joi, decembrie 31, 2009

PLĂCEREA LUI DUMNEZEU

Dumnezeu nu numai Îşi iubeşte poporul Său, dar şi Îşi găseşte plăcerea în fiecare din noi. El găseşte o mare plăcere în noi. De fapt, El este binecuvântat prin faptul că ne păzeşte şi ne eliberează.

Văd o astfel de plăcere părintească în soţia mea, Gwen, ori de câte ori sună cineva din nepoţii noştri. Gwen se luminează ca şi pomul de Crăciun atunci când stă de vorbă la telefon cu cineva din micuţii noştri scumpi. Nimic nu poate s-o ia de la telefon. Chiar dacă i-aş spune că preşedintele se află la uşă, ea m-ar alunga şi ar continua să vorbească.

Cum L-aş putea eu vreodată acuza pe Tatăl meu ceresc că El şi-ar găsi mai puţină plăcere în mine decât aş avea eu în urmaşii mei? Uneori copiii mei m-au dezamăgit, făcând lucruri opuse celor ce le-am învăţat eu pe ei. Dar niciodată măcar nu am încetat să-i iubesc sau să-mi găsesc plăcerea în ei. Deci, dacă eu am acest fel de dragoste îndurătoare, fiind un tată imperfect, cu cât mai mult Îi pasă Tatălui de noi, copiii Săi?

Iosua şi Caleb au stat în mijlocul Israelului şi au strigat: “Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în ţara aceasta, şi ne-o va da...” (Numeri 14:8). Ce afirmaţie simplă, dar, în acelaşi timp, şi puternică. Ei spuneau: „Domnul nostru ne iubeşte şi Îşi găseşte plăcerea în noi. El va învinge orice uriaş, deoarece El îşi găseşte plăcerea în a face acest lucru pentru noi. De aceea, noi nu trebuie să privim la obstacole. Noi trebuie să ne aţintim privirea spre marea dragoste a lui Dumnezei pentru noi.”

De-a lungul întregii Scripturi citim despre faptul că Dumnezeu Îşi găseşte plăcerea în noi: “Cei ce umblă fără prihană Îi sunt plăcuţi” (Proverbs 11:20). “Rugăciunea celor fără prihană Îi este plăcută” (15:8). “M-a izbăvit de protivnicul meu cel puternic, de vrăjmaşii mei care erau mai tari decât mine. Ei năvăliseră deodată peste mine în ziua strâmtorării mele; dar Domnul a fost sprijinul meu” (Psalmi 18:17-19).

Este absolut necesar ca noi să credem că Dumnezeu ne iubeşte şi Îşi găseşte plăcerea în noi. Astfel, vom putea accepta faptul că fiecare împrejurare din vieţile noastre se va dovedi, până la urmă, a fi voia iubitoare a Tatălui pentru noi. Vom ieşi din pustiul nostru şi ne vom sprijini pe mâna iubitoare a lui Isus, iar El va scoate bucurie din lacrimile noastre.

miercuri, decembrie 30, 2009

CUCERIND ÎNTUNERICUL

Numai un singur lucru cucereşte şi împrăştie întunericul şi acesta este lumina. Isaia a declarat: „Poporul, care umbla în întuneric, vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara morţii răsare o lumină” (Isaia 9:2). În acelaşi fel Ioan a afirmat: “Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o” (Ioan 1:5).

Lumina reprezintă înţelegere. Atunci când spunem: „Văd lumina”, noi spunem: „Acum eu înţeleg.” Vedeţi ce spune Scriptura? Domnul este pe cale de a ne deschide ochii nu pentru a vedea un diavol victorios, ci pentru a primi o nouă revelaţie. Dumnezeul nostru ne-a trimis Duhul Său Sfânt, a cărui putere este mai mare decât toate puterile iadului: “Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume” (1 Ioan 4:4).

În Apocalipsa citim despre iadul care aruncă lăcuste şi scorpioni care au o mare putere. Citim despre un balaur, despre fiare, creaturi cu coarne, dar şi despre Antihrist. Cu toate acestea, noi nu ştim semnificaţia tuturor acestor creaturi. Dar nici nu avem nevoie de aceasta. Nu trebuie să ne îngrijorăm în privinţa lui Antihrist sau a semnului fiarei.

În noi trăieşte Duhul Dumnezeului Celui Atotputernic şi Cristos. Pavel afirmă că puterea Duhului Sfânt lucrează în noi. Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt este viu în noi chiar în acest moment.

Deci, cum lucrează Duhul în noi în mijlocul acestor vremuri grele? Puterea Sa este eliberată numai atunci când Îl primim ca şi Cel care ne poartă poverile. Duhul Sfânt ne-a fost dat anume din acest motiv, pentru a purta grijile şi îngrijorările noastre. Deci, cum putem noi să spunem că L-am primit, dacă nu I-am dat poverile noastre Lui?

