joi, mai 15, 2008

PRIN TOATE ACESTEA

În timp ce Pavel aştepta procesul său în Roma, el era ţinut în condiţii oribile (vezi Filipeni 1:13-14). Era păzit zi şi noapte de soldaţii din garda pretoriană, picioarele lui fiind înlănţuite de câte un soldat din ambele părţi. Aceşti oameni erau cruzi, aspri şi deseori înjurau. Ei văzuseră de toate, şi pentru ei, în lucrul lor, fiecare persoană întemniţată era un criminal vinovat, inclusiv şi Pavel.

Imaginaţi-vă toate insultele pe care le-a suferit Pavel în acea situaţie. El nu avea timp pentru a fi singur, nici un moment de libertate. Fiecare vizită din partea prietenilor era îndeaproape monitorizată, iar cei de la pază, probabil, ridiculizau conversaţiile lui Pavel. Ar fi fost atât de uşor ca demnitatea acestui om evlavios să fie totalmente distrusă în urma unei astfel de tratări.

Gândiţi-vă la următorul lucru: Iată un bărbat care fusese foarte activ şi căruia îi plăcea să călătorească pe uscat şi pe mare pentru a se întâlni şi a avea părtăşie cu oamenii lui Dumnezeu. Cea mai mare bucurie a lui Pavel era să viziteze bisericile pe care le plantase prin toată acea regiune a lumii. Dar acum el era pus în lanţuri, legat, în mod literar, de cei mai aspri şi mai profani oameni.

Pavel avea două opţiuni în situaţia sa. El putea să alegă o dispoziţie morbidă şi morocănoasă, punând aceeaşi întrebare egoistă din nou şi din nou: „De ce eu?” El putea să coboare în groapa disperării, într-o depresie fără de speranţă, totalmente copleşit de gândul: „Iată că sunt legat, lucrarea mea este închisă, în timp ce alţii se bucură de câştigarea sufletelor. De ce?”

În schimb, Pavel a ales să întrebe: „Cum va aduce slavă lui Cristos situaţia în care mă aflu acum? Cum poate ieşi ceva bun şi măreţ din încercarea mea?” Acest slujitor al lui Dumnezeu a luat hotărârea: „Nu pot schimba condiţia în care mă aflu. Aş putea chiar să mor în această stare. Totuşi, ştiu că paşii mei sunt conduşi de Domnul. De aceea, Îl voi preamări pe Cristos şi voi fi o mărturie pentru lume în timp ce mă aflu în aceste lanţuri.” „…acum, ca totdeauna, Cristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul meu, fie prin viaţa mea, fie prin moartea mea” (Filipeni 1:20).

Atitudinea lui Pavel demonstrează singura cale prin care putem fi eliberaţi din ceasul nostru de întuneric al nefericirii şi îngrijorării. Vedeţi că este posibil să irosim toate zilele noastre de mâine aşteptând cu îngrijorare să fim eliberaţi din suferinţa noastră. Dacă aceasta devine centrul atenţiei noastre, vom pierde totalmente din vedere minunea şi bucuria eliberării din încercarea noastră.

Luaţi în considerare afirmaţia lui Pavel: „Vreau să ştiţi, fraţilor, că împrejurările în care mă găsesc, mai degrabă au lucrat la înaintarea Evangheliei” (Filipeni 1:12). Pavel spune: „Să nu mă compătimiţi sau să vă gândiţi că sunt descurajat în privinţa viitorului meu. Şi vă rog să nu spuneţi că lucrarea mea s-a sfârşit. Da, sunt în lanţuri şi în suferinţă, dar Evanghelia este predicată prin toate acestea.”