luni, noiembrie 30, 2009

APROPIEREA DE DUMNEZEU

L-am cautat pe Domnul in rugaciune si L-am intrebat: “Care este cel mai important lucru ca Tu sa ne faci templul tau, sa vii sa locuiesti in noi?” Iata ce raspuns am primit: apropierea cu indrazneala si incredere.


Pavel spune despre Christos “În El avem, prin credinţa în El, slobozenia şi apropierea de Dumnezeu cu încredere” (Efeseni 3:12).


In templul evreiesc era foarte putin acces la Dumnezeu. De fapt, asemenea access era posibil doar marelui preot, dar si atunci doar o data pe an. In momentul respectiv, preotul intra in templul lui Dumnezeu cu frica si cu cutremur. Stia ca ar putea fi trantit la pamant daca s-ar fi apropiat de locul indurarii cu pacat neiertat in inima lui.


Astazi Dumnezeu a iesit din acea mica incapere cu acces restrictionat. Si a venit la noi in mod direct, in toata ocara si stricaciunea noastra. El ne spune: “Am venit sa locuiesc in tine. Nu trebuie sa-ti ascunzi ticalosia si disperarea, deznadejdea, de Mine. Te-am ales pentru ca te vreau si am sa transform trupul tau in casa in care voi locui Eu, in locuinta Mea”.


“Voi trimite Duhul Meu Sfant, care te va sfinti. El va curati si va matura fiecare incapere, pentru a pregati inima ta ca sa fie mireasa Mea, si asta inca nu e tot. O sa te asez chiar langa Mine si o sa te indemn sa te apropii cu indrazneala de tronul Meu, cu incredere”. Vezi tu, Eu vreau ca tu sa ceri de la Mine putere, har, tarie, tot ce ai nevoie. Am coborat cerul in sufletul tau, ca tu sa ai access la toate. Esti bogat, chiar daca tu nici macar nu-ti dai seama de asta. Esti mostenitorul a toata gloria Mea”.


Singurul motiv pentru care trupul tau este sfant este pentru ca Duhul Sfant locuieste acolo. Si este pastrat sfant numai prin prezenta si puterea Sa continua.Tu nu poti face asta. Nervii tai ar fi distrusi fie si numai incercand sa protejezi toate intrarile. Te-ai descuraja cand ai vedea ca nu poti sa opresti toata colbaraia si murdaria ce sunt suflate pe neasteptate. Puterile ti s-ar imputina alergand din incapere in incapere, maturand si lustruind, incercand sa faci lucrurile sa arate bine.


Fiecare crestin trebuie sa se bucure de acest lucru: Dumnezeu este in tine. Si este cu tine mereu, deci cine poate fi impotriva ta?

vineri, noiembrie 27, 2009

LARGIREA INIMII

Evanghelistii George Whitefield si John Wesley au fost doi dintre cei mai mari predicatori din istorie. Acesti barbati au predicat in fata a mii de oameni in intalniri in aer liber, pe strada, in parcuri si in inchisori si prin lucrarea lor multi au fost adusi la Hristos. Dar o disputa doctrinara s-a iscat intre cei doi cu privire la felul cum este sfintita o persoana. Ambele tabere doctrinare isi aparau pozita cu tarie, ba chiar a avut loc un schimb de cuvinte urate, cu sustinatorii ambilor barbatii argumentand intr-un mod indecent.

Un sustinator al lui Whitefield a venit la el intr-o zi si l-a intrebat: “Il vom vedea oare pe John Wesley in ceruri?” Prin urmare, el intreba “Cum poate fi John Wesley mantuit daca predica asemenea eroare?”


Whitefield a raspuns: “Nu, n-o sa-l vedem pe John Wesley in ceruri. El va fi asa de sus si de aproape de tronul lui Christos, chiar langa Domnul, ca n-o sa-l putem vedea”.


Paul a numit acest fel de duh “largire a inimii”. Si l-a avut el insusi atunci cand a scris Corintenilor, o biserica in care unii l-au acuzat de asprime si l-au luat in zeflemea la auzul predicii lui. Pavel i-a incredintat “Am dat drumul gurii faţă de voi, Corintenilor! Ni s-a lărgit inima” (2 Corinteni, 6: 11).


Cand Dumnezeu iti largeste inima, deodata asa de multe bariere si limite sunt ridicate! Nu mai vezi prin lentile inguste. In loc de asta, iti dai seama ca esti directionat de catre Duhul Sfant catre cei care sunt in suferinta. Iar cei ce sufera sunt atrasi catre duhul tau de compasiune, de mila, prin Duhul Sfant, ca de un magnet.


