vineri, aprilie 23, 2010

DIN ÎNTUNERIC LA LUMINĂ

Care este acel lucru care ne va scoate din vieţile noastre mizerabile de vină, frică şi depresie? Ce ne va face să vedem că ne aşteaptă în faţă o viaţă mult mai glorioasă?

Pavel a spus: „Mulţămind Tatălui, care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor, în lumină” (Coloseni 1:12).

Doreşti tu această viaţă glorioasă, liberă? Crezi tu acum că aceasta este moştenirea ta? Crezi tu acum că Dumnezeu doreşte cu disperare ca tu s-o ai? Atunci accept-o prin credinţă şi păşeşte în ea! Proclam-o ca fiind a ta? Pavel spune: „Nu aţi suferit îndeajuns? Încă nu v-aţi învăţat lecţia?” Cu alte cuvinte, „încă nu aţi obosit de a trăi o viaţă de frică şi tortură mintală? Încă nu aţi învăţat că există o cale mai bună?”

„Cel neprihănit prin credinţă va trăi” (Galateni 3:11). Trebuie doar să-ţi pui credinţa în ceea ce Dumnezeu a spus că va face pentru tine. Această viaţă liberă a neprihănirii, bucuriei şi păcii în Duhul Sfânt este un dar. Nu poţi să-l câştigi prin merite proprii.

Cea mai mare bucurie din toate este de a şti că nu mai eşti „vinovat” în faţa lui Dumnezeu. Este bucuria de a şti că credinţa ta te îndreptăţeşte în faţa Lui.

„Ferice de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate, şi ale căror păcare sunt acoperite.” Binecuvântată şi fericită şi de invidiat este persoana a cărei păcate Domnul nu le ţine în seamă” (Romani4:7-8).

Avraam a devenit tatăl naţiunilor doar prin faptul că L-a crezut pe Dumnezeu pe cuvânt. El s-ar fi putut îndoi şi pierde totul.

„El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necreedinţă, ci, întărit, prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească... Dar nu numai pentru el este scris... ci este scris şi pentru noi... care credem în Cel ce a înviat din morţi pe Isus Cristos, Domnul nostru” (Romani 4:20-24).

Noi credem că El ne iartă şi ne mântuieşte; noi trebuie să credem că El ne va păzi. Puterea care ne mântuieşte, ne şi păzeşte! Credinţa care L-a adus pe Cristos în vieţile noastre ne păzeşte de cădere.

„Deci, fiindcă suntem socotoţi neprihăniţi, prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Cristos. Lui îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.” (Romani 5:1-2).

joi, aprilie 22, 2010

CHEMAŢI ÎNAINTE DE CREAŢIE

Apostolul Pavel spune despre Dumnezeu: „El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Cristos Isus, înainte de veşnicii” (2 Timotei 1:9).

Fiecare persoană care este „în Cristos” este chemată de Domnul. Şi toţi avem aceeaşi poruncă: de a auzi vocea lui Dumnezeu, de a proclama Cuvântul Său, de a nu avea niciodată frică de oameni şi de a avea încredere în Domnul în faţa fiecărei încercări imaginabile.

Într-adevăr, Dumnezeu a făcut această promisiune profetului său Ieremia atunci când l-a chemat (vezi Ieremia 1:1-10). La fel ca şi Ieremia, noi nu avem nevoie de un mesaj pregătit pentru a-l proclama în faţa lumii. El a făgăduit să umple gurile noastre cu cuvântul Său, exact în momentul când va fi nevoie. Dar aceasta se va întâmpla numai dacă avem încredere în El.

Pavel ne spune că sunt mulţi care sunt numiţi predicatori, învăţători şi apostoli şi că ei toţi vor avea de suferit din acest motiv. El se numără pe sine însuşi printre aceştia: „Propovăduitorul şi apostolul ei am fost pus eu şi învăţător al Neamurilor. Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri” (2 Timotei 1:11-12). El spunea: „Dumnezeu mi-a dat o lucrare sfântă pe care s-o fac. Şi deoarece am această chemare, voi avea de suferit.”

