vineri, iulie 30, 2010

GUSTAND O BUCATICA DE RAI

Anticiparea este ceva în avans, o experientã partialã sau cunoastere în avans despre ceva ce va veni sau va fi. Biblia o denumeste arvunã – “arvună (a) moştenirii noastre” (Efeseni 1:14). Inseamnã a gusta o bucãticã din întreg, a lua o înghititurã înainte de a avea întregul. Mostenirea noastrã este Hristos însusi – iar Duhul Sfânt ne aduce în însusi prezenta Sa ca o arvunã, ca o experientã anticipatã de a fi primiti ca mireasã a Sa, bucurându-ne de dragostea vesnicã si comuniunea, legatura noastrã cu El.

Pavel descrie poporul lui Dumnezeu care este "pecetluit cu Duhul Sfânt" (Ephesians 1:13). Ni se vorbeste aici de un popor anume însemnat cu lucrarea Duhului. Duhul Sfânt a produs în ei un semn deosebit, o lucrare glorioasã ascunsã – ceva supranatural care i-a schimbat pentru totdeauna.

Ei nu mai sunt niste credinciosi obisnuiti. Nu mai sunt "din aceastã lume", pentru cã ei si-au pus nãdejdea în lucrurile ceresti, nu în cele pãmântesti. Ei nu sunt clãtinati de evenimentele mondiale; mai degrabã, sunt de neclintit. Nu sunt cãldicei sau cu inima impartitã. În schimb, inima lor strigã zi si noapte: "Vino repede, Doamne Isuse...."

Ce s-a întâmplat cu ei? Ce lucrare a produs Duhul Sfânt în acesti credinciosi? Ce i-a marcat si i-a pecetluit pe ei pentru vecie ca fiind ai Domnului? Pur si simplu aceasta: Duhul Sfânt le-a dat o arvunã, o experientã anticipatã a gloriei prezentei Sale! El s-a pogorât la ei, le-a dat sa guste o bucaticã de rai – iar ei au experimentat o manifestare supranaturalã a mãretiei Sale desãvârsite! El ne dãruieste “o bucatica de rai" cu care sa mergem în rai – un stimulent pentru apetitul nostru.

Ce fel de mireasã credeti cã va prezenta Duhul cãtre Isus Christos în acea zi de descoperire? Una care are inima împartitã? A cãrei dragoste este cãldicica, sau rece? Care nu este credincioasã lui Isus? Care nu este aproape, nu este intimã cu Christos?

Dacã îL iubiti cu adevãrat pe Isus, el este intotdeauna în mintea, în gândul vostru. El este prezent în fiecare moment în care suntem treji. Unii crestini gândesc: "Aceasta se va întâmpla dupã ce voi muri. Când ajung în rai, totul se va schimba. Atunci voi deveni mireasa deosebitã a Domnului”. Nu. Moartea nu sfinteste pe cineva! Acest Duh Sfânt este aici astãzi. El trãieste si face lucrarea Sa în noi – ca sã produca în noi o dragoste aprinsã pentru Christos aici.

Romani 8:26 descrie una din cele mai puternice lucrãri ale Duhului Sfânt în inima credinciosului: “Tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite”.

Cuvântul din limba greacã folosit pentru geamãt înseamnã "tânjire" – a suspina pentru mai mult din Christos. Putem tânji dupã Isus atât de mult încât chiar stând în prezenta Lui si nimic nu ne iese pe gurã decât un geamãt adânc - ceva care nu poate fi rostit. El spune: "Isuse, tu esti singura fericire aici în aceastã lume. Eu am gustat si am vãzut cã tu esti bun - si te vreau pe deplin”.

Acesta este semnul cuiva care umblã în Duhul. El nu se mai saturã de Isus! La fel ca Pavel, el de-abia asteaptã sã plece sã fie cu Domnul!

joi, iulie 29, 2010

CU UN MINUT INAINTE DE MIEZUL NOPTII

Dupã cum vedem în 1 Samuel, Saul a avut de înfruntat un moment crucial cu care orice credincios trebuie în cele din urmã sã se confrunte. Este o perioadã de crizã când suntem fortati sã hotãrîm dacã asteptãm cu credintã pe Dumnezeu, ca El sã lucreze, sau devenim nerãbdãtori si luãm problema în mâinile noastre.

Momentul crucial al lui Saul a venit când norii amenintãtori ai rãzboiului s-au adunat peste Israel. Filistinenii strânseserã o armatã imensã de cãlãreti, care de fier si legiuni de soldati amenintând cu arme de ultimã orã. Prin contrast, israelitii aveau doar douã sãbii în întreagã lor armatã: una pentru Saul si una pentru fiul sãu, Ionatan. Toti ceilalti trebuiau sã foloseascã ceva care sã înlocuiascã armele, de exemplu sulite din lemn sau uneltele nefinisate de pe la fermã.

Cu o sãptãmânã mai înainte, Samuel avertizase pe Saul sã îl astepte la Ghilgal înainte de a intra în bãtãlie. Profetul îi spusese cã el va ajunge dupã sapte zile spre a jertfi Domnului arderea de tot.

Când ziua a saptea a venit si Samuel nu ajunsese, soldatii lui Saul au început sã se risipeascã. Dar ce era si mai rãu, împăratul nu avea instructiunile lui Dumnezeu pentru luptã.

