vineri, mai 23, 2008

PERICOLUL EXCESIV AL NECREDINŢEI

„Şi cui i S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu s-a jurat oare celor ce nu ascultaseră? Vedem dar că n-au putut să intre din pricina necredinţei lor… Luaţi seama dar, fraţilor, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu” (Evrei 3:18-19,12).

Cartea Evrei avertizează biserica Noului Testament: „Luaţi seama la exemplul lui Israel. Dacă nu veţi face acest lucru, aţi putea să cădeţi în acelaşi mod cum au făcut-o ei. Veţi cădea într-o necredinţă periculoasă şi aceasta va transforma viaţa voastră într-un pustiu lung şi continuu.”

Luaţi în considerare ceea ce s-a întâmplat cu generaţia necredincioasă care a fost întoarsă în pustiu. Dumnezeu le-a spus clar, de la conducători până la judecători şi Leviţi şi mai jos, că mâna Sa avea să fie împotriva lor. De atunci încolo tot ce aveau ei să cunoască avea să fie numai istovirea şi slăbiciunea sufletului. Ei nu aveau să vadă slava Sa. În schimb, aveau să-şi concentreze atenţia asupra problemelor lor, fiind doborâţi de propriile lor pofte.

Aceasta este exact ceea ce se întâmplă cu oamenii necredincioşi: Ei sfârşesc prin a fi doborâţi de propria lor bunăstare. Ei nu au viziune, nu simt prezenţa lui Dumnezeu şi nu au o viaţă de rugăciune. Lor nu le mai pasă de vecinii lor sau de lumea pierdută şi nici chiar de prietenii lor. În schimb, centrul vieţii lor devin problemele lor, grijile lor şi bolile lor. Ei trec de la o criză la alta, închişi în propria lor durere şi suferinţă, iar zilele lor sunt pline de confuzie, certuri, invidie şi dezbinare.

Fără credinţă este, pur şi simplu, imposibil de a plăcea lui Dumnezeu. După ce Dumnezeu a despărţit apele Mării Roşii şi i-a lăsat pe israeliteni să treacă în siguranţă, ei au dansat şi s-au bucurat. Apoi, doar cu trei zile mai târziu aceeaşi israeliteni cârteau împotriva lui Dumnezeu, murmurând şi plângându-se, punând la îndoială însuşi prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul lor.

Timp de treizeci şi opt de ani Moise a privit cum, unul câte unul, fiecare israelitean din generaţia necredincioasă a murit. Privind înapoi la cei care şi-au irosit vieţile în pustiu, el a văzut că tot ceea despre ce Dumnezeu avertizase s-a întâmplat. „Mâna Domnului era împotriva lor, pentru a-i distruge până când aveau să fie nimiciţi” (vezi Deuteronom 2). Dumnezeu a oprit scopul Său veşnic pentru Israel în toţi acei ani.

La fel şi astăzi unii creştini sunt mulţumiţi doar să existe până vor muri. Ei nu vor să rişte cu nimic, să-L creadă pe Dumnezeu, să crească sau să se maturizeze. Ei refuză să creadă Cuvântul Lui şi s-au împietrit în necredinţa lor. Acum ei trăiesc doar ca să moară.