Scriptura ne arată că Pavel a fost încercat aşa cum puţini slujitori au fost încercaţi. Satan a încercat să-l ucidă de fiecare dată. Aşa-numita mulţime religioasă l-a respins şi l-a ridiculizat. Uneori chiar şi cei care l-au susţinut l-au părăsit abuzat şi uitat.

Dar Pavel niciodată nu s-a tulburat în faţa oamenilor. El niciodată nu a fost cuprins de panică şi nu a fost făcut de ruşine înaintea lumii. Şi Pavel niciodată nu a căzut frânt de oboseală. La fiecare ocazie el avea un cuvânt inspirat de la Dumnezeu, exact atunci când era nevoie.

Adevărul este că Pavel, pur şi simplu, nu s-a clătinat. El niciodată nu şi-a pierdut încrederea în Domnul. În schimb, el a mărturisit: „Ştiu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea” (2 Timotei 1:12). El spune: „Mi-am dedicat viaţa totalmente credincioşiei Domnului. Fie că trăiesc, fie că mor, eu sunt al Lui.” Şi el l-a îndemnat pe tânărul său ucenic să facă acelaşi lucru: „Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe care le-ai auzit de la mine, ţine-l cu credinţa şi dragostea care este în Cristos Isus” (1:13).

miercuri, aprilie 21, 2010

ACEEAŞI CREDINŢĂ

Nu este şocant faptul că copiii lui Israel L-au crezut pe Dumnezeu că îi va scoate din Egipt, dar nu puteau crede că El îi va putea aduce în Ţara Promisă? Ei au supravieţuit celor zece urgii supranaturale. Ei au privit îngroziţi cum moartea a răpit toţi întâi-născuţii din Egipt, iar dintre ei nimeni nu a murit. Ei au fost martori unei privelişti de necrezut în care marea s-a împărţit în două şi s-a făcut o trecere prin care ei au putut trece toată marea! Apoi ei au privit cu uimire cum apa mării a căzut peste faraon şi armata lui, înecându-i.

„În ziua aceea, Domnul a izbăvit pe Israel din mîna Egiptenilor; şi Israel a văzut pe Egipteni morţi pe ţărmul mării...şi poporul s-a temut de Domnul şi a crezut în Domnul” (Exod 14:30-31).

Cât de fericit era Israel! Ei erau acum salvaţi! Vechea viaţă a rămas în urmă, iar noua viaţă le aparţinea. Ei au dansat de bucurie, plini de anticiparea unei noi vieţi glorioase într-o ţară a frumuseţii şi odihnei.

„Tu îi vei aduce şi-i vei aşeza pe muntele moştenirii tale, în locul, pe care Ţi l-ai pregătit ca locaş, Doamne…” (Exod 15:17).

Doar cu şase săptămâni mai târziu oamenii au căzut într-o adâncă disperare! Erau mizerabili, tulburaţi, îngroziţi şi se plângeau. Ei uitaseră de toată puterea miraculoasă a lui Dumnezeu.

„Toată adunarea copiilor lui Israel… în a cincisprezecea zi a lunii a doua după ieşirea lor din ţara Egiptului... a cîrtit împotriva lui Moise… Cum de n-am murit loviţi de mîna Domnului în ţara Egiptului…” (Exod 16:1-3).

În săptămânile care au urmat, aceeaşi oameni s-au îndoit de Dumnezeu cu zece ocazii diferite.

Isus a spus: „Nu te teme, turmă mică; pentru ca Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia” (Luca 12:32).

Dumnezeu doreşte să-mi dea o împărăţie? Unde este ea?

„Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile [vizibil]… Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Luca 17:20,21). Este ceva ce îţi aparţine în omul dinlăuntru. Este o viaţă liberă!

„Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mîncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14:17).

marți, aprilie 20, 2010

UMBLĂ CA ŞI UN OM NOU

Cunoaşteţi pilda. Un tânăr şi-a luat partea sa din moştenirea tatălui său şi a irosit-o ducând o viaţă desfrânată. El a sfârşit ruinat fizic şi spiritual şi, în locul cel mai de jos în care ajunsese, el a decis să se întoarcă la tatăl. Scriptura ne spune: „Şi s-a sculat, şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut, şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, şi l-a sărutat mult” (Luca 15:20).

Observaţi că nimic nu a împiedicat iertarea tatălui pentru acest tânăr. Nu era nimic ce putea să facă acest băiat – nici chiar să-şi mărturisească păcatele – deoarece tatăl deja asigurase împăcarea. Într-adevăr, totul s-a petrecut prin iniţiativa tatălui; el a alergat la fiul său şi l-a îmbrăţişat imediat ce l-a văzut pe băiat venind pe drum. Adevărul este că iertarea nu este niciodată o problemă pentru orice tată iubitor. La fel, nu este niciodată o problemă pentru Tatăl nostru ceresc atuci când el vede un copil care se căieşte.

Astfel, iertarea, pur şi simplu, nu este ideea de bază în această pildă. De fapt, Isus arată clar că nu era destul ca acest fiu rătăcit să fie iertat. Tatăl nu şi-a îmbrăţişat fiul doar ca să-l ierte şi să-l lase să plece. Nu, acel tată tânjea pentru ceva mai mult decât restabilirea fiului său. El dorea compania copilului său, prezenţa şi părtăşia sa.

Chiar dacă fiul rătăcitor a fost iertat şi se bucura încă o dată de favoare, el tot nu era stabilit în casa tatălui său. Numai atunci avea să fie tatăl satisfăcut, bucuria sa să fie împlinită când fiul său avea să fie adus în compania sa. Aceasta este ideea de bază în această pildă.

Aici relatarea devine foarte interesantă. Fiul, în mod clar, nu se putea împăca cu iertarea tatălui. Iată de ce el a ezitat să intre în casa tatălui său. El i-a spus, în esenţă: „Dacă numai ai şti ce am făcut, toate lucrurile murdare şi păcătoase. Am păcătuit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva dragostei şi harului tău. Pur şi simplu nu merit dragostea ta. Ai tot dreptul să mă alungi.”

Observaţi modul în care tatăl răspunde fiului său. El nu rosteşte nici un cuvânt de mustrare. Nu este nici o referire la ceea ce făcuse fiul rătăcitor, nici o menţiune a răzvrătirii sale, a nebuniei sale, a vieţii sale destrăbălate, a decăderii sale spirituale. De fapt, tatăl nici nu a acceptat încercările fiului său de a rămâne afară, în ruşine. El le-a ignorat! De ce?

În ochii tatălui, vechiul băiat era mort. Acel fiu dispăruse complet din gândurile sale. Acum, în ochii tatălui, acest fiu care s-a întors acasă era un om nou. Iar trecutul lui avea să nu mai fie adus niciodată în discuţie. Tatăl spunea: „În ceea ce mă priveşte pe mine, băiatul cel vechi din tine este mort. Acum, umblă cu mine ca şi un om nou. Nu e nevoie ca să trăieşti cu vină. Problema păcatului este rezolvată. Acum, vino cu îndrăzneală în prezenţa mea şi fii părtaş al îndurării şi harului meu.”

luni, aprilie 19, 2010

VIAŢA ELIBERATĂ

Cu sute de ani înainte ca Cristos să se fi născut, Isaia a proorocit că Dumnezeu avea să trimită un Salvator care avea să elibereze omenirea. Însuşi Isus s-a ridicat într-o sinagogă evreiască, într-o zi de Sabat, şi a reamintit lumii de această profeţie:

„Şi I s-a dat cartea proorocului Isaia. Cînd a deschis-o, a dat peste locul unde era scris: „Duhul Domnului este peste mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia; M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea, şi orbilor căpătarea vederii; să dau drumul celor apăsaţi... Astăzi s-au împlinit cuvintele acestea din Scriptură, pe care le-aţi auzit” (4:17-21).

