vineri, februarie 26, 2010

EI AU AVUT LUMINA SI VIATA

Biserica lui Isus Christos duce lipsa de autoritate spirituala in societate deoarece ii lipseste spiritualitatea.

De ce sunt liderii guvernului nostru si media asa binevoitori cu crestinii? De ce si-a pierdut biserica toata semnificatia si scopul in ochii lumii? De ce tinerii considera crestinismul o cauza complet irelevanta pentru vietile lor?

Se intampla din pricina ca, in cea mai mare parte, biserica nu mai este o lumina, un far. Hristos nu guverneaza, nu conduce in societatea noastra, deoarece El nu domneste in vietile noastre. Cand privesc in jur astazi, vad ca putini din casa lui Dumnezeu sunt cu adevarat in unitate cu Christos. Exista atat de putina partasie cu cerul. Si putini lucratori din via Domnului refuza metodele lumesti versus o totala incredere in Dumnezeu pentru directia pe care El o are pentru ei. Noi ne-am pierdut lumina, deoarece nu mai avem in vedere viata in Christos. Pentru ca autoritatea lui Dumnezeu sa aiba influenta, ea trebuie sa locuiasca in vase ascultatoare, in vase care consimt.

Sa luam aminte la regatul Babilonului in timpul lui Nebucadnetzar. Acesta era imperiul cel mai puternic de pe pamant. Daniel proorocise ca fiecare imparat care avea sa urmeze avea sa fie inferior, mai putin puternic, mai putin influent. De ce? Deoarece nu Nebucadnetzar era conducatorul real in Babilon. Puterea din spatele imperiului nu era in statuia pe care el o ridicase. Nu, ci autoritatea Babilonului statea in mainile unui mic grup de oameni ai lui Dumnezeu. Domnul avea pregatit un guvern ceresc secret, condus de Daniel si cei trei copii Evrei. Acesti barbati erau uneltele de guvernare, de conducere ale lui Dumnezeu, deoarece ei lucrau la nivel ceresc. Ei refuzasera sa aiba de-a face cu sistemul lumii, cu felul lumii. In schimb, ei s-au adancit in Dumnezeu.

Ca rezultat, acesti barbati sfinti au stiut timpurile. Ei puteau sa spuna oamenilor ce avea Dumnezeu in vedere in orice clipa. Ei erau lumini, faruri stralucitoare pentru intreaga natiune, pentru ca aveau viata lui Dumnezeu in ei.

In 2 Imparati 6 citim cum Siria pornise la razboi impotriva Israelului. In timpul acestui conflict, profetul Elisei statea in stransa legatura cu Dumnezeu. Acest barbat facea parte din guvernul secret al lui Dumnezeu, si el guverna cu autoritate. Dumnezeu i-a vorbit lui Elisei si acesta a trimis mesaj la imparatul Israelului, avertizandu-l de fiecare miscare pe care armata sirienilor avea sa o faca.

Cand imparatul sirian a aflat despre mesajele pe care le trimitea Elisei, el a impresurat cetatea profetului cu trupe, cai si care. Dar Dumnezeu i-a orbit pe sirieni, si Elisei a sfarsit prin a-i face prizonieri in tabara israelitilor.

Elisei avea Lumina - si stia fiecare miscare a lui satan – pentru ca el, Elisei, avea Viata!

joi, februarie 25, 2010

LIMITANDU-L PE SFANTUL LUI ISRAEL

“Au.. intaratat pe Sfantul lui Israel” (Psalm 78:41). Cuvantul folosit aici pentru “intaratat” provine din doua cuvinte de baza, insemnand "suparand la culme pe Dumnezeu prin trasarea unei limite" Pe scurt, limitandu-l pe Dumnezeu, inseamna trasarea unei linii, a unei demarcatii, sau a unui cerc, si aratand, "pana aici este Dumnezeu, si nu merge mai departe." Aceasta descrie gandirea multor credinciosi. Noi am marcat in mintea noastra o limita, un concept foarte ingust cu privire la marimea lui Christos.

Aceasta este tocmai ceea ce facea biserica primara din Ierusalim. Ei L-au limitat pe Christos la un cerc inchis, restrangandu-L la populatia evreiasca. Dar Isus nu poate fi limitat. El evadeaza in mod constant din micile noastre cercuri, intotdeauna ajungand la extreme.

Dati-mi voie sa dau un exemplu. Pana acum de 40 ani, penticostalii pareau sa aiba botezul cu Duhul Sfant limitat la miscarea lor. Multi pentecostali au gandit: "Noi suntem biserica lui Dumnezeu plina de Duhul Sfant!” Predicatori pentecostal au deplans amorteala spirituala in care zaceau principalele denominatiuni: "Ei nu au Evanghelia pe deplin, asa ca noi," ziceau ei.

Deodata, Duhul lui Dumnezeu s-a revarsat prin toate cercurile si limitarile facute de fiecare. Duhul Sfant a venit peste credinciosii din toate denominatiunile. O carte clasica a fost scrisa despre aceasta miscare a Duhului, numita Ei Vorbesc in alte limbi (They Speak With Other Tongues) de John L. Sherrill.

Dumnezeu s-a folosit de asemenea de cartea mea Crucea si Pumnalul (The Cross and the Switchblade) in special in cercurile catolice. Si totusi - precum Petru si biserica primara - a trebuit sa las pe Dumnezeu sa lucreze la inima mea inainte sa pot accepta ce aveam de gand. Eu am crescut ca si penticostal, si pentru prima oara in viata mea am vazut preoti rugandu-se cu lacrimi de credinta, strigand catre Isus.

La putin timp s-au luat de mine predicatori evanghelici, intreband: "Cum ramane cu maryologia catolicilor? Cum poti sa predici unor oameni care cred in asa ceva? ”M-am trezitt ca raspund la fel ca Petru: "Eu nu stiu nimic despre nicio o maryologie (n.tr. parte a teologiei crestine, care se ocupa cu studiul cultului fecioarei Maria, ex la romano-catolici). Tot ce stiu este ca exista oameni flamanzi spiritual in biserica catolica. Si ca exista inchinatori, adoratori adevarati ai lui Isus printre preoti. Dumnezeu umple acesti oameni cu Duhul Sau".

Dumnezeu are oameni ai Sai peste tot, si noi nu suntem chemati sa-i numim nici ordinari nici murdari sau necurati. Ci noi trebuie sa fim atenti ca nu cumva sa prezentam pe Isus ca fiind ceva mic, sa nu-L reducem deci, prin gandirea noastra limitata.

miercuri, februarie 24, 2010

FARA PATA SAU ZBARCITURA

Biserica lui Cristos nu a fost niciodata aprobata sau acceptata de lume. Si niciodata nu va fi. Daca traiesti pentru Isus, nu va trebui sa te separi de compania celorlalti, ca o vor face ei. Tot ce va trebui sa faci este sa traiesti pentru El. Deodata, te vei gasi reprobat, respins, numit “rau”: “Ferice de voi, cand oamenii va vor uri, va vor izgoni dintre ei, va vor ocari, si vor lepada numele vostru ca ceva rau, din pricina Fiului omului " (Luca 6: 22).