Duhul Sfânt nu este închis în slavă, dar este aici, locuind în noi. Şi El aşteaptă cu nerăbdare să preia controlul asupra fiecărei situaţii din vieţile noastre, inclusiv şi durerile noastre. Deci, dacă continuăm să trăim în frică – disperare, îndoială, adâncindu-ne în îngrijorare – atunci nu L-am primit pe El ca şi mângâietorul nostru, ajutorul, călăuza, salvatorul şi puterea noastră.

Mărturia pentru lume este creştinul care a aruncat toate poverile sale asupra Duhului Sfânt. La fel ca şi tesaloniceniii, credinciosul vede în jur probleme copleşitoare, şi totuşi, el are bucuria Domnului. El are încredere în Duhul Sfânt care-l va mângâia şi-l va scoate din suferinţele sale. Şi el a o mărturie puternică pentru o lume pierdută, deoarece el întruchipează bucuria în ciuda întunericului care-l înconjoară. Viaţa lui spune lumii: „Această persoană a văzut lumina.”

marți, decembrie 29, 2009

CĂMĂRUŢA ASCUNSĂ

“Ci tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa, şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău care vede în ascuns, îţi va răsplăti” (Matei 6:6).

În trecut am învăţat că din cauza solicitărilor de a câştiga bani pentru trai, putem avea o „cămăruţă tainică a rugăciunii” oriunde: în maşină, în autobuz, în timpul unei pauze la serviciu. Într-o oarecare măsură acest lucru este adevărat. Dar este ceva mult mai mult. Cuvântul în greacă pentru „cămăruţă” în acest verset semnifică „o cameră individuală, un loc tainic.” Acest lucru era clar pentru cei care-L ascultau pe Isus, deoarece casele în cultura lor aveau o cameră interioară care servea drept un fel de debara. Porunca lui Isus era de a merge în acea cămăruţă ascunsă în mod individual şi de a închide uşa după sine. Acolo intrăm în acel fel de rugăciune care nu poate avea loc în biserică sau cu un partener de rugăciune.

Isus a servit drept exemplu în această privinţă, aşa cum El mergea în locuri tainice pentru a se ruga. De mai multe ori Scriptura ne spune că el „mergea deoparte” pentru a petrece timp în rugăciune. Nimeni nu avut o viaţă mai ocupată, aşa cum El era presat de nevoile celor din jurul lui, având atât de puţin timp pentru Sine. Cu toate acestea ni se spune: “A doua zi dimineaţa, pe când era încă întuneric de tot, Isus s-a sculat, a ieşit, şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi se ruga acolo” (Marcu 1:35). “După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să se roage, singur la o parte. Se înnoptase, şi El era singur acolo” (Matei 14:23).

Noi toţi avem scuze pentru faptul că nu ne rugăm în taină, într-un loc special în singurătate. Noi spunem că nu avem un astfel de loc ascuns sau nu avem timp pentru a face acest lucru. Thomas Manton, un scriitor puritan evlavios spune următoarele: „Noi spunem că nu avem timp pentru a ne ruga în taină. Cu toate acestea, noi avem timp pentru toate celelalte: timp pentru a mânca, a bea, timp pentru copii, totuşi, nu avem deloc timp pentru ceea ce stă la baza tuturor lucrurilor. Noi spunem că nu avem un loc tainic, dar Isus a găsit un munte, Petru a găsit un acoperiş, proorocii – un pustiu. Dacă iubeşti pe cineva, vei găsi un loc pentru a fi singur.”

Vedeţi importanţa de a ne a decide în inima noastră să ne rugăm într-un loc tainic? Nu merge vorba despre legalism sau obligaţie, ci despre dragoste. Este vorba de bunătatea lui Dumnezeu pentru noi. El vede ceea ce va fi şi ştie că avem nevoie de resurse imense, zilnic reaprovizionate. Toate acestea se găsesc în locul tainic cu El.

luni, decembrie 28, 2009

AŞEZAŢI CU ISUS

Potrivit lui Pavel, noi, cei care credem în Isus, am fost aduşi la viaţă din moartea spirituală şi suntem aşezaţi în locuri cereşti. “Măcar că eram morţi în greşelile noastre, [Dumnezeu] ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos…El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Cristos Isus…” (Efeseni 2:5-6).

Unde se află acest loc ceresc unde suntem aşezaţi cu Isus? Nu este nimic altceva decât sala tronului lui Dumnezeu – tronul de har, locul în care se află cel Atotputernic. Cu două versete mai jos citim despre modul în care am fost aduşi în acest loc minunat: “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu” (2:8).