Ce cale a apucat Saul, ce a fãcut el? A stat el ferm pe pozitie, declarând: "nu-mi pasã dacã lui Samuel îi trebuiesc chiar opt zile pentru a ajunge, eu am de gând sã depind de Cuvântul lui Dumnezeu. Trãiti sau muriti, eu voi asculta de porunca Lui"?! Nu – ci Saul a intrat în panicã. El s-a lãsat coplesit de împrejurãrile în care se gãsea. Si a sfârsit manipulând propriul sãu fel de gândire în jurul Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, el a poruncit preotului care a fost prezent sã jertfeascã arderea de tot fãrã de Samuel, dar fãcând asa, a sãvârsit un pãcat grav împotriva lui Dumnezeu (vedeti 1 Samuel 13:11-12).

Nu, Dumnezeu nu vine niciodatã prea târziu. Tot timpul, Domnul a stiut fiecare pas pe care Samuel îl fãcea la Ghilgal. Dupã sistemul Sãu de navigatie ceresc, El pregãtise cu precizie sosirea profetului, chiar la secundã. Samuel avea sã fie acolo în a saptea zi, chiar dacã ar fi fost numai cu un minut înainte de miezul noptii.

Dumnezeu nu s-a schimbat de-a lungul veacurilor. Si este încã preocupat dacã poporul Sãu ascultã de aceastã poruncã: "Ascultã vocea Domnului, si nu te rãzvrãti împotriva poruncii Domnului" (1 Samuel 12:15, parafrazat). Nu conteazã dacã evenimentele din viata noastrã ne coplesesc – noi trebuie sã ne încredem pe deplin în Domnul. Chiar dacã lucrurile par disperate, noi nu trebuie sã ne temem. Dimpotrivã, trebuie sã asteptãm, cu rãbdare, ca El sã ne izbãveascã, sã ne scape, asa cum promite Cuvântul Sãu.

Adevãrul este cã Dumnezeu era chiar lângã Saul când numeroasa armatã a filistenilor îi strângea de aproape pe israeliti. El cunostea situatia de crizã în care se gãsea Saul si ochiul Sãu vedea fiecare detaliu.

Dumnezeul nostru vede fiecare amãnunt al crizei tale. El vede toate problemele ce-ti apasã viata. El stie perfect când situatia ta se înrãutateste pe zi ce trece. Cei ce se roagã si-L asteaptã pe El rãbdãtori, cu credintã, nu sunt niciodatã cu adevãrat în pericol. Mai mult, El stie toate gândurile care tie îti provoacã panicã: "Nu vãd cum as putea eu vreodatã sã plãtesc datoria asta... Nu mai am nici o sperantã pentru cãsãtoria mea... Nu stiu, nu vãd cum as putea sã-mi pãstrez slujba..." Si totusi, porunca Sa cãtre tine este si astãzi adevãratã: "Nu intra în panicã si n-o lua înaintea Mea. Nu trebuie sã faci nimic altceva decât sã te rogi – si sã-ti pui nãdejdea in Mine. Eu onorez pe aceia care îsi pun încrederea în Mine".

Gândi-ti-vã la aceste cuvinte pe care Dumnezeu le-a spus bisericii Sale:

"Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui!" (Evrei 11:6).

"Popoare, în orice vreme, încredeţi-vă în El, vărsaţi-vă inimile înaintea Lui! Dumnezeu este adăpostul nostru" (Psalm 62:8). "Cei ce vă temeţi de Domnul, încredeţi-vă în Domnul! El este ajutorul şi scutul lor" (Psalm 115:11). "Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările. (Proverbe 3:5–6).

Necredinta este fatalã; efectele ei - tragice. Iar noi înfruntãm consecinte cumplite dacã încercãm sã ne sustragem din încercãri în loc sã ne punem încrederea în Dumnezeu spre a ne scoate biruitori din ele.

miercuri, iulie 28, 2010

ULEI DE RICIN SPIRITUAL, PUTERNIC

Porunca lui Dumnezeu de a ne iubi vrãjmasii poate pãrea asemenea unui medicament amar, neplãcut. Dar, la fel ca si uleiul de ricin pe care trebuia sã-l înghit în tinerete, acest lucru este medicamentul care vindecã.

Isus afirmã foarte clar: "Aţi auzit că s-a zis: Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău. Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc" (Matei 5:43–44).

Contrazicea Isus legea aici? Nicidecum. El anula duhul de carne care pãtrunsese in lege. In acele vremuri, evreii iubeau numai pe alti evrei. Un evreu nu ar fi dat mâna cu un ne-evreu, nici mãcar nu ar fi permis ca mantia sã se atingã de tesãtura unui strãin. Si totusi, nu acesta era spiritul legii. Legea era sfântã, invãtând cã:

Putem sã urâm actiunile imorale al acelora ce ne conduc. Putem sã urâm pãcatele homosexualilor, ale celor ce fac avorturi si ale tuturor celor ce dispretuiesc pe Christos. Dar Domnul ne porunceste sã îi iubim pe ei ca oamenii – oameni pentru care Isus si-a dat viata. Iar El ne porunceste sã ne rugãm pentru ei. Dacã vreodatã dispretuiesc o persoanã mai degrabã decât principiul din spatele acelei persoane, eu nu reprezint cu adevãrat pe Christos. (Proverbe 25:21–22).

Eu am fost martor la o paradã de homosexuali pe Fifth Avenue aici din Orasul New York. Douã sute cincizeci de mii de gay, multi pe jumãtate goi, unii cu pancarte si insemne proclamând "Dumnezeu este Gay". I-am vãzut rupãnd rândul si sãrind asupra crestinilor ce purtau pancarte scrise cu "Dumnezeu Uraste Pacatul Tau – Dar Te Iubeste Pe Tine."

