marți, august 31, 2010

EL NE CHEAMĂ SĂ MERGEM PÂNĂ LA CAPĂT

"Căci cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-şi facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârşească? Pentru ca nu cumva, după ce i-a pus temelia, să nu-l poată sfârşi, şi toţi cei ce-l vor vedea, să înceapă să râdă de el, şi să zică: 'Omul acesta a început să zidească, şi n-a putut isprăvi' " (Luca 14:28-30).

Cristos ştia că mulţi dintre urmaşii Săi nu vor avea ceea de ce vor avea nevoie pentru a merge până la capăt. El ştia că ei aveau să se întoarcă din cale şi nu vor sfârşi cursa. Eu cred că aceasta este cea mai tragică stare posibilă pentru un credincios – să începi cu intenţia totală de a te ţine de Cristos, de a creşte ca şi ucenic matur şi de a deveni tot mai asemenea cu Isus, iar apoi să te îndepărtezi de El. O astfel de persoană este una care a pus temelia, dar nu a putut sfârşi, deoarece mai întâi nu a calculat costul.

Ce bucurie este de a-i întâlni pe cei care, într-adevăr, sfârşesc cursa! Aceşti credincioşi cresc în înţelepciunea şi cunoştinţa lui Cristos. Ei se schimbă zilnic, din clipă în clipă. Pavel le spune, încurajându-i: "Noi toţi privim, cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul domnului" (2 Corinteni 3:18). Aceşti credincioşi nu caută cerul, ci pe Cristos în slava Sa!

Ştiu că mulţi dintre cei care citesc acest mesaj special se află în procesul de a lua o pauză sau de a face un pas înapoi. S-ar putea să pară un pas mic, dar aceasta va cauza o cădere continuă de la dragostea Lui. Dacă acest lucru este adevărat în ceea ce te priveşte, recunoaşte că Duhul Sfânt te cheamă să te întorci înapoi – înapoi la pocăinţă, la lepădare de sine şi la predare. Şi chiar în acest moment timpul reprezintă un factor mare. Dacă ai de gând vreodată să te ţii de Cristos, fă-o chiar acum; priveşte dincolo!

luni, august 30, 2010

DRAGOSTE ŞI URĂ

“Dacă vine cineva la Mine, şi nu urăşte pe tatăl său, pe mamă-sa, pe nevastă-sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu” (Luca 14:26).

Cuvântul în greacă pentru a urî înseamnă „a iubi mai puţin prin comparaţie.” Isus ne cheamă să avem o dragoste pentru El care este atât de atotcuprinzătoare, pasionată şi absolută, încât nici se poate compara cu toate afecţiunile noastre pământeşti.

Gândiţi-vă la următorul lucru: Ştim noi ce înseamnă a veni în prezenţa Sa dulce şi să nu cerem nimic? Să venim la El doar pentru că suntem mulţumitori că El ne iubeşte atât de complet?

Noi am devenit egoişti şi egocentrici în rugăciunile noastre: „Dă-ne…ajută-ne...binecuvântează-ne…foloseşte-ne…protejează-ne.” Toate acestea pot părea după Scriptură, dar în centrul atenţiei rămânem noi. Chiar şi lucrarea noastră pentru Domnul a devenit egocentrică. Noi dorim ca El să binecuvânteze slujirea noastră Lui în aşa fel, încât să putem şti că credinţa noastră este adevărată. Domnul este mult mai interesat de ceea ce devenim noi în El, decât de ceea ce facem noi pentru El.

S-ar putea ca cineva care citeşte aceste rânduri să fie întristat din cauza că uşile pentru lucrare au fost închise. S-ar putea ca el sau ea să se simtă „pus pe raft.” Altcineva se poate gândi că el ar fi mai folositor pentru Domnul pe vreun câmp de misiune cu nevoi. Dar vă spun că noi nu putem fi mai folositori pentru Domnul decât atunci când Îl slujim cu dragoste în cămăruţa tainică a rugăciunii. Atunci când Îl căutăm pe Domnul, atunci când cercetăm Cuvântul Său la nesfârşit pentru a-L cunoaşte, atunci ne aflăm în culmea utilităţii noastre. Facem mai mult pentru a-L binecuvânta şi satisface pe Domnul prin a petrece timp cu El în comunicare de dragoste, decât prin a face orice altceva. Oricare lucrare n-ar deschide El pentru noi, acasă sau în străinătate, aceasta va decurge fără efort din comuniunea noastră cu El. El este mult mai interesat de a câştiga în întregime inimile noastre decât ca noi să câştiga întreaga lume pentru El.

N-aş vrea să-i pun în umbră pe cei care lucrează cu ardoare pentru câştigarea sufletelor, dar vreau să afirm că orice evanghelizare binecuvântată prin Duhul Sfânt ia naştere din comuniune. Cel care mărturiseşte, care petrece deseori timp în rugăciune cu Domnul, va primi înţelepciune, momentul potrivit prin călăuzirea Duhului Sfânt şi puterea de a face voia lui Dumnezeu.

vineri, august 27, 2010

VENIND LA MASA SA

Un vechi cântec evanghelic are o profundă însemnătate pentru mine. El spune: "Isus a întins o masă/Unde sfinţii lui Dumnezeu sunt hrăniţi/El îi invită pe oamenii Săi aleşi, Veniţi şi cinaţi."

Ce perspectivă minunată: Domnul a întins o masă în ceruri pentru urmaşii Săi! Isus le-a spus ucenicilor: "De aceea vă pregătesc Împărăţia, după cum Tatăl Meu Mi-a pregătit-o Mie, ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea în Împărăţia Mea" (Luca 22:29-30). A flămânzi după El înseamnă că, prin credinţă, noi, de asemenea, stăm la această masă.

Atunci când apostolul Pavel îndeamnă "Să prăznuim dar praznicul" (1 Corinteni 5:8), el are în vedere ca noi să înţelegem clar că pentru noi a fost pregătit un loc în ceruri cu Cristos la masa Sa regală. Pavel spune: "Întotdeauna să fiţi de faţă. Fie ca niciodată să nu se spună despre voi că locul vostru este gol."

Adevărul trist este că biserica lui Isus Cristos, pur şi simplu, nu înţelege ce înseamnă a sărbători. Noi nu înţelegem maiestatea şi onoarea acordate nouă prin faptul că am fost ridicaţi de către Cristos pentru a şedea cu El în locurile cereşti. Noi am devenit prea ocupaţi pentru a sta la masa Sa. Noi, în mod greşit, obţinem bucuria noastră spirituală din slujire şi nu din părtăşie. Noi facem tot mai mult şi mai mult pentru Domnul pe care-L cunoaştem tot mai puţin şi mai puţin. Ne sleim de puteri oferind trupurile şi mintea noastră lucrării Sale, dar rareori sărbătorim.

Un singur lucru pe care-L caută Domnul, deasupra tuturor lucrurilor, de la slujitorii şi pastorii săi este părtăşia la masa Sa. Această masă este un loc pentru intimitate spirituală şi este întinsă zilnic. A sărbători înseamnă a veni la El în mod continuu pentru hrană, înţelepciune şi părtăşie.

De la Cruce încoace toţi giganţii spirituali au avut un singur lucru în comun: ei au cinstit masa Domnului. Ei s-au pierdut în vastitatea lui Cristos. Ei toţi au murit regretând faptul că cunoşteau încă foarte puţin din El şi din viaţa Sa.

Viziunea noastră despre Cristos astăzi este atât de mică, atât de limitată. Este necesară o Evanghelie a "vastităţii" pentru a birui problemele complicate şi în creştere ale acestui veac decăzut. Vedeţi voi, Dumnezeu nu doar rezolvă probleme în această lume, El le înghite în vastitatea Sa! Cel care are o revelaţie în creştere a vastităţii lui Cristos nu mai are frică de nici o problemă, de nici un demon, de nici o putere de pe acest pământ. El ştie că Cristos este mai mare decât toate acestea. Dacă am avea acest fel de revelaţie a cât de vast este El, cât de nemărginit, nemăsurat, nelimitat şi imens este El, niciodată nu am mai fi copleşiţi de problemele vieţii.

Pavel este un exemplu pentru noi. El a hotărât să aibă o astfel de revelaţie a lui Cristos mereu în creştere. De fapt, tot ce avea el din Cristos a venit prin revelaţie; aceasta i-a fost dată lui la masa Domnului şi a fost făcută adevăr pentru el prin Duhul Sfânt. Ţineţi minte, trei ani au trecut după convertirea sa înainte ca Pavel să meargă să petreacă timp cu apostolii în Ierusalim şi el a stat cu ei doar cincisprezece zile înainte ca să-şi continue călătoria misionară. Mai târziu el a spus: "Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoştinţă de taina aceasta" (Efeseni 3:3). Duhul Sfânt cunoaşte tainele adânci şi ascunse ale lui Dumnezeu şi Pavel s-a rugat, în mod constant, pentru darul harului de a înţelege şi a predica "bogăţiile nepătrunse ale lui Cristos" (Efeseni 3:8).

