David Wilkerson Azi (Romanian)

NOI SUNTEM O FAMILIE

2011-06-17T03:00:00.000+03:00

A cere, a revendica puterea care este în numele lui Christos nu e vreun adevãr teologic secret si complicat. În biblioteca mea exista cãrti scrise doar despre numele lui Isus. Autorii le-au scris spre a ajuta credinciosii sã înteleagã implicatiile adânci ascunse în numele lui Christos. Si totusi, majoritatea acestor cãrti sunt atat de "adânci," ca “depasesc” de-a dreptul cititorii.

Eu cred ca adevarul pe care ni s-a dat sa-l cunoastem despre numele lui Isus este asa de simplu, incat pana si un copil ar putea sã-l înteleagã. Cand aducem cererile noastre in numele lui Isus, trebuie sa fim pe deplin convinsi ca este întocmai ca si cum Isus însusi l-ar ruga pe Tatal. Poate va intrebati: ”Dar cum ar putea acest lucru sã fie adevãrat?” Dati-mi voie sa va explic.

Noi stim ca Dumnezeu a iubit pe Fiul. A vorbit cu Isus si l-a invatat în timpul sederii Lui pe pãmânt. Si Dumnezeu nu numai ca a auzit dar a si rãspuns fiecarei cereri pe care Fiul i-a fãcut-o. Isus a mãrturisit aceasta, spunând, "El întotdeauna ma asculta." Pe scurt, Tatal niciodatã nu i-a respins Fiului vreo cerere.

Astãzi, toti cei care se incred în Isus sunt îmbrãcati, ascunsi in Fiul. Iar cerescul Tata ne primeste la fel de îndeaproape, de intim, cum il primeste pe propriul Sau Fiu. De ce? Din cauza unitatii noastre spirituale cu Hristos. Prin moartea Sa la cruce si prin învierea Sa, Isus ne-a fãcut una cu Tatal. "Ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis...ca ei să fie una, cum şi noi suntem una, - Eu în ei, şi Tu în Mine; - pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17:21–23).

Mai simplu pus, noi suntem acum rude, suntem o familie – suntem una cu Tatal, si cu Fiul. Noi am fost înfiati, cu drepturi depline de mostenire pe care le are orice copil. Acesta inseamna ca toatã puterea si resursele cerului ne-au fost nouã puse la dispozitie, prin Christos.

Rugaciunea “in numele lui Isus” nu este o formula. Nu este o fraza, o expresie a carei putere sta in faptul ca o rostesti. Puterea sta in credinta ca Isus ia cauza, problema noastra, si o sustine la Tatal pe baza a ceea ce a facut El pentru noi, a meritului Sau. El este Aparatorul, Avocatul nostru, el face solicitarea pentru noi. Puterea consta in a ne increde pe deplin ca Dumnezeu niciodata nu il respinge pe Fiul sau propriu, iar noi suntem beneficiarii credinciosiei absolute a Fiului Sau.

PE DEPLIN CONVINŞI

2011-06-06T03:00:00.000+03:00

Avraam nu s-a clãtinat în credinta sa. Mai degrabã, el a fost “deplin încredinţat că Cel ce făgăduieşte (Dumnezeu) poate să şi împlinească” (Romani 4: 21). El si-a dat seama cã Dumnezeu poate sã facã ceva din nimic. Într-adevãr, Domnul nostru creeazã din nimic. Sã luãm aminte la Geneza: din nimic, Dumnezeu a creat lumea. Cu un singur cuvânt, El creeazã. Si poate sã creeze miracole si pentru noi, din nimic.

Când orice altceva dã gres - când ai epuizat toate planurile si încercãrile tale - atunci este timpul, momentul când trebuie sã lasi totul în bratul lui Dumnezeu. Este vremea sã renunti la ideea cã vei gãsi izbãvire în orice altã parte. Dupã aceea, odatã ce esti gata sã îti pui încrederea complet în El, trebuie sã îl vezi pe Dumnezeu nu ca pe olarul ce are nevoie de lut, ci ca si Creatorul care face lucrarea Sa din nimic. Si din nimic din ceea ce este din aceastã lume sau materialele ei, Dumnezeu va lucra prin cãi si mijloace pe care tu nici nu ti le-ai fi putut imagina vreodatã.

Cât de serios este Domnul în ce priveste încrederea noastrã în El în fata imposibilitãtilor? Gãsim rãspunsul la aceastã întrebare în povestirea lui Zaharia, tatãl lui Ioan Botezãtorul. Zaharia a fost vizitat de un înger care i-a spus cã sotia sa, Elisabeta, avea sã nascã un copil deosebit. Dar Zaharia – care era înaintat în vârstă, ca si Avraam – a refuzat sã creadã. Pentru el nu era suficientã numai promisiunea lui Dumnezeu.

Zaharia a rãspuns îngerului: “Din ce voi cunoaşte lucrul acesta? Fiindcă eu sunt bătrân, şi nevasta mea este înaintată în vârstă” (Luca 1:18). Cu alte cuvinte, Zaharia a socotit imposibilitãtile. El spunea, în esentã: “Asta nu e posibil. Trebuie să-mi dovedesti cum se va întâmpla asa ceva”.

Îndoiala lui Zaharia nu a plãcut Domnului. Îngerul i-a spus, “Iată că vei fi mut, şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor." (1:20).

Mesajul este clar: Dumnezeu se asteaptã ca noi sã ne încredem în El, când El ne vorbeste. De asemenea, Petru scrie: “Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Creator, şi să facă ce este bine”. (1 Petru 4:19. caracterele aldine apartin lui David Wilkerson).

IN FATA IMPOSIBILULUI

2011-06-03T03:00:00.000+03:00

“Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit, - avea aproape o sută de ani, - nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.

Esenta credintei adevãrate, puternice, este gãsitã în acest verset unic. Dumnezeu îi promisese lui Avram că va avea un fiu, unul care avea să devină sãmânta multor natiuni. În mod remarcabil, Avraam nu a dat îndãrãt în fata acestei promisiuni, în ciuda faptului că avea o vârstă cu mult peste cea la care putea procrea. În loc de asta, când Avraam a primit acest cuvânt de la Domnul, ni se spune cã el “nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit... nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii”.

Dacă stai să te gândesti, în mod normal, ar fi fost imposibil ca aceastã promisiune să fie îndeplinita. Dar Avraam nu a stãruit asupra imposibilului. In conformitate cu ce spune apostolul Pavel, patriarhul nici nu si-a pus problema de cum avea Dumnezeu sã-si pãstreze promisiunea. El n-a discutat în contradictoriu cu Dumnezeu “Dar, Doamne, eu nu mai pot procrea. Iar pântecele Sarei este mort, nu mai poate concepe viata. Sotia mea a trecut de vârsta, de perioada când mai putea avea copii. Asadar, cum vei face aceasta, Doamne?” În loc să-si pună asemenea întrebãri, Avraam nici “nu s-a uitat” la ele.

Faptul este că, atunci când Dumnezeu este la lucru, prelucrând credinta cuiva, credinta aceea este încercatã, prelucrată precum aurul, dar si rezultatele sunt că acea credintă este mai bunã decât aurul. El pune o sentintã de moarte mai întâi asupra oricaror resurse omenesti, adicã El închide usa oricărui rationament uman, surpasând orice fel de opinie rationalã.

Credinta care place lui Dumnezeu se naste într-un loc în care nu există posibilitatea conceperii vreunui semn de viatã. Si eu vorbesc aici de absenta oricãrui semn de viatã din punct de vedere al posibilitãtilor omenesti. Ma refer la faptul cã planurile făcute de mâna omului pot sã înfloreascã la început, ca dupã aceea sã moarã. Pentru moment, sperantele omului pot aduce alinare temporarã, dar în curând se prãbusesc, sporind sentimentul de neajutorare.

Ai fost vreodatã în faza asta, când totul este mort? Ai trãit momentul în care n-ai mai avut nici o posibilitate, nici o nădejde? Când nu poti spune nimănui si nimeni nu te poate ajuta, sfătui. Cerurile par să nu te audă, rugăciunile par să cadã la pãmânt.

Eu declar acum, îti spun cã acesta este Dumnezeu la lucru, momentul în care Dumnezeu lucreazã. Duhul Sãu lucreazã sã te facã sã încetezi a lua în considerare imposibilitãtile, imposibilul, să nu te mai uiti la căile si mijloacele omenesti, să nu te mai gândesti cum să iesi din situatia ta prin propriile tale puteri. Duhul Sfânt te îndeamnã: “Nu mai căuta ajutor la om. Si nu te mai concentra la cât de disperată crezi că e situatia ta. Acestea sunt doar obstacole în calea credintei tale”.

VĂ SALUT ÎN NUMELE MINUNAT AL DOMNULUI!

2011-05-25T03:00:00.000+03:00

Vă recomand să vă puneţi un timp deoparte pentru a citi aceşti Psalmilor 142 şi 143 care vă vor încuraja credinţa.

Am fost interesat de ceea prin ce trecea David când a spus: „Când îmi este mâhnit duhul în mine, Tu îmi cunoşti cărarea” (142:3). El repetă acest lucru în versetul 143:4: „Îmi este mâhnit duhul în mine, îmi este tulburată inima înăuntrul meu.” De fapt, David Îi spune lui Dumnezeu: „Mă înec în necazul meu. Sunt atacat de duşmanii mei. Toate acestea mă doboară.” El a strigat către Domnul: „Ia aminte la strigătele mele, căci sunt nenorocit de tot...Scoate-mi sufletul din temniţă” (142:6-7).

Preaiubiţilor, aceste cuvinte sunte scrise de dragul nostru, pentru instruirea noastră. Aici găsim încurajare pentru toţi oamenii lui Dumnezeu care sunt copleşiţi de necazuri şi dureri. Unii sunt doborâţi de probleme financiare şi datorii. Numeroşi credincioşi cu greu pot trăi de pe o zi pe alta. Multe văduve şi cupluri în vârstă de-abia îşi duc traiul.

Deseori am fost acuzat de faptul că sunt prea trist, prea negativ. Oamenii spun că nimeni nu vrea să audă veşti rele, şi că ei preferă să nu asculte predicatori care vorbesc despre durere, suferinţă şi necazuri. Dar adevărul este că majoritatea din noi trăiesc într-o lume în care viaţa uneori poate fi absolut copleşitoare. La fel ca şi David, ne confruntăm cu un potop de necazuri şi nu ştim ce să facem mai departe. Ne confruntăm cu atacuri demonice ale lui satan împotriva credinţei noastre.

Însă anume în vremurile noastre de necaz noi învăţăm să-L căutăm pe Dumnezeu şi învăţăm să strigăm în durerea noastră. David a spus: „Îmi vărs necazul înaintea Lui, şi-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui” (142:2). „Ascultă-mă în credincioşia Ta” (143:1). Eşti tu chiar în acest moment copleşit de împrejurările din viaţa ta? Fă ceea ce a făcut David:

• „Îmi întind mâinile spre Tine; îmi suspină sufletul după Tine, ca un pământ uscat (143:6).

• „Nu-mi ascunde faţa Ta... Fă-mă s-aud disdedimineaţă bunătatea Ta, căci mă încred în Tine. Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalţ sufletul” (143:7-8).

• „Scapă-mă de vrăjmaşii mei, Doamne, căci la Tine caut adăpost. Învaţă-mă să fac voia Tas, căci Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă! Pentru Numele Tău, Doamne, înviorează-mă; în dreptatea Ta, scoate-mi sufletul din necaz!” (143:9-11).

Fiţi încurajaţi. Dumnezeu ţine totul sub control! El va răspunde nevoilor voastre la timpul potrivit.

LUPTA VOASTRĂ ESTE A DOMNULUI (vezi 2 Cronici 20:15)

2011-05-24T03:00:00.000+03:00

Motivul pentru care scriu aceste rânduri este de a vă reaminti că lupta pe care o duceţi acum nu este a voastră, ci a lui Dumnezeu. Dacă sunteţi unul din copiii Lui, puteţi fi siguri că satan „va fi furios pe voi.”

În 2 Cronici 20 o oştire mare a venit împotriva poporului lui Dumnezeu. Împăratul Iosafat şi oamenii săi şi-au îndreptat faţa să-L caute pe Domnul şi să postească. Împăratul a strigat la Dumnezeu cu o rugăciune cu care majoritatea din noi ne-am rugat uneori în călătoria noastră spirituală: „Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi, care înaintează împotriva noastră, şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine” (20:12). „Duhul Domnului a venit în mijlocul adunării...Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi...căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu” (20:14-15).

Isaia a adresat următoarea avertizare tuturor forţelor satanice: „Pe cine ai batjocorit şi ai ocărât tu? Împotriva cui ţi-ai ridicat glasul, şi ţi-ai îndreptat ochii? Împotriva Sfântului lui Israel” (Isaia 37:23).

Dumnezeu i-a spus poporului lui Israel şi ne spune şi nouă astăzi: „Lupta nu se dă împotriva voastră. Este mânia lui satan îndreptată împotriva Mea, Domnul care locuieşte în voi.” Dumnezeu i-a spus lui satan: „Dar Eu ştiu când stai jos, când ieşi afară, când intri şi când eşti mânios împotriva Mea” (37:28).

Te întreb acum: unde se dă lupta ta? În căsătoria ta? Afacerea sau serviciul tău? Finanţele tale? Sănătatea ta? Se intensifică lupta ta de zi cu zi? Dacă ai o inimă pentru Isus şi o dorinţă de a te lipi de El, te vei confrunta cu furia iadului. Dar aceasta nu va fi lupta ta.

Poţi să sfârşeşti lupta ta rapid dacă alegi acest lucru, pur şi simplu renunţând şi cedând temerilor şi îndoielilor tale. Satan nu-i va deranja pe cei care abandonează încrederea lor în Domnul.

Da, lupta este a Domnului, dar şi noi avem partea noastră, aceea de a avea încredere şi de a crede promisiunile Sale în faţa disperării şi a ceea ce pare a fi imposibil. „Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce zici tu, Israele: „Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului, şi dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu?” (Isaia 40:27).

Credinţa cere ca eu să dau toate problemele mele – toate situaţiile mele critice, toate temerile mele, toate îngrijorările mele – în mâna Domnului. Atunci când am făcut tot ce-am putut şi ştiu că lupta mea este peste puterile mele, eu trebuie să supun totul în mâinile Sale.

Domnul nostru ştie de furia lui satan, iar noi trebuie să credem cu adevărat că El va acţiona. El ne va conduce prin ape şi foc şi va pune pe fugă pe toţi duşmanii spirituali. Iată ce spune Cuvântul lui Dumnezeu privitor la ceea ce va face El: „Deci pentru сă eşti mânios împotriva Mea...a ajuns până la urechile Mele, voi pune veriga Mea în nările tale şi zăbala Mea între buzele tale, şi te voi face să te întorci pe drumul pe care ai venit” (Isaia 37:29).

Dacă vei sta ferm în credinţa ta – având încredere în El, odihnindu-te în promisiunile Sale, respingând toate minciunile lui satan care asaltează mintea ta – atunci să te aştepţi ca Dumnezeu să vină prin Duhul Său în situaţia ta şi să aducă un sfârşit neaşteptat pentru lupta ta. El va muta cerul şi pământul pentru a te elibera şi a croi o cale de ieşire. „El a pus capăt războaielor” (Psalmul 46:9).

DĂ-MI TOATE ZILELE TALE DE MÂINE

2011-05-20T03:00:00.000+03:00

Domnul i-a apărut lui Avram într-o zi şi i-a dat o poruncă incredibilă: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta” (Geneza 12:1).

Ce lucru uimitor. Dintr-odată, Dumnezeu a ales un om şi i-a spus: „Vreau ca să te ridici şi să pleci, lăsând totul în urmă: casa ta, rudele tale, chiar şi ţara ta. Vreau să te trimit într-un anumit loc şi Eu te voi îndruma cum să ajungi acolo.”

Cum a răspuns Avram la acest cuvânt incredibil de la Domnul? „Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc, pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce” (Evrei 11:8).

Ce pusese la cale Dumnezeu? De ce ar fi căutat prin toate naţiunile un singur om, ca mai apoi să-l cheme să lase totul şi să plece într-o călătorie fără nici o hartă, fără nici o direcţie ştiută, fără nici o destinaţie cunoscută? Gândiţi-vă la ceea ce cerea Dumnezeu de la Avram. El niciodată nu i-a arătat cum avea să-i hrănească sau să-i susţină familia sa. El nu i-a spus cât de departe să meargă sau când avea să sosească. El i-a spus doar două lucruri la început: „Mergi” şi, „Îţi voi arăta calea.”

Dumnezeu i-a spus, în esenţă, lui Avram: „Începând cu această zi vreau ca să-Mi dai toate zilele tale de mâine. Va trebui să-ţi trăieşti restul vieţii tale punând viitorul tău în mâinile mele, zi de zi. Îţi cer ca să-ţi dedici viaţa unei promisiuni pe care ţi-o fac ţie, Avram. Dacă te vei dedica să faci acest lucru, te voi binecuvânta, te voi călăuzi şi te voi conduce spre un loc pe care niciodată nu ţi l-ai imaginat.”

Locul spre care dorea Dumnezeu să-l conducă pe Avraam este un loc în care El vrea să aducă pe fiecare membru al Trupului lui Cristos. Avraam este ceea ce cercetătorii Bibliei numesc un „om model”, cineva care serveşte drept exemplu pentru cum să umbli înaintea Domnului. Exemplul lui Avraam ne arată ce se cere de la toţi cei care caută să-i facă plăcere lui Dumnezeu.

Să nu înţelegeţi greşit, Avraam nu era un bărbat tânăr atunci când Dumnezeu l-a chemat să facă această dedicare. Probabil că el avea planuri pentru viitorul familiei sale, aşa că el trebuia să ia în considerare multe lucruri în timp ce cântărea chemarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Avraam „a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire” (Geneza 15:6).

Apostolul Pavel ne spune că toţi cei care cred şi au încredere în Cristos sunt copiii lui Avraam. Şi, asemenea lui Avraam, noi suntem consideraţi neprihăniţi, deoarece noi ne ţinem de aceeaşi chemare de a ne încredinţa toate zilele noastre de mâine în mâinile Domnului.

ELIBERAT DIN LABA LEULUI

2011-05-19T03:00:00.000+03:00

Este spre folosul nostru atunci când Dumnezeu ne spune să ţinem minte ceva. Păstrând în memorie izbăvirile noastre din trecut ajută la creşterea credinţei noastre pentru ceea prin ce avem de trecut în acest moment.

Aveţi de făcut faţă unei crize? Aveţi un gigant ameninţător al unei probleme acasă, la serviciu sau în familia voastră? Singura cale de a face faţă unui gigant este a face ceea ce a făcut David: aduceţi-vă aminte de leul şi ursul. Anume astfel a fost în stare David să meargă împotriva lui Goliat fără frică: amintindu-şi de credincioşia lui Dumnezeu faţă de el în crizele lui din trecut.

Atunci când David s-a oferit ca voluntar pentru a lupta cu Goliat, „Saul a zis lui David: „Nu poţi să te duci să te baţi cu Filisteanul acesta…” David a zis lui Saul: „Robul tău păştea oile tatălui său. Şi când un leu sau un urs venea să-i ia câte o oaie din turmă, alergam după el, îl loveam, şi-i smulgeam oaia din gură… Aşa a doborât robul tău şi leul şi ursul; şi cu Filisteanul acesta, cu acest netăiat împrejur, va fi ca şi cu unul din ei” (1 Samuel 17:33-36).

David îşi dădea seama de pericolul de a merge împotriva lui Goliat. Nu era un oarecare novice, un copil naiv plin bravadă în căutarea unei lupte. Nu, David, pur şi simplu, ţinea minte izbăvirile sale din trecut. Iar în acel moment el şi-a privit duşmanul în ochi şi a spus: „Domnul, care m-a izbăvit din gura leului, şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui Filistean” (17:37).

O mulţime de copiii ai lui Dumnezeu au de făcut faţă astăzi giganţilor din toate părţile. Cu toate acestea, mulţi se fac mici de frică. Te descrie aceasta pe tine? Ai uitat timpul când erai atât de bolnav, încât erai aproape de moarte, dar Domnul te-a ridicat? Îţi aminteşti de acel dezastru financiar când te gândeai: „Gata, sunt terminat”, şi totuşi Domnul te-a văzut în necazul tău şi te-a protejat până în ziua de azi?

Există multe lucruri pe care noi nu le înţelegem şi nu le vom înţelege până când nu vom fi acasă cu Isus. Dar eu cred în mod absolut că Dumnezeu poate vindeca şi că El are o cale de ieşire din orice situaţie. Întrebarea pentru noi este, „Unde găsim noi credinţa, curajul pentru a ne ridica şi a câştiga victoria în El?

Acestea vin numai atunci când ţinem minte leul şi ursul. Ele vin atunci când eşti în stare să-ţi aduci aminte de credincioşia incredibilă a lui Dumnezeu şi de victoriile din trecut pe care ţi le-a dat El. Nu poţi face faţă unui gigant până când nu eşti în stare să vezi şi să înţelegi maiestatea şi gloria lui Dumnezeu în viaţa ta.

A GĂSI O NOUĂ PUTERE

2011-05-18T03:00:00.000+03:00

Cât de repede uităm noi de marile eliberări ale lui Dumnezeu în vieţile noastre. Cât de uşor ne obişnuim cu minunile pe care El le-a făcut în vieţile noastre. Cu toate acestea, Biblia ne spune din nou şi din nou: „Amintiţi-vă de izbăvirea voastră.”

Atât de mult ne asemănăm cu ucenicii. Ei nu au înţeles minunile lui Cristos atunci când El, în mod supranatural, a hrănit miile cu doar câţiva peşti şi pâini. Isus a făcut această minune de două ori, hrănind o dată 5.000 de persoane, iar altă dată 4.000. Câteva zile mai târziu ucenicii au uitat de aceste evenimente.

Aceasta s-a întâmplat când Isus i-a avertizat cu privire la aluatul Fariseilor. Ucenicii credeau că el spunea acest lucru deoarece ei uitaseră să aducă pâine pentru călătoria lor. Dar Cristos le-a răspuns: „Tot nu înţelegeţi? Şi nici nu vă mai aduceţi aminte de cele cinci pâini pentru cei cinci mii de oameni, şi câte coşuri aţi ridicat?” (Matei 16:9-10).

Conform lui Marcu, Cristos a fost copleşit de faptul cât de repede ucenicii lui uitaseră. Isus a spus: „Tot nu pricepeţi şi tot nu înţelegeţi? Aveţi inima împietrită? Aveţi ochi şi nu vedeţi? Aveţi urechi şi nu auziţi? Şi nu vă aduceţi aminte deloc? Când am frânt cele cinci pâini la cei cinci mii de bărbaţi, câte coşuri pline cu fărâmituri aţi ridicat?” (Marcu 8:17-19).

Despre ce ne vorbesc aceste pasaje? Este clar că nici unul din ucenici nu s-a oprit să ia în considerare ce se întâmpla de fapt atunci când aveau loc acele minuni cu hrănirea miilor. Încercaţi să vă imaginaţi aceşti bărbaţi mergând printre mulţime ducând coşurile lor, împărţind pâini şi peşti care s-a înmulţit în mod miraculos în ochii lor. V-aţi gândi că acei ucenici ar fi căzut pe genunchi strigând: „O, Isus, într-adevăr eşti Domnul.” Îmi imaginez cum ei îi îndemnau pe oamenii cărora le slujeau: „Poftim, bucuraţi-vă de hrana miraculoasă trimisă din slavă. Isus ne-a dat-o.”

Ucenicii au văzut aceste minuni cu ochii lor, cu toate acestea, într-un fel oarecare, semnificaţia acestui lucru nu li s-a întipărit în minte. Ei nu au înţeles minunile şi la fel ca şi ei, tu şi eu uităm de minunile lui Dumnezeu în vieţile noastre. Izbăvirile de ieri sunt uşor uitate în mijlocul crizelor de astăzi.

De-a lungul ambelor Testamente citim: „Aduceţi-vă aminte de mâna puternică a Domnului care a făcut minuni pentru voi. Aduceţi-vă aminte de toate izbăvirile voastre din trecut.” Luaţi în considerare îndemnul lui Moise pentru Israel după minunea cu Marea Roşie: „Moise a zis poporului: „Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta, când aţi ieşit din Egipt, din casa robiei; căci cu mâna puternică v-a scos Domnul de acolo…” (Exod 13:3).

NOI SLĂVIM NUMELE LUI ISUS CRISTOS DOMNUL NOSTRU!

2011-05-17T03:00:00.000+03:00

Cineva care citeşte aceste rânduri are nevoie de atingerea lui Isus. Atunci când Domnul a slujit aici pe pământ El a vindecat şi restabilit pe cei chinuiţi doar atingându-Se de ei. Atunci când Isus s-a atins de mama lui Petru, „au lăsat-o frigurile.” El a atins sicriul băiatului mort şi acesta a revenit la viaţă. El a atins ochii orbilor şi aceştia au putut vedea. El a atins urechea unui om surd care, dintr-odată, a putut auzi. Părinţii şi-au adus copiii la Isus „ca să-Şi pună mâna peste ei.” Atingerea Lui blândă a schimbat totul. Mulţimile au adus persoane bolnave şi infirme şi Isus a găsit timp pentru a se atinge de ei toţi, vindecându-i.

Dacă-L cunoşti, cu adevărat, pe Domnul în mod personal, ai cunoscut şi ai simţit atingerea mâinii lui Isus. În vremuri de singurătate, de descurajare, de confuzie, vremuri aşa de dureroase şi nesigure, ai strigat din adâncul sufletului: „ Doamne Isuse, am nevoie de atingerea Ta. Am nevoie să simt prezenţa Ta. Vino, Isus, şi atinge sufletul meu însetat.”

Unii au nevoie de atingerea lui Isus asupra minţii lor. Satan a venit cu căpeteniile sale ticăloase pentru a hărţui şi împovăra mintea cu gânduri diabolice – gânduri de necredinţă, gânduri îndepărtate de Cristos, gânduri de frică, gânduri de nevrednicie, gânduri de nemulţumire faţă de Dumnezeu. Credincioşii sinceri pot spune că au experimentat aceste atacuri asupra minţii lor. Satan este hotărât să distrugă credinţa noastră şi dependenţa noastră de Domnul.

În Scriptură, atingerea lui Isus venea ca şi răspuns la un strigăt. Nu există nici o dovadă că El ar fi ignorat vreodată sau ar fi respins un astfel de strigăt. Şi El nu se va întoarce de la strigătul tău, ci va răspunde cu îndurare la nevoia ta. În Matei 8 citim despre un lepros care a venit la El spunând: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.” Isus şi-a întins mâna şi s-a atins de El, spunând: „Da, vreau, fii curăţit!” Îndată a fost curăţit de lepra lui.”

Găseşte un loc în singurătate astăzi cu Isus şi spune-I ce a spus leprosul: „Doamne, Tu poţi. Curăţeşte-mă.” Apoi aşteaptă ca Cel care nu se uită la faţa omului, să te atingă şi să te vindece în mintea, trupul, sufletul şi duhul tău. Mâna Domnului este întinsă spre tine, dar El aşteaptă acel strigăt în nevoie, strigăt după ajutor, care este şi un strigăt de aşteptare.

„Egiptenii ne-au chinuit, ne-au asuprit, şi ne-au supus la grea robie. Noi am strigat către Domnul, Dumnezeul părinţilor noştri. Domnul ne-a auzit glasul, şi a văzut asuprirea, chinurile şi necazurile noastre. Şi Domnul ne-a scos din Egipt cu mână tare şi cu braţ întins, cu arătări înfricoşătoare, cu semne şi minuni. El ne-a adus în locul acesta, şi ne-a dat ţara aceasta, ţară în care curge lapte şi miere” (Deuteronom 26:6-9).

DUMNEZEU SĂ VĂ BINECUVÂNTEZE ŞI SĂ VĂ PĂZEASCĂ

2011-05-16T03:00:00.000+03:00

Duhul Sfânt m-a îndemnat să citesc Exod 12 care conţine relatarea eliberării lui Israel din Egipt.

Pe uşa fiecărei case a israelitenilor sângele unui miel era uns pe uşori şi pe pragul de sus al uşii. Acesta trebuia să-l protejeze pe poporul lui Dumnezeu de îngerul morţii care avea să treacă pe acolo. Atunci când a venit ziua respectivă, o mulţime de israeliţi au ieşit din robie, incluzând 600.000 de bărbaţi plus femei şi copii. „Tocmai în ziua aceea, toate oştile Domnului au ieşit din ţara Egiptului” (Exod 12:41).

În următorul capitol m-am oprit la versetul 3 care spune: „Căci cu mâna puternică v-a scos Domnul de acolo” (Exod 13:3). Poporul lui Dumnezeu a fost eliberat numai prin puterea Domnului, nu prin căi omeneşti.

David afirmă: „Dumnezeu este cetăţuia mea cea tare, şi El mă călăuzeşte pe calea cea dreaptă... El şi-a întins mâna de sus din înălţime, m-a apucat, m-a scos din apele cele mari; m-a izbăvit de protivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei care erau mai tari decât mine... El este un scut [apărător] pentru toţi cei ce caută adăpost în El” (2 Samuel 22:33, 17, 18, 31).

Credinţa şi puterea noastră ar putea slăbi, dar în momentele noastre de slăbiciune Dumnezeu ne-a dat promisiuni minunate de a ne reînnoi şi de a ne întări:

• „Tu mă încingi cu putere pentru luptă” (2 Samuel 22:40).

• „Cei slabi sunt încinşi cu putere” (1 Samuel 2:4).

• „Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace” (Psalmul 29:11).

• „Dumnezeul lui Israel dă poporului Său tărie şi mare putere. Binecuvântat să fie Dumnezeu!” (Psalmul 68:35).

• „Nu mă lepăda la vremea bătrâneţii... Voi spune lucrările Tale cele puternice, Doamne, Dumnezeule!” (Psalmul 71:9, 16).

• „Ferice de cei ce-şi pun tăria în Tine... Ei merg din putere în putere, şi se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu în Sion” (Psalmul 84:5, 7).

Preaiubiţilor, credeţi voi că Dumnezeul nostru este puternic? Dacă El este puternic, nici o putere nu poate rezista în faţa Lui. De aceea, încredinţaţi totul în mâna Lui tare. El va găsi o cale de ieşire. Mai mult decât atât, credeţi în cuvântul Lui: „În ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărbătat şi mi-ai întărit sufletul” (Psalmul 138:3).

Dumnezeu vă iubeşte şi vă binecuvântează

ÎI MULŢUMIM LUI DUMNEZEU PENTRU ÎNDURĂRILE SALE NUMEROASE ŞI PENTRU IUBIREA SA

2011-03-11T03:00:00.000+02:00

Sunt îndemnat de Duhul Sfânt de a vă scrie despre modul în care Dumnezeu deschide uşile închise. Cineva care citeşte acest mesaj se va raporta imediat la acesta, deoarece te confrunţi cu una sau mai multe uşi închise. Chiar în faţa ta este o uşă care pare a fi permanent închisă. Ar putea fi o situaţie financiară serioasă, iar tu te-ai rugat să se deschidă o uşă de oportunitate. Cu toate acestea, orice n-ai încerca pare să eşueze; uşile, pur şi simplu, nu se deschid.

Nu ştiu care poate fi uşa ta închisă, dar pentru mulţi se pare că ferestrele şi uşile cerului sunt închise. Cerurile par a fi din metal şi tu nu poţi ajunge de cealaltă parte. Această uşă închisă despre care vorbesc este o problemă, o situaţie, o nevoie pentru care te-ai rugat mult. Aceasta poate fi o criză în care este nevoie nimic mai puţin decât o minune. Iar tu n-ai primit nici un răspuns la rugăciunile şi cererile tale înflăcărate către Domnul.

În Apocalipsa Cristos vorbeşte despre Sine ca şi CEL CE DESCHIDE ŞI ÎNCHIDE UŞILE (3:7). Aceste cuvinte erau incluse într-o scrisoare trimisă credincioşilor din Filadelfia antică, o biserică pe care Domnul a lăudat-o pentru faptul că păzise cuvântul răbdării Sale şi niciodată nu s-a dezis de Numele Său. Cu alte cuvinte, în cele mai grele vremuri de încercări aceşti oameni s-au bazat cu credincioşie pe Cuvântul lui Dumnezeu. Ei nu L-au acuzat pe Domnul de faptul că El i-a neglijat sau şi-a întors urechea de la strigătele lor.

Este evident că satan venise împotriva lor cu minciuni. Domniile şi căpteniile sale din întuneric, duhurile de minciună care străbat prin toate crăpăturile iadului, spun că Dumnezeu a închis orice uşă, că El nu merită închinarea şi credinţa noastră. Dar aceşti credincioşi, despre care Isus a spus că aveau puţină putere, au continuat să aibă încredere, aşteptând cu răbdare ca Dumnezeu să pună cheia în uşă şi s-o deschidă. El are cheia pentru fiecare uşă închisă – şi numai El deschide uşi în faţa noastră.

Iată ce le-a promis Domnul, şi aceasta este şi promisiunea noastră:

„Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele [nu ai cedat în încercarea ta], te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului” (3:10).

Acest ceas al încercării este chiar acum peste noi. El aduce încercări incredibile ale credinţei, aşa de mari şi fioroase, încât mulţi vor cădea într-o necredinţă mortală. Într-adevăr, o mare cădere de la credinţa care rabdă este acum peste întreaga lume.

Dar tu – deoarece continui să ai încredere în promisiunile Lui şi doreşti să mori în credinţă chiar dacă nu vezi promisiunile împlinite – vei fi păzit de această ispită mondială de a cădea în necredinţă. Dumnezeu a auzit strigătul tău şi El ştie vremea, ceasul pentru a deschide toate uşile. Deci, nu renunţa. Să nu te îndoieşti niciodată. Stai pe promisiunile Sale. El nu te va lăsa.

DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU PENTRU POPORUL SĂU NICIODATĂ NU SE VA CLĂTINA

2011-03-09T03:00:00.000+02:00

Citind Psalmul 13 am fost inspirat să vă trimit câteva cuvinte de încurajare pe care le-am adunat din acest capitol binecuvântat.

David a scris cuvintele care se găsesc în acest psalm. El a întrebat: „Până când, Doamne, mă vei uita? Pentru totdeauna? Până când Îţi vei ascunde faţa de mine? Până când voi avea inima plină de necazuri în fiecare zi? Până când se va ridica vrăjmaşul meu împotriva mea?”

