joi, septembrie 30, 2010

LA CAPĂTUL PUTERILOR?

Esti la capãtul puterilor? Epuizat(ã), descurajat(ã), pe punctul de a renunta? Te provoc sã rãspunzi la urmãtoarelele întrebãri cu un simplu da sau nu:

• Iti promite Cuvântul lui Dumnezeu cã îti va da tot ce ai nevoie?
• A spus Isus cã niciodatã nu te va lãsa, ci va fi cu tine în toate zilele?
• A spus El cã nu te va lãsa sã cazi si te va prezenta fãrã patã înaintea tronului Tatãlui?
• A spus El cã-ti va da tot ce ai nevoie în toate momentele? Ti-a promis El cã-ti va da toatã sãmânta de care ai nevoie ca sã rãspândesti Evanghelia?
• Este El gata sã-ti dea mai mult decât esti tu gata sã primesti? Este mai mare Cel care este în tine decât cel care este în lume?
• Este El Acela care rãsplãteste pe cei ce îl cautã cu sârguintã?
• Pregãteste el pentru tine un loc în glorie, în slavã? Va veni El pe nori sã-si ia poporul Sãu acasã? Vei merge tu cu El când va veni?

Rãspunsul tãu la toate acestea ar trebui sã fie “Cu siguranta, da!”

Acum – fã-ti socoteala. Întreabã-te: Cred eu cu adevãrat cã Dumnezeu este credincios cuvântului Sãu sau şovãi eu în încrederea mea?

“Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic.

“Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.

Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul” (Iacov 1:2-7).

Poti apuca întelepciunea lui Dumnezeu cu ambele mâini, te poti bizui pe ea, toatã întelepciunea de care ai nevoie sã rezolvi problemele vietii - dacã vei crede fãrã sovãialã sprijinindu-ti viata si viitorul tãu pe aceastã promisiune.

Dumnezeu dã tuturor.. cu mânã largã...întelepciune.

miercuri, septembrie 29, 2010

FĂ DIN TOATĂ INIMA!

Dumnezeu nu acceptã reprosuri, cârtire, de la nimeni. “Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3: 23). Din toatã inima înseamnã “din tot sufletul, cu toatã puterea ta, cu tot ce este înlãuntrul tãu”.

Pavel ne scrie: “Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci “pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu” (2 Corinteni 9:7). Apostolul face o dublã referire la aceastã problemã de a da: este vorba despre ofranda, jertfa noastrã financiarã - si darea, predarea propriei noastre vieţi în slujba lui Dumnezeu!

Pavel ne-a scris despre biserica din Macedonia cã pur si simplu s-au rugat de el sã le dea voie sã strângã o colectã pentru sfinţii în suferinţã si în lipsuri din Ierusalim. Acesti macedoneni erau asa de în întregime predaţi Domnului, cã dãdeau chiar si din puţinul, din sãrãcia lor!

“… Dar s-au dat mai întâi pe ei înşişi Domnului, şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu” (2 Corinteni 8:5). Pavel spune cã macedonenii au dãruit mult mai mult decât bani. Ei i-au spus: “Iatã colecta strânsã de noi. Cu ce ai dori sã mai ajutãm noi? Noi ne oferim sã servim în lucrarea Domnului" Ei n-au sovãit deloc când a fost vorba de lucrarea pentru Domnul si pentru fraţii lor! “…după puterea lor, şi chiar peste puterile lor” (8:3). Au dat peste abilitatea lor umanã – cu multã rugãciune!

Dacã dãruiesti numai deoarece asa crezi cã ne porunceste Domnul sã facem – sau dacã te întrebi mereu: “Este zeciuiala un concept nou testamental, sau doar vechi testamental?” atunci atitudinea inimii tale este total gresitã! Sau dacã dai zeciuiala pentru cã asa cere pãstorul, iar este gresit. Niciuna din aceste situatii nu ajunge la rãdãcina problemei - ce înseamnã adicã sã dai!

Dacã ai de gând sã te (pre)dai în întregime, cu toatã fiinta ta Domnului, si sã te pui la dispoziţia Sa, atunci fã-o cu bucurie! “Căci pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu” (2 Corinteni 9:7).

Mã simt tare vinovat prin acest verset, pentru cã adesea si eu umblu în lucrare si chiar în viaţa mea fãrã bucuria Domnului. Aud atâţia crestini spunând: “mã simt asa de istovit, nu stiu cum o s-o scot la capãt. O, Doamne, vino si dã-mi putere!” Acesta e plânsetul nostru uman, comun nouã tuturora. Dar când te predai lui Dumnezeu, când te apropii de El asa cum îi place Lui, aceasta izvorãste dintr-un duh de bucurie – pe care-l putem avea cu toţii, prin simpla credinţã ca un copil.

Cuvântul pentru “(cu) bucurie” în limba greacã înseamnã “vesel, fericit, voios” având o inimã usoarã, voie bunã, bucurie; fiind plin de voiosie. Dumnezeu spune, în esenţã: ”Orice faci în lucrarea ta pentru Mine – fie cã e vorba de mijlocire, sau închinare în Casa Mea, sau când te rogi, când mã cauţi în odaiţa ta secretã – fã acestea cu o inimã bucuroasã! Fii plin(ã) de bucurie si dãruire cu totul – fie cã e vorba de banii, de slujirea, de timpul, de viaţa ta!”

Te întreb acum: A devenit lucrul în slujba Domnului o apãsare, un chin pentru tine? Este doar o sarcinã de efectuat, lãsându-te mai degrabã în tristeţe si epuizare?

Dumnezeu nu vrea ca tu sã te plângi de sarcina ta – ci vrea ca tu sã scoţi acele lucruri afarã din viaţa ta, sã le alungi, apucându-te cu ambele mâini de Cuvântul Sãu!

Accesul tãu la resursele Sale este credinţa! El îţi spune: “am luat deja mãsuri, am fãcut deja provizii, pregãtiri pentru tine. Ce nevoie din viaţa ta este asa de mare, de nu pot Eu sã-ţi dau mai mult decât îţi trebuie?”

marți, septembrie 28, 2010

ÎN TOATE LUCRURILE DIN DESTUL

De ce asa de multi credinciosi experimenteazã slãbiciunea, sentimentele de disperare si gol interior, ca si cum n-ar mai putea continua? Se întâmplã deoarece nu au revelatia, descoperirea pe care Duhul a dat-o lui Pavel – o revelatie a tuturor lucrurilor si proviziilor pe care Dumnezeu le-a fãcut posibile pentru aceia care le-ar revendica prin credintã!

Te potrivesti tu cumva descrierii fãcute de Pavel când vorbeste despre cel ce slujeste cu dãruire – cel care are tot ce are nevoie, ba încã mai mult decât are nevoie, chiar si în momente de crizã? Te-ai dovedit tu a fi acest slujitor, apropiindu-te de Banca raiului?

Timp de mai multi ani am lucrat cu Kathryn Kuhlman. Predicam din toata inima la întâlnirile ei dimineata si seara, si de obicei pe la finele zilei eram terminat de obosealã. Într-o searã, Kathryn ne-a spus lui Gwen si mie: “Haideti sã iesim undeva, sã mâncãm." Eu i-am spus: “Îmi pare rãu, dar sunt prea obosit”. Trebuie sã mã întorc la motel si sã dorm un pic”.

Ea s-a uitat la mine întrebãtoare, poate chiar cu ironie, si m-a întrebat: “Mãi, David, ai predicat tu astã searã sub ungerea Duhului?” Eu am rãspuns: “Stii bine cã da, doar ai vãzut ce pline erau altarele!"

Kathryn a spus cu voce scãzutã: “Atunci ceva îti lipseste. Dacã slujesti sub puterea Duhului Sfânt, atunci ar trebui sã fii mai puternic la finele serviciului decât când ai început – pentru cã El este Duhul dãtãtor de viatã! Te poti ridica mai presus de carne, pentru cã prin Duhul poti revendica acest privilegiu”. De atunci, de la acea datã, eu am dovedit acest adevãr în lucrarea mea.

“…pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8). “Sã prisositi” aici literalmente înseamnã “sã aveti din abudentã, din belsug, sã aveti mai mult la sfârsit decât la început”. Cu alte cuvinte, pe mãsurã ce lupta se înteteste, harul lui Dumnezeu sporeste! Pe mãsurã ce slãbiciunea vine peste tine, tãria, puterea Sa se coboarã peste tine într-o si mai mare mãsurã – dacã crezi acest lucru!

luni, septembrie 27, 2010

EL A FĂCUT DEJA PREGĂTIRI

Când Dumnezeu ne cheamã la o lucrare anume, El luat deja mãsuri, a fãcut deja pregãtiri, pentru ca noi sã avem tot ceea ce este nevoie ca sã o putem îndeplini.

“Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună” (2 Corinteni 9:8).

Acest verset nu este doar asa, o sperantã - el este o promisiune! Începe cu cuvintele: “Dumnezeu poate!”

Dumnezeu nu este interesat ca doar sã-ti împlineascã nevoile. El vrea ca întotdeauna sã-ti dea chiar mai mult decât ai nevoie. Aceasta este ceea ce înseamnã “din abundentã”: provizii ce ti se dau din plin, din belsug, cu mânã largã!

“Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20).

