EL NU ERA DIN ACEASTĂ LUME

Ilie și Enoh, singurii profeți care au fost mutați de pe pământ, aveau ceva în comun. Amândoi aveau o ură față de păcat și își ridicau glasul împotriva acestuia. Amândoi umblau atât de aproape de Dumnezeu că nu puteau decât să împărtășească aceeași ură pe care El o avea față de nelegiuire.

Efectul necontestabil asupra celor ce umblă cu Dumnezeu este o ură crescândă față de păcat — și nu doar ură, ci și o separare de păcat. Dacă tu încă iubești această lume și te simți acasă printre cei fără Dumnezeu — dacă ești prieten cu cei care Îl înjură —  tu nu umbli cu Domnul ci stai pe gard, aducând rușine numelui lui Isus. 

„Enoh a umblat cu Dumnezeu, apoi nu a mai fost văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu”           (Geneza 5:24). Cunoaștem din Evrei că aceste eveniment vorbește despre mutarea la cer a lui Enoh, faptul că el nu a gustat moartea. Dar mai înseamnă ceva mai profund decât aceasta: „El nu a mai fost”, cum este definit în Geneza 5, mai înseamnă: „El nu era din lumea aceasta.”

În duhul lui, în simțămintele sale, Enoh nu era parte din această lume ticăloasă. El era înălțat în duhul lui în locurile cerești. La fel ca Pavel, el murea zilnic față de această lume în același timp îngrijindu-se de familia sa, munca sa, slujind, fiind ocupat. Dar „el nu era” — el nu era legat de pământ! Domnul era cel ce îl consuma. În fiecare moment al zilei mintea lui se reîntorcea la El. Inima lui era atașată de Dumnezeu cu ceva ce seamănă cu o bandă de cauciuc uriașă. Cu cât întinzi mai mult o bandă de cauciuc, cu atât mai repede sare la loc atunci când îi dai drumul. Inima lui Enoh întotdeauna sărea înapoi, precum un arc, spre Domnul.

Pe măsură ce oamenii deveneau tot mai nelegiuiți în jurul lui, și se comportau precum animalele sălbatice, plini de poftă, împietrire și senzualitate, Enoh devenea tot mai mult ca Cel cu care umbla.