Am rosit cuprins de-o mânie puternicã. Mi-a venit sa chem peste ei un foc ca cel ce s-a pogorât peste Sodoma. Dar gândindu-mã mai bine, am spus in inima mea: "fac si eu ca ucenicii care au vrut sã cheme foc sã se coboare si sã mistuie pe aceia care il respinseserã pe Isus."

Vã spun: homosexualitatea este pãcat! Dar asa este si adulterul! Asa este si inversunarea si neiertarea.

Iubiti-vã vrãjmasii! Sã-i iubim pe pãcãtosii ce militeazã pentru pãcat, asa pe fatã? Sã ne rugãm pentru ei? Sã binecuvântam pe cei ce ne blesteamã?

Dar Isus tocmai asta a spus!

marți, iulie 27, 2010

DANIEL – UN OM DE UN ALT FEL!

Daniel a fost un om "de un alt fel", de la care aflăm ce înseamnă să fii zdrobit: "Şi mi-am întors faţa spre Domnul Dumnezeu, ca să-L caut cu rugăciune şi cereri, postind în sac şi cenuşă. M-am rugat Domnului, Dumnezeului meu şi I-am făcut mărturisirea" (Daniel 9:3–4). Apoi, Daniel a fost în stare sã deosebeascã vremurile, deoarece el cunostea inima lui Dumnezeu: "eu, Daniel, am văzut din cărţi că trebuiau să treacă şaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor, despre care vorbise Domnul către proorocul Ieremia" (Daniel 9:2).

Cum a ajuns Daniel pe aceastã cale, de a fi zdrobit, cum a ajuns el la aceastã cunoastere si la acest discernãmânt? A început cu studierea Cuvântului lui Dumnezeu. Daniel a permis Scripturilor sã intre complet în stãpânirea inimii sale. Si le-a mentionat adesea chiar pe larg, pentru ca se adâncise puternic în ele: "După cum este scris în Legea lui Moise..." (Daniel 9:13).

În capitolul 10, acestui profet al lui Dumnezeu i s-a dat o viziune a lui Christos: "Am ridicat ochii, m-am uitat, şi iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in, şi încins la mijloc cu un brâu de aur din Ufaz… faţa îi strălucea ca fulgerul şi ochii îi erau nişte flăcări ca de foc… şi glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi" (10:5–6).

Vã îndemn: Astãzi pregãtiti-vã inima pentru a cãuta pe Dumnezeu cu toatã strãdania si hotãrârea. Apoi indreptati-vã cãtre Cuvântul lui Dumnezeu cu toatã dragostea si din toatã inima. Rugati-vã cu post pentru o inimã complet miscatã, cu zdrobire, ca sã primiti sarcina Sa. În sfârsit, mãrturisiti si lãsati-vã de tot ce împiedicã pe Duhul Sfânt sã toarne binecuvântãrile cerului peste voi. Calea pentru a putea fi "oameni de un alt fel" este deschisã tuturor. Veti pãsi voi pe ea?

Asemenea umblare aduce atingerea lui Dumnezeu. Daniel a mãrturisit: "Şi iată că o mână m-a atins, şi m-a aşezat pe genunchii şi mâinile mele" (Daniel 10:10). Cuvântul folosit pentru "atins" aici inseamna "a apuca, a prinde într-un mod brutal, aprig". Cu alte cuvinte, Daniel spunea: "Când Dumnezeu Si-a pus mâna peste mine, atingerea Lui mi-a transmis o dorintã arzãtoare de a-L cãuta cu toatã fiinta mea".

Aceasta se întâmplã ori de câte ori Dumnezeu se atinge de viata cuiva. Acea persoanã cade în genunchi si devine un bãrbat sau o femeie a rugãciunii, decisã sã caute pe Domnul.

M-am întrebat adesea de ce atinge Dumnezeu numai anumiti oameni cu aceastã perseverentã, aceastã dorintã arzãtoare? De ce unii slujitori devin flamânzi cãutãtori dupã El, în timp ce alti credinciosi îsi vãd de drumul lor? Slujitorii atinsi de Dumnezeu au o relatie intimã cu Domnul! Ei primesc relevatiile din cer. Ei se bucurã de o umblare cu Hristos într-un fel cum putini o fac.

De ce Dumnezeu a întins mâna Sa peste Daniel si l-a atins asa cum a facut-o? De ce a fost numai acest bãrbat capabil de a vedea si auzi lucruri pe care nimeni altul nu putea? El mãrturiseste: "Eu, Daniel, am văzut singur vedenia; dar oamenii care erau cu mine n-au văzut-o; totuşi au fost apucaţi de o mare spaimă, şi au luat-o la fugă ca să se ascundă!" (Daniel 10:7).

Dumnezeu avea nevoie de o voce care sã transmitã mesajul sãu. El dorea un slujitor rugativ, cineva care sã rãspundã cu credinciosie la chemarea Sa. Daniel era acel bãrbat. El se ruga fierbinte de trei ori pe zi. Iar acum, pe când mergea de-a lungul râului, Christos s-a descoperit lui (a se vedea Daniel 10:7–9).

Dumnezeu a fãcut pe Daniel sã fie prooroc al Sãu deoarece

1. Daniel niciodatã n-a încetat a se ruga (a se vedea Daniel 10:2-3). 2. Daniel a deplâns declinul spiritual din societate si bisericã (a se vedea Daniel capitolul 9). 3. Daniel a refuzat sã acopere sau sã ascundã pãcatul (Daniel 9:4-5).

luni, iulie 26, 2010

AVETI NEVOIE DE DUHUL SFANT

Unii au fost mântuiti de un numãr de ani, unii probabil de un an, iar altii poate doar de cateva luni sau doar sãptãmâni. Sã fii mântuit de pãcat este minunat! Lucrurile vechi s-au dus - si toate lucrurile s-au facut noi. Sunt asa de bucuros cã sunteti mântuiti!