Gândeste-te la ceea ce este promis aici: Când esti la pãmânt, si extenuat si nu crezi cã poti merge mai departe, Dumnezeu poate sã te învioreze asa fel încât sã ai tot ceea ce ai nevoie - în orice moment, în fiecare situatie posibilã.

Este ca si cum Domnul ar spune: “Ascultati, voi toti, pãstorilor! Ascultati, voi toti care cu credintã frecventati Casa Mea si sunteti implicati în lucrarea de rugãciune, laudã si mijlocire! Vreau sã vã dau din belsug tãrie, nãdejde, bucurie, pace, odihnã, resurse financiare, încurajare, întelepciune. De fapt, vreau sã vã dau cu mânã largã tot ce aveti nevoie - în toatã vremea!"

Dumnezeu niciodatã nu a intentionat ca noi sã fim sãraci spiritual, sãraci în lucrurile Domnului. Din contrã, cel ce slujeste cu dãruire, este acela care se bucurã de revelatia, de descoperirea tuturor resurselor, proviziilor, pe care Dumnezeu i le-a pregãtit! Si umblã prin credintã în aceastã revelatie!

“Dar, după cum este scris: "Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile, pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc." Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 2:9–10).

Parafrazat, “Pãrintii nostri n-au putut pricepe pe deplin toate lucrurile, toate resursele minunate pe care le-a pregãtit Dumnezeu pentru ei! Niciodatã aceasta n-a intrat în viziunea, auzul sau imaginatia lor. Dar nu existã nici un motiv pentru ca noi sã fim orbi cu privire la aceste lucruri, sã umblãm de colo-colo fãrã sã stim ce este al nostru. Ochii nostri trebuie sã vadã, urechile noastre trebuie sã audã, trebuie sã intre în inimile si mintile noastre – pentru cã noi suntem oamenii pentru care Dumnezeu a pregãtit toate acestea! Duhul Sfânt ne-a dezvãluit aceasta nouã!"

Într-adevãr, Biblia spune cã trebuie sã îL cãutãm pentru aceastã revelatie. Pavel a scris: “Şi noi am primit… Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile, pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. Şi vorbim despre ele… cu vorbiri învăţate de la Duhul Sfânt… [si ele] trebuie judecate duhovniceşte” (v. 12–14).

Eu cred cã majoritatea crestinilor n-au realizat cu adevãrat puterea acestor promisiuni de la Dumnezeu! Le-am citim noi de multe ori, totusi ele rãmân pentru noi ca niste cuvinte asternute pe hârtie, nedescifrate noua inca, sau ca niste scrisori care n-au ajuns la noi inca. Nu le-am apucat cu ambele mâini, spunând: “Doamne, descoperã-mi, aratã-mi ce-ai pregãtit! Deschide-mi mintea si duhul pentru resursele Tale! Cuvântul Tãu spune cã eu trebuie sã cunosc toate aceste lucruri - care-mi sunt dãruite fãrã platã - ca eu sã pot sã le revendic spre slava Ta!"

vineri, septembrie 24, 2010

SA SLUJIM CU DARUIRE!

Recent am venit înaintea Domnului în rugãciune, cu inima tare abatutã, îndureratã, încãrcatã de multe griji. Am început sã pledez cazul meu înaintea Lui:

“Of, Doamne, nu m-am simtit niciodatã asa de ostenit în toatã viata mea. De-abia mai pot sã continui!” Dupã aceea am început sã plâng. Eram asa de epuizat, cã pur si simplu am izbucnit în lacrimi. Cum stãteam eu asa si plângeam, am gândit: “Cu sigurantã, lacrimile mele vor misca inima Domnului!"

Duhul Sfânt s-a coborât peste mine si a lucrat – dar nu asa cum credeam eu cã va lucra! Eu asteptam compasiune, încurajare, întelegere. Si El mi-a dat toate acestea… dar într-un mod cu totul diferit de cum mã asteptam eu sã fie.

Domnul cu blândete m-a trimis la 2 Corinteni 9:6-11, si mi-a spus cã tot ce aveam nevoie era cuprins în acest pasaj:

“Să ştiţi: cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci "pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu." Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună, după cum este scris: "A împrăştiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămâne în veac." "Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine pentru hrană", vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămânţa de semănat şi va face să crească roadele neprihănirii voastre. În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele, pentru orice dărnicie, care, prin noi, va face să se aducă mulţumiri lui Dumnezeu” (2 Corinteni 9:6–11).

Am citit si recitit acest pasaj.. dar n-am primit nici o lãmurire. În cele din urmã, am închis Biblia si m-am rugat: “Doamne, nu înteleg nimic. Nu vãd nimic aici care sã aibã legaturã cu situatia mea, sã mã ajute sau sã mã încurajeze”.

În cele din urmã, Duhul a vorbit cu putere, dar în acelasi timp cu dragoste omului dinlãuntrul meu: “David, tot ce e aici are legaturã cu situatia prin care treci. În ultima vreme m-ai slujit fãrã dãruire si fãrã bucurie! Unde-ti sunt voiosia si bucuria cu care Mã slujeai? Cuvântul Meu nu se rezumã numai la a dãrui bani pentru sãraci. Se referã la slujirea fatã de Mine si de Trupul Meu!”

“Te-am chemat în Orasul New York si nu te-am trimis fãrã de ajutor sau fãrã sã-ti dau resurse din abundentã. Tot ceea ce ai nevoie îti este pus la dispozitie: tãrie, odihnã, putere, pricepere, bucurie, voiosie. Nu ai nici un motiv sã lucrezi cu tristete, sau sã te simti suprasolicitat, stresat. Ai acces la toatã tãria, puterea si bucuria de care ai nevoie!”

joi, septembrie 23, 2010

ÎNVAŢĂ SĂ TE RIDICI LA LUPTĂ PE PICIOARELE TALE

Trebuie sã înveti sã-ti duci propria luptã. Nu poti depinde de altcineva pentru eliberarea, pentru izbânda ta!

Poate cã ai pe cineva apropiat, un om al luptei prin rugãciune, un rãzboinic spiritual - pe care poti sã-l suni si sã-i spui: “Mã asteaptã o luptã, am o luptã de dus! Poti sã te rogi pentru mine? Stiu cã ai trecere la Dumnezeu!” Aceasta este biblic - dar nu este voia absolutã a lui Dumnezeu pentru tine! Dumnezeu vrea ca tu sã devii un rãzboinic, un om al luptei prin rugãciune! El vrea ca tu sã fii capabil sã tii piept diavolului.

Dumnezeu a promis lui Ghedeon: “Eu voi fi cu tine, şi vei bate pe Madian ca pe un singur om” (Judecãtori 6:16). Dumnezeu îi spusese deci: “Eu te-am trimis – Eu voi fi cu tine!”

Dar atunci oamenii din cetate au venit sã-l caute pe cel ce le dãrâmase idolii (vedeti Judecãtori 6:28-30). Unde era Ghedeon? Se ascundea - încã nu era sigur pe promisiunile lui Dumnezeu, încã se întreba dacã Dumnezeu era cu el. Ghedeon a spus: “Dacă Domnul este cu noi, pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Şi unde sunt toate minunile acelea pe care ni le istorisesc părinţii noştri” (v. 13). Si tot asa este cu multi dintre noi! Isus ne-a promis “Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele” (Matei 28:20). Si noi tot nu am învãtat sã depindem de Cuvântul Sãu si sã ne ducem lupta!

Lucrurile vor începe sã se schimbe – în clipa în care esti pe deplin convins cã Dumnezeu este cu tine. Cã El îti vorbeste si cã El îti va arãta tot ce ai nevoie sã stii!

Esti mai puternic(ã) decât crezi! Ca si Ghedeon, s-ar putea sã te întrebi: “Cum as putea eu sã lupt? Eu sunt asa de slab(ã), asa de lipsit(ã) de experientã”. Dar Dumnezeu a spus lui Ghedeon: “Du-te cu puterea aceasta pe care o ai” (6:14). “Care putere?” s-ar putea sã te întrebi. Puterea lui Ghedeon era legatã de cuvântul lui Dumnezeu cãtre el: “Cu sigurantã Eu voi fi cu tine” (“oare nu te trimit Eu?” (6:14).

Preaiubitilor, acelasi cuvânt – “Eu sunt cu voi” este puterea, tãria voastrã! Si voi veti primi acea putere crezând cã acest cuvânt este adevãrat - si actionând conform cu El!

miercuri, septembrie 22, 2010

SCAPĂ DE TEMERILE TALE SI DE NECREDINŢĂ!

Israel cãzuse în idolatrie. Dar rãdãcina pãcatului lor era tot necredinta, având drept rezultat fel de fel de temeri! Asa cã Dumnezeu le-a trimis un prooroc spre a le arãta rãdãcina pãcatului lor.

Proorocul le-a spus în fel si chip: “Uitati-vã la voi! O mânã de fricosi, ascunsi care pe unde, înspãimântati de ideea de a se împotrivi vrãjmasului si de a lupta. Deja v-ati dat bãtuti. Dar este scris cã Dumnezeu v-a scãpat în trecut! A dat pãrintilor vostri mari izbânzi când s-au încrezut în El! Si a promis sã vã dea si vouã eliberare, sã vã scape – si voi tot nu vã încredeti în El! (vedeti Judecãtori 6:7–10).

