marți, octombrie 19, 2010

MĂRTURIA DUHULUI

”Si Duhul este cel ce mărturiseste despre lucrul acesta, fiindcă Duhul este adevărul” (1 Ioan 5:6).

Existã momente când martorul dinlãuntru, Duhul Sfânt, nu-mi va permite sã tac. Duhul se ridicã înlãuntrul meu si trebuie sã grãiesc!

Duhul Sfânt rãmâne în noi sã dezvãluim ce este adevãrat si ce este fals. El ne vorbeste cu o voce scãzutã, linistitã, în adâncul inimii. Multi din sfintii nostri pãrinti s-au increzut în faptul cã Duhul lucreazã in credinciosi. Ei au predicat mult despre acest fapt “de a-l avea pe acest martor”. Dar nu mai aud ca acest adevãr sã se mai predice. De fapt, mãrturia Duhului, pur si simplu nu se mai aude în majoritatea bisericilor astãzi!

Credinciosii au nevoie de mãrturia Duhului ca niciodatã mai înainte. Si vom avea nevoie din ce în ce mai mult, pe mãsurã ce se apropie ziua Domnului! Satan se transformã in înger de luminã ca sã însele, dacã se poate, pana si pe cei alesi de Dumnezeu. Ispitirile sale rele vor înflori: invãtãturi false, profesori, invãtãtori falsi, Evanghelii false.

Martorul dinlãuntru, Duhul Sfânt opereazã pe “principiul pãcii”. Pacea lui Dumnezeu este cel mai mare lucru pe care-l poti avea. Iar când pacea-ti este miscatã (n. tr.: nu furatã!), poti fi sigur cã Duhul Sfânt stã de vorbã cu tine! Când ai o clatinare in duhul tãu – un tremur si o agitatie adâncã acolo, in tine – Dumnezeu iti spune cã ceva este fals. Vei simti cã El, duhul, e stânjenit, iI vei simti plânsul, jalea, supãrarea!

“Pacea lui Hristos, la care aţi fost chemaţi… să stăpânească în inimile voastre”. Orice pãcat tainic, de care nu ne-am pocăit, va jefui un credincios de pacea sa pretioasă! Inima sa va fi frantã de vinovãtie, condamnare si frica – iar Duhul va vorbi acelui credincios numai douã cuvinte: “Pocãieste-te, parã-ti rãu! Fugi!" (Coloseni 3:15).

Da, Duhul iti va vorbi ca sã te corecteze, sã te indrepte; el se va ocupa de pãcatul tãu, de dreptate si judecatã. Dar când e vorba sã-ti dea directie –adica acea voce linã, mica, care-ti spune ce sa faci si unde sa te duci – el, Duhul, nu va functiona, nu va vorbi într-un vas necurat, intr-un vas murdar!

Dacã persisti în pãcat - dacã nu-l mãrturisesti sau sã rezolvi cu el, inima va hrãni un suvoi constant de minciuni. Vei auzi invataturi care te fac sa te simti comfortabil, in largul tau, cand pãcatuiesti. Te vei gandi: “problema mea nu poate fi atat de grava! Eu nu mã simt condamnat”. Dar tu vei fi, de fapt, complet dus pe cãi gresite!

Isaia vorbeste despre un popor care s-a dus in munti ca sa afle adevaratul sfat al lui Dumnezeu “şi zic: ,Să-Şi grăbească, să-Şi facă iute lucrarea, ca s-o vedem! Să vină odată hotărârea Sfântului lui Israel şi să se aducă la îndeplinire, ca s-o cunoaştem!" (Isaia 5:19).

Dar acesti oameni au avut deceptie in inimile lor - Si au sfârsit prin a fi corupti în tot sfatul lor! Pãcatul a corupt judecata lor! Ca rezultat, ei n-au mai fost în stare sã desluseascã, sã discearnã rãul. Iar lucrurile care erau sfinte si pure, le-au numit drepte, inechitabile. Isaiah le-a spus “Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele rău, care spun că întunericul este lumină, şi lumina întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune!” (Isaia 5:20).

luni, octombrie 18, 2010

SIGURI DE DRAGOSTEA TATÃLUI

Ai avut vreodatã un prieten sau pe cineva din cei dragi care sã-ti spunã, din senin: “Auzi, esti supãrat pe mine? Ti-am gresit cu ceva?”