Isus se adresa lumii întregi spunând: „Misiunea Mea pe pământ este de a elibera fiecare viaţă zbuciumată. A elibera înseamnă a libera de orice fel de robie; de a înlătura orice opresiune. Dacă tu crezi că Cristos spune adevărul, atunci trebuie să crezi că El ne spune mie şi ţie: „Eu sunt trimis să eliberez viaţa ta, să te eliberez de orice opresiune şi sclavie. Eu vin să eliberez duhul tău.”

Pavel, de asemenea, a predicat despre faptul că Cristos a venit să cheme fiecare credincios la o viaţă liberă. „Rămâneţi dar tari, şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei” (Galateni 5:1)

Pavel a predicat despre „slobozenia slavei copiiilor lui Dumnezeu” (Romani 8:21).

Dacă Cristos a venit să ne elibereze de o viaţă mizerabilă, atunci de ce noi continuăm să trăim în acelaşi mod vechi mizerabil? Noi credem că o viaţă totalmente liberă de frică şi vină este prea incredibilă. Noi nu ne putem imagina viaţa cu odihnă şi pace 24 din 24 – viaţă fără o povară grea de condamnare sau depresie – viaţă în prezenţa unui Mântuitor iubitor, blând căruia îi pasă de toate nevoile noastre.

Acest lucru ar putea părea prea bun pentru a fi adevărat, dar acesta este exact tipul de viaţă eliberată pe care Cristos îl vrea pentru fiecare din copiii Săi, ca ei să se bucure de ea. Nu doar câţiva din copiii Săi, dar toţi!!! Această viaţă nu este doar pentru cei care urmează vreun cod teologic, ci este pentru toţi care doar cred în El!

vineri, aprilie 16, 2010

ADEVĂRUL DESPRE CREDINŢĂ

Să presupunem că unul din fii mei este prins într-o capcană pentru urşi, în pădure, şi stă acolo rănit, sângerând şi strigând de durere.

Fiind tatăl său, mă voi opri eu să analizez calitatea credinţei sale? Îmi voi pune eu întrebarea: „Are fiul meu destulă credinţă pentru a crede că Eu voi veni să-l salvez?”

Nu! De o mie de ori nu! Voi alerga la fiul meu – fără a pune întrebări – fără a implica credinţa – deoarece voi fi motivat de dragostea unui tată pentru un copil în suferinţă. Credinţa sa nu mă motivează. Nu este vorba de nimic din ceea ce face el; este doar dragostea mea pentru el.

Ce fel de tată pământesc şi-ar lăsa copilul în durere să sângereze în vreo pădure părăsită doar pentru că copilul nu a arătat nici un fel de credinţă în el? Nici Dumnezeu nu şi-ar lăsa niciodată nici unul din copiii Săi să sufere singuri. El niciodată nu-şi va întoarce urechea de la strigătele lor doar pentru că credinţa lor în El este slabă.

„Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămîne credincios; căci nu se poate tăgădui singur” (2 Timotei 2:13).

Credinţa mea, credinţa ta, toată credinţa trebuie să se odihnească în bunătatea şi grija Tatălui nostru ceresc. Noi avem porunca să ne bucurăm de dragostea şi bunătatea veşnică a Tatălui nostru.

„Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ: căci în aceasta găsesc plăcere Eu...” (Ieremia 9:24).

Dumnezeu atât de mult îşi iubeşte copiii, încât îi aude înainte ca ei să-L cheme, ca şi o mamă care anticipează plânsul copilaşului ei. Iată de ce David s-a rugat: „Ascultă-mi glasul, după bunătatea Ta: înviorează-mă, Doamne, după judecata ta” (Psalmi 119:149)

El mă iubeşte şi vine în ajutorul meu atunci când credinţa mea este slabă, atunci când eu nu merit nici un răspuns de la El, toate datorită blândeţei şi bunătăţii Sale.

„Domnul este îndurător şi milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate” (Psalmi 103:8).