Această sală a tronului este locul în care se află toată puterea şi stăpânirea. Este locul unde Dumnezeu domneşte asupra tuturor stăpânilor şi puterilor, şi lucrurilor oamenilor. Aici, în sala tronului, El monitorizează fiecare mişcare a lui satan şi examinează fiecare gând al omului.

Iar Cristos este aşezat la dreapta Tatălui. Scriptura ne spune: “Toate lucrurile au fost făcute prin El” (Ioan 1:3). “Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2:9). În Isus se găseşte toată înţelepciunea şi pacea, toată puterea şi tăria, orice lucru de care avem nevoie pentru a trăi o viaţă victorioasă şi roditoare. Şi nouă ne-a fost deschis accesul la toate bogăţiile care se găsesc în Cristos.

Pavel ne spune: “Aşa cum ştim sigur că Cristos a fost înviat din morţi, astfel am fost şi noi înviaţi împreună cu El. Şi aşa cum ştim sigur că Isus a fost dus la tronul slavei, astfel am fost şi noi duşi cu El în acelaşi loc glorios. Deoarece ne aflăm în El, ne aflăm, de asemenea, acolo unde se află şi El. Acesta este privilegiul tuturor credincioşilor. Aceasta înseamnă că noi suntem aşezaţi cu El în acelaşi loc ceresc în care locuieşte El.”

Pavel spune că toate binecuvântările cereşti sunt oferite în sala tronului. Toate bogăţiile lui Cristos ne sunt disponibile acolo: statornicia, tăria, odihna, pacea mereu în creştere. “Binecuvântat să fie Dumnezeu Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Cristos” (Efeseni 1:3).

joi, decembrie 24, 2009

PE DEPLIN CONVINŞI

Avraam nu s-a clãtinat în credinta sa. Mai degrabã, el a fost “deplin încredinţat că Cel ce făgăduieşte (Dumnezeu) poate să şi împlinească” (Romani 4: 21). El si-a dat seama cã Dumnezeu poate sã facã ceva din nimic. Într-adevãr, Domnul nostru creeazã din nimic. Sã luãm aminte la Geneza: din nimic, Dumnezeu a creat lumea. Cu un singur cuvânt, El creeazã. Si poate sã creeze miracole si pentru noi, din nimic.

Când orice altceva dã gres - când ai epuizat toate planurile si încercãrile tale - atunci este timpul, momentul când trebuie sã lasi totul în bratul lui Dumnezeu. Este vremea sã renunti la ideea cã vei gãsi izbãvire în orice altã parte. Dupã aceea, odatã ce esti gata sã îti pui încrederea complet în El, trebuie sã îl vezi pe Dumnezeu nu ca pe olarul ce are nevoie de lut, ci ca si Creatorul care face lucrarea Sa din nimic. Si din nimic din ceea ce este din aceastã lume sau materialele ei, Dumnezeu va lucra prin cãi si mijloace pe care tu nici nu ti le-ai fi putut imagina vreodatã.
Cât de serios este Domnul în ce priveste încrederea noastrã în El în fata imposibilitãtilor? Gãsim rãspunsul la aceastã întrebare în povestirea lui Zaharia, tatãl lui Ioan Botezãtorul. Zaharia a fost vizitat de un înger care i-a spus cã sotia sa, Elisabeta, avea sã nascã un copil deosebit. Dar Zaharia – care era înaintat în vârstă, ca si Avraam – a refuzat sã creadã. Pentru el nu era suficientã numai promisiunea lui Dumnezeu.

Zaharia a rãspuns îngerului: “Din ce voi cunoaşte lucrul acesta? Fiindcă eu sunt bătrân, şi nevasta mea este înaintată în vârstă” (Luca 1:18). Cu alte cuvinte, Zaharia a socotit imposibilitãtile. El spunea, în esentã: “Asta nu e posibil. Trebuie să-mi dovedesti cum se va întâmpla asa ceva”.

Îndoiala lui Zaharia nu a plãcut Domnului. Îngerul i-a spus, “Iată că vei fi mut, şi nu vei putea vorbi, până în ziua când se vor întâmpla aceste lucruri, pentru că n-ai crezut cuvintele mele, care se vor împlini la vremea lor." (1:20).

Mesajul este clar: Dumnezeu se asteaptã ca noi sã ne încredem în El, când El ne vorbeste. De asemenea, Petru scrie: “Aşa că cei ce suferă după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Creator, şi să facă ce este bine”. (1 Petru 4:19. caracterele aldine apartin lui David Wilkerson).

miercuri, decembrie 23, 2009

IN FATA IMPOSIBILULUI

“Şi, fiindcă n-a fost slab în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit, - avea aproape o sută de ani, - nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii.

