joi, martie 18, 2010

URMĂRIND SFINŢENIA

Cuvântul lui Dumnezeu ne spune fără termeni nesiguri: „Urmăriţi...sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evrei 12:14).

Iată adevărul, clar şi simplu. Fără sfinţenia care este dată numai de Cristos – un dar preţios pe care-l onorăm prin trăirea unei vieţi devotate ascultării de fiecare Cuvânt al Său – nici unul din noi nu-L va vedea pe Domnul. Iar aceasta se referă nu numai la rai, ci şi la viaţa noastră din prezent. Fără sfinţenie, noi nu vom vedea prezenţa lui Dumnezeu în umblarea noastră zilnică, în familia noastră, în relaţiile noastre, în mărturia sau lucrarea noastră.

Nu contează la cât de multe conferinţe creştine mergem noi, cât de multe predici ascultăm, la cât de multe studii biblice luăm parte. Dacă ascundem un păcat canceros, dacă Domnul are o controversă cu noi în ceea ce priveşte păcatul nostru, atunci nici unul din eforturile noastre nu va produce roada neprihănirii. Dimpotrivă, păcatul nostru numai va creşte tot mai contagios şi-i va infecta pe toţi din jurul nostru.

Desigur, această problemă merge dincolo de toate poftele firii, ajungând şi la depravarea duhului. Pavel descrie acelaşi păcat destructiv în următorul pasaj în care spune: „Să nu cârtiţi, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciţi de Nimicitorul” (1 Corinteni 10.10).

Deci, dragi sfinţi, îi veţi permite voi Duhului Sfânt să se ocupe de toate poftele pe care posibil le ascundeţi? Şi, în schimb, veţi căuta şi veţi avea încredere voi în calea de ieşire pe care a pregătit-o Dumnezeu pentru voi? Vă îndemn să dezvoltaţi o frică şi o încredere sfântă în aceste zile de pe urmă. Ele vă vor păstra curaţi, indiferent de depravarea strigătoare la cer din jurul vostru. Şi aceasta vă va ajuta să umblaţi în sfinţenia lui Dumnezeu, care păstrează promisiunea prezenţei sale neclintite.

Este o chestiune de credinţă. Cristos a promis să vă păzească de cădere şi să vă dea puterea de a ţine piept păcatului – dacă voi doar veţi crede ceea ce El a spus. Deci, credeţi în El pentru această frică evlavioasă. Rugaţi-vă pentru ea şi întâmpinaţi-o. Dumnezeu va împlini Cuvântul Său pentru voi. Nu vă puteţi elibera de sub dominaţia mortală a păcatului chinuitor numai prin puterea voinţei, prin promisiuni sau prin orice alt efort omenesc. „...nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, - zice Domnul” (Zaharia 4:6).

marți, martie 16, 2010

PLANUL DE BAZĂ AL LUI DUMNEZEU

Până la încheierea cărţii Geneza Dumnezeu alesese un popor mic, nesemnificativ pentru a deveni o naţiune care să-i înveţe pe alţii. El dorea să ridice un popor care să fie exemple vii ale bunătăţii Sale pentru lumea păgână. Astfel, pentru a crea o asemenea mărturie, Dumnezeu Şi-a dus poporul Său în locuri care se aflau dincolo de controlul lor. El a izolat pe Israel într-un pustiu, unde numai El avea să fie singura lor sursă de viaţă, îngrijijndu-se de fiecare nevoie a lor.

Israel nu avea control asupra supravieţuirii sale în acel loc pustiu. Ei nu puteau controla aprovizionarea cu hrană sau apă. Ei nu putea controla destinaţia lor, aşa cum nu aveau nici o busolă sau hartă. Cum aveau ei să mănânce sau să bea? În care direcţie aveau ei să meargă? Şi unde aveau ei să ajungă?

Dumnezeu avea să facă totul pentru ei. El avea să-i călăuzească zi de zi printr-un nor miraculos, care a luminat noaptea şi a împrăştiat întunericul dinaintea lor. El avea să-i hrănească cu mâncarea îngerilor din ceruri şi să-i aprovizioneze cu apă din stâncă. Da, fiecare nevoie avea să fie împlinită de Domnul şi nici un duşman nu avea să fie în stare să-i înfrângă.

„Din cer, te-a făcut [Israel] să auzi glasul Lui, ca să te înveţe” (Deuteronom 4:36). Poporul lui Dumnezeu avea să audă însăşi cuvintele Lui care aveau să-i călăuzească, iar ei aveau să mărturisească: „Cine din întreaga omenire a auzit vocea Dumnezeului celui viu?” (vezi 4:32-34).

