vineri, octombrie 30, 2009

BUCURAŢI-VĂ ÎN DOMNUL

„Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” (Filipeni 4:4). Acestea sunt cuvintele de încheiere ale lui Pavel pentru Filipeni. El nu spunea: „Eu sunt în închisoare şi aceste lanţuri sunt o binecuvântare. Sunt aşa de fericit pentru această durere.” Sunt convins că Pavel s-a rugat zilnic pentru eliberarea sa şi uneori a cerut putere pentru a îndura. Chiar şi Isus, în timpul său de încercare şi durere, a strigat la Tatăl: „De ce M-ai părăsit?” Acesta este primul nostru impuls în durerile noastre, de a striga: „De ce?” Şi Domnul este răbdător cu acest strigăt.


Dar Dumnezeu a avut, de asemenea, grijă ca aceste „ce va fi dacă” şi „de ce”-urile noastre să poată găsi răspuns în Cuvântul Său. Pavel scrie: „Ştiu că Eu sunt însărcinat cu apărarea Evangheliei...Cristos este propovăduit. Eu mă bucur de lucrul acesta şi mă voi bucura” (Filipeni 1:16-18).


„Adevărul este că Cristos este predicat prin înfăţişarea mea calmă, prin odihna mea în mijlocul tuturor acestor lucruri. Oricine mă vede ştie că evanghelia pe care o predic mă trece prin aceste vremuri grele. Ea dovedeşte că Domnul poate trece pe oricine prin orice situaţie, orice foc sau apă, şi Evanghelia Sa va fi predicată prin experienţă.”


Iată mesajul pe care-l aud prin Pavel şi Avraam: Nu este nevoie ca să facem ceva măreţ pentru Domnul. Doar trebuie să avem încredere în El. Rolul nostru este de a pune vieţile noastre în mâinile lui şi să credem că El se va îngriji de noi. Dacă noi, pur şi simplu, vom face acest lucru, Evanghelia Lui va fi predicată indiferent de circumstanţele noastre. Iar Cristos va fi reflectat în noi îndeosebi în împrejurările noastre dificile.


Sam, un bătrând din biserica noastră, mi-a spus odată: „Pastore David, modul în care reacţionezi în vremurile grele este o mărturie pentru mine.” Ceea ce Sam nu şi-a dat seama este că viaţa lui este o predică pentru mine. El trăieşte cu o durere cronică care-i permite să doarmă numai câteva ore în fiecare noapte. În ciuda durerii sale constante şi cumplite, devotamentul său faţă de Domnul este o mărturie pentru noi toţi. Viaţa sa Îl predică pe Cristos într-un mod aşa de puternic ca şi oricare din predicile lui Pavel.


Deci, este Cristos predicat în încercarea prin care treci acum? Vede familia ta că evanghelia lucrează în tine? Sau văd ei doar panică, disperare şi punerea la îndoială a credincioşiei lui Dumnezeu? Care este răspunsul tău la durerea ta?

joi, octombrie 29, 2009

DUMNEZEU ŢINE TOTUL SUB CONTROL

Întreaga lume tremură în acest moment la vederea izbucnirii terorii şi a calamităţilor peste întregul pământ. În fiecare zi ne trezim pentru a afla despre un alt dezastru care a avut loc. Unii observatori sunt de părerea că noi suntem martorii începutului celui de-al III-lea Război Mondial.


Necredincioşii sunt convinşi că nu mai există nici o soluţie, că totul se transformă în haos deoarece nu există o „conducere atotvăzătoare.” Dar oamenii lui Dumnezeu văd lucrurile într-un mod diferit. Noi ştim că nu există nici un motiv de frică, deoarece Biblia ne reaminteşte din nou şi din nou că Domnul ţine totul sub control. Nimic nu se întâmplă în lumea aceasta fără cunoştinţa şi guvernarea Sa.


Psalmistul scrie: "Căci a Domnului este împărăţia: El stăpâneşte peste neamuri" (Psalmul 22:28). Şi profetul Isaia declară întregii lumi: "Apropiaţi-vă, neamuri, să auziţi! Popoare, luaţi aminte!" S-asculte pământul, el şi ce-l umple, lumea cu toate făpturile ei!" (Isaia 34:1). El spune: "Ascultaţi, popoare, şi fiţi atenţi. Vreau să vă spun ceva important despre Creatorul acestei lumi."