Multi crestini se tem cã diavolul o sã îi distrugã. Le este teamã cã vor face o gresealã sau se vor întoarce la pãcatul lor, iar satan va avea izbândã asupra lor. Dar aceasta e o minciunã diabolicã! Biblia spune cã nu trebuie sã te temi când treci prin viatã!

Când esti încãtusat de fricã, ea devine contagioasã. Toatã lumea din jurul tãu se molipseste! Când Ghedeon a adunat armata sa, Dumnezeu i-a spus sã trimitã acasã fiecare soldat care se teme: “Cine este fricos şi se teme, să se întoarcă şi să se depărteze… Si douăzeci şi două de mii de oameni din popor s-au întors” (Judecãtori 7:3).

Dumnezeu are acelasi cuvânt cãtre biserica Sa astãzi. El întreabã: “De ce te temi? De ce pãcãtuiesti neîncrezându-te în Mine, cã voi aduce izbândã în viata ta, cã te voi izbãvi? Am promis sã înfrâng orice putere diabolicã ce vine împotriva ta!”

Tatãl lui Ghedeon, Ioas, ridicase o statuie lui Baal si Astarteei, fãcutã din pietre imense. Motivatia sa era: “Baal a dat putere lui Madian peste noi, asa cã poate dacã ne închinãm dumnezeului lor, o sã ne dea si nouã putere”. Oamenii veneau de la mare depãrtare sã se închine acolo, incluzând madianiti si moabiti; era o fortãreatã puternicã, un bastion diabolic în Israel!

Dumnezeu a spus lui Ghedeon: “N-o sã dau eliberare, izbândã, lui Israel pânã când nu vã descotorositi de acest idol care stã între noi. Dã-l la parte! Dãrâmã-l!” Asa cã în mijlocul noptii Ghedeon “a luat zece oameni dintre slujitorii lui, şi a făcut ce spusese Domnul” (Judecãtori 6:27). El a luat un bou si a folosit frânghii pentru a dãrâma pe Baal si pe Astarteea!

Dumnezeu dã astãzi bisericii Sale acelasi mesaj pe care i l-a dat lui Ghedeon: “Vreau sã-ti dau ajutor - dar cum sã-ti dau dacã tu nu te încrezi în Mine. Esti plin de teamã. Si înainte ca sã dau izbândã, sã aduc eliberare, trebuie sã dãrâmi aceastã fortãreatã, acest pãcat care te înfăşoară!“ “Să dăm la o parte orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne” (Evrei 12:1). Noi trebuie sã dãrâmãm toate fortãretele fricii si pãcatului!

Gideon a demolat diabolicul bastion folosind un bou puternic. Dar nouã ni s-au dat arme mult mai puternice decât cele ale lui Ghedeon (vedeti 2 Corinteni 10:4–5).

Izbânda vine prin rugãciune fãcutã cu credintã. Aceasta nu înseamnã o rugãciune rece, goalã, ci rugãciune în Duhul, rugãciune care se încrede cã Dumnezeu va rãspunde: “Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri” (Efeseni 6:18).

marți, septembrie 21, 2010

CUM SĂ NE RIDICĂM LA LUPTĂ!

Desi se vorbeste atât de mult în bisericã despre rãzboiul spiritual, crestinii tot nu au învãtat cum sã facã faţă, cum sã ţinã piept vrãjmasului. Suntem adversari usor de învins pentru diavol!

Nu cred cã absolut fiecare nenorocire care se întâmplã unui crestin vine de la diavol. În mod gresit dãm vina pe el când în mare parte e vorba de propria noastrã nepãsare, neascultare si trândãvie.

E usor sã dãm vina pe cel rãu pentru nesãbuinta noastrã. În acest fel, nu mai suntem nevoiti sã ne asumãm noi problema respectivã. Dar existã un rãu real în lume astãzi - iar el chiar e ocupat sa-si facã treaba, sã facã rãu!

Dati-mi voie sã vã spun câte ceva despre strategia lui satan. Dacã tot nu poate sã-L dea jos pe Cel Atotputernic de pe tronul Sãu, atunci mãcar încearcã sã distrugã imaginea lui Dumnezeu din voi! El vrea sã transforme în cârtitori si hulitori pe cei ce aduc laudã si închinare Domnului.

Satan nu vã poate ataca dupã bunul sãu plac. Dumnezeu a pus un zid de foc în jurul fiecãrui copil al Sãu, iar satan nu poate trece de acel zid fãrã permisiunea lui Dumnezeu.

Satan nu poate citi în mintea unui crestin. Unora le este teamã sã se roage din cauzã cã ei cred cã diavolul trage cu urechea la ei! Altii cred cã diavolul le poate citi fiecare gând. Nu e deloc asa! Numai Dumnezeu este omniprezent si atotstiutor.

Scriptura ne porunceste sã ne ridicãm, sã ne întãrim si sã ne luptãm împotriva cãrnii si a celui rãu: “Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!” (1 Corinteni 16:13). “Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui” (Efeseni 6:10).

Trebuie sã devii sãtul pânã-n gât, pur si simplu sã nu mai poti suferi situatia în care diavolul te tine apãsat – trãind la nivelul de jos, deprimat, nefericit, gol pe dinãuntru, hãrtuit!

Cartea Judecători ne spune: “Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului; şi Domnul i-a dat în mâinile lui Madian, timp de şapte ani. Mâna lui Madian a fost puternică împotriva lui Israel” (Judecători 6:1–2).

Israelitii se gãseau la cel mai scãzut nivel la care fuseserã vreodatã. Erau siliti sã trãiascã în pesteri întunecoase si vãgãuni umede, înfometati, înfricosati si neajutorati. Dar deodatã ceva s-a întâmplat. A început cu Ghedeon, si s-a întins peste întreaga tabãrã: lui Israel i-a ajuns cutitul la os, s-a sãturat panã peste cap, n-a mai putut rãbda sã continue sã se ascundã în acele pesteri întunecoase!

Ghedeon si-a spus: “Cât sã mai rãbdam toate acestea? Ei fac ce vor, se duc unde vor pe pãmânturile noastre. Nimeni nu li se opune, nu se ridicã, nimeni nu face nimic împotriva lor! Ni s-a spus cã avem un Dumnezeu care a intervenit pentru pãrintii nostri. Dar iatã-ne acum: suntem pustiiti si nenorociti. Trãim în continuã fricã!"

Ceva s-a revoltat în Ghedeon. El a spus tocmai ce Dumnezeu astepta sã audã: “Prea mult! Pâna aici! Destul! Noi slujim unui Dumnezeu puternic, victorios. De ce, dar, sã continuãm, zi de zi, rabdând acest abuz?”

Dumnezeu nu va lucra pânã când tu nu esti complet dezgustat - pânã când nu mai poti suferi sã tot fii în situatia de a nu mai putea suferi!

Trebuie sã faci ca Ghedeon: sã strigi cãtre Domnul! Noi servim aceluiasi Dumnezeu cãruia îi slujea Israel. Dacã El a auzit plânsetul, strigãtul lui Israel în idolatria lor, El te va auzi si pe tine - în sinceritatea inimii tale.

luni, septembrie 20, 2010

RUGĂCIUNEA NECREDINŢEI

Ati auzit despre rugãciunea de credintã. Eu cred cã existã o imagine opusã, o imagine în oglindã a acestei rugãciuni, o rugãciune care se bazeazã pe carnal. Eu o numesc rugãciunea de necredintã.

Vreau sã vã pun o întrebare. L-ati auzit vreodatã pe Domnul spunându-vã: “Inceteazã a te mai ruga – ridicã-te de pe genunchi”? Ti-a spus vreodatã Duhul Sãu “Gata, opreste-te din plâns si stergeti ochii. De ce stai cu fata la pãmânt înaintea Mea?”

Domnul a vorbit exact aceste cuvinte către Moise: “Domnul a zis lui Moise: "Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte” (Exod 14:15). Întelesul literal în evreieste al acestui verset este: “De ce strigati la Mine? De ce tot zgomotul ăsta stăruitor în urechile mele?”

De ce ar spune Dumnezeu aceasta cãtre Moise? Iatã un om dupã placul lui Dumnezeu, un om al rugãciunii, în momentul de crizã al vietii sale. Faraon era pe urmele israelitilor, gata-gata sã-i prindã. Majoritatea crestinilor probabil ar fi reactionat la fel ca si Moise. S-a dus afarã undeva pe vreun deal ca sã fie singur cu Domnul. Dupã aceea si-a vãrsat inima în rugãciune.

Când Dumnezeu a auzit pe Moise strigând, i-a spus: “Destul”. Scriptura nu este explicitã despre cecea ce urmeazã. Dar poate cã în acel moment Dumnezeu sã fi spus: ”Cu ce drept toatã agonia asta, Moise. Plânsetele voastre sunt o insultã la adresa credinciosiei Mele. V-am facut deja promisiunea solemnã de eliberare. Si v-am arãtat exact ce aveti de fãcut. Acum, încetati cu plânsetele”.

Când avem de înfruntat propriile noastre momente de crizã, s-ar putea sã ne convingem singuri cã: “Rugãciunea este cel mai important lucru pe care pot sa-l fac acum”. Dar vine o vreme când Dumnezeu ne cheamã sã actionãm, sã ascultãm cu credintã de Cuvântul Sãu. În asemenea momente, El nu ne va permite sã ne retragem în pustie pentru a ne ruga. Acel lucru ar însemna nesupunere si orice rugãciune ar fi fãcutã în necredintã.