Domnul caută credincioşi care nu sunt satisfăcuţi să caute prin toate vocile contradictorii pentru a găsi un cuvânt adevărat. El doreşte ca noi să înfometăm după o revelaţie a Sa care este în întregime a noastră – o intimitate profundă şi personală.

joi, august 26, 2010

DE PE CÂMPUL DE LUPTĂ AL CREDINŢEI

Atunci când Pavel a decis să meargă la Ierusalim nu a fost din cauza că el ar fi auzit despre vreo trezire care avea loc acolo. El nu era un predicator descurajat căutând pe cineva care să împărtăşească ceva de la Dumnezeu pentru el. Nu, el afirmă clar: "…m-am suit din nou la Ierusalim…în urma unei descoperiri, şi le-am arătat Evanghelia, pe care o propovăduiesc" (Galateni 2:1-2). Pavel a mers la Ierusalim pentru a împărtăşi o taină pe care Dumnezeu dorea s-o reveleze poporului Său.

Acest om evlavios avea propria sa revelaţie completă şi glorioasă a lui Cristos. El nu a învăţat doctrinele pe care le predica din studierea în singurătate a cărţilor şi a comentariilor. El nu era un oarecare filozof izolat care inventa adevăruri teologice, gândindu-se: "Într-o bună zi lucrările mele vor fi citite şi învăţate de generaţiile din viitor."

Să vă spun cum şi unde a creat Pavel epistolele sale. El le-a scris în celulele întunecoase şi umede din închisoare. El le-a scris în timp ce ştergea sângele de pe spatele său după ce fusese biciuit. El le-a scris după ce s-a târât din mare, supravieţuind un alt naufragiu.

Pavel ştia că toate adevărurile şi revelaţiile pe care el le învăţa veneau de pe câmpul de luptă al credinţei. El s-a bucurat în suferinţele sale de dragul Evangheliei. El a spus: "Acum eu pot predica cu toată autoritatea fiecărui marinar care a trecut printr-un naufragiu, oricărui prizonier care a fost închis fără nici o speranţă, oricui cine a fost pus faţă în faţă cu moartea. Duhul lui Dumnezeu face din mine un veteran încercat, în aşa fel încât să pot vorbi adevărul oricui cine are urechi de auzit."

Dumnezeu nu te-a predat în puterea lui satan. Nu, El permite încercarea ta, deoarece Duhul Sfânt face o lucrare nevăzută în tine. Slava lui Cristos este formată în tine pentru toată veşnicia.

Niciodată nu vei putea obţine spiritualitatea adevărată de la cineva sau de la altceva. Dacă vrei să guşti din slava lui Dumnezeu, aceasta se va întâmpla cu tine acolo unde te afli, în circumstanţele în care te afli acum, plăcute sau neplăcute.

Cred că unul din cele mai mari secrete ale spiritualităţii lui Pavel era calitatea sa de a fi pregătit de a accepta orice stare în care se afla fără a se plânge. El scrie: "M-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc" (Filipeni 4:11).

Cuvântul în greacă aici pentru mulţumit semnifică "a respinge, a înlătura." Pavel spune: "Eu nu încerc să mă protejez de împrejurări neplăcute. Nu-I cer lui Dumnezeu să mă elibereze de ele. Din contra, le îmbrăţişez. Ştiu din istoria mea cu Domnul că El produce ceva veşnic în mine."

"Ca s-o puteţi răbda…" (1 Corinteni 10:13). Cuvântul a răbda pe care-l foloseşte Pavel aici implică faptul că starea noastră nu se va schimba. Ideea este că noi trebuie să rezistăm în situaţia dată. De ce? Dumnezeu ştie că în cazul în care El va schimba starea noastră, noi vom sfârşi distruşi. El permite ca noi să suferim deoarece El ne iubeşte.

Partea noastră în fiecare încercare este de a ne pune încrederea în Dumnezeu pentru toată puterea şi resursele de care avem nevoie pentru a fi mulţumitori în mijlocul suferinţei noastre. Să nu mă înţelegeţi greşit – a fi "mulţumiţi" în încercările noastre nu înseamnă că ne ele ne plac. Aceasta înseamnă, pur şi simplu, că noi nu mai încercăm să ne protejăm de ele. Noi suntem mulţumiţi să răbdăm şi să rezistăm în orice situaţie în care suntem puşi, deoarece ştim că Domnul nostru ne face asemănători cu Fiul Său.

miercuri, august 25, 2010

GENERAŢIA DIN PREZENT NU ŞTIE NIMIC DESPRE RĂBDARE

A răbda înseamnă "a trece peste, în ciuda greutăţilor; a suferi cu răbdare fără a lasă mâinile în jos." Pe scurt, înseamnă a nu se lăsa sau a rezista. Dar acest cuvânt înseamnă foarte puţin pentru generaţia din prezent. Mulţi creştini de azi lasă mâinile în jos, ei îşi lasă partenerul de familie, familia şi pe Dumnezeul lor.

Petru aduce în discuţie acest subiect spunând: "Căci este un lucru plăcut, dacă cineva, pentru cugetul lui faţă de Dumnezeu, suferă întristare, şi suferă pe nedrept" (1 Petru 2:19). Apoi adaugă: "În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi pălmuiţi, când aţi făcut rău? Dar dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Cristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui. "El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug." Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător. El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi. Căci eraţi ca nişte oi rătăcite. Dar acum v-aţi întors la Păstorul şi Episcopul sufletelor voastre" (1 Petru 2:20-25).

Apostolul Pavel porunceşte: "Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaş al lui Cristos" (2 Timotei 2:3). În sfârşit, Însuşi Domnul ne dă această promisiune: "Dar cine va răbda până la sfârşit, va fi mântuit" (Matei 24:13).

Aş vrea să te întreb – în ce dificultate te afli tu? Este căsătoria ta în haos? Este serviciul tău în criză? Ai vreun conflict cu o rudă, cu gazda ta sa cu un prieten care te-a trădat?

Noi trebuie să avem speranţă. Vedeţi voi, aşa cum suferinţa lui Pavel nu a încetat niciodată, aşa nu a încetat şi revelaţia sa, maturitatea sa, credinţa sa profundă şi pacea sa stabilă. El a spus: "Dacă vreau să devin un om spiritual – dacă, într-adevăr, doresc să fiu pe placul Domnului – atunci nu trebuie să mă opun circumstanţelor mele. Nu mă voi da bătut şi nu voi ceda. Nimic de pe acest pământ nu poate să-mi dea ceea ce eu primesc de la Duhul lui Dumnezeu în fiecare zi în încercarea mea. El face din mine un om spiritual."

Viaţa lui Pavel "respira" cu Duhul lui Cristos. Şi aşa stau lucrurile cu fiecare persoană, cu adevărat, spirituală. Duhul Sfânt revarsă peste fiinţa dinăuntru a acestei persoane adierea lui Dumnezeu. Această persoană nu este descurajată, ea nu cârteşte şi nu se plânge de sarcina sa. S-ar putea ca ea să treacă prin încercarea vieţii sale, dar ea continuă să zâmbească, deoarece ştie că Dumnezeu lucrează în ea, revelând slava Sa eternă.

marți, august 24, 2010

O REVELAŢIE PERSONALĂ A LUI CRISTOS

Dacă eşti un predicator, misionar sau învăţător gândeşte-te la următorul lucru: Ce înveţi tu? Este ceea ce te-a învăţat o persoană? Este aceasta o prezentare, într-o formă nouă, a revelaţiei unui mare învăţător? Sau ai experimentat propria ta revelaţie a lui Isus Cristos? Dacă e aşa, este ea mereu în creştere? Este cerul deschis pentru tine?

Pavel a spus: "În El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa" (Fapte 17:28). Adevăraţii bărbaţi şi femei ale lui Dumnezeu trăiesc în acest cerc foarte mic, dar în acelaşi timp vast. Fiecare mişcare a lor, întreaga lor existenţă, este învăluită numai de interesele lui Cristos. Cu mulţi ani în urmă ştiam că Duhul Sfânt mă atrăgea într-o astfel de lucrare, una care Îl predica numai pe Cristos. O, cât am tânjit eu să predic nimic altceva decât pe El! Dar inima mea nu era concentrată şi pentru mine cercul era prea îngust. În rezultat nu primeam nici o revelaţie pentru a susţine predicile mele.

Pentru a-L predica pe Cristos trebuie să primim în mod continuu revelaţii de la Duhul Sfânt. Altfel, vom sfârşi repetând un mesaj răsuflat. Dacă Duhul Sfânt cunoaşte gândurile lui Dumnezeu şi cercetează lucrurile adânci şi ascunse ale Tatălui, şi dacă El curge în noi ca şi un izvor de apă, noi trebuie să fim disponibili de a fi umpluţi cu această apă curgătoare. Trebuie să rămânem plini de o revelaţie fără de sfârşit a lui Cristos. O astfel de revelaţie îl aşteaptă pe fiecare slujitor al Domnului care doreşte să-L aştepte, crezând şi având încredere în Duhul Sfânt că El îi va descoperi gândurile lui Dumnezeu.

Pavel a spus că Cristos a fost revelat în el, nu doar lui (vezi Galateni 1:16). În ochii lui Dumnezeu a predica un cuvânt care încă nu şi-a arătat puterea în viaţa şi lucrarea predicatorului este ceva neroditor. S-ar putea să pară totul în regulă pentru unii care sunt superficiali, de a-L predica pe Cristos cu controversă, dar nu şi pentru bărbatul sau femeia lui Dumnezeu. Noi trebuie să predicăm o revelaţie mereu în creştere a lui Cristos, şi numai dacă această revelaţie a produs în noi o schimbare profundă.