Toate acestea sună de parcă David a simţit că Dumnezeu îl lăsase cu desăvârşire să sufere, să se trezească în fiecare dimineaţă cu un nor negru asupra capului său. Pentru o perioadă David a vorbit în disperare: „Dumnezeule, acest sentiment de izolare va persista veşnic? Când voi primi răspuns la rugăciunile mele?”

Atunci când necazurile ne asaltează, deşi noi ştim că-L iubim pe Domnul – atunci când eliberarea pare îndepărtată şi fără speranţă – noi ne scufundăm sub presiune. Chiar în acest moment, cineva care citeşte aceste rânduri se scufundă sub presiunea groaznică a situaţiei care pare de nerezolvat. Această persoană este pe marginea unei disperări totale sperând ca liniştea să vină măcar pentru un moment în încercarea sa.

În mijlocul încercării sale David a întrebat: „Până când voi avea inima plină de necazuri?” El făcuse planuri după planuri încercând să găsească căi de ieşire din necazul său, dar toate planurile sale, toate aranjamentele au eşuat. Acum el nu mai avea la ce să se gândească, nici o soluţie aplicabilă. El se afla la capătul puterilor.

Cât de trist este să vezi o rază de speranţă, un pic de lumină, ca apoi disperarea să-şi facă din nou loc. Nu uitaţi că toate acestea s-au întâmplat unui om evlavios, un om după inima lui Dumnezeu. David era un om care a mărturisit despre marea sa încredere în Domnul. Cu toate acestea, la fel ca şi noi, David a trecut prin vremuri grele, aşa cum el descrie în acest psalm.

Cum s-a ridicat David din această prăpastie a disperării? „Eu am încredere în bunătatea Ta... cânt.”

Aş dori să împărtăşesc cu voi motivele de a continua să treceţi cu încredere prin încercările voastre de acum:

• Indiferent de cât de înfiorător se poate dezlănţui furtuna, Domnul nostru scump va continua să hrănească păsările cerului, să îmbrace crinii de pe câmp şi să împlinească nevoile zilnice ale unui ocean plin de peşti. „Tatăl vostru ceresc le hrăneşte...” Nici o păsare nu cade pe pământ fără supravegherea Tatălui.

• Ce fel de Tată ar hrăni toate creaturile de pe pământ şi, cu toate acestea, să-şi neglijeze copiii Săi? Isus ne-a îndemnat să „nu ne îngrijorăm” pentru nevoile zilnice şi probleme, „pentru că El are grijă de noi.”

Cu adevărat, Domnul vă iubeşte şi El nu-şi întoarce urechea de la strigătele voastre. Ţineţi-vă de promisiunile Lui. Mergeţi în credinţă. Aşteptaţi-L cu răbdare. El niciodată nu vă va părăsi.

NOI SLĂVIM NUMELE LUI ISUS CRISTOS DOMNUL NOSTRU!

2011-03-08T03:00:00.000+02:00

O PROMISIUNE SIGURĂ

2011-03-07T03:00:00.000+02:00

Dumnezeu ne-a dat o promisiune sigură pentru viaţa de pe acest pământ. El spune că atunci când duşmanul nostru va încerca să păşească peste noi, „poporul Meu va cunoaşte Numele Meu; de aceea va şti, în ziua aceea, că Eu vorbesc şi zic: „Iată-Mă” (Isaia 52:6). Cu alte cuvinte, Dumnezeu spune: „Atunci când te vei afla în cea mai întunecoasă încercare, Eu voi veni şi voi spune un cuvânt pentru tine. Mă vei auzi spunând: ‘Sunt Eu, Isus, Mântuitorul tău. Nu-ţi fie frică.’”

În Matei 14, ucenicii se aflau într-o barcă în timpul unei furtuni îngrozitoare, fiind aruncaţi de torente de vânt şi de apă. Dintr-odată, aceşti bărbaţi L-au văzut pe Isus mergând înspre ei pe apă. Scriptura spune: „Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat şi au zis: „Este o nălucă!” Şi de frică au ţipat” (Matei 14:26). Ce a făcut Isus în acel moment de groază? „Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” (14:27, italicile îmi aparţin).

M-am întrebat de ce Isus a folosit aceste cuvinte specifice: „Îndrăzniţi.” De ce le-ar spune El acest lucru unor oameni care creadeau că erau pe cale de a muri?

Cuvântul a îndrăzni înseamnă „a avea curaj, a nu avea teamă.” Iar aici, în timpul necazului ucenicilor, Isus a a făcut legătura dintre cuvânt şi identitatea Sa. Nu uitaţi, aceşti oameni Îl cunoşteau pe El personal. Şi El se aştepta ca ei să acţioneze în baza Cuvântului Său de credinţă. El spunea: „Tatăl a promis că Eu voi veni la voi în furtuna voastră. Este scris: ‘De aceea va şti, în ziua aceea, că Eu vorbesc şi zic: „Iată-Mă’” (Isaia 52:6, italicile îmi aparţin). Acum eu am venit în furtuna voastră. Sunt Eu, Isus, aici cu voi în mijlocul furtunii. Deci, îndrăzniţi.” În acelaşi fel, Mântuitorul nostru aşteaptă aceeiaşi reacţie a credinţei din partea noastră, în vremurile noastre de necaz.

TOTALMENTE DEPENDENŢI DE EL

2011-03-04T03:00:00.000+02:00

Dumnezeu a dorit dintotdeaua un popor care să umble totalmente dependent de El în faţa lumii. Iată de ce El a luat mica naţiune nesemnificativă a Israelului şi a izolat-o într-un pustiu. El i-a plasat într-o şcoală de testare, pentru a produce un popor care ar şi-ar pune încrederea în El indiferent de circumstanţele lor. El dorea ca Israel să mărturisească: „Pot să trec prin orice încercare, prin orice dificultate, chiar şi prin cele care sunt peste puterile mele. În ce mod? Eu ştiu că Dumnezeul meu este cu mine în fiecare încercare. El întotdeauna mă va ajuta să trec prin toate.”

Luaţi în considerare afirmaţia lui Moise către Israel: „[Dumnezeu] te-a lăsat să suferi de foame” (Deuteronom 8:3). Domnul le spunea: „Eu am orchestrat încercarea voastră şi nu diavolul. Toată pâinea şi carnea de care aţi avut nevoie tot timpul au fost în posesiunea mea. Şi am fost pregătit să le arunc din cer în orice moment. Totul a fost depozitat, aşteptând ca voi să le primiţi. Dar le-am reţinut pentru un timp. Şi am făcut acest lucru pentru o perioadă. Aşteptam ca voi să ajungeţi la capătul încrederii de sine. Doream să vă aduc într-un punct de criză unde numai Eu aş putea să vă eliberez. Am permis să experimentaţi sfârşitul puterilor voastre, devenind neajutoraţi. Şi a fost nevoie de o minune a eliberării din partea Mea.”

Astăzi, Domnul încă mai caută un popor care să se bazeze totalmente pe El. El doreşte o biserică care să mărturisească şi în cuvinte şi în acţiuni că Dumnezeu poate face totul în numele lor. El doreşte ca o lume nemântuită să vadă că El lucrează cu putere pentru cei care-L iubesc.

Iov a afirmat: „El ştie ce cale am urmat; şi, dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul” (Iov 23:10). Iată o afirmaţie incredibilă, în mod special, luând în considerare contextul în care Iov a exprimat-o.

Iov a suferit una din cele mai mari încercări prin care ar putea trece vreo fiinţă umană. El a pierdut pe toţii copiii săi într-un accident tragic, iar apoi a pierdut toate bogăţiile şi posesiunile sale. În cele din urmă, el a pierdut sănătatea sa fizică. Şi toate aceste lucruri s-au întâmplat într-un timp atât de scurt, încât ele au fost completamente copleşitoare.

Cu toate acestea, Dumnezeu îl pusese pe Iov pe calea sa. Şi numai Domnul ştia unde avea să ducă aceasta. A fost un plan atât de divin orchestrat, încât Dumnezeu chiar i-a permis lui satan să producă suferinţă lui Iov. Iată de ce Iov nu putea să-L vadă pe Dumnezeu în toate acestea: „Dar, dacă mă duc la răsărit, nu este acolo; dacă mă duc la apus, nu-L găsesc; dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea; dacă Se ascunde la miazăzi, nu-L pot descoperi; dar El ştie ce cale am urmat” (Iov 23:8-10).

Iov spunea: „Eu ştiu că Dumnezeu cunoaşte tot ceea prin ce trec eu. Şi El cunoaşte calea de trecere prin toate acestea. Domnul meu mă încearcă acum. Iar eu sunt sigur că El mă va scoate din toate cu o credinţă mai mare. Voi ieşi curăţat şi cu o credinţă mai preţioasă decât aurul.”

PUTERE PENTRU CĂLĂTORIE

2011-03-03T03:00:00.000+02:00

Nimeni pe acest pământ nu poate să te pună în lucrare. S-ar putea să primeşti o diplomă de la vreun seminar, să fii ordinat de vreun episcop sau însărcinat de vreo denominaţie. Dar apostolul Pavel dezvăluie unica sursă a oricărei chemări adevărate în lucrare: „Mulţumesc lui Cristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere, şi m-a pus în slujba Lui” (1 Timotei 1:12).

Ce are în vedere Pavel aici când spune că Isus l-a întărit şi l-a considerat vrednic de încredere? Gândiţi-vă la convertirea apostolului. Trei zile după acel eveniment, Cristos l-a pus pe Pavel în lucrare, şi anume în slujba suferinţei: „şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu” (Fapte 9:16). Aceasta este slujba la care se referă Pavel atunci când spune: „De aceea, fiindcă avem slujba aceasta...” (2 Corinteni 4:1). El continuă, adăugând: „...după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală.” El vorbeşte despre slujba suferinţei şi arată clar că noi toţi avem această slujbă.

Pavel ne spune că Isus i-a dat o promisiune pentru această lucrare. Cristos a promis să rămână credincios lui şi să-l întărească în toate încercările sale. Cuvântul în greacă pentru a întări înseamnă „o aprovizionare continuă cu putere.” Pavel afirmă: „Isus a promis să-mi dea mai mult decât putere suficientă pentru călătorie. El mă întăreşte să rămân credincios în această lucrare. Datorită Lui, nu voi cădea fără putere şi nu voi ceda. Mă voi ridica cu o mărturie.”

În vieţile noastre are loc o transfigurare. Adevărul este că noi suntem schimbaţi de ceea ce ne preocupă. Noi devenim asemenea lucrurilor care ne preocupă mintea. Caracterul nostru este influenţat de ceea ce domină în inimile noastre.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toţi cei care îşi hrănesc mintea şi sufletul cu lucruri spirituale. Astfel de slujitori şi-au aţintit privirea asupra a ceea ce este curat şi sfânt. Privirea lor este îndreptată spre Cristos şi ei petrec timp de calitate închindu-Se Lui şi întărindu-se în credinţă. Duhul Sfânt lucrează în aceşti sfinţi, schimbând în mod continuu caracterul lor în cel al lui Cristos. Aceşti credincioşi vor fi pregătiţi pentru suferinţele grele şi explozive care vor veni. Credincioşii leneşi, care nu se roagă vor suferi atac de cord sau vor cădea. Ei vor fi striviţi de temerile lor, deoarece Duhul Sfânt nu lucrează în ei, transformându-i. Atunci când vor veni timpuri grele, ei, pur şi simplu, nu vor putea face faţă acestora.

Iată care este cuvântul final al lui Pavel în privinţa acestui subiect: „Noi nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată. Ci, în toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temniţe.... Ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi, îmbogăţim pe mulţi” (2 Corinteni 6:3-5, 10). Cum „îmbogăţim noi pe mulţi?” Prin strălucirea speranţei lui Cristos în mijlocul suferinţelor. Noi oferim bogăţii adevărate atunci când îi facem pe alţii să se întrebe: „Care este secretul lui? Unde găseşte el o astfel de pace?”

MULŢUMIRE

2011-03-02T03:00:00.000+02:00

Mulţumirea a fost un mare test în viaţa lui Pavel. Şi-apoi, Dumnezeu a spus că-l va folosi cu putere. „El este un vas, pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor, şi înaintea fiilor lui Israel” (Fapte 9:15). Atunci când Pavel a primit la început această însărcinare, „îndată a început să propovăduaiscă în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu” (9:20).

Pavel nu era grăbit să vadă totul împlinit în timpul vieţii sale. El ştia că avea o promisiune sigură de la Dumnezeu şi el s-a ţinut de ea. Cât despre momentul din prezent, el era mulţumit să slujească oriunde se afla: mărturisind unui temnicer, unui marinar, la câteva femei pe malul unui râu. Acest om avea o însărcinare universală, totuşi, el era credincios în mărturisirea unu la unu.

Pavel nici nu era gelos pe bărbaţii mai tineri care păreau să-l neglijeze. În timp ce ei călătoreau prin lume câştigând evrei şi neamuri pentru Cristos, Pavel se afla în închisoare. El era nevoit să asculte veştile despre convertirea unor mari mulţimi de către bărbaţi cu care el se luptase în ceea ce priveşte evanghelia harului. Cu toate acestea, Pavel nu i-a invidiat pe aceşti oameni. El ştia că un om predat lui Cristos ştie cum să se umilească şi cum să se ridice: „Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig... dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi îndeajuns” (1 Timotei 6:6, 8).

Lumea de azi i-ar putea spune lui Pavel: „Te afli acum la sfârşitul vieţii tale. Totuşi, n-ai nici o economie, nici o investiţie. Tot ceea ce ai este un schimb de haine.” Ştiu care ar fi răspunsul lui Pavel: „O, dar L-am câştigat pe Cristos. Vă spun că eu sunt câştigătorul. Am găsit perla de un mare preţ. Isus mi-a dat puterea să renunţ la tot şi s-o iau din nou singur. Deci, am renunţat la tot, iar acum mă aşteaptă o coroană. Am doar un singur scop în această viaţă: să-L văd pe Isus al meu, faţă în faţă. Toate suferinţele din prezent nu pot fi comparate cu bucuria ce mă aşteaptă.”

CALEA DE PREDARE

2011-03-01T03:00:00.000+02:00

Dumnezeu începe procesul de predare prin a ne face să cădem de la înălţimea noastră. Aceasta s-a întâmplat, literalmente, cu Pavel. El mergea sigur pe drumul său, îndreptându-se spre Damasc, atunci când o lumină a venit din cer orbindu-l. Pavel a fost doborât la pământ tremurând. Apoi, o voce a răsunat din cer, spunând: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” (Fapte 9:4).

Pavel ştia că ceva lipseşte în viaţa sa. El avea cunoştinţe despre Dumnezeu, dar fără nici o revelaţie. Acum, pe genunchii săi, el a auzit aceste cuvinte din cer: ”Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti” (9:5). Aceste cuvinte au schimbat viaţa lui Pavel. Scriptura spune: „Tremurând şi plin de frică, [Pavel] el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” (9:6). Convertirea lui Pavel a fost o lucrare dramatică a Duhului Sfânt.

Pavel era condus de Duhul Sfânt într-o viaţă predată. El a întrebat: „Doamne, ce vrei ca eu să fac?” şi inima sa striga: „Isus, cum pot să Te slujesc? Cum pot să Te cunosc şi să-Ţi slujesc? Nimic altceva nu mai contează. Tot ce am făcut în firea mea este doar gunoi. Acum Tu eşti totul pentru mine.”

Pavel nu a avut nici o altă ambiţie, nici o altă forţă vie în această viaţă decât aceasta: „...ca să câştig pe Cristos” (Filipeni 3:8). După standardele de azi ale succesului, Pavel a fost un eşec total. El nu a construit nici o clădire. El nu a avut nici o organizaţie. Iar metodele pe care el le-a folosit erau dispreţuite de alţi lideri. De fapt, mesajul pe care l-a predicat Pavel i-a ofensat pe mulţi dintre ascultătorii săi. Uneori el chiar a fost bătut cu pietre pentru predicile sale. Tema sa? Crucea.

Atunci când vom sta înaintea lui Dumnezeu la judecată, noi nu vom fi judecaţi pe baza lucrărilor noastre, a realizărilor noastre sau a numărului de convertiţi. Va fi doar o singură măsură a succesului în acea zi. Au fost inimile noastre totalmente predate lui Dumnezeu? Am lăsat noi voinţa şi agenda noastră şi am luat-o pe cea a Lui. Am cedat noi presiunii celor din jur de a urma mulţimea sau am căutat îndrumare numai de la El? Am alergat noi de la seminar la seminar căutând un scop în viaţă sau ne-am găsit împlinirea în El?

Am doar o singură ambiţie şi aceasta este de a învăţa mai mult şi mai mult de a spune numai acele lucruri pe care mi le dă Tatăl. Nimic din ceea ce spun sau fac eu nu are valoare. Vreau să fiu în stare să spun: „Ştiu că Tatăl este cu mine, deoarece eu fac numai voia Sa.”

VIAŢA PREDATĂ

2011-02-28T03:00:00.000+02:00

„A preda.” Ce vă spune acest cuvânt? În termeni literali cuvântul a preda înseamnă „a ceda ceva unei alte persoane.” Acesta mai semnifică a renunţa la ceva dăruit ţie. Aceasta ar putea include posesiunile tale, puterea, scopurile şi chiar viaţa ta.

Creştinii de azi aud multe despre viaţa predată. Dar ce înseamnă exact acest lucru? Viaţa predată este un act de a dărui înapoi lui Isus viaţă dăruită ţie. Este renunţare la control, drepturi, putere, direcţie şi toate lucrurile pe care le faci şi le spui. Înseamnă a supune totalmente viaţa ta în mâinile Lui, a face cu ea ceea ce doreşte El.

Însuşi Isus a trăit o viaţă predată: “Căci m-am popogrât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis” (Ioan 6:38). „Eu nu caut slava Mea” (8:50). Cristos niciodată nu a făcut nimic de unul singur. El n-a făcut nici o mişcare şi n-a spus nici un cuvânt fără a fi instruit de Tatăl. „...nu fac nimic de la Mine Însumi, ci vorbesc după cum M-a învăţat Tatăl Meu....Pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut” (8:28-29).

Predarea totală a lui Isus Tatălui este un exemplu al modului în care noi toţi trebuie să trăim. Ai putea spune: „Isus a fost Dumnezeu întrupat. Viaţa Lui a fost predată înainte ca El să fi venit pe pământ.” Dar viaţa predată nu este impusă nimănui, inclusiv şi lui Isus.

„Tatăl Mă iubeşte pentru că Îmi dau viaţa ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu mi-o ia cu sila, ci o dau Eu de la Mine. Am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăşi” (Ioan 10:17-18).

Isus spunea: „Să nu înţelegeţi greşit. Actul de predare a sinelui stă totalmente în puterea Mea s-o fac. Eu aleg să îmi dau viaţa. Nu fac acest lucru pentru că cineva mi-a spus s-o fac. Nimeni nu-mi ia viaţa de la mine. Tatăl Meu Mi-a dat dreptul şi privilegiul de a-Mi da viaţa. El, de asemenea, Mi-a dat alegerea de a nu bea paharul şi de a evita crucea. Dar Eu aleg să fac aceasta, din dragoste şi din deplină predare Lui.”

Tatăl nostru ceresc ne-a dat la toţi acelaşi drept: privilegiul de a alege o viaţă predată. Nimeni nu este forţat să-şi predea viaţa lui Dumnezeu. Domnul nostru nu ne impune să ne sacrificăm voinţa noastră şi să-i dăm Lui vieţile noastre. El ne oferă în mod liber o Ţară Promisă, plină de lapte, miere şi fructe. Dar noi putem alege să nu intrăm în acel loc al plinătăţii.

Adevărul este că noi putem avea atât de mult din Cristos cât dorim. Putem merge atât de adânc în relaţia cu El cât alegem, trăind totalmente prin Cuvântul şi călăuzirea Sa.

PREGĂTIŢI PENTRU ORICE CRIZĂ

2011-02-11T03:00:00.000+02:00

Atunci când te loveşte o criză nu ai timp să te încurajezi în rugăciune şi credinţă. Dar cei care au fost cu Isus sunt deja pregătiţi.

Un cuplu ne-a scris recent la misiunea noastră într-un duh care a dezvăluit faptul că ei fuseseră cu Isus. Fiica lor în vârstă de 24 de ani plecase cu o prietenă în oraş şi un bărbat nebun le-a răpit pe ambele fete. Apoi el a omorât-o pe fiica lor într-un mod înfiorător.

Cuplul era în şoc. Prietenii şi vecinii lor se întrebau: „Cum ar putea supravieţui vreun părinte o astfel de tragedie?” Cu toate acestea, peste o oră Duhul Sfânt venise la acel cuplu îndurerat, aducând mângâiere supranaturală. Desigur că în zilele de durere care au urmat, acei părinţi îndureraţi au continuat să-L întrebe pe Dumnezeu de ce. Cu toate acestea, în tot acest timp ei au experimentat o linişte şi o pace divină.

Oricine îi cunoştea pe aceşti părinţi era uimit de liniştea lor, dar acel cuplu fusese pregătit pentru momentul lor de criză. Ei ştiuseră tot timpul că Dumnezeu niciodată n-ar permite să se întâmple nimic cu ei fără un anumit scop. Şi atunci când a sosit vestea îngrozitoare, ei nu s-au prăbuşit.

De fapt, aceşti părinţi şi copilul lor care a supravieţuit au început să se roage pentru ucigaş. Oamenii din oraş nu puteau accepta acest lucru. Dar cuplul evlavios vorbea şi învăţa despre abilitatea lui Dumnezeu de a da putere, indiferent de ce s-ar întâmpla cu ei. Oamenii din oraş au recunoscut puterea lor ca venind numai de la Isus. Nu după mult timp ei spuneau despre acest cuplu: „Ei sunt o minune. Aceştia sunt într-adevăr oamenii lui Isus.”

„Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoie. De aceea, nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul, şi s-ar clătina munţii în inima mărilor. Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării, şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii” (Psalmul 46:1-3).

DUMNEZEU ESTE CU EI

2011-02-10T03:00:00.000+02:00

„Când au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s-au mirat, întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi au priceput că fuseseră cu Isus” (Fapte 4:13).

Vedem în Fapte 4 că în timp ce Petru şi Ioan stăteau aşteptând pronunţarea judecăţii, omul care fusese tocmai vindecat stătea cu ei. Acolo, în carne şi oase, era dovada vie că Petru şi Ioan fuseseră cu Isus. Acum, în timp ce conducătorii sinagogii priveau la ei, „fiindcă vedeau lângă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă” (Fapte 4:14).

Ce au făcut Petru şi Ioan când au fost eliberaţi? „S-au dus la ai lor şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrânii” (4:23). Sfinţii din Ierusalim s-au bucurat împreună cu cei doi ucenici. Apoi ei s-au rugat: „Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvântul Tău cu toată îndrăzneala, şi întinde-Ţi mâna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui Sfânt, Isus” (4:29-30). Ei se rugau: „Dumnezeule, Îţi mulţumim pentru îndrăzneala pe care ai dat-o fraţilor noştri. Dar noi ştim că acesta este doar începutul. Te rugăm, ajută-ne să fim îndrăzneţi de a vorbi cu siguranţă sfântă şi asigură o dovadă vizibilă că Tu eşti cu noi.”

Fără nici o îndoială, Petru şi Ioan văzuseră privirea de resemnare de pe faţa preoţilor atunci când ei şi-au dat seama că aceştia fuseseră cu Isus. Probabil că Petru i-a făcut lui Petru cu ochiul şi a spus: „Dacă numai ar şti ei. Ei îşi aduc aminte numai faptul că noi am fost cu Isus câteva săptămâni în urmă. Ei nu-şi dau seama că noi am fost cu Stăpânul înviat de atunci încoace. Tocmai am fost cu El, în camera de sus. Apoi, în această dimineaţă am fost cu El în timp ce ne rugam în celula noastră. Iar când vom ieşi de aici, ne vom întâlni cu El din nou.”

Iată ce se întâmplă cu bărbaţii şi femeile care petrec timp cu Isus. Atunci când ei termină timpul lor petrecut cu Cristos, El este cu ei oriunde ar merge ei.

ÎNDRĂZNEALĂ SFÂNTĂ ŞI AUTORITATE SPIRITUALĂ

2011-02-09T03:00:00.000+02:00

Cu cât mai mult timp petrece o persoană cu Isus, cu atât mai mult aceasta devine ca Cristos, în puritate, sfinţenie şi dragoste. În rezultat, umblarea sa curată produce în ea o mare îndrăzneală pentru Dumnezeu. Scriptura spune: „Cel rău fuge fără să fie urmărit, dar cel neprihănit îndrăzneşte ca un leu tânăr” (Proverbe 28:1). Cuvântul pentru îndrăzneşte în acest verset semnifică „sigur, încredinţat.” Anume acest fel de îndrăzneală au văzut fruntaşii sinagogii în Petru şi Ioan în timp ce aceştia slujeau (vezi Fapte 4:1-2).

În capitolul anterior (Fapte 3) Petru şi Ioan s-au rugat pentru un cerşetor olog şi el a fost imediat vindecat. Vindecarea a produs o mare agitaţie prin tot templul, şi printr-o încercare de a-i opri pe ucenici de la împărtăşirea credinţei în Cristos, liderii religioşi i-au arestat şi ¬¬¬¬¬i-au adus în faţa judecăţii publice.

Petru şi Ioan s-au întâlnit cu conducătorii sinagogii, dar Biblia nu ne oferă prea multe detalii despre această scenă în Fapte 4. Cu toate acestea, pot să vă asigur că liderii religioşi au orchestrat totul să fie cu pompă şi ceremonie. Mai întâi, demnitarii, în mod solemn, şi-au luat locul pe scaunele catifelate. Apoi au urmat rudele marilor preoţi. În sfârşit, într-un moment de anticipare tăcută, marii preoţi au păşit trufaş. Toţi s-au închinat în timp ce preoţii treceau pe alături, mergând cu aroganţă prin sală până la scaunul de judecată.

Toate acestea aveau scopul de a-i intimida pe Petru şi Ioan. Dar ucenicii n-au fost intimidaţi deloc. Ei fuseseră cu Isus prea mult timp. Mi-l imaginez pe Petru gândindu-se: „Să se înceapă odată această întrunire. Daţi-mi doar amvonul şi eliberaţi-mă. Am un cuvânt de la Dumnezeu pentru această adunare. Îţi mulţumesc, Isus, pentru că-mi permiţi să predic Numele Tău acestor oameni care merg împotriva lui Cristos.” Fapte 4:8 încep cu: „Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt...” şi aceasta îmi sugerează faptul că el nu avea de gând să citească o prelegere. Petru era un om nebun după Isus şi plin de Duhul Sfânt.

Slujitorii lui Dumnezeu sunt în siguranţă în identitatea lor în Cristos şi ei stau încrezători în neprihănirea lui Isus. De aceea, ei nu au nimic de ascuns; ei pot sta în faţa oricui cu o conştiinţă curată.

ACEŞTI OAMENI AU FOST CU ISUS

2011-02-08T03:00:00.000+02:00

În Fapte 3 îi găsim pe Petru şi Ioan mergând la templu pentru a se închina. Chiar lângă poarta templului se afla un cerşetor care fusese olog de la naştere. Acest bărbat niciodată nu făcuse vreun pas în viaţa lui. Atunci când el i-a văzut pe Petru şi Ioan el le-a cerut milostenie. Petru i-a răspuns: „Argint şi aur n-am, dar ce am, îţi dau” (Fapte 3:6). Apoi Petru s-a rugat pentru cerşetor spunând: „În Numele lui Isus Cristos din Nazaret, scoală-te şi umblă” (3:6). Îndată bărbatul a fost vindecat! Într-o bucurie totală el a început să alerge prin templu, sărind şi strigând: „Isus m-a vindecat!”

Toţi cei din templu s-au minunat la vederea acestui lucru, deoarece ei l-au recunoscut în acel om pe olog. Atunci când Petru şi Ioan au văzut mulţimile adunându-se ei au început să predice despre Cristos. Mii au fost salvaţi. Cu toate acestea, în timp ce Petru şi Ioan predicau, conducătorii sinagogii „au venit la ei foarte necăjiţi” (Fapte 4:1-2). Aceşti oameni suspuşi şi puternici i-au întrebat pe ucenici: „Cu ce putere, sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?” (4:7). Petru a primit îndrăzneală de la Duhul Sfânt. El le-a răspuns conducătorilor: „Numele lui este Isus Cristos din Nazaret, omul pe care l-aţi răstignit acum trei săptămâni în urmă. Dumnezeu l-a înviat din morţi. Iar acum El este puterea care l-a vindecat pe acest bărbat. Nimeni nu poate fi mântuit în nici un alt nume. Veţi fi pierduţi dacă nu veţi chema numele lui Cristos” (vezi 4:10-12).

Conducătorii au rămas uluiţi. Scriptura spune: „S-au mirat [i-au admirat]; şi au priceput că fuseseră cu Isus” (4:13). Cuvântul au priceput provine de la un cuvânt rădăcină care înseamnă „cunoscut printr-un semn distinctiv.”

Care a fost acest semn care i-a diferenţiat pe Petru şi Ioan? Era prezenţa lui Isus. Ei aveau asemănarea cu Cristos şi Duhul Lui.

Cei care petrec timp cu Isus nu se pot sătura de El. Inimile lor caută, în continuu, să-L cunoască pe Stăpânul lor mai bine, să se apropie de El, să crească în cunoaşterea căilor Lui. Pavel afirmă: „Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Cristos” (Efeseni 4:7; vezi de asemenea Romani 12:3). Despre care măsură vorbeşte Pavel? Aceasta înseamnă o cantitate limitată. Cu alte cuvinte, noi toţi am primit o anumită cantitată a cunoştinţei mântuitoare a lui Cristos.

Pentru unii credincioşi măsura iniţială este tot ce-şi doresc ei. Ei doresc să-L cunoască pe Isus doar atât ca să scape de judecată, să se simtă ieraţi, să păstreze o bună reputaţie, să îndure o oră de biserică în fiecare duminică. Astfel de oameni sunt într-o „stare de păstrare.” Ei vin la Isus doar cu cerinţe deşarte.

Pavel a dorit următoarele pentru fiecare credincios: „Şi El a dat pe unii apostoli... prooroci.... evanghelişti...păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor.... până vom ajunge toţi la unirea.... cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Cristos; ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire; ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Cristos” (Efeseni 4:11-15).

Pavel spunea: „Dumnezeu a dat aceste daruri spirituale pentru ca voi să fiţi umpluţi cu Duhul lui Cristos. Acest lucru este crucial, deoarece vor veni înşelători ca să vă fure credinţa. Dacă sunteţi înrădăcinaţi în Cristos şi creşteţi în El, nici o doctrină înşelătoare nu vă va dezechilibra. Iar singura cale de a ajunge la o astfel de maturitate este de a-L dori tot mai mult pe Isus.”

COMPANIA LUI IOSIF

2011-02-07T03:00:00.000+02:00

Iosif a avut un vis precum că viaţa lui avea să fie folosită cu putere de Dumnezeu. Dar acea viziune părea un vis neîmplinit după ce fraţii lui geloşi l-au vândut în robie. Anii următori ai vieţii lui Iosif au fost marcaţi de încercări şi nedreptate. Apoi, atunci când Iosif părea că se ridică pe picioare, el este acuzat de încercare de viol şi este trimis la închisoare.

Cu toate acestea, Dumnezeu veghea asupra vieţii lui Iosif. În cele din urmă, după ani de zile de învălmăşeală, Iosif a sfârşit slujind în casa lui Faraon. Până la urmă, Faraon l-a numit pe Iosif cârmuitor asupra întregului Egipt.

Preaiubiţilor, în acest fel lucrează Dumnezeu; El pregătea un om pentru a salva o rămăşiţă. Într-adevăr, în fiecare generaţie, Domnul ridică o Companie Iosif. El îi trece pe aceşti slujitori devotaţi prin ani de necazuri şi încercări, pentru a dovedi şi întări credinţa lor.

Ce înseamnă acest lucru? Scriptura spune că aceasta este ceea ce a îndurat Iosif: „Le-a trimis înainte pe un om; Iosif a fost vândut ca rob. I-au strând picioarele în lanţuri, l-au pus în fiare, până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el, şi până când l-a încercat Cuvântul Domnului” (Psalmul 105: 17-19).

Astăzi, de asemenea, Domnul are o Companie Iosif. Aceştia sunt bărbaţi şi femei evlavioşi de care El S-a atins şi i-a chemat. Ei nu caută faimă sau bogăţie. Tot ceea ce-şi doresc ei este să trăiască şi să moară împlinind chemarea pe care Dumnezeu le-a făcut-o lor. Iar Domnul a promis că vieţile lor vor avea valoare pentru împărăţia Lui.

Iosif le-a spus fraţilor săi: „Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânţa vie în ţară, şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire. Aşa că nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu; El m-a făcut ca un tată al lui Faraon, stăpân peste toată casa lui, şi cârmuitorul întregii ţări a Egiptului” (Geneza 45: 7-8).

Iosif putea să privească în urmă la anii săi de suferinţă şi încercare şi să mărturisească: „Dumnezeu m-a trimis în această călătorie. El a avut un scop în faptul că m-a trecut prin toate aceste încercări. Acum văd că tot ce am îndurat m-a condus până în acest moment. Fraţilor, Domnul m-a pregătit pentru a vă sluji vouă. El a orchestrat toate aceste lucruri pentru a vă aduce sub harul Său protector aşa cum a făcut cu mine.”

Ce revelaţie incredibilă pentru Iosif. Cu toate acestea, care este lecţia aici pentru poporul lui Dumnezeu astăzi? Este următoarea: Domnul nostru ne-a păzit în trecut şi ne va păzi în zilele care ne stau în faţă. Iar cel mai important lucru din toate este că El are un scop veşnic în spatele tuturor lucrurilor. El te-a păzit deoarece are un scop pentru tine. El ţi-a pregătit o lucrare divină în faţă. Numai un credincios încercat, testat şi dovedit o poate realiza.

Astăzi nu sunt vremurile unei credinţe timide. Este timpul când fiecare creştin care a trecut prin mari încercări trebuie să păşească înainte. Capitanul nostru ne cheamă să ne ridicăm în mijlocul unei societăţi îngrozite şi să ne angajăm în „credinţa cu putere.” Noi trebuie să facem Declaraţia lui Iosif: „Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră....ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire” (Geneza 45:7).

