RUGĂCIUNEA NECREDINŢEI
Ati auzit despre rugãciunea de credintã. Eu cred cã existã o imagine opusã, o imagine în oglindã a acestei rugãciuni, o rugãciune care se bazeazã pe carnal. Eu o numesc rugãciunea de necredintã.
Vreau sã vã pun o întrebare. L-ati auzit vreodatã pe Domnul spunându-vã: “Inceteazã a te mai ruga – ridicã-te de pe genunchi”? Ti-a spus vreodatã Duhul Sãu “Gata, opreste-te din plâns si stergeti ochii. De ce stai cu fata la pãmânt înaintea Mea?”
Domnul a vorbit exact aceste cuvinte către Moise: “Domnul a zis lui Moise: "Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte” (Exod 14:15). Întelesul literal în evreieste al acestui verset este: “De ce strigati la Mine? De ce tot zgomotul ăsta stăruitor în urechile mele?”
De ce ar spune Dumnezeu aceasta cãtre Moise? Iatã un om dupã placul lui Dumnezeu, un om al rugãciunii, în momentul de crizã al vietii sale. Faraon era pe urmele israelitilor, gata-gata sã-i prindã. Majoritatea crestinilor probabil ar fi reactionat la fel ca si Moise. S-a dus afarã undeva pe vreun deal ca sã fie singur cu Domnul. Dupã aceea si-a vãrsat inima în rugãciune.
Când Dumnezeu a auzit pe Moise strigând, i-a spus: “Destul”. Scriptura nu este explicitã despre cecea ce urmeazã. Dar poate cã în acel moment Dumnezeu sã fi spus: ”Cu ce drept toatã agonia asta, Moise. Plânsetele voastre sunt o insultã la adresa credinciosiei Mele. V-am facut deja promisiunea solemnã de eliberare. Si v-am arãtat exact ce aveti de fãcut. Acum, încetati cu plânsetele”.
Când avem de înfruntat propriile noastre momente de crizã, s-ar putea sã ne convingem singuri cã: “Rugãciunea este cel mai important lucru pe care pot sa-l fac acum”. Dar vine o vreme când Dumnezeu ne cheamã sã actionãm, sã ascultãm cu credintã de Cuvântul Sãu. În asemenea momente, El nu ne va permite sã ne retragem în pustie pentru a ne ruga. Acel lucru ar însemna nesupunere si orice rugãciune ar fi fãcutã în necredintã.
Rugãciunea de necredintã tine seama numai de bunãtatea lui Dumnezeu. Ea ignorã severitatea judecãtilor Sale sfinte. Pavel scrie: “Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu” (Romani 11:22). Apostolul înadins mentioneazã aici bunãtatea si asprimea lui Dumnezeu la un loc. El spune cã nu pot fi separate una de celalaltã.
In Vechiul Testament, Isaia a exprimat acest lucru astfel: “Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte! Căci mâinile vă sunt mânjite de sânge” (Isaia 59:1–3).
Preaiubitilor, Dumnezeu nu S-a schimbat între Vechiul si Noul Testament. El e un Dumnezeu al dragostei si milei, asa cum semnaleazã Isaia. Dar El încã urãste pãcatul deoarece El este sfânt si drept. De aceea I-a spus lui Israel “Nu vã aud din cauza pãcatului vostru”.
Sã luãm aminte la cuvintele psalmistului David: “Am strigat către El cu gura mea, şi îndată lauda a fost pe limba mea. Dacă aş fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul. Dar Dumnezeu m-a ascultat, a luat aminte la glasul rugăciunii mele. Binecuvântat să fie Dumnezeu, care nu mi-a lepădat rugăciunea” (Psalmul 66:17–20).
Psalmistul spune, în esentã: ”Am vãzut cã erau lucruri nelegiuite în inima mea si am refuzat sã mã împac cu asta. Asa cã am venit la Domnul spre a primi curãtirea. Dupã aceea El a auzit rugãciunea mea. Dar dacã m-as fi tinut în continuare de pãcat, Dumnezeu n-ar fi ascultat plânsetul, strigãtul meu."