Pavel, de asemenea, a exprimat o preocupare personală: "Ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat" (1 Corinteni 9:27). Cu siguranţă că Pavel niciodată nu s-ar fi îndoit de siguranţa sa în Cristos; nu acesta era gândul lui aici. Cuvântul în greacă pentru lepădat înseamnă "neaprobat" sau "nedemn." Pavel tremura la gândul de a sta în faţa tronului de judecată a lui Cristos pentru a fi judecat pentru predicarea unui Cristos pe care el nu-L cunoştea cu adevărat sau pentru proclamarea unei Evanghelii pe care el nu o practica pe deplin. Iată de ce Pavel vorbeşte atât de des despre "a-L trăi pe Cristos" sau "Cristos trăind în mine."

Noi nu putem continua să ne mai numim slujitori ai lui Dumnezeu până când nu răspundem, personal, la următoarea întrebare: Doresc eu, cu adevărat, nimic altceva decât Cristos? Este El, cu adevărat, totul pentru mine, singurul meu scop de a trăi?

Este răspunsul tău da? Dacă o iei în serios, vei fi tu în stare să arăţi spre grămada de gunoi din viaţa ta, despre care Pavel a vorbit atunci când a spus: "…le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Cristos" (Filipeni 3:8). Ai considerat tu toate lucrurile ca şi o pierdere faţă de revelaţia Sa? Dacă nu doreşti nimic, ci nu mai pe Cristos, atunci lucrarea ta nu este o carieră, lucrarea ta este rugăciune! Nu va mai fi nevoie să fii îndemnat să-L cauţi, vei merge deseori în cămăruţa ta, ştiind că în momentul în care vei intra vei fi aşezat la masa Lui. Te vei închina lui, stând în prezenţa Sa fără grabă, iubindu-L, lăudându-L cu mâinile ridicate, tânjind după El şi mulţumindu-I pentru înţelepciunea Sa.

luni, august 23, 2010

O INIMĂ PERFECTĂ ARE ÎNCREDERE

Psalmistul a scris: "În Tine se încredeau părinţii noştri: se încredeau, şi-i izbăveai. Strigau către Tine, şi erau scăpaţi; se încredeau în Tine, şi nu rămâneau de ruşine" (Psalmi 22:4-5).

Rădăcina în ebraică a cuvântului încredere sugerează "a scăpa dintr-o prăpastie." Aceasta înseamnă a fi asemenea unui copil care a urcat pe grindă şi nu poate coborî. El îl aude pe tatăl său spunând: "Sari!" şi el ascultă, aruncându-se în braţele tatălui său. Te afli tu acum într-o astfel de situaţie? Te afli tu pe margine, legănându-te şi neavând o altă opţiune decât de a te arunca în braţele lui Isus? Pur şi simplu, te-ai resemnat cu situaţia ta, însă aceasta nu este încredere; nu este nimic mai mult decât fatalism. Încrederea este ceva cu totul diferit de o resemnare pasivă. Este o credinţă activă!

Pe măsură ce noi înfometăm tot mai intens după Isus, ne vom da seama că încrederea noastră în El este bine întemeiată. Într-un anumit moment din viaţa noastră probabil că ne-am gândit că nu vom putea cu adevărat să avem încredere în El, că El nu deţinea cu adevărat controlul asupra întregii situaţii şi noi eram nevoiţi să ne ocupăm de tot. Dar apropiindu-ne tot mai mult de El şi cunoscându-L mai bine, acest lucru schimbă totul. Aceasta înseamnă că noi nu venim la El doar după ajutor atunci când ne aflăm la capătul frânghiei; ci noi începem să umblăm cu El atât de aproape, încât Îl auzim cum ne avertizează de încercările care ne stau în faţă.

O inimă care are încredere spune întotdeauna: "Toţi paşii mei sunt conduşi de Domnul. El este Tatăl meu iubitor şi El permite suferinţele, ispitele şi încercările mele, dar niciodată mai mult decât eu pot îndura, pentru că El întotdeauna are o cale de scăpare. El are un plan şi un scop veşnic pentru mine. El a numărat fiecare fir de păr de pe capul meu şi el a format tot corpul meu atunci când mă aflam în pântecele mamei mele. El ştie atunci când mă aşez, când mă ridic sau mă întind, pentru că eu sunt lumina ochilor Lui. El este Domnul care nu domneşte doar asupra mea, ci şi asupra oricărui eveniment şi situaţii prin care trec."

O inimă perfectă este, de asemenea, o inimă zdrobită! Psalmistul David a spus: "Domnul este aproape de cei cu inima frântă, şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit" (Psalmi 34:18).

Zdrobirea înseamnă mult mai mult decât întristare şi lacrimi, mai mult decât un duh doborât, mai mult decât smerenie. Adevărata zdrobire eliberează în inimă cea mai mare putere pe care Dumnezeu a încredinţat-o omenirii, mai mare decât puterea de a învia morţii sau de a vindeca boala şi slăbiciunea. Atunci când suntem cu adevărat zdrobiţi înaintea lui Dumnezeu, ni se dă o putere care restaurează ruinele, o putere care aduce un tip deosebit de glorie şi onoare Domnului nostru.

Vedeţi voi, zdrobirea are de a face cu ziduri – ziduri distruse, dărâmate. David asociază zidurile dărâmate ale Ierusalimului cu inima zdrobită a poporului lui Dumnezeu. "Jertfele plăcute lui Dumnezeu sunt un duh zdrobit: o inimă zdrobită şi mâhnită… În îndurarea Ta, varsă-ţi binefacerile asupra Sionului, şi zideşte zidurile Ierusalimului! Atunci vei primi jertfe neprihănite" (Psalmi 51:17-19).

Neemia era un om cu o inimă zdrobită şi exemplul său avea de a face cu acele ziduri zdrobite ale Ierusalimului (vezi Neemia 2:12-15). În întunericul nopţii Neemia "s-a uitat la ziduri." Aici este folosit cuvântul în ebraică şabar. Este acelaşi cuvânt folosit în Psalmul 51:17 pentru "inimă zdrobită." În deplina semnificaţie ebraică, inima lui Neemia era zdrobită în două moduri. Mai întâi, ea a fost zdrobită de durere pentru ruine, apoi de o speranţă pentru rezidire (izbucnind de speranţă).

Aceasta este cu adevărat o inimă zdrobită: una care, mai întâi, vede biserica şi familiile în ruine şi simte durerea Domnului. O astfel de inimă se întristează din cauza ocării aruncate asupra Numelui lui Domnului. Ea, de asemenea, priveşte înăuntru şi vede, aşa cum a văzut şi David, propria-i ruşine şi eşec. Dar există un al doilea element important pentru această zdrobire şi aceasta este speranţa. Adevărata inimă zdrobită a auzit de la Dumnezeu: "Voi vindeca, voi restaura şi voi zidi. Debarasează-te de gunoi şi începe să lucrezi la rezidirea ruinelor!

vineri, august 20, 2010

UMBLÂND CU DUMNEZEU

"Enoh a umblat cu Dumnezeu" (Geneza 5:24). Semnificaţia originală în ebraică pentru a umblat implică aici faptul că Enoh a mers în sus şi în jos, în şi afară, la şi din, mână în mână cu Dumnezeu, conversând în mod continuu cu El şi apropiindu-se mai mult de El. Enoh a trăit 365 de ani sau un "an" din ani. În el noi vedem un tip nou de credincios. Timp de 365 de zile din fiecare an al său ca şi adult el a umblat mână de mână cu Domnul. Domnul era însăşi viaţa lui, într-atât de mult, încât la sfârşitul vieţii sale el nu a văzut moartea (vezi Evrei 11:5).

La fel ca şi Enoh, care a fost strămutat din viaţă, cei care umblă îndeaproape cu Dumnezeu sunt strămutaţi de sub influenţa lui satan – luaţi din împărăţia sa a întunericului şi puşi în împărăţia luminii lui Cristos: "El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui" (Coloseni 1:13).

Enoh a învăţat să umble într-un mod plăcut înaintea lui Dumnezeu în mijlocul unei societăţi decăzute. El era un om obişnuit cu aceleaşi probleme şi poveri pe care le purtăm şi noi, nu un pustnic ascuns într-o peşteră părăsită. El era implicat în viaţă cu soţie, copii, obligaţiuni şi responsabilităţi. Enoh nu se "ascundea pentru a fi sfânt."

"Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu" (Geneza 5:24). Noi ştim din Evrei că acest verset vorbeşte despre strămutarea lui Enoh, faptul că el nu a gustat moartea. Dar aceasta mai înseamnă şi ceva mai adânc. Fraza nu s-a mai văzut, folosită în Geneza 5, înseamnă şi "el nu era din această lume." În duhul şi în sufletul său Enoh nu era o parte a acestei lumi decăzute. În fiecare zi, umblând cu Domnul, el devenea tot mai puţin ataşat de lucrurile de jos. Asemenea lui Pavel, el murea în fiecare zi pentru viaţa sa pământească şi era înălţat în duhul său spre lumea spirituală.

Cu toate acestea, în timp ce umbla pe acest pământ, Enoh îşi îndeplinea toate responsabilităţile sale. El a avut grijă de familia sa: a lucrat, a slujit şi a fost ocupat. Dar "el nu era" legat de pământ. Nici una din cerinţele acestei vieţi nu putea să-l ţină departe de umblarea sa cu Dumnezeu.