Isaia afirmă că atunci când indignarea lui Dumnezeu se ridică împotriva naţiunilor şi a armatelor lor, Domnul Însuşi este cel care îi trimite la moarte. "Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă...Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt decât nimicnicie şi deşărtăciune...El [Dumnezeu] şade deasupra cercului pământului şi locuitorii lui sunt ca nişte lăcuste înaintea Lui...Cu cine Mă veţi asemăna, ca să fiu deopotrivă cu El?" (Isaia 40:15, 17, 22, 25).


Apoi, Isaia se adresează poporului lui Dumnezeu care este devastat şi tulburat de evenimentele din întreaga lume. El îl încurajează: "Priviţi la cer, la cerurile de slavă. Priviţi milioanele de stele puse acolo. Dumnezeul vostru le-a creat şi le-a numit pe fiecare din ele. Nu sunteţi voi oare mai de preţ pentru El decât ele? Deci nu vă temeţi."


Trebuie să ştim că există o hartă în ceruri, un plan pe care Tatăl l-a trasat pentru întregul mers al istoriei. Şi El ştie sfârşitul chiar de la început. În timp ce acest plan este dus la îndeplinire, în special în timpuri catastrofale ca acestea, eu cred că noi trebuie să ne punem următoarea întrebare: "Asupra cui este concentrată privirea Domnului în toate acestea?" Privirea lui Dumnezeu nu este concentrată asupra dictatorilor demenţi ai lumii sau asupra ameninţărilor acestora.


Sfânta Scriptură ne asigură că bombele, armatele şi puterile acestor oameni nebuni nu sunt nimic pentru Domnul. El le râde în faţă ca la nişte fire de praf şi în curând El îi va îndepărta cu totul (vezi Isaia 40:23-24).

miercuri, octombrie 28, 2009

AM LUCRAT ÎN ZADAR

V-ar şoca să ştiţi că Isus a avut şi El sentimentul că a realizat puţin?


În Isaia 49:4 citim următarele cuvinte: „Şi Eu Mă gândeam: „Degeaba am muncit, în zadar şi fără folos Mi-am istovit puterea.” Observaţi că acestea nu sunt cuvintele lui Isaia care a fost chemat de Dumnezeu la o vârstă matură. Nu, acestea sunt cuvintele proprii ale lui Cristos, vorbite de Cel care a fost „chemat din sânul mamei...din pântecele mamei...Domnul...M-a întocmit din pântecele mamei ca să fiu Robul Lui, ca să aduc înapoi la El pe Iacov, (şi pe Israel care este încă împrăştiat)” (49:1,5).


Când am citit acest pasaj, pe care îl mai citisem de multe ori înainte, am început să mă întreb în inima mea. Cu greu puteam crede ceea ce citeam. Cuvintele lui Isus de aici despre „a lucra în zadar” erau un răspuns adresat Tatălui care tocmai afirmase: „Tu eşti Robul Meu în care Mă voi slăvi” (49:3). Citim răspunsul surprinzător al lui Isus în următorul verset: „Degeaba am muncit, în zadar Mi-am istovit puterea” (49:4).


După ce am citit aceasta m-am ridicat în picioare în timpul studiului meu şi am spus: „Cât de minunat. Cu greu pot să cred că Cristos a fost aşa de vulnerabil, mărturisind Tatălui că el experimenta ceea cu ce se confruntă oamenii. În această umanitate el a gustat din aceeaşi descurajare, din aceeaşi disperare, din aceeaşi slăbiciune. El avea aceleaşi gânduri pe care le-am avut eu în privinţa vieţii mele: Ceea ce văd nu pare a fi ceea ce a fost promis. Mi-am istovit puterea fără folos. Totul a fost în zadar.


Citind aceste cuvinte m-a făcut să-L iubesc pe Isus şi mai mult. Mi-am dat seama că Evrei 4:15 nu este doar un clişeu: Mântuitorul nostru cu adevărat este atins de sentimentele noastre de neputinţă, şi a fost ispitit în toate căile la fel ca şi noi, cu toate acestea, fără păcat. El cunoscuse aceeaşi ispită de la Satan, auzind aceeazi voce acuzatoare: „Misiunea ta nu este realizată. Viaţa ta a fost un eşec. Nu ai ce arăta din toată munca ta.”


