vineri, martie 11, 2011

ÎI MULŢUMIM LUI DUMNEZEU PENTRU ÎNDURĂRILE SALE NUMEROASE ŞI PENTRU IUBIREA SA

Sunt îndemnat de Duhul Sfânt de a vă scrie despre modul în care Dumnezeu deschide uşile închise. Cineva care citeşte acest mesaj se va raporta imediat la acesta, deoarece te confrunţi cu una sau mai multe uşi închise. Chiar în faţa ta este o uşă care pare a fi permanent închisă. Ar putea fi o situaţie financiară serioasă, iar tu te-ai rugat să se deschidă o uşă de oportunitate. Cu toate acestea, orice n-ai încerca pare să eşueze; uşile, pur şi simplu, nu se deschid.

Nu ştiu care poate fi uşa ta închisă, dar pentru mulţi se pare că ferestrele şi uşile cerului sunt închise. Cerurile par a fi din metal şi tu nu poţi ajunge de cealaltă parte. Această uşă închisă despre care vorbesc este o problemă, o situaţie, o nevoie pentru care te-ai rugat mult. Aceasta poate fi o criză în care este nevoie nimic mai puţin decât o minune. Iar tu n-ai primit nici un răspuns la rugăciunile şi cererile tale înflăcărate către Domnul.

În Apocalipsa Cristos vorbeşte despre Sine ca şi CEL CE DESCHIDE ŞI ÎNCHIDE UŞILE (3:7). Aceste cuvinte erau incluse într-o scrisoare trimisă credincioşilor din Filadelfia antică, o biserică pe care Domnul a lăudat-o pentru faptul că păzise cuvântul răbdării Sale şi niciodată nu s-a dezis de Numele Său. Cu alte cuvinte, în cele mai grele vremuri de încercări aceşti oameni s-au bazat cu credincioşie pe Cuvântul lui Dumnezeu. Ei nu L-au acuzat pe Domnul de faptul că El i-a neglijat sau şi-a întors urechea de la strigătele lor.

Este evident că satan venise împotriva lor cu minciuni. Domniile şi căpteniile sale din întuneric, duhurile de minciună care străbat prin toate crăpăturile iadului, spun că Dumnezeu a închis orice uşă, că El nu merită închinarea şi credinţa noastră. Dar aceşti credincioşi, despre care Isus a spus că aveau puţină putere, au continuat să aibă încredere, aşteptând cu răbdare ca Dumnezeu să pună cheia în uşă şi s-o deschidă. El are cheia pentru fiecare uşă închisă – şi numai El deschide uşi în faţa noastră.

Iată ce le-a promis Domnul, şi aceasta este şi promisiunea noastră:

„Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele [nu ai cedat în încercarea ta], te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă, ca să încerce pe locuitorii pământului” (3:10).

Acest ceas al încercării este chiar acum peste noi. El aduce încercări incredibile ale credinţei, aşa de mari şi fioroase, încât mulţi vor cădea într-o necredinţă mortală. Într-adevăr, o mare cădere de la credinţa care rabdă este acum peste întreaga lume.

Dar tu – deoarece continui să ai încredere în promisiunile Lui şi doreşti să mori în credinţă chiar dacă nu vezi promisiunile împlinite – vei fi păzit de această ispită mondială de a cădea în necredinţă. Dumnezeu a auzit strigătul tău şi El ştie vremea, ceasul pentru a deschide toate uşile. Deci, nu renunţa. Să nu te îndoieşti niciodată. Stai pe promisiunile Sale. El nu te va lăsa.

miercuri, martie 09, 2011

DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU PENTRU POPORUL SĂU NICIODATĂ NU SE VA CLĂTINA

Citind Psalmul 13 am fost inspirat să vă trimit câteva cuvinte de încurajare pe care le-am adunat din acest capitol binecuvântat.

David a scris cuvintele care se găsesc în acest psalm. El a întrebat: „Până când, Doamne, mă vei uita? Pentru totdeauna? Până când Îţi vei ascunde faţa de mine? Până când voi avea inima plină de necazuri în fiecare zi? Până când se va ridica vrăjmaşul meu împotriva mea?”