Evrei 11:5 afirmă clar: "Înainte de mutarea lui [a lui Enoh], primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu." Ce avea Enoh că era aşa de mult pe placul lui Dumnezeu? Era vorba de umblarea sa cu Dumnezeu care a produs în el tipul de credinţă care-I place lui Dumnezeu. Aceste două versete nu pot fi separate: "Înainte de mutarea lui [a lui Enoh], primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu. Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui!" (Evrei 11:5-6). Auzim deseori acest verset din urmă, dar rareori în legătură cu cel anterior. Cu toate acestea, prin toată Biblia şi de-a lungul întregii istorii cei care au umblat îndeaproape cu Dumnezeu au devenit bărbaţi şi femei ai unei credinţi profunde. Dacă biserica va umbla zilnic cu Dumnezeu, fiind continuu în comuniune cu El, rezultatul va fi un popor plin de credinţă, adevărata credinţă care este pe placul lui Dumnezeu.

Totul în jurul lui Enoh, omenirea se adâncea tot mai mult în fărădelege. Cu toate acestea, în timp ce oamenii se transformau în fiare sălbatice pline de poftă, asprime şi senzualitate, Enoh devenea tot mai mult şi mai mult ca Cel cu care el umbla.

"Prin credinţă Enoh a fost strămutat." Acesta este un adevăr incredibil, aproape că dincolo de înţelegerea noastră. Toată credinţa lui Enoh era concentrată pe o singură mare dorinţă a inimii sale: de a fi cu Domnul. Iar Dumnezeu l-a strămutat ca şi răspuns la credinţa sa. Enoh nu mai putea suporta să stea în spatele vălului; el trebuia să-L vadă pe Domnul.

Fratele nostru Enoh nu avea Biblie, carte de cântece, vreun prieten membru, învăţător, Duhul Sfânt în el, nici perdeaua ruptă cu acces la Sfânta Sfintelor. Dar el Îl cunoştea pe Dumnezeu!

"Cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută" (Evrei 11:6). Cum cunoaştem noi că Enoh a crezut că Dumnezeu răsplăteşte? Deoarece ştim că numai credinţa este plăcută lui Dumnezeu, şi noi ştim că Enoh era plăcut Lui! Dumnezeu este Cel care recompensează, remunerează, care plăteşte bine pentru fidelitate. Cum îi răsplăteşte Domnul pe cei sârguincioşi?

Există trei răsplăţi importante care vin în urma credinţei în Dumnezeu şi a umblării cu El prin credinţă.

1. Prima răsplată este controlul lui Dumnezeu asupra vieţilor noastre. Persoana care Îl neglijează pe Domnul ajunge în curând să piardă controlul şi diavolul vine şi preia controlul. De-ar fi ea îndrăgostită de Isus, umblând şi vorbind cu El! Dumnezeu i-ar arăta în curând că satan nu are stăpânire adevărată asupra ei şi această persoană i-ar permite imediat lui Cristos să preia controlul asupra sa.

2. A doua răsplată care vine prin credinţă este a avea "lumină curată." Atunci când noi umblăm cu Domnul, suntem răsplătiţi cu lumină, îndrumare, discernământ, revelaţie – o anumită "cunoaştere" pe care ne-o dă Dumnezeu.

3. A treia răsplată care vine în urma umblării prin credinţă este protecţia de toţi duşmanii noştri. "Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere" (Isaia 54:17). În original, în ebraică, acest verset este tradus prin: "Nici un plan, nici un instrument de distrugere, nici o artilerie satanică nu te va doborî sau nu te va birui, ci ele vor fi înlăturate din cale."

joi, august 19, 2010

UN EXEMPLU AL SCOPULUI LUI DUMNEZEU PENTRU NOI ÎN LUAREA TROFEELOR

Atunci când David şi armata sa erau plecaţi Amaleciţii au năvălit asupra oraşului său Ţiclag. Aceşti jefuitori au luat toate femeile şi copiii şi au ars întregul oraş. Atunci când David s-a întors el "a fost în mare strâmtorare, căci poporul vorbea să-l ucidă cu pietre…Dar David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul, Dumnezeul lui" (1 Samuel 30:6).

Vorbind despre lupta spirituală! Acesta nu era doar un atac împotriva lui David. Era un atac nebunesc asupra scopului veşnic al lui Dumnezeu. Din nou diavolul urmărea sămânţa lui Dumnezeu.

Iată care este punctul central al luptei spirituale: Duşmanul a fost întotdeauna determinat să distrugă sămânţa lui Cristos. Iar acest lucru nu s-a schimbat chiar şi cu 2000 de ani după Cruce. Satan încă mai caută să distrugă sămânţa lui Dumnezeu şi el face acest lucru atacându-ne pe noi, sămânţa lui Cristos. David s-a simţit ameninţat atunci când a auzit nemulţumirea oamenilor săi. Dar David ştia că inima sa era curată înaintea lui Dumnezeu, iar Scriptura spune că el s-a încurajat în Domnul. Imediat acest om al credinţei a mers în căutarea Amaleciţilor şi a câştigat rapid lupta cu aceştia, salvând fiecare persoană şi posesiune care fuseseră luate (vezi 1 Samuel 30:19-20). David nu numai că a recuperat ceea ce fusese luat din Ţiclag, dar şi tot ce mai jefuiseră Amaleciţii.

Ce a făcut David cu toată prada de război? El a folosit-o pentru a menţine scopurile lui Dumnezeu. Pe lângă aceasta, el a trimis daruri din aceste trofee bătrânilor lui Iuda şi oraşelor unde el şi oamenii săi se ascunseseră (vezi 1 Samuel 30:26 şi 31). Acesta este un alt exemplu al scopului lui Dumnezeu în lupta noastră spirituală. Noi trebuie să luăm trofee din luptă nu doar pentru noi, dar şi pentru Trupul lui Cristos. Resursele pe care le câştigăm au menirea de a aduce binecuvântare altora.

Armata siriană a asediat oraşul Samaria în timpul unei foamete. Sirienii, pur şi simplu, şi-au ridicat tabăra în afara oraşului, aşteptând ca samaritenii să moară de foame. Situaţia de după zidurile oraşului a devenit atât de grea încât un cap de măgar era vândut cu optzeci bucăţi de argint. Lucrurile s-au înrăutăţit atât de mult, încât femeile îşi dădeau copiii să fie fierţi pentru mâncare. Era o nebunie curată (vezi 2 Împăraţi 6).

Patru leproşi care trăiau în afara zidurilor oraşului şi-au zis unul către altul: "La ce să şedem aici până vom muri?...Haidem dar să ne aruncăm în tabăra Sirienilor; dacă ne vor lăsa cu viaţă, vom trăi, iar dacă ne vor omorî, vom muri" (2 Împăraţi 7:3-4). Astfel, ei s-au îndreptat spre tabăra sirienilor.

Atunci când au sosit în jur era o tăcere de moarte. Nici un suflet nu se vedea în zare. Atunci ei au început să caute în fiecare cort, dar toţi erau plecaţi. Scriptura explică: "Domnul făcuse să se audă în tabăra Sirienilor un vuiet de cară şi un vuiet de cai, vuietul unei mari oştiri, şi îşi ziseseră unul către altul: "Împăratul lui Israel a tocmit împotriva noastră pe împăraţii Hetiţilor şi pe împăraţii Egiptenilor, ca să vină să lupte împotriva noastră." Şi s-au sculat şi au luat-o la fugă în amurg. Şi-au lăsat corturile, caii şi măgarii, tabăra aşa cum era şi au fugit ca să-şi scape viaţa" (7:6-7).

Atunci când leproşii şi-au dat seama de acest lucru au mers prin tabără, au mâncat şi au băut şi apoi s-au întors în oraş spunând: "Veniţi cu noi. Nu veţi crede, dar sirienii şi-au părăsit tabăra" (vezi 7:10). Domnul a schimbat complet întreaga situaţie. El a luat trofeele din luptă şi le-a folosit pentru a restabili şi împrospăta poporul Său, menţinând cauza Sa pe pământ.

Vezi tu imaginea în ansamblu? Începi tu să înţelegi motivul luptei tale din prezent? Cei care îşi pun încrederea în Domnul au promisiunea de a avea victorie glorioasă asupra întregii puteri a duşmanului. Dumnezeu vrea ca tu să ştii: "Da, vei trece prin toate victorios. Dar voi face din tine mai mult decât un biruitor. Voi realiza un scop şi mai mare în tine pentru Împărăţia Mea. Vei ieşi din această bătălie cu mult mai multe trofee decât le vei putea purta."

miercuri, august 18, 2010

TROFEELE LUPTEI SPIRITUALE

„…le închinaseră din prada luată la război, pentru întreţinerea Casei Domnului” (1 Cronici 26:27). Acest verset ne deschide un adevăr profund care ne schimbă întreaga viaţă. El vorbeşte despre trofeele care pot fi câştigate numai în luptă. Iar odată ce aceste trofee sunt câştigate, ele sunt dedicate zidirii casei lui Dumnezeu.

Eu cred că dacă noi vom sesiza adevărul puternic în spatele acestui verset, vom înţelege de ce Domnul permite luptă spirituală intensă de-a lungul vieţii noastre. Numeroşi creştini cred că odată ce au fost mântuiţi, luptele lor s-au terminat, iar viaţa lor va fi ca un drum neted. Nimic n-ar putea fi mai departe de adevăr. Dumnezeu nu numai că permite luptele noastre, dar El are şi un scop glorios pentru ele în vieţile noastre.

Ce este „prada de la război?” Prada reprezintă trofeele, bogăţiile, bunurile luate din luptă de către câştigători. Biblia menţionează pentru prima dată de trofee în Geneza 14, atunci când o alianţă de împăraţi au invadat Sodoma şi Gomora. Aceşti invadatori i-au prădat pe locuitori şi i-au deposedat de avuţiile lor: „…au luat toate bogăţiile Sodomei şi Gomorei…Au luat şi pe Lot, fiul fratelui Avram” (Geneza 14:11-12).