Cristos a venit în lume pentru a împlini voia lui Dumnezeu prin trezirea Israelului şi El a făcut aşa după cum I s-a poruncit. Dar Israel l-a respins: „A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1:11).


De ce Isus, sau oricare alt bărbat sau femeie a lui Isus, ar spune aşa cuvinte de disperare cum ar fi acestea: „Am muncit în zadar?” Cum ar putea Fiul lui Dumnezeu să facă o astfel de afirmaţie? Şi de ce generaţii de credincioşi devotaţi au fost aduse la astfel de cuvinte de disperare? Toate acestea sunt rezultatul comparării rezultatelor mici cu aşteptările mari.


V-aţi putea gândi: „Acest mesaj pare a se aplica numai slujitorilor sau celor chemaţi să facă vreo mare lucrarea pentru Dumnezeu. Văd că el este pentru misionari sau profeţii Bibliei. Dar ce area de a face cu mine?” Adevărul este că noi suntem chemaţi la un singur scop mare şi comun şi la o singură lucrare: şi aceasta este să fim asemenea lui Isus. Suntem chemaţi să creştem în asemănarea cu El, să fim schimbaţi în imaginea Lui reflectată.

marți, octombrie 27, 2009

FII TARE ŞI NECLINTIT

Am aflat din Isaia 49 că Domnul ştie de lupta ta. El s-a luptat înaintea ta. Şi nu este nici un păcat să gândeşti că munca ta a fost în zadar sau să să fii doborât de un sentiment de eşec din cauza unor speranţe spulberate. Însuşi Isus a trecut pri aceasta şi a fost găsit fără păcat.


Este foarte periculos, totuşi, să permiţi ca aceste minciuni diabolice să-ţi intre în suflet. Isus ne-a arătat calea de ieşire dintr-o astfel de disperatre cu următoarea afirmaţie: „Degeaba am muncit, în zadar...Dar dreptul Meu este la Domnul, şi răsplata Mea la Dumnezeul Meu” (Isaia 49:4, italicile îmi aparţin). Cuvântul în ebraică pentru judecată aici este „verdict.” Cu alte cuvinte, Cristos spune: „Verdictul final aparţine Tatălui Meu. Numai El judecă toate lucrurile pe care le-am făcut şi cât de eficient am fost.”


Dumnezeu ne îndeamnă prin acest verset: „Încetează de a mai pronunţa un verdict asupra lucrului tău pentru Mine. Nu ai dreptul să judeci cât de eficient ai fost. Şi nu ai dreptul să te numeşti un ratat. Încă nu-ţi dai seama ce fel de influenţă ai avut. Pur şi simplu nu ai viziunea de a cunoaşte toate binecuvântările care vor veni la tine.” Într-adevăr, nu vom cunoaşte multe din aceste lucruri până când nu vom sta înaintea Lui în veşnicie.


În Isaia 49 Isus L-a auzit pe Tatăl spunând prin atât de multe cuvinte: „Deci, Israel încă este împrăştiat. Da, te-am chemat să ridici seminţiile şi acest lucru nu s-a întâmplat aşa cum ţi-ai imaginat tu. Dar acea chemare a fost doar un lucru mic în comparaţie cu ceea ce va veni pentru tine. Nu este nimic în comparaţie cu ceea ce am Eu păstrat pentru tine. Te voi face să fii o lumină pentru întreaga lume. Vei aduce mântuirea întregii lumi” (vezi Isaia 49:5-6).


În timp ce diavolul îţi spune minciuni, afirmând că tot ce ai făcut este în zadar, că niciodată nu vei vedea împlinirea aşteptărilor tale, Dumnezeu, în slava Sa, pregăteşte o mai mare binecuvântare. El are păstrate lucruri mult mai bune, dincolo de orice ţi-ar trece prin gând sau ai cere.