Toate acestea sună de parcă David a simţit că Dumnezeu îl lăsase cu desăvârşire să sufere, să se trezească în fiecare dimineaţă cu un nor negru asupra capului său. Pentru o perioadă David a vorbit în disperare: „Dumnezeule, acest sentiment de izolare va persista veşnic? Când voi primi răspuns la rugăciunile mele?”

Atunci când necazurile ne asaltează, deşi noi ştim că-L iubim pe Domnul – atunci când eliberarea pare îndepărtată şi fără speranţă – noi ne scufundăm sub presiune. Chiar în acest moment, cineva care citeşte aceste rânduri se scufundă sub presiunea groaznică a situaţiei care pare de nerezolvat. Această persoană este pe marginea unei disperări totale sperând ca liniştea să vină măcar pentru un moment în încercarea sa.

În mijlocul încercării sale David a întrebat: „Până când voi avea inima plină de necazuri?” El făcuse planuri după planuri încercând să găsească căi de ieşire din necazul său, dar toate planurile sale, toate aranjamentele au eşuat. Acum el nu mai avea la ce să se gândească, nici o soluţie aplicabilă. El se afla la capătul puterilor.

Cât de trist este să vezi o rază de speranţă, un pic de lumină, ca apoi disperarea să-şi facă din nou loc. Nu uitaţi că toate acestea s-au întâmplat unui om evlavios, un om după inima lui Dumnezeu. David era un om care a mărturisit despre marea sa încredere în Domnul. Cu toate acestea, la fel ca şi noi, David a trecut prin vremuri grele, aşa cum el descrie în acest psalm.

Cum s-a ridicat David din această prăpastie a disperării? „Eu am încredere în bunătatea Ta... cânt.”

Aş dori să împărtăşesc cu voi motivele de a continua să treceţi cu încredere prin încercările voastre de acum:

• Indiferent de cât de înfiorător se poate dezlănţui furtuna, Domnul nostru scump va continua să hrănească păsările cerului, să îmbrace crinii de pe câmp şi să împlinească nevoile zilnice ale unui ocean plin de peşti. „Tatăl vostru ceresc le hrăneşte...” Nici o păsare nu cade pe pământ fără supravegherea Tatălui.

• Ce fel de Tată ar hrăni toate creaturile de pe pământ şi, cu toate acestea, să-şi neglijeze copiii Săi? Isus ne-a îndemnat să „nu ne îngrijorăm” pentru nevoile zilnice şi probleme, „pentru că El are grijă de noi.”

Cu adevărat, Domnul vă iubeşte şi El nu-şi întoarce urechea de la strigătele voastre. Ţineţi-vă de promisiunile Lui. Mergeţi în credinţă. Aşteptaţi-L cu răbdare. El niciodată nu vă va părăsi.

marți, martie 08, 2011

NOI SLĂVIM NUMELE LUI ISUS CRISTOS DOMNUL NOSTRU!

Cineva care citeşte aceste rânduri are nevoie de atingerea lui Isus. Atunci când Domnul a slujit aici pe pământ El a vindecat şi restabilit pe cei chinuiţi doar atingându-Se de ei. Atunci când Isus s-a atins de mama lui Petru, „au lăsat-o frigurile.” El a atins sicriul băiatului mort şi acesta a revenit la viaţă. El a atins ochii orbilor şi aceştia au putut vedea. El a atins urechea unui om surd care, dintr-odată, a putut auzi. Părinţii şi-au adus copiii la Isus „ca să-Şi pună mâna peste ei.” Atingerea Lui blândă a schimbat totul. Mulţimile au adus persoane bolnave şi infirme şi Isus a găsit timp pentru a se atinge de ei toţi, vindecându-i.

Dacă-L cunoşti, cu adevărat, pe Domnul în mod personal, ai cunoscut şi ai simţit atingerea mâinii lui Isus. În vremuri de singurătate, de descurajare, de confuzie, vremuri aşa de dureroase şi nesigure, ai strigat din adâncul sufletului: „ Doamne Isuse, am nevoie de atingerea Ta. Am nevoie să simt prezenţa Ta. Vino, Isus, şi atinge sufletul meu însetat.”