Atunci când Avram a aflat că nepotul său Lot fusese luat prizonier a strâns armata sa din 318 de robi şi a mers să-i caute pe împăraţii duşmani. Scriptura spune că el i-a învins pe invadatori şi „…i-a bătut…A adus înapoi toate bogăţiile; a luat înapoi şi pe fratele său Lot, cu averile lui, precum şi pe femei, şi norodul” (14:15-16).

Imaginaţi-vi-l pe victoriosul Avram aici. El conducea o procesiune lungă de oameni bucuroşi şi care pline cu tot feluri de bunuri. Şi în drumul lor el l-a întâlnit pe Melhisedec, împăratul Salemului. Scriptura ne spune că Avram a fost mişcat să dea zeciuială acestui împărat din toate trofeele sale (vezi 14:20). „Vedeţi bine dar cât de mare a fost el, dacă până şi patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din prada de război!” (Evrei 7:4).

Iată care este principiul pe care-l doreşte Dumnezeu să-l luăm în considerare: Domnul nostru este interesat în mult mai mult decât a ne face biruitori. El doreşte să ne dea trofee, bunuri, bogăţii spirituale din lupta noastră. Noi trebuie să ieşim din bătălie cu care pline de resurse. Aceasta este ceea la ce se referă Pavel atunci când spune: „…noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8:37, italicele îmi aparţin).

David a avut o atitudine de reverenţă faţă de trofeele luate din luptă. Vedem acest lucru într-un decret pe care el l-a emis la sfârşitul vieţii sale. David tocmai îl numise pe fiul său Solomon ca şi urmaş al său pe tronul lui Israel. Şi acum el a adunat conducătorii din toată naţiunea pentru a stabili o poruncă divină pentru întreţinerea casei lui Dumnezeu. Ce fel de resurse aveau ei să folosească pentru lucrarea sa divină? „Din prada luată la război, pentru întreţinerea Casei Domnului” (1 Cronici 26:27).

Voi descrie scena. După fiecare victorie militară David lua cu sine prada şi o depozita din belşug: aur, argint, cherestea, bani prea mulţi pentru a fi număraţi. Şi el avea un singur scop în mintea sa: de a folosi aceste trofee ca şi resurse pentru zidirea templului.

Atunci când Scriptura vorbeşte despre întreţinerea templului originalul în ebraică semnifică „a repara casa, a întări şi consolida ceea ce a fost construit.” Aceste resurse aveau menirea de a menţine splendoarea originală a templului.

Unde se află templul lui Dumnezeu astăzi? Este format din oamenii Săi – tu, eu, Biserica Sa din întreaga lume. Potrivit lui Pavel, trupurile noastre sunt templele Duhului Sfânt. Şi la fel ca şi vechiul Israel Domnul nostru continuă să întreţină templul Său prin trofeele câştigate în bătălie. Iată de ce încercările noastre au o mai mare menire decât doar supravieţuirea noastră. Prin fiecare bătălie Dumnezeu pune deoparte bogăţii, resurse şi avere pentru noi. El depozitează o comoară întreagă de bunuri din lupta noastră. Iar acele trofee sunt dedicate zidirii şi întreţinerii Trupului Său, Biserica lui Isus Cristos.

Gândiţi-vă la următorul lucru: Ani la rândul, după ce Solomon zidise templul, acesta era menţinut într-o stare bună prin trofeele luate în războaiele din trecut. Casa lui Dumnezeu a rămas plină de viaţă şi viabilă, deoarece poporul Său ieşise din fiecare conflict nu numai victorios, dar şi bogat în resurse. Găsim acest principiu al „aprovizionării prin luptă” prin tot Cuvântul lui Dumnezeu.

marți, august 17, 2010

CEEA CE ESTE SPIRITUAL NU POATE FI COPIAT

Pe strãzile orasului New York, puteti cumpãra un ceas Rolex cu cincisprezece dolari. Dar, asa cum stie orice new-yorkez, aceste ceasuri nu sunt Rolex-uri adevãrate. Sunt pur si simplu "gãselnite" - copii ieftine ale originalului.

Se pare cã existã câte un duplicat pentru aproape orice astãzi. Dar existã un lucru care nu poate fi copiat si acela este spiritualitatea, sfintenia adevãratã. Nimic din ceea ce este cu adevãrat sfânt nu poate fi copiat. Domnul recunoaste munca propriilor Sale mâini - si nu va accepta o copie fãcutã de mâna omului a niciuneia din lucrãrile Sale divine. De ce? Deoarece este imposibil pentru om sã copieze, sã reproducã ceea ce este cu adevãrat sfânt. Acea lucrare o poate face numai Duhul Sfânt. El lucreazã în mod continuu la înnoirea poporului Sãu. Si nu existã nici un mod posibil ca noi sã reproducem acea lucrare.

Aceasta este marea gresealã a religiei moderne. Noi credem cã dacã facem oamenilor cunoscutã Scriptura si principiile biblice, gata! ei si devin spirituali. Dar faptul este cã nici o persoanã sau institutie nu are puterea de a crea spiritualitate, de a produce sfintenie în cineva. Numai Duhul Sfânt o poate face.

Foarte putin din lucrarea pe care o face în noi Duhul lui Dumnezeu poate fi vãzutã. De accea, oamenii cu adevãrat spirituali, rareori cautã în exterior dovezi ale muncii Lui. Pavel spune: “Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd, sunt veşnice“ (2 Corinteni 4:18).

În contextul acestui pasaj, Pavel vorbeste despre suferinte si necazuri. El spune, în esentã, "Nimeni nu cunoaste toate lucrurile prin care trecem, cu care ne confruntãm, în afarã de Duhul Sfânt. Si aici este cu adevãrat spiritualitatea manifestatã - în focul suferintei".

Aceia care predau Duhului lui Dumnezeu conducerea vietii lor – care-si înfruntã necazurile încrezãtori cã Domnul lucreazã ceva în ei – ies din acest foc al luptei cu credintã cãlitã, puternicã. Si mãrturisesc cã Duhul i-a invãtat mai multe în timpul suferintei lor decât când toate erau bune si frumoase în viata lor.

În totii anii mei de umblare cu Domnul, rareori am vãzut o crestere în spiritualitatea mea în vremurile bune. Mai degrabã, orice asemenea crestere a avut loc când am avut de îndurat lucruri grele, suferinte, testãri - care toate au fost îngãduite de Duhul Sfânt .

În umblarea sa de credintã, la un moment dat, Pavel a spus: “Duhul Sfânt mãrturisteste cã mã asteaptã suferinte si necazuri” (a se vedea Fapte 20:21-22). Într-adevãr, în toata viata lui Pavel, necazurile, întristãrile nu l-au “slãbit” deloc. Tot veneau si veneau.

“Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă” (2 Corinteni 4:17). Conform cu Pavel, întristările si dificultãtile noastre lucrează în noi valori vesnice. El spune, în esentã: "suferinta prin care trecem pe acest pãmânt va dura probabil toatã viata noastrã. Dar aceasta înseamnã doar o clipã în comparatie cu vesnicia. Si chiar acum, când trecem prin necazuri si întristãri, Dumnezeu lucreazã în noi o revelatie, o descoperire a gloriei Sale care va dura vesnic!"

luni, august 16, 2010

CÂŞTINGÂNDU-L PE CHRISTOS

"Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos" (Filipeni 3:8).

Paul era în întregime captivat de Domnul sãu. De ce simtea el nevoia sã "câstige" pe Christos? Christos deja i se revelase clar, si nu doar apostolului ci acest fapt se putea vedea clar în viata sa (si de cãtre altii). Si totusi, Pavel simtea ca e de datoria lui sã câstige inima si afectiunea lui Christos.

Întreaga existentã a lui Pavel – lucrarea sa, viata si însusi scopul sãu de a trãi - erau concentrate numai pe faptul de a fi pe placul Stãpânului si Domnului sãu. Orice altceva el considera ca fiind un gunoi, chiar si asa-zisele lucruri "bune".

Este aceasta biblic, scriptural, s-ar putea sã întrebati dvs., aceastã idee de a câstiga inima lui Isus? Nu suntem noi deja obiectul dragostei lui Dumnezeu? Într-adevãr, dragostea Sa plinã de compasiune se extinde la toatã omenirea. Dar existã un alt fel de dragoste pe care putini crestini o experimenteazã vreodatã. Este acea dragoste afectuoasã a lui Christos precum aceea ce are loc între un sot si o sotie.

Aceastã dragoste este exprimatã în Cântarea Cântãrilor de cãtre Solomon. În aceastã carte Solomon este portretizat ca un tip de Christos, si într-unul din pasaje Domnul vorbeste despre mireasa sa în acest fel:

"Mi-ai răpit inima… mireaso, mi-ai răpit inima numai cu o privire, numai cu unul din lănţişoarele de la gâtul tău! Ce lipici în dezmierdările tale… mireaso! Dezmierdările tale preţuiesc mai mult decât vinul!" (Cântarea Cântãrilor 4:9-10).