Dar pentru a fi un soldat bun în serviciul Domnului nostru Isus Christos, nu este destul doar sã fiti mântuiti. Existã ceva mult mai mult pentru voi! Aveti nevoie de sã fiti botezati cu Duhul Sfânt.

În vremea lui Pavel, unii credinciosi nici mãcar nu stiau că există un Duh Sfânt: "Si le-a zis: Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut? Ei i-au răspuns: Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt"(Faptele Apostolilor 19:2). Acesti oameni au fost mântuiti, dar este clar că ei nu fuseseră umpluti sau botezati cu Duhul Sfânt.

Eu cred că noi suntem mântuiti prin puterea si lucrarea Duhului Sfânt. Dar Scriptura ne spune cã mai există ceva în plus: existã de asemenea un botez, o umplere pe care o face Duhul Sfânt în noi!

Isus însusi nu i-a trimis pe ucenicii si urmasii Sãi în lume pânã când ei nu au fost botezati cu Duhul Sfânt. Cu sigurantã ucenicii Sãi aveau inima curată. Ei au avut credintã sã vindece bolnavii, să scoată afarã draci. Aveau Cuvântul Domnului si deja iL predicaseră pe Christos si câstigaseră oameni pentru El. Fuseseră martori la învierea Sa. Ce mai putea să fie in plus fată de toate acestea? Erau gata sã moarã pentru Isus! Nu era dragostea lor pentru El suficientă pentru a-i trimite în lume să facă lucrarea Sa?

Preaiubitilor, nimic din toate acestea nu era suficient! Clar, era ceva mai mult decât acestea: "Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului".

Doriti voi cu adevãrat pe Duhul Sfânt ? Vreti sã se reverse peste voi si sã vã boteze cu foc? Trebuie sã fiti convinsi cã aceasta este pentru voi. Trebuie sã ajungeti la momentul în care vã dati seama cã nu sunteti nimic si nu puteti face nimic fãrã puterea si îndrumarea Duhului Sfânt.

Trebuie sã stiti cã El încã boteazã, cã încã se pogoarã peste credinciosi – umplându-i! "Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Christos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru" (Fapte 2:38-39).

In fiecare orã, zilnic, multimi din toatã lumea primesc botezul cu Duhul Sfânt! Ei au citit despre aceastã promisiune din Biblie ori au auzit-o predicatã. Asa cã au strigat, revendicând fãgãduinta, si iatã cã au fost botezati!

Botezul este în special pentru aceia ce trãiesc în zilele din urmã: "În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură… voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu" (Fapte 2:17-18). El este al vostru dacă îL cereti: "Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce-L cer!" (Luca 11:13).

Dumnezeu vrea ca sã trãiti si sã umblati în Duhul. Nu trebuie sã vã chinuiti, sã alergati, doar-doar veti gãsi pe cineva ca sã-i întâmpinati nevoia. Sunteti chemati sã vorbiti Cuvântul lui Dumnezeu asa cum vã dã Duhul, sã puneti mâinile peste cei bolnavi si sã alungati dracii, asa cum fãceau apostolii. Noi toti suntem chemati sã fim martori care sunt plini de Duh Sfânt si de putere!

vineri, iulie 23, 2010

CONDUSI DE CUVANTUL LUI DUMNEZEU

Dacã Hristos domneste ca autoritate supremã peste împărăţia Sa, iar noi suntem supusii Sãi, atunci vietile noastre trebuie sã fie guvernate de el. Ce înseamnă, mai exact, a fi guvernaţi de Isus?

Conform dicţionarului, a guverna înseamnă "a îndruma, a conduce, a cârmui, a controla toate actiunile si comportarea acelora sub autoritate". Pe scurt, lui Isus trebuie sã-I fie permisã autoritatea asupra tuturor actiunilor si comportamentului nostru, incluzând fiecare gând al nostru, cuvânt si faptă.

Isus de asemenea stãpâneste natiunile lumii. Biblia ne spune, “El stăpâneşte pe vecie, prin puterea Lui. Ochii Lui urmăresc pe neamuri, ca cei răzvrătiţi să nu se mai scoale împotriva Lui!” (Psalm 66:7). “Domnul Şi-a aşezat scaunul de domnie în ceruri, şi domnia Lui stăpâneşte peste tot” (Psalm 103:19).

Nu vã lãsati pãcãliti - tara noastrã nu este condusã de republicani, democrati sau orice altã autoritate umanã. Nu este controlatã de Wall Street sau marile entitãti de afaceri. Nici o putere, pãmânteascã sau supranaturalã, nu guverneazã America sau oricare altã natiune. Numai Dumnezeu este în control. El stã ca Rege al Regilor si Domn al Domnilor, guvernând si domnind peste toatã creatia, de la tronul Sãu ceresc.

De-a lungul întregii Americi vedem o teribilã decãdere, stricãciune moralã, ridicarea ocultului, deviatii sexuale ce iau amploare, ateism ce-ti “urlã in fatã". Unii crestini se tem cã hoardele iadului încet-încet pun stãpânire pe natiunea noastrã, fondând împãrãtia de întuneric al lui satan.