O pace adâncă a inundat viaţa mea de când m-am convins că Dumnezeu mă iubeşte. Şi într-atât de mult, încât El va veni să mă salveze şi să facă ceea ce este corect în fiecare situaţie din viaţa mea. Fie că este o credinţă slabă sau nu, El încă mă mai iubeşte şi nimic nu poate împiedica această dragoste.

joi, aprilie 15, 2010

ÎN ARABIA

Dacă voi căuta să plac oamenilor, pur şi simplu, nu voi putea să fiu un slujitor al lui Cristos. Dacă inima mea este motivată de aprobarea altora – dacă aceasta este gândirea mea, influenţând astfel modul în care trăiesc – devotamentul meu va fi împărţit. Întotdeauna voi căuta să plac altcuiva decât lui Isus.

După câţiva ani de la convertirea sa, apostolul Pavel a mers la o biserică în Ierusalim pentru a încerca să se alăture ucenicilor de acolo. „Dar toţi se temeau de el, căci nu puteau să creadă că este ucenic” (Fapte 9:26).

Apostolii ştiau de reputaţia lui Pavel în calitate de prigonitor. „[Eu] eram încă necunoscut la faţă Bisericilor lui Cristos, care sunt în Iudea. Ele auzeau doar spunându-se: „Cel ce ne prigonea odinioară, acum propovăduieşte credinţa, care căuta s-o nimicească odinioară” (Galateni 1:22-23).

Barnaba i-a ajutat pe apostolI să treacă peste frica de Pavel şi i-au oferit acestuia părtăşie. Dar Pavel a decis să călătorească printre Neamuri. Într-adevăr, Pavel este atent în a descrie foarte clar chemarea sa. El afirmă că aceasta a venit „nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Cristos şi prin Dumnezeu Tatăl care L-a înviat din morţi” (1:1).

Apoi el adaugă subliniind: „Fraţilor, vă mărturisesc că Evanghelia propovăduită de mine, nu este de obârşie omenească; pentru că n-am primit-o, nici n-am învăţat-o de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Cristos... n-am întrebat de nici un om” (1:11-12, 16).

Ceea ce Pavel spune aici se aplică tuturor celor care doresc să aibă gândul lui Cristos: „N-a fost nevoie să citesc cărţi sau să împrumut metode omeneşti pentru a primi ceea ce am. Am primit mesajul meu, lucrarea mea şi ungerea mea pe genunchi.” În Galateni 1:17, Pavel accentuează că, „m-am dus în Arabia.” Cu alte cuvinte, el spune: „Nu am primit revelaţia mea despre Cristos de la sfinţii din Ierusalim. În schimb, am mers în Arabia, în pustiu, pentru ca Cristos să fie revelat mie. Am petrecut timp preţios acolo, fiind golit de sine, auzind şi fiind învăţat de Duhul Sfânt.”

Pavel nu era un predicator mândru, arogant şi care nu avea de-a face cu nimeni. Noi ştim că el a avut o inimă de slujitor. El s-a golit de propriile ambiţii şi a găsit satisfacţie totală în Cristos.

Atunci când mintea ta este direcţionată spre a plăcea lui Cristos, niciodată nu vei avea nevoie de aplauzele sau aprobarea oamenilor.

marți, aprilie 13, 2010

ÎN LOCUL TAINIC

Duhul Sfânt a venit la un om evlavios care trăia în Damasc pe nume Anania. Duhul l-a îndemnat pe Anania să meargă în casa lui Iuda, pe strada Dreaptă, să-şi pună mâinile peste Saul şi să-i întoarcă vederea.

Desigur că Anania ştia de reputaţia lui Saul şi şi-a dat seama că avea să fie în pericol. Cu toate acestea, iată cum Duhul Sfânt l-a recomandat pe Saul lui Anania: „Căci iată, el se roagă” (Fapte 9:11).