Si totusi, adauga Isus, aceasta este calea catre implinirea adevarata: ”Pentru ca oricine va vrea sa-si scape viaţa, o va pierde; dar oricine isi va pierde viata pentru Mine, o va castiga" (Matei 16:25). Cu alte cuvinte: "Singurul mod in care vei gasi un scop in viata este sa lasi tot pentru Mine. Numai atunci vei gasi bucurie adevarata, pace si multumire." Christos ne spune: "Biserica Mea este fara pata sau zbarcitura. Deci, cand vii la Mine, trebuie sa fii gata sa te lasi de toate pacatele. Trebuie sa te predai cu totul in bratul Meu, sa mori complet fata de eul tau, de acele ambitii care nu sunt din Dumnezeu, de ego. Prin credinta, vei fi ingropat cu Mine. Dar Eu te voi ridica, te voi invia la o viata noua."

Gandeste-te la ce inseamna sa fii fara pata sau zbarcitura. Noi stim ca o pata este ceva murdar, ceva intinat. Dar ce stim despre un rid? Ai auzit vreodata expresia "un rid nou"? Inseamna sa adaugi o idee noua la un concept deja existent. Un rid, in acel sens, se aplica acelora care incearca sa adauge la Evanghelie. Sugereaza un mod usor de a obtine raiul, fara predarea deplina in bratul lui Christos.

Acesta este felul de Evanghelie care se predica in multe biserici astazi. Predicile tintesc numai spre implinirea nevoilor oamenilor. Cand citesc cuvintele lui Isus, imi dau seama ca acest fel de predicare nu va tine, nu va merge. El nu indeplineste adevarata lucrare a Evangheliei.

Va rog sa nu ma intelegeti gresit: Eu nu sunt impotriva predicarii despre mangaiere, alinare si tarie pentru oamenii lui Dumnezeu. Ca pastor al Domnului, eu sunt chemat sa fac tocmai aceasta. Dar daca eu predic numai in conformitate cu nevoile oamenilor, si ignor chemarea lui Christos de a pune la picioarele Lui vietile noastre, atunci adevaratele nevoi nu vor fi niciodata implinite. Cuvintele lui Isus sunt clare: Nevoile noastre sunt implinite prin moartea fata de ego, fata de noi insine si luarea crucii Sale.

marți, februarie 23, 2010

EL A PREDICAT POCAINTA

Isus marturiseste: "Biserica Mea este un loc de pocainta deschisa, in care sa nu-ti fie rusine”. Intr-adevar, apostolul Paul adevereste:" Cuvântul este aproape de tine, chiar in gura ta, si in inima ta: adica, cuvântul credintei, pe care-l propovaduim noi; Daca marturisesti deci cu gura pe Isus ca Domn, si daca crezi in inima ta ca Dumnezeu L-a inviat din morti, vei fi mantuit”.

“Caci prin credinta din inima se capata neprihanirea, si prin marturisirea cu gura se ajunge la mântuire; caci Scriptura zice: oricine crede in El, nu va fi dat de rusine” (Romani, 10:8-11).

Cu alte cuvinte, venim la mantuire prin propria noastra marturisire, deschisa, de pocainta. Isus spune: “N-am venit sa chem la pocainta pe cei neprihaniti, ci pe cei pacatosi" (Matei, 9:13). Si apoi spune iar: Prin pocainta suntem vindecati si restaurati: "Nu cei sanatosi au trebuinta de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit sa chem la pocainta pe cei neprihaniti, ci pe cei pacatosi” (Luca, 5:31-32).

Acesta este vestea cea buna. Isus ne spune: "In Biserica Mea, oricine este vindecat prin pocainta. Nu conteaza cine esti, cum esti – frant din punct de vedere fizic, cu mintea bolnava, sau poate bolnav spiritual. Oricine vine la Mine trebuie sa vina prin acelasi mod. Si toti vor gasi deci vindecare prin pocainta” .

Cate Biserici mai deschid altarele lor pentru ca oamenii cu inima zdrobita sa vina in fata si sa se pocaiasca? Cati pastori au incetat a mai face invitatii pentru aceasta atat de importanta munca spirituala? Cati credinciosi si-au pierdut complet simtul nevoii de a-si marturisi pacatul?

Care este mesajul central al Evangheliei lui Christos? El face clar ca buna ziua peste tot in cele patru Evanghelii. El ne spune: "Iata ce predic Eu în biserica Mea. Acesta este mesajul Meu catre toti pacatosii”.

“...Isus a venit in Galilea, si propovaduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: "S-a implinit vremea, si Imparatia lui Dumnezeu este aproape. Pocaiti-va, si credeti in Evanghelie" (Marcu 1:14-15). Aceasta era primul mesaj al lui Isus de care se stie si el a predicat pocainta!

Pentru unii crestini, s-ar putea ca acestea sa fie vorbe cam tari. S-ar putea ca ei sa raspunda: “Bine, bine, dar cat de tare a insistat Isus pe pocainta?” Apostolul Luca ne da si raspunsul la aceasta intrebare, in Evanghelia sa: “Daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel" (Luca 13:5).

luni, februarie 22, 2010

TRASAND PROPRIUL TAU CERC

Esti ingrijorat cu privire la un membru al familiei sau vreun prieten care nu pare a creste sau a se maturiza in Christos? Cand masori acea persoana, nu cumva folosesti conceptul tau propriu cu privire la ce inseamna Hristos in viata acelei persoane? Nu cumva ai trasat asa ca un cerc referitor la ce inseamna sa fi un adevarat urmas al lui Christos si nu vezi deloc in interiorul acelui cerc persoana la care tu tii asa mult?

Este cumva posibil ca tu sa limitezi pe Hristos? Este cumva Isus al tau asa de mic, asa de restrâns, de nu poti crede ca Duhul Sau ar putea lucra adanc, in taina? Nu cumva condamni tu pentru ca nu corespunde cu tiparul tau? Crezi tu ca Dumnezeu este destul de mare, de maret pentru a lucra cu acea persoana in feluri nevazute?

Acum vreo 35 ani, o femeie de moravuri usoare numita Celeste Horvath a pasit in sediul Teen Challenge din Brooklyn. Era cea mai de notorietate “Madam” din New York, ce conducea o casa de prostitutie la care veneau unii din cei mai celebri oameni din vremea aceea. Celeste creascuse intr-o casa de crestini penticostali, iar bunica ei, o femeie rugativa, a proorocit cu privire la ea "Tu o sa fi un lucrator al meu, o evanghelista!” Dar Celeste a respins educatia pe care o primise la biserica si s-a indreptat spre prostitutie.

Pe masura ce acea casa de toleranta condusa de Celeste prospera, ea a dat in patima drogurilor. In tot acel timp, o batalie se dadea in inima ei. Noapte de noapte, ea se ruga "Doamne, te rog mai lasa-ma sa traiesc inca o zi". In cele din urma, Celeste a fost arestata. Stirile au tinut titlurile ziarelor nationale. La un moment dat, fratele ei i-a scris, spunând: "Asa intr-un hal ne-ai facut de rusine familia, de nu se mai poate! Esti peste orice inchipuire, peste orice compensare, nu mai poti face nimic sa recuperezi!"

