PLĂCEREA LUI DUMNEZEU
Dumnezeu nu numai Îşi iubeşte poporul Său, dar şi Îşi găseşte plăcerea în fiecare din noi. El găseşte o mare plăcere în noi. De fapt, El este binecuvântat prin faptul că ne păzeşte şi ne eliberează.
Văd o astfel de plăcere părintească în soţia mea, Gwen, ori de câte ori sună cineva din nepoţii noştri. Gwen se luminează ca şi pomul de Crăciun atunci când stă de vorbă la telefon cu cineva din micuţii noştri scumpi. Nimic nu poate s-o ia de la telefon. Chiar dacă i-aş spune că preşedintele se află la uşă, ea m-ar alunga şi ar continua să vorbească.
Cum L-aş putea eu vreodată acuza pe Tatăl meu ceresc că El şi-ar găsi mai puţină plăcere în mine decât aş avea eu în urmaşii mei? Uneori copiii mei m-au dezamăgit, făcând lucruri opuse celor ce le-am învăţat eu pe ei. Dar niciodată măcar nu am încetat să-i iubesc sau să-mi găsesc plăcerea în ei. Deci, dacă eu am acest fel de dragoste îndurătoare, fiind un tată imperfect, cu cât mai mult Îi pasă Tatălui de noi, copiii Săi?
Iosua şi Caleb au stat în mijlocul Israelului şi au strigat: “Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în ţara aceasta, şi ne-o va da...” (Numeri 14:8). Ce afirmaţie simplă, dar, în acelaşi timp, şi puternică. Ei spuneau: „Domnul nostru ne iubeşte şi Îşi găseşte plăcerea în noi. El va învinge orice uriaş, deoarece El îşi găseşte plăcerea în a face acest lucru pentru noi. De aceea, noi nu trebuie să privim la obstacole. Noi trebuie să ne aţintim privirea spre marea dragoste a lui Dumnezei pentru noi.”
De-a lungul întregii Scripturi citim despre faptul că Dumnezeu Îşi găseşte plăcerea în noi: “Cei ce umblă fără prihană Îi sunt plăcuţi” (Proverbs 11:20). “Rugăciunea celor fără prihană Îi este plăcută” (15:8). “M-a izbăvit de protivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei care erau mai tari decât mine. Ei năvăliseră deodată peste mine în ziua strâmtorării mele; dar Domnul a fost sprijinul meu” (Psalmi 18:17-19).
Este absolut necesar ca noi să credem că Dumnezeu ne iubeşte şi Îşi găseşte plăcerea în noi. Astfel, vom putea accepta faptul că fiecare împrejurare din vieţile noastre se va dovedi, până la urmă, a fi voia iubitoare a Tatălui pentru noi. Vom ieşi din pustiul nostru şi ne vom sprijini pe mâna iubitoare a lui Isus, iar El va scoate bucurie din lacrimile noastre.
Văd o astfel de plăcere părintească în soţia mea, Gwen, ori de câte ori sună cineva din nepoţii noştri. Gwen se luminează ca şi pomul de Crăciun atunci când stă de vorbă la telefon cu cineva din micuţii noştri scumpi. Nimic nu poate s-o ia de la telefon. Chiar dacă i-aş spune că preşedintele se află la uşă, ea m-ar alunga şi ar continua să vorbească.
Cum L-aş putea eu vreodată acuza pe Tatăl meu ceresc că El şi-ar găsi mai puţină plăcere în mine decât aş avea eu în urmaşii mei? Uneori copiii mei m-au dezamăgit, făcând lucruri opuse celor ce le-am învăţat eu pe ei. Dar niciodată măcar nu am încetat să-i iubesc sau să-mi găsesc plăcerea în ei. Deci, dacă eu am acest fel de dragoste îndurătoare, fiind un tată imperfect, cu cât mai mult Îi pasă Tatălui de noi, copiii Săi?
Iosua şi Caleb au stat în mijlocul Israelului şi au strigat: “Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în ţara aceasta, şi ne-o va da...” (Numeri 14:8). Ce afirmaţie simplă, dar, în acelaşi timp, şi puternică. Ei spuneau: „Domnul nostru ne iubeşte şi Îşi găseşte plăcerea în noi. El va învinge orice uriaş, deoarece El îşi găseşte plăcerea în a face acest lucru pentru noi. De aceea, noi nu trebuie să privim la obstacole. Noi trebuie să ne aţintim privirea spre marea dragoste a lui Dumnezei pentru noi.”
De-a lungul întregii Scripturi citim despre faptul că Dumnezeu Îşi găseşte plăcerea în noi: “Cei ce umblă fără prihană Îi sunt plăcuţi” (Proverbs 11:20). “Rugăciunea celor fără prihană Îi este plăcută” (15:8). “M-a izbăvit de protivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei care erau mai tari decât mine. Ei năvăliseră deodată peste mine în ziua strâmtorării mele; dar Domnul a fost sprijinul meu” (Psalmi 18:17-19).
Este absolut necesar ca noi să credem că Dumnezeu ne iubeşte şi Îşi găseşte plăcerea în noi. Astfel, vom putea accepta faptul că fiecare împrejurare din vieţile noastre se va dovedi, până la urmă, a fi voia iubitoare a Tatălui pentru noi. Vom ieşi din pustiul nostru şi ne vom sprijini pe mâna iubitoare a lui Isus, iar El va scoate bucurie din lacrimile noastre.