Domnul spunea, în esenţă: „Anania, îl vei găsi pe acest om pe genunchi. El ştie că tu vei veni. El ştie chiar numele tău şi de ce tu eşti trimis la el. El vrea ca ochii lui să fie dechişi.”

Când a primit Saul această cunoştinţă lăuntrică? Cum a primit el a această viziune, acest cuvânt curat de la Dumnezeu? Ea a venit printr-o rugăciune şi cerere fierbinte. De fapt, eu cred că cuvintele Duhului pentru Anania descoperă ceea ce a mişcat inima lui Dumnezeu în privinţa lui Saul: „Căci iată, el se roagă.”

Saul a fost închis cu Dumnezeu timp de trei zile, refuzând hrana şi apa. Tot ce dorea el era Domnul. Astfel, el a continuat pe genunchii săi tot acel timp, rugându-se şi căutându-L pe Dumnezeu.

Când eram mic tatăl meu, care era predicator, m-a învăţat: „Dumnezeu deschide întotdeauna o cale pentru omul care se roagă.” Au fost perioade în viaţa mea când Domnul mi-a adus dovezi incontestabile a acestui lucru. Am fost chemat să predic la vârsta de opt ani, când Duhul Sfânt s-a coborât peste mine. Am plâns şi m-am rugat, strigând: „Umple-mă, Doamne Isuse.” Peste un timp, în adolescenţă, m-am rugat până când Duhul s-a coborât peste mine în intensitate divină.

Când eram un pastor tânăr o foamete mare creştea în mine, motivându-mă să mă rog cu sârguinţă. Ceva în inima mea îmi spunea: „Este ceva mai mult în a-l sluji pe Cristos decât ceea ce fac eu acum.” Astfel, am petrecut luni întregi pe genunchi – plângând şi rugându-mă ore în şir – atunci când, în sfârşit, Domnul m-a chemat să merg în or. New York pentru a sluji tinerilor împlicaţi în bande şi celor dependenţi de droguri.

De asemenea, am fost pe genunchi şi douăzeci de ani în urmă, căutându-L pe Dumnezeu cu lacrimi şi strigăte puternice, când El m-a chemat înapoi în New York pentru a începe o bisercă în Times Square.

Dacă am auzit vreodată pe Dumnezeu vorbind – dacă am vreo revelaţie de la Cristos, sau vreo măsură a gândului lui Cristos – aceasta nu a venit numai prin studiu biblic. A venit prin rugăciune. A venit în urma căutării lui Dumnezeu în locul tainic.

joi, aprilie 08, 2010

MĂRTURISINDU-L PE CRISTOS

“De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri” (Matei 10:32-33).

Cuvântul în greacă pentru a mărturisi în acest pasaj semnifică legământ, consimţământ sau înţelegere. Isus vorbeşte despre o înţelegere pe care o avem cu El. Partea noastră este de a-L mărturisi, sau de a-L reprezenta în viaţa de zi cu zi. Trebuie să trăim prin promisiunile Lui de protecţie şi grijă personală pentru noi şi să mărturisim despre binecuvântările Sale minunate prin felul în care trăim.

A-L mărturisi pe Cristos înseamnă mai mult decât a crede în divinitatea Sa. Este mai mult decât a a afirma că El este Fiul lui Dumnezeu, răstignit, îngropat, înviat şi aşezat la dreapta Tatălui. Biblia spune că până şi dracii cred acest lucru şi se înfioară la acest gând. Deci, ce are în vedere Isus atunci când spune că noi trebuie să-L mărturisim înaintea oamenilor?

„De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi…” (10:32, italicile îmi aparţin). Folosind cuvântul „de aceea”, Isus spune, în esenţă, „În lumina a ceea ce tocmai am spus…”, sau „În urma a ceea ce tocmai v-am spus…” Ce le spusese tocmai Cristos ascultătorilor Săi? El spusese: „Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi, nici una din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru” (10:29). Isus le spunea: „Gândiţi-vă la milioanele de păsări de pe tot pământul. Acum gândiţi-vă la toate păsările care au existat de la începutul Creaţiei. Până-n această zi, nici o singură pasăre nu a murit sau nu a fost prinsă în laţ fără ca Tatăl ceresc să ştie de acest lucru.