Noi nu trebuie să mai ascultăm de minciunile duşmanului. În schimb, trebuie să ne odihnim în Duhul Sfânt, crezând că El va îndeplini lucrarea de a ne asemăna tot mai mult cu Cristos. Şi noi trebuie să ne ridicăm din disperarea noastră şi să stăm în acest cuvânt: „Fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zădarnică” (1 Corinteni 15:58).

luni, octombrie 26, 2009

DĂ-MI TOATE ZILELE TALE DE MÂINE

Domnul i-a apărut lui Avram într-o zi şi i-a dat o poruncă incredibilă: „Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta” (Geneza 12:1).


Ce lucru uimitor. Dintr-odată, Dumnezeu a ales un om şi i-a spus: „Vreau ca să te ridici şi să pleci, lăsând totul în urmă: casa ta, rudele tale, chiar şi ţara ta. Vreau să te trimit într-un anumit loc şi Eu te voi îndruma cum să ajungi acolo.”


Cum a răspuns Avram la acest cuvânt incredibil de la Domnul? „Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc, pe care avea să-l ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce” (Evrei 11:8).


Ce pusese la cale Dumnezeu? De ce ar fi căutat prin toate naţiunile un singur om, ca mai apoi să-l cheme să lase totul şi să plece într-o călătorie fără nici o hartă, fără nici o direcţie ştiută, fără nici o destinaţie cunoscută? Gândiţi-vă la ceea ce cerea Dumnezeu de la Avram. El niciodată nu i-a arătat cum avea să-i hrănească sau să-i susţină familia sa. El nu i-a spus cât de departe să meargă sau când avea să sosească. El i-a spus doar două lucruri la început: „Mergi” şi, „Îţi voi arăta calea.”


Dumnezeu i-a spus, în esenţă, lui Avram: „Începând cu această zi vreau ca să-Mi dai toate zilele tale de mâine. Va trebui să-ţi trăieşti restul vieţii tale punând viitorul tău în mâinile mele, zi de zi. Îţi cer ca să-ţi dedici viaţa unei promisiuni pe care ţi-o fac ţie, Avram. Dacă te vei dedica să faci acest lucru, te voi binecuvânta, te voi călăuzi şi te voi conduce spre un loc pe care niciodată nu ţi l-ai imaginat.”


Locul spre care dorea Dumnezeu să-l conducă pe Avraam este un loc în care El vrea să aducă pe fiecare membru al Trupului lui Cristos. Avraam este ceea ce cercetătorii Bibliei numesc un „om model”, cineva care serveşte drept exemplu pentru cum să umbli înaintea Domnului. Exemplul lui Avraam ne arată ce se cere de la toţi cei care caută să-i facă plăcere lui Dumnezeu.


Să nu înţelegeţi greşit, Avraam nu era un bărbat tânăr atunci când Dumnezeu l-a chemat să facă această dedicare. Probabil că el avea planuri pentru viitorul familiei sale, aşa că el trebuia să ia în considerare multe lucruri în timp ce cântărea chemarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Avraam „a crezut pe Domnul, şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire” (Geneza 15:6).


Apostolul Pavel ne spune că toţi cei care cred şi au încredere în Cristos sunt copiii lui Avraam. Şi, asemenea lui Avraam, noi suntem consideraţi neprihăniţi, deoarece noi ne ţinem de aceeaşi chemare de a ne încredinţa toate zilele noastre de mâine în mâinile Domnului.

vineri, octombrie 23, 2009

TATĂL ŞTIE

Isus ne cheamă la un mod de viaţă în care nu este loc pentru îngrijorare pentru ziua de mâine şi care pune viitorul nostru în mâinile Sale: „Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” (Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută). Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.”

„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:31-34).


Isus nu are în vedere ca noi să nu planificăm înainte sau să nu facem nimic în ceea ce priveşte viitorul nostru. Mai degrabă, El spune: „Nu vă îngrijoraţi sau nu vă întristaţi cu privire la ce va fi mâine.” Când ne gândim la acest lucru, majoritatea îngrijorărilor noastre se referă la ceea ce s-ar putea întâmpla mâine. Suntem în mod constant hărţuiţi de patru cuvinte: Ce va fi dacă?


„Ce va fi dacă economia se va ruina şi-mi voi pierde serviciul? Cum voi plăti eu ipoteca? Cum va putea familia mea să supravieţuiască? Şi dacă voi pierde asigurarea medicală? Dacă mă voi îmbolnăvi sau va trebui să fiu spitalizat, vom fi ruinaţi. Sau, dacă credinţa mea mă va abandona în vremurile de încercare?” Noi toţi avem mii de îngrijorări de tipul „ce va fi dacă.”