Unii au nevoie de atingerea lui Isus asupra minţii lor. Satan a venit cu căpeteniile sale ticăloase pentru a hărţui şi împovăra mintea cu gânduri diabolice – gânduri de necredinţă, gânduri îndepărtate de Cristos, gânduri de frică, gânduri de nevrednicie, gânduri de nemulţumire faţă de Dumnezeu. Credincioşii sinceri pot spune că au experimentat aceste atacuri asupra minţii lor. Satan este hotărât să distrugă credinţa noastră şi dependenţa noastră de Domnul.

În Scriptură, atingerea lui Isus venea ca şi răspuns la un strigăt. Nu există nici o dovadă că El ar fi ignorat vreodată sau ar fi respins un astfel de strigăt. Şi El nu se va întoarce de la strigătul tău, ci va răspunde cu îndurare la nevoia ta. În Matei 8 citim despre un lepros care a venit la El spunând: „Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti.” Isus şi-a întins mâna şi s-a atins de El, spunând: „Da, vreau, fii curăţit!” Îndată a fost curăţit de lepra lui.”

Găseşte un loc în singurătate astăzi cu Isus şi spune-I ce a spus leprosul: „Doamne, Tu poţi. Curăţeşte-mă.” Apoi aşteaptă ca Cel care nu se uită la faţa omului, să te atingă şi să te vindece în mintea, trupul, sufletul şi duhul tău. Mâna Domnului este întinsă spre tine, dar El aşteaptă acel strigăt în nevoie, strigăt după ajutor, care este şi un strigăt de aşteptare.

„Egiptenii ne-au chinuit, ne-au asuprit, şi ne-au supus la grea robie. Noi am strigat către Domnul, Dumnezeul părinţilor noştri. Domnul ne-a auzit glasul, şi a văzut asuprirea, chinurile şi necazurile noastre. Şi Domnul ne-a scos din Egipt cu mână tare şi cu braţ întins, cu arătări înfricoşătoare, cu semne şi minuni. El ne-a adus în locul acesta, şi ne-a dat ţara aceasta, ţară în care curge lapte şi miere” (Deuteronom 26:6-9).

luni, martie 07, 2011

O PROMISIUNE SIGURĂ

Dumnezeu ne-a dat o promisiune sigură pentru viaţa de pe acest pământ. El spune că atunci când duşmanul nostru va încerca să păşească peste noi, „poporul Meu va cunoaşte Numele Meu; de aceea va şti, în ziua aceea, că Eu vorbesc şi zic: „Iată-Mă” (Isaia 52:6). Cu alte cuvinte, Dumnezeu spune: „Atunci când te vei afla în cea mai întunecoasă încercare, Eu voi veni şi voi spune un cuvânt pentru tine. Mă vei auzi spunând: ‘Sunt Eu, Isus, Mântuitorul tău. Nu-ţi fie frică.’”

În Matei 14, ucenicii se aflau într-o barcă în timpul unei furtuni îngrozitoare, fiind aruncaţi de torente de vânt şi de apă. Dintr-odată, aceşti bărbaţi L-au văzut pe Isus mergând înspre ei pe apă. Scriptura spune: „Când L-au văzut ucenicii umblând pe mare, s-au înspăimântat şi au zis: „Este o nălucă!” Şi de frică au ţipat” (Matei 14:26). Ce a făcut Isus în acel moment de groază? „Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!” (14:27, italicile îmi aparţin).

M-am întrebat de ce Isus a folosit aceste cuvinte specifice: „Îndrăzniţi.” De ce le-ar spune El acest lucru unor oameni care creadeau că erau pe cale de a muri?

Cuvântul a îndrăzni înseamnă „a avea curaj, a nu avea teamă.” Iar aici, în timpul necazului ucenicilor, Isus a a făcut legătura dintre cuvânt şi identitatea Sa. Nu uitaţi, aceşti oameni Îl cunoşteau pe El personal. Şi El se aştepta ca ei să acţioneze în baza Cuvântului Său de credinţă. El spunea: „Tatăl a promis că Eu voi veni la voi în furtuna voastră. Este scris: ‘De aceea va şti, în ziua aceea, că Eu vorbesc şi zic: „Iată-Mă’” (Isaia 52:6, italicile îmi aparţin). Acum eu am venit în furtuna voastră. Sunt Eu, Isus, aici cu voi în mijlocul furtunii. Deci, îndrăzniţi.” În acelaşi fel, Mântuitorul nostru aşteaptă aceeiaşi reacţie a credinţei din partea noastră, în vremurile noastre de necaz.