Noi nu trebuie sã ne îngrijorãm. Isaia ne asigurã: “Domnul a frânt toiagul celor răi, nuiaua stăpânitorilor... Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor!... Dar ai fost aruncat în locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului! Cei ce te văd se uită ţintă miraţi la tine, te privesc cu luare aminte şi zic: ,Acesta este omul care făcea să se cutremure pământul, şi zguduia împărăţiile, “(Isaia 14:5, 12, 15–16).

Preaiubitilor, Dumnezeul nostru nu este îngrijorat, nu se nelinisteste nici un pic cu privire la satan. El nu se frãmântã de ceea ce vedem noi ca fiind un rãu ce pune stapânire pe natiunea noastrã. Cu doar un cuvânt din gura Domnului nostru, satan va fi dus pentru vesnicie, chinuit pentru eternitate. În consecintã, noi nu trebuie sã ne temem de nici un rãu.

In nici o altã împărăţie nu are Dumnezeu asa suprematie in stãpânire, asa domnie deplinã, ca în împărăţia sa proprie - pe care El a instituit-o în inimile poporului Sãu.

Isus a spus: "Iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru" (Luca 17:21). Iar înãuntrul acestei împărăţii - împărăţia inimilor noastre - Christos domneste pe deplin peste poporul Sãu, îndrumându-ne, vindecându-ne, guvernând, conducând actiunile si purtarea noastrã.

“El va face ca domnia Lui să crească, şi o pace fără sfârşit..” (Isaiah 9:7). Acest verset vorbeste despre domnia fãrã de sfârsit a lui Isus pentru vecie. Mai are însă si o alta semnificatie: noi trebuie ca întotdeauna sã sporim supunerea fată de domnia Regelui nostru.

Puteti dvs în mod sincer sã spuneti cã zi de zi, domnia lui Isus peste dvs sporeste? Vă aduceti dvs comportarea din ce în ce mai mult sub autoritatea Sa?

S-ar putea să vă întrebati: Dacă Isus este în ceruri, domnind în toată autoritatea la dreapta Tatalui, cum rămâne cu conducerea împărătiei Sale aici pe pãmânt? Găsim răspunsul în cartea către evrei. Autorul ne spune că, în Vechiul Testament, Dumnezeu a vorbit oamenilor Sãi prin profeti. Dar astãzi Domnul a ales sã vorbeascã prin Fiul Sãu (vedeti Evrei 1:1-2: “După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile”).

Isus este mesajul lui Dumnezeu explicit cãtre noi – Cuvântul divin ce a venit în trup. Tatãl ne-a trimis nouã astãzi pe Duhul Sfânt pentru a ne aminti de cuvintele pe care Isus le-a spus în timpul Sãu pe pãmânt. Astfel, Isus domneste peste noi prin Cuvântul scris, revelat al lui Dumnezeu. Biblia este sceptrul conducãtorului nostru, cu care El ne face cunoscut Cuvântul Sãu.

Dacã vreti sã auziti mãrturia unui om care a fost condus de Cuvântul scris al lui Dumnezeu, a trãit dupã Cuvântul Lui, puteti sã îl gãsiti în Psalmul 119:11: “Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (a se vedea si versetele 105, 123, 133, 162).

joi, iulie 22, 2010

OBSTACOLE IN CRESTEREA IN HAR

In Efeseni 4:31, Pavel listeazã lucrurile pe care noi trebuie sã le îndepãrtãm din vietile noastre, dacã vrem sã crestem în harul lui Christos: “Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru”.

Nu îndrãznim sã sãrim peste aceste probleme de pe lista lui Pavel. Apostolul spune cã trebuie sã înfruntãm aceste lucruri absolut, dacã vrem sã crestem în har. Dacã ignorati problemele de inimã pe care le mentioneazã Pavel aici, întristati pe Duhul Sfânt. Cresterea dvs. se va împotmoli si vã veti trezi cã stagnati complet, spiritual.

Primele trei articole pe lista lui Pavel – amãrãciunea, iuţimea, mânia – sunt de la sine explicative.

Amãrãciunea este un refuz de a lãsa sã se vindece o ranã mai veche sau a ierta o gresealã trecutã.

Iuţimea este un resentiment pãstrat acolo, cuplat cu speranta de a ne rãzbuna.

Mânia reprezintã exasperarea - fie o izbucnire rapidã explozivã, fie o ardere de indignare, lentã, fatã de cineva.

Clevetirea se referã la cuvintele care dezbinã – reprezintã contrariul lui a zidi, a edifica pe cineva sau contrariul la a rosti cuvinte aducãtoare de zidire; clevetirea este ceva fãcut cu intentie, dãunãtor.

Strigarea (vociferarea, larma) este o izbucnire bruscã din nimic - o gãlãgie inutilã, un zgomot puternic fãrã rost. Noi cauzãm larmã când facem “din tântar, armãsar”, “mult zgomot pentru nimic”, sau cauzãm o scenã mai mult decât obositoare, în loc de a încerca să ajutăm sau să vindecãm.

Articolul final pe lista lui Pavel este rãutatea. Rãutatea este dorinta de vedea că altcineva suferã. Pentru multi crestini, rãutatea înseamnã speranta că Dumnezeu va pedepsi pe cineva care i-a rãnit. Este un spirit diabolic, un duh drăcesc, si este de obicei adânc ascuns în inimă.

Când Paul spune "sã îndepãrtãm toate acestea din vietile noastre," el nu vorbeste despre vreun remediu rapid. El descrie un process - o problemã de crestere care ia timp. Uneori s-ar putea sã esuăm în a ne ridica deasupra acestor rele. Dar dacã noi le vom regreta de îndată, ne vom pocăi de ele cât mai repede, si ne vom angaja, ne vom promite nouă să îndreptăm lucrurile cu persoana respectivă, în timp aceste probleme vor dispărea.

miercuri, iulie 21, 2010

EXPLOZIVA CRESTERE IN HAR!

