joi, martie 05, 2009

CEL MAI MARE TEST DIN TOATE

“Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat marea, şi apele s-au despărţit în două” (Exodus 14:21).

Înaintea israelitilor se aflla o cale care urma sã îi ducã cãtre sigurantã. În acest moment crucial, Dumnezeu a vrut ca poporul Sãu sã priveascã la acele ziduri si sã se increadã cã El avea sã retinã apele pânã ce ei ar fi ajuns în sigurantã de cealaltã parte. Mai simplu spus, Dumnezeu voia ca poporul Sãu sã aibe asa o credintã încât sã declare, prin credinta lor "Acela care a început aceastã minune pentru noi o va duce la bun sfârsit. Ne-a dovedit deja cã El este credincios.

“Când privim înapoi, vedem cã toate acele temeri ale noastre s-au risipit. N-ar fi trebuit sã ne înfricosãm când i-am vãzut pe egipteni venind. Dumnezeu a ridicat un zid supranatural de întuneric ca sã ne protejeze de ei, si n-ar fi trebuit sã ne temem de amenintãrile pe care le-au tot trimis toatã noaptea. Tot timpul, Dumnezeu ne-a dat luminã sã strãluceascã, în timp ce vrãjmasii nostri erau orbiti de întuneric. S-au risipit si temerile noastre cu privire la acele vânturi aprige, când în tot acel timp Dumnezeu le folosea spre a ne pregãti nouã un drum de biruintã, o cale de scãpare.

Vedem acum cã Dumnezeu vrea sã ne facã numai bine. Am vãzut puterea si slava Sa în sprijinul nostru. Iar acum suntem hotãrâti sã nu mai trãim în fricã. Nu mai conteaza pentru noi dacã acele ziduri de apã s-ar prãbusi. Trãim sau murim, noi suntem ai Domnului”.

Exista un motiv pentru care Dumnezeu voia acest fel de credintã pentru Israel la momentul respectiv. Ei aveau sã înfrunte o cãlãtorie prin pustiu. Aveau sã îndure privatiuni, pericole si suferintã. Astfel încât le-a spus: "Vreau ca poporul Meu sã stie cã nu voi lucra decât înspre binele lor. Nu vreau sã te teamã cã vor pieri, de fiecare datã când vor avea de înfruntat un pericol. Vreau ca poporul Meu sã nu se teamã de moarte, pentru cã ei stiu cã se pot încrede în Mine în toate lucrurile."

Un închinãtor adevãrat nu este cineva care joacã dupã ce victoria este câstigatã. Nu este persoana care cântã laude lui Dumnezeu dupã ce vrãjmasul a fost înfrânt. Aceasta au fãcut israelitii. Când Dumnezeu a despãrtit Marea Rosie, iar ei au ajuns de partea cealaltã, ei au cântat si-au jucat, lãudând pe Dumnezeu si proslãvind mãretia Sa. Si totusi, trei zile mai târziu, acesti aceiasi oameni au cârtit împotriva lui Dumnezeu, la Mara. Acestia nu erau închinãtori adevãrati –mai degrabã niste bocitori superficiali!

Un închinãtor adevãrat este cineva care a învãtat sã se încreadã în Dumnezeu la vreme de furtunã. Inchinarea acestei persoane nu stã doar în cuvintele sale, ci si în modul sãu de viatã. Lumea sa are liniste, universul sãu este în pace mereu, deoarece încrederea sa în fidelitatea, în credinciosia lui Dumnezeu este de neclintit. El nu este înspãimantat de viitor, pentru cã el nu se mai teme de moarte.

Gwen si cu mine am vãzut acest fel de credintã de nezdruncinat la Tiffany, nepoata noastrã în vârsta de doisprezece ani. Stând pe marginea patului ei, în acele ultime zile ale ei, am vãzut în ea o pace care a depãsit toatã puterea noastrã de întelegere. Ea mi-a spus: "Bunicule, vreau sã merg acasã. Eu l-am vãzut pe Isus, si El mi-a spus cã vrea ca eu sã fiu acolo. Eu chiar nu mai vreau sã fiu aici." Tiffany isi pierduse orice teamã de moarte sau de vreo pierdere.

Acesta este felul de liniste pe care Dumnezeu îl doreste pentru poporul Sãu. Este acel fel de încredere care spune precum Pavel, sau Tiffany: “Traiesc sau mor, eu sunt a(l) Domnului”. Acesta este închinãtorul adevãrat.

Mã rog ca toti aceia care citesc acest mesaj sã poatã sã spunã în mijlocul furtunii lor: "Da, poate cã economia se prãbuseste. Da, poate ca eu încã mã confrunt cu noaptea plinã de întuneric si furtunã. Dar Dumnezeu s-a dovedit pe Sine însusi fidel, credincios mie. De-ar veni orice-ar veni, orice problemã, eu voi sta linistit în dragostea Sa pentru mine."