DUMNEZEU ŢINE TOTUL SUB CONTROL

Întreaga lume tremură în acest moment la vederea izbucnirii terorii şi a calamităţilor peste întregul pământ. În fiecare zi ne trezim pentru a afla despre un alt dezastru care a avut loc. Unii observatori sunt de părerea că noi suntem martorii începutului celui de-al III-lea Război Mondial.


Necredincioşii sunt convinşi că nu mai există nici o soluţie, că totul se transformă în haos deoarece nu există o „conducere atotvăzătoare.” Dar oamenii lui Dumnezeu văd lucrurile într-un mod diferit. Noi ştim că nu există nici un motiv de frică, deoarece Biblia ne reaminteşte din nou şi din nou că Domnul ţine totul sub control. Nimic nu se întâmplă în lumea aceasta fără cunoştinţa şi guvernarea Sa.


Psalmistul scrie: "Căci a Domnului este împărăţia: El stăpâneşte peste neamuri" (Psalmul 22:28). Şi profetul Isaia declară întregii lumi: "Apropiaţi-vă, neamuri, să auziţi! Popoare, luaţi aminte!" S-asculte pământul, el şi ce-l umple, lumea cu toate făpturile ei!" (Isaia 34:1). El spune: "Ascultaţi, popoare, şi fiţi atenţi. Vreau să vă spun ceva important despre Creatorul acestei lumi."


Isaia afirmă că atunci când indignarea lui Dumnezeu se ridică împotriva naţiunilor şi a armatelor lor, Domnul Însuşi este cel care îi trimite la moarte. "Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă...Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt decât nimicnicie şi deşărtăciune...El [Dumnezeu] şade deasupra cercului pământului şi locuitorii lui sunt ca nişte lăcuste înaintea Lui...Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu El?" (Isaia 40:15, 17, 22, 25).


Apoi, Isaia se adresează poporului lui Dumnezeu care este devastat şi tulburat de evenimentele din întreaga lume. El îl încurajează: "Priviţi la cer, la cerurile de slavă. Priviţi milioanele de stele puse acolo. Dumnezeul vostru le-a creat şi le-a numit pe fiecare din ele. Nu sunteţi voi oare mai de preţ pentru El decât ele? Deci nu vă temeţi."


Trebuie să ştim că există o hartă în ceruri, un plan pe care Tatăl l-a trasat pentru întregul mers al istoriei. Şi El ştie sfârşitul chiar de la început. În timp ce acest plan este dus la îndeplinire, în special în timpuri catastrofale ca acestea, eu cred că noi trebuie să ne punem următoarea întrebare: "Asupra cui este concentrată privirea Domnului în toate acestea?" Privirea lui Dumnezeu nu este concentrată asupra dictatorilor demenţi ai lumii sau asupra ameninţărilor acestora.


Sfânta Scriptură ne asigură că bombele, armatele şi puterile acestor oameni nebuni nu sunt nimic pentru Domnul. El le râde în faţă ca la nişte fire de praf şi în curând El îi va îndepărta cu totul (vezi Isaia 40:23-24).