Dar Isus niciodata n-a abandonat-o. Intr-o zi, intr-un moment de maxima singuratate, Celeste s-a rugat - si a cazut zdrobita inaintea Domnului. Schimbarea in ea a fost imediata, si pe loc a devenit o faptura noua.

Oricine vedea viata Celestei din afara, se gandea ca n-are nici o sansa, e complet fara speranta. Dar ei aveau o viziune limitata a lui Christos. Ei nu vedeau cum Duhul Sfant lucra in ea in toti acei ani. In timp ce oamenii din viata Celestei o vedeau doar ca o faptura triviala, ordinara, Domnul vedea in ea un lucrator al lui, o evanghelista.

Celeste a venit la organizatia Teen Challenge chiar inaintea condamnarii ei, iar noi am primit-o la noi. Ea a efectuat zilele de inchisoare unde a devenit lucratorul, evanghelista pe care Dumnezeu o chemase sa fie si a condus multe suflete la Isus in timpul petrecut acolo, in inchisoare. Dupa ce a fost eliberata, Celeste a devenit un predicator de strada puternic, de nadejde, si in cele din urma ea a pornit o biserica pe Long Island, o congregatie care arde puternic pentru Domnul si in ziua de astazi.

vineri, februarie 19, 2010

FRICA DUMNEZEIASCA SI CINSTIREA DOMNULUI

Biblia spune clar ca exista o teama de Domnul, o frica dumnezeiasca pe care fiecare credincios trebuie sa o cultive. Frica, teama adevarata de Dumnezeu includ teama respectuoasa si cinstirea Lui, dar inseamna mult mai mult decat atat. David ne spune: “Nelegiuirea celui rau zice inimii mele: "Nu este frica de Dumnezeu inaintea ochilor lui."(Psalm 36:1). Ce vrea sa spuna David este: “Cand vad ca cineva se deda la rau, inima mea spune ca o asemenea persoana nu are deloc teama de Dumnezeu. El nu recunoaste, nu admite adevarul lui Dumnezeu referitor la pacat, nici chemarea lui Dumnezeu la sfintenie."

Adevarul este ca teama din Dumnezeu ne da putere sa fim victoriosi in vremuri rele. Deci, cum putem noi sa avem aceasta teama? Profetul Ieremia raspunde cu aceasta profetie din Cuvantul lui Dumnezeu: ”Le voi da o inima si o cale, ca sa se teama de Mine totdeauna, spre fericirea lor si a copiilor lor dupa ei. Voi incheia cu ei un legamânt vesnic, ca nu Ma voi mai intoarce de la ei, ci le voi face bine, si le voi pune in inima frica de Mine, ca sa nu se departeze de Mine” (Ieremia, 32:39-40).

Ce promisiune minunata ne face Domnul! Ne asigura ca El va ne da frica Sa sfânta. Dumnezeu nu lasa aceasta frica in inimile noastre, asa, pur si simplu, intr-o strafulgerare supranaturala. Nu, ci El pune frica Sa in noi prin Cuvantul Sau.

Oare inseamna ca frica lui Dumnezeu este plantata in inimile noastre, când noi abia citim “din an in pasti” Biblia? Nicidecum. Ci vine când noi in mod constient hotarâm ca avem de gând sa ascultam de fiecare Cuvant pe care-l citim in Cuvantul lui Dumnezeu. Scriptura ne face cunoscut acest lucru. Ne spune: iata cum frica dumnezeiasca a venit peste Ezra: ”Caci Ezra isi pusese inima sa adânceasca si sa implineasca Legea Domnului, si sa inveţe pe oameni in mijlocul lui Israel legile si poruncile Lui” (Ezra, 7:10).

Frica de Dumnezeu nu este numai un concept din Vechiul Testament. Vedem frica dumnezeiasca atat in Vechiul cat si in Noul Testament. Vechiul Testament ne spune: ”Nu te socoti singur inţelept; teme-te de Domnul, si abate-te de la rau!” (Proverbele, 3:7). De asemenea, Noul Testament declara: “Frica de Dumnezeu nu este inaintea ochilor lor" (Romani 3:18).

Iar Pavel adauga: “Deci, fiindca avem astfel de fagaduinţe, preaiubiţilor, sa ne curaţim de orice intinaciune a carnii si a duhului, si sa ne ducem sfinţirea pâna la capat, in frica de Dumnezeu” (2 Corinteni, 7:1).

joi, februarie 18, 2010

O LUMINĂ CARE NU TREBUIE SĂ FIE ASCUNSĂ

Isus ne spune: „Voi sunteţi lumina lumii” (Matei 5:14). Afirmaţia Lui de aici vorbeşte despre ceva mai mult decât doar a fi implicat în lucrare. Ea se extinde dincolo de a învăţa, a predica sau a împărţi tractate. Cristos ne spune foarte clar: „Voi sunteţi lumina.” El spune: „Voi nu sunteţi doar o reflecţie a luminii. Nu sunteţi doar un canal. Voi sunteţi însăşi lumina. Iar intensitatea luminii voastre depinde de intensitatea umblării voastre cu Mine.”

Vedeţi ceea ce insinuează Domnul aici? Lumea îi recunoaşte pe cei care umblă îndeaproape cu El. Vecinii sau colegii tăi de lucru s-ar putea să nu ştie despre părtăşia ta zilnică cu Cristos, despre credinţa ta în El, despre dependenţa ta totală de El. Însă ei văd lumina care luminează din tine datorită vieţii pe care o ai cu El. Şi atât timp cât nimic nu împiedică acea viaţă, lumina ta va continuna să lumineze în întuneric.

„Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă” (Matei 5:14). Isus spune: „V-am pus la vederea lumii. Oamenii vă privesc, deoarece am făcut din voi un spectacol. Voi sunteţi o lumină care nu are menirea de a fi ascunsă.”

Deci, cine sunt aceste lumini aşezate pe un munte? Şi unde le vedem? De obicei, ele nu se găsesc în centrul atenţiei. Ele nu se află printre oamenii concentraţi asupra lor înşişi, care caută să câştige atenţia şi recunoaşterea în această lume. Şi nici nu se află printre grupurile încrezute din biserici care pretind a fi sfinţi, dar bârfesc, cârtesc şi se plâng.

De-a lungul anilor am văzut mulţi credincioşi care par evlavioşi, dar, în realitate, sunt nişte lenoşi în plan spiritual. Ei le spun altora despre căderile şi slăbiciunile lor, crezând că aceasta îi face smeriţi. Cu toate acestea, ei se grăbesc a-i judeca pe alţii. Ei nu posedă adevăratul duh de slujire, dăruire şi dragoste a lui Cristos. Dimpotrivă, „lumina” pe care o au ei este, de fapt, întuneric. „Aşa că, dacă lumina care este în tine este în întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!” (Matei 6:23). Acolo unde nu este viaţa lui Cristos, nu poate fi lumină pentru alţii.

„Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri” (5:16). Motivul pentru care noi trebuie să lăsăm ca lumina noastră să lumineze înaintea oamenilor este ca Dumnezeu să primească slava.

miercuri, februarie 17, 2010

VIAŢA ÎN SPATELE LUMINII

„Isus le-a vorbit din nou, şi a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8:12).

Isus a fost şi încă mai este lumina lumii. Ioan spune că această lumină a fost produsă de viaţa care era în Cristos: „În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor” (Ioan 1:4). Cu alte cuvinte, viaţa pe care o avea Cristos era sursa Lui de lumină pentru lume. Iar toţi cei care cred vor „avea lumina vieţii” (Ioan 8:12). Ce este „viaţa în spatele luminii” de care vorbeşte Scriptura?

Majoritatea din noi cred despre această lumină că ar fi existenţa eternă întrupată în Cristos. O vedem ca şi puterea Sa de a dărui existenţa eternă tuturor celor ce cred. Dar Ioan vorbeşte aici despre ceva mai mult. Atunci când el foloseşte cuvântul „viaţă”, el vorbeşte despre întreagă biografie a existenţei lui Isus.

Isus ne spune că noi trebuie să trăim aşa cum El a făcut-o. Ca să putem fi aşa cum Cristos a fost în lume, viaţa Sa trebuie să fie ceva ce noi cunoaştem şi experimentăm pentru noi înşine. Ea trebuie să aibă legătură cu propriile noastre vieţil.

Vreau să vă spun cum mă raportez eu la viaţa care este în Cristos. Mă bucur în lucrurile bune, mici pe care le-a făcut, le-a atins şi le-a spus Isus. Cred că faptele, cuvintele şi umblarea Sa zilnică cu Tatăl au menirea de a defini pentru noi semnificaţia vieţii asemănătoare cele pe care a avut-o Cristos.

Mă gândesc la prietenia lui Isus cu Lazăr. Mă gândesc la El cum se retrăgea din mulţimi după o lungă perioadă de slujire. Mă gândesc la El cum se bucura de timpul petrecut în casa Mariei, Martei şi a lui Lazăr. Mă gândesc la Isus cum îi lua pe copii în braţele Sale şi îi binecuvânta. Mă gândesc la ascultarea Lui faţă de mama Sa, chiar şi atunci când era deja un bărbat matur, atunci când El prefăcuse apa în vin la nuntă. Mă gândesc la dragostea şi grija lui Isus pentru cei dispreţuiţi, ignoraţi şi săraci. Mă gândesc la compasiunea Lui pentru femeia prinsă în adulter sau la felul în care El a onorat-o pe vaduva care a dat numai doi bănuţi.

Mă îndoiesc de faptul că ar fi destule cărţi pentru a însemna toate lucrurile făcute cu dragoste, dintr-o inimă de slujitor, pe care le-a făcut Isus în timpul vieţii Sale pe pământ. În aceste pasaje găsim modalităţile prin care noi ar trebui să ne raportăm vieţile noastre la cea a lui Cristos. Acesta este modul în care putem înţelege viaţa care este lumina.

marți, februarie 16, 2010

BAZÂNDU-NE PE PROMISIUNE

Datorită promisiunii lui Dumnezeu care „anticipează” noi putem proclama victorie şi stăpânire chiar înainte ca lupta să se înceapă. David cânta: „Doamne, împăratul se bucură de ocrotirea puternică, pe care i-o dai Tu. Şi cum îl umple de veselie ajutorul Tău! I-ai dat ce-i dorea inima, şi n-ai lăsat neîmplinit ce-i cereau buzele” (Psalmul 21:1-2).

Aţi putea să vă întrebaţi, „Cum putea David să se bucure? El se confrunta cu cel mai mare atac pe care îl cunoscuse vreodată. Cum putea el să aibă bucurie când putea să fie rănit sau ucis?”

David răspunde: „Căci i-ai ieşit înainte cu binecuvântări de fericire, şi i-ai pus pe cap o cunună de aur curat” (21:3). Ceea ce spune David aici este ceva ce poate schimba viaţa: „Sunt pus faţă în faţă cu un duşman care este hotărât să mă distrugă. Dar am pace în suflet. De ce? Dumnezeu a prevăzut lupta mea. El m-a copleşit cu asigurări ale dragostei Sale. S-ar putea ca duşmanul meu să mă facă să mă clatin sau să cad şi, într-un moment oarecare, s-ar putea să pară că sunt terminat. Dar Dumnezeu mi-a spus că dacă eu doar mă voi ridica, voi primi puterea Sa şi voi câştiga lupta.”

Apoi David a făcut următoarea declaraţie a credinţei chiar înainte de a merge la război: „(mi-ai) pus pe cap o cunună de aur curat” (21:3). Cununa de aur pe care o menţionează aici David este un simbol al victoriei şi stăpânirii. David spunea: „Merg la luptă bazându-mă pe promisiunea lui Dumnezeu pentru mine. El a spus că voi ieşi din luptă purtând cununa biruinţei.”

Aceasta rezumă doctrina „bunătăţii care anticipează” a lui Dumnezeu: El a anticipat toate luptele noastre – cu păcatul, cu firea şi cu diavolul – şi în mila şi bunătatea Sa, El a plătit datoria noastră înainte ca să fie nevoie ca aceasta să fie achitată. Victoria noastră este o tranzacţie încheiată.

Bunătatea lui Dumnezeu care anticipează se aplică, în special, celor care Îl iubesc pe Isus şi sunt luaţi prin surprindere de păcat. Domnul ne asigură că chiar dacă suntem doborâţi temporar, totuşi, vom ieşi din luptă cu capul sus, totul datorându-se lui Isus care a plătit datoria noastră.

luni, februarie 15, 2010

DRAGOSTEA CARE „ANTICIPEAZĂ”

„Căci i-ai ieşit înainte cu binecuvântări de fericire, şi i-ai pus pe cap o cunună de aur curat” (Psalmul 21:3). La prima vedere acest verset scris de David este puţin cam confuz (în varianta engleză). Cuvântul în l. engleză „a preîntâmpina” („a ieşi înainte” în română) folosit aici este, de obicei, asociat cu piedică, nu cu binecuvântare. O traducere modernă aici ar fi: „Domnul l-a preîntâmpinat pe David cu binecuvântări de bunătate.”

Cu toate acestea, cuvântul biblic pentru „a preîntâmpina” semnifică ceva complet diferit. El înseamnă „a anticipa, a preceda, a prevedea şi a împlini anticipat, a plăti o datorie înainte ca ea să apară.” Mai mult decât atât, aproape în fiecare exemplu acesta implică ceva legat de plăcere.

Isaia ne dă posibilitatea de a arunca o privire asupra acestui fel de plăcere. Aceasta vine de la Dumnezeu, anticipând o nevoie şi împlinind-o cu mult înainte. ”Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!” (Isaia 65:24).