PĂZIŢI PENTRU UN SCOP

2011-02-04T03:00:00.000+02:00

David s-a rugat: „Păzeşte-mă, Dumnezeule, căci în Tine mă încred” (Psalmul 16:1). Cuvântul în ebraică pe care-l foloseşte David în acest verset pentru păzeşte este plin de semnificaţie. El spune, în esenţă: „Pune un zid în jurul meu, un zid de spini protectori. Protejează-mă şi păzeşte-mă. Veghează asupra fiecărei mişcări de-a mea, la sosirea şi plecarea mea.”

David credea pe deplin că Dumnezeu îl păzeşte pe сel neprihănit. Iar Scriptura spune că David era ajutat şi păzit în toate căile sale. Acest om binecuvântat afirma: „Iată că nu dormitează, nici nu doarme Cel ce păzeşte pe Israel. Domnul este Păzitorul tău, Domnul este umbra ta pe mâna ta cea dreaptă. De aceea, nu te va bate soarele ziua, nici luna noaptea. Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul” (Psalmul 121: 4-7).

Acelaşi cuvânt în ebraică pentru păzeşte apare şi în acest pasaj. Din nou David vorbeşte despre zidul divin al lui Dumnezeu, zidul supranatural de protecţie. El, de asemenea, ne asigură: „Dumnezeu îşi are privirea îndreptată asupra ta oriunde ai merge.”

Într-adevăr, Domnul este cu noi în toate locurile: la serviciu, la biserică, la cumpărături. El este cu noi în maşinile noastre, în autobuze, în metrouri. Şi tot timpul David spune că Dumnezeu ne păzeşte de orice rău. Pe scurt, Dumnezeul nostru supraveghează orice loc. El a promis să înlăture orice armă posibilă făurită împotriva copiilor Săi.

Pas cu pas, Dumnezeul nostru S-a dovedit a fi păzitorul poporului Său. Totuşi, pentru ce scop? De ce Domnul doreşte atât de mult să ne păzească? Găsim un indiciu în cuvintele lui Moise: „Domnul ne-a poruncit atunci să împlinim toate aceste legi şi să ne temem de Domnul, Dumnezel nostru, ca să fim totdeauna fericiţi, şi să ne ţină în viaţă, cum face astăzi” (Deuteronom 6:24). Moise spune că Dumnezeu le-a dat poruncile dintr-un singur motiv: pentru a-i păzi şi a-i ţine în viaţă. Dar pentru ce? Din acelaşi motiv că Dumnezeu doreşte să ne salveze şi să ne protejeze.

Gândiţi-vă la toate căile prin care Dumnezeu a păzit pe poporul Său ales, Israel. El i-a protejat de cele zece urgii din Egipt. El i-a eliberat de armata lui Faraon la Marea Roşie. El i-a vindecat de muşcăturile mortale ale şerpilor din pustiu. Iar poporul a mărturisit despre puterea ocrotitoare a lui Dumnezeu copiilor şi nepoţilor lor: „Domnul ne-a eliberat de toţi duşmanii noştri. El ne-a dat hrană şi apă şi a păstrat hainele noastre de la uzare. El a păzit pe Israel prin toate.”

Dar aceasta a fost tot în ceea ce priveşte mărturia lui Israel? Au fost aceşti oameni păziţi şi protejaţi doar ca să sfârşească murind în pustiu? Moise a spus: ”ne-a scos de acolo, ca să ne aducă în ţara pe care jurase părinţilor noştri că o va da” (Deuteronom 6:23). Moise îi spunea lui Israel: „Priviţi la toate căile miraculoase prin care Dumnezeu v-a scos din robie. Pentru ce credeţi că a făcut El acest lucru? De ce credeţi că El v-a ales şi v-a făcut deosebiţi de la temelia acestei lumi? De ce v-a eliberat el din robie? De ce v-a binecuvântat atunci când meritaţi să fiţi abandonaţi?”

Domnul te-a păzit pentru ca să te poate duce într-un anumit loc. El doreşte să realizeze ceva în viaţa ta dincolo de toate minunile. Domnul i-a păzit pe israeliţi şi a pus un zid în jurul lor cu un anumit scop: de a-i aduce într-un loc în care ei să fie utili. El i-a condus spre Ţara Promisă, un loc al destinului.

A MURI ESTE UN CÂSTIG?

2011-02-02T03:00:00.000+02:00

Pavel a spus: “Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig” (Filipeni 1:21). Acest fel de discutie este absolut strãin, impropriu, pentru vocabularul nostru modern spiritual. Lãudãm asa de mult viata, încât dorinta noastrã de pleca spre a fi cu Domnul este foarte micã.

Pavel a mai spus: “Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine; (Filipeni 1:23). Totusi, de dragul lucrãrii de zidire, de întãrire a celor ce veneau la Hristos, el a concluzionat cã totusi e mai bine sã "rãmânã în carcasã, în trup". Sau, cum a zis el "sã trãiesc în trup”.

Era Pavel morbid, macabru? Avea el vreo fixatie nesãnãtoasã în ce priveste moartea? A arãtat Pavel lipsã de respect pentru viata cu care l-a binecuvântat Dumnezeu? Absolut, nu! Ci Pavel a trãit viata din belsug. Pentru el, viata era un dar, iar el l-a folosit bine, luptând lupta cea bunã. El a înfrânt frica de “boldul mortii" iar acum putea sã spunã: "Este mai bine a muri si a fi cu Domnul decât a rãmâne în trup".

Acei ce mor în Domnul sunt câstigãtorii, cei ce inving; pe când noi, cei care rãmânem, suntem cei în pierdere. Nu moartea este ultimul remediu: învierea din morti este! Moartea este trecerea, si uneori acea trecere poate fi dureroasã. Indiferent câtã durere si suferintã experimenteazã aceste trupuri, nici nu poate fi comparat cu gloria de nespus care asteaptã pe aceia care îndurã trecerea.

Orice mesaj despre moarte ne deranjeazã. Încercãm sã ignorãm chiar si numai gândul la aceasta. Ba încã, îi suspectãm pe cei ce discutã despre asa ceva de a fi morbizi. Din când în când mai vorbim despre cum o fi raiul, dar cel mai adesea subiectul referitor la moarte este tabu.

Cât de diferiti erau cei dintâi crestini! Pavel a vorbit destul de mult despre moarte. De fapt, despre reînvierea noastrã, învierea noastrã din morti, gãsim referire în Noul Testament ca fiind “binecuvântata noastrã nãdejde". Dar în zilele noastre, moartea este considerata un intrus care ne rupe de viata bunã cu care ne-am obisnuit. Asa ne-am umplut vietile cu lucruri materiale cã suntem bãgati pânã la gat în viatã. Lumea ne-a prins în cursa materialismului. Nici mãcar nu suferim gândul cã într-o bunã zi am putea lãsa casele noastre frumoase, lucrurile noastre scumpe, cei pe care-i îi iubim asa de tare. Parcã ne-am gândi: “Sã mor tocmai acum ar fi o pierdere asa mare, ar fi asa pãcat! Îl iubesc pe Domnul, dar.. am si eu nevoie de timp sã mã bucur de casa mea”. Sau “Eu sunt mãritatã!” Sau “Vreau sã mã mai bucur si eu de viata de burlac”. Îmi mai trebuie ceva timp!

Ati observat cã se discutã foarte putin, în zilele noastre, despre rai, sau despre a lãsa aceasta lume în urmã? În schimb, suntem bombardati cu mesaje despre cum sã folosim credinta spre a obtine cât mai multe lucruri. Ce concept ciuntit despre scopul etern al lui Dumnezeu! Nu-i de mirare cã asa de multi crestini sunt înspãimântati de gândul la moarte. Adevãrul este cã suntem departe de a întelege chemarea lui Hristos de a lãsa lumea si complicatiile ei. El ne cheamã sã venim, gata sã ne dãm viata, sã murim fãrã a ne construi adevãrate monumente funerare si fãrã a ne îngrijora cum ar trebui sã-si aducã lumea aminte de noi.

Isus nu a lãsat nici o autobiografie, nici un sediu general, nici o universitate sau colegiu biblic. N-a lãsat nimic care sã perpetueze memoria Sa. Doar pâinea si vinul.

LECŢIA FIULUI RISIPITOR

2011-02-01T03:00:00.000+02:00

Biblia spune: “Şi s-a sculat, şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut, şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, şi l-a sărutat mult” (Luca 15:20).

Cred că fiul risipitor a venit acasã din cauza vremurilor trecute, când era în casa tatãlui sãu. Acest tânãr cunostea caracterul tatãlui sãu – si se pare că el fusese foarte iubit de acesta. Trebuie că stia că dacã s-ar fi s-ar întoarce, el nu va fi ocãrât sau condamnat pentru pãcatele sale.

Observati cum tatãl fiului risipitor l-a primit în acea stare jalnicã în care se gasea. Tânãrul intetiona sã-si cearã iertare din inimã tãtalui sãu. Totusi, când a dat cu ochii de tatãl sãu, nici n-a apucat sã se mãrturiseascã la el, cãci tatãl sãu i-a iesit înainte, alergând sã-l îmbrãtizeze.

Tânãrul abia dacã a apucat sã scoatã câteva vorbe din ceea ce voia sã spunã: “Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.'”(v. 21). Dar tatãl sãu n-a mai asteptat sã termine. Pentru el, pãcatul tânãrului fusese deja rezolvat. In loc de rãspuns, tatãl avea sã dea niste ordine robilor sãi: "Aduceţi repede o mantie pentru fiul meu si puneţi-i un inel pe deget. Pregãtiti un ospãt, pentru cã trebuie sã sãrbãtorim. Cu totii sã ne inveselim, cãci fiul meu este acasã!" El cunostea inima fiului sãu. El stia cã fiului îi pãrea rãu cu adevãrat, se cãia din inimã de cele ce fãcuse.

Nu pãcatul era problema acestui tatã. Singura problemã pe care o avea în minte era dragostea. El voia ca bãiatul sãu sã stie cã fusese acceptat, chiar mai inainte sã apuce sã rosteascã mãrturisirea. Si acesta este lucrul pe care Dumnezeu vrea sã ni-l facã clar nouã: “Dragostea Sa depãseste, este mai mare decât toate pãcatele noastre. "Nu vezi tu cã bunatatea lui Dumnezeu te îndeamnã la pocãinţã?" (Romani 2:4).

TAIE-LE

2011-01-31T03:00:00.000+02:00

“Isus a spus ucenicilor Săi: “Acum, dacă mâna ta sau piciorul tău te face să cazi în păcat, taie-le şi leapădă-le de la tine. Este mai bine pentru tine să intri în viaţă şchiop sau ciung, decât să ai două mâini sau două picioare, şi să fii aruncat în focul veşnic” (Matei 18:8).

Isus începe aceastã propozitie cu cuvântul Acum, însemnând aici, "în lumina celor spuse”. El leagă afirmatia Sa de întreg contextul lectiei despre care vorbise cu privire la asimilarea faptelor fată de cruce, a lucrării pe care o produc faptele, prin comparatie cu lucrarea făcută de Hristos la cruce. Asa cã, atunci când afirmă aici "dacă mâna ta sau piciorul sau ochiul, te fac să cazi în păcat," el se referă la faptul că, crucea, prin lucrarea de la cruce, vine împotriva firii.

Când Isus spune, "smulge-le, taie-le” le vorbeste evreilor care ascultau, mai întâi despre faptul ca se încredeau, se bizuiau, pe faptele lor proprii. Mâna, piciorul sau ochiul toate reprezintã carnea, firea - instrumente ale independentei, cu care omul merge pe calea sa proprie, bazându-se pe propria vointã, crezând cã prin efort uman, prin efortul sãu, va scãpa de ceea ce îl leagã de pãcat. Hristos îi spune unei asemenea persoane: “ochiul tãu este concentrat pe un lucru gresit. Ochiul tãu priveste la propria ta abilitate si putere, pui eul tãu ca fiind cel ce poate toate acestea. În consecintã, smulge-l, scapã de ochiul tãu. Trebuie sã-ti eliberezi corpul, mintea si inima de tot felul acesta de a vedea lururile. Renuntã la el, îndepãrteazã-l. Taie toatã acea sperantã de a oferi lui Dumnezeu ceva precum meritul tãu propriu sau bunãtatea ta. Pofta si ceea ce te face să cazi în păcat trebuie indepãrtat, tãiat... dar nu de mâinile tale! Este lucrarea Duhului!

“Apoi pur si simplu vino, aleargã în bratele Mele. Smereste-te ca un copil, îmbrãtisând izbânda Mea la cruce. Predã-ti viata în totalã devotiune si dependentã de Mine. Datoritã lucrãrii Mele la Calvar, tu nu-ti mai apartii. Eu te-am rãscumpãrat. Duhul Meu este ce va face lucrarea de sfintenie în tine, pe care Eu o cer!”

NU-ŢI POT VORBI… DACÃ NU…

2011-01-28T03:00:00.000+02:00

Din pãcate, un mare numãr de crestini nu cunosc vocea, glasul lui Dumnezeu. La unii trec luni, ba chiar ani, fãrã sã audã un cuvânt intim de la Domnul în omul dinlãuntru. Vai, Dumnezeu le-a vorbit la un moment dat. Dar de-a lungul timpului, ei au învãtat sã reducã la tãcere vocea Sa în inimile lor. Altii au fost întorsi vãzând atât de multa ignorantã printre aceia care sunt de pãrere cã fiecare cuvânt care le trece prin minte este divin. Asemenea oameni se laudã zicând “Dumnezeu mi-a spus"... si totusi “cuvântul" pe care ei îl aud vorbindu-le este doar firea lor doritoare.

Dacã vrei sã cunosti si sã auzi glasul lui Dumnezeu în zilele ce-ti stau în fatã, fii gata sã accepti ca El sã-ti vorbeascã despre curãtire, mai înainte de a-ti spune încotro s-o iei. Multi crestini doresc ca Dumnezeu sã le spunã cum sã pãstreze în continuare ce au câstigat pânã acum, cum sã-si întretinã familia, cum sã-si mentinã afacerea sau cariera pe linia de plutire. Dar adevãrul este cã, înainte ca Dumnezeu sã ne dea un cuvânt de directionare, sã ne spunã în ce directie s-o apucãm în oricare dintre aceste probleme, El ne vorbeste despre poruncile Sale.

“Vă poruncesc aceste lucruri, ca să vă iubiţi unii pe alţii” (Ioan 15:17). Dumnezeu va sta de vorbã cu tine mai întâi despre actiunile tale, despre comportamentul tãu de acasã, fatã de sotia (sau sotul) si / sau copilul tãu (sau copiii tãi) - despre predispozitia ta de a fi iute la mânie, sau despre invidia ta, sau despre spiritul tãu neiertãtor. O sã-ti scoatã la ivealã fiecare lucru ascuns, tainic, din viata ta - si cu iubire îti va spune: "Vreau sã fiu sfãtuitorul tãu, consilierul tãu, îndrumãtorul tãu, protectorul tãu, cel care îti da ceea ce ai nevoie. Vreau sã merg cu tine mânã-n mânã cu tine prin fiecare încercare si greutate. si vreau sã-ti dau trecere, sã te binecuvântez si sã te pãstrez cu Duhul Meu.

Dar mai întâi, trebuie sã fii sincer cu Mine cu privire la acei “idoli” tainici din inima ta. Chiar acum tu te tii strâns de ei - dar trebuie sã le dai drumul, sã renunti la ei! Pur si simplu nu putem sã mergem împreunã dacã nu suntem în consens, dacã nu ne punem de acord asupra acestor probleme din inima ta!"

CUNOASTE GLASUL DOMNULUI!

2011-01-27T03:00:00.001+02:00

Dumnezeu doreste ca noi sã stim cã indiferent cât de grea va deveni situatia pentru noi, El va da ajutor celui ce se va încrede în El – prin puterea acelei voci blânde, soptite, care vorbeste zilnic omului dinlãuntru: vocea Sa.

Aceasta este confirmat si de profetul Isaia: “Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: ,Iată drumul, mergeţi pe el!' Când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga. (Isaia 30:21). Trebuie sã întelegi, Isaia a adresat acest cuvânt lui Israel în cele mai rele timpuri cu putintã. Poporul era sub judecatã, în ruinã absolutã, când toate se duceau în jos, de râpã. Si tocmai atunci Isaia spune conducãtorilor Israelului: "Întoarceti-vã la Domnul acum! El doreste sã vã dea un cuvânt de directionare - sã vã vorbeascã, spunând: 'Mergi în directia aceasta, apoi în directia aceea, iatã drumul...” Dar ei nici gând sã asculte! S-au decis sã se întoarcã în Egipt ca sã gãseascã scãpare acolo! Credeau cã se pot baza pe carele si caii Egiptenilor, pe proviziile de-acolo, ca sã iasã din dificultãti.

Si totusi, Dumnezeu n-a îngãduit judecata Sa peste Israel în acel moment. Mai degrabã, El a decis sã astepte cu rãbdare pânã când li s-a dus la fund fiecare plan. El a spus: "Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi, şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept! (v. 18). Bineînteles, totul a esuat, si lucrurile au devenit din ce în ce mai rele pentru popor. În cele din urmã, când toate schemele lor au dat gres, Dumnezeu a spus poporului: "Acum, lãsati-Mã pe Mine sã preiau situatia sub control! Deschideti-vã urechile, iar Eu vã voi vorbi. Eu stiu calea de iesire, si vã voi dirija. Eu vreau sã vã îndrum fiecare miscare, spre dreapta ori spre stânga, sã vã dau izbavire. Vã voi conduce cu glasul Meu – vorbindu-vã, spunându-vã ce sã faceti, pânã la ultimul amãnunt!"

Ceea ce conteazã – ba chiar este de o importantã vitalã - este ca tu sã ajungi sã cunosti vocea, glasul lui Dumnezeu. El a spus clar: "Oile Mele cunosc glasul Meu”. Existã multe voci în lume astãzi – voci puternice, poruncitoare. Dar mai este si vocea aceea blândã, soptitã, a Domnului care poate fi cunoscutã, auzitã de toti aceia care se încred în ceea ce a spus Isus.

CINE S-AR FI GÂNDIT LA ACEST PLAN DE SUPRAVIEŢUIRE

2011-01-26T03:00:00.000+02:00

“Şi cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie, cu aceste vorbe: “Pleacă de aici, îndreaptă-te spre răsărit, şi ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului”(I Imparati 17:2–3).

Când Ilie privea înainte, spre criza ce avea sã vinã, lucrurile trebuie sã-i fi pãrut absolut disperate. Dar Dumnezeu avea în vedere un plan de supravietuire precis, pentru robul Sãu credincios. El l-a instruit pe profet: “Du-te la est de Raul Iordan, si acolo vei gãsi pârâul Cherit, un mic pârâias ce se revarsã în Iordan. Vei primi toatã apa de bãut de care ai nevoie, de la acel pârâias. Ba mai mult, am avut grijã sã-ti fie adusã hranã zilnicã, prin mesagerii Mei, corbii!”

Nici într-un million de ani nu i-ar fi putut trece prin cap cuiva vreodatã acest plan de supravietuire, nu-i asa? Cum putea Ilie vreodatã sã-si imagineze mãcar cã avea sã fie directionat spre un pârâias ascuns care avea sã-i dea apã de bãut, când nu era nimic decât secetã peste tot? De unde putea el sã-si inchipuie cã portia sa zilnicã de pâine îi va fi adusã de pãsãri lacome care mâncau orice de peste tot pe unde-si afundau ciocurile?

Mai târziu, vremurile au devenit chiar mai grele pentru Ilie, pentru cã pârâul, în cele din urmã, a secat. Dar Dumnezeu a intervenit din nou, dând proorocului alt cuvânt proaspãt de directionare. Domnul a spus (v. 9) “Scoală-te, du-te la Sarepta care ţine de Sidon, şi rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.” Iarãsi trebuie sã întreb: Cum putea cineva vreodatã sã se gândeascã la o vãduvã sãracã, în mijlocul unei perioade de depresie, cã va putea hrãni un bãrbat zile întregi, sãptãmâni, ba chiar luni? Dar cert este cã Dumnezeu foloseste cele mai de dispretuit, cele mai neânsemnate lucruri ale lumii spre slava Sa. Si cã i-a spus lui Ilie: “Dacã te vei duce la ea si vei face ce spun Eu, vei supravietui. Ascultã-Mã – acordã atentie instructiunilor Mele - si vei face faţã!”

Dovada, confirmarea, este coplesitoare: Dumnezeu - sfãtuitorul nostru, consilierul si expertul nostru într-ale supravietuirii - are un plan detaliat pentru fiecare din copiii Sãi, pentru a ne ajuta sã înfruntãm chiar si cele mai grele vremuri!

NU SUNTEM FÃRÃ DE NÃDEJDE

2011-01-06T03:00:00.000+02:00

Noi care cunoastem neprihãnirea lui Hristos, nu trebuie sã trãim precum cei care sunt fãrã de nãdejde. Noi am fost binecuvântati atât cu dragostea cât si cu frica de Dumnezeu. Iar voia Sa pentru noi în momentele cele mai întunecoase si teribile este sã putem sã ne bucurãm în El. Chiar când vedem ca are loc judecata chiar lânga noi, noi sã cântãm si sã strigãm la Domnul, nu pentru cã a venit judecata, ci în ciuda ei, în ciuda conditiilor extreme.

Isaia 51:11 începe cu cuvântul Astfel, însemnând “în lumina celor ce tocmai am spus”. Dar ce tocmai a spus Dumnezeu aici? El a amintit poporului Sãu cã El a: “croit în adâncimile mării, un drum pentru trecerea celor răscumpăraţi” (Isaia 51:10), însemnând “Eu sunt acelasi, sunt Domnul, Cel Îmbãtranit de Zile, cel ce încã face minuni. Iar bratul Meu este încã tare, ca sã vã scape”.

Asadar, ce doreste Dumnezeu ca poporul Sãu sã stie, în lumina acestui adevãr? El spune totul într-un singur verset, Isaia 51: 11:

• “Astfel cei răscumpăraţi de Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cântări de biruinţă”. Cu alte cuvinte: “Voi avea un popor care se va întoarce la Mine încrezându-se în Mine, va veni cu credintã si cu încredere. Ei nu se vor mai uita la conditiile din jurul lor. Ci vor avea din nou un cântec de bucurie."

• “Şi o bucurie veşnică le va încununa capul”. Bucuria pe care poporul lui Dumnezeu o va experimenta nu va fi doar asa, pentru o Duminică dimineata, sau o saptamână sau o lună. Ci va dura, va tine de-a lungul anilor; prin greutăti, chiar până la sfârsit.

• “Îi va apuca veselia şi bucuria”. Dumnezeu a privit peste veacuri si a spus: “Poporul Meu va avea bucurie, va intra în aceastã bucurie, vor fi în posesia ei. Poporul Meu Va pãstra aceastã bucurie, va rãmâne în ei”.

• “Durerea şi gemetele vor fugi”. Aceasta nu înseamnã cã toatã suferinta noastrã se va sfârsi. Ci înseamnã cã încrederea noastrã în Domnul ne va pune mai presus de fiecare durere si încercare. Asemenea lucruri nu ne vor putea fura veselia si bucuria noastrã în Hristos.

CUNOSCÂNDU-L PE TATÃL

2011-01-05T03:00:00.000+02:00

Eu cred cã ai nostri copii naturali ajung sã cunoascã natura si caracterul nostru fatã de ei mai ales în perioadele lor de crizã. Când se gãsesc în mijlocul durerii, suferintei si nevoii, ei recunosc grija noastrã adâncã si faptul cã chiar ne doare de ei. Când copiii mei au crescut, n-a trebuit sã le tin predici despre felul cum sunt eu, cum mã port eu fatã de ei. N-a trebuit niciodatã sã le spun: "Sunt tatãl vostru: sunt rãbdãtor, amabil, plin de milã si bunatate fatã de voi. Am milã de voi, fiind gata sã vã iert mereu". Ar fi fost chiar ridicol pentru mine sã mã apuc sã proclam asa ceva. De ce? Copiii mei au aflat ei însisi dragostea mea pentru ei când au trecut prin diverse momente de crizã. Iar acum, când sunt la casa lor si au copii la randul lor, fiii mei si fiicele mele experimenteazã un nou fel în care mã cunosc, pe mãsurã ce trec printr-un set întreg de experiente. Ba aflã chiar mai mult despre mine datoritã felului în care mã port cu ei acum, când se confrunta cu noile nevoi din viata lor.

Tot astfel este si cu noi, când ajungem sã îL cunoastem pe Tatãl nostru ceresc. Din vremea lui Adam si pânã la crucea lui Hristos, Domnul a dat poporului Sãu o crestere a revelatiei caracterului Sãu. Dar n-a fãcut aceasta pur si simplu proclamând cine este El. N-a încercat sã se reveleze anuntând: “Urmatoarele nume descriu felul meu de a fi. Acum, mergeti si aflati acestea, si-asa veti descoperi cine sunt".

Denumirile în limba evreiascã (numele) Domnului semnificã, descriu într-adevar slava minunatã a ceea ce este si face Domnul. Totusi, Dumnezeu a dezvãluit poporului Sãu aceste aspecte ale naturii Sale fãcând pentru ei tocmai ceea ce a proclamat cã este El. El a vãzut nevoile copiilor Sãi, a prevãzut strategia vrãjmasului împotriva lor, si a intervenit în mod supranatural pentru ei.

Vã îndemn sã vã apropiati, sã-L cunoasteti pe Tatãl vostru ceresc încet-încet, cu consecventã, din inimã. Cereti Duhului Sfant sã v-aducã aminte multe aspecte ale ajutorului ceresc pe care Dumnezeu vi l-a dat în clipele cand ati avut nevoie. Apoi cereti-I Duhului Sfant sã descopere inimii voastre cu adevarat cine este “EU SUNT”, cine este Dumnezeu, care este tot ceea ce aveti nevoie, în toata vremea.

CEL MAI MARE TEST DIN TOATE

2011-01-04T03:00:00.000+02:00

“Moise şi-a întins mâna spre mare. Şi Domnul a pus marea în mişcare printr-un vânt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat marea, şi apele s-au despărţit în două” (Exodus 14:21).

Înaintea israelitilor se aflla o cale care urma sã îi ducã cãtre sigurantã. În acest moment crucial, Dumnezeu a vrut ca poporul Sãu sã priveascã la acele ziduri si sã se increadã cã El avea sã retinã apele pânã ce ei ar fi ajuns în sigurantã de cealaltã parte. Mai simplu spus, Dumnezeu voia ca poporul Sãu sã aibe asa o credintã încât sã declare, prin credinta lor "Acela care a început aceastã minune pentru noi o va duce la bun sfârsit. Ne-a dovedit deja cã El este credincios.

“Când privim înapoi, vedem cã toate acele temeri ale noastre s-au risipit. N-ar fi trebuit sã ne înfricosãm când i-am vãzut pe egipteni venind. Dumnezeu a ridicat un zid supranatural de întuneric ca sã ne protejeze de ei, si n-ar fi trebuit sã ne temem de amenintãrile pe care le-au tot trimis toatã noaptea. Tot timpul, Dumnezeu ne-a dat luminã sã strãluceascã, în timp ce vrãjmasii nostri erau orbiti de întuneric. S-au risipit si temerile noastre cu privire la acele vânturi aprige, când în tot acel timp Dumnezeu le folosea spre a ne pregãti nouã un drum de biruintã, o cale de scãpare.

Vedem acum cã Dumnezeu vrea sã ne facã numai bine. Am vãzut puterea si slava Sa în sprijinul nostru. Iar acum suntem hotãrâti sã nu mai trãim în fricã. Nu mai conteaza pentru noi dacã acele ziduri de apã s-ar prãbusi. Trãim sau murim, noi suntem ai Domnului”.

Exista un motiv pentru care Dumnezeu voia acest fel de credintã pentru Israel la momentul respectiv. Ei aveau sã înfrunte o cãlãtorie prin pustiu. Aveau sã îndure privatiuni, pericole si suferintã. Astfel încât le-a spus: "Vreau ca poporul Meu sã stie cã nu voi lucra decât înspre binele lor. Nu vreau sã te teamã cã vor pieri, de fiecare datã când vor avea de înfruntat un pericol. Vreau ca poporul Meu sã nu se teamã de moarte, pentru cã ei stiu cã se pot încrede în Mine în toate lucrurile."

Un închinãtor adevãrat nu este cineva care joacã dupã ce victoria este câstigatã. Nu este persoana care cântã laude lui Dumnezeu dupã ce vrãjmasul a fost înfrânt. Aceasta au fãcut israelitii. Când Dumnezeu a despãrtit Marea Rosie, iar ei au ajuns de partea cealaltã, ei au cântat si-au jucat, lãudând pe Dumnezeu si proslãvind mãretia Sa. Si totusi, trei zile mai târziu, acesti aceiasi oameni au cârtit împotriva lui Dumnezeu, la Mara. Acestia nu erau închinãtori adevãrati –mai degrabã niste bocitori superficiali!

Un închinãtor adevãrat este cineva care a învãtat sã se încreadã în Dumnezeu la vreme de furtunã. Inchinarea acestei persoane nu stã doar în cuvintele sale, ci si în modul sãu de viatã. Lumea sa are liniste, universul sãu este în pace mereu, deoarece încrederea sa în fidelitatea, în credinciosia lui Dumnezeu este de neclintit. El nu este înspãimantat de viitor, pentru cã el nu se mai teme de moarte.

Gwen si cu mine am vãzut acest fel de credintã de nezdruncinat la Tiffany, nepoata noastrã în vârsta de doisprezece ani. Stând pe marginea patului ei, în acele ultime zile ale ei, am vãzut în ea o pace care a depãsit toatã puterea noastrã de întelegere. Ea mi-a spus: "Bunicule, vreau sã merg acasã. Eu l-am vãzut pe Isus, si El mi-a spus cã vrea ca eu sã fiu acolo. Eu chiar nu mai vreau sã fiu aici." Tiffany isi pierduse orice teamã de moarte sau de vreo pierdere.

Acesta este felul de liniste pe care Dumnezeu îl doreste pentru poporul Sãu. Este acel fel de încredere care spune precum Pavel, sau Tiffany: “Traiesc sau mor, eu sunt a(l) Domnului”. Acesta este închinãtorul adevãrat.

Mã rog ca toti aceia care citesc acest mesaj sã poatã sã spunã în mijlocul furtunii lor: "Da, poate cã economia se prãbuseste. Da, poate ca eu încã mã confrunt cu noaptea plinã de întuneric si furtunã. Dar Dumnezeu s-a dovedit pe Sine însusi fidel, credincios mie. De-ar veni orice-ar veni, orice problemã, eu voi sta linistit în dragostea Sa pentru mine."

TREI LUCRURI AI DE FÃCUT

2011-01-03T03:00:00.000+02:00

În mijlocul încercãrii lor, Dumnezeu a spus lui Israel sã facã trei lucruri: "Nu vă temeţi de nimic. Staţi pe loc. Şi veţi vedea izbăvirea lui Dumnezeu". Chemarea Sa cãtre Israel era, în esentã: “Eu voi fi Cel ce va lupta pentru voi. Voi doar sã vã pãstrati pacea. Numai fiti linistiti, si dati totul în mâinile Mele. Chiar acum, Eu lucrez în mod supranatural. Totul este sub controlul Meu. Asa cã, nu intrati în panicã. Încredeti-vã cã Eu sunt Cel ce luptã cu diavolul. Bãtãlia aceasta nu este a voastrã" (vezi Exodul 14: 13-14).

Curând s-a lãsat seara peste tabãrã. Acesta era începutul noptii întunecoase si furtunoase a lui Israel. Dar era si începutul lucrãrii supranaturale a lui Dumnezeu. El a trimis un extraordinar înger protector pentru a se interpune, a sta între poporul Sãu si dusmanul lor. Eu cred cã Dumnezeu încã trimite îngeri protectori sã tabere în jurul celor ce îL iubesc si se tem de El (vedeti Psalmul 34: 7).

Domnul a mutat si norul supranatural pe care îl dãduse Israelului spre a-l îndruma. Norul deodatã s-a mutat din partea din fatã a tabãrei lui Israel în partea din spate, apãrând Egiptenilor ca un zid întunecos, negru. Pe cealaltã parte, a taberei israelitilor, norul dãdea luminã supranaturalã, strãlucind, luminând în întuneric (vedeti Exodul 14: 20).

Chiar dacã armata lui Faraon se gãsea într-o beznã totalã, ei puteau totusi sã arunce amenintãri si minciuni. Corturile lui Israel au fost asaltate de acest bombardament de minciuni de-a lungul acelei întregi nopti de întuneric. Dar n-a contat cât de tare îi ameninta vrãjmasul: Un înger stãtea de strajã ca sã-i protejeze, si Dumnezeu promisese poporului Sãu, izbãvirea!

Sfântule dragã, dacã esti un copil rãscumpãrat de Dumnezeu prin sângele Sãu sfânt, El a pus un înger care sã se interpunã, sã stea între tine si diavol si sã lupte. Si El îti cere acelasi lucru pe care l-a cerut si lui Israel: “Nu te teme! Stai linistit! Crede în izbãvirea Mea”! Satan s-ar putea sã sufle împotriva ta orice amenintare posibilã. Dar nici mãcar o clipã în timpul noptii tale de întuneric si furtunã, vrajmasul nu te poate distruge.

Furtuna pe care Dumnezeu a stârnit-o era asa de puternicã, încât a despãrtit valurile mãrii: “un vânt dinspre răsărit… a suflat cu putere... a uscat marea, şi apele s-au despărţit în două” (14:21).

Cuvântul evreiesc folosit pentru vânt aici înseamnã "suflare violentã". Cu alte cuvinte, Dumnezeu a suflat, iar apa asa s-a congelat, de s-a facut ziduri. Locuintele-corturi ale lui Israel trebuie cã s-or fi zgâltâit zdravãn când acele torente puternice au suflat prin tabãrã. De ce a permis Dumnezeu ca Israel sã treacã printr-o întreagã noapte de furtunã, când El ar fi putut spune doar un cuvânt si elementele naturii s-ar fi potolit?!

Ce furtunã trebuie sã fi fost. Si ce moment teribil trebuie sã fi fost pentru Israel. Vã întreb: ce voia Dumnezeu în toatã povestea asta? De ce ar fi permis asa o furtunã teribilã sã continue toatã noaptea? Nu putea pur si simplu sã-i spunã lui Moise sã atingã apa cu mantia sa, si valurile sã se despartã în mod supranatural? Ce motiv posibil avea Dumnezeu de a îngãduit ca aceastã noapte groaznicã sã aibe loc?

