NUMAI ISUS OFERĂ VIAȚĂ

Dumnezeu vorbește cu toată seriozitatea când spune: „Plata păcatului este moartea” (Romani 6:23).
În Romani capitolul 8, de la un capăt la altul Pavel scoate în evidență realitățile distructive ale păcatului. El declară: „Dacă trăiți după îndemnurile cărnii, veți muri. A fi condus de pofte, a trăi numai pe baza simțurilor, duce la moarte. Trupul este mort din cauza păcatului.”
Pe scurt, moartea înseamnă să nu ai viață. Și numai Isus oferă viață, declarând: „Eu sunt învierea şi viaţa” (Ioan 11:25).
Pentru că necredincioșii nu au viața, orice lucru pe care ei îl urmăresc duce la moarte. Acesta este motivul pentru care mulți oameni se apucă de alcool și „droguri recreaționale”. A fi sub influența drogurilor nu mai este un timp de petrecere, ci, este mai degrabă o încercare de a amorți durerea cauzată de păcat, o durere cauzată de adevărata goliciune.
„având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor. Ei şi-au pierdut orice pic de simţire, s-au dedat la desfrânare şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie (Efeseni 4:18-19).
Ce starea oribilă descrie Pavel aici. El ne spune: „Asemenea oameni sunt atât de dedați lumii plăcerilor, încât au trecut în starea de amorțeală, și-au pierdut orice pic de simțire. Cu alte cuvinte, ei au devenit amorțiți la orice simțământ în legătură cu Dumnezeu sau viață. În mila Lui, Domnul își întinde mâna oricărui suflet amorțit.
Pavel contrastează această stare cu acei care fac parte din Trupul lui Hristos: „Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Hristos; dacă, cel puţin, L-aţi ascultat şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre (Efeseni 4:20-23).
Pavel își face cât mai clar mesajul său: „Puteți fi înviați. Puteți fi schimbați. Puteți veni la viață nouă.” Ce speranță!