Ai tu, deci, acea blandete a inimii cand vezi oameni in suferinta? Cand vezi un frate (sau o sora) care s-a poticnit in pacat sau care poate are probleme, esti tu tentat sa le spui “ce se intampla in viata lor”? Pavel spune ca cei in suferinta au nevoie sa fie sprijiniti cu duhul blandetii, cu delicatete. Asta au ei nevoie, sa intalneasca acel duh de care a dat dovada Isus.


Aceasta-mi este rugaciunea inimii pentru restul zilelor mele: “Doamne, ia de la mine toata ingustimea inimii mele. Vreau duhul tau de compasiune, de mila pentru cei cu inima zdrobita.. duhul tau de iertare cand vad pe cineva cazut.. duhul tau de restaurare, care ia de la ei reprosul, rusinea..


“Nu lasa inima mea sa judece, mareste-mi puterea de a-mi iubi vrajmasii.. cand ma apropii de cineva care a pacatuit, nu ma lasa sa incep a-l judeca.. Dimpotriva, lasa fantana de apa vie tasnind din mine sa fie un râu de dragoste divina pentru ei. Si fa ca dragostea ce le este aratata sa aprinda in ei iubire pentru altii.”

joi, noiembrie 26, 2009

DUMNEZEU IUBESTE BISERICA

Adevarata biserica lui Isus Cristos este lumina ochilor Lui. Si totusi inca de la inceput, biserica Lui a experimentat perioade de apostazie si falsi invatatori. Bisericile primare – acele entitati apostolice fondate de Pavel si ucenicii sai – au beneficiat din plin de invatatura lui Dumnezeu propovaduita lor. Nimic “de folos cresterii si statorniciei” nu le-a fost tinut ascuns celor ce l-au urmat pe Cristos. Lor li s-a dat invatatura adevarata, nu doar prin cuvint ci si demostrandu-li-se puterea Duhului Sfant.

Pavel l-a avertizat pe Timotei ca va veni vremea cand unii din oamenii lui Dumnezeu “nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, şi îşi vor da învăţători după poftele lor. Îşi vor întoarce urechea de la adevăr, şi se vor îndrepta spre istorisiri închipuite” (2 Timotei 4:3-4).


Istoria ne arata ca aceasta s-a intamplat intocmai dupa cum prevazuse Pavel. Dupa ce apostolii au murit - si generatia care a beneficiat de invatatura lor a trecut si ea – o conspiratie de erori condamnabile au inundat biserica. Credinciosii au fost ademeniti de invataturi straine, iar stiinta si filozofia au erodat adevarul evangheliei lui Dumnezeu.


Sa luam aminte la ce ne spune Pavel despre puritatea bisericii lui Cristos: “Cristos... a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură... ci sfântă şi fără prihană” (Efeseni, 5:25-27).


Marea grija a lui Dumnezeu nu este biserica aflata in apostazie. Caci nici chiar apostazia nu va putea ucide sau distruge biserica lui Dumnezeu. In ciuda acestor probleme, Dumnezeu are totul sub control, si aceasta biserica ascunsa, tainica, invizibila, biruitoare nu moare. Ci mai degraba suvoiul, râul de Duh Sfant se varsa in “marea moarta” de biserici apostate, dand pe fatza faradelegea si “caldiceala”. Iar aceasta produce viata noua, renastere.


Poate ca nu vor fi decat o ramasita cei care se vor intoarce din bisericile moarte, din bisericile fara de viata. Si totusi Isus a spus: “Ogoarele sunt gata de recolta. Si inca mai este vreme pentru lucratori sa mearga in lucrare” (mai sunt inca suflete de salvat). Nicaieri in Biblie nu spune ca Duhul Sfant a parasit scena, lasand in urma-i o recolta ofilita, arsa. Duhul lui Dumnezeu e inca la lucru, mustrand, curtand, atragandu-i la Christos pe cei pierduti, inclusiv pe aceia aflati in apostazie.


Norul de martori ceresti ne-ar spune sa nu cautam sa judecam, sa nu ne concentram asupra ţinutului frâielor“. Este inca ziua Duhului Sfant, ce asteapta sa umple fiecare vas dornic!