Doar un singur motiv: Domnul avea sã facã din ei închinãtori adevãrati. Dumnezeu era la lucru tot timpul, folosind teribila furtunã spre a pregãti o cale de iesire din crizã pentru poporul Sãu. Si totusi, israelitii nu vedeau acest lucru în acel moment. Multi se ascunseserã în corturile lor, dar aceia care iesiserã, au fost martori la un spectacol de lumini de toatã splendoarea. Au avut parte si de vederea glorioasã a acelui val în ascensiune, ziduri puternice de apã ridicându-se spre a forma un drum uscat prin mare. Când poporul a vãzut aceasta, trebuie cã au strigat: “Priviti, Dumnezeu a folosit vântul spre a face o cale pentru noi. Lãudat sã fie Domnul!"

NU TE TEME DE UN PIC DE SUFERINŢĂ

2010-12-30T03:00:00.000+02:00

Învierea lui Hristos a fost precedatã de o perioadã scurtã de suferintã. Este adevãrat cã suntem muritori si cã suferim, cã existã durere si intristare.

Nu vrem sã avem parte de suferintã sau sã fim rãniti. Vrem sã avem parte de izbândã fãrã durere, prin interventie supranaturalã. “Lucreazã, Doamne”, ne rugãm, "caci eu sunt si mereu voi fi slab. Lucreazã în timp ce eu merg tot pe calea mea, fac tot ce stiu eu, asteptând o biruintã supranaturalã."

S-ar putea sã dãm vina necazurilor noastre, pe demoni. Cãutam un om al lui Dumnezeu si tragem nãdejde cã el poate alunga demonul, ca noi sã putem sã continuãm tot în felul nostru fãrã durere sau suferintã. Zis si facut! Si uite asa o ducem copãcel printr-o viatã pasnicã de biruintã. Vrem ca cineva sã-si punã mâinile peste noi si sã ne ia toatã uscãciunea, toatã neputinta. Dar nu putem avea biruintã deplinã fãrã a trece prin durere si suferintã. Priviti la pãcatul vostru. Confruntati-vã cu el. Faceti asa cum a facut Isus. Suferinta se îndurã pentru o noapte, dar câtã bucurie urmeazã întotdeauna dimineata.

Dragostea lui Dumnezeu cere o alegere. Dacã Dumnezeu în mod supranatural ne-ar scoate din fiecare luptã fãrã durere sau suferintã, n-ar mai fi toate încercãrile si toatele ispitele; dar n-ar mai fi nici libera alegere si nici încercarea ca prin foc. Ar fi doar Dumnezeu impunându-Si voia Sa peste omenire. El însã alege sã ne iasã în întampinare, în neputinta noastrã si sã ne arate cum putem avea în El o viatã nouã prin credintã.

Dumnezeu este Cel ce îngãduie adesea sã trecem prin suferinte sau chiar durere. “Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor, şi să facă ce este bine” (1 Petru 4:19).

Slavã Domnului, suferinta este întotdeauna perioada scurtã dinaintea biruintei finale! Dar “Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi” (1 Petru 5:10).

MENŢINÂND O VIAŢĂ DE RUGĂCIUNE

2010-12-29T03:00:00.000+02:00

Trebuie să menţin o viaţă de rugăciune pentru a putea depăşi uscăciunea spirituală. De ce se întâmplă aşa că nimeni dintre noi nu ne rugăm aşa cum ar trebui? Noi ştim că toate poverile noastre pot fi luate atunci când stăm în singurătate cu El. Vocea Duhului Sfânt continuă să ne cheme la rugăciune: „Vino!”

Vino la apa care potoleşte această sete a sufletului. Vino la Tatăl, care are milă de copiii Săi. Vino la Domnul vieţii, care promite să ierte fiecare păcat comis. Vino la Singurul care refuză să te condamne sau să te părăsească sau să se ascundă de tine.

S-ar putea să ne ascundem de Dumnezeu din cauza vinovăţiei şi a condamnării, dar El niciodată nu se ascunde de noi. Vino cu îndrăzneală la tronul Său de har, chiar şi atunci când ai păcătuit şi ai căzut. El îi iartă imediat pe cei care se pocăiesc cu o întristare după voia lui Dumnezeu. Nu trebuie să petreci ore şi zile în şir în remuşcări şi vină sau să-ţi câştigi singur calea înapoi la harul Său. Mergi la Tatăl, pleacă-ţi genunchii, deschide-ţi inima şi scoate la suprafaţă agonia şi durerea ta. Spune-I despre singurătatea ta, despre sentimentele tale de izolare, despre temerile şi eşecurile tale.

Încercăm totul cu excepţia rugăciunii. Citim cărţi, căutăm formule şi îndrumări. Mergem la prieteni, slujitori şi consilieri, căutând pretutudindeni un cuvânt de mângâiere sau un sfat. Căutăm mijlocitori, însă uităm de singurul Mijlocitor care are răspunsul la toate lucrurile.

Nimic nu risipeşte uscăciunea mai repede ca o oră sau două petrecute în singurătate cu Dumnezeu. Nimic nu poate lua locul rugăciunii către Tatăl în acea cămăruţă tainică şi retrasă. Aceasta este soluţia pentru fiecare vreme de uscăciune.

„Căci voi turna ape peste pământul însetat şi râuri pe pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta, şi binecuvântarea Mea peste odraslele tale” (Isaia 44:3).

TRECÂND PRIN VREMURI DE USCĂCIUNE

2010-12-28T03:00:00.000+02:00

Deşi predic la mii de oamenii, sunt timpuri în care mă simt foarte sec, departe de prezenţa caldă a lui Dumnezeu. Atunci când sunt uscat şi golit, nu am o dorinţă arzătoare de a citi Cuvântul şi puţin mă strădui să mă rog. Ştiu că credinţa mea este intactă şi dragostea mea pentru Isus este puternică şi nu am dorinţă de a gusta lucrurile acestei lumi. Doar că simt de parcă nu pot să mă apropii de Dumnezeu zile întregi, poate chiar săptămâni.

Ai văzut vreodată creştini care sunt binecuvântaţi în timp ce tu nu simţi nimic? Ei mărturisesc cu lacrimi de bucurie despre răspunsurile lui Dumnezeu la rugăciunile lor. Ei par să trăiască pe vârful muntelui de experienţe fericite în timp ce tu doar te trudeşti din greu, iubindu-L pe Isus, dar fără acel foc lăuntric.

Eu cred că toţi credincioşii adevăraţi au parte de momente de uscăciune în diferite perioade ale vieţii lor de creştini. Chiar şi Isus a simţit izolarea atunci când a strigat cu glas tare: „Tată, de ce M-ai părăsit?”

Fără apropierea de Dumnezeu nu poate exista pace. Uscăciunea poate fi oprită numai cu prospeţimea slavei Sale. Disperarea poate fi risipită doar prin încredinţarea că Dumnezeu răspunde. Focul Duhului Sfânt trebuie să încălzească mintea, trupul şi sufletul.

Sunt timpuri în care mă simt nedemn, asemenea celui mai rău păcătos, dar în ciuda acestui lucru, ştiu că El nu este departe. Aud oarecum o voce desluşită şi slabă spunându-mi: „Vino, copilul Meu. Ştiu prin ce treci tu acum. Încă te mai iubesc şi niciodată nu te voi lăsa sau părăsi. Vom înfrunta totul împreună, pentru că mai sunt încă Tatăl tău, iar tu eşti copilul Meu.” Am o flacără în mine care nu va fi înăbuşită şi ştiu că El mă va scoate din orice vreme de uscăciune.

„Căci partea Domnului, este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moştenire. El l-a găsit într-un ţinut pustiu, într-o singurătate plină de urlete înfricoşate; L-a înconjurat, l-a îngrijit, şi l-a păzit ca lumina ochiului Lui” (Deuteronom 32:9-10).

„Iată, voi face ceva nou, şi-i gata să se întâmple: să nu-l cunoaşteţi voi oare? Voi face un drum prin pustie, şi râuri în locuri secetoase. Fiarele câmpului Mă vor slăvi, şacalii şi struţii, pentru că voi da ape în pustie, şi râuri în locuri secetoase, ca să adăp pe poporul Meu, pe poporul Meu сel ales” (Isaia 43:19-20).

AI SIMŢIT TU ÎN ULTIMUL TIMP CĂ EŞTI PE CALE DE A CEDA?

2010-12-27T03:00:00.000+02:00

Un număr mare de slujitori creştini mi-au scris exprimându-şi îngrijorarea pentru enoriaşii lor care, pur şi simplu, se lasă învinşi. „Creştini buni şi oneşti sunt aşa de copleşiţi de vină şi condamnare, încât acest lucru îi duce în disperare. Atunci când ei nu pot trăi pe măsura propriilor aşteptări, atunci când ei cad înapoi în păcat, ei decid să cedeze...”

Un număr în creştere a creştinilor se află în pragul de a ceda. Puţini creştini ar îndrăzni să se gândească de a se lepăda de dragostea lor pentru Isus, dar în disperare ei, totuşi, se gândesc să se lase înfrânţi.

Unii slujitori predică astăzi în mod continuu numai numai mesaje pozitive. De ai sta să-i asculţi, fiecare creştin are parte de minuni, fiecare primeşte răspunsuri imediate la rugăciune; fiecare se simte bine, trăieşte bine, iar lumea întreagă este plină de lumină şi în culoare roză. Îmi place să aud astfel de predici, deoarece doresc cu adevărat acest lucruri buni şi sănătoase pentru poporul lui Dumnezeu. Dar nu aşa stau lucrurile pentru un mare număr de creştini foarte sinceri şi dedicaţi.

Nu este de mirare faptul că tinerii noştri se lasă înfrânţi. Ei nu pot să trăiască pe măsura imaginii create de religie, o imagine a creştinului fără griji, bogat, cu succes şi întotdeauna cu o gândire pozitivă. Lumea lor nu este aşa de ideală; ei trăiesc cu lovituri dureroase, crize de la oră la oră şi probleme de familie.

Pavel a vorbit despre necaz: „...necazul care ne-a lovit...am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai pe sus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă” (vezi 2 Corinteni 1:8).

Gândirea pozitivă nu va înlătura aceste probleme, iar „mărturisirea” faptului că aceste probleme nu există de fapt nu va schimba nimic. Care este leacul? Există două lucruri absolute care mi-au adus multă mângâiere şi ajutor.

• Dumnezeu mă iubeşte. El este un Tată iubitor care doreşte să ne ridice din slăbiciunea noastră.
• Credinţa mea este cea care-i face cea mai mare plăcere. El doreşte ca eu să am încredere în El.

VEI SUPRAVIEŢUI

2010-12-24T03:00:00.000+02:00

Fericirea nu înseamnă a trăi fără durere sau suferinţă, nu este deloc aşa. Adevărata fericire este de a învăţa cum să trăieşti fiecare zi în ciuda necazului şi a durerii. Este de a învăţa cum să te bucuri în Domnul, indiferent de ceea ce s-a întâmplat în trecut.

S-ar putea să te simţi respins şi abandonat. Credinţa ta s-ar putea să fie slăbită, iar tu să crezi că eşti doborât la pământ. S-ar putea ca durerea, lacrimile, suferinţa şi goliciunea uneori să te înghită, dar Dumnezeu continuă să fie pe tron. El continuă să fie Dumnezeu!

Convinge-te pe tine însuţi că vei supravieţui. Vei ieşi din toate acestea şi, fie că vei trăi sau vei muri, tu îi aparţii lui Dumnezeu. Viaţa continuă şi vei fi surprins cât de mult poţi să înduri cu ajutorul lui Dumnezeu.

Tu nu te poţi ajuta singur pe tine sau să opreşti durerea, însă Domnul nostru binecuvântat va veni la tine. El va pune mâna Sa iubitoare sub tine şi te va ridica să fii aşezat din nou în locurile cereşti. El te va elibera de frica de a muri şi îţi va arăta dragostea Sa nemărginită.

Priveşte în sus! Încurajează-te în Domnul. Atunci când ceaţa te înconjoară şi nu mai poţi vedea nici o cale de ieşire din dilema ta, lasă-te în braţele lui Isus şi, pur şi simplu, ai încredere în El. El va face totul! El doreşte credinţa şi încrederea ta. El doreşte ca tu să strigi cu glas tare: „Isus mă iubeşte! El este cu mine! El nu mă va lăsa! El rezolvă totul chiar acum! Eu nu voi fi descurajat! Nu voi fi învins! Nu voi fi victima lui satan! Nu-mi voi pierde minţile şi direcţia. Dumnezeu este de partea mea! Îl iubesc şi El mă iubeşte!”

La capătul tunelului se află credinţa. Iar credinţa se bazează pe următorul lucru absolut: „Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere....” (Isaia 54:17).

DUMNEZEU NU TE VA LĂSA SĂ FII ZDROBIT

2010-12-23T03:00:00.000+02:00

Aminteşte-ţi că Dumnezeu ştie exact cât de mult poţi tu să înduri şi că El nu va permite ca tu să ajungi la punctul de a ceda.

Tatăl nostru iubitor a spus: „Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda” (1 Corinteni 10:13).

Cel mai groaznic tip de blasfemie este de a gândi că Dumnezeu stă în spatele tuturor suferinţelor şi durerilor tale, că Tatăl ceresс te disciplinează, că Dumnezeu crede că tu mai ai nevoie de una sau două lovituri îngrozitoare înainte ca să fii pregătit de a primi binecuvântările Sale. Nu este aşa!

Este adevărat că Domnul îi pedepseşte pe cei pe care-i iubeşte, dar această pedeapsă este doar pentru o vreme şi nu are scopul de a ne răni. Dumnezeu nu este autorul confuziei din viaţa ta, şi nici tu nu eşti. Duşmanul încearcă să ne rănească prin alţi oameni, aşa cum a încercat să-l rănească pe Iov printr-o soţie necredincioasă.

Tatăl tău ceresc veghează asupra ta cu o privire neclătinată. Fiecare mişcare este monitorizată; fiecare lacrimă este adunată. El simte fiecare durere de-a ta şi El ştie când ai fost expus la destulă tulburare. El vine şi spune: „Destul!” Atunci când durerea ta nu te mai apropie de Domnul, dar, în schimb, începe să degradeze viaţa ta spirituală, Dumnezeu intervine. El nu va permite ca un copil credincios de-al Său să cadă din cauza a prea multor dureri şi agonii ale sufletului.

Dumnezeu te va scoate din luptă pentru puţină vreme, la timpul potrivit. El niciodată nu va permite ca durerea ta să-ţi distrugă mintea. El promite să vină la timp, să-ţi şteargă lacrimile şi să-ţi dea bucurie în locul tristeţii. Cuvântul lui Dumnezeu spune: „Seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia” (Psalmul 30:5).

DEDICAŢI DE A CĂUTA

2010-12-22T03:00:00.000+02:00

„Şi mi-am întors faţa spre Domnul Dumnezeu, ca să-L caut cu rugăciune şi cereri.... M-am rugat Domnului Dumnezeu meu, şi I-am făcut următoarea promisiune.... Pe când încă vorbeam eu, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu şi păcatul poporului meu Israel....” (Daniel 9:3, 4 şi 20). Aceştia erau oameni ai rugăciunii!

Vedeţi voi, primul angajament pe care şi l-au luat ei – de a trăi o viaţă separată – trebuia să fie susţinut de un al doilea angajament, de a-L căuta pe Dumnezeu. Într-adevăr, este imposibil de a trăi o viaţă sfântă fără a petrece mult timp pe genunchi, căutându-L pe Dumnezeu pentru puterea şi autoritatea de a trăi o astfel de viaţă.

Să nu înţelegeţi greşit, rugăciunile făcute cu fidelitate nu ne vor păzi de crize. Dimpotrivă, mai mult ca probabil că te vor aduce într-un cuptor încins şi în groapa leului. Dar rugăciunea te va pregăti să faci faţă la toate acestea cu încredere şi să devii o jerftă vie pentru Isus!

Rugăciunile lui Daniel l-au condus direct în groapa leului. Iar această încercare a venit după mulţi ani de zile de la întâmplarea cu băieţii evrei, când Daniel avea peste optzeci de ani! Aceasta ar putea să te sperie, dacă te întrebi cât va mai dura până se vor sfârşi crizele tale. Poate că te-ai gândit că ai trecut toate încercările tale „importante” după un anumit număr de ani în Domnul. Cu toate acestea, aici Dumnezeu permite ca unul din cei mai mari luptători ai rugăciunii – un om cu un duh blând şi liniştit – să înfrunte criza vieţii sale după zeci de ani de mijlocire cu credincioşie!

Preaiubite, încercarea se va sfârşi numai atunci când va veni Isus sau când vei muri în Cristos! Iată de ce rugăciunea este aşa de importantă. Poţi să ia decizia de a trăi o viaţă curată, dar această decizie este greu de urmat fără angajamentul de a-L căuta pe Dumnezeu.

NEPÂNGĂRIŢI ÎN MIJLOCUL DEGRADĂRII

2010-12-21T03:00:00.000+02:00

„Daniel s-a hotărât să nu se spurce cu bucatele alese ale împăratului şi cu vinul pe care-l bea împăratul, şi a rugat pe căpetenia famenilor dregători să nu-l silească să se spurce” (Daniel 1:8).

Cuvântul a se spurca de aici sugerează „a se elibera prin respingere.” Cu alte cuvinte, Daniel spunea: „Orice compromitere a standardelor mele îmi va fura libertatea!” Deci, Daniel a decis să mănânce numai boabe şi să bea numai apă timp de zece zile. Atunci când el i-a spus căpeteniei famenilor despre aceasta, prinţul i-a răspuns: „Tu îmi vei costa viaţa! Vei arăta bolnăvicios la sfârşitul celor zece zile. Vei slăbi la faţă, iar împăratul va observa acest lucru cu siguranţă! Ia şi mănâncă măcar puţină carne. Ai nevoie de proteine. Bea puţin vin pentru a-ţi îmbunătăţi sângele. Mănâncă câteva dulciuri pentru ca să ai energie!”

Cred că Daniel şi cei trei băieţi evrei aveau în mintea lor ceva mai mult decât doar a evita ceva necurat din punct de vedere ceremonial. Ei fuseseră luaţi prizonieri împreună cu mii de compatrioţi. Ceea ce ei văzuseră la sosirea în Babilon probabil că i-a şocat grozav. Aceasta era o societate atât de decăzută, imorală şi plină de blesteme, încât sensibilitatea spirituală a acestor patru băieţi a fost asaltată.

Astfel, cei patru au făcut un legământ. Ei şi-au spus unii altora: „Să nu îndrăznim să ne compromitem. Să nu îndrăznim să adoptăm aceste standarde morale. Ne vom separa şi ne vom disciplina în umblarea noastră de credinţă!”

Aceşti patru băieţi nu au predicat altora despre stilul lor de viaţă. Era ceva strict între ei şi Dumnezeu.

Te întreb acum: Atunci când te afli într-o criză strigi tu: „Doamne, unde eşti Tu atunci când am nevoie de Tine? Nu ai promis Tu să mă eliberezi?” Dar dacă Domnul ţi-ar spune: „Unde eşti tu atunci când am nevoie de o voce? Am nevoie de voci în aceste vremuri de imoralitate, de vase curate prin care să pot vorbi. Tu spui că doreşti ca Eu să vin în criza ta, cu toate acestea, rămâi o parte a sistemului decăzut din lume. Spune-mi, eşti tu dedicat scopurilor mele?”

TOTUL A ÎNCEPUT CU POCĂINŢA

2010-12-20T03:00:00.000+02:00

Biserica pe care o cunoaştem astăzi a început cu pocăinţa. Atunci când Petru a predicat despre Cruce la Cincizecime, mii s-a întors la Cristos. Această biserică nouă a fost formată dintr-un singur trup, incluzând toate rasele, plin de dragostea reciprocă. Viaţa sa în comun a fost marcată de evanghelie, de spiritul de sacrificiu şi chiar de martiriu.

Începutul minunat este reflectat de Cuvântul lui Dumnezeu adresat lui Ieremia: „Te sădisem ca o vie minunată şi de cel mai bun soi” (Ieremia 2:21). Cu toate acestea, următoarele cuvintele ale Domnului descriu ceea ce se întâmplă deseori cu astfel de lucrări: „Cum te-ai schimbat şi te-ai prefăcut într-o coardă de viţă sălbatică?” (2:21). Dumnezeu spunea: „Te-am sădit corect. Ai fost al Meu, purtând numele şi natura Mea. Dar acum ai degradat.”

Ce a cauzat această degradare în biserică? Aceasta este ceea ce a existat dintotdeauna şi va continua să fie – idolatria. Dumnezeu vorbeşte despre idolatrie atunci când îi spune lui Ieremia: „Poporul Meu şi-a schimbat Slava, cu ceva care nu este de nici un ajutor!” (2:11).

Majoritatea creştinilor de azi identifică un idol drept orice intervine între oamenii lui Dumnezeu şi El Însuşi. Totuşi, aceasta este numai o descriere parţială a idolatriei.

Idolatria are de a face cu o problemă mai adâncă a inimii. Idolul numărul unu printre oamenii lui Dumnezeu nu este adulterul, pornografia sau alcoolul. Este o poftă mult mai puternică. Care este acest idol? Este ambiţia continuă pentru succes. Aceasta chiar are şi o doctrină pentru a se justifica.

Idolatria de a avea succes îi caracterizează pe mulţi dintre cei care se află în casa lui Dumnezeu astăzi. Aceşti oameni sunt integri, curaţi din punct de vedere moral, plini de fapte bune. Dar şi-au ridicat un idol al ambiţiei în inimile lor care nu poate fi zdruncinat.

Dumnezeu iubeşte să-şi binecuvânteze poporul Său. El doreşte ca oamenii Săi să reuşească în tot ceea ce fac ei onest. Dar există acum un duh de mânie pe pământ care pune stăpânire pe mulţi – acesta este duhul dragostei pentru faimă şi agonisirea de bunuri.

Un om din lume a spus recent: „Cel care moare cu cele mai multe jucării, acela câştigă.” În mod tragic, şi creştinii sunt prinşi în această goană.

Cât de mult ne-am îndepărtat noi de la evanghelia trăirii prin lepădarea de sine, de eul nostru şi de ambiţia lumească.

CRISTOS A VENIT CU O INVITAŢIE ŞI CU O AVERTIZARE

2010-12-17T03:00:00.000+02:00

Isus a stat în templu şi i-a invitat pe toţi să vină sub aripile Sale de îndurare şi protecţie. El i-a chemat pe orbi, pe bolnavi, pe leproşi, pe săraci, pe cei pierduţi, pe oricine să vină şi să găsească vindecare şi iertare. Dar mulţimea religioasă a refuzat oferta Sa. Despre ei Cristos a spus: „N-aţi vrut!” (Matei 23:37).

Citind aceste lucruri îmi apare o întrebare: Aici În Noul Testament, va proceda Dumnezeu cu o lucrare veche aşa cum a făcut-o în Vechiul Testament? Va părăsi El pe сel care a respins propunerile Sale de har, milă şi trezire?

Da, El o va face. Isus le-a răspuns celor care L-au respins, spunându-le: „Iată că vi se lasă casa pustie” (Matei 23:38). El le-a spus: „Acest templu este acum casa voastră, nu a mea. Eu plec de aici. Las aici ceea ce voi aţi risipit şi aţi abandonat.”

Apoi El a adăugat: „Vă spun că de acum încolo nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: “Binecuvântat este Сel ce vine în Numele Domnului” (23:39). El le declara: “Slava Mea nu se mai află în această lucrare veche.”
Gândiţi-vă la aceasta. În faţa lor stătea mila şi harul întrupat, spunând: „Această lucrare veche nu mai este a Mea.” Apoi Isus s-a îndreptat spre Cincizecime, spre începutul unei lucrări noi. El era pe cale de a ridica o biserică nou, nu o copie a celei vechi. Şi El avea să o facă nouă de la temelii. Aceasta avea să fie o biserică de noi preoţi şi oameni, toţi născuţi din nou în El.

Îmi permiteţi să vă pun o întrebare: Ceea ce vedeţi că se întâmplă în biserica de azi reprezintă ceea ce este Isus? Este ceea ce vedem, într-adevăr, biserica victorioasă, mireasa nepătată a lui Cristos? Revelează ea lumii pierdute însăşi natura lui Dumnezeu? Este ea cel mai bun lucru pe care-l poate face Duhul lui Dumnezeu în aceste zile de pe urmă?

Ai găsit o biserică unde Cristos este cu adevărat prezent, iar Cuvântul este predicat cu credincioşie? Cât de recunoscător trebuie să fii. S-ar putea să te afli printre mulţimi de oameni care nu pot găsi o biserică care să aibă viaţă. Aud strigătul lor: “Nu pot găsi o biserică care să potolească foamea mea spirituală. Prea multe distracţii – prea multă manifestare a firii – prea multă uscăciune.”

Îmbărbătează-te – Dumnezeu în curând va zdruncina toate lucrurile pe căi neimaginabile. În mijlocul acelei zguduiri a lucrurilor, Dumnezeu va ridica păstori adevăraţi care vor hrăni turma flămândă.

DEJA ŢI-AM DAT UN CUVÂNT

2010-12-16T03:00:00.000+02:00

Noi trăim în vremurile celor mai mari revelaţii ale Evangheliei din istorie. Astăzi sunt mai mulţi predicatori, mai multe cărţi şi mai multă saturare a mijloacelor de informare în masă cu evanghelie ca niciodată. Cu toate acestea, niciodată nu a existat mai multă durere, suferinţă şi chin în poporul lui Dumnezeu. Pastorii de azi îşi scriu predicile doar pentru a-i ridica pe oameni şi pentru a-i ajuta să facă faţă disperării.

Nu este nimic greşit în aceasta. Şi eu îmi predic aceste adevăruri. Totuşi, cred că există doar un singur motiv pentru care noi vedem atât de puţină victorie şi eliberare: aceasta este necredinţa. Adevărul este că Dumnezeu a vorbit foarte clar în aceste zile de pe urmă. Şi iată ceea ce a spus El: “Deja v-am dat un Cuvânt. El este finisat şi complet. Acum, staţi pe el.”

Nimeni nu poate spune că noi experimentăm o foamete după Cuvântul lui Dumnezeu. Adevărul este că noi experimentăm o foamete după auzirea Cuvântului lui Dumnezeu şi ascultarea de el. De ce? Credinţa este aşa de inexplicabilă şi ea nu vine niciodată la noi prin logică sau raţiune. Pavel afirmă clar: „Credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Cristos” (Romani 10:17). Aceasta este singura cale prin care credinţa adevărată ar putea apărea vreodată în inima oricărui credincios. Ea vine prin auzirea – şi aceasta înseamnă a crede, a avea încredere şi a acţiona pe baza – Cuvântului lui Dumnezeu.

„Ochii Domnului sunt peste cei fără prihană, şi urechile Lui iau aminte la strigătele lor.... Când strigă cei fără prihană, Domnul aude, şi-i scapă din toate necazurile lor.... De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană.... Domnul scapă sufletul robilor Săi, şi nici unul din cei ce se încred în El, nu este osândit” (Psalmii 34:15, 17, 19, 22).

În doar câteva pasaje din Psalmi ni se dă destul din Cuvântul lui Dumnezeu pentru a înlătura toată necredinţa. Te îndemn acum: să-l auzi, să te încrezi în el şi să asculţi de el. Şi, în sfârşit, odihneşte-te în el.

MĂRTURIA DUHULUI

2010-10-19T03:00:00.000+03:00

”Si Duhul este cel ce mărturiseste despre lucrul acesta, fiindcă Duhul este adevărul” (1 Ioan 5:6).

Existã momente când martorul dinlãuntru, Duhul Sfânt, nu-mi va permite sã tac. Duhul se ridicã înlãuntrul meu si trebuie sã grãiesc!

Duhul Sfânt rãmâne în noi sã dezvãluim ce este adevãrat si ce este fals. El ne vorbeste cu o voce scãzutã, linistitã, în adâncul inimii. Multi din sfintii nostri pãrinti s-au increzut în faptul cã Duhul lucreazã in credinciosi. Ei au predicat mult despre acest fapt “de a-l avea pe acest martor”. Dar nu mai aud ca acest adevãr sã se mai predice. De fapt, mãrturia Duhului, pur si simplu nu se mai aude în majoritatea bisericilor astãzi!

Credinciosii au nevoie de mãrturia Duhului ca niciodatã mai înainte. Si vom avea nevoie din ce în ce mai mult, pe mãsurã ce se apropie ziua Domnului! Satan se transformã in înger de luminã ca sã însele, dacã se poate, pana si pe cei alesi de Dumnezeu. Ispitirile sale rele vor înflori: invãtãturi false, profesori, invãtãtori falsi, Evanghelii false.

Martorul dinlãuntru, Duhul Sfânt opereazã pe “principiul pãcii”. Pacea lui Dumnezeu este cel mai mare lucru pe care-l poti avea. Iar când pacea-ti este miscatã (n. tr.: nu furatã!), poti fi sigur cã Duhul Sfânt stã de vorbã cu tine! Când ai o clatinare in duhul tãu – un tremur si o agitatie adâncã acolo, in tine – Dumnezeu iti spune cã ceva este fals. Vei simti cã El, duhul, e stânjenit, iI vei simti plânsul, jalea, supãrarea!

“Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi… să stăpânească în inimile voastre”. Orice pãcat tainic, de care nu ne-am pocăit, va jefui un credincios de pacea sa pretioasă! Inima sa va fi frantã de vinovãtie, condamnare si frica – iar Duhul va vorbi acelui credincios numai douã cuvinte: “Pocãieste-te, parã-ti rãu! Fugi!" (Coloseni 3:15).

Da, Duhul iti va vorbi ca sã te corecteze, sã te indrepte; el se va ocupa de pãcatul tãu, de dreptate si judecatã. Dar când e vorba sã-ti dea directie –adica acea voce linã, mica, care-ti spune ce sa faci si unde sa te duci – el, Duhul, nu va functiona, nu va vorbi într-un vas necurat, intr-un vas murdar!

Dacã persisti în pãcat - dacã nu-l mãrturisesti sau sã rezolvi cu el, inima va hrãni un suvoi constant de minciuni. Vei auzi invataturi care te fac sa te simti comfortabil, in largul tau, cand pãcatuiesti. Te vei gandi: “problema mea nu poate fi atat de grava! Eu nu mã simt condamnat”. Dar tu vei fi, de fapt, complet dus pe cãi gresite!

Isaia vorbeste despre un popor care s-a dus in munti ca sa afle adevaratul sfat al lui Dumnezeu “şi zic: ,Să-Şi grăbească, să-Şi facă iute lucrarea, ca s-o vedem! Să vină odată hotărârea Sfântului lui Israel şi să se aducă la îndeplinire, ca s-o cunoaştem!" (Isaia 5:19).

Dar acesti oameni au avut deceptie in inimile lor - Si au sfârsit prin a fi corupti în tot sfatul lor! Pãcatul a corupt judecata lor! Ca rezultat, ei n-au mai fost în stare sã desluseascã, sã discearnã rãul. Iar lucrurile care erau sfinte si pure, le-au numit drepte, inechitabile. Isaiah le-a spus “Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune!” (Isaia 5:20).

SIGURI DE DRAGOSTEA TATÃLUI

2010-10-18T03:00:00.000+03:00

Ai avut vreodatã un prieten sau pe cineva din cei dragi care sã-ti spunã, din senin: “Auzi, esti supãrat pe mine? Ti-am gresit cu ceva?”

Tu de fapt, poate cã erai dus pe gânduri, cufundat în ceva. Asa cã îi rãspunzi, “Nu sunt supãrat. N-ai fãcut nimic care sã mã supere. Doar cã acum nu simt nevoia sã vorbesc”.

Dar el, sau ea, “nu si nu”: “...Din cauzã cã ti-am zis eu ceva, nu?”

“Nu, mãi, nu mi-ai zis nimic. E totul în regulã”.

În cele din urmã, pentru a convinge acea persoanã, o iei în brate, s-o asiguri: “Hai, mãi, stii cã te iubesc – si chiar nu sunt supãrat. Dar dacã o tii tot asa, dacã mã mai bati la cap cu asta, pãi chiar cã mã superi!”

Preaiubitule, uite asa facem si noi cu Tatãl nostru ceresc! La finele zilei, ne retragem în odãita noastrã de rugãciune, si spunem: “Doamne, cu ce te-am mai supãrat astãzi, Isuse? Ce am gresit, ce am uitat sã fac? Sunt asa un dezastru, nu stiu cum de poate El sã mã mai iubeascã. Doamne, iartã-mã încã o datã. Într-o zi o sã fiu asa de ascultãtor, cã-ti va fi usor sã mã iubesti”. Dar Dumnezeu este acolo tot timpul, asteptând sã te îmbrãtiseze! El vrea sã-ti arate cât de mult te iubeste si vrea sã te odihnesti în dragostea Sa, sã fii sigur de dragostea Sa!

Când fiul rãtãcitor s-a întors acasã, el a fost întâmpinat cu mare drag, a fost atât de binevenit în casa tatãlui sãu. I s-a dat o hainã nouã, a mâncat la masa tatãlui sãu, si a fost iertat pe deplin. Acest fiu stia un lucru: cã era sigur de dragostea tatãlui sãu!

Indiferent cât de departe rãtãcim noi de Tatãl, avem acces continuu sã ne întoarcem la El. Doar cã trebuie sã ne încredem în ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu: cã El “ne-a rânduit… sã fim înfiati… în Preaiubitul Lui. În El avem rãscumpararea” (Efeseni 1:6).

El asteaptã cu bratele deschise sã-i îmbrãtiseze pe toti cei care-L acceptã si se întorc la dragostea Sa.

L-AM LIMITAT PE DUMNEZEU FIIND MULTUMITI CU PREA PUTIN

2010-10-15T03:00:00.000+03:00

Dumnezeu are atât de multe sã vã ofere. Dorinta Sa este sã deschidã “zăgazurile cerurilor si sã toarne peste voi belşug de binecuvântare”. (Maleahi 3:10). El stã în picioare într-un “depozit” plin, spunând “Eu sunt un Dumnezeu care dãruieste, un Dumnezeu iubitor, dar asa de putini vor primi de la Mine, pentru cã nu Mã lasã sã le fiu Dumnezeu!”

Sigur, trebuie sã multumim lui Dumnezeu pentru tot ce a fãcut pentru noi si ne-a dat deja. Si totusi, nu putem sã-L limitãm pe Dumnezeu fiind satisfãcuti cu ceea ce credem noi cã e foarte mult! Multi crestini sunt multumiti doar sã stea în bisericã si sã fie binecuvântati cu prezenta lui Dumnezeu. Asemenea oameni sunt ca niste “buretzi multumiti” si nimic mai mult! Ei absorb totul, cum absoarbe buretele, si îL limiteazã pe Dumnezeu în vietile lor, când El ar dori asa de mult sã le dea ungere pentru slujire.