Naţiunile din jurul vechiului Israel erau pline de „alţi dumnezei”, idoli făcuţi din lemn, argint şi aur. Aceşti dumnezei erau muţi, nu puteau vedea sau auzi, nu erau în stare să iubească, să călăuzească sau să protejeze poporul care li se închina. Cu toate acestea, orice naţiune putea să privească la Israel şi să vadă un popor deosebit pe care Dumnezeu l-a protejat prin pustiul cel groaznic. Ei aveau să vadă un Dumnezeu care a vorbit poporului Său, care a iubit şi a simţit, care a răspuns la rugăciuni şi a făcut minuni. Iată un Dumnezeu viu, Unul care a călăuzit poporul Său în fiecare detaliu al vieţii lor.

Dumnezeu a ridicat un popor care avea să fie instruit de El. Trebuia să fie un popor care să trăiască sub autoritatea Lui, care să aibă încredere totalmente în El, care să-I dea Lui controlul deplin asupra fiecărui aspect din viaţa lor. Acel popor avea să devină mărturia Sa pentru lume.

De ce ar fi dorit Dumnezeu controlul deplin asupra unui popor şi să insiste asupra încrederii lor depline în orice vreme? Aceasta deoarece numai Dumnezeu ştia calea şi avea să facă imposibilul care era necesar pentru a-i aduce acolo.

joi, martie 11, 2010

VIATA PRIN VIATA IN CHRISTOS

Dati-mi voie sa va spun cum aduce Dumnezeu oamenii in casa Sa, cum le vorbeste, cum ii aduce la mantuire. El face acest lucru prin Viata, Viata in Christos. Dumnezeu zideste biserica Sa prin marturiile ce vin ca o lumina ce straluceste, raspandita de cei iL iubesc. Si El poate face acest lucru nu pentru ca acesti robi folosesc niste metode anume, mai drepte, ci pentru ca ei traiesc Viata.

Viata in Christos raspandeste lumina in case, in jurul nostru, in orase, la locul de munca. Cum se obtine aceasta viata? Ea se coboara peste fiecare sfânt ce traieste drept, fara a i se putea reprosa ceva, ca exemple de mila, de indurare a Domnului Dumnezeu. Astfel de robi duc o viata sincera, fara a incerca sa insele sau sa calce peste altii, in mod altruist, fara a avea acea parte intunecata in ei. Ei traiesc o viata dedicata lui Isus, si sunt gata sa ajute pe ceilalti mereu.

Paul mentioneaza despre robul “care cunosti voia Lui, care stii sa faci deosebire intre lucruri, pentru ca esti invatat de Lege; tu, care te magulesti (care esti sigur) ca esti calauza orbilor, lumina celor ce sunt in intuneric” (Romani 2:18-19). Sunt de laudat asemenea sfinti de care ne spune Pavel.

Dati-mi voie sa va dau un exemplu despre asemenea lumina. Recent, un CEO (Presedinte Executiv) al unei companii din New York a sunat biserica noastra. Pastorul Neil a preluat apelul. CEO-ul respectiv i-a spus Pastorului Neil despre doua femei din biserica noastra ce lucreaza pentru el. El a spus ca ele se deosebeau, nu erau ca ceilalti din biroul sau. Aceste doua femei erau intotdeauna amabile, cu un zambet pe fata, gata sa ajute pe ceilalti, niciodata plangandu-se sau barfind. "Au ceva diferit!" a spus el. “As dori sa ma intalnesc cu Dvs. sa descopar ce e cu diferenta aceasta."

Aceste femei au fost ca niste sfesnice ceresti, puse in slujba respectiva de catre Isus. Si lumina pe care o raspandeau lumina intreg spatiul de lucru. Cum? Ele aveau viata lui Christos in ele. Seful lor si-a dat seama ca era ceva dincolo de ce ofera aceasta lume.

Acel CEO era evreu. Credeti Dvs. ca ar fi fost el receptiv la vreo invitatie la o intalnire de umplere, de inviorare? Ar fi citit el vreo brosura, vreun pachet de materiale tiparit de biserica? Nu, ci ar dat cu toate in “Fisierul 13”, le-ar fi aruncat cat colo sa nu le mai vada vreodata. Dar acest barbat a raspuns la acea lumina adevarata – lumina nascuta din vieti ascunse in Hristos, lumina traita zilnic la locul de munca, de catre doua femei modeste.

Noi putem raspandi lumina in comunitatile noastre numai daca noi insine suntem plini de viata in Christos. Noi trebuie sa facem sa transpara, se se vada in noi, in viata noastra, mesajul pe care dorim sa il predicam, sa il transmitem. Dumnezeu sa ne ajute sa ne amintim ca lumina straluceste prin acele lucruri marunte din viata!

marți, martie 09, 2010

FIUL RISIPITOR SI TATAL SAU

Cred ca fiul risipitor (a se vedea Luca 15) a venit acasa din cauza vremurilor trecute, cand era in casa tatalui sau. Acest tanar cunostea caracterul tatalui sau, si se pare ca el fusese foarte iubit de acesta. Altfel, de ce s-ar fi intors la un om manios si razbunator, care sa-l bata si sa-l faca sa dea inapoi fiece banut pe care fiul il irosise?