Mireasa lui Christos se compune dintr-un popor sfânt care tânjeste să fie atât de mult plăcut de Domnul său, să trăiască într-o asa ascultare, si atât de separat de toate celelelate lucruri, încât inima lui Christos să fie încântată, rãpitã. Cuvântul "încântată" în acest pasaj înseamnã să aibã "inima rãpitã" sau sã aibã "inima furatã". Varianta King James (în româneste varianta Cornilescu) a pasajului de mai sus spune cã inima lui Christos este rãpitã "numai cu o privire". Eu sunt de pãrere cã acea "singurã privire" se referã la o minte concentratã numai pe Christos!

vineri, august 13, 2010

MAI SCUMPA CA AURUL

Povestea împãrãtesei Estera este una de luptã intensã, unele dintre cele mai mari bãtãlii spirituale din toatã Scriptura. Satan a încercat sã distrugã scopul lui Dumnezeu pe pãmânt, de aceastã datã prin Haman cel rãu. Acest bãrbat bogat si influent l-a convins pe regele Persiei sã dea un decret prin care sã cearã moartea fiecãrui evreu aflat sub stãpânirea sa, din India pâna în Etiopia.

Primul evreu pe care Haman îl avea în vedere era dreptul Mardoheu, unchiul Esterei. Haman construise o spânzurãtoare, special pentru Mardoheu, dar Estera a intervenit, chemând oamenii lui Dumnezeu la rugãciune si riscându-si viata pentru a contramanda ordinul lui Haman. Dumnezeu a expus planul cel viclean al lui Haman, care a sfârsit spânzurat tocmai de spânzurãtoarea pe care el o pregãtise pentru Mardoheu. Regele nu doar cã a anulat pedeapsa cu moartea (asupra evreilor), ci a dat Esterei chiar casa lui Haman, o proprietate ce ar valora milioane în zilele noastre.

Insã nu doar conacul lui Haman a fost singura pradã luatã în aceastã actiune. Scriptura ne spune: "Pentru Iudei nu era decât fericire şi bucurie, veselie şi slavă" (Estera 8:16). Aceasta era adevãrata pradã câstigatã din bãtãlia cu vrãjmasul.

Vedeti dumneavoastrã, încercãrile noastre nu doar câstigã pentru noi bogãtii spirituale, ci ne pãstreazã puternici, curati, ne mentin. Când ne punem încrederea în Domnul, El face ca încercãrile noastre sã producã în noi o credintã mai scumpã decât aurul: "Pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să aibă ca urmare lauda, slava şi cinstea, la arătarea lui Isus Hristos” (1 Petru 1:7).

“A dezbrăcat domniile şi stăpânirile, şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce” (Coloseni 2:15).

Isus i-a luat absolut tot lui satan la Calvar, lipsindu-l de toatã puterea si autoritatea. Când Christos s-a ridicat biruitor din mormânt, El conducea o multime fãrã numãr de captivi rãscumpãrati din strânsoarea lui satan. Si toatã aceastã procesiune plãtitã cu sângele Sãu este încã în progres, nu s-a terminat.

În mod surprinzãtor, triumful lui Christos la Calvar ne-a facut pe noi mai mult decât biruitori asupra mortii. El a câstigat pentru noi prãzi de necrezut în aceastã viatã: Har, milã, pace, iertare, tãrie, credintã, toate resursele de care avem nevoie sã ducem o viatã de biruintã. El a fãcut toate pregãtirile pentru mentinerea templului Sãu: "Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm” (Evrei 3:6).

Duhul Sfânt ne aratã un adevãr minunat aici: Isus ne-a aprovizionat cu toate resursele de care avem nevoie, în Duhul Sãu cel Sfânt. Dar este responsabilitatea noastrã sã ne tinem conectati la acel tezaur spre a mentine templul Sãu. Iar resursele pentru mentinerea templului trebuie sã vina direct din prada (n.tr. mentionatã mai sus) bãtãliei noastre.

Christos ne-a dat tot ce este necesar pentru ca aceastã întretinere, mentinere sã aibe loc. El ne-a adoptat în casa, în familia Sa. El stã în picioare ca piatrã de temelie a casei, El a curãtat întreaga casã. Ba chiar ne-a dat acces în chiar Sfanta Sfintelor. Asa cã, prin credintã, noi suntem acum un templu temeinic, complet finisat. Isus nu a construit o casã doar pe jumãtate terminatã. Templul sãu este complet.

Acest templu trebuie sã fie mentinut, intretinut. Trebuie pãstrat în stare bunã mereu. Desigur, stim unde pot fi gãsite resursele: in Duhul lui Christos însusi. El este trezorierul tuturor acestor prãzi. Acele resurse sunt eliberate când ne dãm seama de nevoia noastrã si colaborãm cu Dumnezeu.

Acea colaborare începe când suntem în mijlocul conflictului, al incercãrii. Resursele noastre constau în asemanarea cu Christos pe care noi o câstigãm în timp ce suntem cufundati în luptã. Constau în lectiile, credinta, caracterul pe care le câstigãm din lupta cu vrãjmasul. Lupta aceasta are valoare. Iar noi putem sã fim încrezãtori cã din aceasta va rezulta milã, întelegere.

joi, august 12, 2010

APUCA INCERCAREA CU CREDINTA

Dacã n-am trece prin conflicte, presiuni, încercãri, lupte, am deveni pasivi si cãldicei. S-ar pune mucegaiul peste templul nostru, care ar zãcea în ruine. N-am mai fi capabili sã ne descurcãm cu teritoriul pe care l-am câstigat. De aceea planul vrãjmasului împotriva nostrã este clar: El vrea sã ne scoatã din luptã. Tinta lui este sã ne facã sã renuntãm la luptã total, complet.

Noi gãsim toate resursele noastre pentru mentinere - forta de a continua, putere asupra vrãjmasului - în bãtãliile noastre spirituale. Si în acea zi când vom sta în picioare înaintea Domnului, El ne va dezvãlui, ne va face cunoscut: "Mai tii minte prin ce-ai trecut în situatia aceea? Si în acea bãtãlie groaznicã? Priveste la tot ce ai obtinut trecând prin toate acestea. Totul a fost dobândit prin bãtãliile pe care le-ai câstigat".

Adevãrul este cã Dumnezeu a pus comoara Sa în trup uman (în mine, în tine). El te-a fãcut un templu, o casã de locuit pentru Duhul Sãu, al Domnului. Iar tu ai responsabilitatea de-a mentine acest templu. Dacã devii nepãsãtor, neglijând mentinerea, întretinerea curentã de care are nevoie – rugãciunea fãcutã cu regularitate, hrãnirea cu Cuvântul lui Dumnezeu, pãrtãsia cu ceilalti credinciosi – atunci el se va deteriora. Iar tu vei sfârsi în ruinã totalã.

Când privesc înapoi la cei cincizeci de ani ai mei în lucrare, îmi aduc aminte de multe ori când ar fi fost mai usor pentru mine sã mã las de lucrare. Mã rugam uneori: "Doamne, nu înteleg acest atac. De unde a venit? Si când se va sfârsi? Nu vãd nici un scop în el, deloc". Dar, în timp, am început sã vãd roadele acelor încercãri. Iar roadele acelea – resursele, tãria, bogãtia spiritualã – m-au pregatit într-un mod în care n-as fi fost pregãtit prin nici un alt fel de mijloace.

Te îndemn dar: Apucã încercarea cu credintã, si crede cã Dumnezeu a îngãduit-o. Trebuie sã stii cã El o foloseste spre a te face mai puternic… spre a te ajuta sã ai avantaj asupra lui satan... spre a te face o binecuvântare pentru ceilalti… si pentru a te sfinti spre gloria Sa.

“Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi. Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi” (2 Corinteni 4:7-9).

“Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.

Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd, sunt veşnice” (2 Corinthians 4:17-18).

miercuri, august 11, 2010

NICIODATA SA NU FIM INTIMIDATI

Dacã umblati în Duhul, veti fi în mod constant hãrtuiti de puterile diabolice. Dar nu trebuie sã fiti intimidati de nici o putere demonicã – niciunde, nici o clipã, niciodatã!

Pavel a fost continuu hãrtuit de puterile diabolice. El a predicat pe insula Paphos când demonii au încercat sã intervinã: “un vrăjitor, prooroc mincinos, un Iudeu, cu numele Bar-Isus... le stătea împotrivă, şi căuta să abată pe dregător de la credinţă” (Fapte 13:6–8).

Bar-Isus înseamnã "fiu al lui Isus" sau "înger de luminã". Acesta era diavolul ridicându-se împotriva lui Pavel! Dar Duhul Sfânt a luat autoritate în apostol: "Atunci Saul, care se mai numeşte şi Pavel, fiind plin de Duhul Sfânt… a zis: "…fiul dracului, vrăjmaş al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului? Acum, iată că mâna Domnului este împotriva ta: vei fi orb, şi nu vei vedea soarele până la o vreme." Îndată a căzut peste el ceaţă şi întuneric, şi căuta bâjbâind nişte oameni, care să-l ducă de mână. Atunci dregătorul, când a văzut ce se întâmplase, a crezut, şi a rămas uimit de învăţătura Domnului” (Fapte 13:9–12).

Pavel " plin de Duhul Sfânt", a doborât toate puterile întunericului!

Nu este suficient doar sã fim întristati de încercãrile lui satan de a ne hãrtui! In Fapte 16, Pavel era întristat, necãjit – cu alte cuvinte era “tulburat, rãvãsit, alarmat". El a rãbdat acest lucru timp de mai multe zile, dar Duhul lui Dumnezeu a luat autoritate în Pavel, spunând puterii demonice: "Pânã aici - destul! În Numele lui Isus, îţi poruncesc să ieşi din ea!" (a se vedea Fapte 16:16-18).