Dumnezeu inca iubeste biserica Sa, in ciuda zbarciturilor!

miercuri, noiembrie 25, 2009

FII GATA

In Matei 24 Isus foloseste o pilda (parabola) spre a ne invata cum sa fim gata pentru venirea Lui:: ”De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi. Care este deci robul credincios şi înţelept, pe care l-a pus stăpânul său peste ceata slugilor sale, ca să le dea hrana la vremea hotărâtă? Ferice de robul acela, pe care stăpânul său, la venirea lui, îl va găsi făcând aşa! Adevărat vă spun că îl va pune peste toate averile sale.


Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: “Stăpânul meu zăboveşte să vină!' Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă, şi să mănânce şi să bea cu beţivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă, şi în ceasul pe care nu-l ştie, îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor” (Matei, 24:44-51).

Sa luam aminte ca Isus vorbeste de robii de aici, adica de credinciosi. Unul din robi este numit credincios, iar celalalt, rau. Ce anume il face pe cel din urma rau in ochii lui Dumnezeu? Dupa cum spune Isus, este ceva ce el “isi va zice in inima lui” (24:48). Robul acesta nu rosteste cu voce tare asemenea gand si nu il predica. Dar il gandeste. Si-a vandut inima unei minciuni de la cel rau, demonica, “Domnul zaboveste sa vina”. Observati ca nu spune “Domnul nu vine” ci “zaboveste sa vina”. Cu alte cuvinte, “Lasa ca Isus nu va veni asa deodata, sau pe neasteptate. Nu se va intoarce in generatia mea”.


“Robul rau” este clar un tip de credincios, poate chiar unul din lucrarea Domnului. I s-a poruncit sa “vegheze” si sa “fie gata”, “căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi” (Matei 24:44). Si totusi acest om isi linisteste constiinta acceptand minciuna lui satan.


Isus ne arata roada unei astfel de gandiri. Daca un rob este convins ca Domnul zaboveste sa vina, atunci nu vede de ce ar trai o viata dreapta. Nu se vede obligat sa faca pace cu tovarasii lui de slujba. Nu vede nevoia de a pastra unitatea in casa sa, la servici, in biserica. Poate sa-si bata tovarasii de slujba, sa-i acuze, sa le poarte pica, sa le strice reputatia. Cum spune Petru, robul acesta e condus de poftele lui. Vrea sa traiasca in doua lumi, sa se dedea la o traire rea, crezand in acelasi timp ca e ferit de judecata cea dreapta.

marți, noiembrie 24, 2009

MINCIUNILE VRAJMASULUI

In momentele noastre de incercare si ispite, satan vine la noi cu minciuni: “Esti incercuit acum si nu-i chip sa iesi. Slujitori mai mari decat tine si au cedat in imprejurari mai putin grele ca asta. Acum e randul tau sa te duci la fund. Esti un ratat, altfel n-ai trece prin asta. Nu e in regula cu tine si Dzeu e adanc nemultumit.”


In mijlocul necazului sau, Ezechia si-a dat seama de neputinta sa. Imparatul a realizat ca n-avea puterea sa opreasca vocile racnind la el, mesajele de descurajare, amenintarile si minciunile. Stia ca nu poate scapa din aceasta batalie, asa ca a cautat ajutorul Domnului. Si Dzeu a raspuns trimitand pe profetul Isaia la Ezechia cu acest mesaj: “Domnul a auzit plansetul tau. Acum, spune-i satanei de la poarta ta “Tu esti cel ce se va duce la fund. Cum ai venit, asa o sa pleci.”


Ezechia aproape cazuse in plasa vrajmasului. Adevarul este ca, daca nu stam fermi in fata minciunilor lui satan – daca, la vreme de criza, nu ne indreptam spre rugaciune si credinta, daca nu sorbim tarie din promisiunile lui Dzeu de eliberare - diavolul se va napusti asupra credintei noastre sovaitoare si isi va intensifica atacurile.


Ezechia a prins curaj din cuvantul pe care l-a primit si a putut sa-i raspunda lui Sanherib fara sovaiala: “Diavol de rege, nu pe mine m-ai batjocorit, ci pe Dzeu insusi. Domnul meu ma va scapa. Dar pentru ca L-ai batjocorit pe El, o sa infrunti mania Lui!”


Biblia ne spune ca Dzeu l-a scapat pe Ezechia si regatul Iuda in mod supranatural chiar in noaptea aceea: “În noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului, şi a ucis în tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri moarte” (2 Imparati, 19:35).


