marți, august 12, 2008

DRAGOSTEA CARE „ANTICIPEAZĂ”

„Căci i-ai ieşit înainte cu binecuvântări de fericire, şi i-ai pus pe cap o cunună de aur curat” (Psalmul 21:3). La prima vedere acest verset scris de David este puţin cam confuz (în varianta engleză). Cuvântul în l. engleză „a preîntâmpina” („a ieşi înainte” în română) folosit aici este, de obicei, asociat cu piedică, nu cu binecuvântare. O traducere modernă aici ar fi: „Domnul l-a preîntâmpinat pe David cu binecuvântări de bunătate.”

Cu toate acestea, cuvântul biblic pentru „a preîntâmpina” semnifică ceva complet diferit. El înseamnă „a anticipa, a preceda, a prevedea şi a împlini anticipat, a plăti o datorie înainte ca ea să apară.” Mai mult decât atât, aproape în fiecare exemplu acesta implică ceva legat de plăcere.

Isaia ne dă posibilitatea de a arunca o privire asupra acestui fel de plăcere. Aceasta vine de la Dumnezeu, anticipând o nevoie şi împlinind-o cu mult înainte. ”Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!” (Isaia 65:24).

Acest verset ne oferă o imagine incredibilă a dragostei Domnului nostru pentru noi. Este evident că El este atât de nerăbdător să ne binecuvânteze, este atât de pregătit să-şi reverse bunătatea Sa în vieţile noastre, încât nici nu poate aştepta ca noi să-I spunem nevoile noastre. Astfel, El o ia înainte şi Îşi manifestă mila, harul şi dragostea Sa faţă de noi. Şi aceasta este o plăcere supremă pentru El.

Aceasta este tocmai ceea ce spune David în Psalmul 21: „Doamne, tu reverşi peste mine binecuvântări şi bunătate asupra mea înainte chiar ca eu să le cer. Şi Tu oferi mai mult decât aş putea să mă gândesc să cer.”

David se referea la o lucrare măreaţă pe care Dumnezeu a făcut-o pentru el în domeniul spiritual. Era ceva ce i-a dat lui David victorie asupra duşmanilor săi, răspunsuri la rugăciune, putere de a birui şi bucurie nespusă. Dumnezeu a făcut totul înainte chiar ca David să meargă la rugăciune, să-şi reverse povara inimii sau să-şi prezinte cererea. Iar atunci când David, totuşi, şi-a deschis inima, el a descoperit că Dumnezeu deja pregătise terenul ca duşmanii săi să fie învinşi. Victoria lui David era asigurată înainte ca el chiar să se apropie de câmpul de luptă.