Rugãciunea de necredintã tine seama numai de bunãtatea lui Dumnezeu. Ea ignorã severitatea judecãtilor Sale sfinte. Pavel scrie: “Uită-te dar la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu” (Romani 11:22). Apostolul înadins mentioneazã aici bunãtatea si asprimea lui Dumnezeu la un loc. El spune cã nu pot fi separate una de celalaltã.

In Vechiul Testament, Isaia a exprimat acest lucru astfel: “Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte! Căci mâinile vă sunt mânjite de sânge” (Isaia 59:1–3).

Preaiubitilor, Dumnezeu nu S-a schimbat între Vechiul si Noul Testament. El e un Dumnezeu al dragostei si milei, asa cum semnaleazã Isaia. Dar El încã urãste pãcatul deoarece El este sfânt si drept. De aceea I-a spus lui Israel “Nu vã aud din cauza pãcatului vostru”.

Sã luãm aminte la cuvintele psalmistului David: “Am strigat către El cu gura mea, şi îndată lauda a fost pe limba mea. Dacă aş fi cugetat lucruri nelegiuite în inima mea, nu m-ar fi ascultat Domnul. Dar Dumnezeu m-a ascultat, a luat aminte la glasul rugăciunii mele. Binecuvântat să fie Dumnezeu, care nu mi-a lepădat rugăciunea” (Psalmul 66:17–20).

Psalmistul spune, în esentã: ”Am vãzut cã erau lucruri nelegiuite în inima mea si am refuzat sã mã împac cu asta. Asa cã am venit la Domnul spre a primi curãtirea. Dupã aceea El a auzit rugãciunea mea. Dar dacã m-as fi tinut în continuare de pãcat, Dumnezeu n-ar fi ascultat plânsetul, strigãtul meu."

vineri, septembrie 17, 2010

CELĂLALT ASPECT AL PĂRTĂŞIEI

Să intrăm în slava lui Dumnezeu înseamnă nu numai să primim dragostea Tatălui, ci si sã îL iubim si noi la rândul nostru. E vorba despre afectiune reciprocã, ambele părti dăruind si primind dragoste. Biblia ne spune: “Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta” (Deuteronom 6:5).

Dumnezeu ne spune: “Fiule, dă-mi inima ta” (Proverbe 23:26). Dragostea Sa cere reciprocitate, ca si noi să îi intoarcem cu o dragoste totală, neîmpărtită, implică faptul ca si noi să venim cu toată inima, cu tot sufletul, cu mintea si puterea noastră.

In orice caz, Domnul ne spune în termeni care nu lasă loc de îndoială: "Tu nu poti câstiga dragostea Mea. Dragostea Mea se dăruieste, nu se câstigă, nu este ceva care primesti pentru meritele tale! Ioan scrie: “Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi, şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre” si “Noi Îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4:10, 19).

Asa cum dragostea lui Dumnezeu pentru pe noi este manifestată prin odihnã si bucurie (n.trad.: El se “odihneste în tăcere” în dragostea Sa pentru poporul Sãu, vezi Tefania 3:17 si devotionalul ref. acest aspect, de vineri 2 ian 08) tot astfel dragostea noastră pentru El trebuie să contină aceleasi două elemente:

1. David exprimă faptul că se “odihneste”, găseste linistea, plăcerea, în dragostea sa pentru Dumnezeu, când ne scrie: “Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine” (Psalmul 73:25). Inima care-L iubeste pe Domnul încetează complet de a mai căuta alinare în altã parte. Mai degrabã, gãseste multumirea deplinã în El. Intr-o astfel de iubire, dragostea plină de bunatate a lui Dumnezeu este mai bunã chiar decât viatã însăsi!

2. O astfel de inimă de asemenea se bucură în dragostea sa pentru Dumnezeu. Ea cântă si sare, dansează de bucurie în exaltarea sa pentru Domnul. Când un copil al lui Dumnezeu stie cât de mult îl iubeste Tatăl său, asa o desfătare pune acest lucru în sufletul său!

Dati-mi voie să vă dau unul dintre cele mai pline de semnificatie versete din toată Scriptura. “Proverbele” ne dau aceste cuvinte profetice despre Hristos: “eu eram meşterul Lui, la lucru lângă el, şi în toate zilele eram desfătarea Lui, jucând neîncetat înaintea Lui, jucând pe rotocolul pământului Său, şi găsindu-mi plăcerea în fiii oamenilor” (Proverbe 8:30–31).

Preaiubitilor, noi suntem fiii despre care se vorbeste aici! Incă de când a fost creat pământul, Dumnezeu a avut în vedere un trup de credinciosi uniti în Fiul Său. Si chiar si atunci Tatăl a găsit desfătare si bucurie în acesti copii. Isus mărturiseste: “Eu am fost desfătarea Tatălui Meu, bucuria fiintei Sale. Iar acum toti cei ce se întorc la Mine în si cu credintã, sunt si ei desfătarea Tatălui!"

Deci, cum îl iubim noi pe Isus, la rândul nostru? Ioan rãspunde, “Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele” (1 Ioan 5:3).

Care sunt poruncile Sale? Isus spune, în esentã, ca douã sunt acestea: “În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii." (Matei 22:40). Prima si cea mai importanta este sã iubim pe Domnul cu toatã inima, sufletul si cugetul nostru. Nimic sã nu ne opreascã de la aceasta. Iar a doua poruncã este sã iubim pe aproapele nostru ca pe noi însine. Aceste douã porunci simple cuprind toată Legea lui Dumnezeu.

Isus spune aici cã nu putem sã fim în pãrtãsie cu Dumnezeu sau sã intrãm în slava Sa dacã purtãm cuiva pica. În consecintã, a-L iubi pe Dumnezeu înseamnã a iubi pe fiecare frate, pe fiecare sorã în acelasi mod în care ne-a iubit Tatãl pe noi.

joi, septembrie 16, 2010

O VIAŢĂ DE PĂRTĂŞIE

Foarte multi din copiii lui Dumnezeu cunosc foarte putin sau deloc despre viata de pãrtãşie cu El. De ce se întâmplã acest lucru?

Eu cred cã asemenea crestini au un concept trist, gresit despre Tatãl ceresc. Imi amintesc de pilda datã de Isus referitoare la robul care a ascuns, a îngropat talantul sãu, pentru cã avea o imagine gresitã despre stãpânul sãu. Acel rob a spus: “Doamne, am ştiut că eşti om aspru” (Matei 25:24).

Tot astfel, multi credinciosi din ziua de astãzi gândesc: "Cum ar putea vreodatã Dumnezeu sã fie multumit de mine, cântând de bucurie de dragostea pe care o are pentru mine? L-am dezamãgit asa de tare uneori, aducând rusine numelui Sãu. Cum ar putea El sã mã mai iubeascã pe mine, mai ales în situatia în care mã zbat acum?"

Eu cred cã acesta este un motiv puternic pentru care asa de multi crestini nu vor sã se apropie de Tatãl ceresc. Ei se tem sã se apropie de El pentru cã se gândesc cã L-au dezamãgit într-un fel sau altul. Tot ce pot ei sã gândeascã despre El este cã El e un foc mistuitor, gata sã-i judece si sã-i condamne.

Întrebarea pentru noi toti cei de astãzi este: cum putem noi sã nu dorim sã fim aproape de un Tatã care ne scrie scrieri de dragoste, care ne spune cat tânjeste sã fie cu noi, care e întotdeauna gata sã ne îmbrãtiseze, care spune cã nu are decât gânduri bune pentru noi? În ciuda absurditãtii noastre, el ne asigurã “satan s-ar putea sã vã spunã cã nu faceti doi bani, dar Eu vã spun: voi sunteti bucuria mea!”

S-ar putea sã vã gânditi: ”Cu sigurantã Domnul nu gãseste bucurie în cineva care este încã în pãcat. Nu mã pot astepta ca El sã mã iubeascã dacã eu continui în cãile mele pãcãtoase. Felul acesta de gândire e vecin cu blasfemia”.

Da, Dumnezeu cu sigurantã iubeste poporul Sãu, dar nu iubeste pãcatul acestuia. Biblia spune cã El reprobã fiecare copil care continuã în pãcat, dar întotdeauna suferã pentru aceasta. Iar dupã ce ne mustrã, Duhul Sãu ne face sã constientizãm semnificatia revoltei Lui asupra pãcatului.

Prin toate acestea, dragostea lui Dumnezeu pentru noi rãmâne neschimbatã. Cuvântul spune: "Căci Eu sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost nimiciţi” (Maleahi 3:6). “Tatăl… în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare”. (Iacov 1:17). “Eu sunt Dumnezeu, nu un om” (Osea 11:9).

Sã ne fereascã Dumnezeu ca dragostea Sa pentru noi sã scadã si sã dea înapoi asa cum face dragostea noastrã pentru El! Dragostea noastrã variazã aproape de la o zi la alta, mergând de la fierbinte si plinã de entuziasm, la cãldicicã sau chiar rece. Asemenea ucenicilor, putem fi gata sã murim pentru Isus astãzi, ca în ziua urmãtoare sã îL abandonãm si sã dãm bir cu fugitii.