Acest verset ne oferă o imagine incredibilă a dragostei Domnului nostru pentru noi. Este evident că El este atât de nerăbdător să ne binecuvânteze, este atât de pregătit să-şi reverse bunătatea Sa în vieţile noastre, încât nici nu poate aştepta ca noi să-I spunem nevoile noastre. Astfel, El o ia înainte şi Îşi manifestă mila, harul şi dragostea Sa faţă de noi. Şi aceasta este o plăcere supremă pentru El.

Aceasta este tocmai ceea ce spune David în Psalmul 21: „Doamne, tu reverşi peste mine binecuvântări şi bunătate asupra mea înainte chiar ca eu să le cer. Şi Tu oferi mai mult decât aş putea să mă gândesc să cer.”

David se referea la o lucrare măreaţă pe care Dumnezeu a făcut-o pentru el în domeniul spiritual. Era ceva ce i-a dat lui David victorie asupra duşmanilor săi, răspunsuri la rugăciune, putere de a birui şi bucurie nespusă. Dumnezeu a făcut totul înainte chiar ca David să meargă la rugăciune, să-şi reverse povara inimii sau să-şi prezinte cererea. Iar atunci când David, totuşi, şi-a deschis inima, el a descoperit că Dumnezeu deja pregătise terenul ca duşmanii săi să fie învinşi. Victoria lui David era asigurată înainte ca el chiar să se apropie de câmpul de luptă.

vineri, februarie 12, 2010

Toate post viitor, sunt mutate în: http://www.worldchallenge.org/ro/view/devotions

ATENŢIA NOASTRĂ

Aşa cum creştinii din vremea lui Pavel simţeau că distrugerea Ierusalimului se apropia, ei doreau să cunoască mai mult despre evenimentele profetice. Ei se temeau de zvonurile despre cruzimea armatelor cotropitoare care luau în robie numeroşi prizonieri. Toate acestea îi făceau pe aceşti credinicioşi să simtă că vremurile primejdioase se apropiau cu grabă. Iată de ce ei l-au rugat pe Pavel să le spună mai multe despre ceea ce urma să vină: „Scrie-ne cum să citim vremurile.”

Pavel a răspuns cu următoarele cuvinte de asigurare: “Cât despre vremi şi soroace, n-aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor. Pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine, că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea” (1 Tesaloniceni 5:1-2).

Pavel le-a descris ceea ce are să se întâmple atunci când Cristos se va întoarce: „Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Cristos. Apoi noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte” (4:16-18).

Îndemnul lui Pavel avea menirea de a fi o încurajare. El spunea în esenţă: „Nu trebuie să vă îngroziţi din cauza lucrurilor care vin asupra pământului. Nu trebuie să vă îngrijoraţi în privinţa tuturor semnelor şi calamităţilor înfricoşătoare. Ştiţi foarte bine ce înseamnă ele. Totul semnalează venirea Domnului Isus, care va veni să-Şi ia poporul Său.”

Adevărul este că istoria se îndreaptă undeva. Putem fi siguri că valul rapid al evenimentelor care se desfăşoară astăzi ne îndreaptă spre scopul etern al lui Dumnezeu. Lumea nu este lăsată în voia soartei; Domnul nu a abandonat pământul, indiferent de cât de păcătoasă şi necredincioasă a devenit lumea. Mai degrabă, Dumnezeu, pur şi simplu, a grăbit pasul. Iar ceea ce noi vedem acum este o mişcare rapidă a evenimentelor spre „acel eveniment divin” care se apropie: re-crearea unui nou cer şi a unui nou pământ, unde Cristos va domni cu suveranitate pentru toată veşnicia.

Ca şi ucenici ai lui Cristos atenţia noastră nu trebuie să fie concentrată asupra buletinelor de ştiri zilnice. Noi nu trebuie să ne bazăm pe războaie şi zvonuri de războaie, nici pe posibilitatea unui accident nuclear, şi nici pe alte lucruri care vin asupra pământului. Atunci când Isus a spus, „În ziua aceea, să vă uitaţi în sus” (vezi Luca 21:28), El vorbea despre unde ar trebui să fie îndreptată atenţia noastră.

joi, februarie 11, 2010

DUMNEZEU POATE FACE FATA MONSTRILOR DIN VIATA TA

Dumnezeu i-a zis lui Iov : ”Uita-te la hipopotamul, caruia i-am dat viata ca si tie! El mananca iarba ca boul” (Iov, 40:15). “Poti tu sa prinzi Leviatanul (crocodilul) cu undita? Sau sa-i legi limba cu o funie?” (Iov, 41:1).

De ce ar incepe Dumnezeu revelarea, descoperirea Sa, facandu-l pe Iov sa ia in considerare, sa se gandeasca la aceste doua mari dihanii, la acesti monstri? De ce l-ar face Dumnezeu pe Iov sa priveasca la hipopotam si la crocodil?

Mai intai, Domnul i-a pus aceasta problema robului Sau: “Uite, Iov, vezi ca hipopotamul e pe urmele tale. Ce-ai de gand sa faci? Poti sa-l pui la pamant cu puterea ta? Nu? Ei, atunci poate poti sa-l iei cu binisorul, sa-i vorbesti frumos”.

“Acum, ia uite la crocodilul acela amenintator! Cum o sa te descurci cu el? Creatura asta are o inima de piatra. Nu stie ce-i aia mila”. Aceasta a fost mai mult decat o simpla prelegere despre imparatia animalelor. De fapt, Dumnezeu avea sa ii spuna lui Iov ceva in legatura cu viata “monstrilor“ acestora. El ii arata robului Sau faptul ca aceste doua creaturi de temut, feroce, superputernice, reprezentau problemele uriase, monstruoase, din viata lui Iov.

“Gandeste-te la hipopotam. El intrece orice priveliste. Pur si simplu e o problema prea mare pentru ca tu sa o poti rezolva, Iov. Nu te poti pune cu el. Nimic din ce-ai face tu n-ar putea sa-l imblanzeasca, sa-l domoleasca. Numai Eu, Domnul, stiu cum sa opresc asa o creatura monstruoasa.

“Dar de crocodil ce zici, Iov? Nici o fiinta umana nu se poate pune, nu se poate lupta cu asa ceva. Si nimeni doar cu puterea lui proprie nu poate despuia crocodilul de carapacea lui cea groasa. Acelasi lucru e valabil in ce priveste vrajmasul tau, satan. Numai Eu pot invinge in lupta cu el.”

Pricepeti voi ce vrea sa zica Dumnezeu in aceasta cuvantare? El ii vorbeste nu doar lui Iov, ci tuturor credinciosilor. Si El afirma: “Admite adevarul despre monstrii (problemele) din viata ta. Nu le poti face fata. Eu sunt singurul care pot!”