Esenta credintei adevãrate, puternice, este gãsitã în acest verset unic. Dumnezeu îi promisese lui Avram că va avea un fiu, unul care avea să devină sãmânta multor natiuni. În mod remarcabil, Avraam nu a dat îndãrãt în fata acestei promisiuni, în ciuda faptului că avea o vârstă cu mult peste cea la care putea procrea. În loc de asta, când Avraam a primit acest cuvânt de la Domnul, ni se spune cã el “nu s-a uitat la trupul său, care era îmbătrânit... nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii”.

Dacă stai să te gândesti, în mod normal, ar fi fost imposibil ca aceastã promisiune să fie îndeplinita. Dar Avraam nu a stãruit asupra imposibilului. In conformitate cu ce spune apostolul Pavel, patriarhul nici nu si-a pus problema de cum avea Dumnezeu sã-si pãstreze promisiunea. El n-a discutat în contradictoriu cu Dumnezeu “Dar, Doamne, eu nu mai pot procrea. Iar pântecele Sarei este mort, nu mai poate concepe viata. Sotia mea a trecut de vârsta, de perioada când mai putea avea copii. Asadar, cum vei face aceasta, Doamne?” În loc să-si pună asemenea întrebãri, Avraam nici “nu s-a uitat” la ele.

Faptul este că, atunci când Dumnezeu este la lucru, prelucrând credinta cuiva, credinta aceea este încercatã, prelucrată precum aurul, dar si rezultatele sunt că acea credintă este mai bunã decât aurul. El pune o sentintã de moarte mai întâi asupra oricaror resurse omenesti, adicã El închide usa oricărui rationament uman, surpasând orice fel de opinie rationalã.

Credinta care place lui Dumnezeu se naste într-un loc în care nu există posibilitatea conceperii vreunui semn de viatã. Si eu vorbesc aici de absenta oricãrui semn de viatã din punct de vedere al posibilitãtilor omenesti. Ma refer la faptul cã planurile făcute de mâna omului pot sã înfloreascã la început, ca dupã aceea sã moarã. Pentru moment, sperantele omului pot aduce alinare temporarã, dar în curând se prãbusesc, sporind sentimentul de neajutorare.

Ai fost vreodatã în faza asta, când totul este mort? Ai trãit momentul în care n-ai mai avut nici o posibilitate, nici o nădejde? Când nu poti spune nimănui si nimeni nu te poate ajuta, sfătui. Cerurile par să nu te audă, rugăciunile par să cadã la pãmânt.

Eu declar acum, îti spun cã acesta este Dumnezeu la lucru, momentul în care Dumnezeu lucreazã. Duhul Sãu lucreazã sã te facã sã încetezi a lua în considerare imposibilitãtile, imposibilul, să nu te mai uiti la căile si mijloacele omenesti, să nu te mai gândesti cum să iesi din situatia ta prin propriile tale puteri. Duhul Sfânt te îndeamnã: “Nu mai căuta ajutor la om. Si nu te mai concentra la cât de disperată crezi că e situatia ta. Acestea sunt doar obstacole în calea credintei tale”.

marți, decembrie 22, 2009

PROMISIUNILE PREFERATE DIN BIBLE

Iatã câteva din promisiunile mele preferate din Biblie – promisiuni pe care eu le-am însemnat în Biblia mea si care m-au binecuvântat de-a lungul anilor. Aveti încredere în ele. Reciti-le iarăsi si iarăsi. Sunt ale voastre:


· Nu te teme, căci nu vei rămâne de ruşine; nu roşi, căci nu vei fi acoperită de ruşine; ci vei uita şi ruşinea tinereţii tale, şi nu-ţi vei mai aduce aminte de văduvia ta.


· Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine, şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine."


· Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere; şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mântuirea care le vine de la Mine, zice Domnul."


· O, cât de mare este bunătatea Ta, pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine, şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor! Tu îi ascunzi, la adăpostul Feţei Tale, de cei ce-i prigonesc, îi ocroteşti în cortul Tău de limbile care-i clevetesc.


· Tu eşti ocrotirea mea, Tu mă scoţi din necaz, Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire. "Eu - zice Domnul - te voi învăţa, şi-ţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui, şi voi avea privirea îndreptată asupra ta."


· Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra.


· Ne-ai făcut să trecem prin multe necazuri şi nenorociri; dar ne vei da iarăşi viaţa, ne vei scoate iarăşi din adâncurile pământului. Înalţă-mi mărimea mea, întoarce-Te, şi mângâie-mă din nou!

vineri, decembrie 18, 2009

O SINGURĂ CALE SPRE TRON

Nu puteţi să vă câştigaţi cu lacrimi drumul spre acest loc ceresc. Nu puteţi studia, lucra sau dori pentru a obţine calea voastră într-acolo. Nu, singura cale spre viaţa pe tron este calea jertfei vii: “Să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujba duhovnicească” (Romani 12:1).