Apoi El a accentuat: „până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi” (10:30). Cristos evidenţia: „Dumnezeu este aşa de mare, încât El este dincolo de abilitatea voastră de a înţelege. Niciodată nu veţi fi în stare să pricepeţi cât de detaliată este grija Lui pentru voi.”

Isus a încheiat spunând: „Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii” (10:31). El rezumă totul spunând: „De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri” (10:32). El spune: „Gândiţi-vă la ceea ce tocmai v-am revelat despre grija atotvăzătoare şi atotştiutoare a Tatălui. Trebuie să mărturisiţi acest adevăr întregii lumi. Trebuie să trăiţi, să respiraţi şi să mărturisiţi: ’Dumnezeu are grijă de mine.’ ”

Crede în dragostea Tatălui pentru tine şi acceptă grija Lui intimă pentru tine. Şi lasă toate temerile şi îndoielile tale. Trăieşte înaintea oamenilor cu credinţa că Dumnezeu nu a trecut cu vederea peste tine. Mărturiseşte la toţi: „Privirea Lui este îndreptată asupra vrabiei şi eu ştiu că El veghează asupra Mea.”

marți, aprilie 06, 2010

CONTROL DEPLIN

Nu există nici o formulă pentru a trăi totalmente în dependenţă de Domnul. Tot ce vă pot oferi este ceea ce Dumnezeu m-a învăţat în acest domeniu. El mi-a arătat două lucruri simple despre cum să-I dau Lui controlul deplin.

În primul rând, trebuie să fiu convins că Domnul este nerăbdător şi doreşte să-mi facă de cunoscut voia Sa, chiar şi în detaliile mai mici din viaţa mea. Trebuie să cred că Duhul care locuieşte în mine ştie voia lui Dumnezeu pentru mine şi că El mă va călăuzi, mă va conduce şi îmi va vorbi.

„Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul... El mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu, şi vă va descoperi” (Ioan 16:13-14).

S-ar putea ca în acest moment să te afli într-o durere, care, posibil, a fost cauzată de o decizie luată în grabă. Chiar şi aşa, Domnul îţi promite: „Urechea ta lăuntrică Îl va auzi pe Duhul vorbindu-ţi: ‘Mergi în acea direcţie. Fă acest lucru. Şi nu fă aceasta...’ ”

În al doilea rând, trebuie să ne rugăm cu o credinţă neclintită pentru puterea de a asculta de călăuzirea lui Dumnezeu. Scriptura spune: „Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte, seamănă cu valul mării, turburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul” (Iacov 1:6-7). Atunci când Dumnezeu ne spune să facem ceva, noi avem nevoie de puterea de a rezista şi de a asculta de el pe deplin. Timp de cincizeci de ani de implicare în lucrare, am învăţat că satan şi firea întotdeauna vor semăna îndoieli şi întrebări în mintea mea. Şi eu am nevoie de putere din cer pentru a nu spune „da” oricărei situaţii când Isus a spus „nu.”

Mulţi dintre noi se roagă: „Doamne, ştiu ce mi-ai spus. Dar tot nu sunt sigur că aceasta a fost vocea Ta care a vorbit. Nu sunt sigur că sunt îndeajuns de spiritual chiar şi pentru a recunoaşte vocea Ta. Te rog, doar deschide sau închide uşa pentru mine în această problemă.”

Acesta nu este răspunsul credinţei pe care-l caută El de la copiii Săi. Poţi să te rogi tot ce doreşti, ore sau zile întregi. Dar dacă nu te rogi cu credinţă – crezând că Duhul Sfânt te va călăuzi, aşa cum a promis Isus – gândul lui Dumnezeu niciodată nu îţi va fi transferat. El aşteaptă până când va vedea că eşti dedicat să accepţi orice ţi-ar spune El, şi să asculţi de aceasta fără a pune întrebări.