Fiul risipitor cu siguranta stia ca daca s-ar intoarce, el nu va fi ocarât sau condamnat pentru pacatele sale. El probabil gandea: "Stiu ca tatal meu ma iubeste. El nu-mi va arunca in fata pacatul meu, ci ma va primi inapoi". Cand trecutul tau este oarecum asemanator, te poti intotdeauna intoarce acasa.

Observati cum tatal fiului risipitor "i-a iesit in intampinare" cu binecuvantare de bunatate. Tanarul intentiona sa-si ceara iertare din inima tatalui sau, si repetase tot drumul catre casa ce-i va spune tatalui. Si totusi, cand a dat ochii cu tatal sau, nici n-a apucat sa se marturiseasca la el, caci tatal sau i-a iesit inainte, alergand sa-l imbratiseze.

“Cand era inca departe, tatal sau l-a vazut, si i s-a facut mila de el, a alergat de a cazut pe grumazul lui, si l-a sarutat mult” (Luca, 15:20). Tatal era asa de fericit ca fiul sau se intorsese, ca l-a acoperit cu sarutari, spunand: "Te iubesc, copilul meu. Vino acasa si te voi repune in drepturi."

Tatal facuse toate acestea inainte ca fiul sau sa apuce sa-si termine marturisirea. Tanarul abia daca a apucat sa scoata vreo vorba din ceea ce voia sa spuna, caci tatal sau nu l-a lasat sa termine. Pentru el, pacatul tanarului fusese deja rezolvat. In loc de raspuns, tatal avea sa dea niste ordine robilor sai: "Aduceţi repede o mantie pentru fiul meu si puneţi-i un inel pe deget. Pregatiti un ospat, pentru ca trebuie sa sarbatorim. Cu totii sa ne inveselim, caci fiul meu este acasa!"

Nu pacatul era problema acestui tata. Singura problema pe care o avea in minte era dragostea. El voia ca baiatul sau sa stie ca fusese acceptat, chiar mai inainte sa apuce sa rosteasca marturisirea. Si acesta este lucrul pe care Dumnezeu vrea sa ni-l faca clar noua: “Dragostea Sa depaseste, este mai mare decat toate pacatele noastre. "Nu vezi tu ca bunatatea lui Dumnezeu te indeamna la pocainţa?" (Romani 2:4).

vineri, martie 05, 2010

MERGETI “IN DUHUL”

Poti merge “in Duhul" la oricare natiune, la orice popor de pe pamant. Poti atinge un popor la care inca nu a ajuns cuvantul Domnului, in timp ce esti pe genunchi. Intr-adevar, odaita ta tainica poate deveni sediul unei miscari a Duhului Sfant peste o natiune intreaga. Ma gandesc la exemplul lui Avraam. El s-a rugat peste Sodoma cea fara de Dumnezeu, plina de imoralitate. Si Domnul i-a raspuns: "Daca voi gasi in Sodoma cincizeci de oameni buni in mijlocul cetatii, voi ierta tot locul acela din pricina lor” ( Geneza 18:26).

Cand a auzit Avraam aceasta, a inceput sa negocieze cu Domnul. El a intrebat," (daca) din cincizeci de oameni buni vor lipsi cinci: pentru cinci, vei nimici Tu oare toata cetatea?" (18:28). Avraam intreba: “Doamne, dar daca erau numai patruzeci si cinci de oameni drepti, cinstiti intre acei cincizeci de credinciosi? Daca numai atatia sunt oameni ai rugaciunii? Dar daca sunt doar zece oameni drepti care Te cauta pe Tine? Daca numai zece striga la Tine, vei cruta tu oare cetatea? Dumnezeu a raspuns lui Avraam: "N-o voi nimici, pentru cei zece oameni buni"( 18:32).

Acest pasaj ne spune ceva despre Domnul. El e gata sa salveze obsti intregi daca poate gasi o mana de oamenii drepti acolo. Acest pasaj se refera la oameni care cauta fata Lui de dragul neamului lor, al natiunii lor.

Dumnezeu merge chiar si mai departe in aceasta problema decat a mers cu Avraam. In Ezechiel cap.22 Dumnezeu vorbeste despre gasirea macar a unui credincios care sa se roage, care sa stea in spartura: ”Caut printre ei un om care sa inalte un zid, si sa stea in mijlocul sparturii inaintea Mea pentru tara, ca sa n-o nimicesc; dar nu gasesc nici unul!” (Ezechiel, 22:30).