vineri, martie 04, 2011

TOTALMENTE DEPENDENŢI DE EL

Dumnezeu a dorit dintotdeaua un popor care să umble totalmente dependent de El în faţa lumii. Iată de ce El a luat mica naţiune nesemnificativă a Israelului şi a izolat-o într-un pustiu. El i-a plasat într-o şcoală de testare, pentru a produce un popor care ar şi-ar pune încrederea în El indiferent de circumstanţele lor. El dorea ca Israel să mărturisească: „Pot să trec prin orice încercare, prin orice dificultate, chiar şi prin cele care sunt peste puterile mele. În ce mod? Eu ştiu că Dumnezeul meu este cu mine în fiecare încercare. El întotdeauna mă va ajuta să trec prin toate.”

Luaţi în considerare afirmaţia lui Moise către Israel: „[Dumnezeu] te-a lăsat să suferi de foame” (Deuteronom 8:3). Domnul le spunea: „Eu am orchestrat încercarea voastră şi nu diavolul. Toată pâinea şi carnea de care aţi avut nevoie tot timpul au fost în posesiunea mea. Şi am fost pregătit să le arunc din cer în orice moment. Totul a fost depozitat, aşteptând ca voi să le primiţi. Dar le-am reţinut pentru un timp. Şi am făcut acest lucru pentru o perioadă. Aşteptam ca voi să ajungeţi la capătul încrederii de sine. Doream să vă aduc într-un punct de criză unde numai Eu aş putea să vă eliberez. Am permis să experimentaţi sfârşitul puterilor voastre, devenind neajutoraţi. Şi a fost nevoie de o minune a eliberării din partea Mea.”

Astăzi, Domnul încă mai caută un popor care să se bazeze totalmente pe El. El doreşte o biserică care să mărturisească şi în cuvinte şi în acţiuni că Dumnezeu poate face totul în numele lor. El doreşte ca o lume nemântuită să vadă că El lucrează cu putere pentru cei care-L iubesc.

Iov a afirmat: „El ştie ce cale am urmat; şi, dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul” (Iov 23:10). Iată o afirmaţie incredibilă, în mod special, luând în considerare contextul în care Iov a exprimat-o.

Iov a suferit una din cele mai mari încercări prin care ar putea trece vreo fiinţă umană. El a pierdut pe toţii copiii săi într-un accident tragic, iar apoi a pierdut toate bogăţiile şi posesiunile sale. În cele din urmă, el a pierdut sănătatea sa fizică. Şi toate aceste lucruri s-au întâmplat într-un timp atât de scurt, încât ele au fost completamente copleşitoare.

Cu toate acestea, Dumnezeu îl pusese pe Iov pe calea sa. Şi numai Domnul ştia unde avea să ducă aceasta. A fost un plan atât de divin orchestrat, încât Dumnezeu chiar i-a permis lui satan să producă suferinţă lui Iov. Iată de ce Iov nu putea să-L vadă pe Dumnezeu în toate acestea: „Dar, dacă mă duc la răsărit, nu este acolo; dacă mă duc la apus, nu-L găsesc; dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea; dacă Se ascunde la miazăzi, nu-L pot descoperi; dar El ştie ce cale am urmat” (Iov 23:8-10).

Iov spunea: „Eu ştiu că Dumnezeu cunoaşte tot ceea prin ce trec eu. Şi El cunoaşte calea de trecere prin toate acestea. Domnul meu mă încearcă acum. Iar eu sunt sigur că El mă va scoate din toate cu o credinţă mai mare. Voi ieşi curăţat şi cu o credinţă mai preţioasă decât aurul.”

joi, martie 03, 2011

PUTERE PENTRU CĂLĂTORIE

Nimeni pe acest pământ nu poate să te pună în lucrare. S-ar putea să primeşti o diplomă de la vreun seminar, să fii ordinat de vreun episcop sau însărcinat de vreo denominaţie. Dar apostolul Pavel dezvăluie unica sursă a oricărei chemări adevărate în lucrare: „Mulţumesc lui Cristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere, şi m-a pus în slujba Lui” (1 Timotei 1:12).

