CERÂND PUTEREA CARE ESTE ÎN CRISTOS
În timp ce Isus îşi petrecea ultimele ore cu ucenicii Săi, El le-a spus: „Adevărat, adevărat, vă spun că, orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da” (Ioan 16:23). Apoi El le-a spus: „Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu: cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină” (16:24).
Ce afirmaţie incredibilă. În timpul acestei scene Cristos îşi avertiza ucenicii de faptul că El avea să plece şi nu avea să-i vadă un timp scurt. Cu toate acestea, cu aceeaşi răsuflare, El i-a asigurat că ei aveau acces la fiecare binecuvântare din cer. Tot ceea ce trebuiau ei să facă era să ceară în Numele Său.
Ucenicii fuseseră personal învăţaţi de Isus de a bate, a căuta şi a cere lucrurile lui Dumnezeu. Ei erau învăţaţi din prima sursă că toate binecuvântările Tatălui – tot harul, toată puterea şi tăria – se găseau în Cristos. Şi ei auziseră cum Isus le spunea mulţimilor: „Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face şi altele mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl: şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face” (Ioan 14:12-14).
Cuvintele lui Cristos mă mustră: „Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu” (Ioan 16:24). În timp ce citesc aceste rânduri Îl aud pe Domnul şoptindu-mi: „David, tu n-ai cerut puterea pe care am făcut-o disponibilă pentru tine. Tu doar trebuie să ceri în Numele Meu.”
Iată ce cred eu că întristează inima lui Dumnezeu mai mult decât toate păcatele combinate ale firii. Domnul nostru este întristat de lipsa credinţei, mereu în creştere, în promisiunile Lui…de îndoieli, mereu în creştere, ale faptului că El ar răspunde la rugăciune…şi de un popor care cere tot mai puţin şi mai puţin din puterea care este în Cristos.
Indiferent de cât de mult ai cerut să te asemeni cu Cristos, aceasta nu este nimic în comparaţie cu resursele înţelepciunii spirituale care încă mai aşteaptă în depozitul Său. Cere într-o mare măsură! Cere înţelepciune, cere călăuzire, cere revelaţie. Dar toate acestea trebuie cerute prin credinţă, fără nici o îndoială.
Ce afirmaţie incredibilă. În timpul acestei scene Cristos îşi avertiza ucenicii de faptul că El avea să plece şi nu avea să-i vadă un timp scurt. Cu toate acestea, cu aceeaşi răsuflare, El i-a asigurat că ei aveau acces la fiecare binecuvântare din cer. Tot ceea ce trebuiau ei să facă era să ceară în Numele Său.
Ucenicii fuseseră personal învăţaţi de Isus de a bate, a căuta şi a cere lucrurile lui Dumnezeu. Ei erau învăţaţi din prima sursă că toate binecuvântările Tatălui – tot harul, toată puterea şi tăria – se găseau în Cristos. Şi ei auziseră cum Isus le spunea mulţimilor: „Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face şi altele mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl: şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face” (Ioan 14:12-14).
Cuvintele lui Cristos mă mustră: „Până acum n-aţi cerut nimic în Numele Meu” (Ioan 16:24). În timp ce citesc aceste rânduri Îl aud pe Domnul şoptindu-mi: „David, tu n-ai cerut puterea pe care am făcut-o disponibilă pentru tine. Tu doar trebuie să ceri în Numele Meu.”
Iată ce cred eu că întristează inima lui Dumnezeu mai mult decât toate păcatele combinate ale firii. Domnul nostru este întristat de lipsa credinţei, mereu în creştere, în promisiunile Lui…de îndoieli, mereu în creştere, ale faptului că El ar răspunde la rugăciune…şi de un popor care cere tot mai puţin şi mai puţin din puterea care este în Cristos.
Indiferent de cât de mult ai cerut să te asemeni cu Cristos, aceasta nu este nimic în comparaţie cu resursele înţelepciunii spirituale care încă mai aşteaptă în depozitul Său. Cere într-o mare măsură! Cere înţelepciune, cere călăuzire, cere revelaţie. Dar toate acestea trebuie cerute prin credinţă, fără nici o îndoială.