OMUL NOU
Ca şi urmaşi ai lui Cristos, trebuie să-L credem pe Dumnezeu în Cuvântul Său şi să acceptăm ceea ce spune El despre noi. Aceasta înseamnă că „omul nostru vechi” reprezintă omul care caută în continuare să fie pe placul Domnnului în firea sa. Un astfel de om urăşte păcatul, nu doreşte să-L rănească pe Dumnezeu şi, cu toate acestea, conştiinţa sa îi aduce constant aminte de vina sa. Astfel, el promite să biruască problema păcatului său: „Mă voi schimba! Voi începe de azi să mă lupt cu păcatul care mă înfăşoară, indiferent de preţul pe care-l voi plăti. Vreau ca Dumnezeu să vadă cât de mult mă strădui.”
Un astfel de om aduce la Domnul multă trudă şi multe lacrimi. El se roagă şi posteşte pentru a-I dovedi lui Dumnezeu că are o inimă bună. El este în stare să opună rezistenţă păcatului zile la rând şi îşi spune: „Dacă pot răbda două zile, atunci de ce să nu mai rabd încă patru, încă o săptămână?” Până la sfârşitul lunii el se simte bine, fiind convins că lucrează asupra eliberării sale. Însă apoi vechiul său păcat apare la suprafaţă şi el cade într-o disperare adâncă. Şi acest ciclu începe din nou şi din nou. Un astfel de om se află într-o rutină care nu se sfârşeşte niciodată, din care nu poate ieşi.
Fie ca acest lucru să nu se întâmple niciodată! Omul său firesc a fost răstignit împreună cu Cristos, omorât în ochii lui Dumnezeu. Într-adevăr, Pavel ne spune că vechiul om a fost declarat mort la cruce. Isus a luat cu Sine omul vechi în mormânt, unde El a fost lăsat mort şi uitat. La fel cum tatăl fiului rătăcitor a ignorat „omul vechi” în fiul său, şi Domnul spune despre omul nostru vechi: „Nu-l recunosc şi nici nu vreau să am de a face cu el. Există numai un singur om pe care-L recunosc acum şi cu care voi sta de vorbă. Acesta este Fiul Meu, Isus, şi toţi care sunt în El prin credinţă.”
Omul nou este cel care a abandonat toată speranţa de a face pe placul lui Dumnezeu prin orice efort al firii. El a murit pentru căile vechi ale firii. Prin credinţă el a ajuns să cunoască faptul că este o singură cale de a fi pe placul lui Dumnezeu, o cale de a face plăcere Lui: Cristos trebuie să devină totul. El ştie că există numai Unul singur pe care Tatăl Îl recunoaşte: Cristos şi toţi care sunt în El.
Acest om nou trăieşte numai prin credinţă: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” El crede numai în Cuvântul lui Dumnezeu şi nu se bazează pe nimic altceva. El şi-a găsit sursa tuturor lucrurilor în Cristos, care este atotsuficient. El crede ceea ce Dumnezeu spune despre el: „Vechiul tău om este mort şi viaţa ta este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu.” S-ar putea ca el să nu simtă aceasta sau să înţeleagă pe deplin, dar nu se va certa cu Cuvântul iubitor al lui Dumnezeu. El acceptă aceasta prin credinţă, crezând că Domnul este credincios Cuvântului Său.
Un astfel de om aduce la Domnul multă trudă şi multe lacrimi. El se roagă şi posteşte pentru a-I dovedi lui Dumnezeu că are o inimă bună. El este în stare să opună rezistenţă păcatului zile la rând şi îşi spune: „Dacă pot răbda două zile, atunci de ce să nu mai rabd încă patru, încă o săptămână?” Până la sfârşitul lunii el se simte bine, fiind convins că lucrează asupra eliberării sale. Însă apoi vechiul său păcat apare la suprafaţă şi el cade într-o disperare adâncă. Şi acest ciclu începe din nou şi din nou. Un astfel de om se află într-o rutină care nu se sfârşeşte niciodată, din care nu poate ieşi.
Fie ca acest lucru să nu se întâmple niciodată! Omul său firesc a fost răstignit împreună cu Cristos, omorât în ochii lui Dumnezeu. Într-adevăr, Pavel ne spune că vechiul om a fost declarat mort la cruce. Isus a luat cu Sine omul vechi în mormânt, unde El a fost lăsat mort şi uitat. La fel cum tatăl fiului rătăcitor a ignorat „omul vechi” în fiul său, şi Domnul spune despre omul nostru vechi: „Nu-l recunosc şi nici nu vreau să am de a face cu el. Există numai un singur om pe care-L recunosc acum şi cu care voi sta de vorbă. Acesta este Fiul Meu, Isus, şi toţi care sunt în El prin credinţă.”
Omul nou este cel care a abandonat toată speranţa de a face pe placul lui Dumnezeu prin orice efort al firii. El a murit pentru căile vechi ale firii. Prin credinţă el a ajuns să cunoască faptul că este o singură cale de a fi pe placul lui Dumnezeu, o cale de a face plăcere Lui: Cristos trebuie să devină totul. El ştie că există numai Unul singur pe care Tatăl Îl recunoaşte: Cristos şi toţi care sunt în El.
Acest om nou trăieşte numai prin credinţă: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.” El crede numai în Cuvântul lui Dumnezeu şi nu se bazează pe nimic altceva. El şi-a găsit sursa tuturor lucrurilor în Cristos, care este atotsuficient. El crede ceea ce Dumnezeu spune despre el: „Vechiul tău om este mort şi viaţa ta este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu.” S-ar putea ca el să nu simtă aceasta sau să înţeleagă pe deplin, dar nu se va certa cu Cuvântul iubitor al lui Dumnezeu. El acceptă aceasta prin credinţă, crezând că Domnul este credincios Cuvântului Său.