Ce are în vedere Pavel aici când spune că Isus l-a întărit şi l-a considerat vrednic de încredere? Gândiţi-vă la convertirea apostolului. Trei zile după acel eveniment, Cristos l-a pus pe Pavel în lucrare, şi anume în slujba suferinţei: „şi îi voi arăta tot ce trebuie să sufere pentru Numele Meu” (Fapte 9:16). Aceasta este slujba la care se referă Pavel atunci când spune: „De aceea, fiindcă avem slujba aceasta...” (2 Corinteni 4:1). El continuă, adăugând: „...după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală.” El vorbeşte despre slujba suferinţei şi arată clar că noi toţi avem această slujbă.

Pavel ne spune că Isus i-a dat o promisiune pentru această lucrare. Cristos a promis să rămână credincios lui şi să-l întărească în toate încercările sale. Cuvântul în greacă pentru a întări înseamnă „o aprovizionare continuă cu putere.” Pavel afirmă: „Isus a promis să-mi dea mai mult decât putere suficientă pentru călătorie. El mă întăreşte să rămân credincios în această lucrare. Datorită Lui, nu voi cădea fără putere şi nu voi ceda. Mă voi ridica cu o mărturie.”

În vieţile noastre are loc o transfigurare. Adevărul este că noi suntem schimbaţi de ceea ce ne preocupă. Noi devenim asemenea lucrurilor care ne preocupă mintea. Caracterul nostru este influenţat de ceea ce domină în inimile noastre.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toţi cei care îşi hrănesc mintea şi sufletul cu lucruri spirituale. Astfel de slujitori şi-au aţintit privirea asupra a ceea ce este curat şi sfânt. Privirea lor este îndreptată spre Cristos şi ei petrec timp de calitate închindu-Se Lui şi întărindu-se în credinţă. Duhul Sfânt lucrează în aceşti sfinţi, schimbând în mod continuu caracterul lor în cel al lui Cristos. Aceşti credincioşi vor fi pregătiţi pentru suferinţele grele şi explozive care vor veni. Credincioşii leneşi, care nu se roagă vor suferi atac de cord sau vor cădea. Ei vor fi striviţi de temerile lor, deoarece Duhul Sfânt nu lucrează în ei, transformându-i. Atunci când vor veni timpuri grele, ei, pur şi simplu, nu vor putea face faţă acestora.

Iată care este cuvântul final al lui Pavel în privinţa acestui subiect: „Noi nu dăm nimănui nici un prilej de poticnire, pentru ca slujba noastră să nu fie defăimată. Ci, în toate privinţele, arătăm că suntem nişte vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări, în bătăi, în temniţe.... Ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli; ca nişte săraci, şi totuşi, îmbogăţim pe mulţi” (2 Corinteni 6:3-5, 10). Cum „îmbogăţim noi pe mulţi?” Prin strălucirea speranţei lui Cristos în mijlocul suferinţelor. Noi oferim bogăţii adevărate atunci când îi facem pe alţii să se întrebe: „Care este secretul lui? Unde găseşte el o astfel de pace?”

miercuri, martie 02, 2011

MULŢUMIRE

Mulţumirea a fost un mare test în viaţa lui Pavel. Şi-apoi, Dumnezeu a spus că-l va folosi cu putere. „El este un vas, pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor, şi înaintea fiilor lui Israel” (Fapte 9:15). Atunci când Pavel a primit la început această însărcinare, „îndată a început să propovăduaiscă în sinagogi că Isus este Fiul lui Dumnezeu” (9:20).

Pavel nu era grăbit să vadă totul împlinit în timpul vieţii sale. El ştia că avea o promisiune sigură de la Dumnezeu şi el s-a ţinut de ea. Cât despre momentul din prezent, el era mulţumit să slujească oriunde se afla: mărturisind unui temnicer, unui marinar, la câteva femei pe malul unui râu. Acest om avea o însărcinare universală, totuşi, el era credincios în mărturisirea unu la unu.