Pavel vorbeşte din experienţă. Iată un om care a fost respins, ispitit, persecutat, bătut, închis, naufragiat şi bătut cu pietre. Pavel, de asemenea, avea asupra lui toate grijile bisericii. Cu toate acestea, el a mărturisit: „În fiecare stare am fost mulţumit.”


Acum el ne spune nouă: „Deci, vreţi să ştiţi cum am ajuns la cunoştinţa acestui loc ceresc? Vreţi să ştiţi cum am ajuns să fiu mulţumit în orice stare în care m-am aflat, cum am ajuns să găsesc adevărata odihnă în Cristos? Iată calea, secretul apropierii voastre de poziţia cerească: Aduceţi trupul vostru ca şi o jertfă vie Domnului. Ajung într-o stare de mulţumire numai prin sacrificiul propriilor mele dorinţe.”


Rădăcina în greacă pentru „vie” aici sugerează „pe viaţă.” Pavel vorbeşte despre un angajament serios, un sacrificiu făcut o dată pentru toată viaţa. Totuşi, să nu înţelegeţi greşit; acesta nu este un sacrificiu care are de a face cu iertarea pentru păcat. Jertfa lui Cristos pe cruce este unica plată pentru păcat: “Pe când acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa” (Evrei 9:26).


Nu, Pavel vorbeşte despre un alt fel de sacrificiu. Cu toate acestea, să nu înţelegeţi greşit: Dumnezeu nu găseşte plăcere în jertfele făcute de oameni în Vechiul Testament. Cartea Evrei ne spune: „N-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat” (10:6). De ce aceste jertfe nu erau pe placul Domnului? Pur şi simplu, ele nu implicau inima.


Jertfa pe care o descrie Pavel este cea în care Dumnezeu îşi găseşte o mare plăcere, anume pentru că ea implică inima. Care este această jertfă? Este cea a morţii dorinţelor noastre, lăsând la o parte dependenţa de propriile puteri şi abandonând ambiţiile noastre.


Atunci când Pavel îndeamnă, „Aduceţi trupurile voastre”, el spune: „Apropiaţi-vă de Domnul.” Cu toate acestea, ce înseamnă exact acest lucru? Înseamnă a ne apropia de Dumnezeu cu scopul de a ne oferi în întregime Lui. Înseamnă a veni la El nu bazându-ne pe forţele noastre, ci ca şi copii înviaţi, sfinţi în neprihănirea lui Isus şi acceptaţi de Tatăl prin poziţia noastră în Cristos. În momentul în care ne supunem voinţa noastră Lui, jertfa a fost făcută. Aceasta se întâmplă atunci când abandonăm lupta de a încerca să-i fim pe plac lui Dumnezeu prin puterile noastre. Acest act al credinţei este „slujba duhovnicească” la care se referă Pavel. Totul se rezumă la a avea încredere în El cu voinţa noastră, crezând că El ne va asigura cu toate binecuvântările de care avem nevoie.

joi, decembrie 17, 2009

DOMNUL SA-TI FIE DESFATAREA

Pacea si multumirea noastra depind intotdeauna de cat de mult ne lasam in bratul Domnului, indiferent de circumstante. Psalmistul spune: “Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima: (Psalm 37:4).


Daca te-ai predat pe deplin in bratul Domnului, atunci poti sa rabzi orice, toate greutatile, toate incercarile. Dorinta Tatalui Tau este sa poti sa desfasori activitatea ta zilnica fara teama sau neliniste, increzandu-te total in bratul Sau. Iar faptul ca tu te-ai abandonat complet in mana Sa, are un efect foarte practic in viata ta. Cu cat esti mai pe deplin predat in grija Lui, cu atat te vor afecta mai putin cele ce se intampla in jurul tau.


Daca te-ai predat cu totul in bratul Sau, nu vei incerca sa afli in mod constant care este urmatorul pas. Nici nu te vei teme de vestile infricosatoare ce vor zbura pe langa tine. Nu vei fi coplesit de griji pentru zilele ce vor urma pentru ca ti-ai incredintat viata, familia si viitorul in mana iubitoare si sigura a Domnului.


Oare cat de ingrijorate crezi ca sunt oile, cand il urmeaza pe pastorul lor? Nu sunt ingrijorate chiar deloc, pentru ca se incred total in cel ce le pastoreste. Tot astfel, noi suntem oile Domnului, care e minunatul nostru Pastor. Asa ca, de ce am fi noi vreodata ingrijorati, nelinistiti sau alarmati cu privire la viata noastra sau viitorul nostru? El stie perfect cum sa protejeze si sa aiba grija de turma Lui pentru ca ne pastoreste cu dragoste!