Cresterea noastrã în har poate fi explozivã, detonantã când încercãm sã raspundem prin cuvânt bun, de zidire. acelora care ne aduc jignire.

“Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud. Si nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu” (Efeseni 4:29–30). Cuvântul-rădăcină pe care Pavel îl foloseste pentru zidire aici inseamnă “constructor de case”. Acel cuvânt, la rândul lui, provine dintr-un cuvânt-rădăcină care înseamnă “a construi”. Pe scurt, fiecare care zideste, pune umărul la constructia casei lui Dumnezeu, biserica.

Pavel ne spune trei lucruri importante aici referitor la cuvintele pe care le rostim:

1. Noi trebuie sã folosim cuvintele noastre spre a zidi (construi) oamenii lui Dumnezeu.
2. Noi trebuie sã folosim cuvintele noastre in vederea transmiterii de Har celorlalti.
3. Este posibil să întristăm pe Duhul Sfânt cu cuvintele noastre.

Devin din ce în ce mai convins pe măsură ce citesc povestirile referitoare la viata unora dintre uriasii spirituali din trecut. Acesti oameni, bărbati si femei, ai lui Dumnezeu, au fost dăruiti cu o minte cerească în studierea Cuvantului lui Dumnezeu, rugându-se adesea, si fiind preocupati să crească in har. Ce mã izbeste cel mai mult in legătură cu vietile acestor oameni, nu este doar devotamentul lor fată de Hristos sau intensitatea rugãciunilor lor. Ci si roada dumnezeiască pe care aceste lucruri le-a produs în ei. În plus, am descoperit un fir comun printre acesti uriasi spirituali: Grija lor principalã era sã creasca in harul unei inimi curate, desăvârsite, din care să curgă cuvânt sfânt: “Căci din prisosul inimii vorbeşte gura” (Matei 12:34).

Eu cresc în har atunci când prefer sã trãiesc pentru ceilalti, si nu pentru mine insumi. Acea crestere în har trebuie sã înceapã în casa mea, arãtând tovarãsului meu (tovarãsei mele) de viatã si copiilor mei o continuã crestere în asemãnarea cu Christos. Casa mea trebuie sã devinã un teren care sã reprezinte dovada faptului cã toate problemele, toate neîntelegerile, sunt depãsite de bunãvointa mea de a renunta la "încercãrile mele de a avea întotdeauna dreptate."

Nefiind niciodatã nevoie sã am “dreptate" m-a ajutat sã mã bucur de puterea harului lui Dumnezeu ca niciodatã mai înainte. Toate neîntelegerile, toate asa-zisele “dreptati" dispar când cãutãm sã ne zidim unul pe celãlalt mai degrabã decât încercând sã câstigãm vreo disputã absurdã.

Haideti sã crestem - in har.

marți, iulie 20, 2010

OAMENI DE UN ALT FEL

Când citesc despre faptele de seamã ale oamenilor lui Dumnezeu în Vechiul Testament, imi arde inima in mine. Cauza numelui lui Dumnezeu apãsa asa de mult pe inima acestor slujitori, si asa lucrãri puternice fãceau, cã mintea majoritatii crestinilor de astãzi rãmâne uluitã.

Acesti sfinti din vechime erau precum stânca în refuzul lor de a înainta fãrã cuvânt de la Dumnezeu. Si plângeau si jeleau zile întregi datoritã conditiei decãzute din casa Lui. Refuzau sã mãnânce, sã bea sau sã spele trupul lor. Isi smulgeau pãrul de pe cap si din barba. Profetul Ieremia chiar s-a întins pe o parte pe strãzile Ierusalimului pentru 365 zile, avertizând continuu de judecata lui Dumnezeu ce avea sã vinã.

Mã întreb, de unde primeau acesti sfinti autoritatea spiritualã si tãria pentru tot ceea ce fãceau? Erau oameni de un fel diferit, slujitori de un fel complet diferit de aceia pe care ii vedem în bisericã astãzi. Eu pur si simplu nu pot sã mã relationez la ei si umblarea lor. Stiu cã nu sunt in totalitate asa ca ei. Si nu cunosc mãcar un singur crestin care sã fie.

Ceva in legãtura cu aceasta mã pune pe gânduri. Biblia spune cã faptele de seamã ale acestor bãrbati din Vechiul Testament au fost scrise ca sã serveascã drept pilde, drept lectii pentru noi:

“Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor” (1 Corinteni 10:11). Ceea ce s-a intamplat cu ei, povestea lor a fost consemnatã ca pildã, pentru a ne arãta cum sã miscam inima lui Dumnezeu, sau cum sã aducem un popor corupt la pocãintã.

Asadar, erau acesti sfinti o rasã mai specialã, un soi mai deosebit? Erau ei super-oameni, cu un destin hotârat mai dinainte, înzestrati cu puteri supranaturale necunoscute generatiei noastre? Nicidecum. Biblia exprimã clar si apãsat, ca acesti strãmosi ai nostri plini de harul Domnului au fost oameni intocmai la fel ca dvs si ca mine, supusi acelorasi slăbiciuni ale cãrnii (vedeti Iacov 5:17). Si faptul este cã exemplele lor dezvãluie un model pentru noi pe care sã-l urmãm. Acesti bãrbati aveau ceva în caracterul lor, ceva care l-a determinat pe Dumnezeu sã întindã mâna Lui peste ei. Iatã de ce El i-a ales sa aducã la îndeplinire scopurile, planurile Sale. Si El ne îndeamnã sã cãutãm aceeasi calitate de caracter astãzi.