Credinciosii de astazi nu se bazeaza doar pe o promisiune ci si pe sangele varsat al lui Isus Christos. Si prin sangele acesta avem biruinta asupra fiecarui pacat, ispita si batalie cu care ne vom confrunta vreodata. Poate ai primit vreo scrisoare de la diavol de curand. Te intreb: Crezi ca Dumnezeu poate sa prevada dinainte fiecare incercare a ta? Fiecare pas nesabuit al tau? Fiecare indoiala si teama? Daca e asa, atunci ai inaintea ta exemplul lui David, care s-a rugat astfel: “Când strigă un nenorocit, Domnul aude, şi-l scapă din toate necazurile lui” (Psalmii, 34:6). Vei face si tu asemenea lui?

luni, noiembrie 23, 2009

PACEA SI DUHUL SFANT

Cui da, cui lasa Isus pacea Sa? V-ati putea gandi: “Nu-s eu vrednic sa traiesc in pacea lui Hristos. Am prea mult zbucium in viata mea. Si o credinta asa de slaba..”


Bine ati face sa luati aminte la oamenii carora le-a dat Isus pacea Sa mai intai. Nici unul din ei nu era vrednic. Si unul macar nu avea dreptul la aceasta.


Ganditi-va la Petru. Isus avea sa lase pacea Lui peste un lucrator al evangheliei care curand avea sa scoata pe gura blesteme, sa nege jurandu-se ca nu L-a cunoscut. Petru era zelos in dragostea lui pentru Hristos, dar avea si sa se lepede de el.


Apoi mai erau Iacov si fratele lui Ioan, barbati cu spirit competitiv, intotdeauna cautand sa le fie recunoscute meritele. Au cerut sa stea unul la dreapta si altul la stanga lui Isus cand acesta avea sa acceada la tronul Sau in glorie.


Ceilalti ucenici nu erau nici ei mai virtuosi. Mocneau de furie cand Iacov si Ioan au incercat sa le-o ia inainte. Apoi Toma, un om al lui Dumnezeu care s-a indoit. Toti ucenicii aveau o credinta asa de mica, ca lucrul asta l-a uimit si a apasat asupra lui Hristos. Chiar si dupa Inviere, cand s-a dus vorba ca “Isus a inviat” ucenicii era “zabavnici la credinta”.


Dar asta nu e tot. Mai erau si cei derutati. Cei care n-au priceput caile Domnului. Pildele, parabolele Lui i-au derutat. Dupa Rastignire, si-au pierdut orice simt al unitatii pe care l-ar fi avut, risipindu-se in toate directiile.


Ce tablou: Oamenii astia erau dezbinati, plini de teama, neincredere, pareri de rau, confuzie, rivalitate, mandrie. Si totusi, acelorasi robi tulburati Isus le-a spus: “Va voi da pacea Mea”.


Ucenicii nu fusesera alesi pentru ca erau buni sau neprihaniti; atata lucru e clar. Nici pentru talentul sau abilitatile lor. Erau niste pescari si lucratori cu ziua, umili si modesti.


Cristos i-a chemat si i-a ales pe ucenici pentru ca a vazut ceva in inima lor. Si privind in inima lor, stia ca fiecare dintre ei avea sa se predea Duhului Sfant.


In acel moment, tot ceea ce ucenicii aveau era o promisiune ca Christos le va da pacea Sa. Plinatatea acelei paci avea sa le fie data la Cincizecime. Adica atunci cand Duhul Sfant avea sa se coboare si sa locuiasca in ei. Noi primim pacea lui Cristos de la Duhul Sfant. Aceasta pace vine peste noi pe masura ce Duhul ni-L descopera pe Cristos. Cu cat vrei mai mult din Isus, cu atat Duhul o sa-ti arate mai mult din El– si cu atat mai mult din pacea adevarata a lui Christos vei avea.

vineri, noiembrie 20, 2009

MAREA GRIJA A LUI DUMNEZEU

In mijlocul acestei “zdruncinari mondiale a tot si a toate”, care este grija principala a lui Dumnezeu? Este ea concentrata asupra evenimentelor din Orientul Mijlociu? Nu. Biblia ne spune ca privirea lui Dumnezeu e atintita spre copiii Lui: “Iată, ochiul Domnului priveşte peste cei ce se tem de El, peste cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui” (Psalm 33:18).

Domnul nostru cunoaste fiece miscare a pamantului, a tot ce este viu. Si totusi privirea Sa este atintita in principal pe copiii Lui, ca lor se sa fie bine. El isi atinteste privirea pe durerile si nevoile fiecarui membru al trupului Sau spiritual. Mai simplu spus, orice ne indurereaza pe noi iL afecteaza pe El.