Chiar in propria-mi viata, a trebuit sa invat sa incredintez lui Dumnezeu problemele si grijile mele, una cate una, rand pe rand. Sa ne gandim la acest aspect: Cum pot spune ca ma incred cu totul in Dumnezeu, daca nu am dovedit ca ma pot increde in El cu un lucru macar? Sa spun asa, doar cuvintele “Ma incred in Domnul pe de-a-ntregul” nu este suficient. Trebuie sa fac dovada acestui lucru in viata mea, mereu si mereu, tot timpul, sub multe aspecte, si in lucrurile de zi cu zi.


Cati nu au spus in jurul nostru: “Ma predau, ma incredintez, ma incred” doar dupa ce au realizat ca nu era nici un alt chip de scapare din situatia lor. Adevarata incredintare cu totul, adevarata predare completa, in felul in care ii place lui Dumnezeu, este facuta de buna voie si cu deplin consimtamant, inainte de a ajunge la capatul puterilor noastre. Trebuie sa lucram in deplin acord cu Domnul, asa cum a lucrat Avram, predand viata lui in mainile lui Dumnezeu, ca atunci cand predai un cec in alb, si ai deplina incredere ce si cum Domnul va scrie in cec.

miercuri, decembrie 16, 2009

RUGACIUNE LA VREMURI DE NECAZ

La vremuri de necaz ca acestea, este biserica neputincioasa de a face ceva? Ar trebui sa stam cu mainile in san si doar sa asteptam venirea lui Christos? Cand toata lumea din jurul nostru tremura, cand pe oameni ii lasa inima din cauza fricii, suntem noi chemati sa luati armele spirituale si sa ne batem cu vrajmasul?


Proorocul Ioel a vazut o zi similara apropiindu-se de Israel, una de “bezna adanca si jale”) . Dupa cum spune Ioel, ziua de bezna care se apropia de Israel ar fi fost una cum nu s-a mai vazut niciodata in istoria lor. Profetul striga: "Vai! ce zi!" Da, ziua Domnului este aproape, vine ca o pustiire de la Cel Atotputernic” (Ioel 1:15).


Care era sfatul lui Ioel catre Israel in acea clipa de bezna? Iata ce cuvant le-a dat: “"Dar chiar acuma, zice Domnul, intoarceti-va la Mine cu toata inima, cu post, cu plinset si bocet!

Sfisiati-va inimile nu hainele, si intoarceti-va la Domnul, Dumnezeul vostru. Caci El este milostiv si plin de indurare, indelung rabdator si bogat in bunatate, si-I pare rau de relele pe care le trimite. Cine stie daca nu Se va intoarce si nu Se va cai? Cine stie daca nu va lasa dupa El o binecuvintare, daruri de mincare si jertfe de bautura pentru Domnul, Dumnezeul vostru?” (Ioel 2: 12).

Citind pasajul acesta, am fost strafulgerat de aceste doua cuvinte: “chiar acuma”. Cand bezna groasa a cazut peste Israel, Dumnezeu a facut apel la poporul Sau: “Chiar acuma, in ceasul razbunarii Mele – cand M-ati scos afara din societatea voastra, cand mila pare imposibila, cand omenirea isi bate joc de avertizarile Mele, cand teama si umbra, jalea, acopera tara – va spun sa va intoarceti la Mine. Sunt incet la manie, si sunt cunoscut ca Cel ce amana judecatile-Mi pentru o vreme, cum am facut pentru Iosia. Poporul Meu se poate ruga si poate face apel la mila Mea. Dar lumea nu se va pocai daca voi ziceti ca nu este mila.”


Vedeti voi mesajul lui Dumnezeu catre noi in toate acestea? Ca popor al Sau, putem starui in rugaciune si El ne va asculta. Putem sa venim la El cu cereri stiind ca El va raspunde rugaciunilor sincere, adevarate, rugaciunilor fierbinti facute de sfintii Sai.

marți, decembrie 15, 2009

TEAMA DE LUME VS. TEAMA FATA DE DUMNEZEU

Proorocii ne avertizeaza ca atunci cand vom vedea pe Dumnezeu zguduind natiunile si vremuri primejdioase, grele vor lovi, omul nostru firesc se va teme grozav. Ezechiel chiar a intrebat: “Iti va suferi inima, si Iti vor fi mainile destul de tari in zilele cand voi lucra impotriva ta? Eu, Domnul, am vorbit, si voi si lucra” (Ezechiel 22:14).