Tu de fapt, poate cã erai dus pe gânduri, cufundat în ceva. Asa cã îi rãspunzi, “Nu sunt supãrat. N-ai fãcut nimic care sã mã supere. Doar cã acum nu simt nevoia sã vorbesc”.

Dar el, sau ea, “nu si nu”: “...Din cauzã cã ti-am zis eu ceva, nu?”

“Nu, mãi, nu mi-ai zis nimic. E totul în regulã”.

În cele din urmã, pentru a convinge acea persoanã, o iei în brate, s-o asiguri: “Hai, mãi, stii cã te iubesc – si chiar nu sunt supãrat. Dar dacã o tii tot asa, dacã mã mai bati la cap cu asta, pãi chiar cã mã superi!”

Preaiubitule, uite asa facem si noi cu Tatãl nostru ceresc! La finele zilei, ne retragem în odãita noastrã de rugãciune, si spunem: “Doamne, cu ce te-am mai supãrat astãzi, Isuse? Ce am gresit, ce am uitat sã fac? Sunt asa un dezastru, nu stiu cum de poate El sã mã mai iubeascã. Doamne, iartã-mã încã o datã. Într-o zi o sã fiu asa de ascultãtor, cã-ti va fi usor sã mã iubesti”. Dar Dumnezeu este acolo tot timpul, asteptând sã te îmbrãtiseze! El vrea sã-ti arate cât de mult te iubeste si vrea sã te odihnesti în dragostea Sa, sã fii sigur de dragostea Sa!

Când fiul rãtãcitor s-a întors acasã, el a fost întâmpinat cu mare drag, a fost atât de binevenit în casa tatãlui sãu. I s-a dat o hainã nouã, a mâncat la masa tatãlui sãu, si a fost iertat pe deplin. Acest fiu stia un lucru: cã era sigur de dragostea tatãlui sãu!

Indiferent cât de departe rãtãcim noi de Tatãl, avem acces continuu sã ne întoarcem la El. Doar cã trebuie sã ne încredem în ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu: cã El “ne-a rânduit… sã fim înfiati… în Preaiubitul Lui. În El avem rãscumpararea” (Efeseni 1:6).

El asteaptã cu bratele deschise sã-i îmbrãtiseze pe toti cei care-L acceptã si se întorc la dragostea Sa.

vineri, octombrie 15, 2010

L-AM LIMITAT PE DUMNEZEU FIIND MULTUMITI CU PREA PUTIN

Dumnezeu are atât de multe sã vã ofere. Dorinta Sa este sã deschidã “zăgazurile cerurilor si sã toarne peste voi belşug de binecuvântare”. (Maleahi 3:10). El stã în picioare într-un “depozit” plin, spunând “Eu sunt un Dumnezeu care dãruieste, un Dumnezeu iubitor, dar asa de putini vor primi de la Mine, pentru cã nu Mã lasã sã le fiu Dumnezeu!”

Sigur, trebuie sã multumim lui Dumnezeu pentru tot ce a fãcut pentru noi si ne-a dat deja. Si totusi, nu putem sã-L limitãm pe Dumnezeu fiind satisfãcuti cu ceea ce credem noi cã e foarte mult! Multi crestini sunt multumiti doar sã stea în bisericã si sã fie binecuvântati cu prezenta lui Dumnezeu. Asemenea oameni sunt ca niste “buretzi multumiti” si nimic mai mult! Ei absorb totul, cum absoarbe buretele, si îL limiteazã pe Dumnezeu în vietile lor, când El ar dori asa de mult sã le dea ungere pentru slujire.

Când ucenicii s-au minunat de miracolele înfãptuite de Hristos, Isus le-a rãspuns: “Dumnezeu are o lucrare încã si mai mare înaintea voastrã!” Majoritatea din noi suntem precum ucenicii. Vedem o minune, si suntem multumiti sã vorbim despre ea toatã viata. Totusi, dacã L-am cunoaste cu adevãrat pe Dumnezeu si L-am lãsa sã ne fie Dumnezeu, I-am cere cu mult mai mult:

• Am ajunge în locurile ceresti prin credintã, încrezându-ne în Dumnezeu cã va da jos acei conducãtori locali care sunt fãrã de Dumnezeu precum cei ai statului, sau ai agentiilor federale. Am da jos cãpeteniile si puterile, asa cum a spus Domnul în Scripturã!