Dati-mi voie sã vã întreb dacã puteti sã spuneti: "Tatãl meu ceresc mã iubeste atât de mult, este îndrãgostit de mine! El spune cã sunt plãcut si minunat în ochii Sãi si eu îL cred. Eu stiu cã nu conteazã prin ce problemã trec, sau cât de tentat sau încercat sunt, cã El mã va salva. El mã va proteja prin toate, niciodatã nu va permite ca eu sã fiu zdrobit. El întotdeauna va avea grijã si se va purta cu bunãtate fatã de mine!"

Aici începe adevãrata pãrtãsie. Noi trebuie sã fim convinsi în fiecare zi cã dragostea lui Dumnezeu pentru noi este neschimbãtoare. Si trebuie sã îi arãtãm cã ne încredem în faptul cã El ni s-a descoperit nouã pe Sine însusi. Ioan scrie: ”Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el. (1 Ioan 4:16).

miercuri, septembrie 15, 2010

ADEVARATA PÃRTÃŞIE

Multi creştini vorbesc despre intimitatea cu Domnul, despre umblarea în El, de a-L cunoaşte pe El, de a avea pãrtãşie cu El. Dar nu putem avea comuniune, pãrtãşie, relatie adevãratã cu Dumnezeu dacã nu primim în inimile noastre din plin revelatia dragostei Sale, harul şi mila Sa.

Comuniunea cu Dumnezeu constã în douã lucruri:

1. Sã primim dragostea Tatãlui si
2. Sã-L iubim si noi, la rândul nostru

Poti petrece ore în sir in fiecare zi in rugãciune, spunând Domnului cât de mult îl iubesti, dar nu aceasta este comuniunea. Dacã n-ai primit, dacã n-ai acceptat dragostea Sa, atunci n-ai experimentat comuniunea cu El. Pur si simplu nu poti împãrtãsi intimitatea cu Domnul dacã nu esti pecetluit în dragostea Lui pentru tine.

Eu stiu cã atunci când vin la Domnul meu, nu vin la un Tatã dur, nemilos, care-mi cere ce stie cã nu pot. El nu mã asteaptã cu o faţã mânioasã, gata sã-mi mai tragã o nuia peste spate. Nici nu mã urmăreste ca pe un vânat, gata sã vadã dacã dau gres, ca sã-mi poatã zice: “Te-am prins!”

Nu, ci vin la un Tatã care mi S-a revelat mie cu o dragoste purã, neconditionatã. El este bun si milos, plin de har si îndurare, si de-abia asteaptã sã-mi ia toatã povara si grijile. Si stiu cã El niciodatã nu mã va respinge când îl chem!

Iatã de ce o sã vin “în curtile sale” cu laudã si multumiri deoarece sunt recunoscãtor pentru (ce este si) cine este Dumnezeul meu. Lui îi pasã de tot ceea ce e în legãturã cu mine, de tot ce mã priveste! (a se vedea Psalmul 100).

Profetul Ţefania spune ceva de necrezut despre dragostea lui Dumnezeu pentru noi. El scrie: “Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai putea de veselie pentru tine” (Ţefania 3:17).

Acest verset ne spune douã lucruri importante despre felul în care ne iubeste Domnul:

1. Dumnezeu se “odihneste în tăcere” în dragostea Sa pentru poporul Sãu. In Evrei, expresia "El va tăcea în dragostea Lui" vrea să spună "El va sta în tăcere, va tãcea din cauza dragostei Lui". Dumnezeu spune, în esentã: "Mi-am gãsit adevarata mea dragoste si sunt complet satisfãcut! Nu am nevoie sã caut în altã parte, pentru că n-am de ce să mă plâng. Sunt complet multumit, împlinit de aceastã relatie, si nu-Mi voi lua dragostea înapoi, nu Mi-o voi retrage! Dragostea mea este sigurã!"

2. Dumnezeu găseste mare plăcere în poporul Sãu. Ţefania mărturiseste: “nu mai poate de veselie pentru tine”. El spune, “dragostea lui Dumnezeu pentru tine este asa de mare, că pune un cântec pe buzele Sale!”

A se bucura înseamna "a avea bucurie si încântare", “a se bucura în ceva”. Este o expresie exterioarã a ceva ce vine dinãuntru, adicã încântarea. Este de asemenea cel mai puternic fel de a exprima dragostea. Cuvântul evreiesc pe care Tefania îl foloseste aici pentru "a se bucura" este “tripudiare” însemnând "a sãlta, a sãri în sus de bucurie, ca cineva care e coplesit de extazul biruintei”.

Poti tu sã te gândesti la Tatãl tãu ceresc ca fiind asa de îndrãgostit de tine, cã sare în sus de bucurie numai gândindu-Se la tine? Poti tu sã primesti, sã accepti cuvântul Sãu cã te-a iubit mai înainte ca lumea sã fi fost creatã, înainte ca omenirea sã fi existat, înainte ca tu sã fi fost mãcar nãscut? Poti tu sã accepti cã te-a iubit chiar si dupã ce ai cãzut în pãcatul adamic, rãsculandu-te astfel impotriva Lui?

marți, septembrie 14, 2010

IEŞIND DIN LUPTĂ PUTERNICI

Ori de câte ori se iveşte opoziţia, harul lui Dumnezeu prosperă în noi. Gândiţi-vă la ceea ce se întâmplă cu un copac atunci când o furtună puternică loveşte violent în el. Vântul ameninţă să smulgă copacul din rădăcini şi să-l arunce departe. El rupe crengile şi îi împrăştie frunzele. El îi smulge rădăcinile şi suflă muguri săi. Şi atunci când furtuna se sfârşeşte totul în jur pare fără de speranţă.

Cu toate acestea, uitaţi-vă mai îndeaproape; aceeaşi furtună care a făcut crăpături în jurul tulpinii copacului, a ajutat rădăcinile să se adâncească mai mult. Acum copacul are acces la surse noi şi mai adânci de hrană şi apă. El a fost şi curăţit de toate crengile lui moarte. Mugurii au dispărut, dar alţii vor creşte în loc, mai bogaţi. Vă spun, acel copac este acum mai puternic şi creşte pe căi nevăzute. Şi doar aşteptaţi până va da roadă, deoarece el va da multă roadă!

S-ar putea să te afli într-o furtună chiar în acest moment. Vântul bate puternic, scuturându-te violent şi te gândeşti că eşti doborât. Preaiubite, nu intra în panică! Trebuie să ştii că în mijlocul vijeliei tu slobozi rădăcini spirituale adânci. Dumnezeu dezvoltă în tine o smerenie profundă, o mai mare durere şi tristeţe pentru păcat, o foamete mai mare pentru neprihănirea Sa.

Dumnezeu face din tine un soldat călit al crucii, cu cicatrice din luptă, dar puternic şi curajos. S-ar putea să te dezamăgeşti pe tine însuţi uneori, dar Domnul niciodată nu face acest lucru. De fapt, El poate să acţioneze în mod suveran în orice vreme pentru a te scoate din lupta ta. Dar El nu o face, pentru că a văzut că aceasta produce în tine o mai mare sete după El!

Romani 5:3 spune: „Necazul aduce răbdare.” Cuvântul aduce înseamnă „a realiza.”

În 2 Corinteni 4:17 citim: „Căci întristările noastre de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.” Cuvântul lucrează în acest verset este acelaşi ca şi în Romani 5:3.

luni, septembrie 13, 2010

CEEA CE AR TREBUI SĂ ŞTIE FIECARE CREŞTIN DESPRE CREŞTEREA SPIRITUALĂ

„Trebuie să mulţumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, cum se şi cuvine, pentru că credinţa voastră merge mereu crescând, şi dragostea fiecăruia dintre voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult” (2 Tesaloniceni 1:3).

Ce compliment minunat a spus Pavel la adresa creştinilor tesaloniceni! Aici este esenţa deplină a ceea ce el spunea: „Este incredibil să vezi cum aţi crescut, şi în credinţa voastră în Cristos şi în dragostea voastră unii pentru alţii. Oriunde nu m-aş duce, mă laud în faţa altora cu creşterea voastră spirituală. Cât de mult Îi mulţumesc eu lui Dumnezeu pentru voi!”

În acest scurt pasaj Pavel ne prezintă o imagine uimitoare a unui trup de credincioşi care creşteau în unitate şi dragoste. Fraza în greacă pe care o foloseşte Pavel pentru „mereu crescând” semnifică „creşte peste, deasupra şi dincolo de cea a altora.” Şi individual, şi în mod colectiv, credinţa şi dragostea tesalonicenilor o întrecea pe cea a tuturor bisericilor.

Este evident că aceşti creştini tesaloniceni nu doar încercau să se agăţe de credinţa lor până la întoarcerea lui Isus. Ei învăţau, mergeau înainte, creşteau, iar vieţile lor erau o dovadă a acestui fapt. Potrivit lui Pavel, despre ei se vorbea în fiecare biserică din Asia.

După câte se pare, predicile pe care le auzeau aceşti oameni provoca în ei o umblare mereu profundă cu Cristos. Acestea topeau ambiţiile firii lor şi îi mustrau pentru obiceiurile lor care nu se asemănau cu Cristos. Iar Duhul Sfânt din ei înlătura toate barierele etnice şi de culoare. Ei descopereau modul în care puteau să îmbrăţişeze orice persoană, bogată sau săracă, educată sau nu. Şi ei aveau o mare grijă unii pentru alţii, dându-şi întâietate unii altora în dragoste.