Când ucenicii s-au minunat de miracolele înfãptuite de Hristos, Isus le-a rãspuns: “Dumnezeu are o lucrare încã si mai mare înaintea voastrã!” Majoritatea din noi suntem precum ucenicii. Vedem o minune, si suntem multumiti sã vorbim despre ea toatã viata. Totusi, dacã L-am cunoaste cu adevãrat pe Dumnezeu si L-am lãsa sã ne fie Dumnezeu, I-am cere cu mult mai mult:

• Am ajunge în locurile ceresti prin credintã, încrezându-ne în Dumnezeu cã va da jos acei conducãtori locali care sunt fãrã de Dumnezeu precum cei ai statului, sau ai agentiilor federale. Am da jos cãpeteniile si puterile, asa cum a spus Domnul în Scripturã!

• Ne-am încrede cã Dumnezeu ne dã ajutor sã saturãm orasul nostru cu Evanghelia lui Isus. Ne-am ridica în credintã împotriva fiecãrei arme atintite împotriva noastrã, si am dãrâma fortãretele drãcesti din familiile si bisericile noastre.

Viziunea noastrã ar fi nemãrginitã. Ne-am încrede în Dumnezeu pentru lucruri încã si mai mari pentru împãrãtia Sa!

SA-L CUNOASTEM PE DUMNEZEU ASA CUM DORESTE EL SA FIE CUNOSCUT

2010-10-14T03:00:00.000+03:00

Isus a spus: “Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:9). Noi trebuie sã-L vedem pe Isus nu cum ne învată omul, ci cum ni-L descoperă Duhul – asa cum doreste Dumnezeu sã-l cunoastem si sã-L vedem! Trebuie sã primim viziunea lui Dumnezeu si mărturia lui Hristos – atunci abia îL vom cunoste pe Dumnezeu asa cum doreste El să fie cunoscut!

Iatã cum cred eu cã doreste Dumnezeu sã vedem pe Fiul sãu: “orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17).

Isus a fost un dar! Dumnezeu a pregãtit toate resursele Sale în Isus: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16). Hristos este darul lui Dumnezeu bun si desăvârsit dãruit nouã, venit de la Tatãl! IL vezi tu pe Isus ca darul desăvârsit, perfect pentru tine? IL vezi tu ca fiind tot ceea ce ai nevoie spre a trãi o viatã plinã de bucurie, neprihãnire, pace si liniste?

Cu foarte mult timp în urmã, mult înainte ca tu sã fi fost creat, Dumnezeu a vãzut ce te va durea pe tine si ce nevoi ai. El stia înaintea vremilor ce ai nevoie spre a-ti rezolva toate problemele. El n-a “împachetat” rãspunsurile Sale sã ti le trimitã sub forma unei cãrti cu reguli sau a unei armate de “oameni care au rãspuns la toate”. Nu – ci ne-a dat la toti o singurã solutie pentru toate momentele noastre de crizã si toate nevoile noastre - un Om, o Cale, un Rãspuns la tot ceea ce avem nevoie: Isus Hristos!

Dumnezeu îti spune: “Nu vreau ca tu sã trãiesti concentrându-te doar la “mâine”! Ai privi doar înapoi si ai vedea cã “astãzi” ar fi putut sã fie momentul tãu cel mai bun. Isus nu poate fi mai bun sau mai puternic pentru tine decât este chiar “acum”. De ce nu-Mi dai voie sã fiu Dumnezeul tãu chiar “astãzi”?"

UNDE STAI, UNDE TE GASESTI

2010-10-07T03:00:00.000+03:00

În Exod 33, Moses nu stia, dar Dumnezeu avea sã-i descopere si mai mult din slava si natura Sa. Aceastã revelatie avea sã meargã mult mai departe decât o simplã prietenie, mult peste cunoasterea îndeaproape, în intimitate. Este un asemenea fel de descoperire de care Dumnezeu doreste ca toti oamenii cu inima rãnitã sã aibã parte.

Dumnezeu a spus lui Moise cã avea de gând sã se arate în gloria Sa: (Exod 33:19). “Domnul a răspuns: "Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea, şi voi chema Numele Domnului înaintea ta” (Exod 33:19). Apoi a spus: “Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!… [Dar] Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă. Şi când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii, şi te voi acoperi cu mâna Mea, până voi trece.” (33:20–22).

Cuvântul evreiesc pentru slavã din acest pasaj înseamnã “propriul meu sine”. Dumnezeu îi spunea deci lui Moise: "Eu însumi voi trece pe lângã tine”. Iar altã traducere spune în acest fel: “Eu te voi ascunde într-o crãpãturã a stâncii, si Eu te voi apãra cu caracterul protector al puterii Mele pânã voi trece Eu."

Aceasta este ceea ce apostolul Pavel vrea sã spunã când zice ”noi suntem ascunsi în Hristos”. Când dãm gres în fata lui Dumnezeu, când pãcãtuim cu gravitate împotriva Luminii - nu trebuie sã ne complacem în acea situatie decãzutã. În schimb, trebuie sã alergãm degrabã la Isus, spre a fi ascunsi în Stânca noastrã, în El. Pavel ne scrie: ”Părinţii noştri… toti au avut aceeasi hranã spiritualã, cãci toti au sorbit din aceeasi bãuturã duhovniceascã, care i-a urmat si cã Stânca era Isus” (1 Corinteni 10:1, 4).”

Care a fost marea descoperire pe care Dumnezeu i-a fãcut-o lui Moise despre El însusi? Care este adevãrul despre El care ne ajutã sã ne sfintim inimile noastre? este acesta:

“Domnul a zis lui Moise: …Fii gata dis-de-dimineaţă şi suie-te de dimineaţă pe muntele Sinai; să stai acolo înaintea Mea, pe vârful muntelui.”

“Domnul S-a pogorât într-un nor, a stat acolo lângă el, şi a rostit Numele Domnului. Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui, şi a strigat: “Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat” (Exodus 34:1, 2 and 5–7).

Aici a fost descoperirea cea mare, ilustrarea pe deplin a ceea ce este, cine este Dumnezeu. Domnul a spus lui Moise: “Vino la aceastã stâncã dimineata. Îti voi da o nãdejde care te va tine. O sã-ti arãt inima Mea cum n-ai vãzut-o niciodatã mai înainte”. Care a fost “slava” pe care Moise a cerut-o cu tãrie lui Dumnezeu?

Iatã slava: un Dumnezeu care este “plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat”.

Hristos este expresia deplinã a acestei slave. Într-adevãr, tot ceea ce este în Tatãl este întruchipat în Fiul. Iar Isus a fost trimis pe pãmânt pentru a ne aduce acea slavã, nouã.

VREMEA MULŢUMIRII

2010-10-06T03:00:00.000+03:00

Subiectul multumirii mi-a venit recent în timpul unei mari apãsãri personale. La momentul respectiv, clãdirea bisericii noastre avea nevoie de reparatii majore. Problemele enoriasilor erau si ele în crestere. Fiecare cunoscut pãrea a trece printr-o încercare sau alta. Iar eu simteam povara tuturor acestor lucruri de mai sus.

Am intrat în biroul meu si am luat loc, pãrându-mi rãu pentru mine însumi. Am început sã mã plâng lui Dumnezeu: “Doamne, cât timp mã mai tii în acest foc? Cât timp trebuie sã mã mai rog pentru toate aceste lucruri înainte sã faci ceva? Când ai de gând sã-mi rãspunzi, Doamne?”

Deodatã, a venit Duhul Sfânt peste mine - si m-am simtit rusinat. Duhul mi-a soptit în inimã: “Tu doar începe sã-Mi multumesti chiar acum, David. Adu-Mi o jertfã de multumire – pentru toate lucrurile din trecut pe care le-am fãcut pentru tine si pentru ce am de gând sã fac în viitor. Adu-Mi o jertfã de multumire - si deodatã totul va arãta diferit!"

Acele cuvinte s-au cuibãrit în duhul meu. Dar m-am întrebat: “ce vrea sã spunã Domnul, cu “o jertfã de multumire?” Am cãutat expresia în Scripturã si am fost uimit de toate referintele pe care le-am gãsit:

• “Să-I aducă jertfe de mulţumiri, şi să vestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie.” (Psalmul 107:22).

• Îţi voi aduce o jertfă de mulţumire, şi voi chema Numele Domnului;” (Psalmul 116:17).
• “Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!” (Psalmul 95:2).
• “Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele.” (Psalmul 100:4).

Trãim într-o vreme când marele nostru preot, Isus, s-a adus deja pe Sine ca jertfã de ispãsire la Tatal, pentru pãcatele noastre. Hristos a sters toate nelegiuirile noastre, pentru ca niciodatã sã nu mai fie amintite împotriva noastrã. Asa cã, pentru noi, lucrarea de ispãsire este terminatã.

Si totusi, ca si Israelitii, si noi trebuie sã venim la curtile Domnului, asa cum spune Psalmul 100, cu multumiri si cu laudã. Si trebuie sã aducem cu noi doi “tapi”, (de ispãsire), doi tauri: “Aduceţi cu voi cuvinte de căinţă, şi întoarceţi-vă la Domnul. Spuneţi-I: "Iartă toate nelegiuirile, primeşte-ne cu bunăvoinţă, şi Îţi vom aduce, în loc de tauri, lauda buzelor noastre.” (Osea 14:2). Cuvântul “tauri“ aici reprezintã buzele noastre, sau cuvintele gurii noastre. Varianta acestei expresii, în limba ebraicã, este: “Îţi vom adduce în dar tauri tineri, chiar si buzele noastre."

Ofranda, jertfa noastrã de multumire, urmeazã sã fie facutã de cei doi “tauri” de ispasire cu care venim – o jertfã a buzelor noastre, sau a ceea ce spunem. Dumnezeu spune, cu alte cuvinte: “Aduceti în prezenta Mea cuvintele voastre de multumire. Spuneti-Mi, cântati-Mi laudele voastre Mie!"

Noi nu mai trebuie sã aducem lui Dumnezeu jertfe de sânge sau ofrande în argint si aur pentru ispãsirea (pãcatelor). În schimb, noi trebuie sã aducem jertfa de laudã si multumire a buzelor noastre: “Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui” (Evrei13:15). “Rodul buzelor noastre” îl constituie recunostinta si multumirile!

CANTAREA ERA CEA POTRIVITA – MALUL ERA GRESIT!

2010-10-05T03:00:00.000+03:00

Când copiii lui Israel treceau prin încercãri, trebuiau ei într-adevãr sã-si exprime recunostinta si multumirile în mijlocul acestor încercãri? Când erau înconjurati si în situatii fãrã iesire, se astepta Dumnezeu într-adevãr ca ei sã aibe acel gen de reactie?

Da, absolut! Acesta era secretul de a iesi din greutati. Vezi tu, Dumnezeu doreste ceva de la noi toti în perioadele noastre în care trecem prin greutãti zdrobitoare si încercãri. El doreste ca noi sã-I oferim o jertfa de multumire în mijlocul tuturor acestor încercãri!

Eu cred cã Iacov descoperise acest secret când el a avertizat:. “Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări,” (Iacov 1:2). El spunea, cu alte cuvinte “Nu vã dati bãtuti! Faceti un altar în inima voastrã, si aduceti multumiri cu bucurie tocmai în mijlocul încercãrilor voastre”.

Desigur copiii lui Israel i-au adus într-adevar laude si multumiri Domnului, dar le-au adus pe malul gresit al Mãrii Rosii, nu pe malul potrivit, pe malul care trebuia! Da, oamenii s-au bucurat toatã noaptea - dar Dumnezeu nu a gãsit plãcere în aceasta. Oricine poate sã strige din recunostintã dupã ce vine izbânda, dupã ce-a învins! Dar întrebarea pe care o punea Dumnezeu lui Israel era: Ma lãudati voi pe Mine si înainte ca Eu sã vã trimit ajutor, adicã în timp ce sunteti încã în toiul luptei?"

Eu cred cã dacã Israel s-ar fi bucurat pe “malul de încercare” al Mãrii Rosii, ei n-ar mai fi fost încercati din nou la apele de la Mara. Dacã treceau “testul” de la Marea Rosie, apele de la Mara n-ar mai fi fost amare, ci dulci. Iar Israel ar fi vãzut apã tâsnind peste tot în desert, decât sã trebuiascã sã înseteze.

Dumnezeu ne ajutã sã cântãm cântarea potrivitã pe “malul de încercare”. Aceasta îL bucura cel mai tare pe Tatãl nostru ceresc.

Treci tu acum printr-o perioadã de încercãri? Atunci cântã-I! Laudã-L! Spune-I Domnului: “Tu esti Cel ce poti – m-ai izbavit înainte, si mã poti izbãvi si acum. Eu stau linistit, bucurându-mã în Tine!"

JERTFA DE MULŢUMIRE

2010-10-04T03:00:00.000+03:00

Unul din versetele cele mai multe importante în toatã Scriptura îl gãsim în întâia epistolã a lui Petru. Apostolul ne vorbeste despre necesitatea de a avea încercatã credinţa noastrã: “Pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos” (1 Petru 1:7).

În acelasi pasaj, Petru ne spune cã ne putem astepta sã înfruntãm asemenea teste de credintã: ”… măcar că acum… sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări” (v. 6).

Cuvântul în limba greacã folosit pentru încercare aici înseamnã “examinare, testare prin greutãti si necazuri”. Petru ne spune deci: Dacã esti un ucenic al lui Isus Hristos, atunci o sã treci prin multe ispite si încercãri grele. Vei fi testat serios!”

Acest pasaj sugereazã cã Dumnezeu ne spune: “Credinţa ta este pretioasã pentru mine - mult mai pretioasã decât toatã bogãtia lumii acesteia, care va pieri într-o bunã zi. Iar în aceste zile din urmã - când vrãjmasul trimite tot felul de rele împotriva ta – vreau ca tu sã sã poti sã stai în picioare, puternic, cu o credinţã de neclintit”.

El spune, mai departe: “Eu îti voi da ajutor si-ti voi trimite binecuvântare când treci prin zile negre! Partea ta este, simplu, sã ai credinţã în Mine. Puterea Mea este cea care te va ţine: prin credinţã!"

“Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!” (v. 5).

Pavel ne spune: “Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici...” (2 Petru 2:9). Cuvântul în limba greacã folosit aici pentru încercare înseamnã “pus sã iasã biruitor din încercãri”.

Pavel ne scrie: “Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda” (1 Corinteni 10:13).

În mod sigur, Dumnezeu nu vrea sã ne ţinã din încercare în încercare. De ce ar vrea sã ne ţinã în mijlocul ispitelor si nenorocirilor? El nu primeste nici o slavã din testarea, din punerea la încercare a copiilor Sãi, ci din rezultatul acestor testãri, al acestor încercãri ale noastre!

Existã numai un singur fel de a scãpa din încercãrile noastre - si acesta este prin trecerea acestei testãri. Gânditi-vã la aceasta: Când erati în scoalã, cum scãpati în cele din urmã? Prin trecerea examenului final. Iar cine nu-l trecea, era trimis sã repete examenul, sau clasa, anul.

Asa a fost si cazul Israelului din vechime, când Dumnezeu i-a dus la Marea Rosie. Dumnezeu testa poporul Sãu, punându-l la încercare, trecându-l prin probe. El i-a dus la limita pieirii – înconjurându-i cu munti din douã pãrti, mare dintr-o parte, iar de cealaltã parte – vrãjmasul, care era pe urmele lor.

Totusi Domnul a pus Israelul în acea împrejurare asteptând o anumitã reactie. El a vrut ca poporul Sãu sã-si recunoascã neajutorarea. A vrut sã-i audã spunând: “Ne aducem aminte cum Dumnezeu ne-a scãpat de urgii. Ne-amintim cum El ne-a scos din cuptorul de foc unde fãceam cãrãmizi fãrã paie si n-aveam odihnã. Dumnezeu ne-a izbãvit atunci - si o va face iarãsi! Sã ne bucurãm în credinciosia Sa. El este Dumnezeu - si ne-a fãcut promisiuni pe care le va tine. El ne va scãpa de orice vrãjmas care vine împotriva noastrã”.

CUNOSCÂNDU-L PE DUMNEZEU

2010-10-01T03:00:00.000+03:00

O sã fac o declaratie de-a dreptul socantã, si vorbesc serios: Eu nu-L cunosc cu adevãrat pe Dumnezeu! Adicã, nu-L cunosc în felul în care doreste El sã îl cunosc.

Cum stiu acest lucru? Duhul Sfânt mi-a spus. El mi-a soptit, cu afectiune: “David, tu nu-L cunosti pe Dumnezeu în felul în care doreste El sã îl cunosti. Tu nu-i dai voie cu adevãrat ca El sã fie Dumnezeul tãu”.

În Vechiul Testament, Dumnezeu Si-a luat un popor pentru Sine – un popor nici mai bogat, nici mai destept decât restul - numai ca sã fie Dumnezeul lor: “Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru”. Dumnezeu a spus, cu alte cuvinte: “Eu o sã vã învãt sã fiti poporul Meu – ca Eu sã pot fi Dumnezeul vostru!” (Exod 6:7).

Într-adevãr, Dumnezeu S-a revelat si S-a manifestat pe Sine poporului Sãu în repetate rânduri. A trimis îngeri. Le-a vorbit ca sã poatã fi auzit. A împlinit fiecare promisiune cu mari izbãviri. Si totusi, dupã patruzeci de ani de miracole, semne si minuni, aprecierea lui Dumnezeu cu privire la poporul Sãu a fost: “Voi nu Mã cunoasteti – nu cunoasteti cãile Mele!”

"Patruzeci de ani M-am scârbit de neamul acesta, şi am zis: “Este un popor cu inima rătăcită; ei nu cunosc căile Mele” (Psalmul 95:10). Dumnezeu spunea deci “Prin toate acestea, voi niciodatã nu m-ati lãsat cu adevãrat sã fiu Dumnezeu! De patruzeci de ani tot vreau sã vã învãt – si voi tot nu pricepeti cum lucrez Eu!"

Dumnezeu încã mai cautã un popor care sã-L lase sã fie Dumnezeul lor – asa fel încât cu adevãrat sã-L cunoascã si sã învete cãile Lui!

Scriptura ne spune despre Israel: “Da, n-au încetat să ispitească pe Dumnezeu, şi să întărâte pe Sfântul lui Israel" (Psalmul 78:41). Israel si-a întors faţa de la Dumnezeu în necredinţã. Tot astfel, cred cã noi îL limitãm pe Dumnezeu astãzi cu dubiul si cu necredinţa noastrã.

Ne încredem în Dumnezeu în majoritatea domeniilor din vieţile noastre - dar credinţa noastrã mereu are graniţe si limite. Avem cel puţin o micã zonã în care punem stavilã, punem blocaj, unde nu credem cã într-adevãr Dumnezeu are de gând sã întreprindã ceva pentru noi.

Eu unul îL limitez pe Dumnezeu mai ales în ce priveste vindecarea. M-am rugat pentru vindecare fizicã pentru multi, si am vãzut pe Dumnezeu fãcând minune dupã minune. Dar când vine vorba de propriul meu corp, îL limitez pe Dumnezeu! Mã îndop cu medicamente sau alerg la doctor înainte ca mãcar sã mã rog pentru mine însumi! Nu vreau sã spun cã e gresit sã mergi la doctor. Dar uneori asa mã potrivesc descrierii aceluia care “n-a căutat pe Domnul, ci a întrebat pe doctori” (2 Cronici 16:12).

Te întreb: Te rogi ca Dumnezeu sã dãrâme zidurile din China sau Cuba – dar când e vorba de mântuirea propriei tale familii, n-ai pic de credintã? Te gândesti: “Dumnezeu probabil cã nu vrea sã facã asta. Cel drag mie reprezintã asa un caz greu. Dumnezeu pare cã nu mã aude în aceastã problemã”.

Dacã aceasta este adevãrat, atunci nu-L vezi pe El ca Dumnezeu! Nu stii cu adevãrat cãile Lui! Dorinta lui Dumnezeu este să “facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20).

Cei saptezeci de bãtrâni ai lui Israel au mâncat si au bãut în prezenta lui însusi Dumnezeu pe munte. Si totusi, Domnul le-a spus: “Niciodatã nu m-ati cunoscut pe Mine sau cãile Mele!”

Ucenicii au petrecut trei ani în prezenta lui Dumnezeu - cu Hristos, care era Dumnezeu în trup. Au învãtat la picioarele Sale, si au fost cu El zi si noapte. Si totusi, la urmã, L-au abandonat si s-au risipit care încotro – pentru cã nu au cunoscut cãile Sale!

Isus spune cã Dumnezeu nu aude rugãciunile noastre si laudele pur si simplu pentru cã le rostim iarãsi si iarãsi, cu orele uneori. Este posibil sã ne rugãm, sã postim si sã facem lucruri drepte, si totusi sã nu ajungem la punctul unde tânjim dupã El si începem sã întelegem cãile Sale. Nu învãtãm cãile Sale numai în odãita noastrã ascunsã în care ne rugãm, desi oricine îl cunoaste cu adevãrat pe Domnul are o legaturã foarte apropiatã, strânsã, intimã cu El. Nu poti cunoaste cãile lui Dumnezeu fãrã sã petreci timp mai mult cu El în rugãciune. Dar rugãciunea trebuie sã includã timp de calitate în care îl lãsãm pe Dumnezeu sã ne fie Dumnezeu, sã fie Domnul nostru - punând fiecare nevoie si cerere, si lãsându-le acolo: în bratul Sãu.

LA CAPĂTUL PUTERILOR?

2010-09-30T03:00:00.000+03:00

Esti la capãtul puterilor? Epuizat(ã), descurajat(ã), pe punctul de a renunta? Te provoc sã rãspunzi la urmãtoarelele întrebãri cu un simplu da sau nu:

• Iti promite Cuvântul lui Dumnezeu cã îti va da tot ce ai nevoie?
• A spus Isus cã niciodatã nu te va lãsa, ci va fi cu tine în toate zilele?
• A spus El cã nu te va lãsa sã cazi si te va prezenta fãrã patã înaintea tronului Tatãlui?
• A spus El cã-ti va da tot ce ai nevoie în toate momentele? Ti-a promis El cã-ti va da toatã sãmânta de care ai nevoie ca sã rãspândesti Evanghelia?
• Este El gata sã-ti dea mai mult decât esti tu gata sã primesti? Este mai mare Cel care este în tine decât cel care este în lume?
• Este El Acela care rãsplãteste pe cei ce îl cautã cu sârguintã?
• Pregãteste el pentru tine un loc în glorie, în slavã? Va veni El pe nori sã-si ia poporul Sãu acasã? Vei merge tu cu El când va veni?

Rãspunsul tãu la toate acestea ar trebui sã fie “Cu siguranta, da!”

Acum – fã-ti socoteala. Întreabã-te: Cred eu cu adevãrat cã Dumnezeu este credincios cuvântului Sãu sau şovãi eu în încrederea mea?

“Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic.

“Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.

Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul” (Iacov 1:2-7).

Poti apuca întelepciunea lui Dumnezeu cu ambele mâini, te poti bizui pe ea, toatã întelepciunea de care ai nevoie sã rezolvi problemele vietii - dacã vei crede fãrã sovãialã sprijinindu-ti viata si viitorul tãu pe aceastã promisiune.

Dumnezeu dã tuturor.. cu mânã largã...întelepciune.

FĂ DIN TOATĂ INIMA!

2010-09-29T03:00:00.000+03:00

Dumnezeu nu acceptã reprosuri, cârtire, de la nimeni. “Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3: 23). Din toatã inima înseamnã “din tot sufletul, cu toatã puterea ta, cu tot ce este înlãuntrul tãu”.

Pavel ne scrie: “Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci “pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu” (2 Corinteni 9:7). Apostolul face o dublã referire la aceastã problemã de a da: este vorba despre ofranda, jertfa noastrã financiarã - si darea, predarea propriei noastre vieţi în slujba lui Dumnezeu!

Pavel ne-a scris despre biserica din Macedonia cã pur si simplu s-au rugat de el sã le dea voie sã strângã o colectã pentru sfinţii în suferinţã si în lipsuri din Ierusalim. Acesti macedoneni erau asa de în întregime predaţi Domnului, cã dãdeau chiar si din puţinul, din sãrãcia lor!

“… Dar s-au dat mai întâi pe ei înşişi Domnului, şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu” (2 Corinteni 8:5). Pavel spune cã macedonenii au dãruit mult mai mult decât bani. Ei i-au spus: “Iatã colecta strânsã de noi. Cu ce ai dori sã mai ajutãm noi? Noi ne oferim sã servim în lucrarea Domnului" Ei n-au sovãit deloc când a fost vorba de lucrarea pentru Domnul si pentru fraţii lor! “…după puterea lor, şi chiar peste puterile lor” (8:3). Au dat peste abilitatea lor umanã – cu multã rugãciune!

Dacã dãruiesti numai deoarece asa crezi cã ne porunceste Domnul sã facem – sau dacã te întrebi mereu: “Este zeciuiala un concept nou testamental, sau doar vechi testamental?” atunci atitudinea inimii tale este total gresitã! Sau dacã dai zeciuiala pentru cã asa cere pãstorul, iar este gresit. Niciuna din aceste situatii nu ajunge la rãdãcina problemei - ce înseamnã adicã sã dai!

Dacã ai de gând sã te (pre)dai în întregime, cu toatã fiinta ta Domnului, si sã te pui la dispoziţia Sa, atunci fã-o cu bucurie! “Căci pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu” (2 Corinteni 9:7).

Mã simt tare vinovat prin acest verset, pentru cã adesea si eu umblu în lucrare si chiar în viaţa mea fãrã bucuria Domnului. Aud atâţia crestini spunând: “mã simt asa de istovit, nu stiu cum o s-o scot la capãt. O, Doamne, vino si dã-mi putere!” Acesta e plânsetul nostru uman, comun nouã tuturora. Dar când te predai lui Dumnezeu, când te apropii de El asa cum îi place Lui, aceasta izvorãste dintr-un duh de bucurie – pe care-l putem avea cu toţii, prin simpla credinţã ca un copil.

Cuvântul pentru “(cu) bucurie” în limba greacã înseamnã “vesel, fericit, voios” având o inimã usoarã, voie bunã, bucurie; fiind plin de voiosie. Dumnezeu spune, în esenţã: ”Orice faci în lucrarea ta pentru Mine – fie cã e vorba de mijlocire, sau închinare în Casa Mea, sau când te rogi, când mã cauţi în odaiţa ta secretã – fã acestea cu o inimã bucuroasã! Fii plin(ã) de bucurie si dãruire cu totul – fie cã e vorba de banii, de slujirea, de timpul, de viaţa ta!”

Te întreb acum: A devenit lucrul în slujba Domnului o apãsare, un chin pentru tine? Este doar o sarcinã de efectuat, lãsându-te mai degrabã în tristeţe si epuizare?

Dumnezeu nu vrea ca tu sã te plângi de sarcina ta – ci vrea ca tu sã scoţi acele lucruri afarã din viaţa ta, sã le alungi, apucându-te cu ambele mâini de Cuvântul Sãu!

Accesul tãu la resursele Sale este credinţa! El îţi spune: “am luat deja mãsuri, am fãcut deja provizii, pregãtiri pentru tine. Ce nevoie din viaţa ta este asa de mare, de nu pot Eu sã-ţi dau mai mult decât îţi trebuie?”

ÎN TOATE LUCRURILE DIN DESTUL

2010-09-28T03:00:00.000+03:00

De ce asa de multi credinciosi experimenteazã slãbiciunea, sentimentele de disperare si gol interior, ca si cum n-ar mai putea continua? Se întâmplã deoarece nu au revelatia, descoperirea pe care Duhul a dat-o lui Pavel – o revelatie a tuturor lucrurilor si proviziilor pe care Dumnezeu le-a fãcut posibile pentru aceia care le-ar revendica prin credintã!

Te potrivesti tu cumva descrierii fãcute de Pavel când vorbeste despre cel ce slujeste cu dãruire – cel care are tot ce are nevoie, ba încã mai mult decât are nevoie, chiar si în momente de crizã? Te-ai dovedit tu a fi acest slujitor, apropiindu-te de Banca raiului?

Timp de mai multi ani am lucrat cu Kathryn Kuhlman. Predicam din toata inima la întâlnirile ei dimineata si seara, si de obicei pe la finele zilei eram terminat de obosealã. Într-o searã, Kathryn ne-a spus lui Gwen si mie: “Haideti sã iesim undeva, sã mâncãm." Eu i-am spus: “Îmi pare rãu, dar sunt prea obosit”. Trebuie sã mã întorc la motel si sã dorm un pic”.

Ea s-a uitat la mine întrebãtoare, poate chiar cu ironie, si m-a întrebat: “Mãi, David, ai predicat tu astã searã sub ungerea Duhului?” Eu am rãspuns: “Stii bine cã da, doar ai vãzut ce pline erau altarele!"

Kathryn a spus cu voce scãzutã: “Atunci ceva îti lipseste. Dacã slujesti sub puterea Duhului Sfânt, atunci ar trebui sã fii mai puternic la finele serviciului decât când ai început – pentru cã El este Duhul dãtãtor de viatã! Te poti ridica mai presus de carne, pentru cã prin Duhul poti revendica acest privilegiu”. De atunci, de la acea datã, eu am dovedit acest adevãr în lucrarea mea.

“…pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8). “Sã prisositi” aici literalmente înseamnã “sã aveti din abudentã, din belsug, sã aveti mai mult la sfârsit decât la început”. Cu alte cuvinte, pe mãsurã ce lupta se înteteste, harul lui Dumnezeu sporeste! Pe mãsurã ce slãbiciunea vine peste tine, tãria, puterea Sa se coboarã peste tine într-o si mai mare mãsurã – dacã crezi acest lucru!

EL A FĂCUT DEJA PREGĂTIRI

2010-09-27T03:00:00.000+03:00

Când Dumnezeu ne cheamã la o lucrare anume, El luat deja mãsuri, a fãcut deja pregãtiri, pentru ca noi sã avem tot ceea ce este nevoie ca sã o putem îndeplini.

“Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8).

Acest verset nu este doar asa, o sperantã - el este o promisiune! Începe cu cuvintele: “Dumnezeu poate!”

Dumnezeu nu este interesat ca doar sã-ti împlineascã nevoile. El vrea ca întotdeauna sã-ti dea chiar mai mult decât ai nevoie. Aceasta este ceea ce înseamnã “din abundentã”: provizii ce ti se dau din plin, din belsug, cu mânã largã!

“Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20).

Gândeste-te la ceea ce este promis aici: Când esti la pãmânt, si extenuat si nu crezi cã poti merge mai departe, Dumnezeu poate sã te învioreze asa fel încât sã ai tot ceea ce ai nevoie - în orice moment, în fiecare situatie posibilã.

Este ca si cum Domnul ar spune: “Ascultati, voi toti, pãstorilor! Ascultati, voi toti care cu credintã frecventati Casa Mea si sunteti implicati în lucrarea de rugãciune, laudã si mijlocire! Vreau sã vã dau din belsug tãrie, nãdejde, bucurie, pace, odihnã, resurse financiare, încurajare, întelepciune. De fapt, vreau sã vã dau cu mânã largã tot ce aveti nevoie - în toatã vremea!"

Dumnezeu niciodatã nu a intentionat ca noi sã fim sãraci spiritual, sãraci în lucrurile Domnului. Din contrã, cel ce slujeste cu dãruire, este acela care se bucurã de revelatia, de descoperirea tuturor resurselor, proviziilor, pe care Dumnezeu i le-a pregãtit! Si umblã prin credintã în aceastã revelatie!

“Dar, după cum este scris: "Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc." Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 2:9–10).

Parafrazat, “Pãrintii nostri n-au putut pricepe pe deplin toate lucrurile, toate resursele minunate pe care le-a pregãtit Dumnezeu pentru ei! Niciodatã aceasta n-a intrat în viziunea, auzul sau imaginatia lor. Dar nu existã nici un motiv pentru ca noi sã fim orbi cu privire la aceste lucruri, sã umblãm de colo-colo fãrã sã stim ce este al nostru. Ochii nostri trebuie sã vadã, urechile noastre trebuie sã audã, trebuie sã intre în inimile si mintile noastre – pentru cã noi suntem oamenii pentru care Dumnezeu a pregãtit toate acestea! Duhul Sfânt ne-a dezvãluit aceasta nouã!"

Într-adevãr, Biblia spune cã trebuie sã îL cãutãm pentru aceastã revelatie. Pavel a scris: “Şi noi am primit… Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile, pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. Şi vorbim despre ele… cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt… [si ele] trebuie judecate duhovniceşte” (v. 12–14).

Eu cred cã majoritatea crestinilor n-au realizat cu adevãrat puterea acestor promisiuni de la Dumnezeu! Le-am citim noi de multe ori, totusi ele rãmân pentru noi ca niste cuvinte asternute pe hârtie, nedescifrate noua inca, sau ca niste scrisori care n-au ajuns la noi inca. Nu le-am apucat cu ambele mâini, spunând: “Doamne, descoperã-mi, aratã-mi ce-ai pregãtit! Deschide-mi mintea si duhul pentru resursele Tale! Cuvântul Tãu spune cã eu trebuie sã cunosc toate aceste lucruri - care-mi sunt dãruite fãrã platã - ca eu sã pot sã le revendic spre slava Ta!"

SA SLUJIM CU DARUIRE!

2010-09-24T03:00:00.000+03:00

Recent am venit înaintea Domnului în rugãciune, cu inima tare abatutã, îndureratã, încãrcatã de multe griji. Am început sã pledez cazul meu înaintea Lui:

“Of, Doamne, nu m-am simtit niciodatã asa de ostenit în toatã viata mea. De-abia mai pot sã continui!” Dupã aceea am început sã plâng. Eram asa de epuizat, cã pur si simplu am izbucnit în lacrimi. Cum stãteam eu asa si plângeam, am gândit: “Cu sigurantã, lacrimile mele vor misca inima Domnului!"

Duhul Sfânt s-a coborât peste mine si a lucrat – dar nu asa cum credeam eu cã va lucra! Eu asteptam compasiune, încurajare, întelegere. Si El mi-a dat toate acestea… dar într-un mod cu totul diferit de cum mã asteptam eu sã fie.

Domnul cu blândete m-a trimis la 2 Corinteni 9:6-11, si mi-a spus cã tot ce aveam nevoie era cuprins în acest pasaj:

“Să ştiţi: cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci "pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu." Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună, după cum este scris: "A împrăştiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămâne în veac." "Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine pentru hrană", vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămânţa de semănat şi va face să crească roadele neprihănirii voastre. În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulţumiri lui Dumnezeu” (2 Corinteni 9:6–11).