La vremea profetiei lui Ezechiel, Israel era viciat spiritual. Profetii erau profani, lumesti, incalcand legea lui Dumnezeu in stanga si-n dreapta. Iar poporul era impovarat, tulburat pe toate partile, oamenii erau plini de pofte, dedandu-se la jafuri, unul pe celalalt. Nici macar unul nu se gasea printre ei sa strige la Domnul. Nimeni nu se gasea sa stea in spartura, sa mijloceasca. Totusi Dumnezeu ar fi salvat intreg poporul fie si de dragul unui singur mijlocitor.

Daca nu te poti duce in persoana ca sa vorbesti oamenilor din diverse natii, poti macar sa fii parte din “garda”, din “corpul” de mijlocitori. Iar noi cautam sa sprijinim pe aceia care se daruiesc pe ei sa mearga in aceasta lucrare catre natiuni. Cand Pavel scrie despre calatoriile sale, el mentioneaza nu numai pe Timotei si Tit ca ajutoarele sale, ci si pe Lidia si celelalte femei scumpe care l-au sprijinit in lucrare. Acestia erau toti robi plini de daruire, al caror ajutor a contribuit la atingerea a natiuni intregi cu cuvantul Evangheliei.

joi, martie 04, 2010

SA NE RUGAM DOMNULUI, DUMNEZEUL SECERISULUI

Cand Isus a privit din timpul Sau propriu spre sfarsitul veacului, el a semnalat o problema teribila. Asa ca a zis ucenicilor Sai: "Mare este secerisul, dar putini sunt lucratorii!"( Matei 9: 37).

Cand citesc cuvintele acestea, ma intreb: "Atunci care e solutia? Cum s-ar putea scoate mai multi lucratori spre a merge catre natiuni, catre popoare?" Isus a dat raspunsul chiar in versetul urmator: Cineva trebuie sa se roage pentru acesti lucratori la seceris! “Rugati dar pe Domnul secerisului sa scoata lucratori la secerisul Lui" (Matei 9:38).

V-ati putea gandi: "Usile se inchid peste tot in lume." Ar putea fi asa, dar nu are importanta cat de inchise unele natiuni pot parea ochilor nostri. Daca Dumnezeu a putut smulge Cortina de Fier a Europei si Cortina de Bambus in Asia, nimic nu-L poate opri sa lucreze oriunde vrea El.

Prin anii ‘80, cand lucrarea noastra isi avea sediul in Texas, un an intreg m-am tot rugat ca Dumnezeu sa trimita pe cineva in orasul New York pentru a inalta o biserica in Times Square. Eu m-am legat sa ajut pe oricine ar alege Dumnezeu in lucrarea respectiva: la stransul banilor, spre a tine intalnirile, spre a oferi ajutor si sprjin. Dar iata ca, in timp ce eu ma rugam ca Dumnezeu sa trimita, sa puna un lucrator la secerisul respectiv, Domnul a pus sarcina chiar pe mine.

Apostolul Paul a fost trimis ca misionar prin puterea rugaciunii. S-a intamplat in Antiohia, unde capii bisericii inaltau rugaciuni peste seceris (a se vedea Faptele Apostolilor 13:2-6). Prima calatorie a lui Pavel ca misionar avea sa vina ca urmare a unei strangeri la rugaciune. A fost rezultatul direct al rugaciunii oamenilor lui Dumnezeu, oameni ce au ascultat de cuvantul Domnului Isus, de a se ruga ca Domnul Dumnezeu sa trimita lucratori la seceris.

Acelasi lucru este valabil si astazi. Noi trebuie sa ne implicam in lucrarea de rugaciune pentru recolta, pentru seceris, asa cum au facut acei barbati ai Domnului din Antiohia. Faptul este ca, in timp ce noi ne rugam, Duhul Sfant cerceteaza intreg pamantul, punand lucrarea pe inima acelora ce doresc sa fie folositi de Dumnezeu. El se atinge de oameni pretutindeni, punandu-i deoparte in slujba Sa.

In Matei 8, un sutas a venit la Isus pentru vindecarea robului sau aflat pe patul de moarte. Christos a raspuns sutasului: "Du-te, si faca-ti-se dupa credinta ta. Si robul lui s-a tamaduit chiar in ceasul acela” (Matei 8:13). Cred ca acelasi lucru se intampla cu toti aceia care mijlocesc pentru seceris. In timp ce noi iL rugam pe Dumnezeu sa trimita lucratori, Duhul Sfant ii pune pe inima cuiva undeva si nu mai conteaza unde se intampla aceasta. Adevarul de netagaduit este ca rugaciunile noastre sunt folosite spre a trimite lucratori la seceris.