Isus întrerupe aceste „ce va fi dacă” ale noastre şi ne spune: „Tatăl vostru ceresc ştie cum să aibă grijă de voi.” El ne spune mai apoi: „Nu e nevoie ca să vă îngrijoraţi. Tatăl vostru ştie că aveţi nevoie de toate aceste lucruri şi El niciodată nu vă va părăsi. El este credincios pentru a vă da hrană, pentru a vă îmbrăca şi pentru a avea grijă de toate nevoile voastre.”


„Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu samănă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceres le hrăneşte. Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes...nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.”


„Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?” (Matei 6:26, 28-30).


Noi îi dăm cu mare bucurie Domnului toate zilele de ieri, aducând la El toate păcatele noastre din trecut. Avem încredere în El în ceea ce priveşte iertarea tuturor greşelilor, îndoielilor şi a temerilor noastre din trecut. Deci, de ce nu facem acelaşi lucru şi cu zilele de mâine? Adevărul este că majoritatea din noi ne agăţăm strâns de viitorul nostru, dorind să avem dreptul să ne ţinem de visele noastre. Noi ne facem planurile independent de Dumnezeu, apoi, mai târziu Îi cerem să binecuvânteze şi împlinească acele speranţe şi dorinţe.

joi, octombrie 22, 2009

PACE ŞI SIGURANŢĂ

Un lucru de care-mi este frică cel mai mult este să mă îndepărtez de Cristos. Mă cutremur la gândul că aş putea să devin leneş, neglijent din punct de vedere spiritual, să fiu prins într-o viaţă fără rugăciune şi să trăiesc zile la rând fără a căuta Cuvântul lui Dumnezeu. În călătoriile mele prin întreaga lume am fost martorul unui „tsunami spiritual” a alunecării periculoase. Denominaţii întregi au fost prinse în valurile acestui tsunami, lăsând în urma lor ruinele apatiei. Biblia ne avertizează în mod clar că este posibil ca credincioşii devotaţi să se îndepărteze de Cristos.


Un creştin care caută „pacea şi siguranţa cu orice preţ” şi se agaţă numai de mântuire, plăteşte un mare preţ spiritual. Deci, cum putem să ne păzim de a ne îndepărta de Cristos şi de a neglija „aşa o mare mântuire”? Pavel ne spune cum: „Trebuie să ne ţinem de lucrurile, pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele” (Evrei 2:1).


Dumnezeu nu este interesat ca noi să putem „citi cu viteză” prin Cuvântul Său. A citi multe capitole pe zi sau a citi repede Biblia ne poate oferi un sentiment plăcut de realizare. Dar ceea ce este mai important este ca noi „să auzim” ceea ce am citit cu urechile noastre spirituale şi să medităm asupra acestor lucruri în aşa fel ca să ele să fie „auzite” în inimile noastre.


A sta statornic în Cuvântul lui Dumnezeu nu a fost un lucru lipsit de importanţă pentru Pavel. “De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ţinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca să nu fim depărtaţi de ele” (Evrei 2:1). El spune, de asemenea: „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteţi lepădaţi?” (2 Corinteni 13:5).


Pavel nu le sugerează acestor credincioşi că ei ar fi lepădaţi. Mai degrabă, el îi îndeamnă: „Ca şi cei care Îl iubiţi pe Cristos, încercaţi-vă. Faceţi o inventariere spirituală. Cunoaşteţi destul despre umblarea voastră cu Isus pentru a şti că sunteţi iubiţi de El, că El nu s-a întors de la voi, că sunteţi răscumpăraţi. Dar întrebaţi-vă: „Cum este părtăşia voastră cu Cristos? O păstraţi voi cu toată sârguinţa? Vă bazaţi pe El în vremurile voastre grele?”


Probabil îţi dai seama: „Văd că am alunecat puţin în viaţa mea, observ o tendinţă de adormire. Ştiu că mă rog tot mai puţin şi mai puţin. Umblarea mea cu Domnul nu este aşa cum ar trebui să fie.”