Am citit si recitit acest pasaj.. dar n-am primit nici o lãmurire. În cele din urmã, am închis Biblia si m-am rugat: “Doamne, nu înteleg nimic. Nu vãd nimic aici care sã aibã legaturã cu situatia mea, sã mã ajute sau sã mã încurajeze”.

În cele din urmã, Duhul a vorbit cu putere, dar în acelasi timp cu dragoste omului dinlãuntrul meu: “David, tot ce e aici are legaturã cu situatia prin care treci. În ultima vreme m-ai slujit fãrã dãruire si fãrã bucurie! Unde-ti sunt voiosia si bucuria cu care Mã slujeai? Cuvântul Meu nu se rezumã numai la a dãrui bani pentru sãraci. Se referã la slujirea fatã de Mine si de Trupul Meu!”

“Te-am chemat în Orasul New York si nu te-am trimis fãrã de ajutor sau fãrã sã-ti dau resurse din abundentã. Tot ceea ce ai nevoie îti este pus la dispozitie: tãrie, odihnã, putere, pricepere, bucurie, voiosie. Nu ai nici un motiv sã lucrezi cu tristete, sau sã te simti suprasolicitat, stresat. Ai acces la toatã tãria, puterea si bucuria de care ai nevoie!”

ÎNVAŢĂ SĂ TE RIDICI LA LUPTĂ PE PICIOARELE TALE

2010-09-23T03:00:00.000+03:00

Trebuie sã înveti sã-ti duci propria luptã. Nu poti depinde de altcineva pentru eliberarea, pentru izbânda ta!

Poate cã ai pe cineva apropiat, un om al luptei prin rugãciune, un rãzboinic spiritual - pe care poti sã-l suni si sã-i spui: “Mã asteaptã o luptã, am o luptã de dus! Poti sã te rogi pentru mine? Stiu cã ai trecere la Dumnezeu!” Aceasta este biblic - dar nu este voia absolutã a lui Dumnezeu pentru tine! Dumnezeu vrea ca tu sã devii un rãzboinic, un om al luptei prin rugãciune! El vrea ca tu sã fii capabil sã tii piept diavolului.

Dumnezeu a promis lui Ghedeon: “Eu voi fi cu tine, şi vei bate pe Madian ca pe un singur om” (Judecãtori 6:16). Dumnezeu îi spusese deci: “Eu te-am trimis – Eu voi fi cu tine!”

Dar atunci oamenii din cetate au venit sã-l caute pe cel ce le dãrâmase idolii (vedeti Judecãtori 6:28-30). Unde era Ghedeon? Se ascundea - încã nu era sigur pe promisiunile lui Dumnezeu, încã se întreba dacã Dumnezeu era cu el. Ghedeon a spus: “Dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Şi unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinţii noştri” (v. 13). Si tot asa este cu multi dintre noi! Isus ne-a promis “Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele” (Matei 28:20). Si noi tot nu am învãtat sã depindem de Cuvântul Sãu si sã ne ducem lupta!

Lucrurile vor începe sã se schimbe – în clipa în care esti pe deplin convins cã Dumnezeu este cu tine. Cã El îti vorbeste si cã El îti va arãta tot ce ai nevoie sã stii!

Esti mai puternic(ã) decât crezi! Ca si Ghedeon, s-ar putea sã te întrebi: “Cum as putea eu sã lupt? Eu sunt asa de slab(ã), asa de lipsit(ã) de experientã”. Dar Dumnezeu a spus lui Ghedeon: “Du-te cu puterea aceasta pe care o ai” (6:14). “Care putere?” s-ar putea sã te întrebi. Puterea lui Ghedeon era legatã de cuvântul lui Dumnezeu cãtre el: “Cu sigurantã Eu voi fi cu tine” (“oare nu te trimit Eu?” (6:14).

Preaiubitilor, acelasi cuvânt – “Eu sunt cu voi” este puterea, tãria voastrã! Si voi veti primi acea putere crezând cã acest cuvânt este adevãrat - si actionând conform cu El!

SCAPĂ DE TEMERILE TALE SI DE NECREDINŢĂ!

2010-09-22T03:00:00.000+03:00

Israel cãzuse în idolatrie. Dar rãdãcina pãcatului lor era tot necredinta, având drept rezultat fel de fel de temeri! Asa cã Dumnezeu le-a trimis un prooroc spre a le arãta rãdãcina pãcatului lor.

Proorocul le-a spus în fel si chip: “Uitati-vã la voi! O mânã de fricosi, ascunsi care pe unde, înspãimântati de ideea de a se împotrivi vrãjmasului si de a lupta. Deja v-ati dat bãtuti. Dar este scris cã Dumnezeu v-a scãpat în trecut! A dat pãrintilor vostri mari izbânzi când s-au încrezut în El! Si a promis sã vã dea si vouã eliberare, sã vã scape – si voi tot nu vã încredeti în El! (vedeti Judecãtori 6:7–10).

Multi crestini se tem cã diavolul o sã îi distrugã. Le este teamã cã vor face o gresealã sau se vor întoarce la pãcatul lor, iar satan va avea izbândã asupra lor. Dar aceasta e o minciunã diabolicã! Biblia spune cã nu trebuie sã te temi când treci prin viatã!

Când esti încãtusat de fricã, ea devine contagioasã. Toatã lumea din jurul tãu se molipseste! Când Ghedeon a adunat armata sa, Dumnezeu i-a spus sã trimitã acasã fiecare soldat care se teme: “Cine este fricos şi se teme, să se întoarcă şi să se depărteze… Si douăzeci şi două de mii de oameni din popor s-au întors” (Judecãtori 7:3).

Dumnezeu are acelasi cuvânt cãtre biserica Sa astãzi. El întreabã: “De ce te temi? De ce pãcãtuiesti neîncrezându-te în Mine, cã voi aduce izbândã în viata ta, cã te voi izbãvi? Am promis sã înfrâng orice putere diabolicã ce vine împotriva ta!”

Tatãl lui Ghedeon, Ioas, ridicase o statuie lui Baal si Astarteei, fãcutã din pietre imense. Motivatia sa era: “Baal a dat putere lui Madian peste noi, asa cã poate dacã ne închinãm dumnezeului lor, o sã ne dea si nouã putere”. Oamenii veneau de la mare depãrtare sã se închine acolo, incluzând madianiti si moabiti; era o fortãreatã puternicã, un bastion diabolic în Israel!

Dumnezeu a spus lui Ghedeon: “N-o sã dau eliberare, izbândã, lui Israel pânã când nu vã descotorositi de acest idol care stã între noi. Dã-l la parte! Dãrâmã-l!” Asa cã în mijlocul noptii Ghedeon “a luat zece oameni dintre slujitorii lui, şi a făcut ce spusese Domnul” (Judecãtori 6:27). El a luat un bou si a folosit frânghii pentru a dãrâma pe Baal si pe Astarteea!

Dumnezeu dã astãzi bisericii Sale acelasi mesaj pe care i l-a dat lui Ghedeon: “Vreau sã-ti dau ajutor - dar cum sã-ti dau dacã tu nu te încrezi în Mine. Esti plin de teamã. Si înainte ca sã dau izbândã, sã aduc eliberare, trebuie sã dãrâmi aceastã fortãreatã, acest pãcat care te înfăşoară!“ “Să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne” (Evrei 12:1). Noi trebuie sã dãrâmãm toate fortãretele fricii si pãcatului!

Gideon a demolat diabolicul bastion folosind un bou puternic. Dar nouã ni s-au dat arme mult mai puternice decât cele ale lui Ghedeon (vedeti 2 Corinteni 10:4–5).

Izbânda vine prin rugãciune fãcutã cu credintã. Aceasta nu înseamnã o rugãciune rece, goalã, ci rugãciune în Duhul, rugãciune care se încrede cã Dumnezeu va rãspunde: “Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri” (Efeseni 6:18).

CUM SĂ NE RIDICĂM LA LUPTĂ!

2010-09-21T03:00:00.000+03:00

Desi se vorbeste atât de mult în bisericã despre rãzboiul spiritual, crestinii tot nu au învãtat cum sã facã faţă, cum sã ţinã piept vrãjmasului. Suntem adversari usor de învins pentru diavol!

Nu cred cã absolut fiecare nenorocire care se întâmplã unui crestin vine de la diavol. În mod gresit dãm vina pe el când în mare parte e vorba de propria noastrã nepãsare, neascultare si trândãvie.

E usor sã dãm vina pe cel rãu pentru nesãbuinta noastrã. În acest fel, nu mai suntem nevoiti sã ne asumãm noi problema respectivã. Dar existã un rãu real în lume astãzi - iar el chiar e ocupat sa-si facã treaba, sã facã rãu!

Dati-mi voie sã vã spun câte ceva despre strategia lui satan. Dacã tot nu poate sã-L dea jos pe Cel Atotputernic de pe tronul Sãu, atunci mãcar încearcã sã distrugã imaginea lui Dumnezeu din voi! El vrea sã transforme în cârtitori si hulitori pe cei ce aduc laudã si închinare Domnului.

Satan nu vã poate ataca dupã bunul sãu plac. Dumnezeu a pus un zid de foc în jurul fiecãrui copil al Sãu, iar satan nu poate trece de acel zid fãrã permisiunea lui Dumnezeu.

Satan nu poate citi în mintea unui crestin. Unora le este teamã sã se roage din cauzã cã ei cred cã diavolul trage cu urechea la ei! Altii cred cã diavolul le poate citi fiecare gând. Nu e deloc asa! Numai Dumnezeu este omniprezent si atotstiutor.

Scriptura ne porunceste sã ne ridicãm, sã ne întãrim si sã ne luptãm împotriva cãrnii si a celui rãu: “Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!” (1 Corinteni 16:13). “Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui” (Efeseni 6:10).

Trebuie sã devii sãtul pânã-n gât, pur si simplu sã nu mai poti suferi situatia în care diavolul te tine apãsat – trãind la nivelul de jos, deprimat, nefericit, gol pe dinãuntru, hãrtuit!

Cartea Judecători ne spune: “Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului; şi Domnul i-a dat în mâinile lui Madian, timp de şapte ani. Mâna lui Madian a fost puternică împotriva lui Israel” (Judecători 6:1–2).

Israelitii se gãseau la cel mai scãzut nivel la care fuseserã vreodatã. Erau siliti sã trãiascã în pesteri întunecoase si vãgãuni umede, înfometati, înfricosati si neajutorati. Dar deodatã ceva s-a întâmplat. A început cu Ghedeon, si s-a întins peste întreaga tabãrã: lui Israel i-a ajuns cutitul la os, s-a sãturat panã peste cap, n-a mai putut rãbda sã continue sã se ascundã în acele pesteri întunecoase!

Ghedeon si-a spus: “Cât sã mai rãbdam toate acestea? Ei fac ce vor, se duc unde vor pe pãmânturile noastre. Nimeni nu li se opune, nu se ridicã, nimeni nu face nimic împotriva lor! Ni s-a spus cã avem un Dumnezeu care a intervenit pentru pãrintii nostri. Dar iatã-ne acum: suntem pustiiti si nenorociti. Trãim în continuã fricã!"

Ceva s-a revoltat în Ghedeon. El a spus tocmai ce Dumnezeu astepta sã audã: “Prea mult! Pâna aici! Destul! Noi slujim unui Dumnezeu puternic, victorios. De ce, dar, sã continuãm, zi de zi, rabdând acest abuz?”

Dumnezeu nu va lucra pânã când tu nu esti complet dezgustat - pânã când nu mai poti suferi sã tot fii în situatia de a nu mai putea suferi!

Trebuie sã faci ca Ghedeon: sã strigi cãtre Domnul! Noi servim aceluiasi Dumnezeu cãruia îi slujea Israel. Dacã El a auzit plânsetul, strigãtul lui Israel în idolatria lor, El te va auzi si pe tine - în sinceritatea inimii tale.

RUGĂCIUNEA NECREDINŢEI

2010-09-20T03:00:00.000+03:00

Ati auzit despre rugãciunea de credintã. Eu cred cã existã o imagine opusã, o imagine în oglindã a acestei rugãciuni, o rugãciune care se bazeazã pe carnal. Eu o numesc rugãciunea de necredintã.

Vreau sã vã pun o întrebare. L-ati auzit vreodatã pe Domnul spunându-vã: “Inceteazã a te mai ruga – ridicã-te de pe genunchi”? Ti-a spus vreodatã Duhul Sãu “Gata, opreste-te din plâns si stergeti ochii. De ce stai cu fata la pãmânt înaintea Mea?”

Domnul a vorbit exact aceste cuvinte către Moise: “Domnul a zis lui Moise: "Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte” (Exod 14:15). Întelesul literal în evreieste al acestui verset este: “De ce strigati la Mine? De ce tot zgomotul ăsta stăruitor în urechile mele?”

De ce ar spune Dumnezeu aceasta cãtre Moise? Iatã un om dupã placul lui Dumnezeu, un om al rugãciunii, în momentul de crizã al vietii sale. Faraon era pe urmele israelitilor, gata-gata sã-i prindã. Majoritatea crestinilor probabil ar fi reactionat la fel ca si Moise. S-a dus afarã undeva pe vreun deal ca sã fie singur cu Domnul. Dupã aceea si-a vãrsat inima în rugãciune.

Când Dumnezeu a auzit pe Moise strigând, i-a spus: “Destul”. Scriptura nu este explicitã despre cecea ce urmeazã. Dar poate cã în acel moment Dumnezeu sã fi spus: ”Cu ce drept toatã agonia asta, Moise. Plânsetele voastre sunt o insultã la adresa credinciosiei Mele. V-am facut deja promisiunea solemnã de eliberare. Si v-am arãtat exact ce aveti de fãcut. Acum, încetati cu plânsetele”.

Când avem de înfruntat propriile noastre momente de crizã, s-ar putea sã ne convingem singuri cã: “Rugãciunea este cel mai important lucru pe care pot sa-l fac acum”. Dar vine o vreme când Dumnezeu ne cheamã sã actionãm, sã ascultãm cu credintã de Cuvântul Sãu. În asemenea momente, El nu ne va permite sã ne retragem în pustie pentru a ne ruga. Acel lucru ar însemna nesupunere si orice rugãciune ar fi fãcutã în necredintã.

Rugãciunea de necredintã tine seama numai de bunãtatea lui Dumnezeu. Ea ignorã severitatea judecãtilor Sale sfinte. Pavel scrie: “Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu” (Romani 11:22). Apostolul înadins mentioneazã aici bunãtatea si asprimea lui Dumnezeu la un loc. El spune cã nu pot fi separate una de celalaltã.

In Vechiul Testament, Isaia a exprimat acest lucru astfel: “Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte! Căci mâinile vă sunt mânjite de sânge” (Isaia 59:1–3).

Preaiubitilor, Dumnezeu nu S-a schimbat între Vechiul si Noul Testament. El e un Dumnezeu al dragostei si milei, asa cum semnaleazã Isaia. Dar El încã urãste pãcatul deoarece El este sfânt si drept. De aceea I-a spus lui Israel “Nu vã aud din cauza pãcatului vostru”.

Sã luãm aminte la cuvintele psalmistului David: “Am strigat către El cu gura mea, şi îndată lauda a fost pe limba mea. Dacă aş fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul. Dar Dumnezeu m-a ascultat, a luat aminte la glasul rugăciunii mele. Binecuvântat să fie Dumnezeu, care nu mi-a lepădat rugăciunea” (Psalmul 66:17–20).

Psalmistul spune, în esentã: ”Am vãzut cã erau lucruri nelegiuite în inima mea si am refuzat sã mã împac cu asta. Asa cã am venit la Domnul spre a primi curãtirea. Dupã aceea El a auzit rugãciunea mea. Dar dacã m-as fi tinut în continuare de pãcat, Dumnezeu n-ar fi ascultat plânsetul, strigãtul meu."

CELĂLALT ASPECT AL PĂRTĂŞIEI

2010-09-17T03:00:00.000+03:00

Să intrăm în slava lui Dumnezeu înseamnă nu numai să primim dragostea Tatălui, ci si sã îL iubim si noi la rândul nostru. E vorba despre afectiune reciprocã, ambele părti dăruind si primind dragoste. Biblia ne spune: “Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta” (Deuteronom 6:5).

Dumnezeu ne spune: “Fiule, dă-mi inima ta” (Proverbe 23:26). Dragostea Sa cere reciprocitate, ca si noi să îi intoarcem cu o dragoste totală, neîmpărtită, implică faptul ca si noi să venim cu toată inima, cu tot sufletul, cu mintea si puterea noastră.

In orice caz, Domnul ne spune în termeni care nu lasă loc de îndoială: "Tu nu poti câstiga dragostea Mea. Dragostea Mea se dăruieste, nu se câstigă, nu este ceva care primesti pentru meritele tale! Ioan scrie: “Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” si “Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4:10, 19).

Asa cum dragostea lui Dumnezeu pentru pe noi este manifestată prin odihnã si bucurie (n.trad.: El se “odihneste în tăcere” în dragostea Sa pentru poporul Sãu, vezi Tefania 3:17 si devotionalul ref. acest aspect, de vineri 2 ian 08) tot astfel dragostea noastră pentru El trebuie să contină aceleasi două elemente:

1. David exprimă faptul că se “odihneste”, găseste linistea, plăcerea, în dragostea sa pentru Dumnezeu, când ne scrie: “Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine” (Psalmul 73:25). Inima care-L iubeste pe Domnul încetează complet de a mai căuta alinare în altã parte. Mai degrabã, gãseste multumirea deplinã în El. Intr-o astfel de iubire, dragostea plină de bunatate a lui Dumnezeu este mai bunã chiar decât viatã însăsi!

2. O astfel de inimă de asemenea se bucură în dragostea sa pentru Dumnezeu. Ea cântă si sare, dansează de bucurie în exaltarea sa pentru Domnul. Când un copil al lui Dumnezeu stie cât de mult îl iubeste Tatăl său, asa o desfătare pune acest lucru în sufletul său!

Dati-mi voie să vă dau unul dintre cele mai pline de semnificatie versete din toată Scriptura. “Proverbele” ne dau aceste cuvinte profetice despre Hristos: “eu eram meşterul Lui, la lucru lângă el, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui, jucând pe rotocolul pământului Său, şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor” (Proverbe 8:30–31).

Preaiubitilor, noi suntem fiii despre care se vorbeste aici! Incă de când a fost creat pământul, Dumnezeu a avut în vedere un trup de credinciosi uniti în Fiul Său. Si chiar si atunci Tatăl a găsit desfătare si bucurie în acesti copii. Isus mărturiseste: “Eu am fost desfătarea Tatălui Meu, bucuria fiintei Sale. Iar acum toti cei ce se întorc la Mine în si cu credintã, sunt si ei desfătarea Tatălui!"

Deci, cum îl iubim noi pe Isus, la rândul nostru? Ioan rãspunde, “Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele” (1 Ioan 5:3).

Care sunt poruncile Sale? Isus spune, în esentã, ca douã sunt acestea: “În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii." (Matei 22:40). Prima si cea mai importanta este sã iubim pe Domnul cu toatã inima, sufletul si cugetul nostru. Nimic sã nu ne opreascã de la aceasta. Iar a doua poruncã este sã iubim pe aproapele nostru ca pe noi însine. Aceste douã porunci simple cuprind toată Legea lui Dumnezeu.

Isus spune aici cã nu putem sã fim în pãrtãsie cu Dumnezeu sau sã intrãm în slava Sa dacã purtãm cuiva pica. În consecintã, a-L iubi pe Dumnezeu înseamnã a iubi pe fiecare frate, pe fiecare sorã în acelasi mod în care ne-a iubit Tatãl pe noi.

O VIAŢĂ DE PĂRTĂŞIE

2010-09-16T03:00:00.000+03:00

Foarte multi din copiii lui Dumnezeu cunosc foarte putin sau deloc despre viata de pãrtãşie cu El. De ce se întâmplã acest lucru?

Eu cred cã asemenea crestini au un concept trist, gresit despre Tatãl ceresc. Imi amintesc de pilda datã de Isus referitoare la robul care a ascuns, a îngropat talantul sãu, pentru cã avea o imagine gresitã despre stãpânul sãu. Acel rob a spus: “Doamne, am ştiut că eşti om aspru” (Matei 25:24).

Tot astfel, multi credinciosi din ziua de astãzi gândesc: "Cum ar putea vreodatã Dumnezeu sã fie multumit de mine, cântând de bucurie de dragostea pe care o are pentru mine? L-am dezamãgit asa de tare uneori, aducând rusine numelui Sãu. Cum ar putea El sã mã mai iubeascã pe mine, mai ales în situatia în care mã zbat acum?"

Eu cred cã acesta este un motiv puternic pentru care asa de multi crestini nu vor sã se apropie de Tatãl ceresc. Ei se tem sã se apropie de El pentru cã se gândesc cã L-au dezamãgit într-un fel sau altul. Tot ce pot ei sã gândeascã despre El este cã El e un foc mistuitor, gata sã-i judece si sã-i condamne.

Întrebarea pentru noi toti cei de astãzi este: cum putem noi sã nu dorim sã fim aproape de un Tatã care ne scrie scrieri de dragoste, care ne spune cat tânjeste sã fie cu noi, care e întotdeauna gata sã ne îmbrãtiseze, care spune cã nu are decât gânduri bune pentru noi? În ciuda absurditãtii noastre, el ne asigurã “satan s-ar putea sã vã spunã cã nu faceti doi bani, dar Eu vã spun: voi sunteti bucuria mea!”

S-ar putea sã vã gânditi: ”Cu sigurantã Domnul nu gãseste bucurie în cineva care este încã în pãcat. Nu mã pot astepta ca El sã mã iubeascã dacã eu continui în cãile mele pãcãtoase. Felul acesta de gândire e vecin cu blasfemia”.

Da, Dumnezeu cu sigurantã iubeste poporul Sãu, dar nu iubeste pãcatul acestuia. Biblia spune cã El reprobã fiecare copil care continuã în pãcat, dar întotdeauna suferã pentru aceasta. Iar dupã ce ne mustrã, Duhul Sãu ne face sã constientizãm semnificatia revoltei Lui asupra pãcatului.

Prin toate acestea, dragostea lui Dumnezeu pentru noi rãmâne neschimbatã. Cuvântul spune: "Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost nimiciţi” (Maleahi 3:6). “Tatăl… în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare”. (Iacov 1:17). “Eu sunt Dumnezeu, nu un om” (Osea 11:9).

Sã ne fereascã Dumnezeu ca dragostea Sa pentru noi sã scadã si sã dea înapoi asa cum face dragostea noastrã pentru El! Dragostea noastrã variazã aproape de la o zi la alta, mergând de la fierbinte si plinã de entuziasm, la cãldicicã sau chiar rece. Asemenea ucenicilor, putem fi gata sã murim pentru Isus astãzi, ca în ziua urmãtoare sã îL abandonãm si sã dãm bir cu fugitii.

Dati-mi voie sã vã întreb dacã puteti sã spuneti: "Tatãl meu ceresc mã iubeste atât de mult, este îndrãgostit de mine! El spune cã sunt plãcut si minunat în ochii Sãi si eu îL cred. Eu stiu cã nu conteazã prin ce problemã trec, sau cât de tentat sau încercat sunt, cã El mã va salva. El mã va proteja prin toate, niciodatã nu va permite ca eu sã fiu zdrobit. El întotdeauna va avea grijã si se va purta cu bunãtate fatã de mine!"

Aici începe adevãrata pãrtãsie. Noi trebuie sã fim convinsi în fiecare zi cã dragostea lui Dumnezeu pentru noi este neschimbãtoare. Si trebuie sã îi arãtãm cã ne încredem în faptul cã El ni s-a descoperit nouã pe Sine însusi. Ioan scrie: ”Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el. (1 Ioan 4:16).

ADEVARATA PÃRTÃŞIE

2010-09-15T03:00:00.000+03:00

Multi creştini vorbesc despre intimitatea cu Domnul, despre umblarea în El, de a-L cunoaşte pe El, de a avea pãrtãşie cu El. Dar nu putem avea comuniune, pãrtãşie, relatie adevãratã cu Dumnezeu dacã nu primim în inimile noastre din plin revelatia dragostei Sale, harul şi mila Sa.

Comuniunea cu Dumnezeu constã în douã lucruri:

1. Sã primim dragostea Tatãlui si
2. Sã-L iubim si noi, la rândul nostru

Poti petrece ore în sir in fiecare zi in rugãciune, spunând Domnului cât de mult îl iubesti, dar nu aceasta este comuniunea. Dacã n-ai primit, dacã n-ai acceptat dragostea Sa, atunci n-ai experimentat comuniunea cu El. Pur si simplu nu poti împãrtãsi intimitatea cu Domnul dacã nu esti pecetluit în dragostea Lui pentru tine.

Eu stiu cã atunci când vin la Domnul meu, nu vin la un Tatã dur, nemilos, care-mi cere ce stie cã nu pot. El nu mã asteaptã cu o faţã mânioasã, gata sã-mi mai tragã o nuia peste spate. Nici nu mã urmăreste ca pe un vânat, gata sã vadã dacã dau gres, ca sã-mi poatã zice: “Te-am prins!”

Nu, ci vin la un Tatã care mi S-a revelat mie cu o dragoste purã, neconditionatã. El este bun si milos, plin de har si îndurare, si de-abia asteaptã sã-mi ia toatã povara si grijile. Si stiu cã El niciodatã nu mã va respinge când îl chem!

Iatã de ce o sã vin “în curtile sale” cu laudã si multumiri deoarece sunt recunoscãtor pentru (ce este si) cine este Dumnezeul meu. Lui îi pasã de tot ceea ce e în legãturã cu mine, de tot ce mã priveste! (a se vedea Psalmul 100).

Profetul Ţefania spune ceva de necrezut despre dragostea lui Dumnezeu pentru noi. El scrie: “Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine” (Ţefania 3:17).

Acest verset ne spune douã lucruri importante despre felul în care ne iubeste Domnul:

1. Dumnezeu se “odihneste în tăcere” în dragostea Sa pentru poporul Sãu. In Evrei, expresia "El va tăcea în dragostea Lui" vrea să spună "El va sta în tăcere, va tãcea din cauza dragostei Lui". Dumnezeu spune, în esentã: "Mi-am gãsit adevarata mea dragoste si sunt complet satisfãcut! Nu am nevoie sã caut în altã parte, pentru că n-am de ce să mă plâng. Sunt complet multumit, împlinit de aceastã relatie, si nu-Mi voi lua dragostea înapoi, nu Mi-o voi retrage! Dragostea mea este sigurã!"

2. Dumnezeu găseste mare plăcere în poporul Sãu. Ţefania mărturiseste: “nu mai poate de veselie pentru tine”. El spune, “dragostea lui Dumnezeu pentru tine este asa de mare, că pune un cântec pe buzele Sale!”

A se bucura înseamna "a avea bucurie si încântare", “a se bucura în ceva”. Este o expresie exterioarã a ceva ce vine dinãuntru, adicã încântarea. Este de asemenea cel mai puternic fel de a exprima dragostea. Cuvântul evreiesc pe care Tefania îl foloseste aici pentru "a se bucura" este “tripudiare” însemnând "a sãlta, a sãri în sus de bucurie, ca cineva care e coplesit de extazul biruintei”.

Poti tu sã te gândesti la Tatãl tãu ceresc ca fiind asa de îndrãgostit de tine, cã sare în sus de bucurie numai gândindu-Se la tine? Poti tu sã primesti, sã accepti cuvântul Sãu cã te-a iubit mai înainte ca lumea sã fi fost creatã, înainte ca omenirea sã fi existat, înainte ca tu sã fi fost mãcar nãscut? Poti tu sã accepti cã te-a iubit chiar si dupã ce ai cãzut în pãcatul adamic, rãsculandu-te astfel impotriva Lui?

IEŞIND DIN LUPTĂ PUTERNICI

2010-09-14T03:00:00.000+03:00

Ori de câte ori se iveşte opoziţia, harul lui Dumnezeu prosperă în noi. Gândiţi-vă la ceea ce se întâmplă cu un copac atunci când o furtună puternică loveşte violent în el. Vântul ameninţă să smulgă copacul din rădăcini şi să-l arunce departe. El rupe crengile şi îi împrăştie frunzele. El îi smulge rădăcinile şi suflă muguri săi. Şi atunci când furtuna se sfârşeşte totul în jur pare fără de speranţă.

Cu toate acestea, uitaţi-vă mai îndeaproape; aceeaşi furtună care a făcut crăpături în jurul tulpinii copacului, a ajutat rădăcinile să se adâncească mai mult. Acum copacul are acces la surse noi şi mai adânci de hrană şi apă. El a fost şi curăţit de toate crengile lui moarte. Mugurii au dispărut, dar alţii vor creşte în loc, mai bogaţi. Vă spun, acel copac este acum mai puternic şi creşte pe căi nevăzute. Şi doar aşteptaţi până va da roadă, deoarece el va da multă roadă!

S-ar putea să te afli într-o furtună chiar în acest moment. Vântul bate puternic, scuturându-te violent şi te gândeşti că eşti doborât. Preaiubite, nu intra în panică! Trebuie să ştii că în mijlocul vijeliei tu slobozi rădăcini spirituale adânci. Dumnezeu dezvoltă în tine o smerenie profundă, o mai mare durere şi tristeţe pentru păcat, o foamete mai mare pentru neprihănirea Sa.

Dumnezeu face din tine un soldat călit al crucii, cu cicatrice din luptă, dar puternic şi curajos. S-ar putea să te dezamăgeşti pe tine însuţi uneori, dar Domnul niciodată nu face acest lucru. De fapt, El poate să acţioneze în mod suveran în orice vreme pentru a te scoate din lupta ta. Dar El nu o face, pentru că a văzut că aceasta produce în tine o mai mare sete după El!

Romani 5:3 spune: „Necazul aduce răbdare.” Cuvântul aduce înseamnă „a realiza.”

În 2 Corinteni 4:17 citim: „Căci întristările noastre de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.” Cuvântul lucrează în acest verset este acelaşi ca şi în Romani 5:3.

CEEA CE AR TREBUI SĂ ŞTIE FIECARE CREŞTIN DESPRE CREŞTEREA SPIRITUALĂ

2010-09-13T03:00:00.000+03:00

„Trebuie să mulţumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, cum se şi cuvine, pentru că credinţa voastră merge mereu crescând, şi dragostea fiecăruia dintre voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult” (2 Tesaloniceni 1:3).

Ce compliment minunat a spus Pavel la adresa creştinilor tesaloniceni! Aici este esenţa deplină a ceea ce el spunea: „Este incredibil să vezi cum aţi crescut, şi în credinţa voastră în Cristos şi în dragostea voastră unii pentru alţii. Oriunde nu m-aş duce, mă laud în faţa altora cu creşterea voastră spirituală. Cât de mult Îi mulţumesc eu lui Dumnezeu pentru voi!”

În acest scurt pasaj Pavel ne prezintă o imagine uimitoare a unui trup de credincioşi care creşteau în unitate şi dragoste. Fraza în greacă pe care o foloseşte Pavel pentru „mereu crescând” semnifică „creşte peste, deasupra şi dincolo de cea a altora.” Şi individual, şi în mod colectiv, credinţa şi dragostea tesalonicenilor o întrecea pe cea a tuturor bisericilor.

Este evident că aceşti creştini tesaloniceni nu doar încercau să se agăţe de credinţa lor până la întoarcerea lui Isus. Ei învăţau, mergeau înainte, creşteau, iar vieţile lor erau o dovadă a acestui fapt. Potrivit lui Pavel, despre ei se vorbea în fiecare biserică din Asia.

După câte se pare, predicile pe care le auzeau aceşti oameni provoca în ei o umblare mereu profundă cu Cristos. Acestea topeau ambiţiile firii lor şi îi mustrau pentru obiceiurile lor care nu se asemănau cu Cristos. Iar Duhul Sfânt din ei înlătura toate barierele etnice şi de culoare. Ei descopereau modul în care puteau să îmbrăţişeze orice persoană, bogată sau săracă, educată sau nu. Şi ei aveau o mare grijă unii pentru alţii, dându-şi întâietate unii altora în dragoste.

Dacă eşti udat şi hrănit de Cuvântul lui Dumnezeu, ar trebui să ai o creştere spirituală continuă în viaţa ta. Acest lucru ar trebui să se întâmple de la sine.

Nu ştiu dacă fiecare din biserica mea „merge mereu crescând”, aşa cum ştia Pavel despre biserica în Tesalonic. Cu toate acestea, eu cred că acest lucru este adevărat despre mulţi dintre oamenii noştri. De ce? Predicarea cu ungere a Cuvântului pur al lui Dumnezeu întotdeauna produce o creştere. Iar apostolul Pavel spune că toţi cei care doresc laptele pur al Cuvântului vor creşte.

Pavel descrie creşterea noastră spirituală ca şi o lucrare a Duhului Sfânt. El spune că Duhul este întotdeauna la lucru, schimbându-ne din slavă în slavă. El reînnoieşte, în mod constant, mintea noastră, înăbuşind firea noastră şi producând puritate în omul nostru dinăuntru. El lucrează în inimile noastre pentru a îndepărta mânia, amărăciunea, resentimentul şi orice fel de rău. El produce în noi bunătate, blândeţe şi iertare unii pentru alţii. El ne creşte în Cristos, învăţându-ne că tot ceea ce spunem şi facem trebuie să fie demn de Domnul nostru!

În continuare Pavel ne îndeamnă: „Fiecare să se cerceteze pe sine însuşi…” (1 Corinteni 11:28). Cuvântul în greacă pentru a cerceta aici semnifică „a examina, a testa.” Apostolul spune: „Examinaţi-vă pe voi înşivă, vedeţi dacă umblaţi conform Cuvântului lui Dumnezeu.” Noi trebuie să ne întrebăm în mod constant: „Mă schimb eu? Devin eu mai iubitor şi mai blând? Îmi tratez eu familia şi prietenii cu respect evlavios? Devine vorbirea mea mai evlavioasă?”

UNEORI NOI CREŞTEM ŞI NU ŞTIM ACEST LUCRU

2010-09-10T03:00:00.000+03:00

Unii credincioşi îţi pot vorbi despre creşterea lor spirituală şi poţi vedea clar schimbările în vieţile lor. Ei îţi mărturisesc despre modul în care Duhul Sfânt l-a biruit pe duşman în locul lor şi te bucuri cu ei în victoria lor.