Iov a raspuns: “Dumnezeul meu este atotputernic. El poate totul. Si nici unul din principiile Lui nu poate fi zadarnicit, nimic nu poate sta impotriva gandurilor Lui. Stiu ca nu ma pot pune cu hipopotamul ori crocodilul. Dar ce conteaza asta, cand stiu ca Dumnezeu poate. Partea mea este sa stau calm si doar sa vad salvarea care vine de la Domnul” (vezi Iov, 42:1-2).

miercuri, februarie 10, 2010

VICTORIOS IN FIECARE BATALIE

Dumnezeu a promis ca vei iesi victorios din fiecare batalie, incoronat de puterea Lui: “Scoala-te, Doamne, cu puterea Ta, si vom canta si vom lauda puterea Ta” (Psalmii, 21:13).

Cum ne intampina, cum ne calauzeste Domnul pe noi cu aceste binecuvantari de bunatate iubitoare? Duhul Sfant alunga toate temerile noastre – teama de esec, de a cadea din harul lui Dumnezeu, de a pierde prezenta Duhului Sfant – prin faptul ca sadeste in noi bucuria Sa. Astfel noi inaintam plini de bucurie, ca David, pentru ca Dumnezeu ne-a asigurat ca vom triumfa.

Si totusi, atati de putini crestini au aceasta bucurie a Lui, acea bucurie covarsitoare, deosebita. Foarte multi nu ajung sa cunoasca acea odihna in suflet, acea pace a prezentei lui Christos. Ei umbla ca si cand ar jeli, prezentandu-se ca si cand ar fi sub mania degetului lui Dumnezeu decat sub aripa Lui protectoare. Ei il vad ca pe un stapan care le traseaza sarcini dure, mereu gata sa le mai traga o nuia peste spate. Si uite cum isi duc traiul nefericiti, fara vreo nadejde, mai mult morti decat vii.

Dar in ochii lui Dumnezeu, nu pacatul nostru e problema, ci increderea noastra. Isus a rezolvat problema pacatului nostru odata pentru totdeauna la Golgota. El nu ne tot spune incontinuu: “De data asta ai intrecut masura”. Nu, niciodata! Atitudinea Lui catre noi este tocmai dimpotriva. Duhul Sau in mod constant ne incurajaza, amintindu-ne de bunatatea plina de iubire a Tatalui chiar si cand dam gres cel mai mult, in mijlocul esecurilor noastre.

Iar cand concentrarea noastra este asupra pacatului nostru, pierdem din vedere tocmai ceea ce Dumnezeu doreste mai mult: “Si fara credinţa este cu neputinţa sa fim placuţi Lui! Caci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie sa creada ca El este, si ca rasplateste pe cei ce-L cauta” (Evrei, 11:6). Acest verset spune totul. Dumnezeul nostru de abia astea sa ne recompenseze, si asa arde de nerabdare sa ne acopere cu bunatatea lui coplesitoare, ca ne binecuvanteaza cu mult inaintea momentului.

Acesta este conceptul pe care Tatal nostru tanjeste sa il avem despre El. El stie clipa cand ne vom pocai de greselile si pacatul nostru. El stie cand vine pocainta noastra. Dar, in asteptarea momentului aceluia, ne spune: “Vreau sa-l asigur pe copilul meu ca nu va fi judecat, pentru ca deja L-am iertat prin sangele curatitor, purificator al Fiului Meu”.

marți, februarie 09, 2010

DE CE E IMPORTANT “CE E VERDE”?

“Li s-a zis sa nu vatame iarba pamantului, nici vreo verdeata, nici vreun copac, ci numai pe oamenii, care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu” (Apocalipsa, 9:4).

De ce este important “verdele”, “verdeata”, in credinta noastra? Sa ne aducem aminte: lacustelor li s-a poruncit sa nu atinga nimic verde. Cu alte cuvinte, sa nu raneasca pe nimeni care umbla in credinta.

Deci, chiar atunci cand sunt atacati din toate partile, cei ce isi pun credinta in Dumnezeu vor sta neclintiti precum puternicii copaci verzi. Nu vor fi vatamati de lacuste de nici un fel, inclusiv teroristi. Cea mai buna aparare impotriva oricarui atac diavolesc, ori intepaturi ca cea a scorpionului, fatala, cea mai buna aparare este deci sanatatea spirituala. Iar acest fel de sanatate vine numai pe masura ce ne intoarcem la Domnul si ne incredem in promisiunile Lui.

Da-mi voie sa te intreb:

• Te increzi tu pe deplin in iertarea lui Dumnezu? Depinzi tu de sangele Lui ca sa fi curatat de orice faradelege? Daca te simti condamnat si in mod constant te lupti sa placi lui Dumnezeu, atunci nu esti verde si sanatos. Dorinta cea mai fierbinte a lui Dumnezeu este ca tu sa accepti darul Sau de iertare si sa te bucuri in el.
• Ai acceptat iertarea lui Dumnezeu. Dar te increzi tu in iubirea Lui neconditionata pentru tine?

Domnul nu ne respinge de fiecare data cand dam gres. Nu se uita incontinuu peste umar, cerandu-ne sa facem lucrurile mereu drept. El doar vrea sa venim la El si sa marturisim “Cred in Cuvantul Tau, Doamne. Iarta-ma, spala-ma, tine-ma in bratele Tale”.

Dorinta lui Dumnezeu pentru noi este ca sa traim tot restul zilelor noastre fara teama. De aceea, nu ii vom da voie cu nici un chip lui satan sa ne acuze de vreo greseala din trecut. Daca ne-am pocait de ea, daca ne-am cerut iertare pentru acea gresala deci, atunci suntem acoperiti de sangele pretios al lui Christos, care ne curateste.

Iata promisiunea lui Dumnezeu pentru toti cei care isi pun nadejdea in El: “Unii se bizuiesc pe carele lor, altii pe caii lor; dar noi ne bizuim pe Numele Domnului, Dumnezeului nostru.
Ei se indoaie si cad; dar noi ne ridicam si ramanem in picioare” (Psalmul 20:7-8).

luni, februarie 08, 2010

MAI BUN CA CINCIZECIMEA

Ioan Botezãtorul n-a ajuns niciodatã la Cincizecime! El n-a vãzut niciuna din acele limbi de foc, nici n-a auzit acel vâjâit de vânt puternic. N-a vãzut Ierusalimul cutremurat si multimile transformate. Dar Ioan a spus cã bucuria sa a fost deplinã! El a auzit ceva mai bun decât vâjâitul vântului, mai bun decât vestile bune, mai bun decât glasul unei mirese bucuroase. El a auzit vocea Mântuitorului.

“Cine are mireasă, este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, este deplină” (Ioan 3:29).

Ioan a gustat din cea mai mare bucurie pe care cineva care-L urmeazã pe Hristos poate sã o afle. El a spus, "am stat si L-am ascultat cu atentie. Vocea Sa mi-a fãcut inima sã tresalte. Mi-a vorbit personal mie. L-am ascultat pe Domnul meu si asta este bucuria mea. Sã ascult, sã aud vocea Sa."

Ioan putea spune: " O, da, L-am iubit. M-am închinat la picioarele Sale si i-am spus ce nevrednic sunt. Dar bucuria mea nu constã în ceea ce i-am spus eu Lui, bucuria mea stã în ce mi-a spus El mie! Am auzit vocea Sa, si mã bucur si numai la auzul glasului, vocii aceleia."