Ezra a fost un om al lui Dumnezeu care a trezit întreg poporul sãu. Scriptura spune cã Ezra era un om care avea mâna lui Dumnezeu asupra lui. Ezra a mãrturisit, "am fost întãrit de mâna Domnului, Dumnezeului meu, care era asupra mea "( Ezra 7: 28). Cu alte cuvinte, Dumnezeu a Si-a întins mâna, l-a cuprins pe Ezra si l-a transformat într-un om diferit.

De ce ar fi fãcut Dumnezeu acest lucru cu Ezra? Doar în Israel erau sute de scribi la vremea aceea. Toti aveau aceeasi chemare pentru a studia si explica oamenilor Cuvântul lui Dumnezeu. Ce l-a fãcut pe Ezra deosebit de ceilalti? Ce l-a determinat pe Domnul sã-Si punã mâna Sa tocmai pe acest bãrbat, si sã-i dea sub stapânire peste 50.000 de oameni pentru a reconstrui orasul decãzut al Ierusalimului?

Scriptura dã rãspunsul: "“Căci Ezra îşi pusese inima să adâncească şi să împlinească Legea Domnului, şi să înveţe pe oameni în mijlocul lui Israel legile şi poruncile” (Ezra 7:10). E simplu: Ezra a luat o decizie constientã. El a hotãrât mai presus de orice sa se adâncească in Cuvãntul lui Dumnezeu si sã-i dea ascultare. Si nu s-a abãtut de la acea decizie. El si-a spus: "am de gând sã studiez Cuvãntul. Si am de gând sã actionez in totalitate conform cu ce citesc, conform Cuvântului."

Cu mult inainte ca Dumnezeu sa-Si fi întins mâna Sa peste Ezra, acest bãrbat a fost sârguincios în cercetarea Scripturii. El s-a lãsat pe el însusi sã fie examinat de ea, spãlat de ea, si purificat, curatit de toatã murdãria trupului si sufletului. Ezra a tânjit dupã Scriptura si s-a bucurat in ea. El a permis Scripturii sa pregãteascã inima sa pentru orice lucrare pe care Dumnezeu avea sã o aleagã pentru el. Iatã de ce Domnul a întins mâna Sa peste Ezra si l-a uns.

luni, iulie 19, 2010

FORTELE SPECIALE ALE LUI DUMNEZEU

Ati auzit de Fortele Speciale ale Armatei Statelor Unite – o extrem de antrenatã armatã-in-interiorul-unei-armate - o unitate de elitã compusã din soldati dedicati. Fortele Speciale sunt constituite în întregime din voluntari, luptãtori care au fost observati si alesi de cãtre superiorii lor.

Înaintea rãzboiului din Afghanistan, Osama Bin Laden a afirmat despre soldatii americani cã sunt slabi, lasi, neantrenati pentru rãzboiul la munte. El a prezis ca talibanii aveau sã expedieze trupele Statelor Unite inapoi acasã acoperite de rusine, dar el nu pusese la socoteala Fortele Speciale americane. Aceastã unitate neînfricatã a invadat Afganistanul cu vreo 2000 de soldati numai. În cateva zile, unitatea a localizat toate fortãretele inamice.

Eu cred ca Dumnezeu face ceva asemãnãtor în domeniul spiritual. În timp ce mã rugam, am fost miscat in Duhul Sfant de acest concept – Dumnezeu s-a aflat si se mai aflã la lucru in locurile ceresti, sub acoperire. El ridicã o armatã-înãuntrul-unei-armate, cãutând ca trupele Sale obisnuite sã formeze o unitate de voluntari de elitã. Aceastã fortã specialã este formatã din luptãtori pe care El ii atinge, ii miscã si cu care lucreazã, in lupta cu vrajmasul. Vedem aceasta ilustrat în Biblie, in cazul armatei speciale de rezervisti a lui Saul. Cuvantul ne spune: “Şi Saul s-a dus acasă în Ghibea, însoţit de o parte din ostaşi a căror inimă o mişcase Dumnezeu” (I Samuel 10:26).

Fortele Speciale de astãzi ale lui Dumnezeu includ tineri, oameni de vârstã mijlocie si chiar mai în vârstã. Ei s-au antrenat în odãitele lor secrete de rugãciune. Legãtura lor adancã, intimã cu Isus i-a învãtat cum sã se lupte. Acum ei stiu cum sã se lupte pe oricare din câmpurile spirituale, fie ca bãtãlia se desfãsoarã sus in munti sau jos, în vãi.

Armata-dinãuntrul-armatei lui Dumnezeu este la locul de lucru în fiecare natiune. Activitatea ei poate cã este sub acoperire acum, dar curând vom vedea-o facãnd mari ispravi, fapte de seamã în numele si prin puterea lui Christos. Cuvantul lui Dumnezeu o ia înainte, iar lipsurile se sfârsesc. Domnul va triumfa. Cuvantul Sãu învinge tot.

“Dar aceia din popor, care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor, vor rămâne tari, şi vor face mari isprăvi” (Daniel 11:32).

“dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc" (Isaia 40:31).

vineri, iulie 16, 2010

NOI SUNTEM O FAMILIE

A cere, a revendica puterea care este în numele lui Christos nu e vreun adevãr teologic secret si complicat. În biblioteca mea exista cãrti scrise doar despre numele lui Isus. Autorii le-au scris spre a ajuta credinciosii sã înteleagã implicatiile adânci ascunse în numele lui Christos. Si totusi, majoritatea acestor cãrti sunt atat de "adânci," ca "depasesc" de-a dreptul cititorii.