Cand Dumnezeu l-a instiintat pe Noe de judecatile Lui viitoare si i-a spus sa construiasca o arca, Noe a fost “plin de o teama sfanta” (Evrei 11:7). Chiar si indraznetul, curajosul David spune:” Mi se infioara carnea de frica Ta, si ma tem de judecatile Tale” (Psalmii 119:120). Iar cad proorocul Habacuc a vazut ca aveau sa vina zile dezastruoase, a strigat tare: “Cand am auzit... lucrul acesta, mi s-a cutremurat trupul; la vestea aceasta, mi se infioara buzele, imi intra putrezirea in oase, si-mi tremura genunchii. Caci as putea oare astepta in tacere ziua necazului, ziua cand asupritorul va merge impotriva poporului?” (Habacuc 3:16).


Va rog sa observati pe masura ce cititi aceste pasaje: Teama care a venit peste acesti oameni ai Domnului nu era o teama de lume, de alti oameni, ci o teama imbinata cu respect fata de Domnul. Acesti oameni sfinti nu se temeau de vrajmasii lor ci de dreptele judecati ale lui Dumnezeu. Si aceasta pentru ca au inteles extraordiara putere din spatele calamitatilor ce aveau sa se apropie. Nu de rezultatul furtunii se temeau ei, ci mai degraba de sfintenia lui Dumnezeu!

Tot astfel, fiecare din noi va experimenta o teama coplesitoare in vremurile de prapad si nenorociri ce vor sa vina. Dar teama noastra trebuie sa vina dintr-un respect sfant fata de Domnul, niciodata dintr-o neliniste lumeasca, omeneasca cu privire la soarta noastra. Domnului nu ii plac temerile zadarnice cum ar fi teama de a pierde posesiuni materiale, bogatii, standardul nostru de viata.


Pretutindeni in lume, oamenii sunt plini de acest fel de teama, pe masura ce vad economiile natiunii lor deteriorandu-se. Ei se tem ca un potop economic va sterge de pe fata pamantului tot ce au agonisit o viata intreaga. Astfel este strigatul celor ce nu se incred in Dumnezeu, care nu au nici o nadejde. Dar nu tot asa trebuie sa fie cu cei credinciosi, cei ce se incred in Domnul. Ci, daca esti copil de Dumnezeu, Tatal tau ceresc nu va perpetua asemenea necredinta in tine. Isaia a avertizat: “Eu, Eu va mangai. Dar cine esti tu, ca sa te temi de omul cel muritor, si de fiul omului, care trece ca iarba, si sa uiti pe Domnul, care te-a facut, care a intins cerurile si a intemeiat pamantul? De ce sa tremuri necontenit toata ziua, inaintea maniei asupritorului, cand umbla sa te nimiceasca? Unde este mania asupritorului? (Isaia, 51:12, 13). Sfintiti insa pe Domnul ostirilor. De El sa va temeti si sa va infricosati." (Isaia, 8:13).

Fie ca teama voastra sa fie de Domnul! Acel fel de teama nu conduce la moarte, ci la viata!

luni, decembrie 14, 2009

LA VREME DE NEVOIE

Sa luam aminte la una din cele mai puternice promisiuni din tot Cuvantul lui Dumnezeu:


“Dumnezeu este adapostul si sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipseste niciodata in nevoi.

De aceea nu ne temem, chiar daca s-ar zgudui pamantul, si s-ar clatina munţii in inima marilor. Chiar daca ar urla si ar spumega valurile marii, si s-ar ridica pana acolo de sa se cutremure munţii... Este un râu, ale carui izvoare inveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfantul locas al locuinţelor Celui Prea Inalt. Dumnezeu este in mijlocul ei: ea nu se clatina; Dumnezeu o ajuta in revarsatul zorilor. Neamurile se framanta, imparaţiile se clatina, dar glasul Lui rasuna, si pamantul se topeste de groaza. Domnul ostirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scapare pentru noi... El a pus capat razboaielor pana la marginea pamantului” (Psalm 46:1-7, 9).

Ce cuvant minunat, extraordinar! Am citit acest pasaj iarasi si iarasi, de zeci de ori, si tot ma simt coplesit de el! Cuvantul lui Dumnezeu catre noi este atat de puternic, de neclintit, ne spune: “Nicodata nu trebuie sa va mai temeti, nici daca intreaga lume ar fi in fierbere. Chiar daca s-ar cutremura pamantul, s-ar umfla oceanele, iar muntii s-ar narui in mare.. chiar daca totul ar fi un haos complet, un vuiet cumplit jur-imprejurul vostru”.


“Dar datorita Cuvantului Meu veti fi inundati cu pace ca un râu. In vreme ce toate natiunile se framanta, râuri de fericire vor curge catre poporul Meu, iar inimile lor vor fi umplute cu bucurie”.