„Căci ne-am făcut părtaşi ai lui Cristos, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită de la început” (Evrei 3:14).

miercuri, octombrie 21, 2009

ELIBERATORUL

Apostolul Petru ne spune: „Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu…lumea veche, ci a scăpat pe Noe…când a trimis potopul peste o lume de nelegiuiţi;..dacă a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodoma şi Gomora, ca să slujească de pildă celor ce vor trăi în nelegiuire, şi dacă a scăpat pe neprihănitul Lot…[atunci] Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici” (2 Petru 2:4-9).


În pofida seriozităţii acestor exemple, Dumnezeu trimite un mesaj clar de mângâiere poporului Său, de parcă ar spune: „V-am dat două din cele mai mari exemple ale îndurării Mele. Dacă, în mijlocul unui potop care vine asupra întregii lumei, Eu pot elibera un om neprihănit şi familia sa din dezastru…atunci nu pot Eu oare să vă eliberez şi pe voi? Nu pot Eu oare să ofer o cale miraculoasă de scăpare?”


„Dacă Eu pot trimite judecată cu foc şi pucioasă care să înghită oraşe întregi, şi, totuşi, reuşesc să trimit îngeri în haos pentru a-i elibera pe Lot şi fiicele sale…atunci nu pot Eu oare reuşi să trimit îngeri pentru a vă elibera din încercările voastre?”


Lecţia de aici pentru cei neprihăniţi este: Dumnezeu va face orice pentru a elibera poporul Său din încercări şi ispite groaznice. Gândiţi-vă la aceasta: a fost nevoie de a despărţi apele Mării Roşii pentru a elibera Israelul din ghearele duşmanului său. A fost nevoie ca apa să ţâşnească din stâncă pentru a-i salva pe aceeaşi israeliţi din încercarea lor din pustiu. A fost nevoie de minunea cu pâinile, cu mâncarea, în mod literar, trimisă din cer pentru a-i salva de la foamete. Şi a fost nevoie de o arcă pentru a-l salva pe Noe de la potop, şi de „escortarea făcută de îngeri” pentru a-l elibera pe Lot dintr-o distrugere înfiorătoare. Ideea clară este că Dumnezeu ştie cum să elibereze poporul Său şi El va ajunge la orice extremă pentru a realiza acest lucru, indiferent de circumstanţele lor.


Fraza lui Petru „Dumnezeu ştie să izbăvească” semnifică simplu, „El deja a făcut planuri.” Adevărul minunat este că Dumnezeu deja are planuri pentru eliberarea noastră chiar înainte ca noi să strigăm la El. Şi El nu şede pe acele planuri; El doar aşteaptă ca noi să strigăm pentru ajutor. S-ar putea ca noi să fim prinşi într-o luptă care durează o viaţă, întrebându-ne cum ne va elibera Dumnezeu. Cu toate acestea, El este gata întotdeauna de a pune planul Său în acţiune.


Vedem acest lucru ilustrat în Ieremia 29, atunci când Israel se afla în robia din Babilon. Găsim aici, probabil, cea mai grea încercare pe care a experimentat-o vreodată poporul lui Dumnezeu, cu toate acestea Domnul le-a promis: „După şaptezeci de ani, Eu veni în mijlocul vostru şi voi împlini Cuvântul Meu pentru voi.”


„Căci Eu ştiu gândurile, pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde” (Ieremia 29:11). Ultima frază semnifică, în mod literar, „să vă dau ceea ce după ce tânjiţi.” Dumnezeu doreşte ca noi să continuăm să ne rugăm, aşa încât să fim pregătiţi pentru eliberarea Lui.

marți, octombrie 20, 2009

STAI LINIŞTIT ŞI SĂ ŞTII

În 1958 am fost zdrobit de durere din cauza unei ştiri despre şapte băieţi adolescenţi care au fost chemaţi în faţa judecăţii pentru uciderea unui băiat infirm. Duhul Sfânt s-a atins de mine atât de puternic, încât m-am simţit călăuzit să plec la tribunalul din New York unde procesul urma să aibă loc, şi am intrat în sala de şedinţe fiind convins că Duhul mă îndemnase să încerc a le vorbi acelor tineri.


