săi să sufere singuri. El niciodată nu-şi va întoarce urechea de la strigătele lor doar pentru că credinţa lor în El este slabă.

„Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămîne credincios; căci nu se poate tăgădui singur” (2 Timotei 2:13).

Credinţa mea, credinţa ta, toată credinţa trebuie să se odihnească în bunătatea şi grija Tatălui nostru ceresc. Noi avem porunca să ne bucurăm de dragostea şi bunătatea veşnică a Tatălui nostru.

„Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ: căci în aceasta găsesc plăcere Eu...” (Ieremia 9:24).

Dumnezeu atât de mult îşi iubeşte copiii, încât îi aude înainte ca ei să-L cheme, ca şi o mamă care anticipează plânsul copilaşului ei. Iată de ce David s-a rugat: „Ascultă-mi glasul, după bunătatea Ta: înviorează-mă, Doamne, după judecata ta” (Psalmi 119:149)

El mă iubeşte şi vine în ajutorul meu atunci când credinţa mea este slabă, atunci când eu nu merit nici un răspuns de la El, toate datorită blândeţei şi bunătăţii Sale.

„Domnul este îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate” (Psalmi 103:8).

O pace adâncă a inundat viaţa mea de când m-am convins că Dumnezeu mă iubeşte. Şi într-atât de mult, încât El va veni să mă salveze şi să facă ceea ce este corect în fiecare situaţie din viaţa mea. Fie că este o credinţă slabă sau nu, El încă mă mai iubeşte şi nimic nu poate împiedica această dragoste.