• Ne-am încrede cã Dumnezeu ne dã ajutor sã saturãm orasul nostru cu Evanghelia lui Isus. Ne-am ridica în credintã împotriva fiecãrei arme atintite împotriva noastrã, si am dãrâma fortãretele drãcesti din familiile si bisericile noastre.

Viziunea noastrã ar fi nemãrginitã. Ne-am încrede în Dumnezeu pentru lucruri încã si mai mari pentru împãrãtia Sa!

joi, octombrie 14, 2010

SA-L CUNOASTEM PE DUMNEZEU ASA CUM DORESTE EL SA FIE CUNOSCUT

Isus a spus: “Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:9). Noi trebuie sã-L vedem pe Isus nu cum ne învată omul, ci cum ni-L descoperă Duhul – asa cum doreste Dumnezeu sã-l cunoastem si sã-L vedem! Trebuie sã primim viziunea lui Dumnezeu si mărturia lui Hristos – atunci abia îL vom cunoste pe Dumnezeu asa cum doreste El să fie cunoscut!

Iatã cum cred eu cã doreste Dumnezeu sã vedem pe Fiul sãu: “orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17).

Isus a fost un dar! Dumnezeu a pregãtit toate resursele Sale în Isus: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16). Hristos este darul lui Dumnezeu bun si desăvârsit dãruit nouã, venit de la Tatãl! IL vezi tu pe Isus ca darul desăvârsit, perfect pentru tine? IL vezi tu ca fiind tot ceea ce ai nevoie spre a trãi o viatã plinã de bucurie, neprihãnire, pace si liniste?

Cu foarte mult timp în urmã, mult înainte ca tu sã fi fost creat, Dumnezeu a vãzut ce te va durea pe tine si ce nevoi ai. El stia înaintea vremilor ce ai nevoie spre a-ti rezolva toate problemele. El n-a “împachetat” rãspunsurile Sale sã ti le trimitã sub forma unei cãrti cu reguli sau a unei armate de “oameni care au rãspuns la toate”. Nu – ci ne-a dat la toti o singurã solutie pentru toate momentele noastre de crizã si toate nevoile noastre - un Om, o Cale, un Rãspuns la tot ceea ce avem nevoie: Isus Hristos!

Dumnezeu îti spune: “Nu vreau ca tu sã trãiesti concentrându-te doar la “mâine”! Ai privi doar înapoi si ai vedea cã “astãzi” ar fi putut sã fie momentul tãu cel mai bun. Isus nu poate fi mai bun sau mai puternic pentru tine decât este chiar “acum”. De ce nu-Mi dai voie sã fiu Dumnezeul tãu chiar “astãzi”?"

joi, octombrie 07, 2010

UNDE STAI, UNDE TE GASESTI

În Exod 33, Moses nu stia, dar Dumnezeu avea sã-i descopere si mai mult din slava si natura Sa. Aceastã revelatie avea sã meargã mult mai departe decât o simplã prietenie, mult peste cunoasterea îndeaproape, în intimitate. Este un asemenea fel de descoperire de care Dumnezeu doreste ca toti oamenii cu inima rãnitã sã aibã parte.

Dumnezeu a spus lui Moise cã avea de gând sã se arate în gloria Sa: (Exod 33:19). “Domnul a răspuns: "Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumuseţea Mea, şi voi chema Numele Domnului înaintea ta” (Exod 33:19). Apoi a spus: “Faţa nu vei putea să Mi-o vezi, căci nu poate omul să Mă vadă şi să trăiască!… [Dar] Iată un loc lângă Mine; vei sta pe stâncă. Şi când va trece slava Mea, te voi pune în crăpătura stâncii, şi te voi acoperi cu mâna Mea, până voi trece.” (33:20–22).

Cuvântul evreiesc pentru slavã din acest pasaj înseamnã “propriul meu sine”. Dumnezeu îi spunea deci lui Moise: "Eu însumi voi trece pe lângã tine”. Iar altã traducere spune în acest fel: “Eu te voi ascunde într-o crãpãturã a stâncii, si Eu te voi apãra cu caracterul protector al puterii Mele pânã voi trece Eu."