Unii spun cã Domnul nu mai vorbeste oamenilor, cu exceptia Cuvantului revelat. Ei nu pot crede ca oamenii pot auzi si astazi direct si pot fi binecuvântati prin auzirea acelei voci, acelui “susur blând si subtire”.

Isus a spus, “Oile Mele îmi cunosc glasul; ele aud când le chem pe nume.. Nu merg deloc după un străin.. pentru că nu-i cunosc glasul…” În zilele noastre ne temem de tot felul de abuzuri, ne temem cã vom fi condusi cãtre descoperiri contrare Cuvântului lui Dumnezeu. Dar, toate acele abuzuri nu sunt vina lui Dumnezeu. Fiecare falsã vedenie, fiecare profetie falsã, sau falsã îndrumare sunt un rezultat direct al propriei mândrii a omului si al propriei lui vointe. Oamenii abuzeazã de fiecare dar de la Dumnezeu. Totusi, Dumnezeu încã vorbeste direct acelor inimi care sunt gata sã-L audã.

“După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul” (Evrei 1:1)

De aceea, cum zice Duhul Sfânt: "Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile.

joi, februarie 04, 2010

TREBUIE SĂ-I DĂM VOIE SĂ NE VORBEASCĂ

Ilie a practicat puterea rugãciunii. El a închis si a deschis cerurile, a chemat foc din cer, si a despãrtit apele cu mantia sa. Un om al actiunii care a adus întreaga stãpânire sub cuvântul sãu, si-a bãtut joc de profetii lui Baal pe Muntele Carmel, omorându-i chiar sub nasul regelui.

Acest bãrbat puternic a venit la sala tronului lui Dumnezeu de mai multe ori, rugându-se cu stãruintã sã dea ploaie. Ilie a vorbit cu Dumnezeu despre aceastã trebuintã. Un nor mic si-a fãcut aparitia, si profetul, care cu trei ani si jumatate mai înainte închisese cerurile si cauzase o secetã teribilã, acum deschise cerurile si “o ploaie mare” a cãzut.

Ilie a fost coplesit de biruintã. O mare trezire spiritualã avea sã aibã loc. Focul lui Dumnezeu cãzuse si se întâmplaserã minuni la care fuseserã martori multimi, ce putuserã sã vadã nemaipomenita putere a lui Dumnezeu. Gândea Ilie ”Acum Izabela se va cãi, se va pocãi de faptele ei! Nici chiar ea nu poate sã nu tinã seama de semnele si minunile acestea! Acum e ceasul lui Dumnezeu pentru poporul acesta".

Dar ce soc a primit. Izabela n-a fost chiar deloc impresionatã de minuni si de acea putere, si i-a spus lui Ilie: "mâine la ceasul acesta, te voi ucide tocmai cum ai fãcut si tu cu preotii mei."

Ce vedem în momentul urmãtor: cã acest puternic si mare om al actiunii se ascunde într-o pesterã din Muntele Horeb la vreo 200 mile depãrtare.

Ce priveliste! Patruzeci de zile si patruzeci de nopti a petrecut întorcând problema pe toate fetele si tot gândindu-se la întorsãtura nefavorabilã pe care o luaserã lucrurile. A devenit preocupat de probleme, iar ochii sãi erau asupra lui, în loc sã fie atintiti pe Dumnezeu. Asa încât Dumnezeu l-a chemat: “Ilie, ce cauti aici, de ce te ascunzi în pestera asta?"

Oftând, Ilie i-a rãspuns: "Doamne, poporul se risipeste. Intreaga stãpânire, întregul guvern este imoral, e pe o cale rea. Oamenii s-au întors iarãsi la cãile lor; nici mãcar n-or sã mai creadã în minuni. Societatea a luat-o razna. O sa-mi dea cu mesajul în fatã, o sã-l respingã. Toti sunt sub puterea si controlul diavolului – în afarã de mine. Am rãmas numai eu singur, Doamne. Mã ascund, ca mãcar un sfânt sã mai rãmânã pentru tine”.

Ilie, un profet al rugãciunii, fusese atât de ocupat pentru Dumnezeu, si atât de ocupat sã demonstreze puterea lui Dumnezeu, cã devenise un slujitor într-un singur sens: vorbise cu cu Dumnezeu deseori, dar ascultase foarte putin. Dacã ar fi ascultat, ar fi auzit cum Dumnezeu îi spunea cã mai erau 7000 de sfinti ca si el, care nu se compromiseserã.

miercuri, februarie 03, 2010

O PRIVIRE ÎN INIMA LUI ISUS

“Cine dintre voi, dacă are un rob, care ară sau paşte oile, îi va zice, când vine de la câmp: "Vino îndată, şi şezi la masă?" Nu-i va zice mai degrabă: "Găteşte-mi să mănânc, încinge-te, şi slujeşte-mi până voi mânca şi voi bea eu; după aceea, vei mânca şi vei bea şi tu?" ?” (Luca 17:7-8).

N-avem nici o problemã în a ne identifica cu robul care-si fãcea datoria sa fatã de stãpânul sãu. Nici o problemã în a ne incinge sã slujim, servind Domnului o masã plinã de laude – un festin de închinare. Ne place sã servim pe Domnul! Este bucuria noastrã cea mai mare, realizarea noastrã supremã – sã fim în lucrarea Domnului.

Dar ne este greu cu ultima parte - partea Domnului. "Si dupã aceea, vei mânca.. şi tu!” E prea mult pentru noi sã întelegem pe deplin. Nu stim cum sã luãm loc dupã ce l-am servit pe El – sã-I permitem si Lui aceeasi bucurie pe care am experimentat-o noi când L-am servit pe El! Îi rãpim Domnului nostru bucuria de a lucra în dreptul nostru, de a ne sluji.

Considerãm cã Domnul nostru aflã destulã plãcere din ceea ce facem noi pentru El, dar e vorba de mult mai mult. El rãspunde credintei noastre si se bucurã când noi regretãm faptele noastre cele rele, când arãtãm cãintã fatã de ele, pocãintã. El spune Tatãlui despre noi si gãseste plãcere cand ne încredem în El complet, ca niste copii. Dar eu sunt convins cã cea mai mare nevoie a Sa este sã avem comunicare directã cu cei pe care El i-a lãsat aici, pe pãmântul acesta. Nici un înger din ceruri nu poate face aceasta în locul nostru, nu poate împlini acea nevoie. Isus doreste sã stãm de vorbã, sã vorbim cu aceia care sunt pe câmpul de luptã, cei care au o luptã, o problemã în viata lor.

De unde am venit cu idea cã Hristos se simte singur si simte nevoia arzãtoare de a ne vorbi? Gãsim toate acestea în aparitia lui Hristos pe drumul spre Emaus, când s-a arãtat celor doi ucenici. Isus tocmai fusese înviat si chiar in aceeasi zi, doi ucenici mergeau de la Ierusalem la Emaus. Ei erau intristati din cauza Domnului lor cel plecat dintre ei, asa cã atunci când El s-a apropiat de ei, nu l-au recunoscut. El a vrut sã le vorbeascã; avea atât de multe sã le spunã.