Eu cred ca adevarul pe care ni s-a dat sa-l cunoastem despre numele lui Isus este asa de simplu, incat pana si un copil ar putea sã-l înteleagã. Cand aducem cererile noastre in numele lui Isus, trebuie sa fim pe deplin convinsi ca este întocmai ca si cum Isus însusi l-ar ruga pe Tatal. Poate va intrebati: "Dar cum ar putea acest lucru sã fie adevãrat?" Dati-mi voie sa va explic.

Noi stim ca Dumnezeu a iubit pe Fiul. A vorbit cu Isus si l-a invatat în timpul sederii Lui pe pãmânt. Si Dumnezeu nu numai ca a auzit dar a si rãspuns fiecarei cereri pe care Fiul i-a fãcut-o. Isus a mãrturisit aceasta, spunând, "El întotdeauna ma asculta." Pe scurt, Tatal niciodatã nu i-a respins Fiului vreo cerere.

Astãzi, toti cei care se incred în Isus sunt îmbrãcati, ascunsi in Fiul. Iar cerescul Tata ne primeste la fel de îndeaproape, de intim, cum il primeste pe propriul Sau Fiu. De ce? Din cauza unitatii noastre spirituale cu Hristos. Prin moartea Sa la cruce si prin învierea Sa, Isus ne-a fãcut una cu Tatal. "Ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis...ca ei să fie una, cum şi noi suntem una, - Eu în ei, şi Tu în Mine; - pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine" (Ioan 17:21–23).

Mai simplu pus, noi suntem acum rude, suntem o familie – suntem una cu Tatal, si cu Fiul. Noi am fost înfiati, cu drepturi depline de mostenire pe care le are orice copil. Acesta inseamna ca toatã puterea si resursele cerului ne-au fost nouã puse la dispozitie, prin Christos.

Rugaciunea "in numele lui Isus" nu este o formula. Nu este o fraza, o expresie a carei putere sta in faptul ca o rostesti. Puterea sta in credinta ca Isus ia cauza, problema noastra, si o sustine la Tatal pe baza a ceea ce a facut El pentru noi, a meritului Sau. El este Aparatorul, Avocatul nostru, el face solicitarea pentru noi. Puterea consta in a ne increde pe deplin ca Dumnezeu niciodata nu il respinge pe Fiul sau propriu, iar noi suntem beneficiarii credinciosiei absolute a Fiului Sau.

joi, iulie 01, 2010

ZIUA PATRUZECI ŞI UNU

Să presupunem că vă întâlniţi cu Isus în ziua patruzeci şi unu, ziua care a urmat imediat după ispitirea Sa în pustiu. Faţa Sa străluceşte. El se bucură, lăudându-L pe Tatăl, deoarece a câştigat o mare victorie.

Îl vedeţi pe Isus emanând viaţă şi încredere. Acum El este pregătit să se confrunte cu puterile iadului. Deci, El se îndreaptă cu îndrăzneală spre oraşele mari ca zac în întuneric. El predică Evanghelia, fiind sigur de Cuvântul lui Dumnezeu. El vindecă bolnavii, ştiind că Tatăl este cu El.

Acum când îţi examinezi propria viaţă, vezi tocmai contrariul. Încă mai continui să te confrunţi cu propria ta experienţă din pustiu. Ai îndurat atacuri feroce din partea lui satan, iar sufletul tău este doborât la pământ. Nu poţi să nu te gândeşti: „Isus niciodată nu a trecut prin încercări prin care trec şi eu. El a fost deasupra tuturor lucrurilor.”

S-ar putea să vezi un slujitor care pare puternic în credinţă; el pare aşa de sigur de prezenţa lui Dumnezeu, încât te gândeşti: „El niciodată nu a avut probleme ca acelea pe care le am eu.” Dacă numai ai şti! Nu ai fost acolo când Dumnezeu l-a chemat pe acest om să predice şi apoi l-a dus într-un pustiu pentru a fi ispitit sever. Nu ai fost acolo când el a fost redus la zero şi aruncat în disperare. Şi nici nu ştii că, deseori, cele mai bune predici ale sale au urmat după încercările din propria sa viaţă.

Pavel ne avertizează să nu ne măsurăm neprihănirea cu cea pe care credem că o au alţii: „Negreşit, n-avem îndrăzneala să ne punem alături sau în rândul unora din aceia care se laudă singuri. Dar ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături cu ei înşişi, sunt fără pricepere” (2 Corinteni 10:12).

Noi nu putem citi inimile altora. Cine ar fi ştiut în ziua patruzeci şi unu că Isus tocmai ieşise dintr-o ispită lungă şi oribilă? Cine ar fi ştiut că slava pe care au văzut-o ei în El a ieşit la lumină după o luptă mai grea decât oricare alta prin care ar fi trecut ei vreodată?

Noi trebuie să privim doar la Isus şi să ne bazăm doar pe neprihănirea şi sfinţenia Lui. El ne-a dat la toţi acces egal la acestea.

Dumnezeu te iubeşte în vremurile tale de încercare. Propriul Său Duh te-a dus în pustiu. Cu toate acestea, Însuşi Fiul Său a fost deja acolo şi El ştie exact ceea prin ce treci tu. Lasă-L să sfârşescă lucrarea Sa de zidire în tine a dependenţei şi încrederii totale în El. Vei ieşi la lumină cu încredere, compasiune şi putere divină pentru a-i ajuta pe alţii.