Preaiubitilor, încasãm prea multe de la satan! Vine o vreme când si noi trebuie sã luãm autoritate prin puterea Duhului Sfânt si sã spunem:,"Destul! Pânã aici! Iţi poruncesc în Numele lui Isus sã pleci!”

Când luati autoritate si porunciti dracilor sã fugã, sã se ducã, satan vã va ataca cu tot ce are in arsenalul sãu. Tocmai ce alungase Pavel demonii din fata posedatã din Faptele Apostolilor 16: 16-18, cã satan s-a si pornit sã agite lucrurile. El a aprins multimea împotriva lui Pavel si a lui Sila – si deodatã iatã-i într-o asa situatie de crizã!

Autoritãtile orasului au pus sã fie biciuiti si aruncati în închisoare. Si cu fiecare dungã (de bici) pe spatele lor, parcã-l si aud pe diavol zicând: "Aha, crezi c-ai câstigat bãtãlia? Crezi cã o sã-mi alungi demonii mei si sã iei autoritate peste mine?"

Dracul nu pãrea sã stie cã, cu cât lovesti mai mult un slujitor al lui Dumnezeu care umblã în Duhul, cu atât mai multã laudã smulgi de la el! Dacã îl arunci într-o crizã, îl tii legat cu probleme si încurcãturi, el va cânta, va striga si va lãuda pe Domnul!

“Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau, şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau” (Fapte 16:25).

Dacã este sã umblãm în Duhul, atunci trebuie sã ne încredem în Dumnezeu cã va lucra în mod supranatural la scãparea, eliberarea noastrã din fiecare legaturã a lui satan.

“Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s-au deschis toate uşile, şi s-au dezlegat legăturile fiecăruia” (versetul 26).

Satan va încerca sã aducã asupra ta cea mai teribilã tentatie sau încercare cu care te-ai confruntat vreodatã. El vrea ca tu sã fii târât jos, ca într-o mlastinã, în vinovãtie, si auto-condamnare. Sfântule dragã, tu trebuie sã te ridici în Duhul si sã-ti muti privirea de la împrejurãrile respective în care te gãsesti înlãntuit. Nu mai încerca tu din rãsputeri sã le rezolvi pe toate. Mai degrabã, începe prin a-L lauda, cântându-I si punându-ti încrederea în Dumnezeu, iar el se va îngriji de scãparea ta!

marți, august 10, 2010

UN INTELES MAI ADANC AL UMBLARII IN DUHUL

In 1 Samuel 9 vedem că Saul fusese trimis de tatãl sãu sã-i găsească niste măgăriţe care se rătăciseră. Luând un slujitor cu el, Saul a cãutat de-a lungul si de-a latul. În cele din urmã, s-a descurajat si era gata sã se dea bãtut, renuntând sã mai caute, când servitorul sãu îi spune despre Samuel, un profet (văzător): poate el ar putea sã îi spunã unde sã gãsească măgăritele.

Samuel, aici, este un tip al Duhului Sfânt, care cunoaste mintea lui Dumnezeu; el are mai mult decât doar directie în mintea sa. El stie cã Saul a fost ales de Dumnezeu pentru a juca un rol în scopul vesnic al cerului!

Primul lucru pe care Samuel l-a fãcut când a venit Saul a fost sã vesteascã o sãrbãtoare (vedeti 1 Samuel 9:19). Aceasta este exact ce doreste Duhul Sfânt de la noi: Sã stãm la masa Domnului si sã îi slujim – sã petrecem timp de calitate cu El, sã stãm în unitate spiritualã, ascultându-I inima.

Samuel a cerut lui Saul sã-si linisteascã, sã-si limpezeascã mintea ca ei sã poatã petrece timp împreunã (1 Samuel 9:20-25). Samuel spunea in esenta: “Nu te concentra pe primirea directiei, încotro s-o apuci, acum – toate acestea sunt deja stabilite. Existã ceva mai important de care ai nevoie. Trebuie sã cunosti inima lui Dumnezeu – scopul Sãu vesnic!"

Dupã acea searã în care au cinat împreunã, Samuel a cerut lui Saul sã trimitã pe servitorul sãu afarã din camerã, asa încât ei sã poatã avea o discutie intimã, o sesiune între patru ochi (vedeti 1 Samuel 9:27; 10:1).

Vedeti dar ce spune Dumnezeu aici? "Dacã într-adevãr vreti sã umblati în Duhul - dacã într-adevãr vreti ungerea Mea – trebuie sã cãutati mai mult decât directie de la Mine. Aveti nevoie sã veniti în prezenta Mea si sã ajungeti sã cunoasteti inima Mea, dorintele Mele! Vedeti voi, Eu vreau sã vã ung - sã vã folosesc în împãrãtia Mea!"

Preaiubitilor, lăsati directia – lăsati orice altceva deocamdată! Permiteti Duhului Sfânt sã vã învete lucrurile adânci si tainice ale lui Dumnezeu. Petreceti timp în liniste în prezenta Sa, si lãsati-L pe El să vă arate însăsi inima Domnului. Aceasta este cea mai înaltă formă de umblare în Duhul!

Când petrecem timp adânciti în prezenta Domnului devenim cei ce pot arăta pe Christos unei lumi pierdute.

“Noi nu cădem de oboseală… Ci, prin arătarea adevărului, ne facem vrednici să fim primiţi de orice cuget omenesc, înaintea lui Dumnezeu” (2 Corinthians 4:1–2). Apostolul Pavel exprimã clar cã noi suntem chemati să arătăm adevărul. Sigur, noi stim că Isus este adevãrul. Deci, ce vrea sã spunã Pavel cã noi trebuie sã-L arătăm pe Isus?

Paul se refera aici la o aparitie vizibilã. O arătare este o “strãlucire" care arată ceva clar si pe înteles (ca atunci când îti străluceste fata de lumina Lui). Pe scurt, Pavel spune că noi suntem chemati sã-L facem pe Isus cunoscut si pe întelesul tuturor oamenilor. In viata fiecăruia din noi, ar trebui sã fie o strãlucire a însăsi felului si asemãnării cu Christos.

Paul duce acest concept de manifestare, de arătare a lui Christos chiar mai departe. El spune că noi suntem de fapt epistolele lui Dumnezeu către lume: “Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii. Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Christos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul (2 Corinthians 3:2–3). Vietile noastre sunt epistole scrise de Duhului Sfânt si trimise unei lumi pierdute. Si suntem cititi continuu de cei din jurul nostru.

Dar mai precis, cum devenim noi epistolele lui Dumnezeu către lume? Se întâmplă numai prin lucrarea Duhului. În momentul în care suntem mântuiti, Duhul Sfânt imprimã în noi însăsi imaginea lui Isus. Si El continuã să lucreze această imagine în noi în mod continuu. Lucrarea Duhului este sã creeze în noi o imagine a lui Christos atât de adevărată si de o asemenea acuratete, încât va strãpunge constiinta oamenilor.

luni, august 09, 2010

CUM POTI SA UMBLI IN DUHUL?

Porunca de a umbla în Duhul este datã tuturor – nu doar unor super-sfinti! Iatã cum puteti sã umblati în felul acesta: “Zic dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul, şi nu împliniţi poftele firii pământeşti” Galatians 5:16.

1. Trebuie sã urmãriti acest fel de umblare cu tot dinadinsul! Mai întâi, cereti Duhului Sfânt sã fie ghidul si prietenul vostru.

“Cereţi, şi vi se va da: căutaţi, şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide” (Luca 11:9).

Dacã esti mântuit, Duhul Sfânt deja ti-a fost dat. Acum cere-I sã preia conducerea – predă-te Lui! Trebuie sã hotãrăsti în inima ta cã vrei ca El sã te conducã si sã te călăuzească. Moise, vorbind despre zilele din urmă, spunea: ”Şi dacă de acolo vei căuta pe Domnul, Dumnezeul tău, îl vei găsi dacă-L vei căuta din toată inima ta şi din tot sufletul tău” (Deuteronom 4:29).

2. Concentreazã-te asupra cunoasterii si ascultării Duhului – si abate-ti ochii de la necazul tãu si de la tentatii. Pavel, Sila si Timotei s-ar fi împotmolit în fricã si depresie dacã s-ar fi concentrat asupra necazurilor lor. În schimb, ei s-au concentrat asupra lui Dumnezeu – au venit înaintea Lui cu laudã si închinare.

Majoritatea timpului când purcedem sã ne rugãm, ne concentrãm pe greseli trecute. Noi retrãim parcã momentele de înfrângere de fiecare datã, spunând," Oh, cât de departe as fi fost pe calea Domnului dacã n-as fi dat-o în barã în trecut si dacã nu l-as fi dezamãgit pe Domnul."

Nu te mai gândi la trecut! Totul este luat sub sângele Lui! Si nu te concentra nici pe viitor, pentru cã numai Domnul stie ce urmeazã. Focalizeazã-te în schimb numai pe Duhul Sfânt, cu mintea si cu toatã inima.

3. Petrece timp cu adevãrat în unitate spiritualã cu Duhul Sfânt. El nu va sta de vorbã cu cineva care este pe fugã. Asteaptã cu rãbdare. Cautã pe Domnul si da-I laudã. Ia autoritate peste orice altã voce care-ti insuflã alte gânduri. Increde-te în Duhul cã este mare decât toate acestea, si cã El nu te va lãsa sã fii înselat(ã) sau orbit(ã).

“Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume” (1 Ioan 4:4).

vineri, august 06, 2010

DUMNEZEU TE IUBESTE!