Aceasta este ceea ce apostolul Pavel vrea sã spunã când zice ”noi suntem ascunsi în Hristos”. Când dãm gres în fata lui Dumnezeu, când pãcãtuim cu gravitate împotriva Luminii - nu trebuie sã ne complacem în acea situatie decãzutã. În schimb, trebuie sã alergãm degrabã la Isus, spre a fi ascunsi în Stânca noastrã, în El. Pavel ne scrie: ”Părinţii noştri… toti au avut aceeasi hranã spiritualã, cãci toti au sorbit din aceeasi bãuturã duhovniceascã, care i-a urmat si cã Stânca era Isus” (1 Corinteni 10:1, 4).”

Care a fost marea descoperire pe care Dumnezeu i-a fãcut-o lui Moise despre El însusi? Care este adevãrul despre El care ne ajutã sã ne sfintim inimile noastre? este acesta:

“Domnul a zis lui Moise: …Fii gata dis-de-dimineaţă şi suie-te de dimineaţă pe muntele Sinai; să stai acolo înaintea Mea, pe vârful muntelui.”

“Domnul S-a pogorât într-un nor, a stat acolo lângă el, şi a rostit Numele Domnului. Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui, şi a strigat: “Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat” (Exodus 34:1, 2 and 5–7).

Aici a fost descoperirea cea mare, ilustrarea pe deplin a ceea ce este, cine este Dumnezeu. Domnul a spus lui Moise: “Vino la aceastã stâncã dimineata. Îti voi da o nãdejde care te va tine. O sã-ti arãt inima Mea cum n-ai vãzut-o niciodatã mai înainte”. Care a fost “slava” pe care Moise a cerut-o cu tãrie lui Dumnezeu?

Iatã slava: un Dumnezeu care este “plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat”.

Hristos este expresia deplinã a acestei slave. Într-adevãr, tot ceea ce este în Tatãl este întruchipat în Fiul. Iar Isus a fost trimis pe pãmânt pentru a ne aduce acea slavã, nouã.

miercuri, octombrie 06, 2010

VREMEA MULŢUMIRII

Subiectul multumirii mi-a venit recent în timpul unei mari apãsãri personale. La momentul respectiv, clãdirea bisericii noastre avea nevoie de reparatii majore. Problemele enoriasilor erau si ele în crestere. Fiecare cunoscut pãrea a trece printr-o încercare sau alta. Iar eu simteam povara tuturor acestor lucruri de mai sus.

Am intrat în biroul meu si am luat loc, pãrându-mi rãu pentru mine însumi. Am început sã mã plâng lui Dumnezeu: “Doamne, cât timp mã mai tii în acest foc? Cât timp trebuie sã mã mai rog pentru toate aceste lucruri înainte sã faci ceva? Când ai de gând sã-mi rãspunzi, Doamne?”

Deodatã, a venit Duhul Sfânt peste mine - si m-am simtit rusinat. Duhul mi-a soptit în inimã: “Tu doar începe sã-Mi multumesti chiar acum, David. Adu-Mi o jertfã de multumire – pentru toate lucrurile din trecut pe care le-am fãcut pentru tine si pentru ce am de gând sã fac în viitor. Adu-Mi o jertfã de multumire - si deodatã totul va arãta diferit!"

Acele cuvinte s-au cuibãrit în duhul meu. Dar m-am întrebat: “ce vrea sã spunã Domnul, cu “o jertfã de multumire?” Am cãutat expresia în Scripturã si am fost uimit de toate referintele pe care le-am gãsit:

• “Să-I aducă jertfe de mulţumiri, şi să vestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie.” (Psalmul 107:22).

• Îţi voi aduce o jertfă de mulţumire, şi voi chema Numele Domnului;” (Psalmul 116:17).
• “Să mergem înaintea Lui cu laude, să facem să răsune cântece în cinstea Lui!” (Psalmul 95:2).
• “Intraţi cu laude pe porţile Lui, intraţi cu cântări în curţile Lui! Lăudaţi-L şi binecuvântaţi-I Numele.” (Psalmul 100:4).

Trãim într-o vreme când marele nostru preot, Isus, s-a adus deja pe Sine ca jertfã de ispãsire la Tatal, pentru pãcatele noastre. Hristos a sters toate nelegiuirile noastre, pentru ca niciodatã sã nu mai fie amintite împotriva noastrã. Asa cã, pentru noi, lucrarea de ispãsire este terminatã.