Pe când vorbeau ei şi se întrebau, Isus S-a apropiat, şi mergea pe drum împreună cu ei… Şi a început de la Moise, şi de la toţi proorocii, şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El” (Luca 24:15, 27).

Nici cã puteau trãi o experientã mai bunã ca aceasta ucenicii acestia, asa cã au plecat zicând unul cãtre altul ”nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea?” Avem în vedere bucuria ucenicilor, dar cum rãmâne cu bucuria lui Isus? Eu vãd un Domn înviat, cu lacrimile siroind pe obrajii Sãi de Domn glorificat, cu inima plinã de bucurie. El fusese împlinit, nevoia Sa fusese implinitã, si îl vãd bucuros pânã peste poate. El îsi fãcuse partea de slujire, si, în forma Sa glorificatã, El experimentase prima Sa comuniune în ambele sensuri, si de o parte si de alta. El spusese ce avea pe inimã, inima Sa fusese atinsã, iar nevoia Sa – implinitã.

marți, februarie 02, 2010

CUM SĂ ÎNVINGEM ISPITA

Puterea de a îndura si de a nu ceda tentatiei nu vine de la îndesarea în mintea noastră a versetelor Scripturii, sau făcând juruinte si promisiuni, sau petrecând ore întregi în rugãciune si post, sau chiar oferindu-ne pe noi însine pentru o mãreatã cauzã spiritualã. Aceste lucruri sunt toate recomandabile si normale pentru cresterea crestinã, dar biruinta noastrã nu stă în aceasta.

Omului îi este teamă că nu se poate lăsa de pãcatul sãu. El îi atribuie lui satan puteri pe care acesta nu el are. Omul strigă: "Sunt prins în plasă si nu mă pot opri! Sunt sub puterea diavolului. Divolul mă face să păcătuiesc!”

Teama este chinuitoare. Atâta timp cât te temi de diavol, nu poti rupe puterea niciunei tentatii. Satan prosperã când ti-e fricã, iar crestinii cărora le este frică de satan au putere foarte mică, ba chiar deloc n-au putere de a rezista.

Totul este o minciunã! Este o minciunã faptul cã satan are puterea de pune presiune asupra crestinilor până când îi pune la pământ. Nu este adevarat! Isus a venit sã distrugã toatã puterea diavolului asupra copiilor lui Dumnezeu spãlati în sângele Sau (prin jertfă). M-am întrebat adesea de ce Dumnezeu permite ca oameni plini de duhul să fie atât de ispititi. De ce nu ia Dumnezeu de la ei toata ispita în loc de a pregati o cale de a o răbda ("Dumnezeu… a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda” – 1 Corinteni 10:13). Rãspunsul este simplu. Odatã ce ai învãtat ce neputincios este satan - odatã ce ai învãţat că el nu poate să te oblige sã faci nimic, odată ce ai învătat cã Dumnezeu are toatã puterea de a te ţine să nu cazi - de atunci încolo poti “răbda” toate săgetile pe care le aruncã înspre tine satan. Poti merge pânã la capãt fãrã teama că vei cãdea!

Nu suntem scãpati de tentatii, ci de teama că diavolul ne-ar face să cedăm acestor ispite. Vom tot fi tentati pânã când vom ajunge la locul de "odihnã" în credinta noastrã. Acea odihnã este încrederea neclintită că Dumnezeu l-a biruit pe satan, că satan n-are nici un drept asupra noastră, si că vom iesi din aceasta precum aurul încercat în foc.

luni, februarie 01, 2010

MOTIVUL PENTRU ISPITĂ

Ispita este o invitatie sau o ademenire spre a comite o actiune imoralã. În momentul de fatã satan este plin de furie pe pãmânt ca un leu care rãcneste încercând sã devoreze crestinii prin ademenirile sale puternice spre imoralitate. Nimeni nu este imun si, cu cât sunteti mai aproape de Dumnezeu, cu atât mai mult satan va dori sã vã cearnã.

Pãcãtosii, cei care sunt sub puterea pãcatului, nu pot fi ispititi - numai cei care sunt cu adevãrat copii ai lui Dumnezeu pot fi! Ploaia nu poate atinge un corp care déjà se aflã sub apã. Cei aflati sub puterea pãcatului sunt însã deja cufundati în pierzanie si, ca si copii ai lui satan, ei fac ceea ce el le dicteazã. Nu este nevoie ca sã fie tentati sau ispititi, ademeniti, din cauza cã ei sunt deja imorali - deja condamnati. Aflati în sclavie, ei nu sunt liberi sã aleagã.

Ei pur si simplu sunt, cum s-ar spune, de douã ori morti, pentru cã sunt complet smulsi - ca atunci când ceva este smuls de la rãdãcinã - din harul lui Dumnezeu (merg din rãu în mai rãu). Pãcãtosii pot fi tachinati de diavol, dar nu tentati.

Satan tachineazã pe cei aflati sub puterea sa, copiii sãi, inducându-i în bezna tot mai adâncã a imoralitatii, dar ei sunt deja morti în pãcatele lor, nemaifiind angajati în bãtãlia celor vii. Iatã de ce Domnul nostru ne spune sã ne bucurãm cãci, atunci când suntem antrenati în ispite, ne maturizãm, experimentãm ceva unic, crestem în experienta noastrã de crestini. A eperimenta ispita inseamnã a fi “antrenat în conditii extreme de luptã”. Este un rãzboi “limitat” – Dumnezeu îl limiteazã la punctul de a fi “suportabil” pentru noi.

El doreste luptãtori care pot depune mãrturie “Eu am fost atacat! Am avut asa o luptã!” Vrãjmasul m-a împresurat, m-a atacat, a încercat sã mã doboare, dar Dumnezeu mi-a arãtat ce sã fac, cum sã lupt si sã nu mã înspãimânt. Acum am dobândit experientã, asa cã data viitoare n-o sã mã mai tem.

Ispita nu este un semn de slãbiciune, nici un semn cã înclini spre lume. Mai degrabã, e ca si cum ai fi absolvit (o scoalã), un semn cã Dumnezeu are încredere în noi. Duhul a condus pe Isus când a fost ispitit în pustiu, spre a putea învãta secretul, taina puterii asupra oricãrei ispite.Dumnezeu îi spunea, de fapt, lui Isus: “Fiul Meu, ti-am dat Duh nemãsurat. Te-am confirmat înaintea lumii. Acum o sã-i permit lui satan sã te atace cu orice mijloc voieste – ca sã vezi cã n-are nici o putere, ca niciodatã sã nu temi de domnia lui, ca sã poti merge sã predici cu îndraznealã si credintã împãrãtia, cãci satan este înfrânt, cã nu te poate atinge în nici un fel”.

Iatã de ce crestinii sunt astãzi ispititi. Ispita este ingãduitã chiar si în vietile cele mai sfinte tocmai spre ne învãta cât este de limitat satan, Ca sã cunoastem cât este de slab, de fapt, satan. Ne temem numai de ce nu cunoastem.