Totuşi, acest tip de creştini sunt o excepţie. Majoritatea credincioşilor sunt, totalmente, inconştienţi de orice progres spiritual în vieţile lor. Ei se roagă, citesc Biblia şi Îl caută pe Domnul cu toată inima lor. Nu există nici o piedică pentru creşterea spirituală în ei.

Însă ei nu pot discerne nici o creştere în ei însuşi. Eu sunt un exemplu de acest tip de credincios. Ştiu că umblu în neprihănirea lui Cristos, dar, cu toate acestea, niciodată nu simt că fac vreun progres. De fapt, ocazional, mă întristez ori de câte ori fac sau spun ceva ce nu vine dintr-o asemănare cu Cristos. Aceasta mă face să mă întreb: "Am fost creştin de ani de zile. De ce nu învăţ niciodată?"

Eu cred că creştinii tesaloniceni au fost uluiţi atunci când au auzit aprecierea frumoasă a lui Pavel în ceea ce-i privea pe ei (vezi 2 Tesaloniceni 1:3). Probabil că ei s-au gândit: "Eu, cresc mereu? Cred că Pavel glumeşte."

Cu toate acestea, Pavel ştia că creşterea spirituală este un lucru tainic şi ascuns. Scriptura o aseamănă cu creşterea invizibilă a florilor şi a copacilor: "Voi fi ca roua pentru Israel; el va înflori ca crinul, şi va da rădăcini ca Libanul. Ramurile lui se vor întinde; măreţia lui va fi ca a măslinului; şi miresmele lui ca ale Libanului" (Osea 14:5-6).

Dumnezeu ne spune: "Mergeţi să priviţi crinii! Încercaţi doar să priviţi cum cresc aceştia. Vă spun că până la sfârşitul zilei nu veţi vedea nici o creştere. Dar să ştiţi, Eu ud fiecare crin, în fiecare dimineaţă cu roua pe care o trimit, şi ei vor creşte." Acelaşi lucru este adevărat şi despre cea mai mare parte din creşterea spirituală. Ea are loc treptat pentru ochiul uman!

Atunci când unii oameni sunt mântuiţi, se pare că ei niciodată nu se luptă cu vreun păcat chinuitor. Ei mărturisesc: "În momentul în care am venit la Isus, Domnul a luat acea ispită de la mine. Şi de atunci încolo am devenit liber." Cunosc foarte mulţi foşti drogaţi care au trecut prin această experienţă.

Dar pentru numeroşi creştini lucrurile stau diferit. După mulţi ani de la convertirea lor, un vechi păcat se dezlănţuie în ei, ceva ce ei urau şi niciodată nu au mai dorit să vadă. Totuşi, indiferent de cât de greu ei se luptă, acea singură poftă rămasă, pur şi simplu, nu dispare. Cu timpul ei se descurajează. Sufletul lor strigă: "Cât va mai fi, Doamne? Când va fi distrus acest lanţ?" În cele din urmă diavolul vine la ei spunând: "Niciodată nu vei birui. Ştii că nu există nici o cale pentru tine să poţi creşte spiritual într-o astfel de stare."

Îmbărbătează-te, prietene, am veşti bune pentru tine. Tu creşti în mijlocul luptei tale! De fapt, s-ar putea ca tu să creşti pe sărite din cauza luptei tale.

Fii sigur că dacă ai în inima ta frica de Dumnezeu, vei ieşi din furtună mult mai puternic. Vezi tu, atunci când te afli în luptă cu duşmanul, tu exersezi şi atragi după tine tot harul şi toate puterile lui Dumnezeu. Şi chiar dacă te vei simţi slăbit, acel har şi acele puteri te vor întări. În primul rând, tu devii mai insistent în rugăciunile tale. În al doilea rând, eşti golit de toată mândria. Astfel, furtuna, de fapt, te face să fii "în gardă în plan spiritual" în fiecare domeniu din viaţa ta!

CUNOAŞTE, CREDE ŞI CONTINUĂ SĂ AI ÎNCREDERE ÎN DRAGOSTEA LUI

2010-09-09T03:00:00.000+03:00

Oricine poate păstra bucuria sa atunci când se află pe culmi în Duhul Sfânt, nefiind încercat sau ispitit. Dar Dumnezeu doreşte ca noi să rămânem în dragostea Lui în orice vreme, mai ales în ispitele noastre.

Apostolul Ioan ne spune foarte simplu cum putem să rămânem în dragostea lui Dumnezeu: "Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el" (1 Ioan 4:16). Cu alte cuvinte, dacă noi "rămânem în dragostea lui Dumnezeu", trebuie să rămânem în Dumnezeu.

Cuvântul rămâne aici semnifică "a fi într-o stare de aşteptare." Cu alte cuvinte, Dumnezeu doreşte ca noi să aşteptăm dragostea Lui să se reînnoiască în noi în fiecare zi. Trebuie să trăim în fiecare zi în cunoştinţa că Dumnezeu dintotdeauna ne-a iubit şi întotdeauna ne va iubi.

În realitate, majoritatea din noi intră şi ies din dragostea lui Dumnezeu potrivit urcuşurilor şi coborâşurilor noastre emoţionale. Ne simţim siguri în dragostea Lui numai dacă am reuşit în ceva. Dar suntem nesiguri de dragostea Sa ori de câte ori suntem încercaţi sau ispitiţi sau când eşuăm. Acesta este, în mod special, timpul când trebuie să avem încredere în dragostea Sa. El ne spune în aceste pasaje: "Indiferent de încercarea prin care treci, niciodată nu trebuie să te îndoieşti de dragostea Mea pentru tine. Dacă ai încredere, în mod activ, în dragostea Mea, atunci tu trăieşti în felul în care Eu vreau ca tu să trăieşti."

Ieremia 31 ne oferă o ilustraţie minunată a dragostei lui Dumnezeu. Israel se afla într-o stare decăzută. Poporul s-a îngrăşat şi a prosperat, tolerând tot felul de fărădelegi.

Apoi, dintr-odată, poftele lor au devenit dezgustătoare. Ei au pierdut toată plăcerea în împlinirea poftelor lor senzuale. Nu peste mult timp ei au strigat: "Doamne suntem pierduţi. Avem nevoie ca Tu să ne întorci înapoi." Dumnezeu a auzit strigătul lor de pocăinţă, iar inima Sa iubitoare s-a îndreptat spre ei. El a pedepsit poporul cu o nuia de corectare şi Israel a strigat: "M-ai pedepsit…întoarce-mă Tu şi mă voi întoarce…După ce m-am întors, m-am căit…" (Ieremia 31:18-19).

Ascultaţi cuvintele lui Dumnezeu în acest moment: "…Căci când vorbesc de el, îmi aduc aminte cu gingăşie de el, de aceea Îmi arde inima în Mine pentru el, şi voi avea milă negreşit de el…" (v. 20). "…îţi păstrez bunătatea Mea" (v. 3).

Iată ce trebuie să ştiţi despre dragostea lui Dumnezeu: Dumnezeu spunea poporului Său: "Am fost nevoit să te pedepsesc şi să spun la adresa ta cuvinte aspre de adevăr. Însă, chiar şi atunci ai păcătuit împotriva Mea, făcând acest lucru în ciuda harului şi îndurării pe care le-am arătat faţă de tine. Ti-ai întors spatele la dragostea mea, respingându-Mă. Cu toate acestea, îndurarea Mea a fost revărsată profund peste tine, Mi-am adus aminte de tine în lupta ta şi, în mod sigur, voi avea milă de tine. Te voi ierta şi te voi restabili cu mărinimie."

UMBLÂND ÎN SLAVĂ

2010-09-08T03:00:00.000+03:00

Un lucru care ne poate ajuta să continuăm în vremurile grele este înţelegerea slavei lui Dumnezeu. Acest lucru ar putea suna ca şi un concept înalt şi nobil, unul de care mai bine să se ocupe teologii. Dar sunt convins că tema slavei lui Dumnezeu are o valoare foarte reală şi practică pentru fiecare credincios adevărat. Înţelegând-o, putem deschide uşa spre o viaţă biruitoare!

Slava lui Dumnezeu este o revelaţie a naturii şi fiinţei Domnului. Aduceţi-vă aminte din Vechiul Testament că Moise a avut parte de o strălucire la propriu a slavei lui Dumnezeu. Înainte de aceasta Domnul l-a trimis pe Moise fără nici o explicaţie despre Sine decât doar cuvintele "EU SUNT." Dar Moise dorea să ştie ceva mai mult despre Dumnezeu. Astfel, el L-a rugat: "Doamne, arată-mi slava Ta."

Dumnezeu a răspuns luându-l pe Moise şi punându-l în crăpătura unei stânci. Apoi Scriptura spune că El S-a revelat lui Moise în toată slava Sa (vezi Exod 34:6-7). Modul prin care Dumnezeu doreşte ca noi să cunoaştem slava Sa este prin revelarea marii Sale dragoste pentru omenire. Şi aceasta este ceea ce El i-a descoperit lui Moise.

Eu cred că acest pasaj este absolut esenţial pentru felul în care noi înţelegem cine este Domnul. Deseori ne gândim la slava lui Dumnezeu, la maiestatea şi splendoarea Sa, la puterea şi stăpânirea Sa, sau la vreo manifestare în oamenii Săi. Toate aceste lucruri pot fi rezultatul vederii slavei lui Dumnezeu. Dar aceasta nu este slava prin care El doreşte ca noi să-L cunoaştem. Domnul întotdeauna aşteaptă să ne arate dragostea Sa, să ne ierte, să reverse peste noi mila Sa şi să restabilească relaţia noastră cu El.

Revelaţia slavei lui Dumnezeu are efecte puternice asupra celor care o primesc şi se roagă s-o înţeleagă. Până în acest moment Moise Îl vedea pe Domnul ca şi Dumnezeul legii şi a mâniei. El tremura de groază în prezenţa Domnului, rugându-L, strigând la El şi implorându-L în numele lui Israel. Aceasta fusese baza relaţiei sale faţă în faţă cu Domnul.

Totuşi acum, la prima vedere a slavei lui Dumnezeu, Moise nu mai avea teamă de Domnul. În schimb, el era mişcat să se închine: "Îndată Moise s-a plecat până la pământ şi s-a închinat" (Exodul 34:8). El a văzut că Dumnezeu nu era doar un tunet, fulger şi o trâmbiţă răsunătoare care l-au făcut să tremure de groază. Din contra, Dumnezeu era dragoste şi natura Sa cuprindea bunătate, blândeţe şi îndurare!

Vedeţi adevărul incredibil pe care Scriptura ni-l arată aici? Adevărata închinare se înalţă din inimile care sunt copleşite de viziunea dragostei nemeritate a lui Dumnezeu pentru noi. Aceasta este bazată pe revelaţia pe care ne-o dă Dumnezeu despre Sine, a bunătăţii Sale, a îndurării, a pregătirii sale de ierta. Deci, dacă noi Îl lăudăm pe Dumnezeu în duh şi în adevăr, închinarea noastră trebuie să fie bazată pe acest adevăr măreţ despre El.

Odată ce noi primim o revelaţie a gloriei lui Dumnezeu, închinarea noastră nu poate decât să se schimbe. De ce? Văzând gloria Sa aceasta schimbă modul în care noi trăim! Aceasta afectează expresia şi purtarea noastră, schimbându-ne din "slavă în slavă", făcându-ne tot mai mult asemenea Lui. Fiecare nouă revelaţie a dragostei şi îndurării Sale aduce schimbare supranaturală.

DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU NE ESTE EXPRIMATĂ NUMAI PRIN ISUS CRISTOS

2010-09-07T03:00:00.000+03:00

Potrivit lui Ioan, toată dragostea lui Dumnezeu locuieşte în Isus. El scrie: "Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui…" (Ioan 1:16). Cum am primit noi dragostea Tatălui? Noi am obţinut-o fiind în Cristos.

Dar s-ar putea să te întrebi de ce este atât de important de a şti că dragostea lui Dumnezeu este exprimată pentru noi prin Cristos? Cum afectează acest lucru viaţa noastră de zi cu zi? Cum afectează dragostea lui Dumnezeu vieţile noastre? Trebuie să privim la Cristos ca şi la exemplul nostru. Isus deja ne-a spus că Tatăl ne iubeşte în acelaşi fel în care L-a iubit pe Tatăl. Deci, ce impact a avut dragostea Tatălui asupra lui Isus?

"Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El şi-a dat viaţa pentru noi…" (1 Ioan 3:16). Iată rodul dragostei lui Dumnezeu în Isus: El S-a dat pe Sine Însuşi ca şi jertfă pentru alţii. A doua jumătate a acestui verset ne spune care este scopul dragostei lui Dumnezeu în vieţile noastre. Citim aici: "…şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi." Dragostea lui Dumnezeu ne îndeamnă de a ne aduce trupurile noastre ca şi o jertfă vie.

V-aţi întrebat vreodată ce înseamnă să-ţi dai cu adevărat viaţa pentru fraţii şi surorile tale? Ioan nu vorbeşte aici despre a deveni martiri pe un pământ străin. El nu se referă la a fi un donator de organe. Şi el nu are în vedere ca noi să luăm locul unui criminal condamnat la moarte. Numai Cristos a făcut acest sacrificiu. Nu, singurul tip de creştin care poate aduce viaţă şi speranţă fraţilor săi este unul mort. Un astfel de slujitor a murit pentru această lume, pentru tot ceea ce ţine de sine, pentru toată mândria şi ambiţia.

Acest creştin "mort" i-a permis Duhului Sfânt să facă o inventariere spirituală a sufletului său. El vede prin depravarea şi fărădelegea din inima sa. Şi el, în mod conştient, merge la altarul lui Dumnezeu, strigând: "Doamne, mistuieşte-mă. Ia totul." El ştie că numai fiind curăţit prin sângele lui Cristos el îşi poate da viaţa pentru fraţii săi."

REVELAŢIA DRAGOSTEI LUI DUMNEZEU

2010-09-06T03:00:00.000+03:00

Am fost provocat recent de Duhul Sfânt să citesc următorul pasaj: "Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră prea sfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu, şi aşteptaţi îndurarea lui Domnului nostru Isus Cristos pentru viaţa veşnică" (Iuda 20-21). Citind aceste versete L-am auzit pe Duhul şoptindu-mi: "David, tu încă nu ai intrat în plinătatea şi bucuria dragostei Mele. Teologia ta este corectă, dar încă nu ai experimentat extazul şi odihna de a rămâne în dragostea Mea. Până acum ai fost în ea doar până la glezne. Dar există un ocean întreg al dragostei Mele în care poţi înota."

Biblia este plină de adevărul dragostei lui Dumnezeu. Însă uneori eu însumi permit ca să mă întreb cum ar putea vreodată Domnul să mă iubească. Eu nu mă îndoiesc de dragostea Lui; este, mai degrabă, un eşec din partea mea de a rămâne în cunoştinţa şi asigurarea dragostei Lui pentru mine.

Revelaţia dragostei lui Dumnezeu vine în parte atunci când suntem născuţi din nou. Dacă ar fi să întrebăm pe majoritatea creştinilor ce cunosc ei despre dragostea lui Dumnezeu pentru ei, ei ar răspunde: "Ştiu că Dumnezeu mă iubeşte pentru că El L-a dat pe Fiul Lui ca să moară pentru mine." Ei citează Ioan 3:16: "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică."

Este un moment minunat atunci când înţelegi acest adevăr. Dintr-odată, îţi dai seama: "Dumnezeu m-a iubit atunci când eram pierdut, nenorocit şi un străin. El şi-a dovedit dragostea Sa pentru mine prin faptul că şi-a sacrificat propriul Său Fiu de dragul meu."

Cu toate acestea, puţin creştini învaţă cum să rămână în dragostea lui Dumnezeu. Noi ştim câte ceva din dragostea noastră pentru Domnul, dar rareori căutăm revelaţia dragostei lui Dumnezeu pentru noi. De fapt, dacă ar fi să rugăm pe majoritatea creştinilor să găsească pasaje biblice despre dragostea lui Dumnezeu pentru noi, ei ar putea numi doar câteva. Cu toate acestea, a înţelege dragostea lui Dumnezeu este secretul pentru o viaţă biruitoare. Numeroşi creştini se răcesc din punct de vedere spiritual şi devin lenoşi, deoarece sunt ignoranţi faţă de dragostea Domnului pentru ei. Ei nu ştiu că cea mai mare armă împotriva atacurilor lui satan este de a fi pe deplin convinşi de dragostea lui Dumnezeu pentru ei, prin revelaţia Duhului Sfânt.

În ultima Sa rugăciune de pe pământ Isus a spus: "Tată…Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii" (Ioan 17:24). Ce gând incredibil; Cristos a fost iubit mult de Tatăl înainte de creaţie.

Apoi Isus s-a rugat cu următoarea rugăciune remarcabilă: "Tu, Tată…i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine" (vv. 21, 23). El, de asemenea, s-a rugat: "Pentru ca dragsotea cu care M-ai iubit, să fie în ei, şi Eu să fiu în ei" (v. 26). Cristos spunea: "Tată, ştiu că îi vei iubi pe cei pe care îi aduc în trupul Meu, aşa cum M-ai iubit pe Mine."

Ideea aici este că atunci când Tatăl L-a iubit pe Isus înainte de veşnicie, El ne-a iubit şi pe noi. Într-adevăr, atunci când omul era doar un gând în mintea eternă a lui Dumnezeu, Domnul deja număra membrele noastre şi planifica răscumpărarea noastră: "În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui…în dragostea Lui" (Efeseni 1:4).

De cât timp te iubeşte Dumnezeu? El te-a iubit de când El a existat, deoarece Dumnezeu este dragoste. Este însăşi natura Lui. El te-a iubit când erai păcătos. El te-a iubit în pântecele mamei. El te-a iubit înainte ca lumea să înceapă. Nu a fost un început pentru dragostea Lui pentru tine, şi nu este nici un sfârşit.

Când va înceta Dumnezeu să te iubească? El va înceta să te iubească atunci când va înceta să-Şi iubească Fiul Său, ceea ce este imposibil. Cristos spune: "Tatăl, fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt" (Ioan 13:1).

RĂMÂI ÎN DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU

2010-09-03T03:00:00.000+03:00

Cu mulţi ani în urmă Dumnezeu mi-a pus în inimă dorinţa de a începe o casă pentru băieţi în Long Island. Am simţit cu adevărat că Domnul se afla în spatele acestei lucrări. Cu toate acestea, doar după optsprezece luni, autorităţile locale au impus un regulament atât de strict, încât nu am avut o altă ieşire decât să închidem casa.

Am găzduit patru băieţi în acel scurt timp în care ne-am deschis. După ce am închis casa am pierdut legătura cu ei. Întotdeauna mă gândeam că acea aventură a fost unul de cele mai mari eşecuri dintotdeauna. Timp de mai mult de treizeci de ani m-am întrebat de ce Dumnezeu ne-a permis să deschidem casa.

Recent am primit o scrisoare de la un bărbat pe nume Clifford. El a istorisit următoarele:

„Frate David, eu sunt unul din cei patru băieţi trimişi la casa din Long Island. Părinţii găzdaşi din acea casă erau atât de iubitori şi buni. Ei ne-au învăţat Biblia şi ne-au luat la biserică. Într-o zi ei ne-au luat la o biserică care găzduia o trezire în cort. Eram plin de amărăciune şi deznădejde. Acolo, în acel cort, Duhul Sfânt a început să frângă inima mea. L-am auzit pe predicator spunând: „Isus te iubeşte.” Toţi anii de durere, confuzie şi disperare au ieşit la suprafaţă. Am îngenunchiat şi m-am rugat. Aceasta s-a întâmplat cu treizeci şi cinci de ani în urmă. Acum Dumnezeu m-a chemat să predic şi mă conduce spre a mă implica în slujire full-time. Acest „mulţumesc” l-am păstrat în mine în tot acest timp. Aş vrea să vă mulţumesc pentru grija Dvs. Ştiu ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu.”

Scrisoarea acestui bărbat îmi dovedeşte faptul că nimic din ceea ce facem noi pentru Cristos nu este în zadar. Acea casă pentru băieţi nu a fost un eşec, deoarece un băiat evreu pierdut şi confuz a descoperit semnificaţia dragostei lui Dumnezeu.

SATAN FOLOSEŞTE TACTICI SUBTILE

2010-09-02T03:00:00.000+03:00

"Împăratul Asiriei a trimis…la Ierusalim, la împăratul Ezechia…pe Rabşache cu o oştire puternică" (2 Împăraţi 18:17). Asirienii reprezintă "ghidurile de prosperitate" de azi. Diavolul va defila cu armata sa în jurul zidurilor tale: oameni care sunt puternici, frumoşi şi, în aparenţă, cu succes în tot ceea ce fac. Atunci când îi vei vedea, te vei simţi înconjurat ca un prizonier!

Primul şiretlic al omului în păcat este de a pune la îndoială dedicarea unui credincios de a avea încredere deplină în Domnul. Rabşache, al cărui nume semnifică "sol beat", era ambasadorul împăratului. El a luat în derâdere pe cel neprihănit (vezi 2 Împăraţi 18:19-20). Acuzaţia era: "Dumnezeu nu te va scoate din această încurcătură. Te vei împotmoli! Te afli într-un mare necaz, iar credinţa ta nu va ajuta."

Apoi satan adaugă o altă înşelăciune; el îţi spune că Dumnezeu este cel care se află în spatele tuturor problemelor tale. Mesagerul Asiriei a afirmat: "Domnul mi-a zis 'Suie-te împotriva ţării acesteia, şi nimiceşte-o'" (2 Împăraţi 18:25). Satan va încerca să te convingă de faptul că Dumnezeu s-a supărat şi s-a mâniat pe tine. Aceasta este cea mai abilă minciună a sa! El te face să crezi că Dumnezeu te-a părăsit şi te-a lăsat pradă necazului şi durerii. El vrea ca tu să crezi că toate problemele tale sunt rezultatul pedepsei lui Dumnezeu pentru păcatele tale din trecut. Nu crede acest lucru! Satan este cel care vrea să te distrugă.

Domnul nostru este un eliberator, o fortăreaţă. Isaia a spus că El vine "să dea celor întristaţi din Sion, să le dea o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi "terebinţi ai neprihănirii", "un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui" (Isaia 61:3).

Nu, preaiubite sfânt, tu nu eşti doborât. Pur şi simplu eşti atacat şi împiedicat de minciunile duşmanului, deoarece te-ai hotărât în inima ta să te încrezi cu adevărat în Domnul. Satan încearcă să distrugă credinţa ta în Dumnezeu.

EL NE CHEAMĂ SĂ LUPTĂM

2010-09-01T03:00:00.000+03:00

"Care împărat, când merge să se bată în război cu un alt împărat, nu stă mai întâi să se sfătuiască dacă va putea merge cu zece mii de oameni înaintea celui ce vine împotriva lui cu douăzeci de mii? Altfel, pe când celălalt împărat este încă departe, îi trimite o solie [delegaţie] să ceară pace. Tot aşa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu" (Luca 14:31-33).

Enoh a profeţit odată: "Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi" (Iuda 14). Scriptura spune că noi suntem împăraţi şi preoţi ai Domnului şi noi reprezentăm acei zeci de mii care merg să lupte cu armata lui satan. Satan luptă împotriva noastră, deoarece el ne urăşte la culme (vezi Apocalipsa 12:17).

Noi trebuie să fim pregătiţi pentru ceea ce va veni. Trebuie să fim gata să petrecem zilele noastre în luptă spirituală, ştiind că un potop de fărădelege va fi îndreptat asupra poporului lui Dumnezeu. Dacă noi suntem hotărâţi de a ne ţine de Cristos, atunci trebuie să ne dăm seama că suntem de neînvins în Cristos. Este scris: "Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume" (1 Ioan 4:4). Dumnezeu spune că nouă ne este garantată victoria asupra întregii puteri a duşmanului, toată oştirea cerului luptă pentru noi!

Fie ca Dumnezeu să ne dea mai mult din lupta Duhului Sfânt în aşa fel ca fiecare din noi să poată striga lumii întregi şi tuturor hoardelor iadului: "Cine ne va despărţi de dragostea lui Cristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia?... Totuşi, în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Cristos, Domnul nostru" (Romani 8:35, 37-39).

Acesta este strigătul de luptă al celor care sunt înfometaţi după Isus.

Fiecare bărbat sau femeie a lui Dumnezeu va deveni ţinta planurilor haine ale diavolului atunci când este făcută dedicarea de a deveni o jertfă vie pentru Cristos. Hoardele iadului vor fi dezlănţuite împotriva celui care decide în inima sa să umble în sfinţenia credinţei.

Satan va provoca chinuri şi va pune obstacole, deoarece tu ai devenit o adevărată ameninţare pentru programul său de înşelăciune. Poţi să te retragi din luptă, să abandonezi, să pleci şi să devii un pribeag indiferent şi fără de roade.

Cât despre mine, eu aleg să mă opun complotului lui satan, să mă ridic în credinţă şi să continui lupta. Satan nu poate doborî pe cel care se încrede, cu adevărat, în Domnul.

EL NE CHEAMĂ SĂ MERGEM PÂNĂ LA CAPĂT

2010-08-31T03:00:00.000+03:00

"Căci cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârşească? Pentru ca nu cumva, după ce i-a pus temelia, să nu-l poată sfârşi, şi toţi cei ce-l vor vedea, să înceapă să râdă de el, şi să zică: 'Omul acesta a început să zidească, şi n-a putut isprăvi' " (Luca 14:28-30).

Cristos ştia că mulţi dintre urmaşii Săi nu vor avea ceea de ce vor avea nevoie pentru a merge până la capăt. El ştia că ei aveau să se întoarcă din cale şi nu vor sfârşi cursa. Eu cred că aceasta este cea mai tragică stare posibilă pentru un credincios – să începi cu intenţia totală de a te ţine de Cristos, de a creşte ca şi ucenic matur şi de a deveni tot mai asemenea cu Isus, iar apoi să te îndepărtezi de El. O astfel de persoană este una care a pus temelia, dar nu a putut sfârşi, deoarece mai întâi nu a calculat costul.

Ce bucurie este de a-i întâlni pe cei care, într-adevăr, sfârşesc cursa! Aceşti credincioşi cresc în înţelepciunea şi cunoştinţa lui Cristos. Ei se schimbă zilnic, din clipă în clipă. Pavel le spune, încurajându-i: "Noi toţi privim, cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul domnului" (2 Corinteni 3:18). Aceşti credincioşi nu caută cerul, ci pe Cristos în slava Sa!

Ştiu că mulţi dintre cei care citesc acest mesaj special se află în procesul de a lua o pauză sau de a face un pas înapoi. S-ar putea să pară un pas mic, dar aceasta va cauza o cădere continuă de la dragostea Lui. Dacă acest lucru este adevărat în ceea ce te priveşte, recunoaşte că Duhul Sfânt te cheamă să te întorci înapoi – înapoi la pocăinţă, la lepădare de sine şi la predare. Şi chiar în acest moment timpul reprezintă un factor mare. Dacă ai de gând vreodată să te ţii de Cristos, fă-o chiar acum; priveşte dincolo!

DRAGOSTE ŞI URĂ

2010-08-30T03:00:00.000+03:00

“Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mamă-sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:26).

Cuvântul în greacă pentru a urî înseamnă „a iubi mai puţin prin comparaţie.” Isus ne cheamă să avem o dragoste pentru El care este atât de atotcuprinzătoare, pasionată şi absolută, încât nici se poate compara cu toate afecţiunile noastre pământeşti.

Gândiţi-vă la următorul lucru: Ştim noi ce înseamnă a veni în prezenţa Sa dulce şi să nu cerem nimic? Să venim la El doar pentru că suntem mulţumitori că El ne iubeşte atât de complet?

Noi am devenit egoişti şi egocentrici în rugăciunile noastre: „Dă-ne…ajută-ne...binecuvântează-ne…foloseşte-ne…protejează-ne.” Toate acestea pot părea după Scriptură, dar în centrul atenţiei rămânem noi. Chiar şi lucrarea noastră pentru Domnul a devenit egocentrică. Noi dorim ca El să binecuvânteze slujirea noastră Lui în aşa fel, încât să putem şti că credinţa noastră este adevărată. Domnul este mult mai interesat de ceea ce devenim noi în El, decât de ceea ce facem noi pentru El.

S-ar putea ca cineva care citeşte aceste rânduri să fie întristat din cauza că uşile pentru lucrare au fost închise. S-ar putea ca el sau ea să se simtă „pus pe raft.” Altcineva se poate gândi că el ar fi mai folositor pentru Domnul pe vreun câmp de misiune cu nevoi. Dar vă spun că noi nu putem fi mai folositori pentru Domnul decât atunci când Îl slujim cu dragoste în cămăruţa tainică a rugăciunii. Atunci când Îl căutăm pe Domnul, atunci când cercetăm Cuvântul Său la nesfârşit pentru a-L cunoaşte, atunci ne aflăm în culmea utilităţii noastre. Facem mai mult pentru a-L binecuvânta şi satisface pe Domnul prin a petrece timp cu El în comunicare de dragoste, decât prin a face orice altceva. Oricare lucrare n-ar deschide El pentru noi, acasă sau în străinătate, aceasta va decurge fără efort din comuniunea noastră cu El. El este mult mai interesat de a câştiga în întregime inimile noastre decât ca noi să câştiga întreaga lume pentru El.

N-aş vrea să-i pun în umbră pe cei care lucrează cu ardoare pentru câştigarea sufletelor, dar vreau să afirm că orice evanghelizare binecuvântată prin Duhul Sfânt ia naştere din comuniune. Cel care mărturiseşte, care petrece deseori timp în rugăciune cu Domnul, va primi înţelepciune, momentul potrivit prin călăuzirea Duhului Sfânt şi puterea de a face voia lui Dumnezeu.

VENIND LA MASA SA

2010-08-27T03:00:00.000+03:00

Un vechi cântec evanghelic are o profundă însemnătate pentru mine. El spune: "Isus a întins o masă/Unde sfinţii lui Dumnezeu sunt hrăniţi/El îi invită pe oamenii Săi aleşi, Veniţi şi cinaţi."

Ce perspectivă minunată: Domnul a întins o masă în ceruri pentru urmaşii Săi! Isus le-a spus ucenicilor: "De aceea vă pregătesc Împărăţia, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie, ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea în Împărăţia Mea" (Luca 22:29-30). A flămânzi după El înseamnă că, prin credinţă, noi, de asemenea, stăm la această masă.

Atunci când apostolul Pavel îndeamnă "Să prăznuim dar praznicul" (1 Corinteni 5:8), el are în vedere ca noi să înţelegem clar că pentru noi a fost pregătit un loc în ceruri cu Cristos la masa Sa regală. Pavel spune: "Întotdeauna să fiţi de faţă. Fie ca niciodată să nu se spună despre voi că locul vostru este gol."

Adevărul trist este că biserica lui Isus Cristos, pur şi simplu, nu înţelege ce înseamnă a sărbători. Noi nu înţelegem maiestatea şi onoarea acordate nouă prin faptul că am fost ridicaţi de către Cristos pentru a şedea cu El în locurile cereşti. Noi am devenit prea ocupaţi pentru a sta la masa Sa. Noi, în mod greşit, obţinem bucuria noastră spirituală din slujire şi nu din părtăşie. Noi facem tot mai mult şi mai mult pentru Domnul pe care-L cunoaştem tot mai puţin şi mai puţin. Ne sleim de puteri oferind trupurile şi mintea noastră lucrării Sale, dar rareori sărbătorim.

Un singur lucru pe care-L caută Domnul, deasupra tuturor lucrurilor, de la slujitorii şi pastorii săi este părtăşia la masa Sa. Această masă este un loc pentru intimitate spirituală şi este întinsă zilnic. A sărbători înseamnă a veni la El în mod continuu pentru hrană, înţelepciune şi părtăşie.

De la Cruce încoace toţi giganţii spirituali au avut un singur lucru în comun: ei au cinstit masa Domnului. Ei s-au pierdut în vastitatea lui Cristos. Ei toţi au murit regretând faptul că cunoşteau încă foarte puţin din El şi din viaţa Sa.

Viziunea noastră despre Cristos astăzi este atât de mică, atât de limitată. Este necesară o Evanghelie a "vastităţii" pentru a birui problemele complicate şi în creştere ale acestui veac decăzut. Vedeţi voi, Dumnezeu nu doar rezolvă probleme în această lume, El le înghite în vastitatea Sa! Cel care are o revelaţie în creştere a vastităţii lui Cristos nu mai are frică de nici o problemă, de nici un demon, de nici o putere de pe acest pământ. El ştie că Cristos este mai mare decât toate acestea. Dacă am avea acest fel de revelaţie a cât de vast este El, cât de nemărginit, nemăsurat, nelimitat şi imens este El, niciodată nu am mai fi copleşiţi de problemele vieţii.

Pavel este un exemplu pentru noi. El a hotărât să aibă o astfel de revelaţie a lui Cristos mereu în creştere. De fapt, tot ce avea el din Cristos a venit prin revelaţie; aceasta i-a fost dată lui la masa Domnului şi a fost făcută adevăr pentru el prin Duhul Sfânt. Ţineţi minte, trei ani au trecut după convertirea sa înainte ca Pavel să meargă să petreacă timp cu apostolii în Ierusalim şi el a stat cu ei doar cincisprezece zile înainte ca să-şi continue călătoria misionară. Mai târziu el a spus: "Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoştinţă de taina aceasta" (Efeseni 3:3). Duhul Sfânt cunoaşte tainele adânci şi ascunse ale lui Dumnezeu şi Pavel s-a rugat, în mod constant, pentru darul harului de a înţelege şi a predica "bogăţiile nepătrunse ale lui Cristos" (Efeseni 3:8).

Domnul caută credincioşi care nu sunt satisfăcuţi să caute prin toate vocile contradictorii pentru a găsi un cuvânt adevărat. El doreşte ca noi să înfometăm după o revelaţie a Sa care este în întregime a noastră – o intimitate profundă şi personală.

DE PE CÂMPUL DE LUPTĂ AL CREDINŢEI

2010-08-26T03:00:00.000+03:00

Atunci când Pavel a decis să meargă la Ierusalim nu a fost din cauza că el ar fi auzit despre vreo trezire care avea loc acolo. El nu era un predicator descurajat căutând pe cineva care să împărtăşească ceva de la Dumnezeu pentru el. Nu, el afirmă clar: "…m-am suit din nou la Ierusalim…în urma unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia, pe care o propovăduiesc" (Galateni 2:1-2). Pavel a mers la Ierusalim pentru a împărtăşi o taină pe care Dumnezeu dorea s-o reveleze poporului Său.