Si totusi, ca si Israelitii, si noi trebuie sã venim la curtile Domnului, asa cum spune Psalmul 100, cu multumiri si cu laudã. Si trebuie sã aducem cu noi doi “tapi”, (de ispãsire), doi tauri: “Aduceţi cu voi cuvinte de căinţă, şi întoarceţi-vă la Domnul. Spuneţi-I: "Iartă toate nelegiuirile, primeşte-ne cu bunăvoinţă, şi Îţi vom aduce, în loc de tauri, lauda buzelor noastre.” (Osea 14:2). Cuvântul “tauri“ aici reprezintã buzele noastre, sau cuvintele gurii noastre. Varianta acestei expresii, în limba ebraicã, este: “Îţi vom adduce în dar tauri tineri, chiar si buzele noastre."

Ofranda, jertfa noastrã de multumire, urmeazã sã fie facutã de cei doi “tauri” de ispasire cu care venim – o jertfã a buzelor noastre, sau a ceea ce spunem. Dumnezeu spune, cu alte cuvinte: “Aduceti în prezenta Mea cuvintele voastre de multumire. Spuneti-Mi, cântati-Mi laudele voastre Mie!"

Noi nu mai trebuie sã aducem lui Dumnezeu jertfe de sânge sau ofrande în argint si aur pentru ispãsirea (pãcatelor). În schimb, noi trebuie sã aducem jertfa de laudã si multumire a buzelor noastre: “Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui” (Evrei13:15). “Rodul buzelor noastre” îl constituie recunostinta si multumirile!

marți, octombrie 05, 2010

CANTAREA ERA CEA POTRIVITA – MALUL ERA GRESIT!

Când copiii lui Israel treceau prin încercãri, trebuiau ei într-adevãr sã-si exprime recunostinta si multumirile în mijlocul acestor încercãri? Când erau înconjurati si în situatii fãrã iesire, se astepta Dumnezeu într-adevãr ca ei sã aibe acel gen de reactie?

Da, absolut! Acesta era secretul de a iesi din greutati. Vezi tu, Dumnezeu doreste ceva de la noi toti în perioadele noastre în care trecem prin greutãti zdrobitoare si încercãri. El doreste ca noi sã-I oferim o jertfa de multumire în mijlocul tuturor acestor încercãri!

Eu cred cã Iacov descoperise acest secret când el a avertizat:. “Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări,” (Iacov 1:2). El spunea, cu alte cuvinte “Nu vã dati bãtuti! Faceti un altar în inima voastrã, si aduceti multumiri cu bucurie tocmai în mijlocul încercãrilor voastre”.

Desigur copiii lui Israel i-au adus într-adevar laude si multumiri Domnului, dar le-au adus pe malul gresit al Mãrii Rosii, nu pe malul potrivit, pe malul care trebuia! Da, oamenii s-au bucurat toatã noaptea - dar Dumnezeu nu a gãsit plãcere în aceasta. Oricine poate sã strige din recunostintã dupã ce vine izbânda, dupã ce-a învins! Dar întrebarea pe care o punea Dumnezeu lui Israel era: Ma lãudati voi pe Mine si înainte ca Eu sã vã trimit ajutor, adicã în timp ce sunteti încã în toiul luptei?"

Eu cred cã dacã Israel s-ar fi bucurat pe “malul de încercare” al Mãrii Rosii, ei n-ar mai fi fost încercati din nou la apele de la Mara. Dacã treceau “testul” de la Marea Rosie, apele de la Mara n-ar mai fi fost amare, ci dulci. Iar Israel ar fi vãzut apã tâsnind peste tot în desert, decât sã trebuiascã sã înseteze.

Dumnezeu ne ajutã sã cântãm cântarea potrivitã pe “malul de încercare”. Aceasta îL bucura cel mai tare pe Tatãl nostru ceresc.

Treci tu acum printr-o perioadã de încercãri? Atunci cântã-I! Laudã-L! Spune-I Domnului: “Tu esti Cel ce poti – m-ai izbavit înainte, si mã poti izbãvi si acum. Eu stau linistit, bucurându-mã în Tine!"

luni, octombrie 04, 2010

JERTFA DE MULŢUMIRE

Unul din versetele cele mai multe importante în toatã Scriptura îl gãsim în întâia epistolã a lui Petru. Apostolul ne vorbeste despre necesitatea de a avea încercatã credinţa noastrã: “Pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos” (1 Petru 1:7).