Dacă eşti udat şi hrănit de Cuvântul lui Dumnezeu, ar trebui să ai o creştere spirituală continuă în viaţa ta. Acest lucru ar trebui să se întâmple de la sine.

Nu ştiu dacă fiecare din biserica mea „merge mereu crescând”, aşa cum ştia Pavel despre biserica în Tesalonic. Cu toate acestea, eu cred că acest lucru este adevărat despre mulţi dintre oamenii noştri. De ce? Predicarea cu ungere a Cuvântului pur al lui Dumnezeu întotdeauna produce o creştere. Iar apostolul Pavel spune că toţi cei care doresc laptele pur al Cuvântului vor creşte.

Pavel descrie creşterea noastră spirituală ca şi o lucrare a Duhului Sfânt. El spune că Duhul este întotdeauna la lucru, schimbându-ne din slavă în slavă. El reînnoieşte, în mod constant, mintea noastră, înăbuşind firea noastră şi producând puritate în omul nostru dinăuntru. El lucrează în inimile noastre pentru a îndepărta mânia, amărăciunea, resentimentul şi orice fel de rău. El produce în noi bunătate, blândeţe şi iertare unii pentru alţii. El ne creşte în Cristos, învăţându-ne că tot ceea ce spunem şi facem trebuie să fie demn de Domnul nostru!

În continuare Pavel ne îndeamnă: „Fiecare să se cerceteze pe sine însuşi…” (1 Corinteni 11:28). Cuvântul în greacă pentru a cerceta aici semnifică „a examina, a testa.” Apostolul spune: „Examinaţi-vă pe voi înşivă, vedeţi dacă umblaţi conform Cuvântului lui Dumnezeu.” Noi trebuie să ne întrebăm în mod constant: „Mă schimb eu? Devin eu mai iubitor şi mai blând? Îmi tratez eu familia şi prietenii cu respect evlavios? Devine vorbirea mea mai evlavioasă?”

vineri, septembrie 10, 2010

UNEORI NOI CREŞTEM ŞI NU ŞTIM ACEST LUCRU

Unii credincioşi îţi pot vorbi despre creşterea lor spirituală şi poţi vedea clar schimbările în vieţile lor. Ei îţi mărturisesc despre modul în care Duhul Sfânt l-a biruit pe duşman în locul lor şi te bucuri cu ei în victoria lor.

Totuşi, acest tip de creştini sunt o excepţie. Majoritatea credincioşilor sunt, totalmente, inconştienţi de orice progres spiritual în vieţile lor. Ei se roagă, citesc Biblia şi Îl caută pe Domnul cu toată inima lor. Nu există nici o piedică pentru creşterea spirituală în ei.

Însă ei nu pot discerne nici o creştere în ei însuşi. Eu sunt un exemplu de acest tip de credincios. Ştiu că umblu în neprihănirea lui Cristos, dar, cu toate acestea, niciodată nu simt că fac vreun progres. De fapt, ocazional, mă întristez ori de câte ori fac sau spun ceva ce nu vine dintr-o asemănare cu Cristos. Aceasta mă face să mă întreb: "Am fost creştin de ani de zile. De ce nu învăţ niciodată?"

Eu cred că creştinii tesaloniceni au fost uluiţi atunci când au auzit aprecierea frumoasă a lui Pavel în ceea ce-i privea pe ei (vezi 2 Tesaloniceni 1:3). Probabil că ei s-au gândit: "Eu, cresc mereu? Cred că Pavel glumeşte."

Cu toate acestea, Pavel ştia că creşterea spirituală este un lucru tainic şi ascuns. Scriptura o aseamănă cu creşterea invizibilă a florilor şi a copacilor: "Voi fi ca roua pentru Israel; el va înflori ca crinul, şi va da rădăcini ca Libanul. Ramurile lui se vor întinde; măreţia lui va fi ca a măslinului; şi miresmele lui ca ale Libanului" (Osea 14:5-6).

Dumnezeu ne spune: "Mergeţi să priviţi crinii! Încercaţi doar să priviţi cum cresc aceştia. Vă spun că până la sfârşitul zilei nu veţi vedea nici o creştere. Dar să ştiţi, Eu ud fiecare crin, în fiecare dimineaţă cu roua pe care o trimit, şi ei vor creşte." Acelaşi lucru este adevărat şi despre cea mai mare parte din creşterea spirituală. Ea are loc treptat pentru ochiul uman!

Atunci când unii oameni sunt mântuiţi, se pare că ei niciodată nu se luptă cu vreun păcat chinuitor. Ei mărturisesc: "În momentul în care am venit la Isus, Domnul a luat acea ispită de la mine. Şi de atunci încolo am devenit liber." Cunosc foarte mulţi foşti drogaţi care au trecut prin această experienţă.

Dar pentru numeroşi creştini lucrurile stau diferit. După mulţi ani de la convertirea lor, un vechi păcat se dezlănţuie în ei, ceva ce ei urau şi niciodată nu au mai dorit să vadă. Totuşi, indiferent de cât de greu ei se luptă, acea singură poftă rămasă, pur şi simplu, nu dispare. Cu timpul ei se descurajează. Sufletul lor strigă: "Cât va mai fi, Doamne? Când va fi distrus acest lanţ?" În cele din urmă diavolul vine la ei spunând: "Niciodată nu vei birui. Ştii că nu există nici o cale pentru tine să poţi creşte spiritual într-o astfel de stare."

Îmbărbătează-te, prietene, am veşti bune pentru tine. Tu creşti în mijlocul luptei tale! De fapt, s-ar putea ca tu să creşti pe sărite din cauza luptei tale.

Fii sigur că dacă ai în inima ta frica de Dumnezeu, vei ieşi din furtună mult mai puternic. Vezi tu, atunci când te afli în luptă cu duşmanul, tu exersezi şi atragi după tine tot harul şi toate puterile lui Dumnezeu. Şi chiar dacă te vei simţi slăbit, acel har şi acele puteri te vor întări. În primul rând, tu devii mai insistent în rugăciunile tale. În al doilea rând, eşti golit de toată mândria. Astfel, furtuna, de fapt, te face să fii "în gardă în plan spiritual" în fiecare domeniu din viaţa ta!

joi, septembrie 09, 2010

CUNOAŞTE, CREDE ŞI CONTINUĂ SĂ AI ÎNCREDERE ÎN DRAGOSTEA LUI

Oricine poate păstra bucuria sa atunci când se află pe culmi în Duhul Sfânt, nefiind încercat sau ispitit. Dar Dumnezeu doreşte ca noi să rămânem în dragostea Lui în orice vreme, mai ales în ispitele noastre.

Apostolul Ioan ne spune foarte simplu cum putem să rămânem în dragostea lui Dumnezeu: "Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el" (1 Ioan 4:16). Cu alte cuvinte, dacă noi "rămânem în dragostea lui Dumnezeu", trebuie să rămânem în Dumnezeu.

Cuvântul rămâne aici semnifică "a fi într-o stare de aşteptare." Cu alte cuvinte, Dumnezeu doreşte ca noi să aşteptăm dragostea Lui să se reînnoiască în noi în fiecare zi. Trebuie să trăim în fiecare zi în cunoştinţa că Dumnezeu dintotdeauna ne-a iubit şi întotdeauna ne va iubi.

În realitate, majoritatea din noi intră şi ies din dragostea lui Dumnezeu potrivit urcuşurilor şi coborâşurilor noastre emoţionale. Ne simţim siguri în dragostea Lui numai dacă am reuşit în ceva. Dar suntem nesiguri de dragostea Sa ori de câte ori suntem încercaţi sau ispitiţi sau când eşuăm. Acesta este, în mod special, timpul când trebuie să avem încredere în dragostea Sa. El ne spune în aceste pasaje: "Indiferent de încercarea prin care treci, niciodată nu trebuie să te îndoieşti de dragostea Mea pentru tine. Dacă ai încredere, în mod activ, în dragostea Mea, atunci tu trăieşti în felul în care Eu vreau ca tu să trăieşti."

Ieremia 31 ne oferă o ilustraţie minunată a dragostei lui Dumnezeu. Israel se afla într-o stare decăzută. Poporul s-a îngrăşat şi a prosperat, tolerând tot felul de fărădelegi.

Apoi, dintr-odată, poftele lor au devenit dezgustătoare. Ei au pierdut toată plăcerea în împlinirea poftelor lor senzuale. Nu peste mult timp ei au strigat: "Doamne suntem pierduţi. Avem nevoie ca Tu să ne întorci înapoi." Dumnezeu a auzit strigătul lor de pocăinţă, iar inima Sa iubitoare s-a îndreptat spre ei. El a pedepsit poporul cu o nuia de corectare şi Israel a strigat: "M-ai pedepsit…întoarce-mă Tu şi mă voi întoarce…După ce m-am întors, m-am căit…" (Ieremia 31:18-19).

Ascultaţi cuvintele lui Dumnezeu în acest moment: "…Căci când vorbesc de el, îmi aduc aminte cu gingăşie de el, de aceea Îmi arde inima în Mine pentru el, şi voi avea milă negreşit de el…" (v. 20). "…îţi păstrez bunătatea Mea" (v. 3).