Acest om evlavios avea propria sa revelaţie completă şi glorioasă a lui Cristos. El nu a învăţat doctrinele pe care le predica din studierea în singurătate a cărţilor şi a comentariilor. El nu era un oarecare filozof izolat care inventa adevăruri teologice, gândindu-se: "Într-o bună zi lucrările mele vor fi citite şi învăţate de generaţiile din viitor."

Să vă spun cum şi unde a creat Pavel epistolele sale. El le-a scris în celulele întunecoase şi umede din închisoare. El le-a scris în timp ce ştergea sângele de pe spatele său după ce fusese biciuit. El le-a scris după ce s-a târât din mare, supravieţuind un alt naufragiu.

Pavel ştia că toate adevărurile şi revelaţiile pe care el le învăţa veneau de pe câmpul de luptă al credinţei. El s-a bucurat în suferinţele sale de dragul Evangheliei. El a spus: "Acum eu pot predica cu toată autoritatea fiecărui marinar care a trecut printr-un naufragiu, oricărui prizonier care a fost închis fără nici o speranţă, oricui cine a fost pus faţă în faţă cu moartea. Duhul lui Dumnezeu face din mine un veteran încercat, în aşa fel încât să pot vorbi adevărul oricui cine are urechi de auzit."

Dumnezeu nu te-a predat în puterea lui satan. Nu, El permite încercarea ta, deoarece Duhul Sfânt face o lucrare nevăzută în tine. Slava lui Cristos este formată în tine pentru toată veşnicia.

Niciodată nu vei putea obţine spiritualitatea adevărată de la cineva sau de la altceva. Dacă vrei să guşti din slava lui Dumnezeu, aceasta se va întâmpla cu tine acolo unde te afli, în circumstanţele în care te afli acum, plăcute sau neplăcute.

Cred că unul din cele mai mari secrete ale spiritualităţii lui Pavel era calitatea sa de a fi pregătit de a accepta orice stare în care se afla fără a se plânge. El scrie: "M-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc" (Filipeni 4:11).

Cuvântul în greacă aici pentru mulţumit semnifică "a respinge, a înlătura." Pavel spune: "Eu nu încerc să mă protejez de împrejurări neplăcute. Nu-I cer lui Dumnezeu să mă elibereze de ele. Din contra, le îmbrăţişez. Ştiu din istoria mea cu Domnul că El produce ceva veşnic în mine."

"Ca s-o puteţi răbda…" (1 Corinteni 10:13). Cuvântul a răbda pe care-l foloseşte Pavel aici implică faptul că starea noastră nu se va schimba. Ideea este că noi trebuie să rezistăm în situaţia dată. De ce? Dumnezeu ştie că în cazul în care El va schimba starea noastră, noi vom sfârşi distruşi. El permite ca noi să suferim deoarece El ne iubeşte.

Partea noastră în fiecare încercare este de a ne pune încrederea în Dumnezeu pentru toată puterea şi resursele de care avem nevoie pentru a fi mulţumitori în mijlocul suferinţei noastre. Să nu mă înţelegeţi greşit – a fi "mulţumiţi" în încercările noastre nu înseamnă că ne ele ne plac. Aceasta înseamnă, pur şi simplu, că noi nu mai încercăm să ne protejăm de ele. Noi suntem mulţumiţi să răbdăm şi să rezistăm în orice situaţie în care suntem puşi, deoarece ştim că Domnul nostru ne face asemănători cu Fiul Său.

GENERAŢIA DIN PREZENT NU ŞTIE NIMIC DESPRE RĂBDARE

2010-08-25T03:00:00.000+03:00

A răbda înseamnă "a trece peste, în ciuda greutăţilor; a suferi cu răbdare fără a lasă mâinile în jos." Pe scurt, înseamnă a nu se lăsa sau a rezista. Dar acest cuvânt înseamnă foarte puţin pentru generaţia din prezent. Mulţi creştini de azi lasă mâinile în jos, ei îşi lasă partenerul de familie, familia şi pe Dumnezeul lor.

Petru aduce în discuţie acest subiect spunând: "Căci este un lucru plăcut, dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, suferă întristare, şi suferă pe nedrept" (1 Petru 2:19). Apoi adaugă: "În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, când aţi făcut rău? Dar dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Cristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui. "El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug." Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător. El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi. Căci eraţi ca nişte oi rătăcite. Dar acum v-aţi întors la Păstorul şi Episcopul sufletelor voastre" (1 Petru 2:20-25).

Apostolul Pavel porunceşte: "Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Cristos" (2 Timotei 2:3). În sfârşit, Însuşi Domnul ne dă această promisiune: "Dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit" (Matei 24:13).

Aş vrea să te întreb – în ce dificultate te afli tu? Este căsătoria ta în haos? Este serviciul tău în criză? Ai vreun conflict cu o rudă, cu gazda ta sa cu un prieten care te-a trădat?

Noi trebuie să avem speranţă. Vedeţi voi, aşa cum suferinţa lui Pavel nu a încetat niciodată, aşa nu a încetat şi revelaţia sa, maturitatea sa, credinţa sa profundă şi pacea sa stabilă. El a spus: "Dacă vreau să devin un om spiritual – dacă, într-adevăr, doresc să fiu pe placul Domnului – atunci nu trebuie să mă opun circumstanţelor mele. Nu mă voi da bătut şi nu voi ceda. Nimic de pe acest pământ nu poate să-mi dea ceea ce eu primesc de la Duhul lui Dumnezeu în fiecare zi în încercarea mea. El face din mine un om spiritual."

Viaţa lui Pavel "respira" cu Duhul lui Cristos. Şi aşa stau lucrurile cu fiecare persoană, cu adevărat, spirituală. Duhul Sfânt revarsă peste fiinţa dinăuntru a acestei persoane adierea lui Dumnezeu. Această persoană nu este descurajată, ea nu cârteşte şi nu se plânge de sarcina sa. S-ar putea ca ea să treacă prin încercarea vieţii sale, dar ea continuă să zâmbească, deoarece ştie că Dumnezeu lucrează în ea, revelând slava Sa eternă.

O REVELAŢIE PERSONALĂ A LUI CRISTOS

2010-08-24T03:00:00.000+03:00

Dacă eşti un predicator, misionar sau învăţător gândeşte-te la următorul lucru: Ce înveţi tu? Este ceea ce te-a învăţat o persoană? Este aceasta o prezentare, într-o formă nouă, a revelaţiei unui mare învăţător? Sau ai experimentat propria ta revelaţie a lui Isus Cristos? Dacă e aşa, este ea mereu în creştere? Este cerul deschis pentru tine?

Pavel a spus: "În El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa" (Fapte 17:28). Adevăraţii bărbaţi şi femei ale lui Dumnezeu trăiesc în acest cerc foarte mic, dar în acelaşi timp vast. Fiecare mişcare a lor, întreaga lor existenţă, este învăluită numai de interesele lui Cristos. Cu mulţi ani în urmă ştiam că Duhul Sfânt mă atrăgea într-o astfel de lucrare, una care Îl predica numai pe Cristos. O, cât am tânjit eu să predic nimic altceva decât pe El! Dar inima mea nu era concentrată şi pentru mine cercul era prea îngust. În rezultat nu primeam nici o revelaţie pentru a susţine predicile mele.

Pentru a-L predica pe Cristos trebuie să primim în mod continuu revelaţii de la Duhul Sfânt. Altfel, vom sfârşi repetând un mesaj răsuflat. Dacă Duhul Sfânt cunoaşte gândurile lui Dumnezeu şi cercetează lucrurile adânci şi ascunse ale Tatălui, şi dacă El curge în noi ca şi un izvor de apă, noi trebuie să fim disponibili de a fi umpluţi cu această apă curgătoare. Trebuie să rămânem plini de o revelaţie fără de sfârşit a lui Cristos. O astfel de revelaţie îl aşteaptă pe fiecare slujitor al Domnului care doreşte să-L aştepte, crezând şi având încredere în Duhul Sfânt că El îi va descoperi gândurile lui Dumnezeu.

Pavel a spus că Cristos a fost revelat în el, nu doar lui (vezi Galateni 1:16). În ochii lui Dumnezeu a predica un cuvânt care încă nu şi-a arătat puterea în viaţa şi lucrarea predicatorului este ceva neroditor. S-ar putea să pară totul în regulă pentru unii care sunt superficiali, de a-L predica pe Cristos cu controversă, dar nu şi pentru bărbatul sau femeia lui Dumnezeu. Noi trebuie să predicăm o revelaţie mereu în creştere a lui Cristos, şi numai dacă această revelaţie a produs în noi o schimbare profundă.

Pavel, de asemenea, a exprimat o preocupare personală: "Ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat" (1 Corinteni 9:27). Cu siguranţă că Pavel niciodată nu s-ar fi îndoit de siguranţa sa în Cristos; nu acesta era gândul lui aici. Cuvântul în greacă pentru lepădat înseamnă "neaprobat" sau "nedemn." Pavel tremura la gândul de a sta în faţa tronului de judecată a lui Cristos pentru a fi judecat pentru predicarea unui Cristos pe care el nu-L cunoştea cu adevărat sau pentru proclamarea unei Evanghelii pe care el nu o practica pe deplin. Iată de ce Pavel vorbeşte atât de des despre "a-L trăi pe Cristos" sau "Cristos trăind în mine."

Noi nu putem continua să ne mai numim slujitori ai lui Dumnezeu până când nu răspundem, personal, la următoarea întrebare: Doresc eu, cu adevărat, nimic altceva decât Cristos? Este El, cu adevărat, totul pentru mine, singurul meu scop de a trăi?

Este răspunsul tău da? Dacă o iei în serios, vei fi tu în stare să arăţi spre grămada de gunoi din viaţa ta, despre care Pavel a vorbit atunci când a spus: "…le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Cristos" (Filipeni 3:8). Ai considerat tu toate lucrurile ca şi o pierdere faţă de revelaţia Sa? Dacă nu doreşti nimic, ci nu mai pe Cristos, atunci lucrarea ta nu este o carieră, lucrarea ta este rugăciune! Nu va mai fi nevoie să fii îndemnat să-L cauţi, vei merge deseori în cămăruţa ta, ştiind că în momentul în care vei intra vei fi aşezat la masa Lui. Te vei închina lui, stând în prezenţa Sa fără grabă, iubindu-L, lăudându-L cu mâinile ridicate, tânjind după El şi mulţumindu-I pentru înţelepciunea Sa.

O INIMĂ PERFECTĂ ARE ÎNCREDERE

2010-08-23T03:00:00.000+03:00

Psalmistul a scris: "În Tine se încredeau părinţii noştri: se încredeau, şi-i izbăveai. Strigau către Tine, şi erau scăpaţi; se încredeau în Tine, şi nu rămâneau de ruşine" (Psalmi 22:4-5).

Rădăcina în ebraică a cuvântului încredere sugerează "a scăpa dintr-o prăpastie." Aceasta înseamnă a fi asemenea unui copil care a urcat pe grindă şi nu poate coborî. El îl aude pe tatăl său spunând: "Sari!" şi el ascultă, aruncându-se în braţele tatălui său. Te afli tu acum într-o astfel de situaţie? Te afli tu pe margine, legănându-te şi neavând o altă opţiune decât de a te arunca în braţele lui Isus? Pur şi simplu, te-ai resemnat cu situaţia ta, însă aceasta nu este încredere; nu este nimic mai mult decât fatalism. Încrederea este ceva cu totul diferit de o resemnare pasivă. Este o credinţă activă!

Pe măsură ce noi înfometăm tot mai intens după Isus, ne vom da seama că încrederea noastră în El este bine întemeiată. Într-un anumit moment din viaţa noastră probabil că ne-am gândit că nu vom putea cu adevărat să avem încredere în El, că El nu deţinea cu adevărat controlul asupra întregii situaţii şi noi eram nevoiţi să ne ocupăm de tot. Dar apropiindu-ne tot mai mult de El şi cunoscându-L mai bine, acest lucru schimbă totul. Aceasta înseamnă că noi nu venim la El doar după ajutor atunci când ne aflăm la capătul frânghiei; ci noi începem să umblăm cu El atât de aproape, încât Îl auzim cum ne avertizează de încercările care ne stau în faţă.

O inimă care are încredere spune întotdeauna: "Toţi paşii mei sunt conduşi de Domnul. El este Tatăl meu iubitor şi El permite suferinţele, ispitele şi încercările mele, dar niciodată mai mult decât eu pot îndura, pentru că El întotdeauna are o cale de scăpare. El are un plan şi un scop veşnic pentru mine. El a numărat fiecare fir de păr de pe capul meu şi el a format tot corpul meu atunci când mă aflam în pântecele mamei mele. El ştie atunci când mă aşez, când mă ridic sau mă întind, pentru că eu sunt lumina ochilor Lui. El este Domnul care nu domneşte doar asupra mea, ci şi asupra oricărui eveniment şi situaţii prin care trec."

O inimă perfectă este, de asemenea, o inimă zdrobită! Psalmistul David a spus: "Domnul este aproape de cei cu inima frântă, şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit" (Psalmi 34:18).

Zdrobirea înseamnă mult mai mult decât întristare şi lacrimi, mai mult decât un duh doborât, mai mult decât smerenie. Adevărata zdrobire eliberează în inimă cea mai mare putere pe care Dumnezeu a încredinţat-o omenirii, mai mare decât puterea de a învia morţii sau de a vindeca boala şi slăbiciunea. Atunci când suntem cu adevărat zdrobiţi înaintea lui Dumnezeu, ni se dă o putere care restaurează ruinele, o putere care aduce un tip deosebit de glorie şi onoare Domnului nostru.

Vedeţi voi, zdrobirea are de a face cu ziduri – ziduri distruse, dărâmate. David asociază zidurile dărâmate ale Ierusalimului cu inima zdrobită a poporului lui Dumnezeu. "Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: o inimă zdrobită şi mâhnită… În îndurarea Ta, varsă-ţi binefacerile asupra Sionului, şi zideşte zidurile Ierusalimului! Atunci vei primi jertfe neprihănite" (Psalmi 51:17-19).

Neemia era un om cu o inimă zdrobită şi exemplul său avea de a face cu acele ziduri zdrobite ale Ierusalimului (vezi Neemia 2:12-15). În întunericul nopţii Neemia "s-a uitat la ziduri." Aici este folosit cuvântul în ebraică şabar. Este acelaşi cuvânt folosit în Psalmul 51:17 pentru "inimă zdrobită." În deplina semnificaţie ebraică, inima lui Neemia era zdrobită în două moduri. Mai întâi, ea a fost zdrobită de durere pentru ruine, apoi de o speranţă pentru rezidire (izbucnind de speranţă).

Aceasta este cu adevărat o inimă zdrobită: una care, mai întâi, vede biserica şi familiile în ruine şi simte durerea Domnului. O astfel de inimă se întristează din cauza ocării aruncate asupra Numelui lui Domnului. Ea, de asemenea, priveşte înăuntru şi vede, aşa cum a văzut şi David, propria-i ruşine şi eşec. Dar există un al doilea element important pentru această zdrobire şi aceasta este speranţa. Adevărata inimă zdrobită a auzit de la Dumnezeu: "Voi vindeca, voi restaura şi voi zidi. Debarasează-te de gunoi şi începe să lucrezi la rezidirea ruinelor!

UMBLÂND CU DUMNEZEU

2010-08-20T03:00:00.000+03:00

"Enoh a umblat cu Dumnezeu" (Geneza 5:24). Semnificaţia originală în ebraică pentru a umblat implică aici faptul că Enoh a mers în sus şi în jos, în şi afară, la şi din, mână în mână cu Dumnezeu, conversând în mod continuu cu El şi apropiindu-se mai mult de El. Enoh a trăit 365 de ani sau un "an" din ani. În el noi vedem un tip nou de credincios. Timp de 365 de zile din fiecare an al său ca şi adult el a umblat mână de mână cu Domnul. Domnul era însăşi viaţa lui, într-atât de mult, încât la sfârşitul vieţii sale el nu a văzut moartea (vezi Evrei 11:5).

La fel ca şi Enoh, care a fost strămutat din viaţă, cei care umblă îndeaproape cu Dumnezeu sunt strămutaţi de sub influenţa lui satan – luaţi din împărăţia sa a întunericului şi puşi în împărăţia luminii lui Cristos: "El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui" (Coloseni 1:13).

Enoh a învăţat să umble într-un mod plăcut înaintea lui Dumnezeu în mijlocul unei societăţi decăzute. El era un om obişnuit cu aceleaşi probleme şi poveri pe care le purtăm şi noi, nu un pustnic ascuns într-o peşteră părăsită. El era implicat în viaţă cu soţie, copii, obligaţiuni şi responsabilităţi. Enoh nu se "ascundea pentru a fi sfânt."

"Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu" (Geneza 5:24). Noi ştim din Evrei că acest verset vorbeşte despre strămutarea lui Enoh, faptul că el nu a gustat moartea. Dar aceasta mai înseamnă şi ceva mai adânc. Fraza nu s-a mai văzut, folosită în Geneza 5, înseamnă şi "el nu era din această lume." În duhul şi în sufletul său Enoh nu era o parte a acestei lumi decăzute. În fiecare zi, umblând cu Domnul, el devenea tot mai puţin ataşat de lucrurile de jos. Asemenea lui Pavel, el murea în fiecare zi pentru viaţa sa pământească şi era înălţat în duhul său spre lumea spirituală.

Cu toate acestea, în timp ce umbla pe acest pământ, Enoh îşi îndeplinea toate responsabilităţile sale. El a avut grijă de familia sa: a lucrat, a slujit şi a fost ocupat. Dar "el nu era" legat de pământ. Nici una din cerinţele acestei vieţi nu putea să-l ţină departe de umblarea sa cu Dumnezeu.

Evrei 11:5 afirmă clar: "Înainte de mutarea lui [a lui Enoh], primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu." Ce avea Enoh că era aşa de mult pe placul lui Dumnezeu? Era vorba de umblarea sa cu Dumnezeu care a produs în el tipul de credinţă care-I place lui Dumnezeu. Aceste două versete nu pot fi separate: "Înainte de mutarea lui [a lui Enoh], primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu. Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui!" (Evrei 11:5-6). Auzim deseori acest verset din urmă, dar rareori în legătură cu cel anterior. Cu toate acestea, prin toată Biblia şi de-a lungul întregii istorii cei care au umblat îndeaproape cu Dumnezeu au devenit bărbaţi şi femei ai unei credinţi profunde. Dacă biserica va umbla zilnic cu Dumnezeu, fiind continuu în comuniune cu El, rezultatul va fi un popor plin de credinţă, adevărata credinţă care este pe placul lui Dumnezeu.

Totul în jurul lui Enoh, omenirea se adâncea tot mai mult în fărădelege. Cu toate acestea, în timp ce oamenii se transformau în fiare sălbatice pline de poftă, asprime şi senzualitate, Enoh devenea tot mai mult şi mai mult ca Cel cu care el umbla.

"Prin credinţă Enoh a fost strămutat." Acesta este un adevăr incredibil, aproape că dincolo de înţelegerea noastră. Toată credinţa lui Enoh era concentrată pe o singură mare dorinţă a inimii sale: de a fi cu Domnul. Iar Dumnezeu l-a strămutat ca şi răspuns la credinţa sa. Enoh nu mai putea suporta să stea în spatele vălului; el trebuia să-L vadă pe Domnul.

Fratele nostru Enoh nu avea Biblie, carte de cântece, vreun prieten membru, învăţător, Duhul Sfânt în el, nici perdeaua ruptă cu acces la Sfânta Sfintelor. Dar el Îl cunoştea pe Dumnezeu!

"Cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută" (Evrei 11:6). Cum cunoaştem noi că Enoh a crezut că Dumnezeu răsplăteşte? Deoarece ştim că numai credinţa este plăcută lui Dumnezeu, şi noi ştim că Enoh era plăcut Lui! Dumnezeu este Cel care recompensează, remunerează, care plăteşte bine pentru fidelitate. Cum îi răsplăteşte Domnul pe cei sârguincioşi?

Există trei răsplăţi importante care vin în urma credinţei în Dumnezeu şi a umblării cu El prin credinţă.

1. Prima răsplată este controlul lui Dumnezeu asupra vieţilor noastre. Persoana care Îl neglijează pe Domnul ajunge în curând să piardă controlul şi diavolul vine şi preia controlul. De-ar fi ea îndrăgostită de Isus, umblând şi vorbind cu El! Dumnezeu i-ar arăta în curând că satan nu are stăpânire adevărată asupra ei şi această persoană i-ar permite imediat lui Cristos să preia controlul asupra sa.

2. A doua răsplată care vine prin credinţă este a avea "lumină curată." Atunci când noi umblăm cu Domnul, suntem răsplătiţi cu lumină, îndrumare, discernământ, revelaţie – o anumită "cunoaştere" pe care ne-o dă Dumnezeu.

3. A treia răsplată care vine în urma umblării prin credinţă este protecţia de toţi duşmanii noştri. "Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere" (Isaia 54:17). În original, în ebraică, acest verset este tradus prin: "Nici un plan, nici un instrument de distrugere, nici o artilerie satanică nu te va doborî sau nu te va birui, ci ele vor fi înlăturate din cale."

UN EXEMPLU AL SCOPULUI LUI DUMNEZEU PENTRU NOI ÎN LUAREA TROFEELOR

2010-08-19T03:00:00.000+03:00

Atunci când David şi armata sa erau plecaţi Amaleciţii au năvălit asupra oraşului său Ţiclag. Aceşti jefuitori au luat toate femeile şi copiii şi au ars întregul oraş. Atunci când David s-a întors el "a fost în mare strâmtorare, căci poporul vorbea să-l ucidă cu pietre…Dar David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul, Dumnezeul lui" (1 Samuel 30:6).

Vorbind despre lupta spirituală! Acesta nu era doar un atac împotriva lui David. Era un atac nebunesc asupra scopului veşnic al lui Dumnezeu. Din nou diavolul urmărea sămânţa lui Dumnezeu.

Iată care este punctul central al luptei spirituale: Duşmanul a fost întotdeauna determinat să distrugă sămânţa lui Cristos. Iar acest lucru nu s-a schimbat chiar şi cu 2000 de ani după Cruce. Satan încă mai caută să distrugă sămânţa lui Dumnezeu şi el face acest lucru atacându-ne pe noi, sămânţa lui Cristos. David s-a simţit ameninţat atunci când a auzit nemulţumirea oamenilor săi. Dar David ştia că inima sa era curată înaintea lui Dumnezeu, iar Scriptura spune că el s-a încurajat în Domnul. Imediat acest om al credinţei a mers în căutarea Amaleciţilor şi a câştigat rapid lupta cu aceştia, salvând fiecare persoană şi posesiune care fuseseră luate (vezi 1 Samuel 30:19-20). David nu numai că a recuperat ceea ce fusese luat din Ţiclag, dar şi tot ce mai jefuiseră Amaleciţii.

Ce a făcut David cu toată prada de război? El a folosit-o pentru a menţine scopurile lui Dumnezeu. Pe lângă aceasta, el a trimis daruri din aceste trofee bătrânilor lui Iuda şi oraşelor unde el şi oamenii săi se ascunseseră (vezi 1 Samuel 30:26 şi 31). Acesta este un alt exemplu al scopului lui Dumnezeu în lupta noastră spirituală. Noi trebuie să luăm trofee din luptă nu doar pentru noi, dar şi pentru Trupul lui Cristos. Resursele pe care le câştigăm au menirea de a aduce binecuvântare altora.

Armata siriană a asediat oraşul Samaria în timpul unei foamete. Sirienii, pur şi simplu, şi-au ridicat tabăra în afara oraşului, aşteptând ca samaritenii să moară de foame. Situaţia de după zidurile oraşului a devenit atât de grea încât un cap de măgar era vândut cu optzeci bucăţi de argint. Lucrurile s-au înrăutăţit atât de mult, încât femeile îşi dădeau copiii să fie fierţi pentru mâncare. Era o nebunie curată (vezi 2 Împăraţi 6).

Patru leproşi care trăiau în afara zidurilor oraşului şi-au zis unul către altul: "La ce să şedem aici până vom muri?...Haidem dar să ne aruncăm în tabăra Sirienilor; dacă ne vor lăsa cu viaţă, vom trăi, iar dacă ne vor omorî, vom muri" (2 Împăraţi 7:3-4). Astfel, ei s-au îndreptat spre tabăra sirienilor.

Atunci când au sosit în jur era o tăcere de moarte. Nici un suflet nu se vedea în zare. Atunci ei au început să caute în fiecare cort, dar toţi erau plecaţi. Scriptura explică: "Domnul făcuse să se audă în tabăra Sirienilor un vuiet de cară şi un vuiet de cai, vuietul unei mari oştiri, şi îşi ziseseră unul către altul: "Împăratul lui Israel a tocmit împotriva noastră pe împăraţii Hetiţilor şi pe împăraţii Egiptenilor, ca să vină să lupte împotriva noastră." Şi s-au sculat şi au luat-o la fugă în amurg. Şi-au lăsat corturile, caii şi măgarii, tabăra aşa cum era şi au fugit ca să-şi scape viaţa" (7:6-7).

Atunci când leproşii şi-au dat seama de acest lucru au mers prin tabără, au mâncat şi au băut şi apoi s-au întors în oraş spunând: "Veniţi cu noi. Nu veţi crede, dar sirienii şi-au părăsit tabăra" (vezi 7:10). Domnul a schimbat complet întreaga situaţie. El a luat trofeele din luptă şi le-a folosit pentru a restabili şi împrospăta poporul Său, menţinând cauza Sa pe pământ.

Vezi tu imaginea în ansamblu? Începi tu să înţelegi motivul luptei tale din prezent? Cei care îşi pun încrederea în Domnul au promisiunea de a avea victorie glorioasă asupra întregii puteri a duşmanului. Dumnezeu vrea ca tu să ştii: "Da, vei trece prin toate victorios. Dar voi face din tine mai mult decât un biruitor. Voi realiza un scop şi mai mare în tine pentru Împărăţia Mea. Vei ieşi din această bătălie cu mult mai multe trofee decât le vei putea purta."

TROFEELE LUPTEI SPIRITUALE

2010-08-18T03:00:00.000+03:00

„…le închinaseră din prada luată la război, pentru întreţinerea Casei Domnului” (1 Cronici 26:27). Acest verset ne deschide un adevăr profund care ne schimbă întreaga viaţă. El vorbeşte despre trofeele care pot fi câştigate numai în luptă. Iar odată ce aceste trofee sunt câştigate, ele sunt dedicate zidirii casei lui Dumnezeu.

Eu cred că dacă noi vom sesiza adevărul puternic în spatele acestui verset, vom înţelege de ce Domnul permite luptă spirituală intensă de-a lungul vieţii noastre. Numeroşi creştini cred că odată ce au fost mântuiţi, luptele lor s-au terminat, iar viaţa lor va fi ca un drum neted. Nimic n-ar putea fi mai departe de adevăr. Dumnezeu nu numai că permite luptele noastre, dar El are şi un scop glorios pentru ele în vieţile noastre.

Ce este „prada de la război?” Prada reprezintă trofeele, bogăţiile, bunurile luate din luptă de către câştigători. Biblia menţionează pentru prima dată de trofee în Geneza 14, atunci când o alianţă de împăraţi au invadat Sodoma şi Gomora. Aceşti invadatori i-au prădat pe locuitori şi i-au deposedat de avuţiile lor: „…au luat toate bogăţiile Sodomei şi Gomorei…Au luat şi pe Lot, fiul fratelui Avram” (Geneza 14:11-12).

Atunci când Avram a aflat că nepotul său Lot fusese luat prizonier a strâns armata sa din 318 de robi şi a mers să-i caute pe împăraţii duşmani. Scriptura spune că el i-a învins pe invadatori şi „…i-a bătut…A adus înapoi toate bogăţiile; a luat înapoi şi pe fratele său Lot, cu averile lui, precum şi pe femei, şi norodul” (14:15-16).

Imaginaţi-vi-l pe victoriosul Avram aici. El conducea o procesiune lungă de oameni bucuroşi şi care pline cu tot feluri de bunuri. Şi în drumul lor el l-a întâlnit pe Melhisedec, împăratul Salemului. Scriptura ne spune că Avram a fost mişcat să dea zeciuială acestui împărat din toate trofeele sale (vezi 14:20). „Vedeţi bine dar cât de mare a fost el, dacă până şi patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război!” (Evrei 7:4).

Iată care este principiul pe care-l doreşte Dumnezeu să-l luăm în considerare: Domnul nostru este interesat în mult mai mult decât a ne face biruitori. El doreşte să ne dea trofee, bunuri, bogăţii spirituale din lupta noastră. Noi trebuie să ieşim din bătălie cu care pline de resurse. Aceasta este ceea la ce se referă Pavel atunci când spune: „…noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8:37, italicele îmi aparţin).

David a avut o atitudine de reverenţă faţă de trofeele luate din luptă. Vedem acest lucru într-un decret pe care el l-a emis la sfârşitul vieţii sale. David tocmai îl numise pe fiul său Solomon ca şi urmaş al său pe tronul lui Israel. Şi acum el a adunat conducătorii din toată naţiunea pentru a stabili o poruncă divină pentru întreţinerea casei lui Dumnezeu. Ce fel de resurse aveau ei să folosească pentru lucrarea sa divină? „Din prada luată la război, pentru întreţinerea Casei Domnului” (1 Cronici 26:27).

Voi descrie scena. După fiecare victorie militară David lua cu sine prada şi o depozita din belşug: aur, argint, cherestea, bani prea mulţi pentru a fi număraţi. Şi el avea un singur scop în mintea sa: de a folosi aceste trofee ca şi resurse pentru zidirea templului.

Atunci când Scriptura vorbeşte despre întreţinerea templului originalul în ebraică semnifică „a repara casa, a întări şi consolida ceea ce a fost construit.” Aceste resurse aveau menirea de a menţine splendoarea originală a templului.

Unde se află templul lui Dumnezeu astăzi? Este format din oamenii Săi – tu, eu, Biserica Sa din întreaga lume. Potrivit lui Pavel, trupurile noastre sunt templele Duhului Sfânt. Şi la fel ca şi vechiul Israel Domnul nostru continuă să întreţină templul Său prin trofeele câştigate în bătălie. Iată de ce încercările noastre au o mai mare menire decât doar supravieţuirea noastră. Prin fiecare bătălie Dumnezeu pune deoparte bogăţii, resurse şi avere pentru noi. El depozitează o comoară întreagă de bunuri din lupta noastră. Iar acele trofee sunt dedicate zidirii şi întreţinerii Trupului Său, Biserica lui Isus Cristos.

Gândiţi-vă la următorul lucru: Ani la rândul, după ce Solomon zidise templul, acesta era menţinut într-o stare bună prin trofeele luate în războaiele din trecut. Casa lui Dumnezeu a rămas plină de viaţă şi viabilă, deoarece poporul Său ieşise din fiecare conflict nu numai victorios, dar şi bogat în resurse. Găsim acest principiu al „aprovizionării prin luptă” prin tot Cuvântul lui Dumnezeu.

CEEA CE ESTE SPIRITUAL NU POATE FI COPIAT

2010-08-17T03:00:00.000+03:00

Pe strãzile orasului New York, puteti cumpãra un ceas Rolex cu cincisprezece dolari. Dar, asa cum stie orice new-yorkez, aceste ceasuri nu sunt Rolex-uri adevãrate. Sunt pur si simplu "gãselnite" - copii ieftine ale originalului.

Se pare cã existã câte un duplicat pentru aproape orice astãzi. Dar existã un lucru care nu poate fi copiat si acela este spiritualitatea, sfintenia adevãratã. Nimic din ceea ce este cu adevãrat sfânt nu poate fi copiat. Domnul recunoaste munca propriilor Sale mâini - si nu va accepta o copie fãcutã de mâna omului a niciuneia din lucrãrile Sale divine. De ce? Deoarece este imposibil pentru om sã copieze, sã reproducã ceea ce este cu adevãrat sfânt. Acea lucrare o poate face numai Duhul Sfânt. El lucreazã în mod continuu la înnoirea poporului Sãu. Si nu existã nici un mod posibil ca noi sã reproducem acea lucrare.

Aceasta este marea gresealã a religiei moderne. Noi credem cã dacã facem oamenilor cunoscutã Scriptura si principiile biblice, gata! ei si devin spirituali. Dar faptul este cã nici o persoanã sau institutie nu are puterea de a crea spiritualitate, de a produce sfintenie în cineva. Numai Duhul Sfânt o poate face.

Foarte putin din lucrarea pe care o face în noi Duhul lui Dumnezeu poate fi vãzutã. De accea, oamenii cu adevãrat spirituali, rareori cautã în exterior dovezi ale muncii Lui. Pavel spune: “Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd, sunt veşnice“ (2 Corinteni 4:18).

În contextul acestui pasaj, Pavel vorbeste despre suferinte si necazuri. El spune, în esentã, "Nimeni nu cunoaste toate lucrurile prin care trecem, cu care ne confruntãm, în afarã de Duhul Sfânt. Si aici este cu adevãrat spiritualitatea manifestatã - în focul suferintei".

Aceia care predau Duhului lui Dumnezeu conducerea vietii lor – care-si înfruntã necazurile încrezãtori cã Domnul lucreazã ceva în ei – ies din acest foc al luptei cu credintã cãlitã, puternicã. Si mãrturisesc cã Duhul i-a invãtat mai multe în timpul suferintei lor decât când toate erau bune si frumoase în viata lor.

În totii anii mei de umblare cu Domnul, rareori am vãzut o crestere în spiritualitatea mea în vremurile bune. Mai degrabã, orice asemenea crestere a avut loc când am avut de îndurat lucruri grele, suferinte, testãri - care toate au fost îngãduite de Duhul Sfânt .

În umblarea sa de credintã, la un moment dat, Pavel a spus: “Duhul Sfânt mãrturisteste cã mã asteaptã suferinte si necazuri” (a se vedea Fapte 20:21-22). Într-adevãr, în toata viata lui Pavel, necazurile, întristãrile nu l-au “slãbit” deloc. Tot veneau si veneau.

“Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă” (2 Corinteni 4:17). Conform cu Pavel, întristările si dificultãtile noastre lucrează în noi valori vesnice. El spune, în esentã: "suferinta prin care trecem pe acest pãmânt va dura probabil toatã viata noastrã. Dar aceasta înseamnã doar o clipã în comparatie cu vesnicia. Si chiar acum, când trecem prin necazuri si întristãri, Dumnezeu lucreazã în noi o revelatie, o descoperire a gloriei Sale care va dura vesnic!"