În timp ce procesul din acea zi se apropia de încheiere, dintr-odată, mi-am dat seama de un lucru. M-am gândit: „Acei băieţi urmează să fie conduşi prin acea uşă din spate, în lanţuri, şi eu nu-i voi mai vedea niciodată.” Aşa că m-am ridicat şi mi-am făcut trecere spre masa judecătorului, unde l-am rugat să-mi permită să vorbesc cu băieţii înainte ca ei să se întoarcă în celulele lor.


Într-o clipă poliţiştii s-au năpustit asupra mea şi am fost escortat fără multă ceremonie din sala de judecată. Lumini de blitz au început să apară în jurul meu şi am fost asaltat cu întrebări de la reporterii care scriau despre proces. Puteam doar să stau acolo fără grai, complet uluit, într-o situaţie umilitoare şi jenantă. M-am gândit: „Ce va crede biserica mea? Oamenii se vor uita la mine ca la un nebun. Am fost aşa de naiv.”


În mijlocul acelui haos, m-am rugat înăuntru: „Doamne, credeam că Tu mi-ai spus să vin aici. Ce a mers greşit?” Desigur că nu mă puteam ruga cu voce tare, deoarece cei din mass-media ar fi crezut că eram chiar mai nebun decât păream. (Şi deja arătam destul de neghiob purtând un papion!)


Dumnezeu a auzit strigătul acestui om sărman în acea zi şi de atunci încolo El a onorat strigătul meu făcut în linişte. Vedeţi voi că anume cu acea scenă jalnică de la tribunal a luat naştere lucrarea Teen Challenge, astăzi fiind extinsă prin toată lumea. Şi împărtăşesc fericit mărturia umilă a lui David din Psalmul 34: „Să mi se laude sufletul în Domnul! Să asculte cei nenorociţi şi să se bucure” (Psalmul 34:2).

Cu alte cuvinte, David spune aici: „Am ceva de spus tuturor oamenilor smeriţi ai lui Dumnezeu de pe pământ, acum şi în veacurile care vor veni. Atât timp cât această lume va exista, Domnul va elibera pe oricine va striga la El şi se va încrede în El. În îndurarea şi dragostea Sa incredibilă, El m-a eliberat, chiar dacă făcusem o mişcare foarte nesăbuită.”


Tot ce trebuie să ştiţi este că Domnul nostru binecuvântat a auzit de atunci încolo fiecare strigăt sincer, făcut cu voce tare sau fără cuvinte, şi El răspunde. Chiar dacă ai acţionat nesăbuit sau ai avut un eşec groaznic în ceea ce priveşte credinţa, trebuie doar să te întorci la locul în care să strigi la Eliberatorul tău. El este credincios pentru a auzi strigătul tău şi pentru a acţiona.

luni, octombrie 19, 2009

PAŞTE OILE MELE

Atunci când I-am cerut Duhului Sfânt să-mi arate cum să mă păzesc de nepăsare, El mi-a adus aminte de alunecarea şi apoi reînnoirea lui Petru. Acest om s-a lepădat de Cristos, chiar a şi înjurat, spunându-i acuzatorului său: „Nu-L cunosc.”


Ce se întâmplase? Ce l-a adus pe Petru în acel punct? A fost mândria, rezultatul laudei cu neprihănirea sa? Acest ucenic îşi spusese în sine, dar şi altora: „Niciodată n-aş putea să mă răcesc în dragostea mea pentru Isus. Am ajuns într-un punct în credinţa mea unde nu mai am nevoie să fiu avertizat. Alţii s-ar putea să alunece, dar eu voi muri pentru Domnul meu.”


Cu toate acestea, Petru a fost primul dintre ucenici care a abandonat lupta. El şi-a uitat chemarea şi s-a întors la fosta lui carieră, spunându-le altora: „Merg să pescuiesc.” Ceea ce spunea el, de fapt, era: „Nu mai pot suporta acest lucru. Crezusem că nu puteam să eşuez, dar nimeni nu a căzut mai grav înaintea lui Dumnezeu aşa cum am făcut-o eu. Nu mai pot să fac faţă luptei.”


Până-n acel moment Petru deja se pocăise de lepădarea sa de Isus şi fusese restaurat în dragostea lui Isus. Cu toate acestea, în interiorul lui lupta continua.