Iată ce trebuie să ştiţi despre dragostea lui Dumnezeu: Dumnezeu spunea poporului Său: "Am fost nevoit să te pedepsesc şi să spun la adresa ta cuvinte aspre de adevăr. Însă, chiar şi atunci ai păcătuit împotriva Mea, făcând acest lucru în ciuda harului şi îndurării pe care le-am arătat faţă de tine. Ti-ai întors spatele la dragostea mea, respingându-Mă. Cu toate acestea, îndurarea Mea a fost revărsată profund peste tine, Mi-am adus aminte de tine în lupta ta şi, în mod sigur, voi avea milă de tine. Te voi ierta şi te voi restabili cu mărinimie."

miercuri, septembrie 08, 2010

UMBLÂND ÎN SLAVĂ

Un lucru care ne poate ajuta să continuăm în vremurile grele este înţelegerea slavei lui Dumnezeu. Acest lucru ar putea suna ca şi un concept înalt şi nobil, unul de care mai bine să se ocupe teologii. Dar sunt convins că tema slavei lui Dumnezeu are o valoare foarte reală şi practică pentru fiecare credincios adevărat. Înţelegând-o, putem deschide uşa spre o viaţă biruitoare!

Slava lui Dumnezeu este o revelaţie a naturii şi fiinţei Domnului. Aduceţi-vă aminte din Vechiul Testament că Moise a avut parte de o strălucire la propriu a slavei lui Dumnezeu. Înainte de aceasta Domnul l-a trimis pe Moise fără nici o explicaţie despre Sine decât doar cuvintele "EU SUNT." Dar Moise dorea să ştie ceva mai mult despre Dumnezeu. Astfel, el L-a rugat: "Doamne, arată-mi slava Ta."

Dumnezeu a răspuns luându-l pe Moise şi punându-l în crăpătura unei stânci. Apoi Scriptura spune că El S-a revelat lui Moise în toată slava Sa (vezi Exod 34:6-7). Modul prin care Dumnezeu doreşte ca noi să cunoaştem slava Sa este prin revelarea marii Sale dragoste pentru omenire. Şi aceasta este ceea ce El i-a descoperit lui Moise.

Eu cred că acest pasaj este absolut esenţial pentru felul în care noi înţelegem cine este Domnul. Deseori ne gândim la slava lui Dumnezeu, la maiestatea şi splendoarea Sa, la puterea şi stăpânirea Sa, sau la vreo manifestare în oamenii Săi. Toate aceste lucruri pot fi rezultatul vederii slavei lui Dumnezeu. Dar aceasta nu este slava prin care El doreşte ca noi să-L cunoaştem. Domnul întotdeauna aşteaptă să ne arate dragostea Sa, să ne ierte, să reverse peste noi mila Sa şi să restabilească relaţia noastră cu El.

Revelaţia slavei lui Dumnezeu are efecte puternice asupra celor care o primesc şi se roagă s-o înţeleagă. Până în acest moment Moise Îl vedea pe Domnul ca şi Dumnezeul legii şi a mâniei. El tremura de groază în prezenţa Domnului, rugându-L, strigând la El şi implorându-L în numele lui Israel. Aceasta fusese baza relaţiei sale faţă în faţă cu Domnul.

Totuşi acum, la prima vedere a slavei lui Dumnezeu, Moise nu mai avea teamă de Domnul. În schimb, el era mişcat să se închine: "Îndată Moise s-a plecat până la pământ şi s-a închinat" (Exodul 34:8). El a văzut că Dumnezeu nu era doar un tunet, fulger şi o trâmbiţă răsunătoare care l-au făcut să tremure de groază. Din contra, Dumnezeu era dragoste şi natura Sa cuprindea bunătate, blândeţe şi îndurare!

Vedeţi adevărul incredibil pe care Scriptura ni-l arată aici? Adevărata închinare se înalţă din inimile care sunt copleşite de viziunea dragostei nemeritate a lui Dumnezeu pentru noi. Aceasta este bazată pe revelaţia pe care ne-o dă Dumnezeu despre Sine, a bunătăţii Sale, a îndurării, a pregătirii sale de ierta. Deci, dacă noi Îl lăudăm pe Dumnezeu în duh şi în adevăr, închinarea noastră trebuie să fie bazată pe acest adevăr măreţ despre El.

Odată ce noi primim o revelaţie a gloriei lui Dumnezeu, închinarea noastră nu poate decât să se schimbe. De ce? Văzând gloria Sa aceasta schimbă modul în care noi trăim! Aceasta afectează expresia şi purtarea noastră, schimbându-ne din "slavă în slavă", făcându-ne tot mai mult asemenea Lui. Fiecare nouă revelaţie a dragostei şi îndurării Sale aduce schimbare supranaturală.

marți, septembrie 07, 2010

DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU NE ESTE EXPRIMATĂ NUMAI PRIN ISUS CRISTOS

Potrivit lui Ioan, toată dragostea lui Dumnezeu locuieşte în Isus. El scrie: "Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui…" (Ioan 1:16). Cum am primit noi dragostea Tatălui? Noi am obţinut-o fiind în Cristos.

Dar s-ar putea să te întrebi de ce este atât de important de a şti că dragostea lui Dumnezeu este exprimată pentru noi prin Cristos? Cum afectează acest lucru viaţa noastră de zi cu zi? Cum afectează dragostea lui Dumnezeu vieţile noastre? Trebuie să privim la Cristos ca şi la exemplul nostru. Isus deja ne-a spus că Tatăl ne iubeşte în acelaşi fel în care L-a iubit pe Tatăl. Deci, ce impact a avut dragostea Tatălui asupra lui Isus?

"Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El şi-a dat viaţa pentru noi…" (1 Ioan 3:16). Iată rodul dragostei lui Dumnezeu în Isus: El S-a dat pe Sine Însuşi ca şi jertfă pentru alţii. A doua jumătate a acestui verset ne spune care este scopul dragostei lui Dumnezeu în vieţile noastre. Citim aici: "…şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi." Dragostea lui Dumnezeu ne îndeamnă de a ne aduce trupurile noastre ca şi o jertfă vie.

V-aţi întrebat vreodată ce înseamnă să-ţi dai cu adevărat viaţa pentru fraţii şi surorile tale? Ioan nu vorbeşte aici despre a deveni martiri pe un pământ străin. El nu se referă la a fi un donator de organe. Şi el nu are în vedere ca noi să luăm locul unui criminal condamnat la moarte. Numai Cristos a făcut acest sacrificiu. Nu, singurul tip de creştin care poate aduce viaţă şi speranţă fraţilor săi este unul mort. Un astfel de slujitor a murit pentru această lume, pentru tot ceea ce ţine de sine, pentru toată mândria şi ambiţia.

Acest creştin "mort" i-a permis Duhului Sfânt să facă o inventariere spirituală a sufletului său. El vede prin depravarea şi fărădelegea din inima sa. Şi el, în mod conştient, merge la altarul lui Dumnezeu, strigând: "Doamne, mistuieşte-mă. Ia totul." El ştie că numai fiind curăţit prin sângele lui Cristos el îşi poate da viaţa pentru fraţii săi."

luni, septembrie 06, 2010

REVELAŢIA DRAGOSTEI LUI DUMNEZEU

Am fost provocat recent de Duhul Sfânt să citesc următorul pasaj: "Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră prea sfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt, ţineţi-vă în dragostea lui Dumnezeu, şi aşteptaţi îndurarea lui Domnului nostru Isus Cristos pentru viaţa veşnică" (Iuda 20-21). Citind aceste versete L-am auzit pe Duhul şoptindu-mi: "David, tu încă nu ai intrat în plinătatea şi bucuria dragostei Mele. Teologia ta este corectă, dar încă nu ai experimentat extazul şi odihna de a rămâne în dragostea Mea. Până acum ai fost în ea doar până la glezne. Dar există un ocean întreg al dragostei Mele în care poţi înota."

Biblia este plină de adevărul dragostei lui Dumnezeu. Însă uneori eu însumi permit ca să mă întreb cum ar putea vreodată Domnul să mă iubească. Eu nu mă îndoiesc de dragostea Lui; este, mai degrabă, un eşec din partea mea de a rămâne în cunoştinţa şi asigurarea dragostei Lui pentru mine.

Revelaţia dragostei lui Dumnezeu vine în parte atunci când suntem născuţi din nou. Dacă ar fi să întrebăm pe majoritatea creştinilor ce cunosc ei despre dragostea lui Dumnezeu pentru ei, ei ar răspunde: "Ştiu că Dumnezeu mă iubeşte pentru că El L-a dat pe Fiul Lui ca să moară pentru mine." Ei citează Ioan 3:16: "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică."

Este un moment minunat atunci când înţelegi acest adevăr. Dintr-odată, îţi dai seama: "Dumnezeu m-a iubit atunci când eram pierdut, nenorocit şi un străin. El şi-a dovedit dragostea Sa pentru mine prin faptul că şi-a sacrificat propriul Său Fiu de dragul meu."