Tatãl ceresc te iubeste – în punctul acesta multimi de credinciosi gresesc în ce-L priveste pe Dumnezeu. Ei sunt gata sã admitã natura lor pãcãtoasã si gresala lor iar si iar, dar nu sunt gata sã se deschidã pentru a permite Duhului Sfânt sã îi inunde cu dragostea Tatãlui.

Legalistului îi place sã trãiascã sub vinovãtie. El n-a înteles niciodatã dragostea lui Dumnezeu. Nici n-a lãsat pe Duhul Sfânt sã lucreze acea dragoste în sufletul sãu.

Noi cei de la Biserica Times Square (Times Square Church) propovãduim cã cineva cinstit, care iubeste cu adevãrat pe Domnul Isus, pretuieste mustrarea. Acea persoanã învatã sã aprecieze ca Duhul Sfânt sã-i descopere toate zonele ascunse ale pãcatului si necredintei sale - deoarece cu cât se elibereazã mai mult de pãcat, cu atât devine mai fericit si mai liber.

Atitudinea pe care o vãd eu la multi crestini este: "Continuã sã mã judeci, Doamne – mustrã-mã!" Acesta nu este acelasi lucru cu condamnarea adevãratã. De exemplu, vãd aceasta în multele rãspunsuri la mesajele buletinului meu de stiri periodic. Când scriu un mesaj care tunã cu judecãti, primesc zdrobitor de multe rãspunsuri aprobatoare.

Când însã împãrtãsesc despre dulceata si dragostea lui Isus, primesc scrisori spunând: "Nu mai predici adevãrul!" Este ca si cum acesti oameni ar spune "Dacã nu mustri, atunci ceea ce spui nu poate fi Evanghelia." Asemenea credinciosi n-au intrat niciodatã în dragostea aceea mare - lucrarea Duhului Sfânt.

Aceasta este o zonă unde trebuie să învătăm să umblăm în Duhul! – si nu prin trăiri, prin sentimente! Umblarea în Duhul înseamnă să dăm voie Duhului Sfânt să facă în noi ceea ce a fost trimis să facă. Iar aceasta înseamnă să-I dai voie să-ti inunde inima chiar acum cu dragosea lui Dumnezeu! "Pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat" (Romani, 5:5).

Isaia spunea: "Cum mângâie pe cineva mama sa, aşa vă voi mângâia Eu; da, veţi fi mângâiaţi în Ierusalim!" (Isaia 66:13) Isaia scria unui popor al lui Dumnezeu încăpătânat, care "a urmat şi mai mult pe căile inimii lui" (Isaia 57:17).

Spuneti-mi, pentru cât timp vrea un profesor sã nu renunte la un student încãpãtânat, îndãrãtnic care refuzã sã dea atentie sfatului acordat? Nu foarte mult! Dar profetul Isaia foloseste una dintre cele mai intense imagini posibile – aceea a dragostei unei mame pentru copilul ei – ca sã ne arate cum este dragostea pe care Tatãl nostru ceresc o are pentru noi.

Unei mame din biserica noastrã ii ia o zi întreagã să-si viziteze fiul într-o închisoare din nordul statului. Autobuzul cu care călătoreste face ore întregi.. numai ca sa-l vada un pic. O astfel de mamã va privi în fiul ei dincolo de acea uniformă tristã si va vedea suferinta din ochii lui - si cu fiecare vizită va mai muri ceva înãuntrul ei. Dar ea niciodatã nu-l va pãrãsi. El e încã fiul ei!

Acesta este felul de dragoste pe care Duhul Sfânt doreste să stiti că îl are Dumnezeu pentru voi! El ne mângâie spunându-ne: "Ai spus odatã că te-ai încredintat cu totul lui Isus. I-ai dat dragostea ta, si El încã te iubeste. Iar acum, nici eu nu te voi lăsa. Am fost trimis de El sã fac o lucrare - si voi continua să o fac!"

Nu existã nici o consolare, nici o mângâiere adevãratã pentru cineva pe acest pãmânt ca cea datã de Duhul Sfânt. De aceea ai nevoie ca Duhul Sfânt sã rãmânã în tine. Numai El poate sã te aseze seara, ca pe un pat cald, si sã-ti umple inima cu pacea perfectã. Numai El poate cu adevãrat sã te mângâie la vremuri de durere si suferintã. El este acela care te va asigura: "Aceastã mângâiere nu e doar pentru o vreme - este pentru totdeauna!"

joi, august 05, 2010

LASA MANDRIA SI PRIMESTE UMPLEREA CU DUHUL SFANT!

Atât în Vechiul cât si în Noul Testament, Duhul Sfânt s-a revãrsat peste oameni în cele mai neobisnuite feluri! A cutremurat clãdirile. Oamenii au început sã îl laude pe El în noi limbi. Duhul Sfânt a preluat din plin controlul!

La Cincizecime (eng: Pentecost) El a venit ca vâjâitul unui vânt puternic! Când Duhul Sfânt se coboarã, cum mai miscã si mai agitã lucrurile! (a se vedea Fapte 2:4 si 4:11).

Ioan Botezãtorul a predicat: "Cât despre mine, eu vă botez cu apă; dar vine Acela care este mai puternic decât mine, şi căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor. El vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. (Luke 3:16).

Preaiubitilor, Biblia spune foarte clar: Când Isus vine la tine, El vrea sã te boteze cu Duh Sfânt si cu foc! Duhul Sfânt aduce focul – un foc înflãcãrat, o dragoste arzãtoare pentru Isus. De ce atât de multi credinciosi sunt plini de râvnã, înflãcãrati pentru Domnul vreme de o clipã... cãci în clipa urmãtoare s-au rãcit deja, nefiind niciodatã complet, constant implicati? Nu cumva deoarece refuzã sã lase pe Isus sã îi boteze cu Duhul Sfânt?

"Şi când va veni [Duhul Sfânt] El, va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul" (Ioan 16:8). S-ar putea cumva ca acesti credinciosi să nu fie convinsi pe deplin de păcătosenia lor tocmai pentru că încã nu I-au dat locul (cuvenit, dealtfel) Duhului Sfânt în viata lor? El este firul cu plumb al lui Dumnezeu, legatura directă a lui Dumnezeu cu noi. El ne descoperă nouã orice nu se raportează la Christos, sau nu este în conformitate cu voia lui Christos pentru noi – si ne declarã vinovati de lucrul acesta, dar tot El ne dă abilitatea, ne împuterniceste sã ne conformăm cu Cuvântul Sãu, sã ne întoarcem la El, sã urmãm Cuvântul Sãu! Cu adevãrat El devine Mângâietorul nostru în aceasta, deoarece când ne condamnã de pãcat, El ne dã si puterea sã ne lãsãm de pãcat. Asta da, mângâiere adevãratã!

Duhul Sfânt nu te va pune niciodată să faci o prostie. Dar El s-ar putea sã vina peste tine în asa un mod, cã cei ce pãcãtuiesc sã creadã esti beat! El nu este binevenit în multe biserici deoarece se crede că e prea zgomotos, prea deranjant, prea imprevizibil!

miercuri, august 04, 2010

DUHUL SFANT STIE CE FACE!

Duhul Sfânt nu îndeplineste lucrarea Sa în vreun fel dezarticulat, accidental. El nu existã acolo asa, doar ca sã ne ajute sã ne descurcãm în viatã, sã trecem cu bine de perioadele de crizã si pentru a ne scoate la liman în noptile în care ne simtim singuri. El nu este acolo doar pentru a ne ridica si a ne pompa ceva mai multã fortã înainte de a ne împinge înapoi în cursã.

Tot ceea ce face Duhul Sfânt are legãturã cu motivul venirii Sale - sã ne conducã acasã ca mireasã pregãtitã. El actioneazã numai în conformitate cu acea misiune! Da, El este Cãlãuza noastrã, Mângâietorul nostru, Tãria noastrã la vreme de nevoie. El foloseste fiecare actiune de eliberare - fiecare manifestare a Lui însusi în noi – spre a lucra la desãvârsirea noastrã ca mireasã.

Duhul Sfânt nu este aici nici doar ca sã dea daruri omenirii. Nu, ci fiecare dar al Sãu are un scop înapoia lui. Duhul Sfânt are numai un mesaj: tot ceea ce El învatã duce la un singur si central adevãr. El poate strãluci în noi asemenea unei bijuterii de mare valoare si splendoare, dar fiecare razã de adevãr este menitã sã ne conducã la un singur adevãr, anume la acesta:

“Tu nu îti apartii tie - tu ai fost rãscumpãrat(ã) cu un pret. Tu ai fost ales (aleasã) sã fii luat(ã) în cãsãtorie de Christos. Iar Duhul lui Dumnezeu a fost trimis sã-ti descopere tie adevãrul care te va elibera de iubirea a orice altceva. Adevãrul va rupe orice sclavie a pãcatului si se va ocupa de toatã necredinta. Cãci tu nu esti din aceastã lume; tu te indrepti cãtre o întâlnire glorioasã cu Cel ce te va lua în cãsãtorie, pregãtit(ã) fiind de a fi gata de cina de la cãsãtorie Sa. Toate lucrurile sunt acum gata si te pregãtesc! Eu vreau sã te prezint fãrã patã, cu o dragoste fierbinte în inimã–ti pentru El".

Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt – de a-L arata, de a-L prezenta pe Isus bisericii, ca noi sã ne îndrãgostim de El. Si aceastã dragoste ne va pãstra, va avea grijã de noi!