marți, noiembrie 04, 2008

FORTELE SPECIALE ALE LUI DUMNEZEU

Ati auzit de Fortele Speciale ale Armatei Statelor Unite – o extrem de antrenatã armatã-in-interiorul-unei-armate - o unitate de elitã compusã din soldati dedicati. Fortele Speciale sunt constituite în întregime din voluntari, luptãtori care au fost observati si alesi de cãtre superiorii lor.

Înaintea rãzboiului din Afghanistan, Osama Bin Laden a afirmat despre soldatii americani cã sunt slabi, lasi, neantrenati pentru rãzboiul la munte. El a prezis ca talibanii aveau sã expedieze trupele Statelor Unite inapoi acasã acoperite de rusine, dar el nu pusese la socoteala Fortele Speciale americane. Aceastã unitate neînfricatã a invadat Afganistanul cu vreo 2000 de soldati numai. În cateva zile, unitatea a localizat toate fortãretele inamice.

Eu cred ca Dumnezeu face ceva asemãnãtor în domeniul spiritual. În timp ce mã rugam, am fost miscat in Duhul Sfant de acest concept – Dumnezeu s-a aflat si se mai aflã la lucru in locurile ceresti, sub acoperire. El ridicã o armatã-înãuntrul-unei-armate, cãutând ca trupele Sale obisnuite sã formeze o unitate de voluntari de elitã. Aceastã fortã specialã este formatã din luptãtori pe care El ii atinge, ii miscã si cu care lucreazã, in lupta cu vrajmasul. Vedem aceasta ilustrat în Biblie, in cazul armatei speciale de rezervisti a lui Saul. Cuvantul ne spune: “Şi Saul s-a dus acasă în Ghibea, însoţit de o parte din ostaşi a căror inimă o mişcase Dumnezeu” (I Samuel 10:26).

Fortele Speciale de astãzi ale lui Dumnezeu includ tineri, oameni de vârstã mijlocie si chiar mai în vârstã. Ei s-au antrenat în odãitele lor secrete de rugãciune. Legãtura lor adancã, intimã cu Isus i-a învãtat cum sã se lupte. Acum ei stiu cum sã se lupte pe oricare din câmpurile spirituale, fie ca bãtãlia se desfãsoarã sus in munti sau jos, în vãi.

Armata-dinãuntrul-armatei lui Dumnezeu este la locul de lucru în fiecare natiune. Activitatea ei poate cã este sub acoperire acum, dar curând vom vedea-o facãnd mari ispravi, fapte de seamã în numele si prin puterea lui Christos. Cuvantul lui Dumnezeu o ia înainte, iar lipsurile se sfârsesc. Domnul va triumfa. Cuvantul Sãu învinge tot.

“Dar aceia din popor, care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor, vor rămâne tari, şi vor face mari isprăvi” (Daniel 11:32).

“dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc" (Isaia 40:31).