Chiar acum lumea intreaga este cuprinsa de panica. Natiunile tremura de teama terorismului, stiind ca nici o regiune nu este imuna pericolului. Necazuri in viata personala si incercari tot vin si vin. Totusi, in mijlocul a tot si a toate, Psalmul 46 rasuna ca un ecou catre oamenii lui Dumnezeu din lumea intreaga: “Eu sunt in mijlocul vostru. Eu sunt cu voi prin toate. Poporul Meu nu va fi distrus sau clatinat. Eu sunt ajutorul vesnic prezent la vreme de nevoie pentru biserica Mea.


Dumnezeu stie ca toti ne confruntam cu nevoi adanci; ca ne confruntam cu necazuri, ispite, momente de confuzie, cand nu stim ca sa facem, lucruri ce fac inimile noastre sa se clatine. Mesajul Lui pentru noi in Psalmul 46 este menit tocmai pentru vremuri ca acestea. El ne spune ca daca dam voie fricii, amaraciunii si disperarii sa patrunda in sufletele noastre, atunci traim absolut contrar realitatii Lui in vietile noastre.


Este vital ca tu sa prinzi, sa intelegi ideea a ceea ce Domnul doreste sa spuna in acest Psalm. Dumnezeul nostru este la dispozitia noastra in orice clipa, zi si noapte. El este incontinuu la dreapta noastra, gata sa ne vorbeasca si sa ne ghideze. Si a facut posibil aceasta dandu-ne Duhul S au cel Sfant sa locuiasca in noi. Biblia ne spune ca Christos insusi este in noi, iar noi – in El.

vineri, decembrie 11, 2009

TRUPUL LUI CHRISTOS

Apostolul Pavel ne spune: “Voi sunteti trupul lui Hristos, si fiecare, in parte, madularele lui” (1 Corinteni 12:27). Apoi ne spune inca si mai specific: “Caci, dupa cum trupul este unul si are multe madulare, si dupa cum toate madularele trupului, macar ca sunt mai multe, sunt un singur trup, - tot asa este si Hristos” (1 Corinteni 12:12).


Pavel mentioneaza: “Uitati-va la propriul vostru trup. Aveti maini, picioare, ochi, urechi. Nu sunteti doar un creier izolat, neatasat la celelalte membre. Vedeti, tot asa e si cu Christos. El nu are doar cap. Are si trup, iar noi suntem parte din membrele, din madularele lui.


Apostolul apoi demonstreaza: “tot asa, si noi, care suntem multi, alcatuim un singur trup in Hristos; dar, fiecare in parte, suntem madulare unii altora” (Romani 12:5). Cu alte cuvinte, nu suntem doar conectati, legati cu Isus, capul nostru. Suntem legati unul de altul. Adevarul este ca nu putem fi conectati cu El fara a fi in legatura unii cu altii ca frati si surori in Christos.


Pavel duce aceasta idée pana in punctul ca spune: “Painea, pe care o frangem, nu este ea impartasirea cu trupul lui Hristos? Avand in vedere ca este o paine, noi, care suntem multi, suntem un trup; caci toti luam o parte din aceeasi paine. (1 Corinteni 10:16). Cu alte cuvinte, mai simplu spus, suntem toti hraniti cu aceeasi hrana: Christos, manna din ceruri. “Caci Painea lui Dumnezeu este aceea care se pogoara din cer, si da lumii viata" (Ioan 6:33).


Isus vorbea adesea cu ucenicii Sai in pilde si fiecare pilda continea un adevar ascuns al lui Dumnezeu. Aceste secrete au fost impartasite de Tatal, Fiul si Duhul Sfant inca dinainte de creatie: “Voi vorbi in pilde, voi spune lucruri ascunse de la facerea lumii" (Matei 13:35). Isus marturiseste ca aceste taine, aceste adevaruri ascunse sunt descoperite numai acelora care isi fac timp sa il caute pe El.


Isus a zis: "Eu sunt Painea vietii.. Eu sunt Painea vie, care s-a pogorat din cer... Cine Ma mananca pe Mine, va trai si el prin Mine” (Ioan 6:35, 51, 57). Imaginea Painii aici este importanta. Domnul nostru ne spune ”Daca veniti la Mine, veti fi hraniti. Veti fi strans legati de Mine, ca madular al trupului Meu. De aceea, veti primi putere de la raul de viata care curge din Mine”. Intr-adevar, fiecare madular al trupului Sau isi trage seva dintr-o singura sursa: Christos, capul. Tot ceea ce avem nevoie sa ducem o viata din abudenta isi trage seva de la El.


Aceasta Paine este ceea ce ne deosebeste pe noi ca madulare ale trupului Sau. Noi suntem pusi deoparte de restul lumii, de restul omenirii, pentru ca mancam, cinam dintr-o singura paine: Isus Christos. “Toti luam o parte din aceeasi paine (1 Corinteni 10:17).