Vreau sã vã pun o întrebare. L-ati auzit vreodatã pe Domnul spunându-vã: “Inceteazã a te mai ruga – ridicã-te de pe genunchi”? Ti-a spus vreodatã Duhul Sãu “Gata, opreste-te din plâns si stergeti ochii. De ce stai cu fata la pãmânt înaintea Mea?”
Domnul a vorbit exact aceste cuvinte către Moise: “Domnul a zis lui Moise: "Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte” (Exod 14:15). Întelesul literal în evreieste al acestui verset este: “De ce strigati la Mine? De ce tot zgomotul ăsta stăruitor în urechile mele?”
De ce ar spune Dumnezeu aceasta cãtre Moise? Iatã un om dupã placul lui Dumnezeu, un om al rugãciunii, în momentul de crizã al vietii sale. Faraon era pe urmele israelitilor, gata-gata sã-i prindã. Majoritatea crestinilor probabil ar fi reactionat la fel ca si Moise. S-a dus afarã undeva pe vreun deal ca sã fie singur cu Domnul. Dupã aceea si-a vãrsat inima în rugãciune.
Când Dumnezeu a auzit pe Moise strigând, i-a spus: “Destul”. Scriptura nu este explicitã despre cecea ce urmeazã. Dar poate cã în acel moment Dumnezeu sã fi spus: ”Cu ce drept toatã agonia asta, Moise. Plânsetele voastre sunt o insultã la adresa credinciosiei Mele. V-am facut deja promisiunea solemnã de eliberare. Si v-am arãtat exact ce aveti de fãcut. Acum, încetati cu plânsetele”.
Când avem de înfruntat propriile noastre momente de crizã, s-ar putea sã ne convingem singuri cã: “Rugãciunea este cel mai important lucru pe care pot sa-l fac acum”. Dar vine o vreme când Dumnezeu ne cheamã sã actionãm, sã ascultãm cu credintã de Cuvântul Sãu. În asemenea momente, El nu ne va permite sã ne retragem în pustie pentru a ne ruga. Acel lucru ar însemna nesupunere si orice rugãciune ar fi fãcutã în necredintã.
Rugãciunea de necredintã tine seama numai de bunãtatea lui Dumnezeu. Ea ignorã severitatea judecãtilor Sale sfinte. Pavel scrie: “Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu” (Romani 11:22). Apostolul înadins mentioneazã aici bunãtatea si asprimea lui Dumnezeu la un loc. El spune cã nu pot fi separate una de celalaltã.
In Vechiul Testament, Isaia a exprimat acest lucru astfel: “Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte! Căci mâinile vă sunt mânjite de sânge” (Isaia 59:1–3).
Preaiubitilor, Dumnezeu nu S-a schimbat între Vechiul si Noul Testament. El e un Dumnezeu al dragostei si milei, asa cum semnaleazã Isaia. Dar El încã urãste pãcatul deoarece El este sfânt si drept. De aceea I-a spus lui Israel “Nu vã aud din cauza pãcatului vostru”.
Sã luãm aminte la cuvintele psalmistului David: “Am strigat către El cu gura mea, şi îndată lauda a fost pe limba mea. Dacă aş fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul. Dar Dumnezeu m-a ascultat, a luat aminte la glasul rugăciunii mele. Binecuvântat să fie Dumnezeu, care nu mi-a lepădat rugăciunea” (Psalmul 66:17–20).
Psalmistul spune, în esentã: ”Am vãzut cã erau lucruri nelegiuite în inima mea si am refuzat sã mã împac cu asta. Asa cã am venit la Domnul spre a primi curãtirea. Dupã aceea El a auzit rugãciunea mea. Dar dacã m-as fi tinut în continuare de pãcat, Dumnezeu n-ar fi ascultat plânsetul, strigãtul meu."