Pavel nici nu era gelos pe bărbaţii mai tineri care păreau să-l neglijeze. În timp ce ei călătoreau prin lume câştigând evrei şi neamuri pentru Cristos, Pavel se afla în închisoare. El era nevoit să asculte veştile despre convertirea unor mari mulţimi de către bărbaţi cu care el se luptase în ceea ce priveşte evanghelia harului. Cu toate acestea, Pavel nu i-a invidiat pe aceşti oameni. El ştia că un om predat lui Cristos ştie cum să se umilească şi cum să se ridice: „Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig... dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi îndeajuns” (1 Timotei 6:6, 8).

Lumea de azi i-ar putea spune lui Pavel: „Te afli acum la sfârşitul vieţii tale. Totuşi, n-ai nici o economie, nici o investiţie. Tot ceea ce ai este un schimb de haine.” Ştiu care ar fi răspunsul lui Pavel: „O, dar L-am câştigat pe Cristos. Vă spun că eu sunt câştigătorul. Am găsit perla de un mare preţ. Isus mi-a dat puterea să renunţ la tot şi s-o iau din nou singur. Deci, am renunţat la tot, iar acum mă aşteaptă o coroană. Am doar un singur scop în această viaţă: să-L văd pe Isus al meu, faţă în faţă. Toate suferinţele din prezent nu pot fi comparate cu bucuria ce mă aşteaptă.”

marți, martie 01, 2011

CALEA DE PREDARE

Dumnezeu începe procesul de predare prin a ne face să cădem de la înălţimea noastră. Aceasta s-a întâmplat, literalmente, cu Pavel. El mergea sigur pe drumul său, îndreptându-se spre Damasc, atunci când o lumină a venit din cer orbindu-l. Pavel a fost doborât la pământ tremurând. Apoi, o voce a răsunat din cer, spunând: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” (Fapte 9:4).

Pavel ştia că ceva lipseşte în viaţa sa. El avea cunoştinţe despre Dumnezeu, dar fără nici o revelaţie. Acum, pe genunchii săi, el a auzit aceste cuvinte din cer: ”Eu sunt Isus, pe care-L prigoneşti” (9:5). Aceste cuvinte au schimbat viaţa lui Pavel. Scriptura spune: „Tremurând şi plin de frică, [Pavel] el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” (9:6). Convertirea lui Pavel a fost o lucrare dramatică a Duhului Sfânt.

Pavel era condus de Duhul Sfânt într-o viaţă predată. El a întrebat: „Doamne, ce vrei ca eu să fac?” şi inima sa striga: „Isus, cum pot să Te slujesc? Cum pot să Te cunosc şi să-Ţi slujesc? Nimic altceva nu mai contează. Tot ce am făcut în firea mea este doar gunoi. Acum Tu eşti totul pentru mine.”

Pavel nu a avut nici o altă ambiţie, nici o altă forţă vie în această viaţă decât aceasta: „...ca să câştig pe Cristos” (Filipeni 3:8). După standardele de azi ale succesului, Pavel a fost un eşec total. El nu a construit nici o clădire. El nu a avut nici o organizaţie. Iar metodele pe care el le-a folosit erau dispreţuite de alţi lideri. De fapt, mesajul pe care l-a predicat Pavel i-a ofensat pe mulţi dintre ascultătorii săi. Uneori el chiar a fost bătut cu pietre pentru predicile sale. Tema sa? Crucea.

Atunci când vom sta înaintea lui Dumnezeu la judecată, noi nu vom fi judecaţi pe baza lucrărilor noastre, a realizărilor noastre sau a numărului de convertiţi. Va fi doar o singură măsură a succesului în acea zi. Au fost inimile noastre totalmente predate lui Dumnezeu? Am lăsat noi voinţa şi agenda noastră şi am luat-o pe cea a Lui. Am cedat noi presiunii celor din jur de a urma mulţimea sau am căutat îndrumare numai de la El? Am alergat noi de la seminar la seminar căutând un scop în viaţă sau ne-am găsit împlinirea în El?

Am doar o singură ambiţie şi aceasta este de a învăţa mai mult şi mai mult de a spune numai acele lucruri pe care mi le dă Tatăl. Nimic din ceea ce spun sau fac eu nu are valoare. Vreau să fiu în stare să spun: „Ştiu că Tatăl este cu mine, deoarece eu fac numai voia Sa.”