În acelasi pasaj, Petru ne spune cã ne putem astepta sã înfruntãm asemenea teste de credintã: ”… măcar că acum… sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări” (v. 6).

Cuvântul în limba greacã folosit pentru încercare aici înseamnã “examinare, testare prin greutãti si necazuri”. Petru ne spune deci: Dacã esti un ucenic al lui Isus Hristos, atunci o sã treci prin multe ispite si încercãri grele. Vei fi testat serios!”

Acest pasaj sugereazã cã Dumnezeu ne spune: “Credinţa ta este pretioasã pentru mine - mult mai pretioasã decât toatã bogãtia lumii acesteia, care va pieri într-o bunã zi. Iar în aceste zile din urmã - când vrãjmasul trimite tot felul de rele împotriva ta – vreau ca tu sã sã poti sã stai în picioare, puternic, cu o credinţã de neclintit”.

El spune, mai departe: “Eu îti voi da ajutor si-ti voi trimite binecuvântare când treci prin zile negre! Partea ta este, simplu, sã ai credinţã în Mine. Puterea Mea este cea care te va ţine: prin credinţã!"

“Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi!” (v. 5).

Pavel ne spune: “Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici...” (2 Petru 2:9). Cuvântul în limba greacã folosit aici pentru încercare înseamnã “pus sã iasã biruitor din încercãri”.

Pavel ne scrie: “Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda” (1 Corinteni 10:13).

În mod sigur, Dumnezeu nu vrea sã ne ţinã din încercare în încercare. De ce ar vrea sã ne ţinã în mijlocul ispitelor si nenorocirilor? El nu primeste nici o slavã din testarea, din punerea la încercare a copiilor Sãi, ci din rezultatul acestor testãri, al acestor încercãri ale noastre!

Existã numai un singur fel de a scãpa din încercãrile noastre - si acesta este prin trecerea acestei testãri. Gânditi-vã la aceasta: Când erati în scoalã, cum scãpati în cele din urmã? Prin trecerea examenului final. Iar cine nu-l trecea, era trimis sã repete examenul, sau clasa, anul.

Asa a fost si cazul Israelului din vechime, când Dumnezeu i-a dus la Marea Rosie. Dumnezeu testa poporul Sãu, punându-l la încercare, trecându-l prin probe. El i-a dus la limita pieirii – înconjurându-i cu munti din douã pãrti, mare dintr-o parte, iar de cealaltã parte – vrãjmasul, care era pe urmele lor.

Totusi Domnul a pus Israelul în acea împrejurare asteptând o anumitã reactie. El a vrut ca poporul Sãu sã-si recunoascã neajutorarea. A vrut sã-i audã spunând: “Ne aducem aminte cum Dumnezeu ne-a scãpat de urgii. Ne-amintim cum El ne-a scos din cuptorul de foc unde fãceam cãrãmizi fãrã paie si n-aveam odihnã. Dumnezeu ne-a izbãvit atunci - si o va face iarãsi! Sã ne bucurãm în credinciosia Sa. El este Dumnezeu - si ne-a fãcut promisiuni pe care le va tine. El ne va scãpa de orice vrãjmas care vine împotriva noastrã”.

vineri, octombrie 01, 2010

CUNOSCÂNDU-L PE DUMNEZEU

O sã fac o declaratie de-a dreptul socantã, si vorbesc serios: Eu nu-L cunosc cu adevãrat pe Dumnezeu! Adicã, nu-L cunosc în felul în care doreste El sã îl cunosc.

Cum stiu acest lucru? Duhul Sfânt mi-a spus. El mi-a soptit, cu afectiune: “David, tu nu-L cunosti pe Dumnezeu în felul în care doreste El sã îl cunosti. Tu nu-i dai voie cu adevãrat ca El sã fie Dumnezeul tãu”.

În Vechiul Testament, Dumnezeu Si-a luat un popor pentru Sine – un popor nici mai bogat, nici mai destept decât restul - numai ca sã fie Dumnezeul lor: “Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru”. Dumnezeu a spus, cu alte cuvinte: “Eu o sã vã învãt sã fiti poporul Meu – ca Eu sã pot fi Dumnezeul vostru!” (Exod 6:7).

