FIUL RISIPITOR SI TATAL SAU
Cred ca fiul risipitor (a se vedea Luca 15) a venit acasa din cauza vremurilor trecute, cand era in casa tatalui sau. Acest tanar cunostea caracterul tatalui sau, si se pare ca el fusese foarte iubit de acesta. Altfel, de ce s-ar fi intors la un om manios si razbunator, care sa-l bata si sa-l faca sa dea inapoi fiece banut pe care fiul il irosise?
Fiul risipitor cu siguranta stia ca daca s-ar intoarce, el nu va fi ocarât sau condamnat pentru pacatele sale. El probabil gandea: "Stiu ca tatal meu ma iubeste. El nu-mi va arunca in fata pacatul meu, ci ma va primi inapoi". Cand trecutul tau este oarecum asemanator, te poti intotdeauna intoarce acasa.
Observati cum tatal fiului risipitor "i-a iesit in intampinare" cu binecuvantare de bunatate. Tanarul intentiona sa-si ceara iertare din inima tatalui sau, si repetase tot drumul catre casa ce-i va spune tatalui. Si totusi, cand a dat ochii cu tatal sau, nici n-a apucat sa se marturiseasca la el, caci tatal sau i-a iesit inainte, alergand sa-l imbratiseze.
“Cand era inca departe, tatal sau l-a vazut, si i s-a facut mila de el, a alergat de a cazut pe grumazul lui, si l-a sarutat mult” (Luca, 15:20). Tatal era asa de fericit ca fiul sau se intorsese, ca l-a acoperit cu sarutari, spunand: "Te iubesc, copilul meu. Vino acasa si te voi repune in drepturi."
Tatal facuse toate acestea inainte ca fiul sau sa apuce sa-si termine marturisirea. Tanarul abia daca a apucat sa scoata vreo vorba din ceea ce voia sa spuna, caci tatal sau nu l-a lasat sa termine. Pentru el, pacatul tanarului fusese deja rezolvat. In loc de raspuns, tatal avea sa dea niste ordine robilor sai: "Aduceţi repede o mantie pentru fiul meu si puneţi-i un inel pe deget. Pregatiti un ospat, pentru ca trebuie sa sarbatorim. Cu totii sa ne inveselim, caci fiul meu este acasa!"
Nu pacatul era problema acestui tata. Singura problema pe care o avea in minte era dragostea. El voia ca baiatul sau sa stie ca fusese acceptat, chiar mai inainte sa apuce sa rosteasca marturisirea. Si acesta este lucrul pe care Dumnezeu vrea sa ni-l faca clar noua: “Dragostea Sa depaseste, este mai mare decat toate pacatele noastre. "Nu vezi tu ca bunatatea lui Dumnezeu te indeamna la pocainţa?" (Romani 2:4).
Fiul risipitor cu siguranta stia ca daca s-ar intoarce, el nu va fi ocarât sau condamnat pentru pacatele sale. El probabil gandea: "Stiu ca tatal meu ma iubeste. El nu-mi va arunca in fata pacatul meu, ci ma va primi inapoi". Cand trecutul tau este oarecum asemanator, te poti intotdeauna intoarce acasa.
Observati cum tatal fiului risipitor "i-a iesit in intampinare" cu binecuvantare de bunatate. Tanarul intentiona sa-si ceara iertare din inima tatalui sau, si repetase tot drumul catre casa ce-i va spune tatalui. Si totusi, cand a dat ochii cu tatal sau, nici n-a apucat sa se marturiseasca la el, caci tatal sau i-a iesit inainte, alergand sa-l imbratiseze.
“Cand era inca departe, tatal sau l-a vazut, si i s-a facut mila de el, a alergat de a cazut pe grumazul lui, si l-a sarutat mult” (Luca, 15:20). Tatal era asa de fericit ca fiul sau se intorsese, ca l-a acoperit cu sarutari, spunand: "Te iubesc, copilul meu. Vino acasa si te voi repune in drepturi."
Tatal facuse toate acestea inainte ca fiul sau sa apuce sa-si termine marturisirea. Tanarul abia daca a apucat sa scoata vreo vorba din ceea ce voia sa spuna, caci tatal sau nu l-a lasat sa termine. Pentru el, pacatul tanarului fusese deja rezolvat. In loc de raspuns, tatal avea sa dea niste ordine robilor sai: "Aduceţi repede o mantie pentru fiul meu si puneţi-i un inel pe deget. Pregatiti un ospat, pentru ca trebuie sa sarbatorim. Cu totii sa ne inveselim, caci fiul meu este acasa!"
Nu pacatul era problema acestui tata. Singura problema pe care o avea in minte era dragostea. El voia ca baiatul sau sa stie ca fusese acceptat, chiar mai inainte sa apuce sa rosteasca marturisirea. Si acesta este lucrul pe care Dumnezeu vrea sa ni-l faca clar noua: “Dragostea Sa depaseste, este mai mare decat toate pacatele noastre. "Nu vezi tu ca bunatatea lui Dumnezeu te indeamna la pocainţa?" (Romani 2:4).