CUM SE FAC ÎNCHINÃTORII ADEVÃRAŢI
Exod 14 descrie un moment de necrezut din istoria Israelului. Israelitii tocmai plecaserã din Egipt sub conducerea supranaturalã a lui Dumnezeu. Si iatã-i acum aprig urmãriti de armata lui Faraon. Israelitii fuseserã condusi spre o vale înconjuratã de ambele pãrti de munti abrupti, iar înainte le stãtea marea cea amenintãtoare. Ei nu stiau încã, dar acesti oameni erau pe punctul de a experimenta cea mai întunecoasã si furtunoasã noapte a sufletelor lor. Ei s-au confruntat cu o noapte agonizantã de panicã si disperare care avea sã-i punã la încercare pânã la extreme.
Cred cã acest pasaj are foarte mare legãturã cu felul în care Dumnezeu transformã poporul Sãu, oamenii Sãi, în închinãtori adevãraţi. Într-adevãr, nici un alt capitol din Biblie nu demonstreazã mai puternic aceasta. Vedeti Dvs, închinãtorii nu se fac în vremurile de trezire spiritualã, în vremurile bune, însorite, sau în perioadele de biruintã si sãnãtate. Închinãtorii lui Dumnezeu se fac tocmai în acele nopti de întuneric si furtunã. Si felul cum suntem de receptivi la vremurile noastre de furtunã determinã cam ce fel de închinãtori suntem noi.
Evrei 11 ne redã aceastã imagine despre Iacov la bãtrânetea sa: “Prin credinţă Iacov, când a murit, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif, şi "s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său." (Evrei 11:21). De ce este Iacov portretizat în acest fel atunci când era pe moarte?
Iacov stia cã viata sa era pe punctul de a se sfârsi. De aceea îl vedem dând nepotilor binecuvântarea sa. Asadar, ce face Iacov când priveste înapoi la evenimentele din viata sa? El este miscat în inima sa, simte nevoia de a intra în adorare, în închinare. Nici mãcar un cuvânt nu este scos de acest bãrbat. Si totusi, pe când se sprijinea de toiagul sau, minunându-se de viata pe care Dumnezeu i-o dãduse," el s-a închinat."
Iacov s-a închinat lui Dumnezeu în acel moment pentru cã sufletul sãu era în pace. El îL gãsise credincios pe Dumnezeu fãrã doar si poate, fãrã nici o umbrã de îndoialã. Iar acum patriarhul concluziona: "N-a contat niciodatã prin ce-am avut de trecut, ce luptã am avut de dat. Dumnezeu s-a dovedit pe Sine însusi credincios mie. El întotdeauna a fost credincios. O, Doamne, Dumnezeule atotputernic, mã închin tie în respect si adorare!"
Cred cã acest pasaj are foarte mare legãturã cu felul în care Dumnezeu transformã poporul Sãu, oamenii Sãi, în închinãtori adevãraţi. Într-adevãr, nici un alt capitol din Biblie nu demonstreazã mai puternic aceasta. Vedeti Dvs, închinãtorii nu se fac în vremurile de trezire spiritualã, în vremurile bune, însorite, sau în perioadele de biruintã si sãnãtate. Închinãtorii lui Dumnezeu se fac tocmai în acele nopti de întuneric si furtunã. Si felul cum suntem de receptivi la vremurile noastre de furtunã determinã cam ce fel de închinãtori suntem noi.
Evrei 11 ne redã aceastã imagine despre Iacov la bãtrânetea sa: “Prin credinţă Iacov, când a murit, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif, şi "s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său." (Evrei 11:21). De ce este Iacov portretizat în acest fel atunci când era pe moarte?
Iacov stia cã viata sa era pe punctul de a se sfârsi. De aceea îl vedem dând nepotilor binecuvântarea sa. Asadar, ce face Iacov când priveste înapoi la evenimentele din viata sa? El este miscat în inima sa, simte nevoia de a intra în adorare, în închinare. Nici mãcar un cuvânt nu este scos de acest bãrbat. Si totusi, pe când se sprijinea de toiagul sau, minunându-se de viata pe care Dumnezeu i-o dãduse," el s-a închinat."
Iacov s-a închinat lui Dumnezeu în acel moment pentru cã sufletul sãu era în pace. El îL gãsise credincios pe Dumnezeu fãrã doar si poate, fãrã nici o umbrã de îndoialã. Iar acum patriarhul concluziona: "N-a contat niciodatã prin ce-am avut de trecut, ce luptã am avut de dat. Dumnezeu s-a dovedit pe Sine însusi credincios mie. El întotdeauna a fost credincios. O, Doamne, Dumnezeule atotputernic, mã închin tie în respect si adorare!"