CÂND NU ESTE SCĂPARE

Citim în Exodul capitolul 14 că Dumnezeu le-a spus copiilor lui Israel să îți așeze tabăra „înainte de Pi-Hahirot, între Migdol și mare” (Exod 14:2). Această locație era situată între două trecători montane având marea de cea de-a treia latură. Singura cale posibilă de scăpare era înapoi în deșert — și aceea era blocată de către armata lui faraon, care se apropia.

Israeliții erau îngroziți de situația în care se aflau și erau la fel de îngroziți la gândul că Dumnezeu Însuși i-a călăuzit în acel loc! Erau atât de multe căi prin care Dumnezeu ar fi putut să își salveze poporul. El ar fi putut să aranjeze dinainte să le cadă roțile carelor conduse de egipteni, împotmolindu-i în deșert și făcându-i să moară de foame.

Sau El ar fi putut trimite norul supranatural asupra taberei egiptene să îi pună în confuzie făcându-i pe soldați să fugă de colo colo zile întregi în dezordine și haos. Dar, în schimb, El a ales să trimită norul în spatele israeliților drept protecție.

Sau El ar fi putut trimite un singur înger să lichideze întreaga armată egipteană într-o clipită. Dumnezeu ar fi putut alege o mulțime de căi să îi distrugă în orice moment.

Totuși, Dumnezeu a ales să nu acționeze în acest fel. Mai degrabă, Dumnezeu a considerat potrivit să înghesuie pe Israel într-o situație alarmantă și foarte strânsă din care era imposibil să fugă prin mijloace umane. Cum putem cunoaște că Dumnezeu a ordonat această situație înfricoșătoare pentru a testa pe poporul Lui? Cuvântul Lui Însuși spune asta: „Adu-ţi aminte de tot drumul pe care te-a călăuzit Domnul, Dumnezeul tău, în timpul acestor patruzeci de ani în pustie, ca să te smerească şi să te încerce, ca să-ţi cunoască pornirile inimii şi să vadă dacă ai să păzeşti sau nu poruncile [Mele].”(Deuteronom 8:2).

Domnul Își călăuzește copiii în mijlocul circumstanțelor dificile pentru ca să le dea prilejul de a-și pune viețile în mâinile Lui — să stea liniștiți și să se încreadă în El că va izbăvire și călăuzire.