Cu toate acestea, puţin creştini învaţă cum să rămână în dragostea lui Dumnezeu. Noi ştim câte ceva din dragostea noastră pentru Domnul, dar rareori căutăm revelaţia dragostei lui Dumnezeu pentru noi. De fapt, dacă ar fi să rugăm pe majoritatea creştinilor să găsească pasaje biblice despre dragostea lui Dumnezeu pentru noi, ei ar putea numi doar câteva. Cu toate acestea, a înţelege dragostea lui Dumnezeu este secretul pentru o viaţă biruitoare. Numeroşi creştini se răcesc din punct de vedere spiritual şi devin lenoşi, deoarece sunt ignoranţi faţă de dragostea Domnului pentru ei. Ei nu ştiu că cea mai mare armă împotriva atacurilor lui satan este de a fi pe deplin convinşi de dragostea lui Dumnezeu pentru ei, prin revelaţia Duhului Sfânt.

În ultima Sa rugăciune de pe pământ Isus a spus: "Tată…Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii" (Ioan 17:24). Ce gând incredibil; Cristos a fost iubit mult de Tatăl înainte de creaţie.

Apoi Isus s-a rugat cu următoarea rugăciune remarcabilă: "Tu, Tată…i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine" (vv. 21, 23). El, de asemenea, s-a rugat: "Pentru ca dragsotea cu care M-ai iubit, să fie în ei, şi Eu să fiu în ei" (v. 26). Cristos spunea: "Tată, ştiu că îi vei iubi pe cei pe care îi aduc în trupul Meu, aşa cum M-ai iubit pe Mine."

Ideea aici este că atunci când Tatăl L-a iubit pe Isus înainte de veşnicie, El ne-a iubit şi pe noi. Într-adevăr, atunci când omul era doar un gând în mintea eternă a lui Dumnezeu, Domnul deja număra membrele noastre şi planifica răscumpărarea noastră: "În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui…în dragostea Lui" (Efeseni 1:4).

De cât timp te iubeşte Dumnezeu? El te-a iubit de când El a existat, deoarece Dumnezeu este dragoste. Este însăşi natura Lui. El te-a iubit când erai păcătos. El te-a iubit în pântecele mamei. El te-a iubit înainte ca lumea să înceapă. Nu a fost un început pentru dragostea Lui pentru tine, şi nu este nici un sfârşit.

Când va înceta Dumnezeu să te iubească? El va înceta să te iubească atunci când va înceta să-Şi iubească Fiul Său, ceea ce este imposibil. Cristos spune: "Tatăl, fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt" (Ioan 13:1).

vineri, septembrie 03, 2010

RĂMÂI ÎN DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU

Cu mulţi ani în urmă Dumnezeu mi-a pus în inimă dorinţa de a începe o casă pentru băieţi în Long Island. Am simţit cu adevărat că Domnul se afla în spatele acestei lucrări. Cu toate acestea, doar după optsprezece luni, autorităţile locale au impus un regulament atât de strict, încât nu am avut o altă ieşire decât să închidem casa.

Am găzduit patru băieţi în acel scurt timp în care ne-am deschis. După ce am închis casa am pierdut legătura cu ei. Întotdeauna mă gândeam că acea aventură a fost unul de cele mai mari eşecuri dintotdeauna. Timp de mai mult de treizeci de ani m-am întrebat de ce Dumnezeu ne-a permis să deschidem casa.

Recent am primit o scrisoare de la un bărbat pe nume Clifford. El a istorisit următoarele:

„Frate David, eu sunt unul din cei patru băieţi trimişi la casa din Long Island. Părinţii găzdaşi din acea casă erau atât de iubitori şi buni. Ei ne-au învăţat Biblia şi ne-au luat la biserică. Într-o zi ei ne-au luat la o biserică care găzduia o trezire în cort. Eram plin de amărăciune şi deznădejde. Acolo, în acel cort, Duhul Sfânt a început să frângă inima mea. L-am auzit pe predicator spunând: „Isus te iubeşte.” Toţi anii de durere, confuzie şi disperare au ieşit la suprafaţă. Am îngenunchiat şi m-am rugat. Aceasta s-a întâmplat cu treizeci şi cinci de ani în urmă. Acum Dumnezeu m-a chemat să predic şi mă conduce spre a mă implica în slujire full-time. Acest „mulţumesc” l-am păstrat în mine în tot acest timp. Aş vrea să vă mulţumesc pentru grija Dvs. Ştiu ce înseamnă dragostea lui Dumnezeu.”

Scrisoarea acestui bărbat îmi dovedeşte faptul că nimic din ceea ce facem noi pentru Cristos nu este în zadar. Acea casă pentru băieţi nu a fost un eşec, deoarece un băiat evreu pierdut şi confuz a descoperit semnificaţia dragostei lui Dumnezeu.

joi, septembrie 02, 2010

SATAN FOLOSEŞTE TACTICI SUBTILE

"Împăratul Asiriei a trimis…la Ierusalim, la împăratul Ezechia…pe Rabşache cu o oştire puternică" (2 Împăraţi 18:17). Asirienii reprezintă "ghidurile de prosperitate" de azi. Diavolul va defila cu armata sa în jurul zidurilor tale: oameni care sunt puternici, frumoşi şi, în aparenţă, cu succes în tot ceea ce fac. Atunci când îi vei vedea, te vei simţi înconjurat ca un prizonier!

Primul şiretlic al omului în păcat este de a pune la îndoială dedicarea unui credincios de a avea încredere deplină în Domnul. Rabşache, al cărui nume semnifică "sol beat", era ambasadorul împăratului. El a luat în derâdere pe cel neprihănit (vezi 2 Împăraţi 18:19-20). Acuzaţia era: "Dumnezeu nu te va scoate din această încurcătură. Te vei împotmoli! Te afli într-un mare necaz, iar credinţa ta nu va ajuta."

Apoi satan adaugă o altă înşelăciune; el îţi spune că Dumnezeu este cel care se află în spatele tuturor problemelor tale. Mesagerul Asiriei a afirmat: "Domnul mi-a zis 'Suie-te împotriva ţării acesteia, şi nimiceşte-o'" (2 Împăraţi 18:25). Satan va încerca să te convingă de faptul că Dumnezeu s-a supărat şi s-a mâniat pe tine. Aceasta este cea mai abilă minciună a sa! El te face să crezi că Dumnezeu te-a părăsit şi te-a lăsat pradă necazului şi durerii. El vrea ca tu să crezi că toate problemele tale sunt rezultatul pedepsei lui Dumnezeu pentru păcatele tale din trecut. Nu crede acest lucru! Satan este cel care vrea să te distrugă.

Domnul nostru este un eliberator, o fortăreaţă. Isaia a spus că El vine "să dea celor întristaţi din Sion, să le dea o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi "terebinţi ai neprihănirii", "un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui" (Isaia 61:3).

Nu, preaiubite sfânt, tu nu eşti doborât. Pur şi simplu eşti atacat şi împiedicat de minciunile duşmanului, deoarece te-ai hotărât în inima ta să te încrezi cu adevărat în Domnul. Satan încearcă să distrugă credinţa ta în Dumnezeu.

miercuri, septembrie 01, 2010

EL NE CHEAMĂ SĂ LUPTĂM

"Care împărat, când merge să se bată în război cu un alt împărat, nu stă mai întâi să se sfătuiască dacă va putea merge cu zece mii de oameni înaintea celui ce vine împotriva lui cu douăzeci de mii? Altfel, pe când celălalt împărat este încă departe, îi trimite o solie [delegaţie] să ceară pace. Tot aşa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu" (Luca 14:31-33).

Enoh a profeţit odată: "Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi" (Iuda 14). Scriptura spune că noi suntem împăraţi şi preoţi ai Domnului şi noi reprezentăm acei zeci de mii care merg să lupte cu armata lui satan. Satan luptă împotriva noastră, deoarece el ne urăşte la culme (vezi Apocalipsa 12:17).

Noi trebuie să fim pregătiţi pentru ceea ce va veni. Trebuie să fim gata să petrecem zilele noastre în luptă spirituală, ştiind că un potop de fărădelege va fi îndreptat asupra poporului lui Dumnezeu. Dacă noi suntem hotărâţi de a ne ţine de Cristos, atunci trebuie să ne dăm seama că suntem de neînvins în Cristos. Este scris: "Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume" (1 Ioan 4:4). Dumnezeu spune că nouă ne este garantată victoria asupra întregii puteri a duşmanului, toată oştirea cerului luptă pentru noi!

Fie ca Dumnezeu să ne dea mai mult din lupta Duhului Sfânt în aşa fel ca fiecare din noi să poată striga lumii întregi şi tuturor hoardelor iadului: "Cine ne va despărţi de dragostea lui Cristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia?... Totuşi, în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Cristos, Domnul nostru" (Romani 8:35, 37-39).

Acesta este strigătul de luptă al celor care sunt înfometaţi după Isus.

Fiecare bărbat sau femeie a lui Dumnezeu va deveni ţinta planurilor haine ale diavolului atunci când este făcută dedicarea de a deveni o jertfă vie pentru Cristos. Hoardele iadului vor fi dezlănţuite împotriva celui care decide în inima sa să umble în sfinţenia credinţei.

Satan va provoca chinuri şi va pune obstacole, deoarece tu ai devenit o adevărată ameninţare pentru programul său de înşelăciune. Poţi să te retragi din luptă, să abandonezi, să pleci şi să devii un pribeag indiferent şi fără de roade.

Cât despre mine, eu aleg să mă opun complotului lui satan, să mă ridic în credinţă şi să continui lupta. Satan nu poate doborî pe cel care se încrede, cu adevărat, în Domnul.