Într-adevãr, Dumnezeu S-a revelat si S-a manifestat pe Sine poporului Sãu în repetate rânduri. A trimis îngeri. Le-a vorbit ca sã poatã fi auzit. A împlinit fiecare promisiune cu mari izbãviri. Si totusi, dupã patruzeci de ani de miracole, semne si minuni, aprecierea lui Dumnezeu cu privire la poporul Sãu a fost: “Voi nu Mã cunoasteti – nu cunoasteti cãile Mele!”

"Patruzeci de ani M-am scârbit de neamul acesta, şi am zis: “Este un popor cu inima rătăcită; ei nu cunosc căile Mele” (Psalmul 95:10). Dumnezeu spunea deci “Prin toate acestea, voi niciodatã nu m-ati lãsat cu adevãrat sã fiu Dumnezeu! De patruzeci de ani tot vreau sã vã învãt – si voi tot nu pricepeti cum lucrez Eu!"

Dumnezeu încã mai cautã un popor care sã-L lase sã fie Dumnezeul lor – asa fel încât cu adevãrat sã-L cunoascã si sã învete cãile Lui!

Scriptura ne spune despre Israel: “Da, n-au încetat să ispitească pe Dumnezeu, şi să întărâte pe Sfântul lui Israel" (Psalmul 78:41). Israel si-a întors faţa de la Dumnezeu în necredinţã. Tot astfel, cred cã noi îL limitãm pe Dumnezeu astãzi cu dubiul si cu necredinţa noastrã.

Ne încredem în Dumnezeu în majoritatea domeniilor din vieţile noastre - dar credinţa noastrã mereu are graniţe si limite. Avem cel puţin o micã zonã în care punem stavilã, punem blocaj, unde nu credem cã într-adevãr Dumnezeu are de gând sã întreprindã ceva pentru noi.

Eu unul îL limitez pe Dumnezeu mai ales în ce priveste vindecarea. M-am rugat pentru vindecare fizicã pentru multi, si am vãzut pe Dumnezeu fãcând minune dupã minune. Dar când vine vorba de propriul meu corp, îL limitez pe Dumnezeu! Mã îndop cu medicamente sau alerg la doctor înainte ca mãcar sã mã rog pentru mine însumi! Nu vreau sã spun cã e gresit sã mergi la doctor. Dar uneori asa mã potrivesc descrierii aceluia care “n-a căutat pe Domnul, ci a întrebat pe doctori” (2 Cronici 16:12).

Te întreb: Te rogi ca Dumnezeu sã dãrâme zidurile din China sau Cuba – dar când e vorba de mântuirea propriei tale familii, n-ai pic de credintã? Te gândesti: “Dumnezeu probabil cã nu vrea sã facã asta. Cel drag mie reprezintã asa un caz greu. Dumnezeu pare cã nu mã aude în aceastã problemã”.

Dacã aceasta este adevãrat, atunci nu-L vezi pe El ca Dumnezeu! Nu stii cu adevãrat cãile Lui! Dorinta lui Dumnezeu este să “facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20).

Cei saptezeci de bãtrâni ai lui Israel au mâncat si au bãut în prezenta lui însusi Dumnezeu pe munte. Si totusi, Domnul le-a spus: “Niciodatã nu m-ati cunoscut pe Mine sau cãile Mele!”

Ucenicii au petrecut trei ani în prezenta lui Dumnezeu - cu Hristos, care era Dumnezeu în trup. Au învãtat la picioarele Sale, si au fost cu El zi si noapte. Si totusi, la urmã, L-au abandonat si s-au risipit care încotro – pentru cã nu au cunoscut cãile Sale!

Isus spune cã Dumnezeu nu aude rugãciunile noastre si laudele pur si simplu pentru cã le rostim iarãsi si iarãsi, cu orele uneori. Este posibil sã ne rugãm, sã postim si sã facem lucruri drepte, si totusi sã nu ajungem la punctul unde tânjim dupã El si începem sã întelegem cãile Sale. Nu învãtãm cãile Sale numai în odãita noastrã ascunsã în care ne rugãm, desi oricine îl cunoaste cu adevãrat pe Domnul are o legaturã foarte apropiatã, strânsã, intimã cu El. Nu poti cunoaste cãile lui Dumnezeu fãrã sã petreci timp mai mult cu El în rugãciune. Dar rugãciunea trebuie sã includã timp de calitate în care îl lãsãm pe Dumnezeu sã ne fie Dumnezeu, sã fie Domnul nostru - punând fiecare nevoie si cerere, si lãsându-le acolo: în bratul Sãu.