Acum, în timp ce Isus îi aştepta pe ucenici să se întoarcă la mal, mai rămânea un lucru nerezolvat în viaţa lui Petru. Nu era îndeajuns faptul că Petru era restaurat şi sigur în mântuirea sa. Nu era îndeajuns faptul că el avea să postească şi să se roage aşa cum ar face-o orice credincios devotat. Nu, problema pe care Cristos dorea s-o abordeze în viaţa lui Petru era nepăsarea într-o altă formă. Permiteţi-mi să explic acest lucru.


În timp ce ei erau aşezaţi în jurul focului pe mal, mâncând şi având părtăşie, Isus l-a întrebat pe Petru de trei ori: „Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” De fiecare dată Petru răspundea: „Da, Doamne, ştii că Te iubesc.” Iar Cristos răspundea: „Paşte oile Mele.” Observaţi că Isus nu i-a reamintit să vegheze sau să se roage, sau să citească Cuvântul lui Dumnezeu cu stăruinţă. Cristos a presupus că toate aceste lucruri fuseseră deja bine predate. Nu, instrucţiunea pe care i-a dat-o El lui Petru era: „Paşte oile Mele.”


Eu cred că prin această frază simplă Isus îl instruia pe Petru cum să se păzească de nepăsare. El spunea, în esenţă: „Vreau ca să uiţi de eşecul tău, uită că te-ai lepădat de Mine. Acum te-ai întors înapoi la Mine şi Eu te-am iertat şi restaurat. Deci, e timpul ca să-ţi întorci privirea de la îndoielile, eşecurile şi problemele tale. Şi poţi face acest lucru prin a nu neglija poporul Meu şi a le sluji în nevoile lor. Aşa cum M-a trimis Tatăl pe Mine, aşa te trimit Eu.”

miercuri, octombrie 07, 2009

PUTEREA IERTĂRII

Iertarea nu este doar o acţiune de o singură dată, ci un mod de viaţă menit să ne aducă în fiecare binecuvântare în Cristos. „Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri” (Matei 5:44-45).

Potrivit lui Isus iertarea nu ţine de alegerea pe cine să iertăm. Noi nu putem spune: „M-ai jignit prea mult, deci nu te voi ierta.” Cristos ne spune: „Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplătă mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii?” (5:46).

Nu contează împotriva cui purtăm noi pică. Dacă continuăm în această stare, ea ne va duce în amărăciune care înveninează fiecare aspect din vieţile noastre. Neiertarea aduce foame şi slăbiciune spirituală şi pierderea credinţei, afectându-ne nu numai pe noi, ci şi pe cei din jurul nostru.

De-a lungul celor cincizeci de ani de slujire am văzut dezastre teribile în vieţile celor care trăiau în neiertare. Totuşi, am văzut şi puterea glorioasă a unui duh de iertare. Iertarea transformă vieţi deschizând uşile cerului. Ea ne umple cu vârf paharul binecuvântării spirituale cu pace, bucurie şi odihnă din abundenţă în Duhul Sfânt. Învăţătura lui Isus asupra acestui subiect este foarte specifică şi dacă doreşti să păşeşti pe acest tărâm al binecuvântării, atunci ia în seamă şi primeşte cuvintele Sale.

„Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6:14-15). Să nu înţelegeţi greşit: Dumnezeu nu încheie un târg cu noi. El nu spune: „Deoarece i-ai iertat pe alţii, te voi ierta şi Eu pe tine.” Niciodată nu putem câştiga iertarea lui Dumnezeu. Numai sângele lui Cristos care s-a vărsat merită iertarea păcatului.

Mai degrabă, Cristos spune: „Mărturisirea deplină a păcatului te impune să-i ierţi pe alţii. Dacă ai vreo urmă de neiertare în viaţa ta, atunci nu ţi-ai mărturisit toate păcatele. Adevărata pocăinţă înseamnă mărturisirea şi lepădarea de ranchiună, răstignind orice urmă de amărăciune faţă de alţii. Orice altceva nu este pocăinţă.”

Aceasta merge mână în mână cu una din Fericirile Sale: „Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă” (Matei 5:7). Ideea Lui: Iartă-i pe alţii, pentru a putea păşi în binecuvântările şi bucuria rolului de fii pe care-l avem. Apoi Dumnezeu poate revărsa dragostea Sa. Atunci când tu ierţi, descoperi lumii natura Tatălui.