vineri, noiembrie 06, 2009

RAIUL

„Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Cristos” (1 Corinteni 15:57). Mulţi credincioşi citează zilnic acest verset, aplicându-l la încercările şi necazurile lor. Cu toate acestea, contextul în care Isus vorbeşte despre aceasta sugerează o semnificaţie mai adâncă. Cu doar două versete mai sus Pavel afirmă: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (15:54-55).


Pavel vorbea elocvent despre dorul lui după rai. El a scris: „Ştim, în adevăr, că dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mână, ci este veşnică. Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc” (2 Corinteni 5:1-2, italicele îmi aparţin.


Apoi apostolul adaugă: „Suntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul” (5:8).


Potrivit lui Pavel, raiul – a fi în prezenţa Domnului toată veşnicia – este ceva ce noi dorim cu toată inima noastră.

În timp ce meditez la aceste lucruri o imagine glorioasă începe să iasă la iveală. În primul rând, îmi imaginez descrierea făcută de Isus a unei mulţimi imense, când îngerii „vor aduna pe aleşii Lui din cele patru vânturi, de la o margine a cerurilor până la cealaltă” (Matei 24:31). Atunci când toate aceste mulţimi se vor aduna, îmi imaginez cum va avea loc în cer un marş măreţ al victoriei cu milioane de copii proslăviţi cântând osanale Domnului, aşa cum au făcut odată copiii în templu.


Apoi vor veni toţi martirii. Cei care cândva au strigat după dreptate pe pământ acum vor striga: „Sfânt, sfânt, sfânt!” Toţi vor dansa cu bucurie, strigând: „Victorie, victorie în Isus!”


Apoi un strigăt puternic se va auzi, un sunet care nu a mai fost niciodată auzit înainte. Va fi Biserica lui Isus Cristos cu mulţimi din toate naţiunile şi triburile.


Poate că toate acestea sună exagerat, dar Pavel însuşi a mărturisit despre aceasta. Atunci când apostolul credincios a fost răpit în rai, el a „auzit cuvinte, care nu se pot spune, şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească” (2 Corinteni 12:4). Pavel a spus că a rămas uluit la ceea ce auzea acolo. Eu cred că acestea erau sunetele pe care el le-a auzit. El a luat parte la o avanpremieră a cântecelor şi laudelor adresate lui Dumnezeu de cei care se vor bucura în prezenţa Lui, trupurile lor fiind desăvârşite, iar sufletele pline de bucurie şi pace. Era un sunet atât de glorios, încât Pavel a putut să-l audă, dar nu să-l repete.