Ca sa ne dovedeasca acesta, Isus a spus: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă” (Matei, 10:28). Chiar si in mijlocul a mari razboaie mondiale, grija principala a lui Dzeu nu sunt tiranii, ci fiecare aspect din viata copiilor Lui.

Hristos spune chiar in versetul urmator: “Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi, nici una din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru” (Matei, 10: 29). In zilele lui Hristos, vrabiile erau carnea saracului si se vindeau la un banutz. Si totusi, Isus a spus: “Niciuna din aceste micute creaturi nu cade la pamant fara stirea Tatalui.”

Folosirea de catre Isus a cuvantului “cade”, inseamna, in acest verset, mai mult decat moartea pasarii. Intelesul din limba Aramaica este “a veni in contact cu pamantul”. Cu alte cuvinte, “cade” indica aici fiecare contact, fiecare pas, fiecare saritură pe o care face micuta pasare.

Christos ne spune “Ochiul Tatalui vostru este peste pasare nu doar in momentul cand moare, ci inca de la primul pas, de cand a pus piciorul pe pamant. Cand vrabia invata sa zboare, cade din cuib si incepe cu mici sarituri. Si Domnul vede fiecare mica zbatere a ei. El e preocupat de fiecarui detaliu al vietii ei.”


Apoi Isus adauga: “Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii”(Matei, 10: 31). Intr-adevar, El spune:Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi” (Matei, 10: 30). Simplu spus, Cel care a facut si a numarat toate stelele – care a monitorizat fiecare miscare a Imperiului Roman, ce tine galaxiile in orbita lor – are ochii atinti asupra ta. Si, intreaba Isus, “ nu sunteti voi cu mult mai de pret in ochii Lui”?

joi, noiembrie 19, 2009

CE PACE UIMITOARE!

Isus nu ne da doar un singur motiv pentru care avem nevoie de pacea Sa. Christos spune ucenicilor Sai in Ioan 14:30 “Vine stăpânitorul lumii acesteia”. Care era contextul declaratiei Sale? Tocmai le spusese celor doisprezece: “Nu voi mai vorbi mult cu voi” (14:30). Apoi le-a explicat de ce “Căci vine stăpânitorul lumii acesteia”.


Isus stia ca Satan era la lucru chiar in clipa aceea. Diavolul il trecuse deja pe lista pe Iuda ca avand sa-L tradeze pe Domnul. Si Hristos stia ca ierarhia religioasa din Ierusalim fusese imputernicita de catre capeteniile iadului. Stia si ca, inspirata de diavol, multimea avea sa vina in curand sa-L prinda. Atunci le-a spus Isus ucenicilor: “Cel rau, satan, vine! Asa ca nu voi mai vorbi mult cu voi”.


Isus stia ca avea nevoie de timp (petrecut) impreuna cu Tatal spre a Se pregati pentru conflictul ce avea sa vina. Avea sa fie dat in mainile celor rai, intocmai dupa cum spusese. Si stia ca satan facea tot ce-i statea in putinta sa-I zdruncine pacea. Diavolul avea sa-L hartuiasca si sa incerce sa-L descurajeze, totul in stradania de a distruge credinta Domnului Christos in Tatal - orice numai sa iL faca sa evite Crucea.


Poate ca esti in necaz si te gandesti “S-a sfarsit. N-o sa reusesc, n-o s-o pot scoate la capat”. Dar Isus spune “Stiu prin ce treci. Vino si adapa-te, bea din pacea Mea”.


Poate chiar acum treci prin cea mai grea perioada cu care te-ai confruntat vreodata. Poate viata ta e intr-un asa zbucium ca situatia pare fara nici o speranta. Iti pare ca nu e chip sa iesi si-n orice directie ai vrea s-apuci nu te alegi decat cu si mai mult stres, confuzie si epuizare.


Nu conteaza prin ce treci. Viata ta poate parea ca a fost lovita de furtuna. Poate treci prin incercari ce-i fac pe altii sa te priveasca asa ca pe un Iov al zilelor noastre.


Oamenii vor arata cu degetul spre tine si vor zice: “Toate-i merg complet anapoda! Si totusi e hotarat sa se increada in Cuvantul lui Dumnezeu, fie ca va trai, fie ca va muri. Cum de poate oare? Cum de reuseste sa continue? Trebuia sa se lase pagubas(a) demult. Si totusi, nu s-a lasat. Si prin toate acestea, n-a compromis nimic din ceea ce crede. Ce pace nemaipomenita, uimitoare! Intrece orice pricepere.”